|
1 Petru 1
1 Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini,
împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, 2 după ştiinţa
mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre
ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie
înmulţite! 3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus
Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui
Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie, 4 şi la o moştenire nestricăcioasă,
şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. 5
Voi Sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata
să fie descoperită în vremurile de apoi! 6 În ea voi vă bucuraţi mult, cu
toate că acum, dacă trebuie, Sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin
felurite încercări, 7 pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai
scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este cercat prin foc, să aibă ca
urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, 8 pe care voi
Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu
o bucurie negrăită şi strălucită, 9 pentru că veţi dobîndi, ca sfârşit al
credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre. 10 Proorocii, care au
proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta
ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. 11 Ei cercetau să vadă ce
vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când
vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie
urmate. 12 Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi
spuneau ei aceste lucruri pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit
Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să
privească. 13 De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi
puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus
Hristos. 14 Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi tîrîţi în poftele pe
care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă. 15 Ci, după cum Cel ce v-a
chemat este Sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. 16 Căci este
scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu Sunt Sfânt”. 17 Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel
ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în
timpul pribegiei voastre; 18 căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint
sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l
moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19 ci cu sângele scump al lui Hristos,
Mielul fără cusur şi fără prihană. 20 El a fost cunoscut mai înainte de
întemeierea lumii, şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi, 21
cari, prin El, Sunteţi credincioşi în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi, şi
I-a dat slavă, pentruca, credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu. 22
Deci, ca unii cari, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin
Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe
alţii, din toată inima; 23 fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o
sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul
lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac. 24 Căci orice făptură
este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea
cade jos, 25 dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul,
care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.
1 Petru 2
1 Lepădaţi, deci, orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie,
de pizmă şi de clevetire; 2 şi, ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi
laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire, 3
dacă aţi gustat într-adevăr că bun este Domnul. 4 Apropiaţi-vă de El, piatra
vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu. 5 Şi
voi, ca nişte pietre vii, Sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o
preoţie Sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin
Isus Hristos. 6 Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o piatră
din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de
ruşine.” 7 Cinstea aceasta este, deci, pentru voi care aţi crezut! Dar pentru
cei necredincioşi „piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în
capul unghiului”; 8 şi „o piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere”. Ei se
lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta Sunt rânduiţi. 9
Voi însă Sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam Sfânt, un
popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile
minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; 10 pe
voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum Sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe
voi, care nu căpătaserăţi îndurare, dar acum aţi căpătat îndurare. 11 Prea
iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele
firii pământeşti care se războiesc cu sufletul. 12 Să aveţi o purtare bună în
mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceiace vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători
de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în
ziua cercetării. 13 Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul:
atât împăratului, ca înalt stăpânitor, 14 cât şi dregătorilor, ca unii care
Sunt trimeşi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac
bine. 15 Căci voia lui Dumnezeu este, ca, făcând ce este bine, să astupaţi
gura oamenilor neştiutori şi proşti. 16 Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi,
fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai
lui Dumnezeu. 17 Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de
Dumnezeu; daţi cinste împăratului! 18 Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri
cu toată frica, nu numai celor ce Sunt buni şi blînzi, ci şi celor greu de
mulţumit. 19 Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă
de Dumnezeu, sufere întristare, şi sufere pe nedrept. 20 În adevăr, ce fală
este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă
suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui
Dumnezeu. 21 Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit
pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. 22 „El n-a
făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug”. 23 Când era batjocorit,
nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea
dreptului Judecător. 24 El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn,
pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin
rănile Lui aţi fost vindecaţi. 25 Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum
v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul sufletelor voastre.
1 Petru 3
1 Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentruca,
dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea
nevestelor lor, 2 când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în
temere. 3 Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura
părului, în purtarea de scule din aur sau în îmbrăcarea hainelor, 4 ci să fie
omul ascuns al inimii, în curăţia neperitoare a unui duh blând şi liniştit, care
este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. 5 Astfel se împodobeau odinioară
sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu, şi erau supuse bărbaţilor lor; 6
ca Sara, care asculta pe Avraam, şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut
voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva. 7 Bărbaţilor, purtaţi-vă
şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dînd cinste
femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul
vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre. 8 Încolo, toţi să fiţi
cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi. 9
Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă,
binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi
binecuvântarea. 10 „Căci cine iubeşte viaţa, şi vrea să vadă zile bune, să-şi
înfrîneze limba de la rău, şi buzele de la cuvinte înşelătoare. 11 Să se
depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea, şi s-o urmărească. 12
Căci ochii Domnului Sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la
rugăciunile lor. Dar Faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul.” 13 Şi
cine vă va face rău, dacă Sunteţi plini de râvnă pentru bine? 14 Chiar dacă
aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! „N-aveţi nici o teamă de ei,
şi nu vă tulburaţi! 15 Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.”
Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este
în voi; dar cu blândeţă şi teamă, 16 având un cuget curat; pentru ca cei ce
bîrfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămână de ruşine tocmai în
lucrurile în care vă vorbesc de rău. 17 Căci este mai bine, dacă aşa este
voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentru că faceţi binele decât pentru că faceţi
răul! 18 Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel
neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât
în trup, dar a fost înviat în duh, 19 în care S-a dus să propovăduiască
duhurilor din închisoare, 20 care fuseseră răzvrătite odinioară, când
îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se
făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi
anume opt. 21 Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi
anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia
unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos, 22
care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălţat la cer, şi Şi-a supus
îngerii, stăpânirile şi puterile.
1 Petru 4
1 Astfel, deci, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu
acelaşi fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfârşit-o cu
păcatul; 2 pentruca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai
trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. 3 Ajunge, în
adevăr, că în trecut aţi făcut voia Neamurilor, şi aţi trăit în desfrînări, în
pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite. 4
De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu,
şi vă batjocoresc. 5 Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să
judece viii şi morţii. 6 Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită
Evanghelia şi celor morţi, ca să fie judecaţi ca oameni în trup, dar să trăiască
după Dumnezeu, în duh. 7 Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi
înţelepţi, deci, şi vegheaţi în vederea rugăciunii. 8 Mai pe sus de toate, să
aveţi o dragoste ferbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o sumedenie
de păcate. 9 Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cîrtire. 10 Ca
nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să
slujească altora după darul pe care l-a primit. 11 Dacă vorbeşte cineva, să
vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după
puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit
Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor!
Amin. 12 Prea iubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul
vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat
peste voi: 13 dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucît aveţi parte de patimile lui
Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui. 14
Dacă Sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul
slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi. 15 Nimeni din voi să nu
sufere ca ucigaş sau ca hoţ sau ca făcător de rele sau ca unul care se amestecă
în treburile altuia. 16 Dimpotrivă, dacă sufere pentru că este creştin, să
nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. 17 Căci
Suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă
începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui
Dumnezeu? 18 Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cel
nelegiuit şi cel păcătos? 19 Aşa că cei ce sufăr după voia lui Dumnezeu,
să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este
bine.
1 Petru 5
1 Sfătuiesc pe presbiterii (Sau: bătrân.) dintre voi, eu, care Sunt un
presbiter (Sau: bătrân.) ca şi ei, un Martor al patimilor lui Hristos, şi părtaş
al slavei care va fi descoperită: 2 Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este
sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru
un câştig mîrşav, ci cu lepădare de sine. 3 Nu ca şi cum aţi stăpâni peste
cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei. 4 Şi când Se va
arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a
slavei. 5 Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în
legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva
celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” 6 Smeriţi-vă, deci, sub mâna tare
a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. 7 Şi aruncaţi
asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. 8
Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca
un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. 9 Împotriviţi-vă lui tari
în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca
voi. 10 Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa
veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va
da putere şi vă va face neclintiţi. 11 A Lui să fie slava şi puterea în vecii
vecilor! Amin. 12 V-am scris aceste puţine rânduri prin Silvan, care cred că
este un frate credincios, ca să vă sfătuiesc şi să vă adeveresc că adevăratul
har al lui Dumnezeu este harul acesta, de care v-aţi alipit. 13 Biserica
aleasă cu voi, care este în Babilon, vă trimite sănătate. Tot aşa şi Marcu, fiul
meu. 14 Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare de
dragoste.
|
Serviciile de Închinare
Duminica
Rugaciune: 10:00-11:00
Serviciu divin: 11:00-12:00
Copii şi tineri: 18:00-19:00
Serviciu divin: 19:00-20:00
Miercuri
Rugaciune: 18:00-19:00
Studiu Biblic: 19:00-19:30
Vineri
Repetiţii de cor: 17:00-18:30
Sâmbăta
Întâlnire tineret: 18:00-20:00
|
|