|
2 Corinteni 1
1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele
Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, şi către toţi sfinţii,
care Sunt în toată Ahaia: 2 Har şi pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi
de la Domnul Isus Hristos! 3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului
nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângîieri, 4
care ne mângîie în toate necazurile noastre, pentruca, prin mângîierea cu care
noi înşine Suntem mângîiaţi de Dumnezeu, să putem mângîia pe cei ce se află în
vreun necaz! 5 Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui
Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângîiere. 6 Aşa
că, dacă Suntem în necaz, Suntem pentru mângîierea şi mântuirea voastră; dacă
Suntem mângîiaţi, Suntem pentru mângîierea voastră, care se arată prin faptul că
răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi. 7 Şi nădejdea noastră pentru voi, este
neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de
mângîiere. 8 În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre
necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult,
mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de
viaţă. 9 Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; ca să ne punem
încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii. 10 El ne-a
izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai
izbăvi încă. 11 Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca
binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej
de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi. 12 Lauda noastră este mărturia pe care
ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu o
sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune
lumească, ci pe harul lui Dumnezeu. 13 Nu vă scriem altceva decât ce citiţi
şi cunoaşteţi. Şi trag nădejde că până la sfârşit veţi cunoaşte, 14 cum aţi
şi cunoscut în parte, că noi Suntem lauda voastră, după cum şi voi veţi fi lauda
noastră în ziua Domnului Isus. 15 În această încredinţare, voiam să vin mai
înainte la voi, ca să aveţi un al doilea har. 16 Voiam să trec pe la voi ca
să mă duc în Macedonia; apoi din Macedonia să mă întorc la voi, şi să fiu
petrecut de voi în Iudea. 17 În luarea Hotărârii acesteia, am lucrat eu în
chip uşuratic? Sau Hotărârile mele Sunt nişte Hotărâri pe care le iau în felul
lumii, ca să fie în mine „Da, da” şi „Nu, nu”? 18 Credincios este Dumnezeu că
vorbirea noastră faţă de voi n-a fost şi „Da” şi „Nu”. 19 Căci Fiul lui
Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin
mine, prin Silvan, şi prin Timotei, n-a fost „da” şi „nu” ci în El nu este decât
„da”. 20 În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricîte ar fi ele, toate în El
Sunt „da”; de aceea şi „Amin” pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui
Dumnezeu. 21 Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a
uns, este Dumnezeu. 22 El ne-a şi pecetluit, şi ne-a pus în inimă arvuna
Duhului. 23 Iau pe Dumnezeu martor faţă de sufletul meu, că n-am mai venit
până acum la Corint tocmai ca să vă cruţ. 24 Nu doar că am avea stăpânire
peste credinţa voastră; dar vrem să lucrăm şi noi împreună la bucuria voastră;
căci staţi tari în credinţă.
2 Corinteni 2
1 Am Hotărât, deci, în mine, să nu mă întorc la voi cu întristare. 2 Căci,
dacă vă întristez, de la cine să mă aştept la bucurie, dacă nu de la cel
întristat de mine? 3 Şi v-am scris cum v-am scris, ca, la venirea mea, să
n-am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie; şi Sunt
încredinţat, cu privire la voi toţi, că bucuria mea este bucuria voastră a
tuturor. 4 V-am scris cu multă mâhnire, şi strângere de inimă, cu ochii
scăldaţi în lacrămi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de
mare pe care o am faţă de voi. 5 Dacă a fost cineva o pricină de întristare,
nu m-a întristat numai pe mine, ci pe voi toţi; cel puţin în parte, ca să nu
spun prea mult. 6 Este destul pentru omul acesta pedeapsa, care i-a fost dată
de cei mai mulţi; 7 aşa că acum, este mai bine să-l iertaţi, şi să-l
mângîiaţi, ca să nu fie doborît de prea multă mâhnire. 8 De aceea, vă rog, să
vă arătaţi iarăşi dragostea faţă de el; 9 căci v-am scris şi cu gândul ca să
vă pun la încercare şi să văd dacă Sunteţi ascultători în totul. 10 Dar pe
cine iertaţi voi, îl iert şi eu. În adevăr, ce am iertat eu, dacă am iertat
ceva-am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos, 11 ca să nu lăsăm pe Satana
să aibă un câştig de la noi; căci nu Suntem în neştiinţă despre planurile
lui. 12 Când am ajuns la Troa pentru Evanghelia lui Hristos, cu toate că mi
se deschisese acolo o uşă în Domnul, 13 n-am avut linişte în duhul meu,
fiindcă n-am găsit pe fratele meu Tit; de aceea, mi-am luat ziua bună de la
fraţi, şi am plecat în Macedonia. 14 Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care
ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspândeşte
prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui. 15 În adevăr, noi Suntem,
înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce Sunt pe calea
mântuirii şi printre cei ce Sunt pe calea pierzării: 16 pentru aceştia, o
mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre
viaţă. Şi cine este deajuns pentru aceste lucruri? 17 Căci noi nu stricăm
Cuvântul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi; ci vorbim cu inimă curată, din
partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.
2 Corinteni 3
1 Începem noi iarăşi să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuinţă, ca
unii, de epistole de laudă, către voi sau de la voi? 2 Voi Sunteţi epistola
noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. 3
Voi Sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori
ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table din
piatră, ci pe nişte table care Sunt inimi de carne. 4 Avem încrederea aceasta
tare în Dumnezeu, prin Hristos. 5 Nu că noi prin noi înşine Suntem în stare
să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la
Dumnezeu, 6 care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ
nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa. 7
Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă şi săpată în pietre, era cu atâta
slavă încît fiii lui Israel nu puteau să-şi pironească ochii asupra feţei lui
Moise, din pricina strălucirii feţei lui, cu toate că strălucirea aceasta era
trecătoare, 8 cum n-ar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului? 9 Dacă
slujba aducătoare de osîndă, a fost slăvită, cu cât mai mult o întrece în slavă
slujba aducătoare de neprihănire? 10 Şi în privinţa aceasta, ce a fost slăvit
nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu mult. 11 În
adevăr, dacă ce era trecător, era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă
ce este netrecător! 12 Fiindcă avem, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu
multă îndrăzneală; 13 şi nu facem ca Moise, care îşi punea o maramă peste
faţă, pentru ca fiii lui Israel să nu-şi pironească ochii asupra sfârşitului a
ceea ce era trecător. 14 Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de
astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată,
fiindcă marama este dată la o parte în Hristos. 15 Da, până astăzi, când se
citeşte Moise, rămâne o maramă peste inimile lor. 16 Dar ori de câte ori
vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată. 17 Căci Domnul este Duhul;
şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. 18 Noi toţi privim cu
faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi Suntem schimbaţi în
acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
2 Corinteni 4
1 De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o,
noi nu cădem de oboseală. 2 Ca unii, care am lepădat meşteşugirile ruşinoase
şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin
arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc,
înaintea lui Dumnezeu. 3 Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este
acoperită pentru cei ce Sunt pe calea pierzării, 4 a căror minte
necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind
lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. 5 Căci
noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi Suntem robii
voştri, pentru Isus. 6 Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din
întuneric” ne-a luminat inimile, ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei
slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. 7 Comoara aceasta o purtăm în
nişte vase de lut, pentru ca această putere nemai pomenită să fie de la Dumnezeu
şi nu de la noi. 8 Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strîmtoare;
în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; 9 prigoniţi, dar nu părăsiţi; trîntiţi
jos, dar nu omorâţi. 10 Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea
Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. 11
Căci noi cei vii, totdeauna Suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru
ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. 12 Astfel că, în
noi lucrează moartea, iar în voi viaţa. 13 Însă fiindcă avem acelaşi duh de
credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!” şi
noi credem, şi de aceea vorbim. 14 Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus,
ne va învia şi pe noi împreună cu Isus, şi ne va face să ne înfăţişăm împreună
cu voi. 15 Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca
harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui
Dumnezeu. 16 De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de
afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înoieşte din zi în zi. 17
Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o
greutate veşnică de slavă. 18 Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se
văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, Sunt trecătoare, pe
când cele ce nu se văd, Sunt veşnice.
2 Corinteni 5
1 Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru
trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de
mână ci este veşnică. 2 Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne
îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, 3 negreşit dacă atunci când vom
fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi desbrăcaţi de el. 4 Chiar în cortul acesta
deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim desbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim
îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să
fie înghiţit de viaţă. 5 Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta, este Dumnezeu,
care ne-a dat arvuna Duhului. 6 Aşa dar, noi întotdeauna Suntem plini de
încredere; căci ştim că, dacă Suntem acasă în trup, pribegim departe de
Domnul, 7 pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. 8 Da, Suntem
plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să
fim acasă la Domnul. 9 De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem
acasă fie că Suntem departe de casă. 10 Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm
înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească
răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup. 11
Ca unii care cunoaştem, deci, frica de Domnul, pe oameni, căutăm să-i
încredinţăm; dar Dumnezeu ne cunoaşte bine, şi nădăjduiesc că şi voi ne
cunoaşteţi bine în cugetele voastre. 12 Cu aceasta nu ne lăudăm singuri
iarăşi înaintea voastră, ci vă dăm un temei de laudă cu privire la noi, ca să
aveţi cu ce răspunde acelora care se laudă cu ce este în înfăţişare şi nu cu ce
este în inimă. 13 În adevăr, dacă ne-am ieşit din minţi, pentru Dumnezeu
ne-am ieşit; dacă Suntem întregi la minte, pentru voi Suntem. 14 Căci
dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit
pentru toţi, toţi, deci, au murit. 15 Şi El a murit pentru toţi, pentru ca
cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi
a înviat pentru ei. 16 Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în
felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum
nu-L mai cunoaştem în felul acesta. 17 Căci, dacă este cineva în Hristos,
este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile
s-au făcut noi. 18 Şi toate lucrurile acestea Sunt de la Dumnezeu, care ne-a
împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării; 19 că
adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în
socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei
împăcări. 20 Noi, deci, Suntem trimeşi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca
şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos:
Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! 21 Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a
făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.
2 Corinteni 6
1 Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu
fi primit în zădar harul lui Dumnezeu. 2 Căci El zice: „La vremea potrivită,
te-am ascultat, în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea
potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.” 3 Noi nu dăm nimănui nici un
prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. 4 Ci, în
toate privinţele, arătăm că Suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu,
prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strîmtorări, 5 în bătăi, în
temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi; 6 prin curăţie,
prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt,
printr-o dragoste neprefăcută, 7 prin cuvântul adevărului, prin puterea lui
Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare pe care le dă neprihănirea; 8
în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca
nişte înşelători, cu toate că spunem adevărul; 9 ca nişte necunoscuţi, cu
toate că Suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte
pedepsiţi, măcarcă nu Suntem omorâţi; 10 ca nişte întristaţi, şi totdeauna
Suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic,
şi totuşi stăpânind toate lucrurile. 11 Am dat drumul gurii faţă de voi,
Corintenilor! Ni s-a lărgit inima. 12 Voi nu Sunteţi la strîmtoare în noi;
dar inima voastră s-a strâns pentru noi. 13 Faceţi-ne şi voi la fel: vă
vorbesc ca unor copii ai mei-lărgiţi-vă şi voi! 14 Nu vă înjugaţi la un jug
nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi
fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? 15 Ce
înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios
cu cel necredincios? 16 Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci
noi Suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi
voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul
Meu.” 17 De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice
Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. 18 Eu vă voi fi
Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.”
2 Corinteni 7
1 Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de
orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt,
în frica de Dumnezeu. 2 Înţelegeţi-ne bine! N-am nedreptăţit pe nimeni, n-am
vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni. 3 Nu spun aceste lucruri ca să vă
osîndesc, căci am spus mai înainte că Sunteţi în inimile noastre pe viaţă şi pe
moarte. 4 Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sunt
plin de mângîiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre. 5
Căci şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă.
Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri. 6 Dar
Dumnezeu, care mângîie pe cei smeriţi, ne-a mângîiat prin venirea lui Tit. 7
Şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângîierea cu care a fost mângîiat şi
el de voi. El ne-a istorisit despre dorinţa voastră arzătoare, despre lacrămile
voastre, despre rîvna voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost şi mai
mare. 8 Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău; şi chiar
dacă mi-ar fi părut rău-căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcarcă pentru
puţină vreme) - 9 totuş, acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci
pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi
după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nici o pagubă din partea noastră. 10 În
adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce
la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea
lumii aduce moartea. 11 Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după
voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de
desvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În
toate voi aţi arătat că Sunteţi curaţi în privinţa aceasta. 12 Aşa că, dacă
v-am scris nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din
pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de
grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu. 13 De aceea am fost mângîiaţi. Dar,
pe lângă mângîierea aceasta a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui
Tit, al cărui duh a fost răcorit de voi toţi. 14 Şi dacă m-am lăudat puţin cu
voi înaintea lui, n-am fost dat de ruşine. Ci, după cum în orice lucru v-am spus
adevărul, tot aşa şi lauda noastră cu voi înaintea lui Tit, s-a adeverit. 15
El are o şi mai mare dragoste pentru voi, când îşi aduce aminte de ascultarea
voastră a tuturor, şi de primirea pe care i-aţi făcut-o, cu frică şi cu
cutremur. 16 Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privinţele.
2 Corinteni 8
1 Fraţilor, voim să vă aducem la cunoştinţă harul pe care l-a dat Dumnezeu în
Bisericile Macedoniei. 2 În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut,
bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie, au dat naştere la un
belşug de dărnicie din partea lor. 3 Vă mărturisesc că au dat de bună voie,
după puterea lor, şi chiar peste puterile lor. 4 Şi ne-au rugat cu mari
stăruinţe pentru harul şi părtăşia la această strângere de ajutoare pentru
sfinţi. 5 Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai
întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. 6 Noi,
deci, am rugat pe Tit să isprăvească această strângere de ajutoare pe care o
începuse. 7 După cum sporiţi în toate lucrurile: în credinţă, în cuvânt, în
cunoştinţă, în orice râvnă, şi în dragostea voastră pentru noi, căutaţi să
sporiţi şi în această binefacere. 8 Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o
poruncă; ci pentru rîvna altora, şi ca să pun la încercare curăţia dragostei
voastre. 9 Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, cu toate
că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă
îmbogăţiţi. 10 În această privinţă vă dau un sfat. Şi sfatul acesta vă este
de folos vouă, cari, de acum un an, cei dintâi aţi început nu numai să faceţi,
ci să şi voiţi. 11 Isprăviţi, deci, acum de făcut; pentruca, după graba
voinţei să fie şi înfăptuirea, potrivit cu mijloacele voastre. 12 Pentrucă,
dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu
ce n-are. 13 Aici nu este vorba ca alţii să fie uşuraţi, iar voi
strîmtoraţi; 14 ci este vorba de o potrivire: în împrejurarea de acum,
prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentru ca şi prisosul lor să acopere, la
rândul lui, nevoile voastre, aşa ca să fie o potrivire; 15 după cum este
scris: „Cel ce strânsese mult, n-avea nimic de prisos, şi cel ce strânsese
puţin, nu ducea lipsă.” 16 Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus în
inima lui Tit aceeaşi râvnă pentru voi. 17 Căci el a primit îndemnul nostru;
ba încă, stăpânit de o râvnă arzătoare, a pornit de bună voie spre voi. 18 Am
trimis cu el şi pe fratele a cărui laudă în Evanghelie este răspândită prin
toate Bisericile. 19 Mai mult, el a fost ales de Biserici să meargă împreună
cu noi în această lucrare de binefacere pe care o săvârşim spre slava Domnului
şi ca o dovadă de bunăvoinţa noastră. 20 În chipul acesta, vrem ca nimeni să
nu ne defaime cu privire la acest belşug de ajutoare, de care îngrijim. 21
Căci căutăm să lucrăm cinstit nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea
oamenilor. 22 Am trimis cu ei pe fratele nostru, a cărui râvnă am încercat-o
de atâtea ori în multe împrejurări, şi care, de data aceasta, arată mult mai
multă râvnă, din pricina marei lui încrederi în voi. 23 Astfel, fie având în
vedere pe Tit, care este părtaşul şi tovarăşul meu de lucru în mijlocul vostru;
fie având în vedere pe fraţii noştri, care Sunt trimeşii Bisericilor şi fala lui
Hristos: 24 daţi-le înaintea Bisericilor dovadă de dragostea voastră, şi
arătaţi-le că avem dreptul să ne lăudăm cu voi.
2 Corinteni 9
1 Este de prisos să vă mai scriu cu privire la strângerea de ajutoare pentru
sfinţi. 2 Cunosc, în adevăr, bunăvoinţa voastră, cu care mă laud cu privire
la voi către Macedoneni, şi le spun că Ahaia este gata de acum un an. Şi rîvna
voastră a îmbărbătat pe foarte mulţi din ei. 3 Am trimis totuşi pe fraţi,
pentru ca lauda noastră cu voi să nu fie nimicită cu prilejul acesta, ci să fiţi
gata, cum am spus. 4 Dacă vor veni vreunii din Macedonia cu mine, şi nu vă
vor găsi gata, n-aş vrea ca noi (ca să nu zicem voi) să fim daţi de ruşine în
încrederea aceasta. 5 De aceea, am socotit de trebuinţă, să rog pe fraţi să
vină mai înainte la voi, şi să pregătească strângerea darurilor făgăduite de
voi, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie nu cu zgîrcenie. 6 Să ştiţi: cine
semenă puţin, puţin va secera; iar cine semenă mult, mult va secera. 7
Fiecare să dea după cum a Hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă,
căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” 8 Şi Dumnezeu poate să vă
umple cu orice har, pentruca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să
prisosiţi în orice faptă bună, 9 după cum este scris: „A împrăştiat, a dat
săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac.” 10 „Cel ce dă sămânţă
semănătorului şi pâine pentru hrană” vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa
de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre. 11 În chipul
acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin
noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu. 12 Căci ajutorul dat de
darurile acestea, nu numai că acopere nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină
de multe mulţumiri către Dumnezeu. 13 Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul
acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi
că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos, şi pentru dărnicia ajutorului vostru
faţă de ei şi faţă de toţi; 14 şi-i face să se roage pentru voi, şi să vă
iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu faţă de
voi. 15 Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!
2 Corinteni 10
1 Eu, Pavel, vă rog, prin blândeţea şi bunătatea lui Hristos, eu, cel „smerit
când Sunt de faţă în mijlocul vostru, şi plin de îndrăzneală împotriva voastră,
când Sunt departe” 2 -vă rog, deci, să nu mă faceţi ca, atunci când voi fi de
faţă, să alerg cu Hotărâre la îndrăzneala aceea pe care am de gând s-o
întrebuinţez împotriva unora, care îşi închipuiesc că noi Suntem mânaţi de firea
pământească. 3 Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm
călăuziţi de firea pământească. 4 Căci armele cu care ne luptăm noi, nu Sunt
supuse firii pământeşti, ci Sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe
întăriturile. 5 Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se
ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării
de Hristos. 6 Îndată ce se va săvârşi ascultarea aceasta din partea voastră,
Suntem gata să pedepsim orice neascultare. 7 La înfăţişare vă uitaţi? Dacă
cineva crede că „este al lui Hristos” să aibă în vedere că, după cum el este al
lui Hristos, tot aşa Suntem şi noi. 8 Şi chiar dacă m-aş lăuda ceva mai mult
cu stăpânirea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru
dărîmarea voastră, tot nu mi-ar fi ruşine. 9 Zic aşa, ca să nu se pară că
vreau să vă înfricoşez prin epistolele mele. 10 „De fapt” zic ei „epistolele
lui Sunt cu greutate şi pline de putere; dar când este de faţă el însuşi, este
moale, şi cuvântul lui n-are nici o greutate.” 11 Cine judecă aşa, să fie
încredinţat că, aşa cum Suntem în vorbă, în epistolele noastre, când nu Suntem
de faţă, tot aşa vom fi şi în faptă, când vom fi de faţă! 12 Negreşit, n-avem
îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă
singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu
ei înşişi, Sunt fără pricepere. 13 Noi, însă, nu ne lăudăm dincolo de măsura
noastră, ci în măsura marginilor pe care le-a însemnat Dumnezeu câmpului nostru
ca să ajungem până la voi. 14 Nu ne întindem prea mult, ca şi când n-am fi
ajuns până la voi, căci, în adevăr, până la voi am ajuns în Evanghelia lui
Hristos. 15 Nu ne lăudăm peste măsura noastră, adică, nu ne lăudăm cu
ostenelile altuia; ci avem nădejdea că, dacă credinţa voastră creşte, va creşte
şi câmpul nostru de lucru între voi, nespus de mult, după măsura noastră. 16
Aşa că vom putea propovădui Evanghelia şi în ţinuturile care Sunt dincolo de al
vostru, fără să intrăm în câmpul de lucru al altuia, ca să ne lăudăm cu lucrări
făcute de-a gata. 17 Ci „oricine se laudă, să se laude în Domnul.” 18
Pentru că nu cine se laudă singur, va fi primit, ci acela pe care Domnul îl
laudă.
2 Corinteni 11
1 O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea! Ei, haide,
suferiţi-mă! 2 Căci Sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu,
pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca
pe o fecioară curată. 3 Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu
şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi
credincioşia care este faţă de Hristos. 4 În adevăr, dacă vine cineva să vă
propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba
să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care
n-aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine! 5 Dar socotesc că nici eu nu
Sunt cu nimic mai pe jos de apostolii aceştia „nespus de aleşi!” 6 Chiar dacă
Sunt un necioplit în vorbire, nu Sunt însă şi în cunoştinţă; şi am arătat lucrul
acesta printre voi, în tot felul şi în toate privinţele. 7 Sau, am făcut un
păcat, când m-am smerit pe mine însumi, ca să fiţi înălţaţi voi, şi v-am vestit
fără plată Evanghelia lui Dumnezeu? 8 Am despuiat alte Biserici, primind de
la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă. 9 Şi când eram la voi, şi m-am găsit
în nevoie, n-am fost sarcină nimănui; căci de nevoile mele au îngrijit fraţii,
când veniseră din Macedonia. În toate m-am ferit, şi mă voi feri să vă îngreuiez
cu ceva. 10 Pe adevărul lui Hristos care este în mine, nimeni nu-mi va răpi
această pricină de laudă în ţinuturile Ahaiei! 11 Pentru ce?... Pentru că nu
vă iubesc?... Ştie Dumnezeu! 12 Dar lucrez şi voi lucra astfel, ca să tai
orice prilej celor ce caută un prilej, ca să poată fi găsiţi deopotrivă cu mine
în lucrurile cu care se laudă. 13 Oamenii aceştia Sunt nişte apostoli
mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui
Hristos. 14 Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger
de lumină. 15 Nu este mare lucru dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în
slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor. 16 Iarăş
spun: să nu mă creadă nimeni nebun. Sau altmintrelea, suferiţi-mă măcar ca
nebun, ca să mă laud şi eu puţintel. 17 Ce spun în această îndrăzneală, ca să
mă laud, nu spun după Domnul, ci ca şi cum aş spune din nebunie. 18 De vreme
ce mulţi se laudă după firea pământească, mă voi lăuda şi eu. 19 Doar voi
suferiţi cu plăcere pe nebuni, voi, care Sunteţi înţelepţi! 20 Dacă vă
robeşte cineva, dacă vă mănâncă cineva, dacă pune cineva mâna pe voi, dacă vă
priveşte cineva de sus, dacă vă bate cineva peste obraz, suferiţi! 21 Spre
ruşinea mea o spun, că am fost slabi! Totuş, orice poate să pună înainte
cineva-vorbesc în nebunie-pot pune şi eu înainte. 22 Sunt ei Evrei? Şi eu
Sunt! Sunt ei Israeliţi? Şi eu Sunt! Sunt ei sămânţă a lui Avraam? Şi eu
Sunt! 23 Sunt ei slujitori ai lui Hristos? -vorbesc ca un ieşit din minţi-eu
Sunt şi mai mult. În osteneli şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri,
fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! 24 De cinci ori am căpătat
de la Iudei patruzeci de lovituri fără una; 25 de trei ori am fost bătut cu
nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărîmat corabia cu
mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. 26 Deseori am fost în
călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tîlharilor, în
primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgînilor, în
primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii
între fraţii mincinoşi. 27 În osteneli şi necazuri, în priveghiuiri adesea,
în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! 28 Şi,
pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate
Bisericile. 29 Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat,
şi eu să nu ard? 30 Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile
privitoare la slăbiciunea mea. 31 Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus
Hristos, care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint!... 32 În Damasc,
dregătorul împăratului Areta păzea cetatea Damascenilor, ca să mă prindă. 33
Dar am fost dat jos pe o fereastră, într-o coşniţă, prin zid, şi am scăpat din
mâinile lor.
2 Corinteni 12
1 E nevoe să mă laud, măcarcă nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile
şi descoperirile Domnului. 2 Cunosc un om în Hristos, care, acum
patrusprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu
ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie). 3 Şi ştiu că omul
acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie), 4 a fost
răpit în rai, şi a auzit cuvinte, care nu se pot spune, şi pe care nu-i este
îngăduit unui om să le rostească. 5 Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar
întrucît mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile
mele. 6 Chiar dacă aş vrea să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul;
dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede
în mine sau ce aude de la mine. 7 Şi ca să nu mă umflu de mândrie, din
pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol
al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngîmf. 8 De trei
ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. 9 Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de
ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi
lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să
rămână în mine. 10 De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în
nevoi, în prigoniri, în strîmtorări, pentru Hristos; căci când Sunt slab, atunci
Sunt tare. 11 Am ajuns nebun: voi m-aţi silit. Dar voi trebuia să mă lăudaţi;
căci, cu toate că nu Sunt nimic, totuşi cu nimic n-am fost mai pe jos de aceşti
apostoli aşa de minunaţi. 12 Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în
toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între
voi. 13 În adevăr, în ce aţi fost voi puşi mai pe jos decât celelalte
Biserici, afară doar că numai eu singur nu v-am fost o sarcină? O, iertaţi-mi
nedreptatea aceasta!... 14 Iată că Sunt gata să vin a treia oară la voi; şi
tot nu vă voi fi o sarcină; căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă.
Ce-i drept, nu copiii Sunt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci
părinţii pentru copiii lor. 15 Şi eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele,
şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă
iubesc mai mult, Sunt iubit cu atât mai puţin? 16 Fie şi-aşa! Nu v-am fost
sarcină de loc. „Dar” zic ei „ca un om isteţ ce Sunt, v-am prins prin şiretlic.”
- 17 Dar, am tras eu oare vreun folos de la voi prin vreunul din aceia pe
care i-am trimis la voi? 18 Am rugat pe Tit să vină să vă vadă; şi împreună
cu el am trimis şi pe fratele: a cerut Tit ceva de la voi? N-am fost noi
călăuziţi de acelaşi Duh, şi n-am călcat noi pe aceleaşi urme? 19 De multă
vreme voi vă închipuiţi că, vrem să ne apărăm înaintea voastră! Noi vorbim
înaintea lui Dumnezeu în Hristos; şi toate aceste lucruri, le spunem, prea
iubiţilor, pentru zidirea voastră. 20 Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea
mea, să vă găsesc aşa cum n-aş vrea să vă găsesc, şi eu însumi să fiu găsit de
voi aşa cum n-aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gîlceavă, pizmă, mânii, desbinări,
vorbiri de rău, bîrfeli, îngîmfări, tulburări. 21 Mă tem ca, la venirea mea
la voi, să mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi, şi să
trebuiască să plâng pe mulţi din cei ce au păcătuit mai înainte, şi nu s-au
pocăit de necurăţia, curvia şi spurcăciunile pe care le-au făcut.
2 Corinteni 13
1 Vin la voi pentru a treia oară. „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia
a doi sau trei martori.” 2 Cum am spus, când am fost de faţă a doua oară, tot
aşa şi azi, când nu Sunt de faţă, spun iarăşi mai dinainte celor ce au păcătuit
mai înainte, şi tuturor celorlalţi, că, dacă mă voi întoarce la voi, n-am să
cruţ deloc; 3 căci căutaţi o dovadă că Hristos vorbeşte în mine: El care nu
este slab faţă de voi, ci este plin de putere între voi. 4 În adevăr El a
fost răstignit prin slăbiciune; dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu. Tot
astfel şi noi Suntem slabi în El, dar, prin puterea lui Dumnezeu, vom fi plini
de viaţă cu El faţă de voi. 5 Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă Sunteţi în
credinţă. Pe voi înşivă cercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în
voi? Afară numai dacă Sunteţi lepădaţi. 6 Dar trag nădejde că veţi recunoaşte
că noi nu Suntem lepădaţi. 7 Totuşi ne rugăm lui Dumnezeu să nu faceţi nimic
rău; nu ca să ne putem arăta noi înşine primiţi, ci ca să faceţi ce este bine,
chiar dacă noi am trece drept lepădaţi. 8 Căci n-avem nici o putere împotriva
adevărului ci pentru adevăr. 9 În adevăr, ne bucurăm când noi Suntem slabi,
iar voi Sunteţi tari; şi ne rugăm pentru desăvârşirea voastră. 10 Tocmai de
aceea vă scriu aceste lucruri, când nu Sunt de faţă, pentruca, atunci când voi
fi de faţă, să nu mă port cu asprime, potrivit cu puterea pe care mi-a dat-o
Domnul pentru zidire, iar nu pentru dărîmare. 11 Încolo, fraţilor, fiţi
sănătoşi, desăvârşiţi-vă, îmbărbătaţi-vă, fiţi cu un cuget, trăiţi în pace, şi
Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. 12 Spuneţi-vă unii altora
sănătate, cu o sărutare Sfântă. 13 Toţi sfinţii vă trimit sănătate. 14
Harul Domnului Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea
Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi! Amin.
|
Serviciile de Închinare
Duminica
Rugaciune: 10:00-11:00
Serviciu divin: 11:00-12:00
Copii şi tineri: 18:00-19:00
Serviciu divin: 19:00-20:00
Miercuri
Rugaciune: 18:00-19:00
Studiu Biblic: 19:00-19:30
Vineri
Repetiţii de cor: 17:00-18:30
Sâmbăta
Întâlnire tineret: 18:00-20:00
|
|