|
Evrei 1
1 După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe
rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, 2 la sfârşitul acestor zile, ne-a
vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care
a făcut şi veacurile. 3 El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea
Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut
curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte, 4
ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai
minunat decât al lor. 5 Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu
eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut?” Şi iarăşi: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va
fi Fiu?” 6 Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi-născut, zice: „Toţi
îngerii lui Dumnezeu să I se închine!” 7 Şi despre îngeri zice: „Din vânturi
face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”; 8 pe când
Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci;
toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate: 9 Tu ai iubit neprihănirea şi
ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un
untdelemn de bucurie mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi.” 10 Şi iarăşi: „La
început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile Sunt lucrarea mânilor
Tale. 11 Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; 12
le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi; şi anii
Tăi nu se vor sfârşi.” 13 Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: „Şezi la
dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?” 14
Nu Sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei
ce vor moşteni mântuirea?
Evrei 2
1 De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am
auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele. 2 Căci, dacă Cuvântul vestit prin
îngeri s-a dovedit nezguduit, şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a
primit o dreaptă răsplătire, 3 cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă
de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a
fost adeverită de cei ce au auzit-o, 4 în timp ce Dumnezeu întărea mărturia
lor cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite
după voia Sa! 5 În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare, despre
care vorbim. 6 Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce
este omul, ca să-Ţi aduci amine de el sau fiul omului, ca să-l cercetezi? 7
L-ai făcut pentru puţină vreme mai pe jos de îngeri, l-ai încununat cu slavă şi
cu cinste, l-ai pus peste lucrările mânilor Tale: 8 toate le-ai supus sub
picioarele lui.” În adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus.
Totuş, acum, încă nu vedem că toate îi Sunt supuse. 9 Dar pe Acela care a
fost făcut „pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii” adică pe Isus, Îl
vedem „încununat cu slavă şi cu cinste” din pricina morţii pe care a suferit-o;
pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi. 10 Se
cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care Sunt toate, şi care voia
să ducă pe mulţi fii la slavă, să desăvârşească, prin suferinţe, pe Căpetenia
mântuirii lor. 11 Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce Sunt sfinţiţi, Sunt
dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi” 12 când
zice: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda în mijlocul
adunării.” 13 Şi iarăşi: „Îmi voi pune încrederea în El.” Şi în alt loc:
„Iată-Mă, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!” 14 Astfel, deci,
deoarece copiii Sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost
deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are
puterea morţii, adică pe diavolul, 15 şi să izbăvească pe toţi aceia, care
prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor. 16 Căci negreşit, nu în
ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. 17 Prin
urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi,
în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de
încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. 18 Şi prin faptul
că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul
celor ce Sunt ispitiţi.
Evrei 3
1 De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă
privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, 2
care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise a fost „credincios în
toată casa lui Dumnezeu.” 3 Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu
atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă
cinste decât casa însăşi. 4 Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a
zidit toate lucrurile, este Dumnezeu. 5 cât despre Moise, el a fost
„credincios în toată casa lui Dumnezeu” ca slugă, ca să mărturisească despre
lucrurile, care aveau să fie vestite mai tîrziu. 6 Dar Hristos este
credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui Suntem noi, dacă păstrăm
până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm. 7 De
aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, 8 nu vă
împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, 9
unde părinţii voştri M-au ispitit, şi M-au pus la încercare, şi au văzut
lucrările Mele patruzeci de ani! 10 De aceea M-am desgustat de neamul acesta,
şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile
Mele! 11 Am jurat, deci, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” 12
Luaţi seama, deci, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi
necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. 13 Ci îndemnaţi-vă
unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi” pentru ca nici unul
din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. 14 Căci ne-am
făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită
de la început, 15 câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă
împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” 16 Cine au fost, în adevăr, cei
ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia, care ieşiseră din
Egipt prin Moise? 17 Şi cine au fost aceia de care S-a desgustat El patruzeci
de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut
în pustie? 18 Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a
jurat oare celor ce nu ascultaseră? 19 Vedem, deci, că n-au putut să intre
din pricina necredinţei lor.
Evrei 4
1 Să luăm, deci, bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare
făgăduinţa intrării în odihna Lui, nici unul din voi să nu se pomenească venit
prea tîrziu. 2 Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor
cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a
găsit credinţă la cei ce l-au auzit. 3 Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm
în „odihna” despre care a vorbit El, când a zis: „Am jurat în mânia Mea, că nu
vor întra în odihna Mea!” Măcarcă lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la
întemeierea lumii. 4 Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea:
„Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.” 5 Şi aici
este zis iarăşi: „Nu vor intra în odihna Mea!” 6 Deci, fiindcă rămâne ca să
intre unii în odihna aceasta, şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi
vestea buna n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor, 7 El hotărăşte
din nou o zi: „Astăzi” -zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai
sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!” 8 Căci, dacă
le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi. 9
Rămâne, deci, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. 10
Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a
odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. 11 Să ne grăbim, deci, să intrăm în
odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de
neascultare. 12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor
decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi
duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. 13
Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea
ochilor Aceluia, cu care avem a face. 14 Astfel, fiindcă avem un Mare Preot
însemnat, care a străbătut cerurile-pe Isus, Fiul lui Dumnezeu-să rămânem tari
în mărturisirea noastră. 15 Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de
slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi,
dar fără păcat. 16 Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul
harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de
nevoie.
Evrei 5
1 În adevăr, orice mare preot, luat din mijlocul oamenilor, este pus pentru
oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru
păcate. 2 El poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el
este cuprins de slăbiciune. 3 Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să
aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale norodului. 4 Nimeni
nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a
fost Aaron. 5 Tot aşa şi Hristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare
Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am
născut.” 6 Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: „Tu eşti preot în veac, după
rânduiala lui Melhisedec.” 7 El este Acela care, în zilele vieţii Sale
pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel
ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei
Lui, 8 cu toate că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a
suferit. 9 Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L
ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice, 10 căci a fost numit de Dumnezeu:
Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.” 11 Asupra celor de mai sus avem
multe de zis, şi lucruri grele de tîlcuit; fiindcă v-aţi făcut greoi la
pricepere. 12 În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi
iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui
Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. 13 Şi
oricine nu se hrăneşte decât cu lapte, nu este obişnuit cu cuvântul despre
neprihănire, căci este un prunc. 14 Dar hrana tare este pentru oamenii mari,
pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească
binele şi răul.
Evrei 6
1 De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem
spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele
moarte, şi a credinţei în Dumnezeu, 2 învăţătura despre botezuri, despre
punerea mânilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică. 3 Şi
vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu. 4 Căci cei ce au fost luminaţi
odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, 5 şi
au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor- 6 şi
care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înoiţi iarăşi, şi aduşi la
pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L
dau să fie batjocorit. 7 Când un pământ este adăpat de ploaia care cade
adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat,
capătă binecuvântare de la Dumnezeu. 8 Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este
lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfîrşeşte prin a i se pune foc. 9
Măcar că vorbim astfel, prea iubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai
bune şi care însoţesc mântuirea. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite
osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care
aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi. 11 Dorim însă ca fiecare din voi să
arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o deplină nădejde, 12 aşa
încît să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi
răbdare, moştenesc făgăduinţele. 13 Dumnezeu, când a dat lui Avraam
făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe
Sine însuşi, 14 şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta, şi îţi voi înmulţi
foarte mult sămânţa.” 15 Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobîndit
făgăduinţa. 16 Oamenii, ce-i drept, obicinuiesc să jure pe cineva mai mare;
jurământul este o chezăşie, care pune capăt orişicărei neînţelegeri dintre
ei. 17 De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie
moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea Hotărârii Lui, a venit cu un
jurământ; 18 pentruca, prin două lucruri care nu se pot schimba, şi în care
este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a
căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, 19 pe care
o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde
dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, 20 unde Isus a intrat pentru noi ca
înainte mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui
Melhisedec”.
Evrei 7
1 În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului
Prea Înalt, care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul
împăraţilor, care l-a binecuvântat, 2 care a primit de la Avraam zeciuială
din tot, care, după însemnarea numelui său, este întâi „Împărat al neprihănirii”
apoi şi „Împărat al Salemului” adică „Împărat al păcii”; 3 fără tată, fără
mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al
vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne preot în
veac. 4 Vedeţi bine, deci, cât de mare a fost el, dacă până şi patriarhul
Avraam i-a dat zeciuială din prada de război! 5 Aceia dintre fiii lui Levi,
care îndeplinesc slujba de preoţi, după Lege, au poruncă să ia zeciuială de la
norod, adică de la fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam. 6 Iar
el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam, şi a
binecuvântat pe cel ce avea făgăduinţele. 7 Dar fără îndoială că cel mai mic
este binecuvântat de cel mai mare. 8 Şi apoi aici, cei ce iau zeciuială, Sunt
nişte oameni muritori; pe când acolo, o ia cineva, despre care se mărturiseşte
că este viu. 9 Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala,
ca să zicem aşa, prin Avraam; 10 căci era încă în coapsele strămoşului său,
când a întâmpinat Melhisedec pe Avraam. 11 Dacă, deci, desăvârşirea ar fi
fost cu putinţă prin preoţia Leviţilor, căci sub preoţia aceasta a primit
poporul Legea-ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui
Melhisedec” şi nu după rânduiala lui Aaron? 12 Pentrucă, odată schimbată
preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii. 13 În adevăr,
Acela despre care Sunt zise aceste lucruri, face parte dintr-o altă seminţie,
din care nimeni n-a slujit altarului. 14 Căci este vădit că Domnul nostru a
ieşit din Iuda, seminţie, despre care Moise n-a zis nimic cu privire la
preoţie. 15 Lucrul acesta se face şi mai luminos când vedem ridicându-se,
după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot, 16 pus nu prin legea unei
porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi neperitoare. 17 Fiindcă iată
ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui
Melhisedec”. 18 Astfel, pe deoparte, se desfiinţează aici o poruncă de mai
înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei- 19 căci Legea n-a făcut
nimic desăvârşit-şi pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne
apropiem de Dumnezeu. 20 Şi fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără
jurământ, 21 căci, pe când Leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a
făcut preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat, şi nu Se va căi:
„Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” - 22 prin chiar faptul
acesta, El s-a făcut chezăşul unui legământ mai bun. 23 Mai mult, acolo au
fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână
pururea. 24 Dar El, fiindcă rămâne „în veac” are o preoţie, care nu poate
trece de la unul la altul. 25 De aceea şi poate să mântuiască în chip
desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea
ca să mijlocească pentru ei. 26 Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia:
Sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai presus de
ceruri, 27 care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în
fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci
lucrul acesta l-a făcut odată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine
însuş. 28 În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi
slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe
Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie.
Evrei 8
1 Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care
S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, 2 ca
slujitor al Locului preaSfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de
un om, ci de Domnul. 3 Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri
şi jertfe. De aceea era de trebuinţă ca şi celălalt Mare Preot să aibă ceva de
adus. 4 Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă Sunt cei ce
aduc darurile după Lege. 5 Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra
lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să
facă cortul: „Ia seama” i s-a zis „să faci totul după chipul care ţi-a fost
arătat pe munte”. 6 Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu
cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe
făgăduinţe mai bune. 7 În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără
cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea. 8 Căci ca o
mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face
cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou; 9 nu ca legământul pe
care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot
din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, şi nici Mie nu Mi-a
păsat de ei, zice Domnul. 10 Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa
lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi
le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul
Meu. 11 Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând:
„Cunoaşte pe Domnul!” Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel
mai mare dintre ei. 12 Pentru că le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai
aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor”. 13 Prin faptul că zice: „Un
nou legământ” a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a
îmbătrânit, este aproape de peire.
Evrei 9
1 Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi
la un locaş pământesc de închinare. 2 În adevăr, s-a făcut un cort. În partea
dinainte, numită „Locul Sfânt” era sfeşnicul, masa şi pîinile pentru punerea
înaintea Domnului; 3 după perdeaua a doua se afla partea cortului care se
chema „Locul preaSfânt”. 4 El avea un altar din aur pentru tămâie, şi
chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas din aur cu
mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, şi tablele legământului. 5 Deasupra
erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este
vremea să vorbim acum cu deamăruntul despre aceste lucruri. 6 Şi după ce au
fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele, intră
totdeauna în partea dintâi a cortului. 7 Dar în partea a doua intră numai
marele preot, odată pe an, şi nu fără sânge pe care îl aduce pentru sine însuşi
şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului. 8 Prin aceasta, Duhul Sfânt
arăta că drumul în Locul preaSfânt, nu era încă deschis câtă vreme sta în
picioare cortul dintâi. 9 Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum,
când se aduc daruri şi jertfe, care nu pot duce pe cel ce se închină în felul
acesta, la desăvârşirea cerută de cugetul lui. 10 Ele Sunt doar nişte porunci
pământeşti, date, ca toate cele privitoare la mâncări, băuturi şi felurite
spălături, până la o vreme de îndreptare. 11 Dar Hristos a venit ca Mare
Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai
desăvârşit, care nu este făcut de mâni, adică nu este din zidirea aceasta; 12
şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul preaSfânt, nu cu sânge de ţapi şi
de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare
veşnică. 13 Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci,
stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului, 14
cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe
Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de
faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu! 15 Şi tocmai de aceea este
El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru
răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost
chemaţi, să capete veşnica moştenire, care le-a fost făgăduită. 16 În adevăr,
acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a
făcut. 17 Pentru că un testament nu capătă putere decât după moarte. N-are
nici o putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut. 18 De aceea şi întâiul
legământ n-a fost sfinţit fără sânge. 19 Şi într-adevăr, Moise, după ce a
rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viţei şi
de ţapi, cu apă, lînă stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul, 20
şi a zis: „Acesta este sângele legământului, care a poruncit Dumnezeu să fie
făcut cu voi.” 21 De asemenea, a stropit cu sânge cortul şi toate vasele
pentru slujbă. 22 Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără
vărsare de sânge, nu este iertare. 23 Dar, deoarece chipurile lucrurilor care
Sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile
cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea. 24 Căci Hristos n-a
intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul
adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze
acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. 25 Şi nu ca să Se aducă de mai multe
ori jertfă pe Sine însuşi, ca marele preot, care intră în fiecare an în Locul
preaSfânt cu un sânge, care nu este al lui; 26 fiindcă atunci ar fi trebuit
să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la
sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin
jertfa Sa. 27 Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată,
iar după aceea vine judecata, 28 tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o
singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în
vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.
Evrei 10
1 În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea
adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, care se aduc
neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie. 2 Altfel,
n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţiţi
odată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate? 3 Dar aducerea
aminte a păcatelor este înoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe; 4
căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă
păcatele. 5 De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă,
nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; 6 n-ai primit nici arderi de tot,
nici jertfe pentru păcat. 7 Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este
scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” 8 După ce a zis întâi:
„Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot,
nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege), 9 apoi zice:
„Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele
dintâi, ca să pună în loc pe a doua. 10 Prin această „voie” am fost sfinţiţi
noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru
totdeauna. 11 Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de
multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele, 12 El,
dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru
totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, 13 şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui
să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui. 14 Căci printr-o singură jertfă
El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce Sunt sfinţiţi. 15 Lucrul
acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis: 16 „Iată
legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune
legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor” 17 adaugă: „Şi
nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” 18 Dar
acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru
păcat. 19 Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o
intrare slobodă în Locul preaSfânt, 20 pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a
deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său: - 21 şi fiindcă avem
un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, 22 să ne apropiem cu o inimă
curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi
cu trupul spălat cu o apă curată. 23 Să ţinem fără şovăire la mărturisirea
nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa. 24 Să
veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. 25
Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe
alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie. 26 Căci, dacă
păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o
jertfă pentru păcate, 27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi
văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi. 28 Cine a călcat Legea lui
Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. 29 Cu cât
mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui
Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va
batjocori pe Duhul harului? 30 Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este
răzbunarea, Eu voi răsplăti!” Şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul
Său.” 31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu! 32
Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi
dus o mare luptă de suferinţe: 33 pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în
mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi pe de alta, v-aţi făcut părtaşi cu aceia
care aveau aceeaşi soartă ca voi. 34 În adevăr, aţi avut milă de cei din
temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii care ştiţi că
aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuieşte. 35 Să nu vă părăsiţi,
deci, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire! 36 Căci aveţi
nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta
ce v-a fost făgăduit. 37 „Încă puţină, foarte puţină vreme” şi „Cel ce vine
va veni, şi nu va zăbovi. 38 Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar
dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.” 39 Noi însă nu Suntem
din aceia care dau înapoi ca să se peardă, ci din aceia care au credinţă pentru
mântuirea sufletului.
Evrei 11
1 Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o
puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. 2 Pentru că prin
aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. 3 Prin credinţă pricepem
că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a
fost făcut din lucruri care se văd. 4 Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu
o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit,
căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, cu toate că
este mort. 5 Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă
moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de
mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. 6 Şi fără credinţă
este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie
să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. 7 Prin credinţă
Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau,
şi, plin de o teamă Sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a
osîndit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin
credinţă. 8 Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe
care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se
duce. 9 Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o
ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau
împreună moştenitori cu el ai aceleiaş făgăduinţe. 10 Căci el aştepta cetatea
care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu. 11 Prin
credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească,
fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise. 12 De aceea, dintr-un
singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca
stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra. 13 În
credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar
le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că Sunt străini şi
călători pe pământ. 14 Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că Sunt
în căutarea unei patrii. 15 Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care
ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. 16 Dar doreau o
patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine
să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate. 17 Prin credinţă a
adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare: el, care primise
făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! 18 El căruia i se
spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!” 19 Căci se
gândea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca
înviat din morţi l-a primit înapoi. 20 Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi
Esau o binecuvântare, care avea în vedere lucrurile viitoare. 21 Prin
credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi
„s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său.” 22 Prin credinţă a pomenit
Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt, şi
a dat porunci cu privire la oasele sale. 23 Prin credinţă a fost ascuns Moise
trei luni de părinţii lui, când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos
copilul, şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului. 24 Prin
credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui
Faraon, 25 ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu
decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. 26 El socotea ocara
lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii
pironiţi spre răsplătire. 27 Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se
teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut
pe Cel ce este nevăzut. 28 Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut
stropirea sângelui, pentru ca Nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de
ei. 29 Prin credinţă au trecut ei marea Roşie ca pe uscat, pe când Egiptenii,
care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi. 30 Prin credinţă au căzut
zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile. 31 Prin credinţă
n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele
cu bunăvoinţă. 32 Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş
vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel
şi de prooroci! 33 Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate,
au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, 34 au stins puterea focului,
au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în
războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe. 35 Femeile şi-au primit înapoi pe
morţii lor înviaţi; unii, ca să dobîndească o înviere mai bună, n-au vrut să
primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi. 36 Alţii au
suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; 37 au fost ucişi cu pietre,
tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit
îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi,
munciţi, 38 ei, de care lumea nu era vrednică-au rătăcit prin pustiuri, prin
munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului. 39 Toţi aceştia, măcarcă
au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese
făgăduit; 40 pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să
n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.
Evrei 12
1 Şi noi, deci, fiindcă Suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori,
să dăm la o parte orice pedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să
alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. 2 Să ne uităm ţintă la
Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria
care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la
dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. 3 Uitaţi-vă, deci, cu luare
aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă
de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală în
sufletele voastre. 4 Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta
împotriva păcatului. 5 Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii:
„Fiule, nu dispreţui pedeapsa Domnului, şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat
de El. 6 Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice
fiu pe care-l primeşte.” 7 Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi
cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? 8 Dar dacă
Sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, Sunteţi nişte feciori din
curvie, iar nu fii. 9 Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit,
şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne
supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim? 10 Căci ei într-adevăr ne pedepseau
pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru
binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. 11 Este adevărat că
orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar
mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a
neprihănirii. 12 Întăriţi-vă, deci, mâinile obosite şi genunchii
slăbănogiţi; 13 croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce
şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai de grabă să fie vindecat. 14
Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe
Domnul. 15 Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui
Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă
aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea. 16 Vegheaţi să nu fie între
voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul
de întâi-născut. 17 Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete
binecuvântarea n-a fost primit; pentru că, cu toate că o cerea cu lacrămi, n-a
putut s-o schimbe. 18 Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge
şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de
furtună, 19 nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul, care vorbea în aşa
fel că cei ce l-au auzit, au cerut să nu li se mai vorbească, 20 (pentru că
nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar un dobitoc dacă se va atinge de munte,
să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata”. 21 Şi priveliştea aceea era
aşa de înfricoşătoare încît Moise a zis: „Sunt îngrozit şi tremur!”). 22 Ci
v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu,
Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a
îngerilor, 23 de Biserica celor întâi născuţi, care Sunt scrişi în ceruri, de
Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi
desăvârşiţi, 24 de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele
stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel. 25 Luaţi seama ca
nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat
cei ce n-au vrut să-L asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu
vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri, 26 al
cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta:
„Voi mai clătina încăodată nu numai pământul, ci şi cerul”. 27 Cuvintele
acestea „încă odată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a
lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se
clatină. 28 Fiindcă am primit, deci, o împărăţie, care nu se poate clătina,
să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută,
cu evlavie şi cu frică; 29 fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc
mistuitor”.
Evrei 13
1 Stăruiţi în dragostea frăţească. 2 Să nu daţi uitării primirea de
oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri. 3 Aduceţi-vă
aminte de cei ce Sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei
chinuiţi, ca unii care şi voi Sunteţi în trup. 4 Căsătoria să fie ţinută în
toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi
pe preacurvari. 5 Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţămiţi-vă cu ce aveţi, căci
El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi
părăsi.” 6 Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu,
nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” 7 Aduceţi-vă aminte de mai marii
voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezue; uitaţi-vă cu băgare de seamă la
sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa! 8 Isus Hristos este
acelaşi ieri şi azi şi în veci! 9 Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de
învăţături străine; căci este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin
mâncări, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit. 10 Noi avem un
altar, din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în cort. 11 În
adevăr, trupurile dobitoacelor, al căror sânge este adus de marele preot în
Locul preaSfânt, pentru păcat „Sunt arse de tot afară din tabără.” 12 De
aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo
de poartă. 13 Să ieşim, deci, afară din tabără la El, şi să suferim ocara
Lui. 14 Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci Suntem în căutarea celei
viitoare. 15 Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă,
adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. 16 Şi să nu daţi uitării
binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac. 17
Ascultaţi de mai marii voştri, şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra
sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; ca să poată face
lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de nici un
folos. 18 Rugaţi-vă pentru noi; căci Suntem încredinţaţi că avem un cuget
bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile. 19 Mai ales vă rog cu
stăruinţă să faceţi lucrul acesta, ca să vă fiu înapoiat mai curând. 20
Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din
morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, 21 să vă facă
desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ce-I
este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin. 22
Vă rog, fraţilor, să primiţi bine acest cuvânt de sfătuire, căci v-am scris pe
scurt. 23 Să ştiţi că fratelui Timotei i s-a dat drumul. Dacă vine curând,
voi veni împreună cu el să vă văd. 24 Spuneţi sănătate tuturor mai marilor
voştri şi tuturor sfinţilor. Cei din Italia vă trimit sănătate. 25 Harul să
fie cu voi cu toţi! Amin.
|
Serviciile de Închinare
Duminica
Rugaciune: 10:00-11:00
Serviciu divin: 11:00-12:00
Copii şi tineri: 18:00-19:00
Serviciu divin: 19:00-20:00
Miercuri
Rugaciune: 18:00-19:00
Studiu Biblic: 19:00-19:30
Vineri
Repetiţii de cor: 17:00-18:30
Sâmbăta
Întâlnire tineret: 18:00-20:00
|
|