|
Fapte 1
1 Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus
să facă şi să înveţe pe oameni,
2 de la început până în ziua în care S-a
înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor, pe
care-i alesese.
3 După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi,
arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre
lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.
4 Pe când Se afla cu ei, le-a
poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui
„pe care” le-a zis El „aţi auzit-o de la Mine.
5 Căci Ioan a botezat cu apă,
dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”
6 Deci
apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea
aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?”
7 El le-a răspuns:
„Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a
păstrat sub stăpânirea Sa.
8 Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ
Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în
Samaria, şi până la marginile pământului.”
9 După ce a spus aceste lucruri,
pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii
lor.
10 Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El,
iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb,
11 şi au zis: „Bărbaţi
Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la
cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la
cer.”
12 Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor,
care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.
13 Când au
ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru,
Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu,
Simon Zilotul, şi Iuda, fiul lui Iacov.
14 Toţi aceştia stăruiau cu un cuget
în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi
cu fraţii Lui.
15 În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor,
numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci, şi a zis:
16
„Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte,
prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe
Isus.
17 El era din numărul nostru, şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.
18
Omul acesta a dobîndit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în
jos, a plesnit în două prin mijloc, şi i s-au vărsat toate măruntaiele.
19
Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încît
ogorul acela a fost numit în limba lor: „Acheldama” adică: „Ogorul sângelui.”
-
20 În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: „Locuinţa lui să rămână
pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea!” Şi: „Slujba lui s-o ia altul!”
21
Trebuie, deci, ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit
Domnul Isus între noi,
22 cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua
când S-a înălţat El de la noi, să fie rânduit, unul care să ne însoţească drept
martor al învierii Lui.
23 Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba,
zis şi Iust, şi pe Matia.
24 Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu,
care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai
ales,
25 ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda,
ca să meargă la locul lui.”
26 Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia,
care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.
Fapte 2
1 În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.
2 Deodată a
venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa
unde şedeau ei.
3 Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre
ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.
4 Şi toţi s-au umplut de Duh
Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să
vorbească.
5 Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din
toate neamurile care Sunt sub cer.
6 Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea
s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba
lui.
7 Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia
care vorbesc, nu Sunt Galileeni?
8 Cum, deci, îi auzim vorbind fiecăruia din
noi în limba noastră, în care ne-am născut?
9 Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori
din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia,
10 Frigia, Pamfilia, Egipt,
părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, Iudei sau prozeliţi,
11
Cretani şi Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui
Dumnezeu!”
12 Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă, şi ziceau unii către
alţii: „Ce vrea să zică aceasta?”
13 Dar alţii îşi băteau joc, şi ziceau:
„Sunt plini de must!”
14 Atunci Petru s-a sculat în picioare cu cei
unsprezece, a ridicat glasul, şi le-a zis: „Bărbaţi Iudei şi voi toţi cei care
locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele!
15
Oamenii aceştia nu Sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al
treilea ceas din zi.
16 Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul
Ioel:
17 „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste
orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri
vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri!
18 Da, chiar şi peste
robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi
vor prooroci.
19 Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe
pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;
20 soarele se va preface în
întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare
şi strălucită.
21 Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi
mântuit.”
22 Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din
Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi
lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul
vostru, după cum bine ştiţi;
23 pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după
sfatul Hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit
şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.
24 Dar Dumnezeu L-a înviat,
deslegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de
ea.
25 Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea,
pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.
26 De aceea, mi se
bucură inima, şi mi se veseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în
nădejde:
27 căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei
îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.
28 Mi-ai făcut cunoscut căile
vieţii, şi Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de faţă.”
29 cât despre
patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a
murit şi a fost îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua
de azi.
30 Fiindcă David era prooroc, şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu
jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie,
31
despre învierea lui Hristos a proorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul
lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor, şi trupul lui nu va vedea
putrezirea.
32 Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi Suntem martori ai
lui.
33 Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit
de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.
34 Căci
David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: „Domnul a zis Domnului meu:
„Şezi la dreapta Mea,
35 pânăce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele
Tale.”
36 Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn
şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.”
37 După ce au auzit
aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi i-au zis lui Petru şi
celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”
38 „Pocăiţi-vă” le-a zis Petru
„şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea
păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
39 Căci făgăduinţa
aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce Sunt
departe acum, în oricît de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul
nostru.”
40 Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna, şi zicea:
„Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”
41 Cei ce au primit
propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor
s-au adaus aproape trei mii de suflete.
42 Ei stăruiau în învăţătura
apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pîinii, şi în rugăciuni.
43
Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi
semne.
44 Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de
obşte.
45 Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi,
după nevoile fiecăruia.
46 Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în
fiecare zi, frângeau pâinea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de
inimă.
47 Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod.
Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.
Fapte 3
1 Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul
al nouălea.
2 Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate
zilele la poarta Templului, numită „Frumoasă” ca să ceară de milă de la cei ce
intrau în Templu.
3 Omul acesta, când a văzut pe Petru şi pe Ioan că voiau să
intre în Templu, le-a cerut milostenie.
4 Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă
la el şi a zis: „Uită-te la noi!”
5 Şi el se uita la ei cu luare aminte, şi
aştepta să capete ceva de la ei.
6 Atunci Petru i-a zis: „Argint şi aur,
n-am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi
umblă!”
7 L-a apucat de mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au
întărit tălpile şi gleznele;
8 dintr-o săritură a fost în picioare, şi a
început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind, şi lăudînd pe
Dumnezeu.
9 Tot norodul l-a văzut umblând şi lăudînd pe Dumnezeu.
10 Îl
cunoşteau că era cel ce şedea la poarta „Frumoasă” a Templului, ca să ceară de
pomană, şi s-au umplut de uimire şi de mirare pentru cele ce i se
întâmplaseră.
11 Fiindcă el se ţinea de Petru şi de Ioan, tot norodul, mirat,
a alergat la ei în pridvorul zis al lui Solomon.
12 Petru, când a văzut
lucrul acesta, a luat cuvântul şi a zis norodului: „Bărbaţi Israeliţi, pentru ce
vă miraţi de lucrul acesta? Dece vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin
puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să
umble?
13 Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri,
a proslăvit pe Robul Său Isus pe care voi L-aţi dat în mâna lui Pilat; şi v-aţi
lepădat de El înaintea lui, cu toate că el era de părere să-I dea drumul.
14
Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit, şi aţi cerut să vi se dăruiască un
ucigaş.
15 Aţi omorât pe Domnul vieţii pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi;
noi Suntem martori ai Lui.
16 Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit
Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeţi şi-l cunoaşteţi; credinţa în El a
dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeţi cu toţii.
17 Şi acum,
fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai marii voştri.
18 Dar
Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor proorocilor
Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi.
19 Pocăiţi-vă, deci, şi
întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul
vremurile de înviorare,
20 şi să trimeată pe Cel ce a fost rânduit mai
dinainte pentru voi: pe Isus Hristos,
21 pe care cerul trebuie să-L
primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre
aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din
vechime.
22 În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: „Domnul, Dumnezeul
vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să-L
ascultaţi în tot ce vă va spune.
23 Şi oricine nu va asculta de Proorocul
acela, va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului.”
24 Deasemenea
toţi proorocii, de la Samuel şi ceilalţi, care au urmat după el, şi au vorbit,
au vestit zilele acestea.
25 Voi Sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului
pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când i-a zis lui Avraam: „Toate
neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta.”
26 Dumnezeu, după
ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă
binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.”
Fapte 4
1 Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate
preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii,
2 foarte necăjiţi că învăţau pe
norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi.
3 Au pus mâinile pe ei, şi i-au
aruncat în temniţă până a doua zi; căci se înserase.
4 Însă mulţi din cei ce
auziseră cuvântarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat
aproape la cinci mii.
5 A doua zi, mai marii norodului, bătrânii şi
cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim,
6 cu marele preot Ana, Caiafa,
Ioan, Alexandru, şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.
7 Au
pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat: „Cu ce putere sau în
numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?”
8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt,
le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!
9 Fiindcă Suntem
traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi
Suntem întrebaţi cum a fost vindecat,
10 s-o ştiţi toţi, şi s-o ştie tot
norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin
sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret pe care voi L-aţi răstignit, dar
pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.
11 El este „piatra lepădată de voi,
zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.”
12 În nimeni altul nu
este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care
trebuie să fim mântuiţi.”
13 Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui
Ioan, s-au mirat, întrucît ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au
priceput că fuseseră cu Isus.
14 Dar fiindcă vedeau lângă ei pe omul care
fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.
15 Le-au poruncit doar să
iasă afară din Sobor, s-au sfătuit între ei,
16 şi au zis: „Ce vom face
oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei
s-a făcut o minune vădită pe care n-o putem tăgădui.
17 Dar, ca să nu se
lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm, şi să le poruncim
ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.”
18 Şi după
ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai
înveţe pe oameni în Numele lui Isus.
19 Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au
zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai
mult de voi decât de Dumnezeu;
20 căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am
văzut şi am auzit.”
21 I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece, căci
nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe
Dumnezeu pentru cele întâmplate.
22 Căci omul cu care se făcuse această
minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani.
23 După ce li s-a dat
drumul, ei s-au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii
cei mai de seamă şi bătrânii.
24 Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au
ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care
ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!
25 Tu ai zis prin
Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se
întărîtă neamurile, şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşerte?
26
Împăraţii pământului s-au răsculat, şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului
şi împotriva Unsului Său.”
27 În adevăr, împotriva Robului Tău celui Sfânt,
Isus pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont
cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,
28 ca să facă tot ce Hotărâse mai
dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.
29 Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările
lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala,
30
şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului
Tău celui Sfânt, Isus.”
31 După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde
erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu
cu îndrăzneală.
32 Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet.
Nici unul nu zicea că averile lui Sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.
33
Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare
har era peste toţi.
34 Căci nu era nici unul printre ei, care să ducă lipsă:
toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor
vândute,
35 şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia
după cum avea nevoie.
36 Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în
tălmăcire, fiul mângîierii, un Levit, de neam din Cipru,
37 a vândut un ogor,
pe care-l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor.
Fapte 5
1 Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevastă-sa Safira,
2 şi
a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă,
şi a pus-o la picioarele apostolilor.
3 Petru i-a zis: „Anania, pentru ce
ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt, şi să ascunzi o parte din
preţul moşioarei?
4 Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai
vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel
de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
5 Anania, când a
auzit cuvintele acestea, a căzut jos, şi şi-a dat sufletul. O mare frică a
apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri.
6 Flăcăii s-au sculat, l-au
învelit, l-au scos afară, şi l-au îngropat.
7 Cam după trei ceasuri, a intrat
şi nevastă-sa, fără să ştie ce se întâmplase.
8 Petru i-a zis: „Spune-mi, cu
atât aţi vândut moşioara?” „Da” a răspuns ea „cu atâta.”
9 Atunci Petru i-a
zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată
picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău, Sunt la uşă, şi te vor lua şi
pe tine.”
10 Ea a căzut îndată la picioarele lui, şi şi-a dat sufletul. Când
au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară, şi au îngropat-o lângă
bărbatul ei.
11 O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au
auzit aceste lucruri.
12 Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi
minuni în norod. Toţi stăteau împreună în pridvorul lui Solomon,
13 şi nici
unul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei; dar norodul îi lăuda în gura
mare.
14 Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot
mai mult;
15 până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe, şi îi puneau pe
paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui
să treacă peste vreunul din ei.
16 Mulţimea, de asemenea, alerga la
Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de
duhuri necurate: şi toţi se vindecau.
17 Însă marele preot şi toţi cei ce
erau împreună cu el, adică partida Saducheilor, s-au sculat plini de
pizmă,
18 au pus mâinile pe apostoli, şi i-au aruncat în temniţa de
obşte.
19 Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a
scos afară, şi le-a zis:
20 „Duceţi-vă, staţi în Templu, şi vestiţi norodului
toate cuvintele vieţii acesteia.”
21 Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat
dis-de-dimineaţă în Templu, şi au început să înveţe pe norod. Marele preot şi
cei ce erau cu el, au venit pe neaşteptate, au adunat Soborul şi pe toată
bătrânimea fiilor lui Israel, şi au trimis la temniţă să aducă pe
apostoli.
22 Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniţă. S-au întors
şi au spus astfel:
23 „Temniţa am găsit-o încuiată cu toată grija, şi pe
păzitori stând în picioare la uşi; dar, când am deschis, n-am găsit pe nimeni
înăuntru.”
24 Când au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului şi preoţii cei
mai de seamă au rămas înmărmuriţi, şi nu ştiau ce să creadă despre apostoli şi
despre urmările acestei întâmplări.
25 Cineva a venit şi le-a spus: „Iată că
oamenii pe care i-aţi băgat în temniţă, stau în Templu, şi învaţă pe
norod.”
26 Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii, şi i-au adus; dar
nu cu sila, căci se temeau să nu fie ucişi cu pietre de norod.
27 După ce
i-au adus, i-au pus înaintea Soborului. Şi marele preot i-a întrebat
astfel:
28 „Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în
Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră, şi
căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui om.”
29 Petru şi apostolii
ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu
decât de oameni!
30 Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus pe care voi
L-aţi omorât, atîrnându-L pe lemn.
31 Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu
puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi
iertarea păcatelor.
32 Noi Suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul
Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”
33 Când au auzit ei
aceste vorbe, îi tăia la inimă şi s-au sfătuit să-i omoare.
34 Dar un Fariseu
numit Gamaliel, un învăţător al Legii, preţuit de tot norodul, s-a sculat în
picioare în Sobor şi a poruncit să scoată puţin afară pe apostoli.
35 Apoi
le-a zis: „Bărbaţi Israeliţi, luaţi seama bine ce aveţi de gând să faceţi
oamenilor acestora.
36 Căci nu de mult s-a ivit Teuda, care zicea că el este
ceva, şi la care s-au alipit aproape patru sute de bărbaţi. El a fost omorât, şi
toţi cei ce îl urmaseră, au fost risipiţi şi nimiciţi.
37 După el s-a ivit
Iuda Galileanul, pe vremea înscrierii, şi a tras mult norod de partea lui: a
pierit şi el, şi toţi cei ce-l urmaseră, au fost risipiţi.
38 Şi acum, eu vă
spun: „Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea
sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici;
39 dar dacă este de la
Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui
Dumnezeu.”
40 Ei au ascultat de el. Şi, după ce au chemat pe apostoli, au pus
să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus, şi le-au dat
drumul.
41 Ei au plecat dinaintea Soborului, şi s-au bucurat că au fost
învredniciţi să fie batjocoriţi, pentru Numele Lui.
42 Şi în fiecare zi, în
Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni, şi să vestească Evanghelia lui
Isus Hristos.
Fapte 6
1 În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, Evreii care vorbeau
greceşte, cîrteau împotriva Evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu
vederea la împărţeala ajutoarelor de toate zilele.
2 Cei doisprezece au
adunat mulţimea ucenicilor, şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm
Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese.
3 De aceea, fraţilor, alegeţi
dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune
pe care îi vom pune la slujba aceasta.
4 Iar noi vom stărui necurmat în
rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.”
5 Vorbirea aceasta a plăcut
întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt,
pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit
din Antiohia.
6 I-au adus înaintea apostolilor, cari, după ce s-au rugat,
şi-au pus mâinile peste ei.
7 Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai
mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de
preoţi veneau la credinţă.
8 Ştefan era plin de har şi de putere, şi făcea
minuni şi semne mari în norod.
9 Unii din sinagoga, numită a Izbăviţilor, a
Cirinenilor, şi a Alexandrinilor, împreună cu nişte Iudei din Cilicia şi din
Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ştefan;
10 dar nu puteau să stea
împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el.
11 Atunci au pus la
cale pe nişte oameni să zică: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva
lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu.”
12 Au întărîtat norodul, pe bătrâni şi
pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el, şi l-au dus în
Sobor.
13 Au scos nişte martori mincinoşi, care au zis: „Omul acesta nu
încetează să spună cuvinte de hulă împotriva acestui locaş Sfânt şi împotriva
Legii.
14 În adevăr, l-am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărîma
locaşul acesta, şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise.”
15 Toţi
cei ce şedeau în Sobor, s-au uitat ţintă la Ştefan, şi faţa lui li s-a arătat ca
o faţă de înger.
Fapte 7
1 Marele preot a zis: „Aşa stau lucrurile?”
2 Ştefan a răspuns: „Fraţilor
şi părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam,
când era în Mesopotamia, înainte ca să se aşeze în Haran.
3 Şi i-a zis: „Ieşi
din ţara ta şi din familia ta, şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta.”
4 El
a ieşit atunci din ţara Haldeilor, şi s-a aşezat în Haran. De acolo, după
moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi
acum.
5 Din ţara aceea nu i-a dat nimic în stăpânire, nici măcar o palmă de
loc, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui, şi seminţei lui după el, cu
toate că n-avea nici un copil.
6 Dumnezeu i-a spus că sămânţa lui va locui
într-o ţară străină, va fi robită, şi va fi chinuită patru sute de ani.
7
„Dar neamul, căruia îi vor fi robi, îl voi judeca Eu” a zis Dumnezeu. „După
aceea vor ieşi, şi-Mi vor sluji în locul acesta.”
8 Apoi i-a dat legământul
tăierii împrejur; şi astfel Avraam, când a născut pe Isaac, l-a tăiat împrejur
în ziua a opta; Isaac a născut şi a tăiat împrejur pe Iacov, şi Iacov pe cei
doisprezece patriarhi.
9 Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vândut,
ca să fie dus în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el,
10 şi l-a izbăvit din
toate necazurile lui; i-a dat înţelepciune şi trecere înaintea lui Faraon,
împăratul Egiptului, care l-a pus dregător peste Egipt şi peste toată casa
lui.
11 A venit o foamete în tot Egiptul şi Canaanul. Nevoia era mare, şi
părinţii noştri nu găseau merinde.
12 Iacov a auzit că în Egipt era grâu, şi
a trimis pe părinţii noştri întâiaş dată acolo.
13 Şi când au venit a doua
oară, Iosif a fost cunoscut de fraţii săi, şi Faraon a aflat din ce neam era
Iosif.
14 Apoi Iosif a trimis să-l cheme pe tatăl său Iacov şi pe toată
familia lui, şaptezeci şi cinci de suflete.
15 Iacov s-a pogorât în Egipt,
unde a murit el şi părinţii noştri.
16 Şi au fost strămutaţi la Sihem, şi
puşi în mormântul pe care îl cumpărase Avraam cu o sumă de bani de la fiii lui
Emor, în Sihem.
17 Se apropia vremea când trebuia să se împlinească
făgăduinţa pe care o făcuse Dumnezeu lui Avraam. Norodul a crescut şi s-a
înmulţit în Egipt,
18 până când s-a ridicat un alt împărat, care nu cunoştea
pe Iosif.
19 Împăratul acesta a uneltit împotriva neamului nostru, şi a
chinuit pe părinţii noştri, până acolo ca să-şi lepede pruncii, ca să nu
trăiască.
20 Pe vremea aceasta s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui
Dumnezeu. El a fost hrănit trei luni în casa tatălui său.
21 Şi când a fost
lepădat, l-a luat fiica lui Faraon, şi l-a crescut ca pe copilul ei.
22 Moise
a învăţat toată înţelepciunea Egiptenilor, şi era puternic în cuvinte şi în
fapte.
23 El avea patruzeci de ani, când i-a venit în inimă dorinţa să
cerceteze pe fraţii săi, pe fiii lui Israel.
24 A văzut pe unul din ei
suferind nedreptate; i-a luat apărarea, a răzbunat pe cel asuprit, şi a omorât
pe Egiptean.
25 Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu prin mâna lui le
va da izbăvirea; dar n-au priceput.
26 A doua zi, când se băteau ei, Moise a
venit în mijlocul lor, şi i-a îndemnat la pace. „Oamenilor” a zis el „voi
Sunteţi fraţi; de ce vă nedreptăţiţi unul pe altul?”
27 Dar cel ce
nedreptăţea pe aproapele său, l-a îmbrîncit, şi i-a zis: „Cine te-a pus pe tine
stăpânitor şi judecător peste noi?
28 Vrei să mă omori şi pe mine cum ai
omorât ieri pe Egiptean?”
29 La auzul acestor vorbe, Moise a fugit, şi s-a
dus de a locuit ca străin în pământul Madian, unde a născut doi fii.
30 Peste
patruzeci de ani, i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în para
focului unui rug.
31 Moise, când l-a văzut, s-a mirat de arătarea aceasta;
şi, pe când se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului,
32 care i-a
zis: „Eu Sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui
Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov.” Şi Moise, tremurând, n-a îndrăznit să se
uite.
33 Domnul i-a zis: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe
care stai, este un pământ Sfânt.
34 Am văzut suferinţa poporului Meu, care
este în Egipt, le-am auzit gemetele, şi M-am pogorât să-i izbăvesc. Acum, du-te,
te voi trimite în Egipt.”
35 Pe acest Moise, de care se lepădaseră ei, când
au zis: „Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător?” Dumnezeu l-a trimis ca
stăpânitor şi izbăvitor, cu ajutorul îngerului, care i se arătase în rug.
36
El i-a scos din Egipt, şi a făcut minuni şi semne în Egipt, la Marea Roşie, şi
în pustie, patruzeci de ani.
37 Acest Moise a zis fiilor lui Israel: „Domnul,
Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine: de el să
ascultaţi.”
38 El este acela care, în adunarea Israeliţilor din pustie, cu
îngerul, care i-a vorbit pe muntele Sinai, şi cu părinţii noştri, a primit
cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.
39 Părinţii noştri n-au vrut să-l asculte,
ci l-au nesocotit: şi, în inimile lor, s-au întors spre Egipt,
40 şi i-au zis
lui Aaron: „Fă-ne nişte dumnezei, care să meargă înaintea noastră; căci acest
Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.”
41 Şi în
zilele acelea, au făcut un viţel, au adus jertfă idolului, şi s-au bucurat de
lucrul mânilor lor.
42 Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei, şi i-a dat să se
închine oştirii cerului, după cum este scris în cartea proorocilor: „Mi-aţi adus
voi vite junghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustie, casă a lui
Israel?..
43 Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan,
chipurile acelea pe care le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor! De aceea vă voi
strămuta dincolo de Babilon.”
44 Părinţii noştri aveau în pustie Cortul
Întâlnirii, aşa cum îl rânduise Cel ce a spus lui Moise să-l facă după chipul,
pe care-l văzuse.
45 Şi părinţii noştri l-au adus, la rândul lor, sub
povăţuirea lui Iosua, când au intrat în ţara stăpânită de Neamurile pe care
Dumnezeu le-a izgonit dinaintea părinţilor noştri; şi a rămas acolo până în
zilele lui David.
46 David a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu, şi a cerut
să ridice o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacov.
47 Şi Solomon a fost acela
care I-a zidit o casă.
48 Dar Cel Prea Înalt nu locuieşte în lăcaşuri făcute
de mâni omeneşti, cum zice proorocul:
49 „Cerul este scaunul Meu de domnie,
şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veţi zidi voi
Mie, zice Domnul sau care va fi locul Meu de odihnă?
50 N-a făcut mâna Mea
toate aceste lucruri?...”
51 ...„Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu
inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut
părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.
52 Pe care din prooroci nu i-au prigonit
părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui
Neprihănit pe care L-aţi vândut acum, şi L-aţi omorât.
53 voi, care aţi
primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!...”
54 Când au auzit ei
aceste vorbe, îi tăia pe inimă, şi scrîşneau din dinţi împotriva lui.
55 Dar
Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui
Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu;
56 şi a zis:
„Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui
Dumnezeu.”
57 Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile, şi
s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui.
58 L-au târât afară din cetate,
şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr,
numit Saul.
59 Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne
Isuse, primeşte duhul meu!”
60 Apoi a îngenuncheat, şi a strigat cu glas
tare: „Doamne, nu le ţinea în seamă păcatul acesta!” Şi după aceste vorbe, a
adormit.
Fapte 8
1 Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare
prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, în afară de apostoli, s-au
împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei.
2 Nişte oameni temători de
Dumnezeu au îngropat pe Ştefan, şi l-au jelit cu mare tânguire.
3 Saul de
partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi
pe femei, şi-i arunca în temniţă.
4 Cei ce se împrăştiaseră, mergeau din loc
în loc, şi propovăduiau Cuvântul.
5 Filip s-a coborît în cetatea Samariei, şi
le-a propovăduit pe Hristos.
6 Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse
de Filip, când au auzit şi au văzut semnele pe care le făcea.
7 Căci din
mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate, şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi
şi şchiopi erau tămăduiţi.
8 Şi a fost o mare bucurie în cetatea
aceasta.
9 În cetate era un om, numit Simon, care zicea că este un om
însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei.
10 Toţi, de la
mic până la mare, îl ascultau cu luare aminte, şi ziceau: „Acesta este puterea
lui Dumnezeu, cea care se numeşte „mare”.
11 Îl ascultau cu luare aminte,
pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui.
12 Dar când au crezut pe
Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus
Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi cât şi femei.
13 Chiar Simon a
crezut; şi după ce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip, şi privea cu
uimire minunile şi semnele mari care se făceau.
14 Apostolii, care erau în
Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la
ei pe Petru şi pe Ioan.
15 Aceştia au venit la Samariteni, şi s-au rugat
pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.
16 Căci nu Se pogorâse încă peste
nici unul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.
17
Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul
Sfânt.
18 Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mânilor
apostolilor, le-a dat bani,
19 şi a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta,
pentru ca peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt.”
20
Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că
darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!
21 Tu n-ai nici parte, nici
sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui
Dumnezeu.
22 Pocăieşte-te, deci, de această răutate a ta, şi roagă-te
Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu
putinţă;
23 căci văd că eşti plin din fiere amară, şi în lanţurile
fărădelegii.”
24 Simon a răspuns: „Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să
nu mi se întâmple nimic din ce aţi zis.”
25 După ce au mărturisit despre
Cuvântul Domnului, şi după ce l-au propovăduit, Petru şi Ioan s-au întors la
Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate de ale Samaritenilor.
26 Un înger
al Domnului a vorbit lui Filip, şi i-a zis: „Scoală-te, şi du-te spre miazăzi,
pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza, şi care este pustiu.”
27 Filip
s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un Etiopian, un famen cu mare putere la
împărăteasa Candace a Etiopienilor, şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei,
venit la Ierusalim ca să se închine,
28 se întorcea de acolo, şi şedea în
carul lui, şi citea pe proorocul Isaia.
29 Duhul i-a zis lui Filip: „Du-te,
şi ajunge carul acesta!”
30 Filip a alergat, şi a auzit pe Etiopian citind pe
proorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?”
31 Famenul a răspuns:
„Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să
se suie în car, şi să şadă împreună cu el.
32 Locul din Scriptură, pe care-l
citea, era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas
înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura;
33 în smerenia Lui,
judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa
I-a fost luată de pe pământ.”
34 Famenul i-a zis lui Filip: „Rogu-te, despre
cine vorbeşte proorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?”
35
Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a
propovăduit pe Isus.
36 Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi
famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?”
37 Filip a zis:
„Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos
este Fiul lui Dumnezeu.”
38 A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în
apă, şi Filip a botezat pe famen.
39 Când au ieşit afară din apă, Duhul
Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi
vedea de drum, plin de bucurie,
40 Filip se afla la Azot, de unde s-a dus
până la Cezarea. Şi propovăduia Evanghelia în toate cetăţile prin care
trecea.
Fapte 9
1 Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului.
S-a dus la marele preot,
2 şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc,
ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi cât şi femei,
să-i aducă legaţi la Ierusalim.
3 Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, de
odată a stălucit o lumină din cer în jurul lui.
4 El a căzut la pământ, şi a
auzit un glas, care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”
5 „Cine
eşti Tu, Doamne?” a răspuns el. Şi Domnul a zis: „Eu Sunt Isus, pe care-L
prigoneşti. „Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.”
6
Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te” i-a
zis Domnul „intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.”
7 Oamenii
care-l însoţeau, au rămas încremeniţi; auzeau într-adevăr glasul, dar nu vedeau
pe nimeni.
8 Saul s-a sculat de la pământ; şi cu toate că ochii îi erau
deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mâni, şi l-au dus în Damasc.
9 Trei
zile n-a văzut, şi n-a mâncat, nici n-a băut nimic.
10 În Damasc era un
ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă Doamne” a
răspuns el.
11 Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă
„Dreaptă” şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată,
el se roagă;
12 şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el,
şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.”
13 „Doamne”
a răspuns Anania „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut
omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim;
14 ba şi aici are puteri din partea
preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.
15
Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă
Numele Meu înaintea Nemurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui
Israel;
16 şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”
17
Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a
zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a
trimis ca să capeţi vederea, şi să te umpli de Duhul Sfânt.”
18 Chiar în
clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a căpătat iarăşi
vederea. Apoi s-a sculat, şi a fost botezat.
19 După ce a mâncat, a prins
iarăşi putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii, care erau în Damasc.
20
Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui
Dumnezeu.
21 Toţi ceice-l ascultau, rămâneau uimiţi, şi ziceau: „Nu este el
acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei ce chemau Numele acesta? Şi
n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi înaintea preoţilor celor mai de
seamă?”
22 Totuşi Saul se întărea din ce în ce mai mult, şi făcea de ruşine
pe Iudeii, care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul.
23 După
câtva timp, Iudeii s-au sfătuit să-l omoare;
24 şi uneltirea lor a ajuns la
cunoştinţa lui Saul. Porţile erau păzite zi şi noapte, ca să-l omoare.
25 Dar
într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborît prin zid, dîndu-l jos într-o
coşniţă.
26 Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de
ucenici; dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este
ucenic.
27 Atunci Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli, şi le-a
istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, şi cum în Damasc
propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus.
28 De atunci se ducea şi
venea împreună cu ei în Ierusalim,
29 şi propovăduia cu îndrăzneală în Numele
Domnului. Vorbea şi se întreba şi cu Evreii care vorbeau greceşte, dar ei căutau
să-l omoare.
30 Când au aflat fraţii de lucrul acesta, l-au dus la Cezarea,
şi l-au pornit la Tars. Vindecarea lui Enea.
31 Biserica se bucura de pace în
toată Iudea, Galilea şi Samaria, se întărea sufleteşte, şi umbla în frica
Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea.
32 Pe când cerceta
Petru pe toţi sfinţii, s-a pogorât şi la cei ce locuiau în Lida.
33 Acolo a
găsit un om, anume Enea, care zăcea de opt ani olog în pat.
34 „Enea” i-a zis
Petru „Isus Hristos te vindecă; scoală-te, şi fă-ţi patul.” Şi Enea s-a sculat
îndată.
35 Toţi locuitorii din Lida şi din Sarona, l-au văzut, şi s-au întors
la Domnul.
36 În Iope, era o uceniţă numită Tabita, nume, care în tălmăcire
se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii.
37 În vremea
aceea, s-a îmbolnăvit, şi a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie
de sus.
38 Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, când au auzit că
Petru este acolo, au trimis doi oameni la el, să-l roage: Nu pregeta să vii până
la noi.
39 Petru s-a sculat, şi a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au
dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând, şi i-au arătat
hainele şi cămăşile pe care le făcea Dorca, pe când era cu ele.
40 Petru a
scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat, şi s-a rugat; apoi, s-a întors spre
trup şi a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii, şi, când a văzut pe
Petru, a stat în capul oaselor.
41 El i-a dat mâna, şi a ridicat-o în sus. A
chemat îndată pe sfinţi şi pe văduve, şi le-a pus-o înainte vie.
42 Minunea
aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope, şi mulţi au crezut în
Domnul.
43 Petru a rămas multe zile în Iope la un tăbăcar, numit Simon.
Fapte 10
1 În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită
„Italiana”.
2 Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu
toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului, şi se ruga totdeauna lui
Dumnezeu.
3 Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe
un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i-a zis: „Cornelie!”
4
Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat, şi a răspuns: „Ce este, Doamne?”
Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui
Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.
5 Trimite acum nişte oameni la Iope,
şi chiamă pe Simon, zis şi Petru.
6 El găzduieşte la un om, numit Simon
tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să
faci.”
7 Cum a plecat îngerul, care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din
slugile sale, şi un ostaş cucernic din aceia care-i slujeau în tot timpul;
8
şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope.
9 A doua zi, când erau
pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperişul
casei, pela ceasul al şaselea.
10 L-a ajuns foamea, şi a vrut să mănânce. Pe
când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească.
11 A văzut
cerul deschis, şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri,
coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ.
12 În ea se aflau tot felul
de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările
cerului.
13 Şi un glas i-a zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.”
14
„Nicidecum, Doamne” a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat
sau necurat.”
15 Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: „Ce a curăţit
Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.”
16 Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi
îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer.
17 Pe când Petru nu
ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei pe care o avusese, iată că, oamenii
trimeşi de Corneliu, întrebînd de casa lui Simon, au stat la poartă,
18 şi au
întrebat cu glas tare dacă Simon, zis şi Petru, găzduieşte acolo.
19 Şi pe
când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei
oameni;
20 scoală-te, pogoară-te, şi du-te cu ei, fără şovăire, căci Eu i-am
trimis.”
21 Petru, deci, s-a pogorât şi a zis oamenilor acelora: „Eu Sunt
acela, pe care-l căutaţi; ce pricină vă aduce?”
22 Ei au răspuns: „Sutaşul
Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul
Iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr-un înger Sfânt, să te cheme în
casa lui, şi să audă cuvintele pe care i le vei spune.”
23 Petru, deci, i-a
chemat înăuntru, şi i-a găzduit.
24 A doua zi, s-a sculat, şi a plecat cu ei.
L-au însoţit şi cîţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezarea.
Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe care-i chemase.
25
Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieşise înainte, s-a aruncat la
picioarele lui, şi i s-a închinat.
26 Dar Petru l-a ridicat şi a zis:
„Scoală-te, şi eu Sunt om!”
27 Şi vorbind cu el, a intrat în casă, şi a găsit
adunaţi pe mulţi.
28 „Ştiţi” le-a zis el „că nu este îngăduit de Lege unui
Iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el; dar
Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat.
29 De
aceea am venit fără cîrtire când m-aţi chemat; vă întreb, deci, cu ce gând aţi
trimis după mine?”
30 Corneliu a răspuns: „Acum patru zile, chiar în clipa
aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea; şi iată că a stat înaintea
mea un om cu o haină strălucitoare,
31 şi a zis: „Cornelie, rugăciunea ta a
fost ascultată, şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de milosteniile tale.
32
Trimite, deci, la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru; el găzduieşte în casa
lui Simon tăbăcarul, lângă mare; când va veni el, îţi va vorbi.”
33 Am trimis
îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum, deci, toţi Suntem aici
înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne
spui.”
34 Atunci Petru a început să vorbească şi a zis: „În adevăr, văd că
Dumnezeu nu este părtinitor,
35 ci că în orice neam, cine se teme de El, şi
lucrează neprihănire este primit de El.
36 El a trimis Cuvântul Său fiilor
lui Israel, şi le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul
tuturor.
37 Ştiţi vorba făcută prin toată Iudea, începând din Galilea, în
urma botezului propovăduit de Ioan;
38 cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi
cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca
pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.
39 Noi
Suntem martori a tot ce a făcut El în ţara Iudeilor şi în Ierusalim. Ei L-au
omorât, atîrnându-L pe lemn.
40 Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi, şi a
îngăduit să Se arate,
41 nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai
dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat şi am băut împreună cu El, după ce a
înviat din morţi.
42 Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului, şi să
mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor
morţi.
43 Toţi proorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El,
capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”
44 Pe când rostea Petru
cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau
Cuvântul.
45 Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au
rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste
Neamuri.
46 Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci
Petru a zis:
47 „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au
primit Duhul Sfânt ca şi noi?”
48 Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele
Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.
Fapte 11
1 Apostolii şi fraţii, care erau în Iudea, au auzit că şi Neamurile au primit
Cuvântul lui Dumnezeu.
2 Şi când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei
tăiaţi împrejur,
3 şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi
împrejur, şi ai mâncat cu ei.”
4 Petru a început să le spună pe rând cele
întâmplate. El a zis:
5 „Eram în cetatea Iope; şi, pe când mă rugam, am căzut
într-o răpire sufletească, şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare,
legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer, şi a venit până la mine.
6
Când m-am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pământ,
fiarele, târâtoarele şi păsările cerului.
7 Şi am auzit un glas, care mi-a
zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănînîncă.”
8 Dar eu am răspuns: „Nicidecum,
Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.”
9 Şi
glasul mi-a zis a doua oară din cer: „Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti
spurcat.”
10 Lucrul acesta s-a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate
iarăşi în cer.
11 Şi iată că îndată, trei oameni trimeşi din Cezarea la mine,
au stat la poarta casei, în care eram.
12 Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără
să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m-au însoţit şi ei, şi am intrat în
casa omului.
13 El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând
înaintea lui, şi zicându-i: „Trimite la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi
Petru,
14 care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa
ta.”
15 Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca şi
peste noi la început.
16 Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis:
„Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”
17 Deci,
dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar, ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus
Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”
18 După ce au auzit
aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: „Dumnezeu a dat,
deci, şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.”
19 Cei ce se împrăştiaseră,
din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns până în
Fenicia, în Cipru şi în Antiohia, şi propovăduiau Cuvântul numai Iudeilor.
20
Totuşi printre ei au fost cîţiva oameni din Cipru şi din Cirena, care au venit
în Antiohia, au vorbit şi Grecilor, şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului
Isus.
21 mâna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi
s-au întors la Domnul.
22 Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din
Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia.
23 Când a ajuns el, şi a
văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat, şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu
inimă Hotărâtă alipiţi de Domnul.
24 Căci Barnaba era un om de bine, plin de
Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adaos la Domnul.
25
Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul;
26 şi, când l-a găsit, l-a
adus la Antiohia. Un an întreg, au luat parte la adunările Bisericii, şi au
învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâiaş dată, ucenicilor li s-a dat numele de
creştini în Antiohia.
27 În vremea aceea, s-au pogorât nişte prooroci din
Ierusalim la Antiohia.
28 Unul din ei, numit Agab, s-a sculat şi a vestit,
prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a fost, în adevăr, în
zilele împăratului Claudiu.
29 Ucenicii au Hotărât să trimeată, fiecare după
puterea lui, un ajutor fraţilor, care locuiau în Iudea,
30 ceea ce au şi
făcut; şi au trimis acest ajutor la presbiteri (Sau: bătrâni.) prin mâna lui
Barnaba şi a lui Saul.
Fapte 12
1 Cam pe aceeaşi vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din Biserică, ca
să-i chinuiască;
2 şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.
3 Când a
văzut că lucrul acesta place Iudeilor, a mai pus mâna şi pe Petru. Erau zilele
praznicului Azimilor.
4 După ce l-a prins, şi l-a băgat în temniţă, l-a pus
sub paza a patru cete de câte patru ostaşi, cu gând ca după Paşte să-l scoată
înaintea norodului.
5 Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta
să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.
6 În noaptea zilei când avea de
gând Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de
mâni cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă.
7 Şi iată, un
înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în
temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis:
„Scoală-te, iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâni.
8 Apoi îngerul i-a
zis: „Încinge-te, şi leagă-ţi încălţămintele.” Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a
mai zis: „Îmbracă-te în haină, şi vino după mine.”
9 Petru a ieşit afară, şi
a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că
are o vedenie.
10 După ce au trecut de straja întâia şi a doua, au ajuns la
poarta din fier, care dă în cetate, şi ea li s-a deschis singură; au ieşit, şi
au trecut într-o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lângă el.
11 Când şi-a
venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul
Său, şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul
Iudeu.”
12 După ce şi-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre
casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă, şi
se rugau.
13 A bătut la uşa care dădea în pridvor; şi o slujnică, numită
Roda, a venit să vadă cine e.
14 A cunoscut glasul lui Petru: şi de bucurie,
în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea
porţii.
15 „Eşti nebună!” i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este.
Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.”
16 Petru însă bătea mereu. Au
deschis, şi au rămas încremeniţi când l-au văzut.
17 Petru le-a făcut semn cu
mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă şi a zis:
„Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor.” Apoi a ieşit, şi s-a dus într-alt
loc.
18 Când s-a făcut ziuă, ostaşii au fost într-o mare fierbere, ca să ştie
ce s-a făcut Petru.
19 Irod, după ce l-a căutat în toate părţile, şi nu l-a
aflat, a luat la cercetare pe păzitori, şi a poruncit să-i omoare. În cele din
urmă s-a pogorât din Iudea la Cezarea, ca să rămână acolo.
20 Irod era foarte
mâniat pe cei din Tir şi din Sidon. Dar aceştia au venit toţi într-un gând la
el; şi după ce au câştigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia
de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că ţara lor se hrănea din ţara
împăratului.
21 Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui
împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc, şi le vorbea.
22 Norodul a
strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”
23 Îndată l-a lovit un înger al
Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mâncat de
viermi.
24 Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, şi numărul
ucenicilor se mărea.
25 Barnaba şi Saul, după ce şi-au împlinit însărcinarea,
s-au întors din Ierusalim, luînd cu ei pe Ioan, zis şi Marcu.
Fapte 13
1 În Biserica din Antiohia erau nişte prooroci şi învăţători: Barnaba, Simon,
numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu
cârmuitorul Irod, şi Saul.
2 Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt
a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am
chemat.”
3 Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste
ei, şi i-au lăsat să plece.
4 Barnaba şi Saul, trimeşi de Duhul Sfânt, s-au
coborît la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.
5 Ajunşi la
Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile Iudeilor. Aveau de
slujitor pe Ioan.
6 După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au
întâlnit pe un vrăjitor, prooroc mincinos, un Iudeu, cu numele Bar-Isus,
7
care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înţelept. Acesta din urmă a chemat
pe Barnaba şi pe Saul, şi şi-a arătat dorinţa să audă Cuvântul lui
Dumnezeu.
8 Dar Elima, vrăjitorul, căci aşa se tîlcuieşte numele lui-le
stătea împotrivă, şi căuta să abată pe dregător de la credinţă.
9 Atunci
Saul, care se mai numeşte şi Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat ţintă
la el,
10 şi a zis: „Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul
dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strîmbi căile
drepte ale Domnului?
11 Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi
orb, şi nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceaţă şi
întuneric, şi căuta bîjbîind nişte oameni, care să-l ducă de mână.
12 Atunci
dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut, şi a rămas uimit de
învăţătura Domnului.
13 Pavel şi tovarăşii lui au pornit cu corabia din
Pafos, şi s-au dus la Perga în Pamfilia. Ioan s-a despărţit de ei, şi s-a întors
la Ierusalim.
14 Din Perga şi-au urmat drumul înainte, şi au ajuns la
Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă şi au şezut
jos.
15 După citirea Legii şi a Proorocilor, fruntaşii sinagogii au trimis să
le zică: „Fraţilor, dacă aveţi un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiţi”.
16
Pavel s-a sculat, a făcut semn cu mâna şi a zis: „Bărbaţi Israeliţi şi voi care
vă temeţi de Dumnezeu, ascultaţi!
17 Dumnezeul acestui popor Israel a ales pe
părinţii noştri. A ridicat la cinste pe norodul acesta, în timpul şederii lui în
ţara Egiptului, şi l-a scos din Egipt cu braţul Său cel puternic.
18 Timp de
aproape patruzeci de ani, le-a suferit purtarea în pustie.
19 Şi, după ce a
nimicit şapte popoare în ţara Canaanului, le-a dat de moştenire pământul lor,
pentru aproape patru sute cincizeci de ani.
20 După aceste lucruri le-a dat
judecători, până la proroocul Samuel.
21 Ei au cerut atunci un împărat. Şi,
timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chis, din
seminţia lui Beniamin;
22 apoi l-a înlăturat, şi le-a ridicat împărat pe
David, despre care a mărturisit astfel: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om
după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.”
23 Din sămânţa lui David,
Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un mântuitor, care este
Isus.
24 Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinţei la tot
norodul lui Israel.
25 Şi Ioan, când era la sfârşitul însărcinării lui,
zicea: „Cine credeţi că Sunt eu? Nu Sunt Acela; ci iată că după mine vine Unul,
căruia eu nu Sunt vrednic să-i desleg încălţămintea picioarelor.”
26
Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, vouă v-a
fost trimis Cuvântul acestei mântuiri.
27 Căci locuitorii din Ierusalim şi
mai marii lor n-au cunoscut pe Isus; şi prin faptul că L-au osîndit, au împlinit
cuvintele proorocilor, care se citesc în fiecare Sabat.
28 Măcarcă n-au găsit
în El nici o vină de moarte, totuşi ei au cerut lui Pilat să-L omoare.
29 Şi,
după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn, şi
L-au pus într-un mormânt.
30 Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi.
31 El S-a
arătat, timp de mai multe zile celor ce se suiseră cu El din Galilea la
Ierusalim, şi care acum Sunt martorii Lui înaintea norodului.
32 Şi noi vă
aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri,
33
Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este
scris în psalmul al doilea: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
34 Că
L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a
zis: „Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte pe care le-am
făcut lui David.”
35 De aceea mai zice şi în alt psalm: „Nu vei îngădui ca
Sfântul Tău să vadă putrezirea.”
36 Şi David, după ce a slujit celor din
vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii
săi, şi a văzut putrezirea.
37 Dar Acela pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a
văzut putrezirea.
38 Să ştiţi, deci, fraţilor, că în El vi se vesteşte
iertarea păcatelor;
39 şi oricine crede, este iertat prin El de toate
lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.
40 Astfel,
luaţi seama să nu vi se întâmple ce se spune în prooroci:
41 „Uitaţi-vă,
dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o
lucrare pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.”
Prigonirile Iudeilor.
42 Când au ieşit afară, Neamurile i-au rugat să le
vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri.
43 Şi după ce s-a
împrăştiat adunarea, mulţi din Iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după
Pavel şi Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei, şi-i îndemnau să stăruiască în
harul lui Dumnezeu.
44 În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca
să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
45 Iudeii, când au văzut noroadele, s-au
umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, şi-l batjocoreau.
46
Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia
vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiţi, şi singuri vă judecaţi
nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri.
47 Căci aşa
ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci
mântuirea până la marginile pământului.”
48 Neamurile se bucurau când au
auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau
rânduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut.
49 Cuvântul Domnului se
răspândea în toată ţara.
50 Dar Iudeii au întărîtat pe femeile cucernice cu
vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stîrnit o prigonire împotriva lui Pavel şi
Barnaba, şi i-au izgonit din hotarele lor.
51 Pavel şi Barnaba au scuturat
praful de pe picioare împotriva lor, şi s-au dus în Iconia,
52 în timp ce
ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.
Fapte 14
1 În Iconia, Pavel şi Barnaba au intrat în sinagoga Iudeilor, şi au vorbit în
aşa fel că o mare mulţime de Iudei şi de Greci au crezut.
2 Dar Iudeii care
n-au crezut, au întărîtat şi au răzvrătit sufletele Neamurilor împotriva
fraţilor.
3 Totuşi au rămas destul de multă vreme în Iconia şi vorbeau cu
îndrăzneală în Domnul, care adeverea Cuvântul privitor la harul Său, şi îngăduia
să se facă semne şi minuni prin mâinile lor.
4 Mulţimea din cetate s-a
desbinat: unii erau cu Iudeii, alţii cu apostolii.
5 Neamurile şi Iudeii, în
învoire cu mai marii lor, s-au pus în mişcare, că să-i batjocorească şi să-i
ucidă cu pietre.
6 Pavel şi Barnaba au înţeles lucrul acesta, şi au fugit în
cetăţile Licaoniei: Listra şi Derbe, şi în ţinutul de primprejur.
7 Şi au
propovăduit Evanghelia acolo.
8 În Listra era un om neputincios de picioare,
olog din naştere, care nu umblase niciodată.
9 El şedea jos şi asculta pe
Pavel când vorbea. Pavel s-a uitat ţintă la el, şi fiindcă a văzut că are
credinţă ca să fie tămăduit,
10 a zis cu glas tare: „Scoală-te drept în
picioare.” Şi el s-a sculat dintr-o săritură, şi a început să umble.
11 La
vederea celor făcute de Pavel, noroadele şi-au ridicat glasul, şi au zis în
limba licaoneană: „Zeii s-au pogorât la noi în chip omenesc.”
12 Pe Barnaba
îl numeau Jupiter, iar pe Pavel Mercur, pentru că mânuia cuvântul.
13 Preotul
lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetăţii, a adus tauri şi cununi
înaintea porţilor, şi voia să le aducă jertfă, împreună cu noroadele.
14
Apostolii Barnaba şi Pavel, când au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, au
sărit în mijlocul norodului, şi au strigat:
15 „Oamenilor, de ce faceţi
lucrul acesta? Şi noi Suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o
veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşerte la Dumnezeul cel
viu, care a făcut cerul, pământul şi marea, şi tot ce este în ele.
16 El, în
veacurile trecute, a lăsat pe toate Neamurile să umble pe căile lor,
17 măcar
că, drept vorbind, nu s-a lăsat fără mărturie, întrucît v-a făcut bine, v-a
trimis ploi din cer, şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug, şi v-a
umplut inimile de bucurie.”
18 Abia au putut să împiedice, cu vorbele
acestea, pe noroade, să le aducă jertfă.
19 Atunci au venit pe neaşteptate
din Antiohia şi Iconia nişte Iudei, care au aţîţat pe noroade. Aceştia, după ce
au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a
murit.
20 Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a sculat şi a intrat în
cetate. A doua zi, a plecat cu Barnaba la Derbe.
21 După ce au propovăduit
Evanghelia în cetatea aceasta, şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra,
la Iconia şi la Antiohia,
22 întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să
stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm
prin multe necazuri.
23 Au rânduit presbiteri în fiecare Biserică, şi după ce
s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care
crezuseră.
24 Au trecut apoi prin Pisidia, au venit în Pamfilia,
25 au
vestit Cuvântul în Perga, şi s-au pogorât la Atalia.
26 De acolo au mers cu
corabia la Antiohia, de unde fuseseră încredinţaţi în grija harului lui
Dumnezeu, pentru lucrarea pe care o săvârşiseră.
27 După venirea lor, au
adunat Biserica, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei, şi cum
deschisese Neamurilor uşa credinţei.
28 Şi au rămas destul de multă vreme
acolo cu ucenicii.
Fapte 15
1 Cîţiva oameni, veniţi din Iudea, învăţau pe fraţi şi ziceau: Dacă nu
Sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi.”
2
Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite; şi
fraţii au Hotărât ca Pavel şi Barnaba, şi cîţiva dintre ei, să se suie la
Ierusalim la apostoli şi presbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei
neînţelegeri.
3 După ce au fost petrecuţi de Biserică până afară din cetate,
şi-au urmat drumul prin Fenicia şi Samaria, istorisind întoarcerea Neamurilor la
Dumnezeu; şi au făcut o mare bucurie tuturor fraţilor.
4 Când au ajuns la
Ierusalim, au fost primiţi de Biserică, de apostoli şi de presbiteri, şi au
istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.
5 Atunci unii din partida
Fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat, şi au zis că Neamurile trebuie să fie
tăiate împrejur, şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise.
6 Apostolii
şi presbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut.
7 După ce
s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis: „Fraţilor, ştiţi că
Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura
mea, Neamurile să audă cuvântul Evangheliei, şi să creadă.
8 Şi Dumnezeu,
care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi
nouă.
9 N-a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucît le-a curăţit
inimile prin credinţă.
10 Acum, deci, de ce ispitiţi pe Dumnezeu, şi puneţi
pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am
putut purta?
11 Ci credem că noi, ca şi ei, Suntem mântuiţi prin harul
Domnului Isus.”
12 Toată adunarea a tăcut, şi a ascultat pe Barnaba şi pe
Pavel, care au istorisit toate semnele şi minunile pe care le făcuse Dumnezeu
prin ei în mijlocul Neamurilor.
13 Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat
cuvântul şi a zis: „Fraţilor, ascultaţi-mă!
14 Simon a spus cum mai întâi
Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un
popor, care să-I poarte Numele.
15 Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele
proorocilor, după cum este scris:
16 „După aceea Mă voi întoarce, şi voi
ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărîmăturile,
şi-l voi înălţa din nou:
17 pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul,
ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu,
18 zice Domnul, care
face aceste lucruri, şi căruia Îi Sunt cunoscute din veşnicie.”
19 De aceea,
eu Sunt de părere să nu se pună greutăţi acelora dintre Neamuri care se întorc
la Dumnezeu;
20 ci să li se scrie doar să se ferească de pângăririle
idolilor, de curvie, de dobitoace zugrumate şi de sânge.
21 Căci încă din
vechime, Moise are în fiecare cetate oameni, care-l propovăduiesc, fiindcă este
citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.”
22 Atunci apostolii şi
presbiterii1 şi întreaga Biserică au găsit cu cale să aleagă vreo cîţiva dintre
ei, şi să-i trimeată la Antiohia, împreună cu Pavel şi Barnaba. Şi au ales pe
Iuda, zis şi Barsaba, şi pe Sila, oameni cu vază între fraţi.
23 Şi au scris
astfel prin ei: „Apostolii, presbiterii (Sau: bătrâni.) şi fraţii: către fraţii
dintre Neamuri, care Sunt în Antiohia, în Siria şi în Cilicia, plecăciune!
24
Fiindcă am auzit că unii, plecaţi dintre noi, fără vreo însărcinare din partea
noastră, v-au tulburat prin vorbirile lor, şi v-au zdruncinat sufletele, zicând
să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea;
25 noi, după ce ne-am adunat cu
toţii laolaltă, cu un gând, am găsit cu cale să alegem nişte oameni, şi să-i
trimitem la voi, împreună cu prea iubiţii noştri Barnaba şi Pavel,
26 oamenii
aceştia, care şi-au pus în joc viaţa pentru Numele Domnului nostru Isus
Hristos.
27 Am trimis, deci, pe Iuda şi pe Sila, care vă vor spune prin viu
grai aceleaşi lucruri.
28 Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă, să nu
mai punem peste voi nici o altă greutate decât ceea ce trebuie,
29 adică: să
vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace zugrumate, şi
de curvie, lucruri de cari, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi
sănătoşi.”
30 Ei deci, şi-au luat rămas bun de la Biserică, şi s-au dus la
Antiohia, unde au dat epistola mulţimii adunate.
31 După ce au citit-o,
fraţii s-au bucurat de îmbărbătarea pe care le-o aducea.
32 Iuda şi Sila,
care şi ei erau prooroci, au îndemnat pe fraţi, şi i-au întărit cu multe
cuvinte.
33 După câtăva vreme, fraţii i-au lăsat să se întoarcă în pace la
aceia de care fuseseră trimeşi.
34 Totuşi Sila a găsit cu cale să rămână
acolo.
35 Pavel şi Barnaba au rămas în Antiohia, şi învăţau pe norod şi
propovăduiau, cu mulţi alţii, Cuvântul Domnului.
36 După câteva zile, Pavel
i-a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem, şi să mergem pela fraţii din toate
cetăţile, în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac.”
37
Barnaba voia să ia cu el şi pe Ioan, numit Marcu;
38 dar Pavel socotea că nu
este bine să ia cu ei pe acela, care îi părăsise din Pamfilia, şi nu-i însoţise
în lucrarea lor.
39 Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă
să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu, şi a plecat cu
corabia la Cipru.
40 Pavel şi-a ales pe Sila, şi a plecat, după ce a fost
încredinţat de fraţi în grija harului Domnului.
41 El a străbătut Siria şi
Cilicia, întărind Bisericile.
Fapte 16
1 În urmă, Pavel s-a dus la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un
ucenic, numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată Grec.
2
Fraţii din Listra şi Iconia îl vorbeau de bine.
3 Pavel a vrut să-l ia cu el;
şi, după ce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina Iudeilor, care erau în
acele locuri; căci toţi ştiau că tatăl lui era Grec.
4 Pe când trecea prin
cetăţi, învăţa pe fraţi să păzească Hotărârile apostolilor şi presbiterilor din
Ierusalim.
5 Bisericile se întăreau în credinţă, şi sporeau la număr din zi
în zi.
6 Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia,
au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei.
7 Ajunşi lângă Misia, se
pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.
8 Au
trecut atunci prin Misia, şi s-au pogorât la Troa.
9 Noaptea, Pavel a avut o
vedenie: un om din Macedonia sta în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte:
„Treci în Macedonia, şi ajută-ne!”
10 După vedenia aceasta a lui Pavel, am
căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să
le vestim Evanghelia.
11 După ce am pornit din Troa, am mers cu corabia drept
la Samotracia, şi a doua zi ne-am oprit la Neapolis.
12 De acolo ne-am dus la
Filipi, care este cea dintâi cetate dintr-un ţinut al Macedoniei, şi o colonie
romană. În cetatea aceasta am stat câteva zile.
13 În ziua Sabatului am ieşit
afară pe poarta cetăţii, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de
rugăciune. Am şezut jos, şi am vorbit femeilor, care erau adunate
laolaltă.
14 Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea
Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu, şi asculta. Domnul i-a deschis
inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.
15 După ce a fost botezată,
ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului,
intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm.
16 Pe când ne
duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă, care avea un duh de
ghicire (Greceşte: Un duh al lui Piton.). Prin ghicire, ea aducea mult câştig
stăpânilor ei.
17 Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi, şi striga:
„Oamenii aceştia Sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea
mântuirii.”
18 Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a
întors şi a zis duhului: „În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi din
ea.” Şi a ieşit chiar în ceasul acela.
19 Când au văzut stăpânii roabei că
s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât
în piaţă înaintea fruntaşilor.
20 I-au dat pe mâna dregătorilor, şi au zis:
„Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; Sunt nişte Iudei,
21 care vestesc nişte
obiceiuri pe care noi, Romanii nu trebuie nici să le primim, nici să le
urmăm.”
22 Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să
le smulgă hainele de pe ei, şi au poruncit să-i bată cu nuiele.
23 După ce
le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, şi au dat în grijă
temnicerului să-i păzească bine.
24 Temnicerul, ca unul care primise o astfel
de poruncă, i-a aruncat în temniţa dinăuntru, şi le-a băgat picioarele în
butuci.
25 Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi cântau cântări de
laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau.
26 Deodată, s-a făcut un
mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au
deschis toate uşile, şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia.
27 Temnicerul s-a
deşteptat; şi, când a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia, şi era să se
omoare, căci credea că cei închişi au fugit.
28 Dar Pavel a strigat cu glas
tare: „Să nu-ţi faci nici un rău, căci toţi Suntem aici.”
29 Atunci
temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru, şi, tremurând de frică, s-a
aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila;
30 i-a scos afară, şi le-a
zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”
31 Pavel şi Sila i-au
răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”
32 Şi i-au
vestit Cuvântul Domnului, atât lui cât şi tuturor celor din casa lui.
33
Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile,
şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui.
34 După ce i-a dus în casă, le-a
pus masa, şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.
35 Când
s-a făcut ziuă, dregătorii au trimis pe cei ce purtau nuielele (Greceşte:
lictori.), să spună temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora.”
36 Şi
temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii au trimis să vi se dea
drumul; acum, deci, ieşiţi afară, şi duceţi-vă în pace.”
37 Dar Pavel le-a
zis: „După ce ne-au bătut cu nuiele în faţa tuturor, fără să fim judecaţi, pe
noi, care Suntem romani, ne-au aruncat în temniţă, şi acum ne scot afară pe
ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!”
38 Cei ce
purtau nuielele, au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceştia s-au temut, când
au auzit că Sunt romani.
39 Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos
afară din temniţă, şi i-au rugat să părăsească cetatea.
40 Ei au ieşit din
temniţă, şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângîiat pe fraţi,
au plecat.
Fapte 17
1 Pavel şi Sila au trecut prin Amfipoli şi Apolonia, şi au venit în
Tesalonic, unde era o sinagogă a Iudeilor.
2 Pavel, după obiceiul său, a
intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi,
3
dovedind şi lămurind, că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze din
morţi. „Şi acest Isus pe care vi-L vestesc eu” zicea el „este Hristosul.”
4
Unii din ei, şi o mare mulţime de Greci temători de Dumnezeu, şi multe femei de
frunte au crezut, şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila.
5 Dar
Iudeii care nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătîi din
mulţime, au făcut gloată, şi au întărîtat cetatea. S-au năpustit asupra casei
lui Iason, şi căutau pe Pavel şi pe Sila, ca să-i aducă afară la norod.
6
Fiindcă nu i-au găsit, au târât pe Iason şi pe vreo cîţiva fraţi înaintea
dregătorilor cetăţii, şi strigau: „Oamenii aceştia, care au răscolit lumea, au
venit şi aici,
7 şi Iason i-a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor
Cezarului, şi spun că este un alt Împărat: Isus.”
8 Prin aceste vorbe, Iudeii
au tulburat norodul şi pe dregătorii cetăţii,
9 care au dat drumul lui Iason
şi celorlalţi, numai după ce au căpătat de la ei un zălog.
10 Fraţii au
trimis îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la Berea. Când au sosit, au intrat
în sinagoga Iudeilor.
11 Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei
din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată rîvna, şi cercetau Scripturile în
fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.
12 Mulţi dintre ei şi
din femeile cu vază ale Grecilor, şi mulţi bărbaţi au crezut.
13 Dar Iudeii
din Tesalonic, când au aflat că Pavel vestea Cuvântul lui Dumnezeu şi în Berea,
au venit acolo, ca să turbure şi să aţîţe noroadele.
14 Atunci fraţii au
pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila şi Timotei au rămas în Berea.
15 Cei
ce însoţeau pe Pavel, l-au dus până la Atena. Apoi s-au întors, cu însărcinarea
să ducă lui Sila şi lui Timotei porunca să vină cât mai curând la el.
16 Pe
când îi aştepta Pavel în Atena, i se întărîta duhul la vederea acestei cetăţi
pline de idoli.
17 În sinagogă stătea, deci, de vorbă cu Iudeii şi cu oamenii
temători de Dumnezeu, iar în piaţă stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe
care-i întâlnea.
18 Unii din filosofii epicurieni şi stoici au intrat în
vorbă cu el. Şi unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alţii, când
l-au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau: „Pare că vesteşte nişte
dumnezei străini.”
19 Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag, şi au zis:
„Putem să ştim care este această învăţătură nouă pe care o vesteşti tu?
20
Fiindcă tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea, deci, să ştim ce vrea să zică
aceasta.”
21 Căci toţi Atenienii şi străinii, care stăteau în Atena, nu-şi
petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou.
22
Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului şi a zis: „Bărbaţi Atenieni! În
toate privinţele vă găsesc foarte religioşi.
23 Căci, pe când străbăteam
cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am
descoperit chiar şi un altar pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei
bine, ceea ce voi cinstiţi, fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu.
24
Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al
pământului, şi nu locuieşte în temple făcute de mâni.
25 El nu este slujit de
mâni omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa,
suflarea şi toate lucrurile.
26 El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul
singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a
pus anumite hotare locuinţei lor,
27 ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se
silească să-L găsească bîjbăind, cu toate că nu este departe de fiecare din
noi.
28 Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii
din poeţii voştri: „Suntem din neamul lui...”
29 Astfel, deci, fiindcă Suntem
de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului
sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.
30
Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor
oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;
31 pentru că a rânduit o zi, în
care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta
şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a
înviat din morţi...”
32 Când au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi
băteau joc, iar alţii au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta
altădată.”
33 Astfel, Pavel a ieşit din mijlocul lor.
34 Totuşi unii au
trecut de partea lui, şi au crezut; între aceştia era Dionisie Areopagitul, o
femeie numită Damaris, şi alţii împreună cu ei. Pavel la Corint.
Fapte 18
1 După aceea Pavel a plecat din Atena, şi s-a dus la Corint.
2 Acolo a
găsit pe un Iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia,
cu nevastă-sa Priscila, de oarece Claudiu poruncise ca toţi Iudeii să plece din
Roma. A venit la ei.
3 Şi, fiindcă avea acelaşi meşteşug, a rămas la ei, şi
lucrau: meseria lor era facerea corturilor.
4 Pavel vorbea în sinagogă în
fiecare zi de Sabat, şi îndupleca pe Iudei şi pe Greci.
5 Dar când au venit
Sila şi Timotei din Macedonia, Pavel s-a dedat în totul propovăduirii, şi
dovedea Iudeilor că Isus este Hristosul.
6 Fiindcă Iudeii i se împotriveau
şi-l batjocoreau, Pavel şi-a scuturat hainele, şi le-a zis: „Sângele vostru să
cadă asupra capului vostru; eu Sunt curat. Deacum încolo, mă voi duce la
Neamuri.”
7 Şi după ce a ieşit de acolo, a intrat în casa unui om temător de
Dumnezeu, numit Iust, a cărui casă era vecină cu sinagoga.
8 Dar Crisp,
fruntaşul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Şi mulţi
dintre Corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut şi ei, şi au fost
botezaţi.
9 Noaptea, Domnul i-a zis lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme; ci
vorbeşte şi nu tăcea,
10 căci Eu Sunt cu tine; şi nimeni nu va pune mâna pe
tine, ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această
cetate.”
11 Aici a rămas un an şi şase luni, şi învăţa printre Corinteni
Cuvântul lui Dumnezeu.
12 Pe când era Galion cârmuitor al Ahaiei, Iudeii s-au
ridicat cu un gând împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de
judecată,
13 şi au zis: „Omul acesta aţîţă pe oameni să se închine lui
Dumnezeu într-un fel care este împotriva Legii.”
14 Pavel voia să înceapă
vorba, când Galion a zis Iudeilor: „Dacă ar fi vorba de vreo faptă rea sau de
vreo blestemăţie, v-aş asculta după cuviinţă, Iudeilor!
15 Dar dacă este
vorba de neînţelegeri asupra unui cuvânt, asupra unor nume şi asupra Legii
voastre, treaba voastră: eu nu vreau să fiu judecător peste aceste
lucruri.”
16 Şi i-a alungat de la scaunul de judecată.
17 Atunci au pus
toţi mâna pe Sosten, fruntaşul sinagogii, şi-l băteau înaintea scaunului de
judecată, fără ca lui Galion să-i pese.
18 Pavel a mai rămas destul de multă
vreme în Corint. În urmă, şi-a luat ziua bună de la fraţi, şi a plecat cu
corabia spre Siria, împreună cu Priscila şi Acuila, după ce şi-a tuns capul în
Chencrea, căci făcuse o juruinţă.
19 Au ajuns în Efes; şi Pavel a lăsat acolo
pe însoţitorii lui. A intrat în sinagogă, şi a stat de vorbă cu Iudeii,
20
care l-au rugat să rămână la ei mai multă vreme. El însă n-a voit,
21 ci şi-a
luat rămas bun de la ei şi a zis: „Trebuie numaidecât ca sărbătoarea care vine,
s-o fac în Ierusalim. Dacă va voi Dumnezeu, mă voi întoarce iarăşi la voi.” Şi a
plecat din Efes.
22 S-a dat jos din corabie în Cezarea, s-a suit la
Ierusalim, şi, după ce a urat de bine Bisericii, s-a pogorât în Antiohia.
23
După ce a petrecut câtăva vreme în Antiohia, Pavel a plecat, şi a străbătut din
loc în loc ţinutul Galatiei şi Frigiei, întărind pe toţi ucenicii.
24 La
Efes, a venit un Iudeu numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea
darul vorbirii şi era tare în Scripturi.
25 El era învăţat în ce priveşte
Calea Domnului, avea un duh înfocat, şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni
despre Isus, cu toate că nu cunoştea decât botezul lui Ioan.
26 A început a
vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila şi Priscila, când l-au auzit, l-au luat
la ei, şi i-au arătat mai cu deamăruntul Calea lui Dumnezeu.
27 Fiindcă el
voia să treacă în Ahaia, fraţii l-au îmbărbătat să se ducă, şi au scris
ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, a ajutat mult, prin harul lui
Dumnezeu, pe cei ce crezuseră;
28 căci înfrunta cu putere pe Iudei înaintea
norodului, şi le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul.
Fapte 19
1 Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus
ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe cîţiva ucenici,
2 şi le-a zis:
„Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit
cu toate că a fost dat un Duh Sfânt.”
3 Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”
le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.”
4 Atunci Pavel a zis:
„Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, şi spunea norodului să creadă în Cel ce
venea după el, adică în Isus.”
5 Când au auzit ei aceste vorbe, au fost
botezaţi în Numele Domnului Isus.
6 Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei,
Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei, şi vorbeau în alte limbi, şi prooroceau.
7
Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi.
8 În urmă, Pavel a intrat în sinagogă,
unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile
privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu, şi căuta să înduplece pe cei ce-l
ascultau.
9 Dar, fiindcă unii rămâneau împietriţi şi necredincioşi, şi
vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a
despărţit pe ucenici de ei, şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia
numit Tiran.
10 Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi cei ce locuiau în
Asia, Iudei şi Greci, au auzit Cuvântul Domnului.
11 Şi Dumnezeu făcea minuni
nemaipomenite prin mâinile lui Pavel;
12 până acolo că peste cei bolnavi se
puneau basmale sau şorţuri, care fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau
boalele, şi ieşeau afară din ei duhurile rele.
13 Nişte exorcişti Iudei, care
umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce
aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să
ieşiţi afară!”
14 Cei ce făceau lucrul acesta, erau şapte feciori ai lui
Sceva, un preot Iudeu din cei mai de seamă.
15 Duhul cel rău le-a răspuns:
„Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi, cine Sunteţi?”
16 Şi omul,
în care era duhul cel rău, a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi, şi i-a
schingiuit în aşa fel, că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.
17 Lucrul
acesta a fost cunoscut de toţi Iudeii, de toţi Grecii care locuiau în Efes, şi
i-a apucat frica pe toţi: şi Numele Domnului Isus era proslăvit.
18 Mulţi din
cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră.
19 Şi unii
din cei ce făcuseră vrăjitorii, şi-au adus cărţile, şi le-au ars, înaintea
tuturor: preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi.
20 Cu atâta
putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului.
21 După ce s-au petrecut
aceste lucruri, Pavel şi-a pus de gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin
Macedonia şi Ahaia. „După ce voi merge acolo” îşi zicea el „trebuie să văd şi
Roma.”
22 A trimis în Macedonia pe doi din ajutoarele lui, pe Timotei şi
Erast, iar el a mai rămas câtăva vreme în Asia.
23 Pe vremea aceea, s-a făcut
o mare tulburare cu privire la Calea Domnului.
24 Un argintar, numit
Dimitrie, făcea temple din argint de ale Dianei, şi aducea lucrătorilor săi nu
puţin câştig cu ele.
25 I-a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaşi
meserie, şi le-a zis: „Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atîrnă de meseria
aceasta;
26 şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar
aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult norod, şi zice că zeii
făcuţi de mâni nu Sunt dumnezei.
27 Primejdia, care vine din acest fapt, nu
este numai că meseria noastră cade în dispreţ; dar şi că templul marei zeiţe
Diana este socotit ca o nimica, şi chiar măreţia aceleia, care este cinstită în
toată Asia şi în toată lumea, este nimicită.”
28 Cuvintele acestea i-au
umplut de mânie, şi au început să strige: „Mare este Diana Efesenilor!”
29
Toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gând în teatru, şi au
luat cu ei pe Macedonenii Gaiu şi Aristarh, tovarăşii de călătorie ai lui
Pavel.
30 Pavel voia să vină înaintea norodului, dar nu l-au lăsat
ucenicii.
31 Chiar şi unii din mai marii Asiei, care-i erau prieteni, au
trimis la el să-l roage să nu se ducă la teatru.
32 Unii strigau una, alţii
alta, căci adunarea era în învălmăşală, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce
se adunaseră.
33 Atunci au scos din norod pe Alexandru pe care Iudeii îl
împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mâna, şi voia să se apere înaintea
norodului.
34 Dar când l-au cunoscut că este Iudeu, au strigat toţi într-un
glas, timp de aproape două ceasuri: „Mare este Diana Efesenilor!”
35 Totuşi
logofătul a potolit norodul şi a zis: „Bărbaţi Efeseni, cine este acela care nu
ştie că cetatea Efesenilor este păzitoarea templului marei Diane şi a chipului
ei căzut din cer?
36 Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta,
trebuie să vă potoliţi, şi să nu faceţi nimic cu pornire nechibzuită.
37 Căci
aţi adus aici pe oamenii aceştia, care nu Sunt vinovaţi nici de jefuirea
templului, nici de hulă împotriva zeiţei noastre.
38 Deci, dacă în adevăr,
Dimitrie şi meşterii lui au să se plângă împotriva cuiva, Sunt zile de judecată,
şi Sunt dregători; să se pîrască unii pe alţii.
39 Dar dacă umblaţi după
altceva, se va Hotărâ într-o adunare legiuită.
40 Noi, de fapt, Suntem în
primejdie să fim învinuiţi de răscoală pentru cele întâmplate astăzi, căci
n-avem nici un temei, ca să putem îndreptăţi zarva aceasta.”
41 După aceste
cuvinte, a dat drumul adunării.
Fapte 20
1 Când a încetat zarva, Pavel a chemat pe ucenici, şi, după ce le-a dat
sfaturi, şi-a luat ziua bună de la ei, şi a plecat în Macedonia.
2 A
străbătut ţinutul acesta, şi a dat ucenicilor o mulţime de sfaturi. Apoi a venit
în Grecia,
3 unde a rămas trei luni. Era gata să plece cu corabia în Siria,
dar Iudeii i-au întins curse. Atunci s-a Hotărât să se întoarcă prin
Macedonia.
4 Avea ca tovarăşi până în Asia pe: Sopater din Berea, fiul lui
Pir, Aristarh şi Secund din Tesalonic, Gaiu din Derbe, Timotei, precum şi Tihic
şi Trofim care erau din Asia.
5 Aceştia au luat-o înainte, şi ne-au aşteptat
la Troa.
6 Iar noi, după zilele praznicului Azimilor, am plecat cu corabia
din Filipi, şi, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am stat şapte
zile.
7 În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi la olaltă ca să frângem
pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor, şi şi-a
lungit vorbirea până la miezul nopţii.
8 În odaia de sus, unde eram adunaţi,
erau multe lumini.
9 Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a
adormit deabinelea în timpul lungei vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut
jos din catul al treilea, şi a fost ridicat mort.
10 Dar Pavel s-a pogorât,
s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul
lui este în el.”
11 După ce s-a suit iarăşi, a frînt pâinea, a cinat, şi a
mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat.
12 Flăcăul a fost adus
viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângîieri.
13 Noi am venit
înaintea lui Pavel la corabie, şi am plecat cu corabia la Asos, unde ne
învoiserăm să ne întâlnim din nou; pentru că el trebuia să facă drumul pe
jos.
14 Când s-a întâlnit cu noi în Asos, l-am luat în corabie, şi ne-am dus
la Mitilene.
15 De aici am mers pe mare, şi a doua zi am ajuns în faţa
insulei Chios. În ziua următoare, deabea am atins Samos, ne-am oprit în
Troghilion, şi a doua zi am venit la Milet.
16 Pavel se Hotărâse să treacă pe
lângă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu peardă vremea în Asia; căci se
grăbea ca, dacă-i va fi cu putinţă, să fie în Ierusalim de ziua
Cincizecimii.
17 Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes, şi a chemat pe
presbiterii Bisericii.
18 Când au venit la el, le-a zis: „Ştiţi cum m-am
purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi, în care am pus piciorul pe
pământul Asiei.
19 Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrămi, şi
în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile Iudeilor.
20 Ştiţi
că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu m-am temut să vă
propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case,
21 şi să vestesc
Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru
Isus Hristos.
22 Şi acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără
să ştiu ce mi se va întâmpla acolo.
23 Numai, Duhul Sfânt mă înştiinţează din
cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.
24 Dar eu nu ţin numai
decât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfîrşesc cu
bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc
Evaghelia harului lui Dumnezeu.
25 Şi acum, ştiu că nu-mi veţi mai vedea
faţa, voi toţi aceia, în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăţia lui
Dumnezeu.
26 De aceea vă mărturisesc astăzi, că Sunt curat de sângele
tuturor.
27 Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.
28
Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul
Sfânt episcopi (Sau: priveghetori.), ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a
câştigat-o cu însuşi sângele Său.
29 Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor
vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma;
30 şi se vor scula din
mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe
ucenici de partea lor.
31 De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de
trei ani, zi şi nopate, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrămi pe fiecare din
voi.
32 Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a
Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte, şi vă poate da moştenirea
împreună cu toţi cei sfinţiţi.
33 N-am rîvnit nici la argintul, nici la
aurul, nici la hainele cuiva.
34 Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat
pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.
35 În toate privinţele
v-am dat o pildă, şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei
slabi, şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis:
„Este mai ferice să dai decât să primeşti.”
36 După ce a vorbit asfel, a
îngenuncheat, şi s-a rugat împreună cu ei toţi.
37 Şi au izbucnit cu toţii în
lacrămi, au căzut pe grumazul lui Pavel, şi l-au sărutat.
38 Căci erau
întristaţi mai ales de vorba pe care le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea
faţa. Şi l-au petrecut până la corabie.
Fapte 21
1 După ce ne-am smuls din braţele lor, am plecat pe apă, şi ne-am dus drept
la Cos, a doua zi la Rodos, şi de acolo la Patara.
2 Am găsit o corabie, care
avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea, şi am plecat.
3 Am trecut prin
faţa insulei Cipru, am lăsat-o la stânga, şi ne-am urmat drumul spre Siria; apoi
ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia.
4 Acolo am găsit pe
ucenici, şi am rămas şapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se
suie la Ierusalim.
5 Dar când s-au împlinit zilele, am plecat, şi ne-am văzut
de drum; şi ne-au petrecut toţi, cu nevestele şi copiii, până afară din cetate.
Am îngenuncheat pe mal, şi ne-am rugat.
6 Apoi ne-am luat ziua bună unii de
la alţii, şi noi ne-am suit în corabie iar ei s-au întors acasă.
7 După ce
ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat
de bine fraţilor, şi am stat la ei o zi.
8 A doua zi, am plecat şi am ajuns
la Cezarea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei
şapte, şi am găzduit la el.
9 El avea patru fete fecioare care
prooroceau.
10 Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un prooroc, numit
Agab, s-a pogorât din Iudea,
11 şi a venit la noi. A luat brâul lui Pavel,
şi-a legat picioarele şi mâinile şi a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: „Aşa vor
lega Iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta, şi-l vor da în
mâinile Neamurilor.”
12 Când am auzit lucrul acesta, atât noi cât şi cei de
acolo am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.
13 Atunci Pavel a
răspuns: „Ce faceţi de plângeţi aşa, şi-mi rupeţi inima? Eu Sunt gata nu numai
să fiu legat, dar chiar să şi mor în Ierusalim pentru Numele Domnului
Isus.”
14 Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit, şi am zis:
„Facă-se voia Domnului!”
15 După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare, şi
ne-am suit la Ierusalim.
16 Cîţiva ucenici din Cezarea au venit şi ei cu noi,
şi ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam să
găzduim. Pavel la Ierusalim în Templu.
17 Când am ajuns la Ierusalim, fraţii
ne-am primit cu bucurie.
18 A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov, şi toţi
presbiterii s-au adunat acolo.
19 După ce le-a dat ziua bună, le-a istorisit
cu deamăruntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul Neamurilor prin slujba lui.
20
Când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: „Vezi, frate, câte mii
de Iudei au crezut, şi toţi Sunt plini de râvnă pentru Lege.
21 Dar ei au
auzit despre tine că înveţi pe toţi Iudeii, care trăiesc printre Neamuri, să se
lepede de Moise, că le zici să nu-şi taie copiii împrejur, şi să nu trăiască
potrivit cu obiceiurile.
22 Ce este de făcut? Negreşit, mulţimea are să se
adune, căci vor auzi că ai venit.
23 Deci, fă ce-ţi vom spune noi. Avem aici
patru bărbaţi, care au făcut o juruinţă.
24 Ia-i cu tine, curăţeşte-te
împreună cu ei, şi cheltuieşte tu pentru ei, ca să-şi radă capul. Şi astfel vor
cunoaşte toţi că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că
şi tu umbli întocmai după rânduială, şi păzeşti Legea.
25 Cu privire la
Neamurile, care au crezut, noi am Hotărât şi le-am scris că trebuie să se
ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace zugrumate şi de
curvie.”
26 Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curăţit, şi a intrat cu
ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfârşitul zilelor curăţirii când se va
aduce jertfă pentru fiecare din ei.
27 Către sfârşitul celor şapte zile,
Iudeii din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărîtat tot norodul, au
pus mâinile pe el,
28 şi au început să strige: „Bărbaţi Israeliţi, daţi
ajutor! Iată omul, care propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva
norodului, împotriva Legii şi împotriva locaşului acestuia; ba, încă a vârît şi
pe nişte Greci în Templu, şi a spurcat acest locaş Sfânt.”
29 În adevăr,
văzuseră mai înainte pe Trofim Efeseanul, împreună cu el în cetate, şi credeau
că Pavel îl băgase în Templu.
30 Toată cetatea s-a pus în mişcare, şi s-a
strâns norodul din toate părţile. Au pus mâna pe Pavel, şi l-au scos afară din
Templu, ale cărui uşi au fost încuiate îndată.
31 Pe când cercau să-l omoare,
s-a dus vestea la căpitanul oastei că tot Ierusalimul s-a tulburat.
32 Acesta
a luat îndată ostaşi şi sutaşi, şi a alergat la ei. Când au văzut pe căpitan şi
pe ostaşi, au încetat să mai bată pe Pavel.
33 Atunci căpitanul s-a apropiat,
a pus mâna pe el, şi a poruncit să-l lege cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine
este şi ce a făcut.
34 Dar unii strigau într-un fel, alţii într-alt fel prin
mulţime; fiindcă nu putea, deci, să înţeleagă adevărul, din pricina zarvei, a
poruncit să-l ducă în cetăţuie.
35 Când a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să
fie dus de ostaşi, din pricina îmbulzelii norodului întărîtat;
36 căci
mulţimea norodului se ţinea după el, şi striga: „La moarte cu el!”
37 Tocmai
când era să fie băgat în cetăţuie, Pavel a zis căpitanului: „Îmi este îngăduit
să-ţi spun ceva?” Căpitanul a răspuns: „Ştii greceşte?
38 Nu cumva eşti
Egipteanul acela, care s-a răsculat acum în urmă, şi a dus în pustie pe cei
patru mii de tîlhari?”
39 „Eu Sunt Iudeu” a spus Pavel „din Tarsul din
Cilicia, cetăţean al unei cetăţi nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să
vorbesc norodului.”
40 După ce i-a dat voie căpitanul, Pavel a stat în
picioare pe trepte, şi a făcut semn norodului cu mâna. S-a făcut o mare tăcere,
şi Pavel le-a vorbit în limba evreiască astfel:
Fapte 22
1 „Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi acum cuvântul meu de apărare faţă de
voi!”
2 Când au auzit ei că le vorbeşte în limba evreiască, au ţinut şi mai
multă linişte. Şi Pavel a zis:
3 „Eu Sunt Iudeu, născut în Tarsul Ciliciei;
dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să
cunosc cu deamăruntul Legea părinţilor noştri, şi am fost tot atât de plin de
râvnă pentru Dumnezeu, cum Sunteţi şi voi toţi azi.
4 Am prigonit până la
moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei:
5 Marele
preot şi tot soborul bătrânilor îmi Sunt martori. Am luat chiar şi scrisori de
la ei către fraţii din Damasc, unde m-am dus să aduc legaţi la Ierusalim pe cei
ce se aflau acolo, ca să fie pedepsiţi.
6 Când eram pe drum şi mă apropiam de
Damasc, deodată, pela amiază, a strălucit împrejurul meu o mare lumină din
cer.
7 Am căzut la pământ, şi am auzit un glas, care-mi zicea: „Saule, Saule,
pentru ce Mă prigoneşti?”
8 „Cine eşti, Doamne?” am răspuns eu. Şi El mi-a
zis: „Eu Sunt Isus din Nazaret, pe care-L prigoneşti.”
9 Cei ce erau cu mine,
au văzut bine lumina, şi s-au înfricoşat; dar n-au auzit glasul Celui ce
vorbea.
10 Atunci am zis: „Ce să fac, Doamne?” „Scoală-te” mi-a răspuns
Domnul „du-te în Damasc, şi acolo ţi se va spune ce trebuie să faci.”
11
„Fiindcă nu puteam să văd nimic, din pricina strălucirii luminii aceleia, cei ce
erau cu mine, m-au luat de mână, şi aşa am ajuns în Damasc.
12 Şi a venit la
mine un om, numit Anania, bărbat temător de Dumnezeu, după Lege, şi pe care toţi
Iudeii, care locuiesc în Damasc, îl vorbeau de bine.
13 El mi-a zis: „Frate
Saule, capătă-ţi din nou vederea!” Chiar în clipa aceea, mi-am căpătat vederea,
şi m-am uitat le el.
14 El mi-a zis: „Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales
să cunoşti voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit, şi să auzi cuvinte din gura
Lui;
15 căci Îi vei fi Martor, faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care
le-ai văzut şi auzit.
16 Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul,
şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.”
17 Şi mi s-a
întâmplat că, după ce m-am întors la Ierusalim, pe când mă rugam în templu, am
căzut într-o răpire sufletească;
18 şi am văzut pe Domnul care-mi zicea:
„Grăbeşte-te, ieşi iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre
Mine.”
19 Şi am zis: „Doamne, ei ştiu că eu băgam în temniţă şi băteam prin
sinagogi pe cei ce cred în Tine:
20 şi că, atunci când se vărsa sângele lui
Ştefan, Martorul Tău, eram şi eu de faţă, îmi uneam încuviinţarea mea cu a
celorlaţi, şi păzeam hainele celor ce-l omorau.”
21 Atunci El mi-a zis:
„Du-te, căci te voi trimite departe la Neamuri..”
22 Ei l-au ascultat până la
cuvântul acesta. Dar atunci şi-au ridicat glasul, şi au zis: „Ia de pe pământ pe
un astfel de om! Nu este vrednic să trăiască!”
23 Şi scoteau strigăte, îşi
aruncau hainele, şi asvârleau cu ţărână în văduh.
24 Căpitanul a poruncit să
ducă pe Pavel în cetăţuie şi să-l cerceteze, bătându-l cu biciul, ca să afle din
ce pricină strigau aşa împotriva lui.
25 Pe când îl legau cu curele, Pavel a
zis sutaşului, care era de faţă: „Vă este îngăduit să bateţi pe un Roman, care
nu este osîndit?”
26 La auzul acestor cuvinte, sutaşul s-a dus să dea de
ştire căpitanului şi a zis: „Ce ai de gând să faci? Omul acesta este cetăţean
roman.”
27 Şi când a venit căpitanul, i-a zis lui Pavel: „Spune-mi, eşti
roman?” „Da” i-a răspuns el.
28 Căpitanul a zis: „Eu cu o mare sumă de bani
am dobîndit cetăţenia aceasta.” „Şi eu” a zis Pavel „Sunt chiar născut
Roman.”
29 Numaidecât, cei ce aveau să-l cerceteze prin bătaie, au încetat
să-l mai necăjească: ba căpitanul, când a aflat că Pavel este roman, s-a temut,
pentru că-l legase.
30 A doua zi, fiindcă voia să ştie bine pentru ce este
pîrît de Iudei, l-a dezlegat, şi a poruncit să se adune laolaltă preoţii cei mai
de seamă şi tot Soborul; apoi, a adus pe Pavel jos, şi l-a pus înaintea lor.
Fapte 23
1 Pavel s-a uitat ţintă la Sobor şi a zis: „Fraţilor, eu am vieţuit cu toată
curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta...”
2
Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste
gură.
3 Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu şezi să
mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!”
4 Cei ce
stăteau lângă el, i-au zis: „Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?”
5
Şi Pavel a zis: „N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris:
„Pe mai marele norodului tău să nu-l grăieşti de rău.”
6 Pavel, ca unul care
ştia că o parte din adunare erau Saduchei, iar alta Farisei, a strigat în plin
Sobor: „Fraţilor, eu Sunt Fariseu, fiu de Fariseu; din pricina nădejdii în
învierea morţilor Sunt dat în judecată.”
7 Când a zis vorbele acestea, s-a
stîrnit o neînţelegere între Farisei şi Saduchei, şi adunarea s-a desbinat.
8
Căci Saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când Fariseii le
mărturisesc pe amândouă.
9 S-a făcut o mare zarvă; şi cîţiva cărturari din
partida Fariseilor, s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă, şi au
zis: „Noi nu găsim nici o vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un
înger?”...
10 Fiindcă gîlceava creştea, căpitanul, se temea ca Pavel să nu
fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit ostaşilor să se pogoare să-l
smulgă din mijlocul lor, şi să-l ducă în cetăţuie.
11 În noaptea următoare,
Domnul S-a arătat lui Pavel, şi i-a zis: „Îndrăzneşte, Pavele; căci, după cum ai
mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în
Roma.”
12 La ziuă, Iudeii au uneltit şi s-au legat cu blestem că nu vor
mânca, nici nu vor bea, până nu vor omorî pe Pavel.
13 Cei ce făcuseră
legământul acesta, erau mai mulţi de patruzeci.
14 Ei s-au dus la preoţii cei
mai de seamă şi la bătrâni, şi le-au zis: „Noi ne-am legat cu mare blestem să nu
gustăm nimic până nu vom omorî pe Pavel.
15 Acum, deci, voi, împreună cu
Soborul, daţi de ştire căpitanului, şi rugaţi-l să-l aducă mâine jos înaintea
voastră, ca şi cum aţi vrea să-i cercetaţi pricina mai cu deamăruntul; şi până
să ajungă el, noi Suntem gata să-l omorâm.”
16 Fiul sorei lui Pavel a auzit
de această cursă, s-a dus în cetăţuie, şi a spus lui Pavel.
17 Pavel a chemat
pe unul din sutaşi şi a zis: „Du pe tinerelul acesta la căpitan, căci are să-i
spună ceva.”
18 Sutaşul a luat pe tânăr cu el, l-a dus la căpitan şi a zis:
„Pavel cel întemniţat m-a chemat şi m-a rugat să aduc la tine pe acest tinerel,
care are să-ţi spună ceva.”
19 Căpitanul l-a apucat de mână, l-a luat
deoparte, şi l-a întrebat: „Ce ai să-mi spui?”
20 El a răspuns: „Iudeii s-au
sfătuit să te roage să aduci mâine pe Pavel înaintea Soborului, ca şi cum ai
avea să-l cercetezi mai cu deamăruntul.
21 Tu să nu-i asculţi, pentru că mai
mulţi de patruzeci dintre ei îl pândesc, şi s-au legat cu blestem să nu mănânce
şi să nu bea nimic până nu-l vor omorâ; acum stau gata, şi n-aşteaptă decât
făgăduiala ta.”
22 Capitanul a lăsat pe tinerel să plece, şi i-a poruncit să
nu spună nimănui că i-a descoperit aceste lucruri.
23 În urmă, a chemat pe
doi sutaşi, şi le-a zis: „La ceasul al treilea din noapte, să aveţi gata două
sute de ostaşi, şaptezeci de călăreţi şi două sute de suliţari, ca să meargă
până la Cezarea.”
24 Le-a poruncit să aducă şi dobitoace pentru Pavel, ca
să-l pună călare, şi să-l ducă sănătos şi teafăr la dregătorul Felix.
25 Lui
Felix i-a scris o scrisoare cu următorul cuprins:
26 „Claudius Lisias către
prea alesul dregător Felix: plecăciune!
27 Acest om pe care l-au prins
Iudeii, era să fie omorât de ei; şi eu m-am dus repede cu ostaşi, şi l-am scos
din mâna lor, căci am aflat că este Roman.
28 Am vrut să aflu pricina pentru
care-l pîrau, şi l-am adus înaintea Soborului lor.
29 Am găsit că era pîrît
pentru lucruri privitoare la Legea lor, dar că nu săvârşise nici o nelegiuire,
care să fie vrednică de moarte sau de lanţuri.
30 Mi s-a dat însă de ştire că
Iudeii îl pândesc ca să-l omoare; l-am trimis îndată la tine, şi am făcut
cunoscut şi celor ce-l învinuiesc, să-ţi spună ţie ce au împotriva lui. Fii
sănătos.”
31 Ostaşii, după porunca pe care o primiseră, au luat pe Pavel, şi
l-au dus noaptea până la Antipatrida.
32 A doua zi au lăsat pe călăreţi să-şi
urmeze drumul înainte cu el, iar ei s-au întors în cetăţuie.
33 Ajunşi în
Cezarea, călăreţii au dat scrisoarea în mâna dregătorului, şi au adus pe Pavel
înaintea lui.
34 Dregătorul, după ce a citit scrisoarea, a întrebat din ce
ţinut este Pavel. Când a aflat că este din Cilicia,
35 „te voi asculta” a zis
el „când vor veni pîrîşii tăi.” Şi a poruncit să fie păzit în palatul lui
Irod.
Fapte 24
1 După cinci zile, a venit marele preot Anania cu unii din bătrâni şi cu un
vorbitor, numit Tertul. Au adus înaintea dregătorului plângere împotriva lui
Pavel.
2 Pavel a fost chemat, şi Tertul a început să-l pîrască astfel: „Prea
alesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare; şi neamul acesta a
căpătat îmbunătăţiri sănătoase prin îngrijirile tale.
3 Lucrul acesta îl
mărturisim cu toată mulţumita, în toată vremea şi în tot locul.
4 Dar, ca să
nu te ţin prea mult, te rog să asculţi, în bunătatea ta, câteva cuvinte.
5 Am
găsit pe omul acesta, care este o ciumă: pune la cale răzvrătiri printre toţi
Iudeii de pe tot pământul, este mai marele partidei Nazarinenilor,
6 şi a
cercat să spurce chiar şi Templul. Şi am pus mână pe el. Am vrut să-l judecăm
după Legea noastră:
7 dar a venit căpitanul Lisias, l-a smuls din mâinile
noastre cu mare silă,
8 şi a poruncit pîrîşilor lui să vină înaintea ta.
Dacă-l vei cerceta, tu însuţi vei putea afla de la el toate lucrurile de care îl
pîrîm noi.”
9 Iudeii s-au unit la învinuirea aceasta, şi au spus că aşa stau
lucrurile.
10 După ce i-a făcut dregătorul semn să vorbească, Pavel a
răspuns: „Fiindcă ştiu că de mulţi ani eşti judecătorul neamului acestuia, voi
răspunde cu încredere pentru apărarea mea.
11 Nu Sunt mai mult de
douăsprezece zile, te poţi încredinţa de lucrul acesta-de când m-am suit să mă
închin la Ierusalim.
12 Nu m-au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici
în cetate, stând de vorbă cu cineva sau făcând răscoală de norod.
13 Aşa că
n-ar putea dovedi lucrurile de care mă pîrăsc acum.
14 Îţi mărturisesc că
slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea pe care ei o numesc partidă; eu
cred tot ce este scris în Lege şi în Prooroci,
15 şi am în Dumnezeu nădejdea
aceasta pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor
nedrepţi.
16 De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui
Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
17 După o lipsă de mai mulţi ani, am venit să
aduc milostenii neamului meu, şi să aduc daruri la Templu.
18 Tocmai atunci
nişte Iudei din Asia m-au găsit curăţit în Templu, nu cu gloată, nici cu
zarvă.
19 Ei înşişi ar trebui să se înfăţişeze înaintea ta, şi să mă pîrască,
dacă au ceva împotriva mea.
20 Sau să spună aceştia singuri de ce nelegiuire
m-au găsit vinovat, când am stat înaintea Soborului,
21 afară numai doar de
strigătul acesta pe care l-am scos în mijlocul lor: „Pentru învierea morţilor
Sunt dat eu în judecată astăzi înaintea voastră.”
22 Felix, care ştia destul
de bine despre „Calea” aceasta, i-a amânat zicând: „Am să cercetez pricina
voastră când ca veni căpitanul Lisias.”
23 Şi a poruncit sutaşului să
păzească pe Pavel, dar să-l lase puţin mai slobod, şi să nu oprească pe nimeni
din ai lui să-i slujească sau să vină la el.
24 După câteva zile, a venit
Felix cu nevastă-sa Drusila, care era Iudeică; a chemat pe Pavel, şi l-a
ascultat despre credinţa în Hristos Isus.
25 Dar, pe când vorbea Pavel despre
neprihănire, despre înfrînare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a
zis: „De astădată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema.”
26
Totodată el trăgea nădejde că Pavel are să-i dea bani; de aceea trimitea şi mai
des să-l cheme, ca să stea de vorbă cu el.
27 Doi ani au trecut astfel; şi în
locul lui Felix, a venit Porcius Festus. Felix a vrut să facă pe placul
Iudeilor, şi a lăsat pe Pavel în temniţă.
Fapte 25
1 Festus, când a venit în ţinutul său, după trei zile s-a suit de la Cezarea
în Ierusalim.
2 Preoţii cei mai de seamă şi fruntaşii Iudeilor i-au adus
plângere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruinţă,
3 şi i-au cerut, ca un
hatîr pentru ei, să trimeată să-l aducă la Ierusalim. Prin aceasta îi întindeau
o cursă, ca să-l omoare pe drum.
4 Festus a răspuns că Pavel este păzit în
Cezarea, şi că el însuşi are să plece în curând acolo.
5 „Deci” a zis el „cei
mai de frunte dintre voi să se coboare împreună cu mine, şi, dacă este ceva
vinovat în omul acesta, să-l pîrască.”
6 Festus n-a zăbovit între ei decât
opt sau zece zile; apoi s-a coborît la Cezarea. A doua zi, a şezut pe scaunul de
judecător, şi a poruncit să fie adus Pavel.
7 Când a sosit Pavel, Iudeii,
care veniseră de la Ierusalim, l-au înconjurat, şi au adus împotriva lui multe
şi grele învinuiri pe care nu le puteau dovedi.
8 Pavel a început să se apere
şi a zis: „N-am păcătuit cu nimic, nici împotriva Legii Iudeilor, nici împotriva
Templului, nici împotriva Cezarului.”
9 Festus, care voia să capete
bunăvoinţa Iudeilor, drept răspuns, i-a zis lui Pavel: „Vrei să te sui la
Ierusalim, şi să fii judecat pentru aceste lucruri înaintea mea?”
10 Pavel a
zis: „Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului; acolo trebuie să fiu
judecat. Pe Iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, după cum ştii şi tu foarte
bine.
11 Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de
moarte, nu mă dau înlături de la moarte; dar, dacă nu este nimic adevărat din
lucrurile de care mă pîrăsc ei, nimeni n-are dreptul să mă dea în mâinile lor.
Cer să fiu judecat de Cezar.”
12 Atunci Festus, după ce s-a chibzuit cu
sfetnicii lui, a răspuns: „De Cezar ai cerut să fii judecat, înaintea Cezarului
te vei duce.”
13 După câteva zile, împăratul Agripa şi Berenice au sosit la
Cezarea, ca să ureze de bine lui Festus.
14 Fiindcă au stat acolo mai multe
zile, Festus a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel; şi a zis: „Felix a
lăsat în temniţă pe un om,
15 împotriva căruia, când eram eu în Ierusalim, mi
s-au plâns preoţii cei mai de seamă şi bătrânii Iudeilor, şi i-au cerut
osîndirea.
16 Le-am răspuns că la Romani nu este obiceiul să se dea nici un
om, înainte ca cel pîrît să fi fost pus faţă cu pîrîşii lui, şi să fi avut
putinţa să se apere de lucrurile de care este pîrît.
17 Ei au venit, deci,
aici; şi, fără întîrziere, am şezut a doua zi pe scaunul meu de judecător, şi am
poruncit să aducă pe omul acesta.
18 Pîrîşii, când s-au înfăţişat, nu l-au
învinuit de nici unul din lucrurile rele pe care mi le închipuiam eu.
19
Aveau împotriva lui numai nişte neînţelegeri, cu privire la religia lor şi la un
oarecare Isus, care a murit, şi despre care Pavel spunea că este viu.
20
Fiindcă nu ştiam ce Hotărâre să iau în neînţelegerea aceasta, l-am întrebat dacă
vrea să meargă la Ierusalim, şi să fie judecat acolo pentru aceste
lucruri.
21 Dar Pavel a cerut ca pricina lui să fie ţinută ca să fie supusă
Hotărârii împăratului, şi am poruncit să fie păzit până ce-l voi trimite la
Cezar.”
22 Agripa i-a zis lui Festus: „Aş vrea să aud şi eu pe omul acela.”
„Mâne” a răspuns Festus „îl vei auzi.”
23 A doua zi, deci, Agripa şi Berenice
au venit cu multă fală, şi au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii
şi cu oamenii cei mai de frunte ai cetăţii. La porunca lui Festus, Pavel a fost
adus acolo.
24 Atunci Festus a zis: „Împărate Agripa, şi voi toţi care
Sunteţi de faţă cu noi; uitaţi-vă la omul acesta, despre care toată mulţimea
Iudeilor m-a rugat în Ierusalim şi aici, strigând că nu trebuie să mai
trăiască.
25 Fiindcă am înţeles că n-a făcut nimic vrednic de moarte, şi
fiindcă singur a cerut să fie judecat de Cezar, am Hotărât să-l trimit.
26 Eu
n-am nimic temeinic de scris domnului meu cu privire la el; de aceea l-am adus
înaintea voastră, şi mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca, după ce se va
face cercetarea, să am ce scrie.
27 Căci mi se pare fără noimă să trimit pe
un întemniţat, fără să arăt de ce este pîrît.”
Fapte 26
1 Agripa i-a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!” Pavel a întins mâna, şi a
început să se apere astfel:
2 „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să
mă apăr astăzi înaintea ta, pentru toate lucrurile de care Sunt pîrît de
Iudei;
3 căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor.
De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă.
4 Viaţa mea, din cele dintâi
zile ale tinereţii mele, este cunoscută de toţi Iudeii, pentru că am petrecut-o
în Ierusalim, în mijlocul neamului meu.
5 Dacă vor să mărturisească, ei ştiu
de la început că am trăit, ca Fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiunii
noastre.
6 Şi acum, Sunt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinţei pe care
a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri,
7 şi a cărei împlinire o aşteaptă cele
douăsprezece seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi
noapte. Pentru această nădejde împărate, Sunt pîrît eu de Iudei!
8 Ce? Vi se
pare de necrezut că Dumnezeu înviază morţii?
9 Şi eu, ce-i drept, credeam că
trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret,
10 şi
aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am
primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi, când erau osîndiţi la
moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.
11 I-am pedepsit adesea în
toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În
pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile
străine.
12 În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la
preoţii cei mai de seamă.
13 Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut
strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a
cărei strălucire întrecea pe a soarelui.
14 Am căzut cu toţii la pământ; şi
eu am auzit un glas, care-mi zicea în limba evreiască: „Saule, Saule, pentru ce
Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci, cu piciorul înapoi în vârful unui
ţepuş.”
15 „Cine eşti, Doamne?” am răspuns eu. Şi Domnul a zis: „Eu Sunt
Isus, pe care-L prigoneşti.
16 Dar scoală-te, şi stai în picioare; căci M-am
arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai
văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le.
17 Te-am ales
din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la care te
trimit,
18 ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină,
şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine,
iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”
19 De aceea,
împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.
20 Ci am
propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la
Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte
vrednice de pocăinţa lor.
21 Iată de ce au pus Iudeii mâna pe mine în Templu,
şi au căutat să mă omoare.
22 Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am
rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi
celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că
are să se întâmple;
23 şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească, şi că,
după ce va fi cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi
Neamurilor.”
24 Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas
tare: „Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în
nebunie.”
25 „Nu Sunt nebun, prea alesule Festus” a răspuns Pavel
„dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite.
26 Împăratul ştie aceste
lucruri, şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală; căci Sunt încredinţat că nu-i
este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ!
27
Crezi tu în Prooroci, împărate Agripa?... Ştiu că crezi.”
28 Şi Agripa i-a
zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!”
29
„Fie curând, fie tîrziu” a răspuns Pavel „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci
toţi cei ce mă ascultă astă zi, să fiţi aşa cum Sunt eu, în afară de lanţurile
acestea.”
30 Împăratul, dregătorul, Berenice, şi toţi cei ce şedeau împreună
cu ei, s-au sculat.
31 Şi când au plecat, ziceau unii către alţii: „Omul
acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare.”
32 Şi Agripa i-a
zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut
să fie judecat de Cezar.”
Fapte 27
1 După ce s-a Hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi
cîţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit
Iuliu.
2 Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe
coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din
Tesalonic.
3 A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu
Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi, şi să fie îngrijit de
ei.
4 După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că
vânturile erau potrivnice.
5 După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi
Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.
6 Acolo sutaşul a găsit o corabie din
Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea.
7 Timp de mai multe
zile, am mers încet cu corabia, şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid,
unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături
de Salmona.
8 De abia am mers cu corabia pe marginea insulei, şi am ajuns la
un loc numit „Limanuri bune” de care era aproape cetatea Lasea.
9 Trecuse
destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că
trecuse chiar şi vremea „postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe
ceilalţi,
10 şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără
primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie,
dar chiar şi pentru vieţile noastre.
11 Sutaşul a ascultat mai mult de
cârmaci şi de stăpânul corăbiei decât de vorbele lui Pavel.
12 Şi fiindcă
limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu
corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre
miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.
13 Începuse să
sufle un vânt uşor de miazăzi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au
ridicat ancorele, şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.
14 Dar nu după
multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit
Eurachilon.
15 Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva
vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.
16 Am trecut repede pela partea de
jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mâna pe luntre.
17
După ce au ridicat-o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins
corabia cu frânghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în
jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt.
18 Fiindcă eram bătuţi foarte tare de
furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,
19
şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corăbiei.
20
Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică
în cât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.
21 Oamenii nu mâncaseră de
multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor,
trebuia să mă ascultaţi, şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi
scăpat de această primejdie şi de această pagubă.
22 Acum vă sfătuiesc să
fiţi cu voie bună; pentru că nici unul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă
pierdere decât a corăbiei.
23 Un înger al Dumnezeului, al căruia Sunt eu, şi
căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte,
24 şi mi-a zis: „Nu te teme,
Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit
pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.”
25 De aceea, oamenilor,
liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a
spus.
26 Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”
27 În noaptea a
patrusprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe marea
Adriatică, pela miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de
pământ.
28 Au măsurat adâncimea apei, şi au găsit douăzeci de stânjeni; au
mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou, şi au găsit cincisprezece
stânjeni.
29 De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore
înspre cârma corăbiei, şi doreau să se facă ziuă.
30 Dar deoarece corăbierii
căutau să fugă din corabie, şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea
să arunce ancorele înspre partea dinainte a corăbiei,
31 Pavel a zis
sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu
puteţi fi scăpaţi.”
32 Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrii, şi au lăsat-o
să cadă jos.
33 Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis:
„Astăzi Sunt patrusprezece zile, de când staţi mereu de veghe, şi n-aţi luat
nimic de mâncare în gură.
34 De aceea vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta
este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde nici un păr din cap.”
35
După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu, înaintea
tuturor, a frînt-o, şi a început să mănânce.
36 Toţi s-au îmbărbătat atunci,
şi au luat şi ei de au mâncat.
37 În corabie eram de toţi: două sute
şaptezeci şi şase de suflete.
38 După ce s-au săturat, au uşurat corabia,
aruncând grâul în mare.
39 Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul; dar
au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, şi au Hotărât să
împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă.
40 Au tăiat ancorele, ca
să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaşi timp funiile cârmelor; apoi au
ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului, şi s-au îndreptat spre
mal.
41 Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia; şi
partea dinainte a corăbiei s-a împlântat şi stătea neclintită, pe când partea
dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.
42 Ostaşii au fost de
părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot.
43
Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A
poruncit ca cei ce pot înota, să se arunce de pe corabie în apă, şi să iasă cei
dintâi la pământ;
44 iar ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe
frînturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.
Fapte 28
1 După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta.
2
Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită; ne-au primit pe toţi la un
foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua, şi se lăsase un frig
mare.
3 Pavel strânsese o grămadă de mărăcini, şi-i pusese pe foc; o năpîrcă
a ieşit afară din pricina căldurii, şi s-a lipit de mâna lui.
4 Barbarii,
când au văzut năpîrca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii: „Cu
adevărat omul acesta este un ucigaş, căci „Dreptatea” nu vrea să-l lase să
trăiască, cu toate că a fost scăpat din mare.”
5 Pavel a scuturat năpîrca în
foc, şi n-a simţit nici un rău.
6 Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă
umflîndu-se sau căzând deodată mort; dar, după ce au aşteptat mult, şi au văzut
că nu i se întâmplă nici un rău, şi-au schimbat părerea, şi ziceau că este un
zeu.
7 În împrejurimi erau moşiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El
ne-a primit şi ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă trei zile.
8 Tatăl lui
Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la
el, s-a rugat, a pus mâinile peste el, şi l-a vindecat.
9 Atunci au venit şi
ceilalţi bolnavi din ostrovul acela, şi au fost vindecaţi.
10 Ni s-a dat mare
cinste; şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru
drum.”
11 După o şedere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria,
care iernase în ostrov şi care purta semnul Dioscurilor.
12 Am ajuns la
Siracusa, şi am rămas acolo trei zile.
13 De acolo, am mers înainte pe lângă
coastă, şi am venit la Regio; iar a doua zi, fiindcă sufla vântul de miazăzi,
după două zile, am venit la Puzole,
14 unde am dat peste nişte fraţi, care
ne-au rugat să mai rămânem şapte zile cu ei. Şi aşa am ajuns la Roma.
15 Din
Roma ne-au ieşit înainte, până în „Forul lui Apiu” şi până la „Cele trei
Cîrciumi” fraţii, care auziseră despre noi. Când i-a văzut Pavel, a mulţumit lui
Dumnezeu, şi s-a îmbărbătat.
16 Când am ajuns la Roma, sutaşul a dat pe cei
întemniţaţi căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s-a îngăduit să
rămână într-un loc deosebit cu un ostaş care-l păzea.
17 După trei zile,
Pavel a chemat pe mai marii Iudeilor; şi, când s-au adunat, le-a zis: „Fraţilor,
fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am
fost băgat la închisoare în Ierusalim, şi de acolo am fost dat în mâinile
Romanilor.
18 După ce m-au supus la cercetare, ei aveau de gând să-mi dea
drumul, pentru că nu era în mine nici o vină vrednică de moarte.
19 Dar
Iudeii s-au împotrivit, şi am fost silit să cer să fiu judecat de Cezar, fără să
am de altfel nici un gând să pîrăsc neamul meu.
20 De aceea, v-am chemat să
vă văd, şi să vorbesc cu voi; căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest
lanţ.”
21 Ei i-au răspuns: „Noi n-am primit din Iudea nici o scrisoare cu
privire la tine, şi n-a venit aici nici un frate, care să fi spus sau să fi
vorbit ceva rău despre tine.
22 Dar am vrea să auzim părerea ta, pentru că
ştim că partida aceasta pretutindeni stîrneşte împotrivire.”
23 I-au Hotărât
o zi, şi au venit mai mulţi la locuinţa lui. Pavel le-a vestit Împărăţia lui
Dumnezeu, le-a adus dovezi, şi a căutat să-i încredinţeze, prin Legea lui Moise
şi prin Prooroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ţinea de
dimineaţă până seara.
24 Unii au crezut ce le spunea el, iar alţii n-au
crezut.
25 Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel
n-a adăugat decât aceste vorbe: „Bine a spus Duhul Sfânt prin proorocul Isaia
către părinţii voştri,
26 când a zis: „Du-te la poporul acesta, şi zi-i:
„Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi,
şi nu veţi vedea.
27 Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu
urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile,
să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”
28 Să
ştiţi, deci, că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă Neamurilor, şi o
vor asculta.”
29 Când a zis aceste vorbe, Iudeii au plecat, vorbind cu
aprindere între ei.
30 Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă pe care o
luase cu chirie. Primea pe toţi care veneau să-l vadă,
31 propovăduia
Împărăţia lui Dumnezeu, şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nici o
pedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.
|
Serviciile de Închinare
Duminica
Rugaciune: 10:00-11:00
Serviciu divin: 11:00-12:00
Copii şi tineri: 18:00-19:00
Serviciu divin: 19:00-20:00
Miercuri
Rugaciune: 18:00-19:00
Studiu Biblic: 19:00-19:30
Vineri
Repetiţii de cor: 17:00-18:30
Sâmbăta
Întâlnire tineret: 18:00-20:00
|
|
