|
Filimon 1
1 Pavel, întemniţat al lui Isus Hristos, şi fratele Timotei, către prea
iubitul Filimon, tovarăşul nostru de lucru, 2 către sora Apfia şi către
Arhip, tovarăşul nostru de luptă, şi către Biserica din casa ta: 3 Har şi
pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos! 4 Mulţămesc
totdeauna Dumnezeului meu, oride câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile
mele, 5 pentru că am auzit despre credinţa pe care o ai în Domnul Isus şi
dragostea faţă de toţi sfinţii. 6 Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă
să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în
Hristos. 7 În adevăr, am avut o mare bucurie şi mângîiere, pentru dragostea
ta, fiindcă, frate, inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine. 8 De
aceea, cu toate că am toată slobozenia în Hristos să-ţi poruncesc ce trebuie să
faci, 9 vreau mai de grabă să-ţi fac o rugăminte în numele dragostei, eu, aşa
cum Sunt, bătrânul Pavel; iar acum întemniţat pentru Hristos Isus. 10 Te rog
pentru copilul meu pe care l-am născut în lanţurile mele: pentru Onisim, 11
care altă dată ţi-a fost nefolositor, dar care acum îţi va fi folositor şi ţie
şi mie. 12 Ţi-l trimit înapoi, pe el, inima mea. 13 Aş fi dorit să-l ţin
la mine, ca să-mi slujească în locul tău cât Sunt în lanţuri pentru
Evanghelie. 14 Dar n-am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentru ca binele
pe care mi-l faci, să nu fie silit, ci de bună voie. 15 Poate că el a fost
despărţit de tine, pentru o vreme, tocmai ca să-l ai pentru veşnicie, 16 dar
nu ca pe un rob, ci mult mai pe sus decât pe un rob: ca pe un frate prea iubit,
mai ales de mine, şi cu atât mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în
Domnul! 17 Dacă mă socoteşti, deci, ca prieten al tău, primeşte-l ca pe mine
însumi. 18 Şi dacă ţi-a adus vreo vătămare sau îţi este dator cu ceva, pune
aceasta în socoteala mea. 19 Eu, Pavel „voi plăti” -scriu cu mâna mea-ca să
nu-ţi zic că tu însuţi te datorezi mie. 20 Da, frate, fă-mi binele acesta în
Domnul, şi înviorează-mi inima în Hristos! 21 Ţi-am scris bizuit pe
ascultarea ta, şi ştiu că vei face chiar mai mult decât îţi zic. 22 Tot
odată, pregăteşte-mi un loc de găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit,
datorită rugăciunilor voastre. 23 Epafra, tovarăşul meu de temniţă în Hristos
Isus, îţi trimite sănătate; 24 tot aşa şi Marcu, Aristarh, Dima, Luca,
tovarăşii mei de lucru. 25 Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul
vostru! Amin.
|
Serviciile de Închinare
Duminica
Rugaciune: 10:00-11:00
Serviciu divin: 11:00-12:00
Copii şi tineri: 18:00-19:00
Serviciu divin: 19:00-20:00
Miercuri
Rugaciune: 18:00-19:00
Studiu Biblic: 19:00-19:30
Vineri
Repetiţii de cor: 17:00-18:30
Sâmbăta
Întâlnire tineret: 18:00-20:00
|
|