|
Exod 1
1 Iată numele fiilor lui Israel intraţi în Egipt; au intrat cu Iacov, fiecare
cu familia lui: 2 Ruben, Simeon, Levi, Iuda, 3 Isahar, Zabulon,
Beniamin, 4 Dan, Neftali, Gad şi Aşer. 5 Sufletele ieşite din coapsele lui
Iacov erau şaptezeci de toate. Iosif era atunci în Egipt. 6 Iosif a murit, şi
toţi fraţii lui, şi toată vârsta aceea de oameni. 7 Fiii lui Israel s-au
înmulţit, s-au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s-a umplut
ţara de ei. 8 Peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu cunoscuse pe
Iosif. 9 El a zis poporului său: „Iată că poporul copiilor lui Israel este
mai mare şi mai puternic decât noi. 10 Veniţi să ne arătăm dibaci faţă de el,
ca să nu crească, pentru ca nu cumva, dacă se va întâmpla un război, să se
unească şi el cu vrăjmaşii noştri, să ne bată şi să iasă apoi din ţară.” 11
Şi au pus peste ei isprăvnicei, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel au
zidit ei (fiii lui Irael) cetăţile Pitom şi Ramses, ca să slujească de hambare
lui Faraon. 12 Dar cu cât îi asupreau mai mult, cu atât se înmulţeau şi
creşteau; şi s-au scârbit de copiii lui Israel. 13 Atunci Egiptenii au adus
pe copiii lui Israel la o aspră robie. 14 Le-au făcut viaţa amară prin
lucrări grele de lut şi cărămizi şi prin tot felul de lucrări de pe câmp: în
toate muncile acestea pe care-i sileau să le facă erau fără nici un pic de
milă. 15 Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor Evreilor, numite una Şifra
şi cealaltă Pua, 16 şi le-a zis: „Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă
femeile Evreilor şi le veţi vedea pe scaunul de naştere, dacă este băiat, să-l
omorâţi; iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască.” 17 Dar moaşele s-au
temut de Dumnezeu şi n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului: ci au lăsat
pe copiii de parte bărbătească să trăiască. 18 Împăratul Egiptului a chemat
pe moaşe şi le-a zis: „Pentru ce aţi făcut lucrul acesta şi aţi lăsat pe copiii
de parte bărbătească să trăiască?” 19 Moaşele au răspuns lui Faraon: „Pentru
că femeile Evreilor nu Sunt ca Egiptencele; ele Sunt vânjoase şi nasc înainte de
venirea moaşei.” 20 Dumnezeu a făcut bine moaşelor; şi poporul s-a înmulţit
şi a ajuns foarte mare la număr. 21 Pentru că moaşele se temuseră de
Dumnezeu, Dumnezeu le-a făcut case. 22 Atunci Faraon a dat următoarea poruncă
întregului său popor: „Să aruncaţi în râu pe orice băiat care se va naşte şi să
lăsaţi pe toate fetele să trăiască.”
Exod 2
1 Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi. 2 Femeia
aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a
ascuns trei luni. 3 Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură pe
care l-a uns cu lut şi cu smoală; a pus copilul în el şi l-a aşezat între
trestii, pe malul râului. 4 Sora copilului pândea la o depărtare oarecare ca
să vadă ce are să i se întâmple. 5 Fata lui Faraon s-a pogorât la râu, să se
scalde; şi fetele care o însoţeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit
sicriaşul în mijlocul trestiilor şi a trimis pe roaba ei să-l ia. 6 L-a
deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plângea. I-a fost milă de el şi
a zis: „Este un copil de al Evreilor!” 7 Atunci sora copilului a zis fetei
lui Faraon: „Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile Evreilor, ca să-ţi
alăpteze copilul?” 8 „Du-te” i-a răspuns fata lui Faraon. Şi fata s-a dus şi
a chemat pe mama copilului. 9 Fata lui Faraon i-a zis: „Ia copilul acesta,
alăptează-mi-l şi îţi voi plăti.” Femeia a luat copilul şi l-a alăptat. 10
Copilul a crescut şi ea l-a adus fetei lui Faraon; şi el i-a fost fiu. I-a pus
numele Moise (Scos) „căci” a zis ea „l-am scos din ape.” 11 În vremea aceea,
Moise, crescând mare, a ieşit pe la fraţii săi şi a fost martor la muncile lor
grele. A văzut pe un Egiptean, care bătea pe un Evreu, unul dintre fraţii
lui. 12 S-a uitat în toate părţile şi, văzând că nu este nimeni, a omorât pe
Egiptean şi l-a ascuns în nisip. 13 A ieşit şi în ziua următoare; şi iată că
doi Evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: „Pentru ce loveşti pe
semenul tău?” 14 Şi omul acela a răspuns: „Cine te-a pus pe tine mai mare şi
judecător peste noi? Nu cumva ai de gând să mă omori şi pe mine, cum ai omorât
pe Egipteanul acela?” Moise s-a temut şi a zis: „Nu mai încape îndoială că
faptul este cunoscut.” 15 Faraon a aflat ce se petrecuse şi căuta să omoare
pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon şi a locuit în ţara Madian. A
şezut lângă o fântână. 16 Preotul din Madian avea şapte fete. Ele au venit să
scoată apă şi au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor. 17 Dar au
venit păstorii şi le-au luat la goană. Atunci Moise s-a sculat, le-a ajutat şi
le-a adăpat turma. 18 Când s-au întors ele la tatăl lor Reuel, el a zis:
„Pentru ce vă întoarceţi aşa de curând azi?” 19 Ele au răspuns: „Un Egiptean
ne-a scăpat din mâna păstorilor şi chiar ne-a scos apă şi a adăpat turma.” 20
Şi el a zis fetelor: „Unde este? Pentru ce aţi lăsat acolo pe omul acela!
Chemaţi-l să mănânce pâine!” 21 Moise s-a Hotărât să locuiască la omul acela,
care i-a dat de nevastă pe fiică-sa, Sefora. 22 Ea a născut un fiu, căruia el
i-a pus numele Gherşom (Sunt străin aici) „căci” a zis el „locuiesc ca străin
într-o ţară străină.” 23 După multă vreme, împăratul Egiptului a murit; şi
copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei şi scoteau strigăte
deznădăjduite. Strigătele acestea pe care li le smulgea robia s-au suit până la
Dumnezeu. 24 Dumnezeu a auzit gemetele lor şi Şi-a adus aminte de legământul
Său făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov. 25 Dumnezeu a privit spre copiii lui
Israel şi a luat cunoştinţă de ei.
Exod 3
1 Moise păştea turma socrului său Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat
turma până dincolo de pustie şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. 2
Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul
unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se
mistuia deloc. 3 Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie
minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.” 4 Domnul a văzut că el se
întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise!
Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!” 5 Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul
acesta; scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care calci este un
pământ Sfânt.” 6 Şi a adăugat: „Eu Sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui
Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa,
căci se temea să privească pe Dumnezeu. 7 Domnul a zis: „Am văzut asuprirea
poporului Meu, care este în Egipt şi am auzit strigătele pe care le scoate din
pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile. 8 M-am pogorât ca să-l
izbăvesc din mâna Egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o
ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în
locurile pe care le locuiesc Canaaniţii, Hetiţii, Amoriţii, Fereziţii, Heviţii
şi Iebusiţii. 9 Iată că strigătele Israeliţilor au ajuns până la Mine şi am
văzut chinul cu care îi chinuesc Egiptenii. 10 Acum, vino, Eu te voi trimite
la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.” 11
Moise i-a zis lui Dumnezeu: „Cine Sunt eu, ca să mă duc la Faraon şi să scot din
Egipt pe copiii lui Israel?” 12 Dumnezeu a zis: „Eu voi fi negreşit cu tine;
şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe
popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.” 13 Moise i-a zis
lui Dumnezeu: „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune:
„Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi” şi mă vor întreba: „Care este
Numele Lui?” ce le voi răspunde?” 14 Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Eu Sunt Cel
ce Sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se
numeşte „Eu Sunt” m-a trimis la voi.” 15 Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa
să vorbeşti copiilor lui Israel: „Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul
lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi.
Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în
neam. 16 Du-te, strânge pe bătrânii lui Israel şi spune-le: „Mi s-a arătat
Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui
Iacov. El a zis: „V-am văzut şi am văzut ce vi se face în Egipt, 17 şi am
zis: „Vă voi scoate din suferinţa Egiptului şi vă voi duce în ţara Canaaniţilor,
Hetiţilor, Amoriţilor, Fereziţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor, într-o ţară unde
curge lapte şi miere.” 18 Ei vor asculta de glasul tău; şi te vei duce, tu şi
bătrânii lui Israel, la împăratul Egiptului şi îi veţi spune: „Domnul, Dumnezeul
Evreilor, s-a întâlnit cu noi. Dă-ne voie să mergem cale de trei zile în pustie,
ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeului nostru.” 19 Ştiu că împăratul
Egiptului n-are să vă lase să plecaţi decât silit de o mână puternică. 20 Eu
Îmi voi întinde mâna şi voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni pe care le voi
face în mijlocul lui. După aceea are să vă lase să plecaţi.” 21 Voi face
chiar ca poporul acesta să capete trecere înaintea Egiptenilor; şi, când veţi
pleca, nu veţi pleca cu mâinile goale. 22 Fiecare femeie va cere de la vecina
ei şi de la cea care locuieşte în casa ei, vase din argint, vase din aur şi
haine pe care le veţi pune pe fiii şi fiicele voastre. Şi veţi jefui astfel pe
Egipteni.”
Exod 4
1 Moise a răspuns şi a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte
de glasul meu. Ci vor zice: „Nu ţi s-a arătat Domnul!” 2 Domnul i-a zis: „Ce
ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” 3 Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.”
El l-a aruncat la pământ şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de
el. 4 Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a
întins mâna şi l-a apucat; şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag în mâna
lui. 5 „Iată” a zis Domnul „ce vei face, ca să creadă că ţi s-a arătat
Domnul, Dumnezeul părinţilor lor: Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi
Dumnezeul lui Iacov.” 6 Domnul i-a mai zis: „Bagă-ţi mâna în sîn.” El şi-a
băgat mâna în sîn; apoi a scos-o şi iată că mâna i se acoperise de lepră şi se
făcuse albă ca zăpada. 7 Domnul a zis: „Bagă-ţi din nou mâna în sîn.” El şi-a
băgat din nou mâna în sîn; apoi a scos-o din sîn; şi iată că mâna se făcuse
iarăşi cum era carnea lui. 8 „Dacă nu te vor crede” a zis Domnul „şi nu vor
asculta de glasul celui dintâi semn, vor crede glasul celui de-al doilea
semn. 9 Dacă nu vor crede nici aceste două semne şi nu vor asculta de glasul
tău, să iei apă din râu şi s-o torni pe pământ; şi apa pe care o vei lua din
râu, se va preface în sânge pe pământ.” 10 Moise a zis Domnului: „Ah! Doamne,
eu nu Sunt un om ori vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici
de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba
mi-este încurcată.” 11 Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Şi cine
face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul? 12 Du-te,
dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus.” 13 Moise a
zis: „Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi.” 14 Atunci Domnul S-a
mâniat pe Moise şi a zis: „Nu-i oare acolo fratele tău Aaron, Levitul? Ştiu că
el vorbeşte uşor. Iată că el însuşi vine înaintea ta; şi, când te va vedea, se
va bucura în inima lui. 15 Tu îi vei vorbi şi vei pune cuvintele în gura lui;
şi Eu voi fi cu gura ta şi cu gura lui; şi vă voi învăţa ce veţi avea de
făcut. 16 El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură şi tu
vei ţine pentru el locul lui Dumnezeu. 17 Ia în mână toiagul acesta cu care
vei face semnele.” 18 Moise a plecat; şi, când s-a întors la socrul său
Ietro, i-a zis: „Lasă-mă, te rog, să plec şi să mă întorc la fraţii mei, care
Sunt în Egipt, ca să văd dacă mai trăiesc.” Ietro i-a zis lui Moise: „Du-te în
pace!” 19 Domnul i-a zis lui Moise, în Madian: „Du-te, întoarce-te în Egipt:
căci toţi cei ce umblau să-ţi ia viaţa, au murit.” 20 Moise şi-a luat nevasta
şi copiii, i-a pus călare pe măgari şi s-a întors în ţara Egiptului. Şi-a luat
în mână toiagul lui Dumnezeu. 21 Domnul i-a zis lui Moise: „Plecând ca să te
întorci în Egipt, vezi să faci înaintea lui Faraon toate minunile pe care ţi le
pun în mână. Eu îi voi împetri inima şi nu va lăsa pe popor să plece. 22 Tu
vei zice lui Faraon: „Aşa vorbeşte Domnul: „Israel este fiul Meu, întâiul Meu
născut. 23 Îţi spun: „Lasă pe fiul Meu să plece, ca să-Mi slujească; dacă nu
vrei să-l laşi să plece, voi ucide pe fiul tău, pe întâiul tău născut.” 24 În
timpul călătoriei, într-un loc unde a rămas Moise peste noapte, l-a întâlnit
Domnul şi a vrut să-l omoare. 25 Sefora a luat o piatră ascuţită, a tăiat
prepuţul fiului său şi l-a aruncat la picioarele lui Moise, zicând: „Tu eşti un
soţ de sânge pentru mine.” 26 Şi Domnul l-a lăsat. Atunci a zis ea: „Soţ de
sânge!” din pricina tăierii împrejur. 27 Domnul i-a zis lui Aaron: „Du-te
înaintea lui Moise în pustie.” Aaron a plecat; a întâlnit pe Moise la muntele
lui Dumnezeu şi l-a sărutat. 28 Moise a făcut cunoscut lui Aaron toate
cuvintele Domnului, care-l trimisese şi toate semnele pe care-i poruncise să le
facă. 29 Moise şi Aaron şi-au văzut de drum şi au adunat pe toţi bătrânii
copiilor lui Israel. 30 Aaron a istorisit toate cuvintele pe care le spusese
Domnul lui Moise; şi Moise a făcut semnele înaintea poporului. 31 Poporul a
crezut. Astfel au aflat că Domnul cercetase pe copiii lui Israel, că le văzuse
suferinţa; şi s-au plecat şi s-au aruncat cu faţa la pământ.
Exod 5
1 Moise şi Aaron s-au dus apoi la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul,
Dumnezeul lui Israel: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să prăznuiască în pustie
un praznic în cinstea Mea.” 2 Faraon a răspuns: „Cine este Domnul, ca să
ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece?” Eu nu cunosc pe Domnul şi nu
voi lăsa pe Israel să plece.” 3 Ei au zis: „Ni S-a arătat Dumnezeul Evreilor.
Dă-ne voie să facem un drum de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe
Domnului, ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie.” 4 Şi împăratul Egiptului
le-a zis: „Moise şi Aaron, pentru ce abateţi poporul de la lucrul lui? Plecaţi
la lucrările voastre.” 5 Faraon a zis: „Iată că poporul acesta s-a înmulţit
acum în ţară şi voi mai voiţi să-l faceţi şi să-şi înceteze lucrările?” 6 Şi
chiar în ziua aceea Faraon a dat următoarea poruncă isprăvniceilor norodului şi
logofeţilor: 7 „Să nu mai daţi poporului paie ca mai înainte pentru facerea
cărămizilor; ci să se ducă singuri să strângă paie. 8 Totuşi, să le cereţi
acelaşi număr de cărămizi pe care le făceau mai înainte; să nu le scădeţi nimic
din el, căci Sunt nişte leneşi; de aceea strigă mereu: „Haide să aducem jertfe
Dumnezeului nostru.” 9 Să se dea mult de lucru oamenilor acestora, ca să aibă
de lucru şi să nu mai umble după năluci.” 10 Isprăvniceii poporului şi
logofeţii au venit şi au spus poporului: „Aşa vorbeşte Faraon: „Nu vă mai dau
paie; 11 duceţi-vă singuri de vă luaţi paie de unde veţi găsi; dar nu vi se
scade nimic din lucrul vostru.” 12 Poporul s-a răspândit în toată ţara
Egiptului, ca să strângă mirişte în loc de paie. 13 Isprăvniceii îi sileau,
zicând: „Isprăviţi-vă lucrul, zi de zi, ca şi atunci când erau paie!” 14 Au
bătut chiar pe logofeţii copiilor lui Israel, puşi peste ei de isprăvniceii lui
Faraon. „Pentru ce” li se zicea „n-aţi isprăvit ieri şi azi, ca mai înainte,
numărul de cărămizi care vă fusese Hotărât?” 15 Logofeţii copiilor lui Israel
s-au dus să se plângă la Faraon şi i-au zis: „Pentru ce te porţi aşa cu robii
tăi? 16 Robilor tăi nu li se mai dau paie ca mai înainte şi totuşi ni se
spune: „Faceţi cărămizi!” Ba încă robii tăi Sunt şi bătuţi, ca şi când poporul
tău ar fi vinovat.” 17 Faraon a răspuns: „Sunteţi nişte leneşi şi nişte
trîntori! De aceea ziceţi: „Haide să aducem jertfe Domnului!” 18 Acum,
duceţi-vă îndată de lucraţi; nu vi se vor da paie şi veţi face acelaşi număr de
cărămizi.” 19 Logofeţii copiilor lui Israel au văzut în ce stare nenorocită
erau când li se zicea: „Nu vi se scade nimic din numărul de cărămizi; ci în
fiecare zi să faceţi lucrul cuvenit unei zile.” 20 Când au ieşit de la
Faraon, au întâlnit pe Moise şi pe Aaron, care îi aşteptau. 21 Şi le-au zis:
„Să vă vadă Domnul şi să judece! Voi ne-aţi făcut urîţi lui Faraon şi
slujitorilor lui; ba încă le-aţi dat sabia în mână ca să ne omoare.” 22 Moise
s-a întors la Domnul şi a zis: „Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău
poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis? 23 De când m-am dus la Faraon ca
să-i vorbesc în Numele Tău, el face şi mai rău poporului acestuia; şi n-ai
izbăvit pe poporul Tău.”
Exod 6
1 Domnul i-a zis lui Moise: „Vei vedea acum ce voi face lui Faraon: o mână
puternică îl va sili să-i lase să plece; da, o mână puternică îl va sili să-i
izgonească din ţara lui.” 2 Dumnezeu a mai vorbit lui Moise şi i-a zis: „Eu
Sunt Domnul. 3 Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca
Dumnezeul Cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca
„Domnul.” 4 De asemenea Mi-am încheiat legământul Meu cu ei ca să le dau ţara
Canaan, ţara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini. 5 Acum
însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe care-i ţin Egiptenii în robie şi
Mi-am adus aminte de legământul Meu. 6 De aceea spune copiilor lui Israel:
„Eu Sunt Domnul: Eu vă voi izbăvi din muncile cu care vă apasă Egiptenii, vă voi
izbăvi din robia lor şi vă voi scăpa cu braţ întins şi cu mari judecăţi. 7 Vă
voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru şi veţi cunoaşte că Eu,
Domnul, Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu care vă apasă
Egiptenii. 8 Eu vă voi aduce în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam,
lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul.” 9 Astfel a
vorbit Moise copiilor lui Israel. Dar deznădejdea şi robia aspră în care se
aflau, i-au împiedicat să-l asculte pe Moise. 10 Domnul a vorbit lui Moise şi
a zis: 11 „Du-te de vorbeşte lui Faraon, împăratul Egiptului, să lase pe
copiii lui Israel să iasă afară din ţara lui.” 12 Moise a răspuns în faţa
Domnului: „Iată că nici copiii lui Israel nu m-au ascultat; cum are să mă
asculte Faraon pe mine, care n-am o vorbire uşoară?” 13 Domnul a vorbit lui
Moise şi lui Aaron şi le-a dat porunci cu privire la copiii lui Israel şi cu
privire la Faraon, împăratul Egiptului, ca să scoată din ţara Egiptului pe
copiii lui Israel. 14 Iată căpeteniile familiilor lor. Fiii lui Ruben,
întâiul-născut al lui Israel: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi. Acestea Sunt
familiile lui Ruben. 15 Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi
Ţohar; şi Saul, fiu născut dintr-o femeie Canaanită. Acestea Sunt familiile lui
Simeon. 16 Iată numele fiilor lui Levi, după spiţa neamului lor: Gherşon,
Chehat şi Merari. Anii vieţii lui Levi au fost o sută treizeci şi şapte de
ani. 17 Fiii lui Gherşon: Libni şi Şimei, şi familiile lor. 18 Fiii lui
Chehat: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel. Anii vieţii lui Chehat au fost o sută
treizeci şi trei de ani. 19 Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi. Acestea Sunt
familiile lui Levi, după spiţa neamului lor. 20 Amram a luat de nevastă pe
mătuşă-sa Iochebed; şi ea i-a născut pe Aaron şi pe Moise. Anii vieţii lui Amram
au fost o sută treizeci şi şapte de ani. 21 Fiii lui Iţehar: Core, Nefeg şi
Zicri. 22 Fiii lui Uziel: Mişael, Elţafan şi Sitri. 23 Aaron a luat de
nevastă pe Elişeba, fata lui Aminadab, sora lui Nahşon; şi ea i-a născut pe
Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar. 24 Fiii lui Core: Asir, Elcana şi Abiasaf.
Acestea Sunt familiile Coriţilor. 25 Eleazar, fiul lui Aaron, a luat de
nevastă pe una din fetele lui Putiel; şi ea i-a născut pe Fineas. Aceştia Sunt
căpeteniile familiilor Leviţilor cu familiile lor. 26 Aceştia Sunt Aaron
acela şi Moise acela, cărora le-a zis Domnul: „Scoateţi din ţara Egiptului pe
copiii lui Israel, după oştirile lor.” 27 Ei Sunt aceia care au vorbit lui
Faraon, împăratul Egiptului, ca să scoată din Egipt pe copiii lui Israel.
Aceştia Sunt Moise acela şi Aaron acela. 28 Când a vorbit Domnul lui Moise în
ţara Egiptului, 29 Domnul i-a zis lui Moise: „Eu Sunt Domnul. Spune lui
Faraon, împăratul Egiptului, tot ce-ţi spun.” 30 Şi Moise a răspuns înaintea
Domnului: „Iată că eu nu vorbesc uşor: cum are să mă asculte Faraon?”
Exod 7
1 Domnul i-a zis lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu pentru Faraon; şi
fratele tău Aaron va fi proorocul tău. 2 Tu vei spune tot ce-ţi voi porunci
Eu, iar fratele tău Aaron va vorbi lui Faraon să lase pe copiii lui Israel să
plece din ţara lui. 3 Eu voi împietri inima lui Faraon şi Îmi voi înmulţi
semnele şi minunile în ţara Egiptului. 4 Totuşi Faraon n-are să vă asculte.
Apoi Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului şi voi scoate din ţara Egiptului
oştile Mele, pe poporul Meu, pe copiii lui Israel, prin mari judecăţi. 5
Egiptenii vor cunoaşte că Eu Sunt Domnul, când Îmi voi întinde mâna asupra
Egiptului şi când voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel.” 6 Moise
şi Aaron au făcut ce le poruncise Domnul; aşa au făcut. 7 Moise era în vârstă
de optzeci de ani, iar Aaron de optzeci şi trei de ani, când au vorbit lui
Faraon. 8 Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: 9 „Dacă vă va vorbi
Faraon şi vă va zice: „Faceţi o minune!” să-i zici lui Aaron: „Ia-ţi toiagul şi
aruncă-l înaintea lui Faraon. Şi toiagul se va preface într-un şarpe.” 10
Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi au făcut cum poruncise Domnul. Aaron şi-a
aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui; şi toiagul s-a
prefăcut într-un şarpe. 11 Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte
vrăjitori, şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile
lor. 12 Toţi şi-au aruncat toiegele şi s-au prefăcut în şerpi. Dar toiagul
lui Aaron a înghiţit toiegele lor. 13 Inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a
ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul. 14 Domnul i-a zis lui
Moise: „Faraon are inima împietrită: nu vrea să lase poporul să plece. 15
Du-te la Faraon dis-de-dimineaţă, când are să iasă să se ducă la apă, şi să te
înfăţişezi înaintea lui pe malul râului. Să-ţi iei în mână toiagul, care a fost
prefăcut în şarpe, 16 şi să-i zici lui Faraon: „Domnul, Dumnezeul Evreilor,
m-a trimis la tine să-ţi spun: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească
în pustie. Dar iată că până acum n-ai ascultat.” 17 Acum, aşa vorbeşte
Domnul: „Iată cum vei cunoaşte că Eu Sunt Domnul. Am să lovesc apele râului cu
toiagul din mâna mea; şi ele se vor preface în sânge. 18 Peştii din râu vor
pieri, râul se va împuţi, aşa că le va fi greaţă Egiptenilor să bea din apa
râului.” 19 Domnul i-a zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron: „Ia-ţi toiagul şi
întinde-ţi mâna peste apele Egiptenilor, peste râurile lor, peste pîraiele lor,
peste iazurile lor şi peste toate bălţile lor. Ele se vor preface în sânge; şi
va fi sânge în toată ţara Egiptului, atât în vasele din lemn cât şi în vasele
din piatră.” 20 Moise şi Aaron au făcut cum le poruncise Domnul. Aaron a
ridicat toiagul şi a lovit apele râului sub ochii lui Faraon şi sub ochii
slujitorilor lui; şi toate apele râului s-au prefăcut în sânge. 21 Peştii din
râu au pierit, râul s-a împuţit, aşa că Egiptenii nu mai puteau să bea apa
râului şi a fost sânge în toată ţara Egiptului. 22 Dar vrăjitorii Egiptului
au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. Inima lui Faraon s-a împietrit şi
n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul. 23 Faraon s-a
întors de la râu şi s-a dus acasă; dar nu şi-a pus la inimă aceste
lucruri. 24 Toţi Egiptenii au săpat în împrejurimile râului, ca să găsească
apă de băut; căci nu puteau să bea din apa râului. 25 Au trecut şapte zile,
după ce a lovit Domnul râul.
Exod 8
1 Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte
Domnul: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 2 Dacă nu vrei
să-l laşi să plece, am să aduc broaşte pe toată întinderea ţării tale. 3 Râul
va mişuna de broaşte; ele se vor sui şi vor intra în casa ta, în odaia ta de
dormit şi în patul tău, în casa slujitorilor tăi şi în casele poporului tău, în
cuptoarele şi în postăvile de frământat pâinea. 4 Ba încă broaştele se vor
sui şi pe tine, pe poporul tău şi pe toţi slujitorii tăi.” 5 Domnul i-a zis
lui Moise: „Spune lui Aaron: „Întinde-ţi mâna cu toiagul peste râuri, peste
pîraie şi peste iazuri şi scoate broaşte din ele peste ţara Egiptului!” 6
Aaron şi-a întins mâna peste apele Egiptului; şi au ieşit broaştele şi au
acoperit ţara Egiptului. 7 Dar şi vrăjitorii au făcut la fel prin
vrăjitoriile lor: au scos şi ei broaşte peste toată ţara Egiptului. 8 Faraon
a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Rugaţi-vă Domnului să depărteze
broaştele de la mine şi de la poporul meu; şi am să las pe popor să plece să
aducă jertfe Domnului.” 9 Moise i-a zis lui Faraon: „Hotărăşte-mi când să mă
rog Domnului pentru tine, pentru slujitorii tăi şi pentru poporul tău ca să
îndepărteze broaştele de la tine şi din casele tale? Nu vor mai rămâne decât în
râu.” 10 El a răspuns: „Mâine”. Şi Moise a zis: „Aşa va fi, ca să ştii că
nimeni nu este ca Domnul, Dumnezeul nostru. 11 Broaştele se vor depărta de la
tine şi din casele tale, de la slujitorii tăi şi de la poporul tău; nu vor mai
rămâne decât în râu.” 12 Moise şi Aaron au ieşit de la Faraon. Şi Moise a
strigat către Domnul cu privire la broaştele cu care lovise pe Faraon. 13
Domnul a făcut cum cerea Moise; şi broaştele au pierit în case, în curţi şi în
ogoare. 14 Le-au strâns grămezi şi ţara s-a împuţit. 15 Faraon, văzând că
are răgaz să răsufle în voie, şi-a împietrit inima şi n-a ascultat de Moise şi
de Aaron, după cum spusese Domnul. 16 Domnul i-a zis lui Moise: „Spune lui
Aaron: „Întinde-ţi toiagul şi loveşte ţărâna pământului şi se va preface în
păduchi, în toată ţara Egiptului.” 17 Aşa au făcut. Aaron şi-a întins mâna cu
toiagul şi a lovit ţărâna pământului; şi s-a prefăcut în păduchi, pe toţi
oamenii şi pe toate dobitoacele. Toată ţărâna pământului s-a prefăcut în
păduchi, în toată ţara Egiptului. 18 Vrăjitorii au căutat să facă şi ei
păduchi prin vrăjitoriile lor; dar n-au putut. Păduchii erau pe oameni şi pe
dobitoace. 19 Şi vrăjitorii i-au zis lui Faraon: „Aici este degetul lui
Dumnezeu!” Dar inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de
Aaron, după cum spusese Domnul. 20 Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te
dis-de-dimineaţă şi du-te înaintea lui Faraon când are să iasă să se ducă la
apă. Să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi
slujească. 21 Dacă nu vei lăsa pe poporul Meu să plece, am să trimit muşte
cîineşti împotriva ta, împotriva slijitorilor tăi, împotriva poporului tău şi
împotriva caselor tale; casele Egiptenilor vor fi pline de muşte şi pământul va
fi acoperit de ele. 22 Dar în ziua aceea voi deosebi ţinutul Gosen, unde
locuieşte poporul Meu şi acolo nu vor fi muşte, ca să cunoşti că Eu, Domnul,
Sunt în mijlocul ţinutului acestuia. 23 Voi face o deosebire între poporul
Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine.” 24 Domnul a făcut aşa. A
venit un roi de muşte cîineşti în casa lui Faraon şi a slujitorilor lui, şi
toată ţara Egiptului a fost pustiită de muşte cîineşti. 25 Faraon a chemat pe
Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Duceţi-vă de aduceţi jertfe Dumnezeului vostru
aici în ţară.” 26 Moise a răspuns: „Nu este deloc potrivit să facem aşa; căci
am aduce Domnului, Dumnezeului nostru, jertfe care Sunt o urîciune pentru
Egipteni. Şi dacă am aduce sub ochii lor jertfe care Sunt o urîciune pentru
Egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre? 27 Vom face mai bine un drum de
trei zile în pustie şi acolo vom aduce jertfe Domnului, Dumnezeului nostru, după
cum ne va spune.” 28 Faraon a zis: „Vă voi lăsa să plecaţi ca să aduceţi
jertfe Domnului, Dumnezeului vostru, în pustie; numai să nu vă depărtaţi prea
mult, dacă plecaţi. Rugaţi-vă pentru mine.” 29 Moise a răspuns: „Am să ies de
la tine şi am să mă rog Domnului. Mâine, muştele se vor depărta de la Faraon, de
la slujitorii lui, şi de la poporul lui. Dar, să nu ne mai înşele Faraon,
nevrând să lase pe popor să plece, ca să aducă jertfe Domnului.” 30 Moise a
ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului. 31 Domnul a făcut cum cerea Moise;
şi muştele s-au depărtat de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul
lui. N-a mai rămas una. 32 Dar şi de data aceasta Faraon şi-a împietrit inima
şi n-a lăsat pe popor să plece.
Exod 9
1 Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte
Domnul, Dumnezeul Evreilor: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi
slujească. 2 Dacă nu vrei să-l laşi să plece şi dacă-l mai opreşti, 3
iată, mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste
măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi; şi anume: va fi o ciumă foarte
mare. 4 Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel şi turmele
Egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui
Israel.” 5 Domnul a Hotărât vremea şi a zis: „Mâine va face Domnul lucrul
acesta în ţară.” 6 Şi Domnul a făcut aşa chiar de a doua zi. Toate turmele
Egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nici o vită din turmele copiilor lui
Israel. 7 Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase; şi iată că nici o vită
din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a
lăsat pe popor să plece. 8 Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron:
„Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor şi Moise s-o arunce spre cer, sub ochii
lui Faraon. 9 Ea se va preface într-o ţărână care va acoperi toată ţara
Egiptului; şi va da naştere în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace,
la nişte bube pricinuite de nişte băşici ferbinţi.” 10 Ei au luat cenuşă din
cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer şi ea a
dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici
ferbinţi. 11 Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina
bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi Egiptenii.” 12 Domnul a
împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum
îi spusese Domnul lui Moise. 13 Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te
dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul,
Dumnezeul Evreilor: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. 14
Fiindcă de data aceasta am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale,
împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nimeni nu
este ca Mine pe tot pământul. 15 Dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit
cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ. 16 Dar te-am
lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea şi Numele Meu să fie vestit în
tot pământul. 17 Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu şi dacă nu-l laşi
să plece, 18 iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de
mare, cum n-a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui şi până azi. 19
Pune-ţi, deci, la adăpost turmele şi tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe
toţi oamenii şi toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case; şi vor
pieri.” 20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon, care s-au temut de Cuvântul
Domnului, şi-au adunat în case robii şi turmele. 21 Dar cei ce nu şi-au pus
la inimă Cuvântul Domnului şi-au lăsat robii şi turmele pe câmp. 22 Domnul
i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer; şi are să bată piatra în toată
ţara Egiptului pe oameni, pe vite şi pe toată iarba de pe câmp în ţara
Egiptului!” 23 Moise şi-a întins toiagul spre cer; şi Domnul a trimis tunete
şi piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara
Egiptului. 24 A bătut piatra şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa
de mare încît nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este
el locuit de oameni. 25 Piatra a nimicit în toată ţara Egiptului tot ce era
pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a nimicit şi toată iarba de pe
câmp şi a frînt toţi copacii de pe câmp. 26 Numai în ţinutul Gosen, unde erau
copiii lui Israel, n-a bătut piatra, 27 Faraon a trimis să-i cheme pe Moise
şi pe Aaron şi le-a zis: „De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar
eu şi poporul meu Suntem vinovaţi. 28 Rugaţi-vă Domnului, ca să nu mai fie
tunete şi piatră; şi vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai fi opriţi.” 29
Moise i-a zis: „Când voi ieşi din cetate, voi ridica mâinile spre Domnul,
tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să ştii că al Domnului este
pământul! 30 Dar ştiu că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul
Dumnezeu.” 31 Inul şi orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în
spic, iar inul era în floare; 32 grâul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că
erau tîrzii. 33 Moise a plecat de la Faraon, şi a ieşit afară din cetate;
şi-a ridicat mâinile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat şi n-a mai căzut
ploaia pe pământ. 34 Faraon, văzând că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră,
n-a contenit să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui. 35
Lui Faraon i s-a împietrit inima şi n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece,
după cum spusese Domnul prin Moise.
Exod 10
1 Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima lui
şi a slujitorilor lui, ca să fac semnele Mele în mijlocul lor 2 şi ca să
istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M-am purtat cu Egiptenii şi ce
semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu Sunt Domnul.” 3 Moise
şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul
Evreilor: „Până când ai de gând să nu vrei să te smereşti înaintea Mea? Lasă pe
poporul Meu să plece ca să-Mi slujească. 4 Dacă nu vrei să laşi pe poporul
Meu să plece, iată, voi trimite mâine nişte lăcuste pe toată întinderea ţării
tale. 5 Ele vor acoperi faţa pământului încît nu se va mai putea vedea
pământul; vor mânca ce a mai rămas nevătămat, vor mânca ce v-a lăsat piatra, vor
mânca toţi copacii care cresc pe câmpiile voastre, 6 îţi vor umple casele
tale, casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor Egiptenilor. Părinţii
tăi şi părinţii părinţilor tăi n-au văzut aşa ceva de când Sunt ei pe pământ
până în ziua de azi.” Moise a plecat şi a ieşit de la Faraon. 7 Slujitorii
lui Faraon i-au zis: „Până când are să fie omul acesta o pacoste pentru noi?
Lasă pe oamenii aceştia să plece şi să slujească Domnului, Dumnezeului lor. Tot
nu vezi că piere Egiptul?” 8 Au întors la Faraon pe Moise şi Aaron.
„Duceţi-vă” le-a zis el „şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru. Care şi cine
Sunt cei ce vor merge?” 9 Moise a răspuns: „Vom merge cu copiii şi cu
bătrânii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu oile şi boii noştri; căci vom
ţine o sărbătoare în cinstea Domnului.” 10 Faraon le-a zis: „Aşa să fie
Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe copiii voştri! Luaţi
seama, căci este rău ce aveţi de gând să faceţi! 11 Nu, nu; ci duceţi-vă, voi
bărbaţii, şi slujiţi Domnului, căci aşa aţi cerut.” Şi i-au izgonit dinaintea
lui Faraon. 12 Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna peste ţara
Egiptului, ca să vină lăcustele peste ţara Egiptului şi să mănânce toată iarba
pământului, tot ce a lăsat piatra.” 13 Moise şi-a întins toiagul peste ţara
Egiptului; şi Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară toată
ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese
lăcustele. 14 Lăcustele au venit peste ţara Egiptului şi s-au aşezat pe toată
întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare, cum nu mai fusese şi nu va mai
fi un astfel de roi de lăcuste. 15 Au acoperit toată faţa pământului, de nu
se mai vedea pământul; au mâncat toată iarba de pe pământ şi tot rodul pomilor,
tot ce lăsase piatra; şi n-a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe
câmp, în toată ţara Egiptului. 16 Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron
şi a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru şi împotriva
voastră. 17 Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta; şi rugaţi pe Domnul,
Dumnezeul vostru, să depărteze de la mine şi urgia aceasta de moarte!” 18
Moise a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului. 19 Domnul a făcut să sufle
un vânt foarte puternic dinspre apus care a luat lăcustele şi le-a aruncat în
marea Roşie; n-a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului. 20 Domnul a
împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să
plece. 21 Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer şi va fi
întuneric peste ţara Egiptului, aşa de întuneric încît să se poată pipăi.” 22
Moise şi-a întins mâna spre cer; şi a fost întuneric beznă în toată ţara
Egiptului timp de trei zile. 23 Nici nu se vedeau unii pe alţii şi nimeni nu
s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar în locurile unde locuiau toţi
copiii lui Israel era lumină. 24 Faraon a chemat pe Moise şi a zis:
„Duceţi-vă şi slujiţi Domnului! Să nu rămână în ţară decât oile şi boii voştri;
copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.” 25 Moise a răspuns:
„Chiar să ne dai tu însuţi jertfele şi arderile-de-tot pe care le vom aduce
Domnului, Dumnezeului nostru, 26 şi turmele noastre tot trebuie să meargă cu
noi şi să nu rămână o unghie din ele; căci din ele vom lua ca să slujim
Domnului, Dumnezeului nostru, iar până vom ajunge acolo, nu ştim ce vom alege ca
să aducem Domnului.” 27 Domnul a împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a
vrut să-i lase să plece. 28 Faraon i-a zis lui Moise: „Ieşi de la mine! Să nu
cumva să te mai arăţi înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea
mea, vei muri.” 29 „Da!” a răspuns Moise „nu mă voi mai arăta înaintea
ta.”
Exod 11
1 Domnul i-a zis lui Moise: „Voi mai aduce o urgie asupra lui Faraon şi
asupra Egiptului. După aceea vă va lăsa să plecaţi de aici. Când vă va lăsa să
plecaţi de tot, chiar vă va izgoni de aici. 2 Vorbeşte cu poporul, ca atunci
fiecare să ceară de la vecinul său şi fiecare de la vecina ei, vase din argint
şi vase din aur.” 3 Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea
Egiptenilor. Chiar Moise era foarte bine văzut în ţara Egiptului, înaintea
slujitorilor lui Faraon şi înaintea poporului. 4 Moise a zis: „Aşa vorbeşte
Domnul: „Pe la miezul nopţii, voi trece prin Egipt; 5 şi toţi întâii-născuţi
din ţara Egiptului vor muri, de la întâiul-născut al lui Faraon, care şade pe
scaunul lui de domnie, până la întâiul-născut al roabei care stă la rîşniţă, şi
până la toţi întâii-născuţi ai dobitoacelor. 6 În toată ţara Egiptului vor fi
ţipete mari, aşa cum n-au fost şi nu vor mai fi. 7 Dar dintre toţi copiii lui
Israel, de la oameni până la dobitoace, nici măcar un cîine nu va chelălăi cu
limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între Egipteni şi Israel. 8
Atunci toţi aceşti slujitori ai tăi se vor pogorâ la mine şi se vor închina până
la pământ înaintea mea, zicând: „Ieşi, tu şi tot poporul care te urmează!” După
aceea voi ieşi. Moise a ieşit de la Faraon, aprins de mânie. 9 Domnul i-a zis
lui Moise: „Faraon n-are s-asculte de voi, ca să se înmulţească minunile Mele în
ţara Egiptului.” 10 Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui
Faraon; Domnul a împietrit inima lui Faraon şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui
Israel să plece din ţara lui.
Exod 12
1 Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: 2 „Luna
aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a
anului. 3 Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: „În ziua a
zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de
fiecare casă. 4 Dacă Sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu
vecinul lor cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât
poate mânca fiecare din mielul acesta. 5 Să fie un miel fără cusur, de parte
bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. 6 Să-l
păstraţi până în ziua a patrusprezecea a lunii acesteia; şi toată adunarea lui
Israel să-l junghie seara. 7 Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii
uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. 8 Carnea s-o mănânce
chiar în noaptea aceea, friptă la foc; şi anume s-o mănânce cu azimi şi cu
verdeţuri amare. 9 Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă; ci să fie fript la
foc: atât capul, cât şi picioarele şi măruntaiele. 10 Să nu lăsaţi nimic din
el până a doua zi dimineaţa; şi, dacă va rămâne ceva din el pe a doua zi
dimineaţa, să-l ardeţi în foc. 11 Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul
încins, încălţămintele în picioare şi toiagul în mână; şi să-l mâncaţi în grabă;
căci Sunt Paştele Domnului. 12 În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara
Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului, de la oameni
până la dobitoace; şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului; Eu,
Domnul. 13 Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea
sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nici o urgie, atunci
când voi lovi ţara Egiptului. 14 Şi pomenirea acestei zile s-o păstraţi şi
s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o lege
veşnică pentru urmaşii voştri. 15 Timp de şapte zile, veţi mânca azimi. Din
cea dintâi zi veţi scoate aluatul din casele voastre: căci oricine va mânca
pâine dospită, din ziua întâi până în ziua a şaptea, va fi nimicit din
Israel. 16 În ziua dintâi veţi avea o adunare de sărbătoare Sfântă; şi în
ziua a şaptea veţi avea o adunare de sărbătoare Sfântă. Să nu faceţi nici o
muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mâncarea fiecărui
ins. 17 Să ţineţi sărbătoarea azimilor, căci chiar în ziua aceea voi scoate
oştile voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceea ca o lege veşnică pentru
urmaşii voştri. 18 În luna întâi, din a patrusprezecea zi a lunii, seara, să
mâncaţi azimi, până în seara zilei a douăzeci şi una a lunii. 19 Timp de
şapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mânca
pâine dospită, va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie
băştinaş. 20 Să nu mâncaţi pâine dospită; ci, în toate locuinţele voastre, să
mâncaţi azimi.” 21 Moise a chemat pe toţi bătrânii lui Israel şi le-a zis:
„Duceţi-vă de luaţi un miel pentru familiile voastre şi junghiaţi Paştele. 22
Să luaţi apoi un mănunchi de isop, să-l muiaţi în sângele din strachină şi să
ungeţi pragul de sus şi cei doi stâlpi ai uşii cu sângele din strachină. Nimeni
din voi să nu iasă din casă până dimineaţa. 23 Când va trece Domnul ca să
lovească Egiptul şi va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai
uşii, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu va îngădui Nimicitorului să intre în
casele voastre ca să vă lovească. 24 Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru
voi şi pentru copiii voştri în veac. 25 Când veţi intra în ţara pe care v-o
va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei Sfânt. 26 Şi când
vă vor întreba copiii voştri: „Ce înseamnă obiceiul acesta?” 27 să
răspundeţi: „Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă
casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul şi ne-a scăpat casele
noastre.” Poporul s-a plecat şi s-a închinat până la pământ. 28 Şi copiii lui
Israel au plecat şi au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au
făcut. 29 La miezul-nopţii Domnul a lovit pe toţi întâii-născuţi din ţara
Egiptului, de la întâiul-născut al lui Faraon, care şedea pe scaunul lui de
domnie, până la întâiul-născut al celui închis în temniţă şi până la toţi
întâii-născuţi ai dobitoacelor. 30 Faraon s-a sculat noaptea, el şi toţi
slujitorii lui şi toţi Egiptenii; şi au fost mari ţipete în Egipt, căci nu era
casă unde să nu fie un mort. 31 În aceeaşi noapte Faraon a chemat pe Moise şi
pe Aaron şi le-a zis: „Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi
copiii lui Israel. Duceţi-vă să slujiţi Domnului, cum aţi zis. 32 Luaţi-vă şi
oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă şi binecuvântaţi-mă.” 33 Egiptenii
zoreau poporul şi se grăbeau să-i scoată din ţară, căci ziceau: „Altfel, toţi
vom pieri.” 34 Poporul şi-a luat plămădeala (coca), înainte de a dospi. Şi-au
învelit postăvile cu plămădeala în haine şi le-au pus pe umeri. 35 Copiii lui
Israel au făcut ce spusese Moise şi au cerut Egiptenilor vase din argint, vase
din aur şi haine. 36 Domnul a făcut ca poporul să capete trecere înaintea
Egiptenilor, care le-au împlinit cererea. Şi astfel au jefuit pe Egipteni. 37
Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, în număr de aproape şase sute
de mii de oameni care mergeau pe jos, în afară de copii. 38 O mulţime de
oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei; aveau şi turme însemnate de oi şi
boi. 39 Cu plămădeala pe care o luaseră din Egipt şi care nu se dospise încă,
au făcut turte fără aluat; căci fuseseră izgoniţi de Egipteni, fără să mai poată
zăbovi şi fără să-şi ia merinde cu ei. 40 Şederea copiilor lui Israel în
Egipt a fost de patru sute treizeci de ani. 41 Şi după patru sute treizeci de
ani, chiar în aceeaşi, toate oştile Domnului au ieşit din ţara Egiptului. 42
Noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului, pentru că atunci i-a scos
din ţara Egiptului; noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului de către
toţi copiii lui Israel şi de către urmaşii lor. 43 Domnul le-a zis lui Moise
şi lui Aaron: „Iată porunca privitoare la Paşte: nici un străin să nu mănânce
din ele. 44 Să tai împrejur pe orice rob cumpărat cu bani şi apoi să mănânce
din ele. 45 Veneticul şi simbriaşul să nu mănânce. 46 Să nu le mănânce
decât într-o singură casă; să nu luaţi deloc carne afară din casă şi să nu
zdrobiţi nici un os. 47 Toată adunarea lui Israel să facă Paştele. 48 Dacă
un străin, care va locui la tine, va vrea să facă Paştele Domnului, orice parte
bărbătească din casa lui va trebui tăiată împrejur; apoi se va apropia să le
facă şi va fi ca şi băştinaşul; dar nici un netăiat împrejur să nu mănânce din
ele. 49 Aceeaşi lege va fi pentru băştinaş ca şi pentru străinul, care va
locui în mijlocul vostru.” 50 Toţi copiii lui Israel au făcut cum poruncise
Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut. 51 Şi chiar în ziua aceea,
Domnul a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel, după oştile lor.
Exod 13
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Pune-Mi deoparte ca Sfânt pe
orice întâi-născut, pe orice întâi-născut dintre copiii lui Israel, atât dintre
oameni cât şi dintre dobitoace: este al Meu.” 3 Moise a zis poporului:
„Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, când aţi ieşit din Egipt, din casa robiei;
căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu mâncaţi pâine
dospită. 4 Astăzi ieşiţi, în luna spicelor. 5 Când te va duce Domnul în
ţara Canaaniţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor pe care a
jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii
următoarea slujbă în luna aceasta. 6 Timp de şapte zile, să mănânci azimi;
iar în ziua a şaptea să fie o sărbătoare în cinstea Domnului. 7 În timpul
celor şapte zile, să mâncaţi azimi; să nu se vadă la tine nimic dospit, nici
aluat, pe toată întinderea ţării tale. 8 Să spui atunci fiului tău: „Aceasta
este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine când am ieşit din
Egipt.” 9 Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe
frunte între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie totdeauna în gura ta;
căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt. 10 Să ţii porunca aceasta
la vremea Hotărâtă, din an în an. 11 Când te va aduce Domnul în ţara
Canaaniţilor, cum ţi-a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi când ţi-o va da, 12 să
închini Domnului pe orice întâi-născut dintre oameni, chiar pe orice
întâi-născut din vitele pe care le vei avea: orice parte bărbătească este a
Domnului. 13 Să răscumperi cu un miel pe orice întâi-născut al măgăriţei; iar
dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi, de asemenea, pe
orice întâi-născut de parte bărbătească dintre fiii tăi. 14 Şi când te va
întreba fiul tău într-o zi: „Ce înseamnă lucrul acesta?” să-i răspunzi: „Prin
mâna Lui cea atotputernică Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei; 15
şi, fiindcă Faraon se încăpăţîna şi nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a
omorât pe toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului, de la întâii-născuţi ai
oamenilor până la întâii-născuţi ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă
Domnului pe orice întâi-născut de parte bărbătească şi răscumpăr pe orice
întâi-născut dintre fiii mei. 16 Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn
de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mâna Lui atotputernică ne-a
scos Domnul din Egipt.” 17 După ce Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu
nu l-a dus pe drumul care dă în ţara Filistenilor, cu toate că era mai aproape;
căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului văzând războiul, şi să
se întoarcă în Egipt.” 18 Ci Dumnezeu a pus poporul să facă un ocol pe drumul
care duce spre pustie, spre marea Roşie. Copiii lui Israel au ieşit înarmaţi din
ţara Egiptului. 19 Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe
fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi de aici,
cu voi, oasele mele.” 20 Au plecat din Sucot şi au tăbărât la Etam, la
marginea pustiei. 21 Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor,
ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze,
ca să meargă şi ziua şi noaptea. 22 Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea
poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopţii.
Exod 14
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Spune copiilor lui Israel să se
întoarcă, şi să tăbărască înaintea Pihahirotului, între Migdol şi mare, faţă în
faţă cu Baal-Ţefon; în dreptul locului acestuia să tăbărâţi, lângă mare. 3
Faraon va zice despre copiii lui Israel: „S-au rătăcit prin ţară; îi închide
pustia.” 4 Eu voi împietri inima lui Faraon, şi el îi va urmări; dar Faraon
şi toată oastea lui vor face să se arate slava Mea, şi Egiptenii vor şti că Eu
Sunt Domnul.” Copiii lui Israel au făcut aşa. 5 S-a dat de ştire împăratului
Egiptului că poporul a fugit. Atunci inima lui Faraon şi inima slujitorilor lui
s-a schimbat faţă de popor. Ei au zis: „Ce am făcut de am lăsat pe Israel să
plece şi să nu ne mai slujească?” 6 Faraon şi-a pregătit carul de război şi
şi-a luat oamenii de război cu el. 7 A luat şase sute de care de luptă cu
oameni aleşi şi toate carele Egiptului; în toate erau luptători. 8 Domnul a
împietrit inima lui Faraon, împăratul Egiptului, şi Faraon a urmărit pe copiii
lui Israel. Copiii lui Israel ieşiseră gata de luptă. 9 Egiptenii i-au
urmărit; şi toţi caii, carele lui Faraon, călăreţii lui şi oştirea lui, i-au
ajuns tocmai când erau tăbărâţi lângă mare lângă Pihahirot, faţă în faţă cu
Baal-Ţefon. 10 Faraon se apropia. Copiii lui Israel şi-au ridicat ochii şi
iată că Egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s-au înspăimântat foarte
tare şi au strigat către Domnul după ajutor. 11 Ei i-au zis lui Moise: „Nu
erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în
pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt? 12 Nu-ţi spuneam noi în
Egipt: „Lasă-ne să slujim ca robi Egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca
robi Egiptenilor decât să murim în pustie?” 13 Moise a răspuns poporului: „Nu
vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da
Domnul în ziua aceasta; căci pe Egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i
veţi mai vedea niciodată. 14 Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi
liniştiţi.” 15 Domnul i-a zis lui Moise: „Ce rost au strigătele acestea?
Spune copiilor lui Israel să pornească înainte. 16 Tu, ridică-ţi toiagul,
întinde-ţi mâna spre mare şi despic-o; şi copiii lui Israel vor trece prin
mijlocul mării ca pe uscat. 17 Eu voi împietri inima Egiptenilor, ca să intre
în mare după ei. Şi Faraon şi toată oastea lui, carele şi călăreţii lui, vor
face să se arate slava Mea. 18 Şi vor şti Egiptenii că Eu Sunt Domnul când
Faraon, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.” 19 Îngerul
lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul, şi a
mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor, şi-a schimbat
locul şi a stat înapoia lor. 20 El s-a aşezat între tabăra Egiptenilor şi
tabăra lui Israel. Norul acesta de o parte era întunecos, iar de cealaltă lumina
noaptea. Şi cele două tabere nu s-au apropiat una de alta toată noaptea. 21
Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un
vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea şi
apele s-au despărţit în două. 22 Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul
mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor. 23
Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au
intrat după ei în mijlocul mării. 24 În straja dimineţii, Domnul, din stâlpul
de foc şi de nor, S-a uitat spre tabăra Egiptenilor şi a aruncat învălmăşeala în
tabăra Egiptenilor. 25 A scos roţile carelor şi le-a îngreuiat mersul.
Egiptenii au zis atunci: „Haide să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se
luptă pentru el împotriva Egiptenilor.” 26 Domnul i-a zis lui Moise:
„Întinde-ţi mâna spre mare; şi apele au să se întoarcă peste Egipteni, peste
carele lor şi peste călăreţii lor.” 27 Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi
înspre dimineaţă, marea şi-a luat iarăşi repeziciunea cursului şi la apropierea
ei Egiptenii au luat-o la fugă; dar Domnul a năpustit pe Egipteni în mijlocul
mării. 28 Apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oastea
lui Faraon, care intraseră în mare după copiii lui Israel; nici unul măcar n-a
scăpat. 29 Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat,
în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor. 30 În ziua
aceea Domnul a izbăvit pe Israel din mâna Egiptenilor; şi Israel i-a văzut pe
Egipteni morţi pe ţărmul mării. 31 Israel a văzut mâna puternică pe care o
îndreptase Domnul împotriva Egiptenilor. Şi poporul s-a temut de Domnul şi a
crezut în Domnul şi în robul Său Moise.
Exod 15
1 Atunci Moise şi copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei
au zis: „Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava: a năpustit în mare pe cal
şi pe călăreţ. 2 Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă:
El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu, pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul
tatălui meu, pe El Îl voi preamări. 3 Domnul este un războinic viteaz: Numele
Lui este Domnul. 4 El a aruncat în mare carele lui Faraon şi oastea lui;
luptătorii lui aleşi au fost înghiţiţi în marea Roşie. 5 I-au acoperit
valurile şi s-au pogorât în fundul apelor, ca o piatră. 6 Dreapta Ta, Doamne,
şi-a făcut vestită tăria; mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe
vrăjmaşi. 7 Prin mărimea măreţiei Tale, Tu trînteşti la pământ pe vrăjmaşii
Tăi; Îţi dezlănţuieşti mânia şi ea îi mistuie ca pe o trestie. 8 La suflarea
nărilor Tale s-au îngrămădit apele, s-au ridicat talazurile ca un zid şi s-au
închegat valurile în mijlocul mării. 9 Vrăjmaşul zicea: „Îi voi urmări, îi
voi ajunge, voi împărţi prada de război; mă voi răzbuna pe ei, voi scoate sabia
şi-i voi nimici cu mâna mea!” 10 Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta şi marea i-a
acoperit; ca plumbul s-au afundat în adâncimea apelor. 11 Cine este ca Tine
între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, Bogat în fapte
de laudă şi făcător de minuni? 12 Tu Ţi-ai întins mâna dreaptă şi i-a
înghiţit pământul. 13 Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe
poporul acesta; iar prin puterea Ta îl îndrepţi spre locaşul sfinţeniei
Tale. 14 Popoarele vor afla lucrul acesta şi se vor cutremura: îi apucă
groaza pe Filisteni, 15 Se înspăimântă căpeteniile Edomului şi un tremur
apucă pe războinicii lui Moab; Toţi locuitorii Canaanului leşină de la
inimă. 16 Îi va apuca teama şi spaima; şi, văzând măreţia braţului Tău, vor
sta muţi ca o piatră, până va trece poporul Tău, Doamne! Până va trece poporul
pe care l-ai răscumpărat Tu. 17 Tu îi vei aduce şi-i vei aşeza pe muntele
moştenirii Tale, în locul pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne, la Templul
pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne! 18 Şi Domnul va împărăţi în veac
şi în veci de veci. 19 Căci caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au
intrat în mare şi Domnul a adus peste ei apele mării; dar copiii lui Israel au
mers ca pe uscat prin mijlocul mării.” 20 Maria, proorociţa, sora lui Aaron,
a luat în mână un timpan şi toate femeile au venit după ea cu timpane şi
jucând. 21 Maria răspundea copiilor lui Israel: 22 Moise a pornit pe
Israel de la marea Roşie. Au apucat înspre pustia Şur; şi, după trei zile de
mers în pustie, n-au găsit apă. 23 Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea
apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara
(Amărăciune). 24 Poporul a cîrtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom
bea?” 25 Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn pe care
l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi
porunci, şi acolo l-a pus la încercare. 26 El a zis: „Dacă vei asculta cu
luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine
înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui şi dacă vei păzi toate legile
Lui, nu te voi lovi cu nici una din bolile cu care am lovit pe Egipteni; căci Eu
Sunt Domnul, care te vindecă.” 27 Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece
izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă.
Exod 16
1 Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; şi au ajuns în pustia
Sin, care este între Elim şi Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua după
ieşirea lor din ţara Egiptului. 2 Şi toată adunarea copiilor lui Israel a
cîrtit în pustia aceea împotriva lui Moise şi Aaron. 3 Copiii lui Israel
le-au zis: „Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când
şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine până ne săturam? Căci
ne-aţi adus în pustia aceasta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea
aceasta.” 4 Domnul i-a zis lui Moise: „Iată că voi face să plouă pâine din
ceruri. Poporul va ieşi afară şi va strânge cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca
să-l pun la încercare şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea. 5 În
ziua a şasea, când vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult
decât vor strânge în fiecare zi.” 6 Moise şi Aaron au zis tuturor copiilor
lui Israel: „Astă seară, veţi înţelege că Domnul este Acela care v-a scos din
ţara Egiptului. 7 Şi mâine dimineaţă veţi vedea slava Domnului; pentru că v-a
auzit cîrtirile împotriva Domnului; căci ce Suntem noi ca să cîrtiţi împotriva
noastră?” 8 Moise a zis: „Domnul vă va da astă seară carne de mâncat şi mâine
dimineaţă vă va da pâine să vă săturaţi, pentru că Domnul a auzit cîrtirile pe
care le-aţi rostit împotriva Lui; căci ce Suntem noi? Cîrtirile voastre nu se
îndreaptă împotriva noastră, ci împotriva Domnului.” 9 Moise i-a zis lui
Aaron: „Spune întregii adunări a copiilor lui Israel: „Apropiaţi-vă înaintea
Domnului; căci v-a auzit cîrtirile.” 10 Şi, pe când vorbea Aaron întregii
adunări a lui Israel, s-au uitat înspre pustie şi iată că slava Domnului s-a
arătat în nor. 11 Domnul, vorbind lui Moise, a zis: 12 „Am auzit cîrtirile
copiilor lui Israel. Spune-le: „Între cele două seri aveţi să mâncaţi carne şi
dimineaţa vă veţi sătura de pâine; şi veţi şti că Eu Sunt Domnul, Dumnezeul
vostru.” 13 Seara au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tabăra; şi
dimineaţa s-a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberii. 14 Când s-a luat
roua aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca
bobiţele de gheaţă albă pe pământ. 15 Copiii lui Israel s-au uitat la ea şi
au zis unul către altul: „Ce este aceasta?” căci nu ştiau ce este. Moise le-a
zis: „Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană. 16 Iată ce a poruncit
Domnul: „Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană şi anume un omer
de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din
cortul lui.” 17 Israeliţii au făcut aşa; şi au strâns unii mai mult, alţii
mai puţin. 18 În cele din urmă o măsurau cu omerul, şi cine strânsese mai
mult, n-avea nimic de prisos, iar cine strânsese mai puţin, nu ducea lipsă de
loc. Fiecare strângea tocmai cât îi trebuia pentru hrană. 19 Moise le-a zis:
„Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineaţă.” 20 N-au ascultat de
Moise şi s-au găsit unii care au lăsat ceva din ea până dimineaţa; dar a făcut
viermi şi s-a împuţit. Moise s-a mâniat pe oamenii aceia. 21 Astfel, în toate
dimineţile fiecare strângea cât îi trebuia pentru hrană; şi când venea căldura
soarelui se topea. 22 În ziua a şasea, au strâns hrană îndoit şi anume doi
omeri de fiecare. Toţi fruntaşii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul
acesta. 23 Şi Moise le-a zis: „Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de
odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi
din fiert şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne!” 24 Au
lăsat-o până a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise; şi nu s-a împuţit şi n-a
făcut viermi. 25 Moise a zis: „Mâncaţi-o azi, căci este ziua Sabatului; azi
nu veţi găsi mană pe câmp. 26 Veţi strânge timp de şase zile; dar în ziua a
şaptea, care este Sabatul, nu va fi.” 27 În ziua a şaptea unii din popor au
ieşit să strângă mană, dar n-au găsit. 28 Atunci Domnul i-a zis lui Moise:
„Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele? 29 Vedeţi că
Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile.
Fiecare să rămână la locul lui, şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din
locul în care se găseşte.” 30 Şi poporul s-a odihnit în ziua a şaptea. 31
Casa lui Israel a numit hrana aceasta „mană”. Ea semăna cu bobul de coriandru;
era albă şi avea un gust de turtă cu miere. 32 Moise a zis: „Iată ce a
poruncit Domnul: „Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmaşii voştri, ca
să vadă şi ei pâinea pe care v-am dat-o s-o mâncaţi în pustie, după ce v-am scos
din ţara Egiptului.” 33 Şi Moise i-a zis lui Aaron: „Ia un vas, pune în el un
omer plin cu mană şi aşează-l înaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru
urmaşii voştri.” 34 După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l-a pus
înaintea chivotului mărturiei, ca să fie păstrat. 35 Copiii lui Israel au
mâncat mană patruzeci de ani, până la sosirea lor într-o ţară locuită; au mâncat
mană până la sosirea lor la hotarele ţării Canaanului. 36 Omerul este a zecea
parte dintr-o efă.
Exod 17
1 Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, după
călătoriile zilnice pe care poruncise Domnul să le facă; şi au tăbărât la
Refidim. Acolo poporul n-a găsit apă de băut. 2 Atunci poporul a căutat
ceartă cu Moise. Ei au zis: „Dă-ne apă să bem!” Moise le-a răspuns: „Pentru ce
căutaţi ceartă cu mine? Pentru ce ispitiţi pe Domnul?” 3 Poporul stătea acolo
chinuit de sete şi cîrtea împotriva lui Moise. El zicea: „Pentru ce ne-ai scos
din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici cu copiii şi turmele
noastre?” 4 Moise a strigat către Domnul şi a zis: „Ce să fac cu poporul
acesta? Încă puţin şi au să mă ucidă cu pietre.” 5 Domnul i-a zis lui Moise:
„Treci înaintea poporului şi ia cu tine vreo cîţiva din bătrânii lui Israel;
ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul şi porneşte! 6 Iată, Eu voi
sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va ţîşni apă din ea şi
poporul va bea.” Moise a făcut aşa, în faţa bătrânilor lui Israel. 7 El a
numit locul acela „Masa şi Meriba” (Ispită şi ceartă), căci copiii lui Israel se
certaseră şi ispitiseră pe Domnul, zicând: „Este oare Domnul în mijlocul nostru
sau nu este?” 8 Amalec a venit să bată pe Israel la Refidim. 9 Atunci
Moise i-a zis lui Iosua: „Alege nişte bărbaţi şi ieşi şi luptă împotriva lui
Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în
mână.” 10 Iosua a făcut ce-i spusese Moise şi a ieşit să lupte împotriva lui
Amalec. Iar Moise, Aaron şi Hur s-au suit pe vârful dealului. 11 Când îşi
ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mână în jos, era mai
tare Amalec. 12 mânile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o
sub el şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte,
iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul
soarelui. 13 Şi Iosua a biruit pe Amalec şi pe poporul lui, cu tăişul
săbiei. 14 Domnul i-a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta în carte ca să se
păstreze aducerea aminte şi spune lui Iosua că voi şterge pomenirea lui Amalec
de sub ceruri.” 15 Moise a zidit un altar şi i-a pus numele „Domnul, steagul
meu.” 16 El a zis: „Pentru că şi-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie
al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!”
Exod 18
1 Ietro, preotul Madianului, socrul lui Moise, a aflat tot ce făcuse Dumnezeu
pentru Moise şi poporul Său Israel; a aflat că Domnul scosese pe Israel din
Egipt. 2 Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, nevasta lui Moise, care
fusese trimisă acasă. 3 A luat şi pe cei doi fii ai Seforei; unul se numea
Gherşom (Străin), căci Moise zisese: „Locuiesc ca străin într-o ţară
străină”, 4 iar celălalt se numea Eliezer (Ajutorul lui Dumnezeu), căci
zisese: „Dumnezeul tatălui meu mi-a ajutat şi m-a scăpat de sabia lui
Faraon.” 5 Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii şi nevasta lui Moise în
pustie unde tăbăra el, la muntele lui Dumnezeu. 6 A trimis vorbă lui Moise
să-i spună: „Eu, socrul tău Ietro, vin la tine cu nevastă-ta şi cu cei doi fii
ai tăi.” 7 Moise a ieşit înaintea socrului său, s-a aruncat cu faţa la pământ
şi l-a sărutat. S-au întrebat unul pe altul de sănătate şi au intrat în cortul
lui Moise. 8 Moise a istorisit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva
lui Faraon şi împotriva Egiptului, din pricina lui Israel, toate suferinţele
care veniseră peste ei pe drum şi cum îi izbăvise Domnul din ele. 9 Ietro s-a
bucurat pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul lui Israel şi pentru că-l
izbăvise din mâna Egiptenilor. 10 Şi Ietro a zis: „Binecuvântat să fie
Domnul, care v-a izbăvit din mâna Egiptenilor şi din mâna lui Faraon, El, care a
izbăvit poporul din mâna Egiptenilor! 11 Cunosc acum că Domnul este mai mare
decât toţi dumnezeii; căci în lucrul în care s-au purtat cu trufie, El a fost
mai pesus de ei.” 12 Ietro, socrul lui Moise, a adus lui Dumnezeu o ardere de
tot şi o jertfă de mâncare. Aaron şi toţi bătrânii lui Israel au venit şi au
luat parte la masă cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu. 13 A doua zi,
Moise s-a aşezat să judece poporul; şi poporul a stat înaintea lui de dimineaţa
până seara. 14 Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor şi a
zis: „Ce faci tu acolo cu poporul acela? De ce stai singur şi tot poporul stă
înaintea ta, de dimineaţa până seara?” 15 Moise a răspuns socrului său:
„Poporul vine la mine ca să ceară sfat de la Dumnezeu. 16 Când au vreo
treabă, vin la mine; eu judec între ei şi fac cunoscut poruncile lui Dumnezeu şi
legile Lui.” 17 Socrul lui Moise i-a zis: „Ce faci tu nu este bine. 18 Te
istoveşti singur şi vei istovi şi poporul acesta, care este cu tine; căci lucrul
este mai presus de puterile tale şi nu-l vei putea face singur. 19 Acum
ascultă glasul meu; am să-ţi dau un sfat şi Dumnezeu va fi cu tine! Fii
tălmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu şi du pricinile înaintea lui
Dumnezeu. 20 Învaţă-i poruncile şi legile; şi arată-le calea pe care trebuie
s-o urmeze şi ce trebuie să facă.” 21 Alege din tot poporul oameni
destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei;
pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută,
căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece. 22 Ei să judece poporul
întotdeauna; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar pricinile cele
mai mici să le judece ei înşişi. În felul acesta îţi vei uşura sarcina, căci o
vor purta şi ei împreună cu tine. 23 Dacă vei face lucrul acesta şi dacă
Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor şi tot poporul
acesta va ajunge fericit la locul lui.” 24 Moise a ascultat sfatul socrului
său şi a făcut tot ce spusese el. 25 Moise a ales oameni destoinici din tot
Israelul şi i-a pus căpetenii ale poporului, căpetenii peste o mie, căpetenii
peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece. 26 Ei
judecau poporul în tot timpul; aduceau înaintea lui Moise pricinile grele, iar
toate pricinile mici le judecau ei înşişi. 27 Apoi Moise a trimis pe socrul
său în ţara lui.
Exod 19
1 În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au
ajuns în ziua aceea în pustia Sinai. 2 După ce au plecat de la Refidim, au
ajuns în pustia Sinai şi au tăbărât în pustie. Israel a tăbărât acolo, în faţa
muntelui. 3 Moise s-a suit la Dumnezeu. Şi Domnul l-a chemat de pe munte,
zicând: „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi să spui copiilor lui Israel: 4
„Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am
adus aici la Mine. 5 Acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veţi păzi
legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al
Meu; 6 Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam Sfânt. Acestea Sunt
cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.” 7 Moise a venit şi a
chemat pe bătrânii poporului şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi
poruncise Domnul. 8 Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!”
Moise a spus Domnului cuvintele poporului. 9 Şi Domnul i-a zis lui Moise:
„Iată, voi veni la tine într-un nor gros, ca să audă poporul când îţi voi vorbi
şi să aibă totdeauna încredere în tine.” Moise a spus Domnului cuvintele
poporului. 10 Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la popor, sfinţeşte-i azi
şi mâine, şi pune-i să-şi spele hainele. 11 Să fie gata pentru a treia zi;
căci a treia zi Domnul Se va pogorâ, în faţa întregului popor, pe muntele
Sinai. 12 Să hotărăşti poporului anumite margini de jur împrejur şi să spui:
„Să nu cumva să vă suiţi pe munte sau să vă atingeţi de poalele lui. Oricine se
va atinge de munte, va fi pedepsit cu moartea. 13 Nici o mână să nu se atingă
de el; ci pe oricine se va atinge, să-l omoare cu pietre sau să-l străpungă cu
săgeţi: dobitoc sau om, nu va trăi.” Când va suna trâmbiţa, ei vor înainta spre
munte.” 14 Moise s-a pogorât de pe munte la popor: a sfinţit poporul şi ei
şi-au spălat hainele. 15 Şi a zis poporului: „Fiţi gata în trei zile; să nu
vă apropiaţi de vreo femeie.” 16 A treia zi dimineaţa, au fost tunete,
fulgere şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere şi tot poporul din
tabără a fost apucat de spaimă. 17 Moise a scos poporul din tabără pentru a-L
întâmpina lui Dumnezeu şi s-au aşezat la poalele muntelui. 18 Muntele Sinai
era tot numai fum, pentru că Domnul Se pogorâse pe el în mijlocul focului. Fumul
acesta se înălţa ca fumul unui cuptor şi tot muntele se cutremura cu
putere. 19 Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea şi Dumnezeu îi
răspundea cu glas tare. 20 Domnul S-a pogorât pe muntele Sinai, şi anume pe
vârful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vârful muntelui. Şi Moise s-a suit
sus. 21 Domnul i-a zis lui Moise: „Pogoară-te şi porunceşte poporului cu tot
dinadinsul să nu dea buzna spre Domnul, ca să se uite, pentru ca nu cumva să
piară un mare număr dintre ei. 22 Preoţii, care se apropie de Domnul, să se
sfinţească şi ei, ca nu cumva să-i lovească Domnul cu moartea.” 23 Moise a
zis Domnului: „Poporul nu va putea să se suie pe muntele Sinai, căci ne-ai oprit
cu tot dinadinsul, zicând: „Hotărăşte anumite margini în jurul muntelui şi
sfinţeşte-l.” 24 Domnul i-a zis: „Du-te, pogoară-te şi suie-te apoi iarăşi cu
Aaron; dar preoţii şi poporul să nu dea buzna să se suie la Domnul, ca nu cumva
să-i lovească cu moartea.” 25 Moise s-a pogorât la popor şi i-a spus aceste
lucruri.
Exod 20
1 Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis: 2 „Eu Sunt
Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. 3
Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine. 4 Să nu-ţi faci chip cioplit, nici
vreo înfăţişare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în
apele mai de jos decât pământul. 5 Să nu te închini înaintea lor şi să nu le
slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, Sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc
nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al
celor ce Mă urăsc, 6 şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc
şi păzesc poruncile Mele. 7 Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului
tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele
Lui. 8 Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. 9 Să lucrezi
şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. 10 Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă
închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu,
nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici
străinul care este în casa ta. 11 Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile,
pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit; de
aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o. 12 Cinsteşte pe
tatăl tău şi pe mama ta, ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă
Domnul, Dumnezeul tău. 13 Să nu ucizi. 14 Să nu preacurveşti. 15 Să nu
furi. 16 Să nu mărturiseşti strîmb împotriva aproapelui tău. 17 Să nu
pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul
lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care
este al aproapelui tău. 18 Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi
vedea flacările muntelui, care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura
şi stătea la depărtare. 19 Ei i-au zis lui Moise: „Vorbeşte-ne tu însuţi şi
te vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.” 20
Moise a zis poporului: „Nu vă înspăimântaţi; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să
vă pună la încercare şi ca să aveţi frica Lui înaintea ochilor voştri ca să nu
păcătuiţi.” 21 Poporul stătea la depărtare; iar Moise s-a apropiat de norul
în care era Dumnezeu. 22 Domnul i-a zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor
lui Israel: „Aţi văzut că v-am vorbit din ceruri. 23 Să nu faceţi dumnezei
din argint şi dumnezei din aur, ca să-i puneţi alături de Mine; să nu vă faceţi
alţi dumnezei. 24 Să-Mi ridici un altar de pământ pe care să-ţi aduci
arderile-de-tot şi jertfele de mulţumire, oile şi boii. În orice loc în care Îmi
voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine şi te voi binecuvânta. 25
Dacă-Mi vei ridica un altar din piatră, să nu-l zideşti din pietre cioplite;
căci cum îţi vei pune dalta în piatră, o vei pângări. 26 Să nu te sui la
altarul Meu pe trepte, ca să nu ţi se descopere goliciunea înaintea lui.”
Exod 21
1 „Iată legile pe care le vei pune înaintea lor: 2 Dacă vei cumpăra un rob
evreu, să slujească şase ani ca rob; dar în al şaptelea să iasă slobod, fără să
plătească nimic ca despăgubire. 3 Dacă a intrat singur, să iasă singur; dacă
era însurat, să iasă şi nevastă-sa împreună cu el. 4 Dacă stăpânul lui i-a
dat o nevastă şi a avut fii şi fiice cu ea, nevasta şi copiii să fie ai
stăpânului lui, iar el să iasă singur. 5 Dacă robul va zice: „Eu îi iubesc pe
stăpânul meu, pe nevastă-mea şi copiii mei şi nu vreau să ies slobod”, 6
atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de
stâlpul uşii, şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă şi robul să
rămână pentru totdeauna în slujba lui. 7 Dacă un om îşi va vinde fata ca
roabă, ea să nu iasă cum ies robii. 8 Dacă nu va place stăpânului ei, care o
luase de nevastă, el să-i înlesnească răscumpărarea; dar nu va avea dreptul s-o
vândă unor străini, dacă nu-şi va ţine cuvântul. 9 Dacă o dă de nevastă
fiului său, să se poarte cu ea după dreptul fiicelor. 10 Dacă-i va lua o altă
nevastă, nu va scădea nimic pentru cea dintâi din hrană, din îmbrăcăminte şi din
dreptul ei de soţie. 11 Dacă nu-i face aceste trei lucruri, ea va putea ieşi
fără nici o despăgubire, fără să dea bani. 12 Cine va lovi pe altul cu o
lovitură de moarte, să fie pedepsit cu moartea. 13 Dacă nu i-a întins laţuri
şi dacă Dumnezeu l-a făcut să-i cadă în mână, îţi voi Hotărâ un loc unde va
putea să fugă. 14 Dar dacă lucrează cineva cu răutate împotriva aproapelui
său, folosindu-se de viclenie ca să-l omoare, chiar şi de la altarul Meu să-l
smulgi ca să fie omorât. 15 Cine va lovi pe tatăl său sau pe mama sa, să fie
pedepsit cu moartea. 16 Cine va fura un om şi-l va vinde sau îl va ţine în
mâinile lui, să fie pedepsit cu moartea. 17 Cine va blestema pe tatăl său sau
pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea. 18 Dacă se vor certa doi oameni şi
unul din ei va lovi pe celălalt cu o piatră sau cu pumnul, fără să-i
pricinuiască moartea, dar silindu-l să stea în pat, 19 cel ce l-a lovit să nu
fie pedepsit, dacă celălalt se va scula şi se va plimba afară, sprijinit pe un
toiag. Numai să-l despăgubească pentru încetarea lucrului lui şi să-l
îngrijească până la vindecare. 20 Dacă un om va lovi cu băţul pe robul său,
fie bărbat fie femeie, şi robul moare sub mâna lui, stăpânul să fie
pedepsit. 21 Dar dacă mai trăieşte o zi sau două, stăpânul să nu fie
pedepsit; căci este argintul lui. 22 Dacă se ceartă doi oameni şi lovesc pe o
femeie însărcinată şi o fac doar să nască înainte de vreme, fără altă
nenorocire, să fie pedepsiţi cu o gloabă, pusă de bărbatul femeii şi pe care o
vor plăti după Hotărârea judecătorilor. 23 Dar dacă se întâmplă o nenorocire,
vei da viaţă pentru viaţă, 24 ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână
pentru mână, picior pentru picior, 25 arsură pentru arsură, rană pentru rană,
vânătaie pentru vânătaie. 26 Dacă un om loveşte ochiul robului său, fie
bărbat fie femeie, şi-l face să-şi piardă ochiul, să-i dea drumul, ca
despăgubire pentru ochiul lui. 27 Şi dacă face să cadă un dinte robului său,
fie bărbat fie femeie, ca despăgubire pentru dintele lui să-i dea drumul. 28
Dacă un bou va împunge şi va omorî pe un bărbat sau pe o femeie, boul să fie
ucis cu pietre, carnea să nu i se mănânce, iar stăpânul boului să nu fie
pedepsit. 29 Dar dacă boul avea dinainte obiceiul să împungă şi stăpânul
fusese înştiinţat de lucrul acesta şi nu l-a închis, boul să fie ucis cu pietre,
dacă va ucide un bărbat sau o femeie, şi stăpânul lui să fie pedepsit cu
moartea. 30 Dacă i se pune stăpânului un preţ pentru răscumpărarea vieţii
lui, va plăti tot ce i se va cere. 31 Când boul va împunge pe un băiat sau pe
o fată, i se va face după legea aceasta; 32 dar dacă boul împunge pe un rob,
fie bărbat fie femeie, să se dea trei sicli din argint stăpânului robului şi
boul să fie ucis cu pietre. 33 Dacă un om descopere o groapă sau dacă un om
sapă o groapă şi n-o acopere şi cade în ea un bou sau un măgar, 34 stăpânul
gropii să plătească stăpânului lor preţul vitei în argint, iar vita moartă să
fie a lui. 35 Dacă boul unui om împunge boul unui alt om şi boul acesta
moare, vor vinde boul cel viu şi preţul lui îl vor împărţi; vor împărţi şi boul
mort. 36 Dar dacă se ştia că boul avea dinainte obiceiul să împungă şi
stăpânul lui nu l-a închis, stăpânul acesta să dea bou pentru bou, iar boul cel
mort să-l ia el.
Exod 22
1 Dacă un om fură un bou sau o oaie şi îl taie sau îl vinde, să dea cinci boi
pentru boul furat şi patru oi pentru oaia furată. 2 Dacă hoţul este prins
spărgând şi e lovit şi moare, cel ce l-a lovit nu va fi vinovat de omor faţă de
el; 3 dar dacă a răsărit soarele, va fi vinovat de omor faţă de el. Hoţul
trebuie să dea înapoi ce este dator să dea; dacă n-are nimic, să fie vândut rob,
ca despăgubire pentru furtul lui; 4 dacă ceea ce a furat, fie bou, fie măgar
sau oaie, se găseşte încă viu în mâinile lui, să dea îndoit înapoi. 5 Dacă
cineva face stricăciune într-un ogor sau într-o vie şi îşi lasă vita să pască pe
ogorul altuia, să dea ca despăgubire cel mai bun rod din ogorul şi via lui. 6
Dacă izbucneşte un foc şi întâlneşte mărăcini în cale şi arde grâul în snopi sau
în picioare, sau câmpul, cel ce a pus foc să fie silit să dea o despăgubire
deplină. 7 Dacă un om dă altuia bani sau unelte spre păstrare şi le fură
cineva din casa acestuia din urmă, hoţul trebuie să întoarcă îndoit, dacă va fi
găsit. 8 Dacă hoţul nu se găseşte, stăpânul casei să se înfăţişeze înaintea
lui Dumnezeu ca să spună că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său. 9 În orice
pricină de înşelăciune cu privire la un bou, un măgar, o oaie, o haină sau un
lucru pierdut, despre care se va zice: „Uite-l!” - pricina amânduror părţilor să
meargă până la Dumnezeu; acela pe care-l va osîndi Dumnezeu trebuie să întoarcă
îndoit aproapelui său. 10 Dacă un om dă altuia un măgar, un bou, o oaie sau
un dobitoc oarecare să i-l păstreze şi dobitocul moare, îşi strică un mădular
sau e luat cu sila de la el, fără să fi văzut cineva, 11 să se facă un
jurământ în Numele Domnului între cele două părţi; şi cel ce a păstrat
dobitocul, va mărturisi că n-a pus mâna pe avutul aproapelui său; stăpânul
dobitocului va primi jurământul acesta şi celălalt nu va fi dator să i-l
înlocuiască. 12 Dar dacă dobitocul a fost furat de la el, va fi dator faţă de
stăpânul lui să i-l înlocuiască. 13 Dacă dobitocul a fost sfîşiat de fiare
sălbatice, îl va aduce ca dovadă şi nu va fi dator să-i înlocuiască dobitocul
sfîşiat. 14 Dacă un om împrumută altuia o vită şi vita îşi strică un mădular
sau moare în lipsa stăpânului ei, va trebui s-o plăteacă. 15 Dacă stăpânul e
de faţă, nu i-o va plăti. Dacă vita a fost dată cu chirie, preţul chiriei va fi
deajuns. 16 Dacă un om înşală pe o fată nelogodită şi se culcă cu ea, îi va
plăti zestrea şi o va lua de nevastă. 17 Dacă tatăl nu vrea să i-o dea, el va
plăti în argint preţul zestrei cuvenite fetelor. 18 Pe vrăjitoare să n-o laşi
să trăiască. 19 Oricine se culcă cu un dobitoc să fie pedepsit cu
moartea. 20 Cine aduce jertfe altor dumnezei decât numai Domnului, să fie
nimicit cu desăvârşire. 21 Să nu chinuieşti pe străin şi să nu-l asupreşti,
căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. 22 Să nu asupreşti pe văduvă,
nici pe orfan. 23 Dacă-i asupreşti şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le
voi auzi strigătele; 24 mânia Mea se va aprinde şi vă voi nimici cu sabia;
nevestele voastre vor rămâne văduve şi copiii voştri vor rămâne orfani. 25
Dacă împrumuţi bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu
fii faţă de el ca un cămătar şi să nu ceri camătă de la el. 26 Dacă iei zălog
haina aproapelui tău, să i-o dai înapoi înainte de apusul soarelui; 27 căci
este singura lui învelitoare, este haina cu care îşi înveleşte trupul: cu ce are
să se culce? Dacă strigă spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi, căci Eu Sunt
milostiv. 28 Să nu huleşti pe Dumnezeu şi să nu blestemi pe mai marele
poporului tău. 29 Să nu pregeţi să-Mi aduci pîrga secerişului tău şi a
culesului viei tale. Să-Mi dai pe întâiul-născut din fiii tăi. 30 Să-Mi dai
şi întâiul-născut al vacii tale şi al oii tale; să rămână şapte zile cu mamă-sa,
iar în ziua a opta să Mi-l aduci. 31 Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi. Să nu
mâncaţi carne sfîşiată de fiare pe câmp, ci s-o aruncaţi la cîni.
Exod 23
1 Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău ca să
faci o mărturisire mincinoasă pentru el. 2 Să nu te iei după mulţime ca să
faci rău; şi la judecată să nu mărturiseşti trecând de partea celor mulţi, ca să
abaţi dreptatea. 3 Să nu părtineşti pe sărac la judecată. 4 Dacă
întâlneşti boul vrăjmaşului tău sau măgarul lui rătăcit, să i-l aduci
acasă. 5 Dacă vezi măgarul vrăjmaşului tău căzut sub povara lui, să nu treci
pe lângă el, ci să-i ajuţi să ia povara de pe măgar. 6 La judecată, să nu te
atingi de dreptul săracului. 7 Fereşte-te de o învinuire nedreaptă şi să nu
omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat. 8
Să nu primeşti daruri; căci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschişi şi
sucesc Hotărârile celor drepţi. 9 Să nu asupreşti pe străin; ştiţi ce simte
străinul, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. 10 Timp de şase
ani, să semeni pământul şi să-i strângi rodul. 11 Dar în al şaptelea, să-i
dai răgaz şi să-l laşi să se odihnească; din rodul lui să mănânce săracii
poporului tău, iar ce va mai rămâne să mănânce fiarele de pe câmp. Tot aşa să
faci cu via şi măslinii tăi. 12 Timp de şase zile să-ţi faci lucrarea. Dar în
ziua a şaptea să te odihneşti, pentru ca boul şi măgarul tău să aibă odihnă,
pentru ca fiul roabei tale şi străinul să aibă răgaz şi să răsufle. 13 Să
păziţi tot ce v-am spus şi să nu rostiţi numele altor dumnezei: numele lor să nu
se audă ieşind din gura voastră. 14 De trei ori pe an să prăznuieşti
sărbători în cinstea Mea. 15 Să ţii sărbătoarea azimilor; timp de şapte zile,
la vremea Hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azimi, cum ţi-am poruncit; căci
în luna aceasta ai ieşit din Egipt; şi să nu vii cu mâinile goale înaintea
Mea. 16 Să ţii sărbătoarea secerişului, a celor dintâi roade din munca ta,
din ceea ce vei semăna pe câmp; şi să ţii sărbătoarea strângerii roadelor, la
sfârşitul anului, când vei strânge de pe câmp rodul muncii tale. 17 De trei
ori pe an toată partea bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului,
Dumnezeu. 18 Să n-aduci cu pâine dospită sângele jertfei Mele; şi grăsimea
praznicului Meu să nu rămână toată noaptea până dimineaţa. 19 Să aduci în
casa Domnului, Dumnezeului tău, pîrga celor dintâi roade ale pământului. 20
Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta ca să te ocrotească pe drum şi să te ducă
în locul pe care l-am pregătit. 21 Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi
ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta
păcatele, căci Numele Meu este în El. 22 Dar dacă vei asculta glasul Lui şi
dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi
potrivnicul potrivnicilor tăi. 23 Îngerul Meu va merge înaintea ta şi te va
duce la Amoriţi, Hetiţi, Fereziţi, Canaaniţi, Heviţi şi Iebusiţi, şi-i voi
nimici. 24 Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor şi să nu le slujeşti; să
nu te iei după popoarele acestea, în purtarea lor, ci să le nimiceşti cu
desăvârşire şi să le dărîmi capiştele. 25 Voi să slujiţi Domnului,
Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele, şi voi depărta
boala din mijlocul tău. 26 Nu va fi în ţara ta nici femeie care să-şi lepede
copilul, nici femeie stearpă. Numărul zilelor tale îl voi face să fie
deplin. 27 Voi trimite groaza Mea înaintea ta, voi pune pe fugă pe toate
popoarele la care vei ajunge şi voi face ca toţi vrăjmaşii tăi să fugă dinaintea
ta. 28 Voi trimite viespile bondăreşti înaintea ta şi vor izgoni dinaintea ta
pe Heviţi, Canaaniţi şi Hetiţi. 29 Nu-i voi izgoni într-un singur an
dinaintea ta, pentru ca ţara să n-ajungă o pustie şi să nu se înmulţească
împotriva ta fiarele de pe câmp. 30 Ci le voi izgoni încetul cu încetul
dinaintea ta, până vei creşte la număr şi vei putea să intri în stăpânirea
ţării. 31 Îţi voi întinde hotarele de la marea Roşie până la marea
Filistenilor şi de la pustie până la Râu (Eufrat). Căci voi da în mâinile
voastre pe locuitorii ţării şi-i vei izgoni dinaintea ta. 32 Să nu faci
legământ cu ei, nici cu dumnezeii lor. 33 Ei să nu locuiască în ţara ta, ca
să nu te facă să păcătuieşti împotriva Mea; căci atunci ai sluji dumnezeilor lor
şi aceasta ar fi o cursă pentru tine.”
Exod 24
1 Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab şi
Abihu, şi şaptezeci de bătrâni ai lui Israel, şi să vă închinaţi de departe,
aruncându-vă cu faţa la pământ. 2 Numai Moise să se apropie de Domnul;
ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el.” 3 Moise a venit şi
a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns
într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.” 4 Moise a scris toate cuvintele
Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui
şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui
Israel. 5 A trimis pe nişte tineri dintre copiii lui Israel să aducă Domnului
arderi-de-tot şi să junghie tauri ca jertfe de mulţumire. 6 Moise a luat
jumătate din sânge şi l-a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit-o pe
altar. 7 A luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au
zis: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.” 8 Moise a luat sângele şi
a stropit poporul, zicând: „Iată sângele legământului pe care l-a făcut Domnul
cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.” 9 Moise s-a suit împreună cu
Aaron, Nadab şi Abihu, şi cu şaptezeci de bătrâni ai lui Israel. 10 Ei au
văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir
străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui. 11 El nu Şi-a întins mâna
împotriva aleşilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeu şi totuşi au
mâncat şi au băut. 12 Domnul i-a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte şi
rămâi acolo. Eu îţi voi da nişte table din piatră cu Legea şi poruncile pe care
le-am scris pentru învăţarea lor.” 13 Moise s-a sculat împreună cu Iosua,
care-i slujea; şi Moise s-a suit pe muntele lui Dumnezeu. 14 El a zis
bătrânilor: „Aşteptaţi-ne aici până ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur
vor rămâne cu voi; dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la
ei.” 15 Moise s-a suit pe munte şi norul a acoperit muntele. 16 Slava
Domnului s-a aşezat pe muntele Sinai şi norul l-a acoperit timp de şase zile. În
ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului. 17 Înfăţişarea
slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui, înaintea copiilor
lui Israel. 18 Moise a intrat în mijlocul norului şi s-a suit pe munte. Moise
a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.
Exod 25
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Vorbeşte copiilor lui Israel
să-Mi aducă un dar; să-l primiţi pentru Mine de la orice om care-l va da cu
tragere de inimă. 3 Iată ce veţi primi de la ei ca dar: aur, argint şi
aramă; 4 pânze vopsite în albastru, purpuriu, cârmiziu, pânză din in subţire
şi păr de capră; 5 piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare;
lemn de salcîm; 6 untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul
ungerii şi pentru tămâia mirositoare; 7 pietre de onix şi alte pietre pentru
efod (umărar) şi pieptar. 8 Să-Mi facă un locaş Sfânt şi Eu voi locui în
mijlocul lor. 9 Să faceţi cortul şi toate vasele lui după chipul pe care ţi-l
voi arăta.” 10 Să facă un chivot din lemn de salcîm; lungimea lui să fie de
doi coţi şi jumătate, lăţimea de un cot şi jumătate şi înălţimea de un cot şi
jumătate. 11 Să-l poleieşti cu aur curat, să-l poleieşti pe dinăuntru şi pe
dinafară şi să-i faci un chenar din aur de jur împrejur. 12 Să torni pentru
el patru verigi din aur şi să le pui la cele patru colţuri ale lui: două verigi
deoparte şi două verigi de cealaltă parte. 13 Să faci nişte drugi din lemn de
salcîm şi să-i poleieşti cu aur. 14 Să vâri drugii în verigile de pe laturile
chivotului, ca să slujească la ducerea chivotului; 15 drugii vor rămâne în
verigile chivotului şi nu vor fi scoşi din ele. 16 Să pui în chivot mărturia
pe care ţi-o voi da. 17 Să faci un capac al ispăşirii din aur curat; lungimea
lui să fie de doi coţi şi jumătate şi lăţimea lui de un cot şi jumătate. 18
Să faci doi heruvimi din aur - să-i faci din aur bătut - la cele două capete ale
capacului ispăşirii; 19 să faci un heruvim la un capăt şi un heruvim la
celălalt capăt; să faceţi heruvimii aceştia ieşind din capacul ispăşirii la cele
două capete ale lui. 20 Heruvimii să fie cu aripile întinse pe deasupra,
acoperind cu aripile lor capacul ispăşirii şi cu feţele întoarse una spre alta;
heruvimii să aibă faţa întoarsă spre capacul ispăşirii. 21 Să pui capacul
ispăşirii pe chivot şi în chivot să pui mărturia pe care ţi-o voi da. 22
Acolo Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei
doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele
pentru copiii lui Israel. 23 Să faci o masă din lemn de salcîm; lungimea ei
să fie de doi coţi, lăţimea de un cot şi înălţimea de un cot şi jumătate. 24
S-o poleieşti cu aur curat şi să-i faci un chenar din aur de jur împrejur. 25
Să-i faci împrejur un pervaz de un lat de mână; peste el să pui un chenar din
aur de jur împrejur. 26 Să faci pentru masă patru verigi din aur şi să pui
verigile în cele patru colţuri, care vor fi la cele patru picioare ale ei. 27
Verigile să fie lângă pervaz şi în ele se vor vârî drugii ca să ducă masa. 28
Drugii să-i faci din lemn de salcîm şi să-i acoperi cu aur; şi ei vor sluji la
ducerea mesei. 29 Să-i faci farfurii, căţui, potire şi ceşti, ca să slujească
la jertfele de băutură: să le faci din aur curat. 30 Să pui pe masă pîinile
pentru punerea înainte, ca să fie necurmat înaintea Mea. 31 Să faci un
sfeşnic din aur curat: sfeşnicul acesta să fie făcut din aur bătut: piciorul,
fusul, potiraşele, gămălioarele şi florile lui să fie dintr-o bucată. 32 Din
laturile lui să iasă şase braţe; trei braţe ale sfeşnicului dintr-o parte şi
trei braţe ale sfeşnicului din cealaltă parte. 33 Pe un braţ să fie trei
potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor, şi pe
celălalt braţ trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi
florile lor; tot aşa să fie şi cele şase braţe care ies din sfeşnic. 34 Pe
fusul sfeşnicului să fie patru potiraşe în chip de floare cu migdal, cu
gămălioarele şi florile lor. 35 Să fie o gămălioară sub cele două braţe care
ies din fusul sfeşnicului, o gămălioară sub două braţe şi o gămălioară sub alte
două braţe; tot aşa să fie şi sub cele şase braţe, care ies din sfeşnic. 36
Gămălioarele şi braţele sfeşnicului să fie dintr-o singură bucată; totul să fie
din aur bătut, din aur curat. 37 Să faci cele şapte candele, care vor fi puse
deasupra, aşa încît să lumineze în faţă. 38 Mucările şi cenuşarele lui să fie
din aur curat. 39 Se va întrebuinţa un talant din aur curat pentru facerea
sfeşnicului cu toate uneltele lui. 40 Vezi să le faci după chipul, care ţi
s-a arătat pe munte.
Exod 26
1 Cortul să-l faci din zece covoare din in subţire răsucit şi din pânze
vopsite în albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe el să faci heruvimi, lucraţi cu
măiestrie. 2 Lungimea unui covor să fie de douăzeci şi opt de coţi, iar
lăţimea unui covor să fie de patru coţi; toate covoarele să aibă aceeaşi
măsură. 3 Cinci dintre aceste covoare să fie prinse împreună, iar celelalte
cinci covoare să fie, de asemenea, prinse împreună. 4 La marginea covorului
cu care se sfîrşeşte cea dintâi împreunare de covoare să faci nişte încheietori
albastre; tot aşa să faci şi la marginea covorului cu care se sfîrşeşte a doua
împreunare de covoare. 5 La cel dintâi covor să faci cincizeci de
încheietori, iar la marginea covorului cu care se sfîrşeşte a doua împreunare de
covoare să faci tot cincizeci de încheietori. Încheietorile acestea să se
potrivească unele cu altele şi să vină faţă în faţă. 6 Apoi să faci cincizeci
de copci din aur şi cu copcile acestea să prinzi covoarele unul de altul, aşa
încît cortul să alcătuiască un întreg. 7 Să mai faci nişte covoare din păr de
capră, ca să slujească de acoperiş peste cort; să faci unsprezece covoare din
acestea. 8 Lungimea fiecărui covor să fie de treizeci de coţi şi lăţimea
fiecărui covor să fie de patru coţi; toate cele unsprezece covoare să aibă
aceeaşi măsură. 9 Pe cinci din aceste covoare să le legi împreună separat şi
pe celelalte şase separat, iar pe al şaselea covor să-l îndoi în faţa
cortului. 10 Să pui apoi cincizeci de încheietori la marginea covorului cu
care se sfîrşeşte cea dintâi împreunare de covoare şi cincizeci de încheietori
la marginea covorului cu care se sfîrşeşte a doua împreunare de covoare. 11
Să faci cincizeci de copci din aramă şi să pui copcile în încheietori. Să
împreuni acoperişul cortului aşa încît să alcătuiască un întreg. 12 Fiindcă
va mai trece ceva din covoarele acoperişului cortului, jumătate din ce trece
dintr-un covor să acopere partea dinapoi a cortului; 13 iar ce mai trece din
lungimea celorlalte covoare ale acoperişului cortului, să cadă câte un cot
deoparte, şi un cot de cealaltă parte, peste cele două laturi ale cortului, aşa
încît să le acopere. 14 Să mai faci apoi pentru acoperişul cortului o
învelitoare din piei de berbeci vopsite în roşu şi peste ea o învelitoare din
piei de viţel de mare. 15 Apoi să faci nişte scânduri pentru cort; scândurile
acestea să fie din lemn de salcîm, puse în picioare. 16 Lungimea fiecărei
scânduri să fie de zece coţi şi lăţimea fiecărei scânduri să fie de un cot şi
jumătate. 17 Fiecare scândură să aibă două urechi unite una cu alta; aşa să
faci la toate scândurile cortului. 18 Să faci douăzeci de scânduri pentru
cort, înspre latura de miazăzi. 19 Sub cele douăzeci de scânduri să pui
patruzeci de picioare din argint, câte două picioare sub fiecare scândură pentru
cele două urechi ale ei. 20 Pentru a doua latură a cortului, latura de
miazănoapte, de asemenea, să faci douăzeci de scânduri, 21 împreună cu cele
patruzeci de picioare din argint ale lor: câte două picioare sub fiecare
scândură. 22 Pentru fundul cortului, înspre latura de apus, să faci şase
scânduri. 23 Să mai faci două scânduri pentru unghiurile din fundul
cortului; 24 să fie câte două la un loc, începând de jos, şi bine legate la
vârf cu un cerc; amândouă aceste scânduri, care Sunt puse în cele două unghiuri,
să fie la fel. 25 Vor fi astfel opt scânduri, cu picioarele lor din argint,
adică şaisprezece picioare, câte două picioare sub fiecare scândură. 26 Să
faci apoi cinci drugi din lemn de salcîm pentru scândurile uneia dintre părţile
cortului, 27 cinci drugi pentru scândurile din a doua parte a cortului şi
cinci drugi pentru scândurile din partea din fundul cortului din spre
apus. 28 Drugul de la mijloc să ajungă de la un capăt la celălalt al
scândurilor. 29 Să poleieşti scândurile cu aur şi verigile în care vor intra
drugii să le faci din aur, iar drugii să-i poleieşti tot cu aur. 30 Cortul
să-l faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte. 31 Să faci apoi o perdea
albastră, purpurie şi cărămizie, din in subţire răsucit; să fie lucrată cu
măiestrie şi să aibă pe ea heruvimi. 32 S-o prinzi de patru stâlpi din
salcîm, poleiţi cu aur; stâlpii aceştia să aibă nişte cîrlige din aur, şi să
stea pe patru picioare din argint. 33 Să atîrni perdeaua de copci, şi în
dosul perdelei să vâri chivotul mărturiei: perdeaua să facă despărţirea între
Locul Sfânt şi Locul preaSfânt. 34 Să pui capacul ispăşirii pe chivotul
mărturiei, în Locul preaSfânt. 35 Masa s-o pui dincoace de perdea, şi
sfeşnicul în faţa mesei, în partea dinspre miazăzi a cortului; iar masa s-o pui
înspre partea de miazănoapte. 36 La intrarea cortului să mai faci o perdea
albastră, purpurie şi cărămizie, şi din in subţire răsucit; aceasta să fie o
lucrare de cusătură la gherghef. 37 Pentru perdeaua aceasta să faci cinci
stâlpi din salcîm şi să-i îmbraci cu aur; stâlpii aceştia să aibă cîrlige din
aur şi să torni pentru ei cinci picioare din aramă.
Exod 27
1 Altarul să-l faci din lemn de salcîm; lungimea lui să fie de cinci coţi şi
lăţimea lui de cinci coţi. Altarul să fie în patru colţuri şi înălţimea lui să
fie de cinci coţi. 2 În cele patru colţuri să faci nişte coarne care să fie
dintr-o bucată cu altarul; şi să-l acoperi cu aramă. 3 Să faci pentru altar
oale de scos cenuşa, lopeţi, lighene, furculiţe şi tigăi pentru cărbuni; toate
uneltele lui să le faci din aramă. 4 Să faci altarului un grătar din aramă,
în chip de reţea, şi să pui patru verigi din aramă la cele patru colţuri ale
reţelei. 5 Grătarul să-l pui sub streaşina altarului, începând de jos, aşa
încît grătarul să vină până la jumătatea altarului. 6 Să faci apoi nişte
drugi pentru altar, drugi din lemn de salcîm, şi să-i acoperi cu aramă. 7 Să
vâri drugii în verigi; şi drugii să fie de amândouă părţile altarului, când îl
vor purta. 8 Să-l faci din scânduri şi gol pe dinăuntru. Să fie făcut aşa cum
ţi s-a arătat pe munte. 9 Curtea cortului s-o faci astfel: înspre partea de
miazăzi, pentru alcătuirea curţii, să fie nişte pânze din in subţire răsucit, pe
o lungime de o sută de coţi pentru această întâia latură, 10 cu douăzeci de
stâlpi, care să stea pe douăzeci de picioare din aramă; cîrligile stâlpilor şi
beţele lor de legătură, să fie din argint. 11 Înspre partea de miazănoapte să
fie, de asemenea, nişte pânze, pe o lungime de o sută de coţi, cu douăzeci de
stâlpi şi cu cele douăzeci de picioare ale lor din aramă; cîrligile stâlpilor şi
beţele lor de legătură să fie din argint. 12 Înspre partea de apus, să fie
pentru lăţimea curţii nişte pânze de cincizeci de coţi, cu zece stâlpi şi cele
zece picioare ale lor. 13 Înspre partea de răsărit, pe lângă cei cincizeci de
coţi pentru lăţimea curţii, 14 să mai fie cincisprezece coţi de pânză pentru
o aripă, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale lor, 15 şi cincisprezece
coţi de pânză pentru a doua aripă, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale
lor. 16 Pentru poarta curţii cortului, să fie o perdea lată de douăzeci de
coţi, albastră, purpurie şi cărămizie, şi din in subţire răsucit, lucrată la
gherghef, cu patru stâlpi şi cele patru picioare ale lor. 17 Toţi stâlpii
curţii de jur împrejur să aibă beţe de legătură din argint, cîrlige din argint,
şi picioare din aramă. 18 Lungimea curţii să fie de o sută de coţi, lăţimea
de cincizeci de coţi de fiecare parte, şi înălţimea de cinci coţi; pânzele să
fie din in subţire răsucit, iar picioarele să fie din aramă. 19 Toate
uneltele rânduite pentru slujba cortului, toţi ţăruşii lui şi toţi ţăruşii
curţii să fie din aramă. 20 Să porunceşti copiilor lui Israel să-ţi aducă
pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline, fără drojdie, ca să ardă în candele
necurmat. 21 Aaron şi fiii săi să-l pregătească în Cortul Întâlnirii,
dincoace de perdeaua care este înaintea chivotului mărturiei, ca să ardă de
seara până dimineaţa înaintea Domnului. Aceasta este o lege veşnică pentru
urmaşii lor şi pe care copiii lui Israel vor trebui s-o ţină.
Exod 28
1 Apropie de tine pe fratele tău Aaron şi pe fiii săi şi ia-i dintre copiii
lui Israel şi pune-i deoparte în slujba Mea ca preoţi: pe Aaron şi pe fiii lui
Aaron: Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar. 2 Fratelui tău Aaron să-i faci haine
sfinte, ca să-i slujească de cinste şi podoabă. 3 Vorbeşte cu toţi cei
destoinici, cărora le-am dat un duh de pricepere, să facă veşmintele lui Aaron,
ca să fie sfinţit şi să-Mi împlinească slujba de preot. 4 Iată veşmintele pe
care le vor face: un pieptar, un efod, o mantie, o tunică lucrată la gherghef, o
mitră şi un brâu. Să facă fratelui tău Aaron şi fiilor săi veşminte sfinte, ca
să-Mi împlinească slujba de preot. 5 Să întrebuinţeze aur, pânze vopsite în
albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi in subţire. 6 Efodul să-l facă din
aur, din fir albastru, purpuriu şi cărămiziu, şi din in subţire răsucit; să fie
lucrat cu măiestrie. 7 Să aibă doi umerari uniţi cu el; la cele două capete
ale lui să fie legat de ei. 8 Brâul să fie de aceeaşi lucrătură ca efodul şi
prins pe el; să fie din aur, din fir albastru, purpuriu şi cărămiziu, şi din in
subţire răsucit. 9 Să iei apoi două pietre de onix şi să sapi pe ele numele
fiilor lui Israel: 10 şase din numele lor pe o piatră şi alte şase pe a doua
piatră, după şirul naşterilor. 11 Pe cele două pietre să sapi numele fiilor
lui Israel, cum se face săpătura pe pietre şi pe peceţi; să le legi într-o
ferecătură din aur. 12 Amândouă aceste pietre să le pui pe umerarii efodului,
ca aducere aminte de fiii lui Israel; şi Aaron le va purta numele înaintea
Domnului, pe cei doi umeri ai lui, ca aducere aminte de ei. 13 Să faci apoi
nişte ferecături din aur 14 şi două lănţişoare din aur curat pe care să le
împleteşti în chip de sfori; şi lanţurile acestea, împletite astfel, să le pui
în ferecături. 15 Să faci apoi pieptarul judecăţii, lucrat cu măiestrie, să-l
faci din aceeaşi lucrătură ca efodul; să-l faci din aur, din fir albastru,
purpuriu şi cărămiziu, şi din in subţire răsucit. 16 Să fie în patru colţuri
şi îndoit; lungimea lui să fie de o palmă şi lăţimea tot de o palmă. 17 În el
să ţeşi o ţesătură de pietre, şi anume patru rânduri de pietre: în rândul întâi,
un sardonix, un topaz şi un smarald; 18 în al doilea rând, un rubin, un safir
şi un diamant; 19 în al treilea rând, un opal, un agat şi un ametist; 20
în al patrulea rând, un hrisolit, un onix şi un iaspis. Aceste pietre să fie
legate în ferecătura lor din aur. 21 Să fie douăsprezece, după numele fiilor
lui Israel, săpate ca nişte peceţi, fiecare cu numele uneia din cele
douăsprezece seminţii. 22 Pentru pieptar să faci nişte lănţişoare din aur
curat, împletite ca nişte sfori. 23 Să faci pentru pieptar două verigi din
aur, şi aceste două verigi din aur să le pui la cele două capete ale
pieptarului. 24 Cele două lanţuri din aur împletite să le prinzi de cele două
verigi de la cele două capete ale pieptarului. 25 Iar celelalte două capete
ale celor două lanţuri împletite să le prinzi de cele două ferecături şi să le
pui peste umerarii efodului, în partea dinainte. 26 Să mai faci două verigi
din aur şi să le pui la celelalte două capete de jos ale pieptarului, pe
marginea dinăuntru care este îndreptată spre efod. 27 Şi să mai faci alte
două verigi din aur pe care să le pui jos la cei doi umerari ai efodului pe
partea dinainte a lui, tocmai acolo unde se îmbină efodul cu umerarii, deasupra
brâului efodului. 28 Pieptarul cu verigile lui să-l lege de verigile efodului
cu o sfoară albastră, pentru ca pieptarul să stea ţeapăn deasupra brâului
efodului şi să nu poată să se mişte de pe efod. 29 Când va intra Aaron în
Sfântul locaş, va purta pe inima lui numele fiilor lui Israel, săpate pe
pieptarul judecăţii, ca să păstreze totdeauna aducerea aminte de ei înaintea
Domnului. 30 Să pui în pieptarul judecăţii Urim şi Tumim, care să fie pe
inima lui Aaron, când se va înfăţişa el înaintea Domnului. Astfel, Aaron va
purta necurmat pe inima lui judecata copiilor lui Israel, când se va înfăţişa
înaintea Domnului. 31 Mantia de sub efod s-o faci toată din pânză
albastră. 32 La mijloc să aibă o gură pentru intrarea capului; şi gura
aceasta să aibă de jur împrejur o tivitură ţesută ca gura unei platoşe, ca să nu
se rupă. 33 Pe margine, de jur împrejurul tiviturii, să pui nişte rodii de
coloare albastră, purpurie şi cărămizie, presărate cu clopoţei din aur: 34 un
clopoţel din aur şi o rodie, un clopoţel din aur şi o rodie, pe toată marginea
mantiei de jur împrejur. 35 Aaron se va îmbrăca cu ea ca să facă slujba; când
va intra în locaşul Sfânt înaintea Domnului şi când va ieşi din el se va auzi
sunetul clopoţeilor, aşa că el nu va muri. 36 Să faci şi o tablă din aur
curat şi să sapi pe ea, cum se sapă pe o pecete: „Sfinţenie Domnului.” 37 S-o
legi cu o sfoară albastră de mitră, în partea dinainte a mitrei. 38 Ea să fie
pe fruntea lui Aaron; şi Aaron va purta fărădelegile săvârşite de copiii lui
Israel când îşi aduc toate darurile lor sfinte; ea va fi necurmat pe fruntea lui
înaintea Domnului, pentru ca ei să fie plăcuţi înaintea Lui. 39 Tunica s-o
faci din in subţire; să faci o mitră din in subţire şi să faci un brâu lucrat la
gherghef. 40 Fiilor lui Aaron să le faci tunici, să le faci cordoane şi să le
faci bonete, spre cinste şi podoabă. 41 Să îmbraci cu ele pe fratele tău
Aaron şi pe fiii lui, împreună cu el. Să-i ungi, să-i închini în slujbă, să-i
sfinţeşti şi-Mi vor sluji ca preoţi. 42 Fă-le pantaloni de in, ca să-şi
acopere goliciunea, de la brâu până la glezne. 43 Aaron şi fiii lui le vor
purta când vor intra în Cortul Întâlnirii sau când se vor apropia de altar ca să
facă slujba în locaşul Sfânt; astfel, ei nu se vor face vinovaţi şi nu vor muri.
Aceasta este o lege veşnică pentru Aaron şi pentru urmaşii lui după el.
Exod 29
1 Iată ce vei face ca să-i sfinţeşti şi să-Mi împlinească slujba de preoţi.
Ia un viţel şi doi berbeci fără cusur. 2 Fă, din făină aleasă de grâu, nişte
azimi, turte nedospite, frământate cu untdelemn şi plăcinte nedospite, stropite
cu untdelemn. 3 Să le pui într-un coş şi să le aduci împreună cu viţelul şi
cei doi berbeci. 4 Să aduci apoi pe Aaron şi pe fiii lui la uşa cortului
întâlnirii şi să-i speli cu apă. 5 Să iei veşmintele; să îmbraci pe Aaron cu
tunica, cu mantia efodului, cu efodul şi cu pieptarul şi să-l încingi cu brâul
efodului. 6 Să-i pui mitra pe cap şi pe mitră să pui tabla sfinţeniei. 7
Să iei untdelemnul pentru ungere, să i-l torni pe cap şi să-l ungi. 8 Să
aduci apoi pe fiii lui şi să-i îmbraci cu tunicile. 9 Să încingi pe Aaron şi
pe fiii lui cu un brâu şi să pui bonetele pe capetele fiilor lui Aaron. Preoţia
va fi a lor printr-o lege veşnică. Astfel să închini pe Aaron şi pe fiii lui în
slujba Mea. 10 Să aduci viţelul înaintea cortului întâlnirii şi Aaron şi fiii
lui să-şi pună mâinile pe capul viţelului. 11 Să junghii viţelul înaintea
Domnului, la uşa cortului întâlnirii. 12 Să iei cu degetul tău din sângele
viţelului, să pui pe coarnele altarului, iar celălalt sânge să-l verşi la
picioarele altarului. 13 Să iei toată grăsimea care acopere măruntaiele şi
prapurul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea care-i acopere şi să le arzi pe
altar. 14 Dar carnea viţelului, pielea şi balega lui să le arzi în foc, afară
din tabără: aceasta este o jertfă pentru păcat. 15 Să iei pe unul din cei doi
berbeci; şi Aaron şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul berbecului. 16 Să
junghii berbecul; să-i iei sângele şi să-l stropeşti pe altar de jur
împrejur. 17 Apoi să tai berbecul în bucăţi şi să-i speli măruntaiele şi
picioarele, şi să le pui lângă celelalte bucăţi şi lângă capul lui. 18
Berbecul să-l arzi de tot pe altar; aceasta este o ardere-de-tot pentru Domnul,
este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. 19 Să iei apoi pe
celălalt berbec; şi Aaron şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul
berbecelui. 20 Să junghii berbecul; să iei din sângele lui, să pui pe vârful
urechii drepte a lui Aaron şi pe vârful urechii drepte a fiilor lui, pe degetul
cel mare al mânii lor drepte şi pe degetul cel mare al piciorului lor drept, iar
celălalt sânge să-l stropeşti pe altar de jur împrejur. 21 Să iei din sângele
de pe altar şi din untdelemnul pentru ungere şi să stropeşti pe Aaron şi
veşmintele lui, pe fiii lui şi veşmintele lor. Astfel vor fi închinaţi, Aaron şi
veşmintele lui, fiii şi veşmintele lor în slujba Domnului. 22 Să iei apoi
grăsimea berbecelui, coada, grăsimea care acopere măruntaiele, prapurul
ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea care-i acopere şi spata dreaptă, căci
acesta este un berbec de închinare în slujba Domnului; 23 din coş să iei din
azimile, puse înaintea Domnului, o turtă de pâine, o turtă cu untdelemn şi o
plăcintă. 24 Toate acestea să le pui în mâinile lui Aaron şi în mâinile
fiilor lui, şi să le legeni într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat
înaintea Domnului. 25 Să le iei apoi din mâinile lor şi să le arzi pe altar,
deasupra arderii-de-tot; aceasta este o jertfă mistuită de foc înaintea
Domnului, de un miros plăcut Domnului. 26 Să iei şi pieptul berbecelui care
va sluji la închinarea lui Aaron în slujba Domnului şi să-l legeni într-o parte
şi în alta, ca un dar legănat înaintea Domnului: aceasta va fi partea ta. 27
Să sfinţeşti pieptul legănat şi spata ridicată din berbecul care va sluji la
închinarea lui Aaron şi a fiilor lui în slujba Domnului, pieptul legănându-l
într-o parte şi într-alta, spata înfăţişînd-o înaintea Domnului prin
ridicare. 28 Ele vor fi ale lui Aaron şi ale fiilor lui, printr-o lege
veşnică pe care o vor ţine copiii lui Israel; căci este o jertfă adusă prin
ridicare; şi, în jertfele de mulţumire ale copiilor lui Israel, jertfa adusă
prin ridicare va fi a Domnului. 29 Veşmintele sfinte ale lui Aaron vor fi
după el ale fiilor lui, care le vor pune când vor fi unşi şi când vor fi
închinaţi în slujbă. 30 Vor fi purtate timp de şapte zile de către acela din
fiii lui care îi va urma în slujba preoţiei şi care va intra în Cortul
Întâlnirii ca să facă slujba în Sfântul locaş. 31 Să iei apoi berbecul pentru
închinarea în slujba Domnului şi să pui să-i fiarbă carnea într-un loc
Sfânt. 32 Aaron şi fiii lui să mănânce, la uşa cortului întâlnirii, carnea
berbecului şi pâinea din coş. 33 Să mănânce astfel tot ce a slujit la facerea
ispăşirii, ca să fie închinaţi în slujbă şi sfinţiţi; nimeni altul să nu mănânce
din ele, căci Sunt lucruri sfinte. 34 Dacă va rămâne ceva din carnea
întrebuinţată pentru închinarea în slujbă şi din pâine până dimineaţa, să arzi
în foc ce va rămâne; să nu se mănânce, căci este un lucru Sfânt. 35 Să
urmezi, cu privire la Aaron şi la fiii lui, toate poruncile pe care ţi le-am
dat. În şapte zile să-i închini în slujbă. 36 În fiecare zi să mai aduci un
viţel ca jertfă pentru păcat, pentru ispăşire; să curăţeşti altarul, făcând
ispăşirea aceasta, şi să-l ungi ca să-l sfinţeşti. 37 Timp de şapte zile să
faci ispăşire pentru altar şi să-l sfinţeşti; şi astfel altarul va fi preaSfânt
şi oricine se va atinge de altar va fi sfinţit. 38 Iată ce să jertfeşti pe
altar: doi miei de un an, în fiecare zi, necurmat. 39 Un miel să-l jertfeşti
dimineaţa, iar celălalt miel seara. 40 Împreună cu cel dintâi miel, să aduci
a zecea parte dintr-o efă de floare de făină, frământată într-un sfert de hin de
untdelemn de măsline fără drojdie, şi o jertfă de băutură de un sfert de hin de
vin. 41 Pe al doilea miel să-l jertfeşti seara şi să aduci împreună cu el o
jertfă de mâncare şi o jertfă de băutură ca cele de dimineaţă; aceasta este o
jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. 42 Aceasta este
arderea-de-tot necurmată, care va fi adusă de urmaşii voştri la uşa cortului
întâlnirii, înaintea Domnului; acolo Mă voi întâlni cu voi şi îţi voi
vorbi. 43 Acolo Mă voi întâlni cu copiii lui Israel şi locul acela va fi
sfinţit de slava Mea. 44 Voi sfinţi Cortul Întâlnirii şi altarul; voi sfinţi
pe Aaron şi pe fiii lui, ca să fie în slujba Mea ca preoţi. 45 Eu voi locui
în mijlocul copiilor lui Israel şi voi fi Dumnezeul lor. 46 Ei vor cunoaşte
că Eu Sunt Domnul Dumnezeul lor, care i-am scos din ţara Egiptului, ca să
locuiesc în mijlocul lor. Eu Sunt Domnul, Dumnezeul lor.
Exod 30
1 Să faci apoi un altar pentru arderea tămâiei şi anume să-l faci din lemn de
salcîm. 2 Lungimea lui să fie de un cot, iar lăţimea tot de un cot; să fie în
patru colţuri şi înălţimea lui să fie de doi coţi. Coarnele altarului să fie
dintr-o bucată cu el. 3 Să-i poleieşti cu aur curat, atât partea de sus, cât
şi pereţii lui de jur împrejur şi coarnele; şi să-i faci o cunună din aur de jur
împrejur. 4 Dedesubtul cununii să-i faci două verigi din aur de amândouă
laturile, în cele două unghiuri, pentru punerea drugilor care vor sluji la
ducerea lui. 5 Drugii să-i faci din lemn de salcîm şi să-i poleieşti cu
aur. 6 Să aşezi altarul în faţa perdelei dinăuntru, care este înaintea
chivotului mărturiei, în faţa capacului ispăşirii, care este deasupra mărturiei,
şi unde Mă voi întâlni cu tine. 7 Aaron va arde pe el tămâie mirositoare; va
arde tămâie în fiecare dimineaţă, când va pregăti candelele; 8 va arde şi
seara când va aşeza candelele. Astfel se va arde necurmat din partea voastră
tămâie înaintea Domnului din neam în neam. 9 Să nu aduceţi pe altar altfel de
tămâie, nici ardere de tot, nici jertfă de mâncare şi să nu turnaţi pe el nici o
jertfă de băutură. 10 Numai odată în fiecare an, Aaron va face ispăşire pe
coarnele altarului. Ispăşirea aceasta o va face odată pe an cu sângele
dobitocului adus ca jertfă pentru ispăşirea păcatului, printre urmaşii voştri.
Acesta va fi un lucru preaSfânt înaintea Domnului.” 11 Domnul a vorbit lui
Moise şi a zis: 12 „Când vei socoti pe copiii lui Israel şi le vei face
numărătoarea, fiecare din ei să dea Domnului un dar în bani, pentru
răscumpărarea sufletului lui, ca să nu fie loviţi de nici o urgie, cu prilejul
acestei numărători. 13 Iată ce vor da toţi cei ce vor fi cuprinşi în
numărătoarea aceasta: o jumătate de siclu, după siclul Sfântului locaş, care
este de douăzeci de ghere; o jumătate de siclu va fi darul ridicat pentru
Domnul. 14 Orice om cuprins în numărătoare, de la vârsta de douăzeci de ani
în sus, va plăti darul ridicat pentru Domnul. 15 Bogatul să nu plătească mai
mult şi săracul să nu plătească mai puţin de o jumătate de siclu, ca dar ridicat
pentru Domnul, pentru răscumpărarea sufletelor. 16 Să ridici de la copiii lui
Israel argintul pentru răscumpărare şi să-l întrebuinţezi pentru slujba cortului
întâlnirii; aceasta va fi pentru copiii lui Israel o aducere aminte înaintea
Domnului pentru răscumpărarea sufletelor lor.” 17 Domnul a vorbit lui Moise
şi a zis: 18 „Să faci un lighean din aramă, cu piciorul lui din aramă, pentru
spălat; să-l aşezi între Cortul Întâlnirii şi altar şi să torni apă în el, 19
ca să-şi spele în el Aaron şi fiii lui mâinile şi picioarele. 20 Când vor
intra în Cortul Întâlnirii se vor spăla cu apa aceasta, ca să nu moară; şi se
vor spăla şi când se vor apropia de altar ca să facă slujba şi ca să aducă
Domnului jertfe arse de foc. 21 Îşi vor spăla mâinile şi picioarele ca să nu
moară. Aceasta va fi o lege necurmată pentru Aaron, pentru fiii lui şi pentru
urmaşii lor.” 22 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 23 „Ia din cele mai
bune mirodenii, cinci sute de sicli de smirnă foarte curată, jumătate - adică
două sute cincizeci de sicli - de scorţişoară mirositoare, două sute cincizeci
de sicli de trestie mirositoare, 24 cinci sute de sicli de casia, după siclul
Sfântului locaş, şi un hin de untdelemn de măslin. 25 Cu ele să faci un
untdelemn pentru ungerea Sfântă, o amestecătură mirositoare, făcută după
meşteşugul făcătorului de mir; acesta va fi untdelemnul pentru ungerea
Sfântă. 26 Cu el să ungi Cortul Întâlnirii şi chivotul mărturiei, 27 masa
şi toate uneltele ei, sfeşnicul şi uneltele lui, altarul tămâierii, 28
altarul arderilor-de-tot cu toate uneltele lui şi ligheanul cu piciorul
lui. 29 Să sfinţeşti aceste lucruri şi ele vor fi prea sfinte; oricine se va
atinge de ele va fi sfinţit. 30 Să ungi, de asemenea, pe Aaron şi pe fiii lui
şi să-i sfinţeşti, ca să fie în slujba Mea ca preoţi. 31 Să vorbeşti copiilor
lui Israel şi să le spui: „Acesta Îmi va fi untdelemnul pentru ungerea Sfântă,
printre urmaşii voştri. 32 Să nu se ungă cu el trupul nici unui om şi să nu
faceţi un alt untdelemn la fel ca el, după aceeaşi întocmire; el este Sfânt, şi
voi să-l priviţi ca Sfânt. 33 Oricine va face un untdelemn la fel ca el sau
va unge cu el pe altul, va fi nimicit din poporul lui.” 34 Domnul i-a zis lui
Moise: „Ia mirodenii, stacte, onice mirositoare, halvan, şi tămâie curată, în
aceeaşi măsură. 35 Cu ele să faci tămâie, o amestecătură mirositoare,
alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir; să fie sărată, curată şi
Sfântă. 36 S-o pisezi mărunt şi s-o pui înaintea mărturiei, în Cortul
Întâlnirii, unde Mă voi întâlni cu tine. Acesta va fi pentru voi un lucru
preaSfânt. 37 Tămâie ca aceasta, în aceeaşi întocmire, să nu vă faceţi, ci
s-o priviţi ca Sfântă şi păstrată pentru Domnul. 38 Oricine va face tămâie la
fel ca ea, ca s-o miroase, va fi nimicit din poporul lui.”
Exod 31
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Să ştii că am ales pe Beţaleel,
fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda. 3 L-am umplut cu Duhul lui
Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul
de lucrări, 4 i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări
meşteşugite, să lucreze în aur, în argint şi în aramă, 5 să sape în pietre şi
să le lege, să lucreze în lemn şi să facă tot felul de lucrări. 6 Şi iată că
i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. Am dat
pricepere în mintea tuturor celor ce Sunt iscusiţi, ca să facă tot ce ţi-am
poruncit: 7 Cortul Întâlnirii, chivotul mărturiei, capacul ispăşirii care va
fi deasupra lui şi toate uneltele cortului; 8 masa cu uneltele ei, sfeşnicul
din aur curat cu toate uneltele lui, altarul tămâierii; 9 altarul
arderilor-de-tot cu toate uneltele lui, ligheanul cu piciorul lui; 10
veşmintele pentru slujbă, veşmintele sfinte ale preotului Aaron, veşmintele
fiilor lui pentru slujbele preoţeşti; 11 untdelemnul pentru ungere şi tămâia
mirositoare pentru Sfântul locaş. Le vor face după toate poruncile pe care ţi
le-am dat.” 12 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 13 „Vorbeşte copiilor
lui Israel şi spune-le: „Să nu care cumva să nu ţineţi sabatele Mele, căci
acesta va fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un semn după care se va
cunoaşte că Eu Sunt Domnul, care vă sfinţesc. 14 Să ţineţi Sabatul, căci el
va fi pentru voi ceva Sfânt. Cine îl va călca, va fi pedepsit cu moartea; cine
va face vreo lucrare în ziua aceasta, va fi nimicit din mijlocul poporului
său. 15 Să lucrezi şase zile; dar a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă,
închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit
cu moartea. 16 Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi
urmaşii lor, ca un legământ necurmat. 17 Acesta va fi între Mine şi copiii
lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi
pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat.” 18 Când a isprăvit
Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale
mărturiei, table din piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.
Exod 32
1 Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se pogoare de pe munte, s-a strâns în
jurul lui Aaron, şi i-a zis: „Haide! Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea
noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce
s-a întâmplat cu el.” 2 Aaron le-a răspuns: „Scoateţi cerceii de aur din
urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre şi aduceţi-i la mine.” 3 Şi
toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi şi i-au adus lui Aaron. 4 El i-a
luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta, şi a făcut un viţel turnat. Şi ei
au zis: „Israele! Iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului.” 5
Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui şi a strigat:
„Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!” 6 A doua zi, s-au sculat
dis-de-dimineaţă şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a
şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace. 7 Domnul i-a zis lui
Moise: „Scoală şi pogoară-te; căci poporul tău pe care l-ai scos din ţara
Egiptului, s-a stricat. 8 Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o
poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat până la pământ
înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: „Israele! Iată dumnezeul tău, care
te-a scos din ţara Egiptului!” 9 Domnul i-a zis lui Moise: „Văd că poporul
acesta este un popor încăpăţînat. 10 Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se
aprindă împotriva lor şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui
neam mare.” 11 Moise s-a rugat Domnului, Dumnezeului său şi a zis: „Pentru ce
să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău pe care l-ai scos din
ţara Egiptului cu mare putere şi cu mână tare? 12 Pentru ce să zică
Egiptenii: „Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munţi şi ca să-i
şteargă de pe faţa pământului?” Întoarce-Te din iuţeala mâniei Tale şi lasă-Te
de răul acesta pe care vrei să-l faci poporului Tău. 13 Adu-ţi aminte de
Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine
însuţi: „Voi înmulţi sămânţa voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri
toată ţara aceasta despre care v-am vorbit şi ei o vor stăpâni în veac.” 14
Şi Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului
Său. 15 Moise s-a întors şi s-a pogorât de pe munte cu cele două table ale
mărturiei în mână. Tablele erau scrise pe amândouă părţile, şi pe o parte şi pe
cealaltă. 16 Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu şi scrisul era scrisul lui
Dumnezeu, săpat pe table. 17 Iosua a auzit glasul poporului care scotea
strigăte şi i-a zis lui Moise: „În tabără este un strigăt de război!” 18
Moise a răspuns: „Strigătul aceasta nu-i nici strigăt de biruitori, nici strigăt
de biruiţi; ce aud eu, este glasul unor oameni care cântă!” 19 Şi, pe când se
apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a
aruncat tablele din mână şi le-a sfărîmat de piciorul muntelui. 20 A luat
viţelul pe care-l făcuseră ei şi l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenuşă, a
presărat cenuşa pe faţa apei şi a dat-o copiilor lui Israel s-o bea. 21 Moise
i-a zis lui Aaron: „Ce ţi-a făcut poporul acesta, de ai adus asupra lui un păcat
atât de mare?” 22 Aaron a răspuns: „Să nu se aprindă de mânie domnul meu! Tu
singur ştii că poporul acesta este pornit la rău. 23 Ei mi-au zis: „Fă-ne un
dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos
din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a întâmplat cu el!” 24 Eu le-am zis: „Cine
are aur, să-l scoată!” Şi mi l-au dat; l-am aruncat în foc, şi din el a ieşit
viţelul acesta.” 25 Moise a văzut că poporul era fără frâu, căci Aaron îl
făcuse să fie fără frâu, spre batjocura vrăjmaşilor săi; - 26 S-a aşezat la
uşa taberii şi a zis: „Cine este pentru Domnul, să vină la mine!” Şi toţi copiii
lui Levi s-au strâns la el. 27 El le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul
lui Israel: „Fiecare din voi să se încingă cu sabia; mergeţi şi străbateţi
tabăra de la o poartă la alta şi fiecare să omoare pe fratele, pe prietenul şi
pe ruda sa.” 28 Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise; şi aproape
trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor. 29 Moise a zis:
„Predaţi-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului şi fratelui vostru,
pentru ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi!” 30 A doua zi, Moise a
zis poporului: „Aţi făcut un păcat foarte mare. Am să mă sui acum la Domnul:
poate că voi căpăta iertare pentru păcatul vostru.” 31 Moise s-a întors la
Domnul şi a zis: „Ah! poporul acesta a făcut un păcat foarte mare! Şi-au făcut
un dumnezeu din aur. 32 Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din
cartea Ta pe care ai scris-o!” 33 Domnul i-a zis lui Moise: „Pe cel ce a
păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea. 34 Du-te,
deci, şi du poporul unde ţi-am spus. Iată, Îngerul Meu va merge înaintea ta, dar
în ziua răzbunării Mele, îi voi pedepsi pentru păcatul lor!” 35 Domnul a
lovit cu urgie poporul, pentru că făcuse viţelul făurit de Aaron.
Exod 33
1 Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te şi porneşte de aici cu poporul pe care
l-ai scos din ţara Egiptului; suie-te în ţara pe care am jurat că o voi da lui
Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: „Seminţei tale o voi da!” 2 Voi
trimite înaintea ta un înger şi voi izgoni pe Canaaniţi, Amoriţi, Hetiţi,
Fereziţi, Heviţi şi Iebusiţi. 3 Suie-te în ţara aceasta unde curge lapte şi
miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău ca să nu te prăpădesc pe drum, căci
eşti un popor încăpăţînat.” 4 Când a auzit poporul aceste triste cuvinte,
toţi s-au întristat; şi nimeni nu şi-a pus podoabele pe el. 5 Şi Domnul i-a
zis lui Moise: „Spune copiilor lui Israel: „Voi Sunteţi un popor încăpăţînat;
numai o clipă dacă M-aş sui în mijlocul tău, te-aş prăpădi. Aruncă-ţi acum
podoabele de pe tine şi voi vedea ce-ţi voi face.” 6 Copiii lui Israel şi-au
scos de pe ei podoabele şi au plecat de la muntele Horeb. 7 Moise a luat
cortul lui şi l-a întins afară din tabără, la o depărtare oarecare; l-a numit
Cortul Întâlnirii. Şi toţi cei ce întrebau pe Domnul, se duceau la Cortul
Întâlnirii, care era afară din tabără. 8 Când se ducea Moise la cort, tot
poporul se scula în picioare; fiecare stătea la uşa cortului său şi urmărea cu
ochii pe Moise, până intra el în cort. 9 Şi când intra Moise în cort, stâlpul
de nor se pogora şi se oprea la uşa cortului şi Domnul vorbea cu Moise. 10
Tot poporul vedea stâlpul de nor oprindu-se la uşa cortului; tot poporul se
scula şi se arunca cu faţa la pământ la uşa cortului lui. 11 Domnul vorbea cu
Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. Apoi Moise se întorcea
în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieşea deloc din
mijlocul cortului. 12 Moise a zis Domnului: „Iată, Tu îmi zici: „Du pe
poporul acesta!” Şi nu-mi arăţi pe cine vei trimite cu mine. Însă Tu ai zis: „Eu
te cunosc pe nume şi ai căpătat trecere înaintea Mea!” 13 Acum, dacă am
căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte şi voi
avea trecere înaintea Ta. Şi gândeşte-Te că neamul aceasta este poporul
Tău!” 14 Domnul a răspuns: „Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da
odihnă.” 15 Moise i-a zis: „Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să
plecăm de aici. 16 Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi
poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi
deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?” 17
Domnul i-a zis lui Moise: „Voi face şi ceea ce-mi ceri acum, căci ai căpătat
trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume!” 18 Moise a zis: „Arată-mi slava
Ta!” 19 Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată
frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine
vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!” 20 Domnul a zis:
„Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să
trăiască!” 21 Domnul a zis: „Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. 22
Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi
cu mâna Mea până voi trece. 23 Iar când Îmi voi trage mâna la o parte de la
tine Mă vei vedea pe dinapoi; dar Faţa Mea nu se poate vedea.”
Exod 34
1 Domnul i-a zis lui Moise: „Taie două table din piatră ca cele dintâi şi Eu
voi scrie pe ele cuvintele care erau pe tablele dintâi pe care le-ai
sfărîmat. 2 Fii gata dis-de-dimineaţă şi suie-te de dimineaţă pe muntele
Sinai; să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui. 3 Nimeni să nu se suie
cu tine şi nimeni să nu se arate pe tot muntele; şi nici boi, nici oi să nu
pască pe lângă muntele acesta.” 4 Moise a tăiat două table din piatră ca şi
cele dintâi; s-a sculat dis-de-dimineaţă şi s-a suit pe muntele Sinai, după cum
îi poruncise Domnul; şi a luat în mână cele două table din piatră. 5 Domnul
S-a pogorât într-un nor, a stat acolo lângă el şi a rostit Numele Domnului. 6
Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un
Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi
credincioşie, 7 care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni,
iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept
nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor
lor până la al treilea şi al patrulea neam!” 8 Îndată Moise s-a plecat până
la pământ şi s-a închinat. 9 El a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere
înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru, Doamne; poporul acesta este
într-adevăr un popor încăpăţînat, dar iartă-ne fărădelegile şi păcatele noastre
şi ia-ne în stăpânirea Ta!” 10 Domnul a răspuns: „Iată, Eu fac un legământ.
Voi face în faţa întregului popor minuni care n-au avut loc în nici o ţară şi la
nici un neam; tot poporul care este în jurul tău va vedea lucrarea Domnului şi
prin tine voi face lucruri înfricoşate. 11 Ia seama la ceea ce-ţi poruncesc
azi. Iată, voi izgoni dinaintea ta pe Amoriţi, Canaaniţi, Hetiţi, Fereziţi,
Heviţi şi Iebusiţi. 12 Să nu cumva să faci legământ cu locuitorii ţării unde
ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vor locui în mijlocul
tău. 13 Dimpotrivă să le dărîmaţi altarele, să le sfărîmaţi stâlpii idoleşti
şi să le trîntiţi la pământ idolii. 14 Să nu te închini înaintea unui alt
dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos. 15 Fereşte-te
să faci legământ cu locuitorii ţării, ca nu cumva, curvind înaintea dumnezeilor
lor şi aducându-le jertfe, să te poftească şi pe tine, şi să mănânci din
jertfele lor, 16 ca nu cumva să iei din fetele lor neveste fiilor tăi, şi
astfel, fetele lor, curvind înaintea dumnezeilor lor, să tîrască şi pe fiii tăi
să curvească înaintea dumnezeilor lor. 17 Să nu-ţi faci un dumnezeu
turnat. 18 „Să ţii sărbătoarea azimilor: timp de şapte zile, la vremea
Hotărâtă, în luna spicelor, să mănânci azimi, cum ţi-am poruncit, căci în luna
spicelor ai ieşit din Egipt. 19 Orice întâi-născut este al Meu, chiar orice
întâi-născut de parte bărbătească din turmele de vaci sau de oi. 20 Să
răscumperi cu un miel pe întâiul-născut al măgăriţei; iar dacă nu-l răscumperi,
să-i frângi gâtul. Să răscumperi pe orice întâi-născut al fiilor tăi; şi să nu
te înfăţişezi cu mâinile goale înaintea Mea. 21 Şase zile să lucrezi, iar în
ziua a şaptea să te odihneşti; să te odihneşti, chiar în vremea aratului şi
seceratului. 22 Să ţii sărbătoarea săptămânilor, a celor dintâi roade din
secerişul grâului, şi sărbătoarea strângerii roadelor la sfârşitul anului. 23
De trei ori pe an, toţi cei de parte bărbătească să se înfăţişeze înaintea
Domnului Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel. 24 Căci voi izgoni neamurile
dinaintea ta şi-ţi voi întinde hotarele; şi nimeni nu-ţi va pofti ţara în timpul
când te vei sui de trei ori pe an ca să te înfăţişezi înaintea Domnului,
Dumnezeului tău. 25 Să n-aduci cu pâine dospită sângele dobitocului jertfit
în cinstea Mea; şi carnea din jertfa praznicului Paştelor să nu fie ţinută în
timpul nopţii până dimineaţa. 26 Să aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău,
pîrga celor dintâi roade ale pământului. Iedul să nu-l fierbi în laptele mamei
lui.” 27 Domnul i-a zis lui Moise: „Scrie-ţi cuvintele acestea, căci pe
temeiul acestor cuvinte închei legământ cu tine şi cu Israel!” 28 Moise a
stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat deloc
pâine şi n-a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului,
cele zece porunci. 29 Moise s-a pogorât de pe muntele Sinai cu cele două
table ale mărturiei în mână. Când se pogora de pe munte, nu ştia că pielea feţei
lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul. 30 Aaron şi toţi copiii lui
Israel s-au uitat la Moise şi iată că pielea feţei lui strălucea; şi se temeau
să se apropie de el. 31 Moise i-a chemat; Aaron şi toţi fruntaşii adunării
s-au întors la el şi el le-a vorbit. 32 După aceea toţi copiii lui Israel
s-au apropiat şi el le-a dat toate poruncile pe care le primise de la Domnul pe
muntele Sinai. 33 Când a încetat să le vorbească şi-a pus o maramă pe
faţă. 34 Când intra Moise înaintea Domnului, ca să-I vorbească, îşi scotea
marama până ce ieşea; iar când ieşea, spunea copiilor lui Israel ce i se
poruncise. 35 Copiii lui Israel se uitau la faţa lui Moise şi vedeau că
pielea feţei lui strălucea; şi Moise îşi punea iarăşi marama pe faţă până ce
intra ca să vorbească cu Domnul.
Exod 35
1 Moise a strâns toată adunarea copiilor lui Israel şi le-a zis: „Iată
lucrurile pe care a poruncit Domnul să le faceţi. 2 Şase zile să lucraţi, dar
ziua a şaptea să vă fie Sfântă; acesta este Sabatul, ziua de odihnă, închinată
Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua aceea, să fie pedepsit cu
moartea. 3 Să n-aprinzi foc în nici una din locuinţele voastre în ziua
Sabatului.” 4 Moise a vorbit întregii adunări a copiilor lui Israel şi a zis:
„Iată ce a poruncit Domnul. 5 Luaţi din ce aveţi şi aduceţi un prinos
Domnului. Fiecare să aducă prinos Domnului ce-l lasă inima: aur, argint, şi
aramă; 6 pânze vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu, in subţire şi
păr de capră; 7 piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare;
lemn de salcîm, 8 untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul
ungerii şi pentru tămâia mirositoare; 9 pietre de onix şi alte pietre pentru
împodobirea efodului şi a pieptarului. 10 Toţi cei iscusiţi dintre voi să
vină şi să facă tot ce a poruncit Domnul: 11 locaşul, cortul şi acoperişul
lui, copcile, scândurile, drugii, stâlpii şi picioarele lui; 12 chivotul şi
drugii lui, capacul ispăşirii şi perdeaua dinăuntru pentru acoperirea
chivotului; 13 masa şi drugii ei, cu toate uneltele ei, şi pîinile pentru
punerea înaintea Domnului; 14 sfeşnicul cu uneltele lui, candelele lui şi
untdelemnul pentru sfeşnic; 15 altarul pentru tămâie şi drugii lui,
untdelemnul pentru ungere şi tămâia mirositoare şi perdeaua uşii de afară, de la
intrarea cortului; 16 altarul pentru arderile-de-tot, grătarul lui din aramă,
drugii lui şi toate uneltele lui, ligheanul cu piciorul lui, 17 pânzele
curţii, stâlpii ei, picioarele ei şi perdeaua de la poarta curţii; 18 ţăruşii
cortului, ţăruşii curţii şi funiile lor; 19 veşmintele preoţeşti pentru
slujba Sfântului locaş, veşmintele sfinte ale preotului Aaron şi veşmintele
fiilor lui pentru slujbele preoţeşti.” 20 Toată adunarea copiilor lui Israel
a ieşit dinaintea lui Moise. 21 Toţi cei cu tragere de inimă şi bunăvoinţă au
venit şi au adus un prinos Domnului pentru lucrarea cortului întâlnirii, pentru
toată slujba lui şi pentru veşmintele sfinte. 22 Au venit îndată bărbaţi şi
femei, toţi cei cu tragere de inimă, şi au adus belciuge de nas, inele, cercei,
brăţări, salbe şi tot felul de lucruri din aur; fiecare a adus prinosul de aur
pe care-l închinase Domnului. 23 Toţi cei ce aveau stofe (pânze) vopsite în
albastru, în purpuriu, în cărămiziu, in subţire şi păr de capră, piei de berbeci
vopsite în roşu şi piei de viţel de mare, le-au adus. 24 Toţi cei ce puteau
aduce prin ridicare un prinos din argint şi din aramă, au adus prinosul
Domnului. Toţi cei ce aveau lemn de salcîm, bun pentru lucrările rânduite pentru
slujbă, l-au adus. 25 Toate femeile iscusite au tors cu mâinile lor şi au
adus lucrul lor, şi anume: tort vopsit în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi
in subţire. 26 Toate femeile cu tragere de inimă şi iscusite au tors păr de
capră. 27 Fruntaşii poporului au adus pietre de onix şi alte pietre pentru
efod şi pieptar; 28 mirodenii şi untdelemn, pentru sfeşnic, pentru
untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare. 29 Toţi copiii lui Israel,
bărbaţi şi femei, pe care-i trăgea inima să ajute la lucrul poruncit de Domnul
prin Moise, au adus Domnului daruri de bună voie. 30 Moise a zis copiilor lui
Israel: „Să ştiţi că Domnul a ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din
seminţia lui Iuda. 31 L-a umplut cu Duhul lui Dumnezeu, duh de înţelepciune,
pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări. 32 I-a dat putere să
născocească planuri, să lucreze în aur, în argint şi în aramă, 33 să sape în
pietre şi să le lege, să lucreze lemnul cu meşteşug, şi să facă tot felul de
lucrări meşteşugite. 34 I-a dat şi darul să înveţe pe alţii, atât lui cât şi
lui Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. 35 I-a umplut cu
pricepere, ca să facă toate lucrările de săpătură în piatră, de cioplitură
meşteşugită, de lucrat la gherghef şi de ţesut pânze vopsite în albastru, în
purpuriu, în cărămiziu şi in subţire, să facă tot felul de lucrări şi născociri
de planuri.
Exod 36
1 Beţaleel, Oholiab şi toţi bărbaţii iscusiţi în care pusese Domnul
înţelepciune şi pricepere ca să ştie să facă lucrările rânduite pentru slujba
Sfântului locaş, au făcut totul după cum poruncise Domnul. 2 Moise a chemat
pe Beţaleel, Oholiab şi pe toţi bărbaţii iscusiţi în mintea cărora pusese Domnul
pricepere, şi anume pe toţi cei cu tragere de inimă la lucrul acesta ca să-l
facă. 3 Ei au luat dinaintea lui Moise toate prinoasele pe care le aduseseră
copiii lui Israel ca să facă lucrările rânduite pentru slujba Sfântului locaş.
Chiar şi după ce se începuse lucrarea tot se mai aduceau lui Moise, în fiecare
dimineaţă, daruri de bună voie. 4 Atunci toţi bărbaţii iscusiţi, prinşi la
toate lucrările Sfântului locaş, şi-au lăsat fiecare lucrul pe care-l
făceau, 5 şi au venit de au spus lui Moise: „Poporul aduce mult mai mult
decât trebuie pentru facerea lucrărilor pe care a poruncit Domnul să le
facem.” 6 Moise a pus să strige în tabără ca nimeni, fie bărbat fie femeie,
să nu mai aducă daruri pentru Sfântul locaş. Au oprit astfel pe popor să mai
aducă daruri. 7 Materialul adus era de ajuns pentru toate lucrările care
trebuiau făcute, ba încă mai şi trecea. 8 Toţi bărbaţii iscusiţi şi
lucrătorii au făcut cortul din zece covoare din in subţire şi răsucit din fir
albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe ele au ţesut heruvimi lucraţi cu
măiestrie. 9 Lungimea unui covor era de douăzeci şi opt de coţi; iar lăţimea
unui covor era de patru coţi. Toate covoarele aveau aceeaşi măsură. 10 Cinci
din aceste covoare au fost prinse la un loc; celelalte cinci, de asemenea, au
fost prinse la un loc. 11 Au făcut încheietori albastre la marginea covorului
cu care se sfîrşea cea dintâi împreunare; tot aşa au făcut şi la marginea
covorului cu care se sfîrşea a doua împreunare de covoare. 12 Au făcut
cincizeci de încheietori la cel dintâi covor, şi cincizeci de încheietori la
marginea covorului cu care se sfîrşea a doua împreunare de covoare;
încheietorile acestea erau una în faţa alteia. 13 Au făcut cincizeci de copci
din aur, şi au prins covoarele unul de altul cu copcile, aşa în cât cortul
alcătuia un întreg. 14 Au făcut nişte covoare din păr de capră, ca să
slujească de acoperiş pentru cort: unsprezece covoare de acestea au făcut. 15
Lungimea unui covor era de treizeci de coţi şi lăţimea unui covor era de patru
coţi; cele unsprezece covoare aveau aceeaşi măsură. 16 Au prins împreună,
deoparte, cinci din aceste covoare, iar pe celelalte şase, de altă parte. 17
Au făcut cincizeci de încheietori la marginea covorului cu care se sfîrşea o
împreunare de covoare şi cincizeci de încheietori la marginea covorului cu care
se sfîrşea a doua împreunare de covoare. 18 Au mai făcut şi cincizeci de
copci din aramă cu care să se împreuneze acoperişul cortului ca să alcătuiască
un întreg. 19 Au făcut pentru acoperişul cortului o învelitoare din piei de
berbeci vopsite în roşu şi o învelitoare din piei de viţel de mare, care trebuia
pusă pe deasupra. 20 Scândurile pentru cort le-au făcut din lemn de salcîm,
aşezate în picioare. 21 Lungimea unei scânduri era de zece coţi şi lăţimea
unei scânduri era de un cot şi jumătate. 22 Fiecare scândură avea două
urechi, unite una cu alta; tot aşa au făcut la toate scândurile cortului. 23
Au făcut douăzeci de scânduri pentru cort, înspre partea de miazăzi. 24 Au
pus patruzeci de picioare din argint sub cele douăzeci de scânduri, câte două
picioare sub fiecare scândură, pentru cele două urechi ale ei. 25 Au făcut
apoi douăzeci de scânduri pentru a doua latură a cortului, latura dinspre
miazănoapte, 26 cu cele patruzeci de picioare din argint ale lor, câte două
picioare sub fiecare scândură. 27 Au făcut apoi şase scânduri pentru fundul
cortului, înspre apus. 28 Au făcut două scânduri pentru cele două unghiuri
ale cortului în partea din fund; 29 acestea erau făcute din două bucăţi,
începând de la partea de jos, şi bine legate la vârf printr-un cerc; la fel au
făcut pentru amândouă scândurile din cele două unghiuri. 30 Erau astfel opt
scânduri, cu picioarele lor din argint, adică şaseprezece picioare, câte două
picioare sub fiecare scândură. 31 Au făcut cinci drugi din lemn de salcîm
pentru scândurile uneia din laturile cortului, 32 cinci drugi pentru
scândurile celei de a doua laturi a cortului şi cinci drugi pentru scândurile
laturii cortului din fundul dinspre apus; 33 drugul de la mijloc l-au făcut
aşa ca să treacă prin mijlocul scândurilor, de la un capăt la celalt. 34 Au
poleit scândurile cu aur şi verigile lor din aur le-au făcut aşa ca să se poată
petrece drugii prin ele; şi drugii i-au poleit cu aur. 35 Perdeaua dinăuntru
au făcut-o din fir albastru, purpuriu şi cărămiziu, şi din in subţire răsucit;
au lucrat-o cu măiestrie; şi au făcut heruvimi pe ea. 36 Au făcut patru
stâlpi din salcîm pentru ea şi i-au poleit cu aur; cîrligele lor erau din aur şi
au turnat pentru stâlpii aceştia patru picioare din argint. 37 Pentru uşa
cortului au făcut o perdea din fir albastru, purpuriu şi cărămiziu, şi din in
subţire răsucit; aceasta era o lucrare făcută la gherghef. 38 Au făcut cei
cinci stâlpi ai ei cu cîrligele lor, iar căpătîiele şi beţele lor de legătură
le-au poleit cu aur; cele cinci picioare ale lor erau din aramă.
Exod 37
1 Apoi Beţaleel a făcut chivotul din lemn de salcîm; lungimea lui era de doi
coţi şi jumătate, lăţimea de un cot şi jumătate şi înălţimea tot de un cot şi
jumătate. 2 L-a poleit cu aur curat pe dinăuntru şi pe dinafară şi i-a făcut
un chenar de jur împrejur. 3 A turnat pentru el patru verigi din aur pe care
le-a pus la cele patru colţuri ale lui: două verigi de o parte şi două verigi de
cealaltă parte. 4 A făcut nişte drugi din lemn de salcîm şi i-a poleit cu
aur. 5 A vârît drugii în verigile de la cele două laturi ale chivotului, ca
să ducă chivotul. 6 A făcut şi capacul ispăşirii din aur curat; lungimea lui
era de doi coţi şi jumătate şi lăţimea de un cot şi jumătate. 7 A făcut doi
heruvimi din aur bătut, la cele două capete ale capacului ispăşirii; 8 un
heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt; heruvimii i-a făcut pe
capacul ispăşirii la cele două capete ale lui. 9 Heruvimii erau cu aripile
întinse deasupra, acoperind capacul ispăşirii cu aripile lor şi uitându-se unul
la altul. Heruvimii stăteau cu faţa întoarsă spre capacul ispăşirii. 10 A
făcut masa din lemn de salcîm; lungimea ei era de doi coţi, lăţimea de un cot şi
înălţimea de un cot şi jumătate. 11 A poleit-o cu aur curat şi i-a făcut un
chenar de jur împrejur. 12 I-a făcut împrejur un pervaz de un lat de mână pe
care a făcut un chenar de jur împrejur. 13 A turnat pentru masă petru verigi
din aur şi a pus verigile în cele patru colţuri, care erau la cele patru
picioare ale ei. 14 Verigile erau lângă pervaz şi în ele erau vârîţi drugii
pentru ducerea mesei. 15 A făcut drugii din lemn de salcîm şi i-a poleit cu
aur; ei slujeau la ducerea mesei. 16 A făcut apoi uneltele care trebuiau puse
pe masă, farfuriile, căţuile, potirele şi ceştile ei, care slujeau la jertfele
de băutură; le-a făcut din aur curat. 17 A făcut sfeşnicul din aur curat; a
făcut sfeşnicul din aur curat, bătut; piciorul, fusul, potiraşele, gămălioarele
şi florile lui erau dintr-o bucată cu el. 18 Din amândouă părţile lui ieşeau
şase braţe: trei braţe dintr-o latură şi trei braţe din cealaltă latură. 19
Pe un braţ erau trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi
florile lor, şi pe un alt braţ alte trei potiraşe în chip de floare de migdal,
cu gămălioarele şi florile lor; aşa era la toate cele şase braţe care ieşeau din
sfeşnic. 20 Pe fusul sfeşniciului erau patru potiraşe în chip de floare de
migdal, cu gămălioarele şi florile lor. 21 Era o gămălioară sub două braţe
care ieşeau din sfeşnic, o gămălioară sub alte două braţe, şi o gămălioară sub
alte două braţe; aşa era la toate cele şase braţe care ieşeau din sfeşnic. 22
Gămălioarele şi braţele sfeşnicului erau dintr-o bucată cu el, bătut în
întregime dintr-o bucată din aur curat. 23 A făcut apoi cele şapte candele
ale lui, mucările şi cenuşarele lui, toate din aur curat. 24 A întrebuinţat
un talant din aur curat pentru facerea sfeşnicului cu toate uneltele lui. 25
Apoi a făcut altarul pentru tămâie din lemn de salcîm; lungimea lui era de un
cot şi lăţimea de un cot; era în patru muchi şi înălţimea lui era de doi coţi.
Coarnele erau dintr-o bucată cu el. 26 L-a poleit cu aur curat, atât partea
de sus cât şi laturile de jur împrejur şi coarnele. Şi i-a făcut o cunună de jur
împrejur. 27 sub cunună a făcut două verigi din aur pe care le-a pus în cele
două unghiuri din cele două laturi, ca să se vâre în ele drugii, care slujeau la
ducerea lui. 28 A făcut nişte drugi din lemn de salcîm şi i-a poleit cu
aur. 29 A făcut untdelemnul pentru ungerea Sfântă, şi tămâia mirositoare,
curată, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir.
Exod 38
1 A făcut altarul pentru arderile-de-tot din lemn de salcîm; lungimea lui era
de cinci coţi şi lăţimea de cinci coţi; era în patru muchi şi înălţimea lui era
de trei coţi. 2 La cele patru colţuri i-a făcut nişte coarne dintr-o bucată
cu el şi l-a poleit cu aramă. 3 A făcut toate uneltele altarului: oalele
pentru cenuşă, lopeţile, ligheanele, furculiţele şi tigăile pentru cărbuni;
toate uneltele acestea le-a făcut din aramă. 4 A făcut pentru altar un grătar
din aramă, ca o reţea pe care a pus-o sub pervazul altarului, începând de jos,
aşa că venea până la jumătatea altarului. 5 A turnat apoi patru verigi pe
care le-a pus în cele patru colţuri ale grătarului din aramă, ca să vâre drugii
în ele. 6 A făcut drugii din lemn de salcîm şi i-a poleit cu aramă. 7 A
vârît drugii în verigile de pe laturile altarului ca să-l ducă. L-a făcut din
scânduri, gol pe dinăuntru. 8 A făcut ligheanul din aramă, cu piciorul lui
din aramă, din oglinzile femeilor care slujeau la uşa cortului întâlnirii. 9
Apoi a făcut curtea. Înspre partea de miazăzi, pentru curte, erau nişte pânze
din in subţire răsucit, pe o lungime de o sută de coţi, 10 cu douăzeci de
stâlpi aşezaţi pe douăzeci de picioare din aramă; cîrligele stâlpilor şi beţele
lor de legătură erau din argint. 11 Înspre partea de miazănoapte, erau o sută
de coţi de pânză, cu douăzeci de stâlpi şi cu cele douăzeci de picioare din
aramă ale lor; cîrligele stâlpilor şi beţele lor de legătură erau din
argint. 12 Înspre partea de sus, erau cincizeci de coţi de pânză, cu zece
stâlpi şi cele zece picioare ale lor; cîrligele stâlpilor şi beţele lor de
legătură erau din argint. 13 Înspre partea de răsărit, pe cei cincizeci de
coţi lăţime, erau: 14 pentru o aripă, cincisprezece coţi de pânză, cu trei
stâlpi şi cele trei picioare ale lor, 15 şi pentru a doua aripă, care era în
faţa ei, de cealaltă parte a porţii curţii, cincisprezece coţi de pânză cu trei
stâlpi şi cele trei picioare ale lor. 16 Toate pânzele de jur împrejurul
curţii erau din in subţire răsucit. 17 Picioarele stâlpilor erau din aramă,
cîrligele stâlpilor şi beţele lor de legătură erau din argint şi căpătîiele lor
erau poleite cu argint. Toţi stâlpii curţii erau legaţi între ei cu beţe din
argint. 18 Perdeaua de la poarta curţii cortului era o lucrătură făcută la
gherghef din fir albastru, purpuriu, cărămiziu, şi din in subţire răsucit; avea
o lungime de douăzeci de coţi şi înălţimea era de cinci coţi, ca lăţimea
pânzelor curţii; 19 cei patru stâlpi ai ei şi cele patru picioare ale lor
erau din aramă; cîrligele şi beţele lor de legătură erau din argint; iar
căpătîiele erau poleite cu argint. 20 Toţi ţăruşii din jurul cortului şi
curţii erau din aramă. 21 Iată socoteala locaşului cortului întâlnirii,
făcută după porunca lui Moise, prin îngrijirea Leviţilor, sub cârmuirea lui
Itamar, fiul preotului Aaron. 22 Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din
seminţia lui Iuda, a făcut tot ce poruncise lui Moise Domnul. 23 El a avut ca
ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan, meşter la săpat în
pietre, la cioplit cu meşteşug şi la lucrat pe gherghef în pânzele vopsite în
albastru, în purpuriu, în cărămiziu, şi în in subţire. 24 Tot aurul
întrebuinţat la lucru pentru toate lucrările Sfântului locaş, aur ieşit din
daruri, se suia la douăzeci şi nouă de talanţi şi şapte sute treizeci de sicli,
după siclul cortului. 25 Argintul celor ieşiţi la numărătoare, din adunare,
se suia la o sută de talanţi şi o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli,
după siclul Sfântului locaş: 26 câte o jumătate de siclu de cap, o jumătate
de siclu, după siclul Sfântului locaş, pentru fiecare om cuprins în numărătoare,
de la vârsta de douăzeci de ani în sus, adică pentru şase sute trei mii cinci
sute cincizeci de oameni. 27 Din cei o sută de talanţi din argint s-au turnat
picioarele Sfântului locaş şi picioarele perdelei dinăuntru, adică o sută de
picioare la cei o sută de talanţi, câte un talant de picior. 28 Şi cu cei o
mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli s-au făcut cîrligele şi beţele de
legătură dintre stâlpi şi le-au poleit căpătîiele. 29 Arama dăruită se suia
la şaptezeci de talanţi şi două mii patru sute de sicli. 30 Din ea au făcut
picioarele de la uşa cortului întâlnirii; altarul din aramă cu grătarul lui şi
toate uneltele altarului; 31 picioarele stâlpilor curţii, de jur împrejur, şi
picioarele stâlpilor de la poarta curţii; şi toţi ţăruşii din jurul cortului şi
ai curţii.
Exod 39
1 Cu pânzele vopsite în albastru, în purpuriu şi în cărămiziu, au făcut
veşmintele preoţilor pentru slujba Sfântului locaş şi au făcut veşminte sfinte
lui Aaron, cum poruncise lui Moise Domnul. 2 Au făcut efodul din aur, din fir
albastru, purpuriu şi cărămiziu, şi din in subţire răsucit. 3 Au întins nişte
plăci din aur şi le-au tăiat în fire subţiri pe care le-au ţesut în pânzele
vopsite în albastru, în purpuriu şi în cărămiziu, şi în in subţire; era lucrat
cu măestrie. 4 I-au făcut nişte umerari care se împreunau cu el, aşa că la
cele două capete ale lui, efodul era legat cu ei. 5 Brâul era de aceeaşi
lucrătură ca efodul şi prins de el; era din aur, din fir albastru, purpuriu şi
cărămiziu, şi din in subţire răsucit, cum poruncise lui Moise Domnul. 6 Au
pregătit pietrele de onix, le-au prins în legături din aur şi au săpat pe ele
numele fiilor lui Israel, cum se sapă peceţile. 7 Le-au pus pe umerarii
efodului, ca pietre de aducere aminte pentru fiii lui Israel, cum poruncise lui
Moise Domnul. 8 Au făcut apoi pieptarul, lucrat cu măestrie, din aceeaşi
lucrătură ca efodul: din aur, din fir albastru, purpuriu şi cărămiziu, şi din in
subţire răsucit. 9 Era în patru colţuri. Pieptarul l-au făcut îndoit;
lungimea lui era de o palmă, şi lăţimea de o palmă; era îndoit. 10 Au pus în
el patru şiruri de pietre: în şirul întâi era: un sardonix, un topaz şi un
smarald; 11 în al doilea şir: un rubin, un safir şi un diamant; 12 în al
treilea şir: un opal, un agat şi un ametist; 13 iar în al patrulea şir: un
hrisolit, un onix şi un iaspis. Pietrele acestea erau legate în ferecăturile lor
din aur. 14 Erau douăsprezece, după numele fiilor lui Israel; erau săpate ca
nişte peceţi, fiecare cu numele uneia din cele douăsprezece seminţii. 15 Pe
pieptar au făcut apoi nişte lănţişoare din aur curat, împletite ca nişte
sfori. 16 Au făcut două ferecături din aur şi două verigi din aur şi au pus
cele două verigi la cele două capete ale pieptarului. 17 Apoi cele două
lănţişoare împletite, din aur, le-au vârît în cele două verigi de la cele două
capete ale pieptarului; 18 iar celelalte două capete ale celor două
lănţişoare le-au agăţat de cele două ferecături şi le-au pus pe umerarii
efodului în partea dinainte. 19 Au mai făcut două verigi din aur pe care
le-au pus la cele două capete de jos ale pieptarului, pe marginea dinăuntru
dinspre efod. 20 Apoi au făcut alte două verigi din aur pe care le-au pus la
cei doi umerari ai efodului, jos, pe partea dinainte a lui, tocmai acolo unde se
împreună efodul cu umerarii, deasupra brâului efodului. 21 Au legat pieptarul
cu verigile lui de verigile efodului cu o sfoară albastră, aşa ca pieptarul să
stea ţeapăn deasupra brâului efodului şi să nu se poată mişca de pe efod, cum
poruncise lui Moise Domnul. 22 Au făcut mantia de sub efod ţesută toată cu
meşteşug din pânză albastră. 23 La mijlocul mantiei, sus, era o gură ca gura
unei platoşe; gura aceasta era tivită de jur împrejur ca să nu se rupă. 24 Pe
marginea mantiei au făcut nişte rodii de coloare albastră, purpurie şi
cărămizie, din fir răsucit; 25 au făcut şi nişte clopoţei din aur curat şi
clopoţeii i-au pus între rodii, de jur împrejurul mantiei: 26 venea un
clopoţel şi o rodie, un clopoţel şi o rodie, pe toată marginea dimprejurul
mantiei, pentru slujbă, cum poruncise lui Moise Domnul. 27 Au făcut şi
tunicile din in subţire ţesute cu măestrie, pentru Aaron şi fiii lui; 28
mitra din in subţire şi bonetele din in subţire care slujeau ca podoabă;
pantalonii din in subţire răsucit; 29 brâul din in subţire răsucit, lucrat la
gherghef şi de coloare albastră, purpurie şi cărămizie, cum poruncise lui Moise
Domnul. 30 Au făcut apoi şi placa din aur curat, cununa împărătească Sfântă
şi au săpat pe ea, cum se sapă pe o pecete: „Sfânt Domnului”. 31 Au legat-o
de mitră, sus, cu o sfoară albastră, cum poruncise lui Moise Domnul. 32
Astfel au fost isprăvite toate lucrările locaşului cortului întâlnirii. Copiii
lui Israel au făcut tot ce poruncise lui Moise Domnul: aşa au făcut. 33 Au
adus locaşul la Moise: cortul şi toate uneltele lui, copcile, scândurile,
drugii, stâlpii şi picioarele lui; 34 învelitoarea din piei de berbec vopsite
în roşu, învelitoarea din piei de viţel de mare, şi perdeaua de
despărţire; 35 chivotul mărturiei şi drugii lui şi capacul ispăşirii; 36
masa cu toate uneltele ei şi pîinile pentru punerea înaintea Domnului; 37
sfeşnicul din aur curat, candelele lui aşezate în rând şi toate uneltele lui şi
untdelemnul pentru sfeşnic; 38 altarul din aur, curat, untdelemnul pentru
ungere şi tămâia mirositoare şi perdeaua de la uşa cortului; 39 altarul din
aramă, grătarul lui din aramă, drugii lui şi toate uneltele lui; ligheanul cu
piciorul lui; 40 pânzele curţii, stâlpii ei şi picioarele lor, perdeaua de la
poarta curţii, funiile ei, ţăruşii ei şi toate uneltele pentru slujba locaşului
cortului întâlnirii; 41 veşmintele pentru slujbă, pentru făcut slujba în
Locul Sfânt, veşmintele sfinte pentru preotul Aaron şi veşmintele fiilor lui
pentru slujbele preoţeşti. 42 Copiii lui Israel au făcut toate aceste lucrări
după toate poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul. 43 Moise a cercetat
toate lucrările; şi iată, le făcuseră cum poruncise Domnul, aşa le făcuseră. Şi
Moise i-a binecuvântat.
Exod 40
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „În ziua întâi a lunii întâi să
întinzi locaşul cortului întâlnirii. 3 Să pui în el chivotul mărturiei şi
înaintea chivotului să atîrni perdeaua dinăuntru. 4 Apoi să aduci masa şi să
pui pe ea cele rânduite. După aceea să aduci sfeşnicul şi să-i aşezi
candelele. 5 Altarul din aur pentru tămâie să-l aşezi înaintea chivotului
mărturiei şi să atîrni perdeaua la uşa cortului. 6 Să aşezi altarul pentru
arderile-de-tot înaintea uşii locaşului cortului întâlnirii. 7 Ligheanul să-l
aşezi între Cortul Întâlnirii şi altar şi să pui apă în el. 8 Să aşezi curtea
de jur împrejur şi să pui perdeaua la poarta curţii. 9 Să iei untdelemnul
pentru ungere, să ungi cu el cortul şi tot ce cuprinde el, şi să-l sfinţeşti, cu
toate uneltele lui; şi va fi Sfânt. 10 Să ungi altarul pentru arderile-de-tot
şi toate uneltele lui şi să sfinţeşti altarul; şi altarul va fi preaSfânt. 11
Să ungi ligheanul cu piciorul lui şi să-l sfinţeşti. 12 Apoi să aduci pe
Aaron şi pe fiii lui la uşa cortului întâlnirii şi să-i speli cu apă. 13 Să
îmbraci pe Aaron cu veşmintele sfinte, să-l ungi şi să-l sfinţeşti, ca să-Mi
facă slujba de preot. 14 Să chemi şi pe fiii lui, să-i îmbraci cu
tunicile, 15 şi să-i ungi cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi facă slujba de
preoţi. În puterea acestei ungeri, ei vor avea pururea dreptul preoţiei, printre
urmaşii lor.” 16 Moise a făcut întocmai cum îi poruncise Domnul; aşa a
făcut. 17 În ziua întâi a lunii întâi a anului al doilea cortul era
aşezat. 18 Moise a aşezat cortul; i-a pus picioarele, a aşezat scândurile şi
verigile şi a ridicat stâlpii. 19 A întins învelitoarea care slujea de
acoperiş deasupra cortului şi pe deasupra a pus învelitoarea acoperişului
cortului, cum poruncise lui Moise Domnul. 20 Apoi a luat mărturia şi a pus-o
în chivot; a pus drugii la chivot şi a aşezat capacul ispăşirii deasupra
chivotului. 21 A adus chivotul în cort; a atîrnat perdeaua despărţitoare
înaintea lui şi a acoperit astfel chivotul mărturirei, cum poruncise lui Moise
Domnul. 22 A aşezat masa în Cortul Întâlnirii, în partea de miazănoapte a
cortului, dincoace de perdeaua dinăuntru; 23 şi a pus pe ea pîinile, înaintea
Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul. 24 Apoi a aşezat sfeşnicul în
Cortul Întâlnirii, în faţa mesei, în partea de miazăzi a cortului 25 şi i-a
aşezat candelele înaintea Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul. 26 Apoi a
aşezat altarul din aur în Cortul Întâlnirii în faţa perdelei dinăuntru; 27 a
ars pe el tămâie mirositoare, cum poruncise lui Moise Domnul. 28 A aşezat
perdeaua la uşa cortului. 29 A aşezat altarul pentru arderile-de-tot la uşa
locaşului cortului întâlnirii; şi a adus pe el arderea-de-tot şi jertfa de
mâncare, cum poruncise lui Mosie Domnul. 30 A aşezat ligheanul între Cortul
Întâlnirii şi altar şi a pus în el apă pentru spălat. 31 Moise, Aaron şi fiii
lui şi-au spălat mâinile şi picioarele în el; 32 când intrau în Cortul
Întâlnirii şi se apropiau de altar, se spălau, cum poruncise lui Moise
Domnul. 33 Apoi a ridicat curtea împrejurul cortului şi altarului şi a pus
perdeaua la poarta curţii. Astfel a isprăvit Moise lucrarea. 34 Atunci norul
a acoperit Cortul Întâlnirii, şi slava Domnului a umplut cortul. 35 Moise nu
putea să intre în Cortul Întâlnirii pentru că norul stătea deasupra lui şi slava
Domnului umplea cortul. 36 cât au ţinut călătoriile lor, copiii lui Israel
porneau numai când se ridica norul de deasupra cortului. 37 Şi când nu se
ridica norul, nu porneau până ce nu se ridica. 38 Norul Domnului era deasupra
cortului ziua; iar noaptea, era un foc, înaintea întregii case a lui Israel, în
timpul tuturor călătoriilor lor.
|
Serviciile de Închinare
Duminica
Rugaciune: 10:00-11:00
Serviciu divin: 11:00-12:00
Copii şi tineri: 18:00-19:00
Serviciu divin: 19:00-20:00
Miercuri
Rugaciune: 18:00-19:00
Studiu Biblic: 19:00-19:30
Vineri
Repetiţii de cor: 17:00-18:30
Sâmbăta
Întâlnire tineret: 18:00-20:00
|
|