|
Geneza 1
1 La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. 2 Pământul era pustiu
şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric şi Duhul lui Dumnezeu se mişca
pe deasupra apelor. 3 Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină. 4
Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de
întuneric. 5 Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte.
Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua
întâi. 6 Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape şi ea să despartă
apele de ape.” 7 Şi Dumnezeu a făcut întinderea şi ea a despărţit apele care
Sunt dedesubtul întinderii de apele care Sunt deasupra întinderii. Şi aşa a
fost. 8 Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară şi apoi a
fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua. 9 Dumnezeu a zis: „Să se
strângă la un loc apele care Sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” Şi
aşa a fost. 10 Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o
mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. 11 Apoi Dumnezeu a zis: „Să
dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după
soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost. 12
Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei şi pomi care fac rod şi
care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era
bun. 13 Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost
ziua a treia. 14 Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea
cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate
vremurile, zilele şi anii; 15 şi să slujească de luminători în întinderea
cerului, ca să lumineze pământul.” Şi aşa a fost. 16 Dumnezeu a făcut cei doi
mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua şi
luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele. 17
Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului, ca să lumineze pământul, 18 să
stăpânească ziua şi noaptea, şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a
văzut că lucrul acesta era bun. 19 Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o
dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra. 20 Dumnezeu a zis: „Să mişune apele
de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea
cerului.” 21 Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se
mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre
înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune. 22 Dumnezeu le-a
binecuvântat şi a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se
înmulţească şi păsările pe pământ”. 23 Astfel a fost o seară şi apoi a fost o
dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea. 24 Dumnezeu a zis: „Să dea pământul
vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul
lor.” Şi aşa a fost. 25 Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor,
vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a
văzut că erau bune. 26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru,
după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările
cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă
pe pământ.” 27 Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după
chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. 28
Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi
pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului
şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” 29 Şi Dumnezeu a zis:
„Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului
pământ, şi orice pom care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana
voastră.” 30 Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului şi
tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă,
le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost. 31 Dumnezeu S-a uitat
la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară şi apoi a
fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.
Geneza 2
1 Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. 2 În
ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a
şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. 3 Dumnezeu a
binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit
de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse. 4 Iată istoria cerurilor
şi a pământului, când au fost făcute. 5 În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu
un pământ şi ceruri, nu era încă pe pământ nici un copăcel de câmp şi nici o
iarbă de pe câmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie
pe pământ şi nu era nici un om ca să lucreze pământul. 6 Ci un abur se ridica
de pe pământ şi uda toată faţa pământului. 7 Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om
din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut
astfel un suflet viu. 8 Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre
răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. 9 Domnul Dumnezeu a
făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la
mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi
răului. 10 Un râu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi
se făcea patru braţe. 11 Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată
ţara Havila, unde se găseşte aur. 12 Aurul din ţara aceasta este bun; acolo
se găseşte şi bedelion şi piatră de onix. 13 Numele râului al doilea este
Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş. 14 Numele celui de-al treilea este
Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul. 15
Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze
şi s-o păzească. 16 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să
mănânci după plăcere din orice pom din grădină; 17 dar din pomul cunoştinţei
binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri
negreşit.” 18 Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am
să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” 19 Domnul Dumnezeu a făcut din pământ
toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă
cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare,
acela-i era numele. 20 Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului
şi tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care
să i se potrivească. 21 Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste
om şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis
carnea la locul ei. 22 Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a
făcut o femeie şi a adus-o la om. 23 Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea
care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie
(ebr.: işa = femeie), pentru că a fost luată din om (ebr.: iş = bărbat).” 24
De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi
se vor face un singur trup. 25 Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le
era ruşine.
Geneza 3
1 Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul
Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din
toţi pomii din grădină?” 2 Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din
rodul tuturor pomilor din grădină.” 3 Dar despre rodul pomului din mijlocul
grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el,
ca să nu muriţi.” 4 Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi
muri! 5 dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor
deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. 6 Femeia a
văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit
ca să deschidă cuiva mintea. A luat, deci, din rodul lui şi a mâncat; a dat şi
bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el. 7 Atunci li
s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze
de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele. 8 Atunci au auzit glasul Domnului
Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s-au
ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. 9 Dar Domnul
Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?” 10 El a răspuns: „Ţi-am
auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol şi m-am
ascuns.” 11 Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva
ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” 12 Omul a
răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom
şi am mâncat.” 13 Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a
răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.” 14 Domnul Dumnezeu a zis
şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi
între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe
pântece şi să mănânci ţărână. 15 Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie,
între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi
călcâiul.” 16 Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea
ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău,
iar el va stăpâni peste tine.” 17 Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de
glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu
mănânci deloc din el” blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă
trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; 18 spini şi
pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp. 19 În sudoarea feţei tale
să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat;
căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” 20 Adam a pus nevestei sale
numele Eva (ebr. = viaţă): căci ea a fost mama tuturor celor vii. 21 Domnul
Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu
ele. 22 Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi,
cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, deci, acum ca nu cumva să-şi întindă
mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în
veci.” 23 De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să
lucreze pământul, din care fusese luat. 24 Astfel a izgonit El pe Adam; şi la
răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie
învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.
Geneza 4
1 Adam s-a împreunat cu nevastă-sa, Eva; ea a rămas însărcinată şi a născut
pe Cain. Şi a zis: „Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!” 2 A mai născut şi
pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar. 3 După o bucată de
vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. 4
Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi-născute ale turmei lui şi
din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; 5
dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte
tare şi i s-a posomorât faţa. 6 Şi Domnul i-a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai
mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? 7 Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi
bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine
după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” 8 Însă Cain a zis fratelui său Abel:
„Haide să ieşim la câmp.” Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva
fratelui său Abel şi l-a omorât. 9 Domnul i-a zis lui Cain: „Unde este
fratele tău Abel?” El a răspuns: „Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui
meu?” 10 Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă
din pământ la Mine. 11 Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta,
care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău! 12
Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii
pe pământ.” 13 Cain a zis Domnului: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot
suferi. 14 Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu va trebui să
mă ascund de Faţa Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi oricine mă va
găsi, mă va omorî.” 15 Domnul i-a zis: „Nicidecum; ci dacă va omorî cineva pe
Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori.” Şi Domnul a Hotărât un semn pentru
Cain, ca oricine îl va găsi, să nu-l omoare. 16 Apoi, Cain a ieşit din Faţa
Domnului şi a locuit în ţara Nod, la răsărit de Eden. 17 Cain s-a împreunat
cu nevastă-sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să
zidească o cetate şi a pus acestei cetăţi numele fiului său, Enoh. 18 Enoh a
fost tatăl lui Irad; Irad a fost tatăl lui Mehuiael; Mehuiael a fost tatăl lui
Metuşael; şi Metuşael a fost tatăl lui Lameh. 19 Lameh şi-a luat două
neveste: numele uneia era Ada şi numele celeilalte era Ţila. 20 Ada a născut
pe Iabal: el a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi şi păzesc vitele. 21
Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cântă cu alăuta
şi cu cavalul. 22 Ţila, de partea ei, a născut şi ea pe Tubal-Cain,
făuritorul tuturor uneltelor din aramă şi din fier. Sora lui Tubal-Cain era
Naama. 23 Lameh a zis nevestelor sale: „Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu!
Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea şi
un tânăr pentru vânătăile mele. 24 Cain va fi răzbunat de şapte ori, Iar
Lameh de şaptezeci de ori câte şapte.” 25 Adam s-a împreunat iarăşi cu
nevastă-sa; ea a născut un fiu şi i-a pus numele Set „căci” a zis ea „Dumnezeu
mi-a dat o altă sămânţă în locul lui Abel pe care l-a ucis Cain.” 26 Lui Set
i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să
cheme Numele Domnului.
Geneza 5
1 Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a
făcut după asemănarea lui Dumnezeu. 2 I-a făcut parte bărbătească şi parte
femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de „om” în ziua când au fost
făcuţi. 3 La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după
chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set. 4 După naşterea lui Set, Adam
a trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice. 5 Toate zilele pe care
le-a trăit Adam, au fost de nouă sute treizeci de ani; apoi a murit. 6 La
vârsta de o sută cinci ani, Set a născut pe Enos. 7 După naşterea lui Enos,
Set a mai trăit opt sute şapte ani şi a născut fii şi fiice. 8 Toate zilele
lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani; apoi a murit. 9 La vârsta de
nouăzeci de ani, Enos a născut pe Cainan. 10 După naşterea lui Cainan, Enos a
mai trăit opt sute cincisprezece ani şi a născut fii şi fiice. 11 Toate
zilele lui Enos au fost de nouă sute cinci ani; apoi a murit. 12 La vârsta de
şaptezeci de ani, Cainan a născut pe Mahalaleel. 13 După naşterea lui
Mahalaleel, Cainan a mai trăit opt sute patruzeci de ani; şi a născut fii şi
fiice. 14 Toate zilele lui Cainan au fost de nouă sute zece ani; apoi a
murit. 15 La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Mahalaleel a născut pe
Iared. 16 După naşterea lui Iared, Mahalaleel a mai trăit opt sute treizeci
de ani; şi a născut fii şi fiice. 17 Toate zilele lui Mahalaleel au fost de
opt sute nouăzeci şi cinci de ani; apoi a murit. 18 La vârsta de o sută
şaizeci şi doi de ani, Iared a născut pe Enoh. 19 După naşterea lui Enoh,
Iared a mai trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice. 20 Toate zilele
lui Iared au fost de nouă sute şaizeci şi doi de ani; apoi a murit. 21 La
vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala. 22 După
naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut
fii şi fiice. 23 Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de
ani. 24 Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat
Dumnezeu. 25 La vârsta de o sută optzeci şi şapte de ani, Metusala a născut
pe Lameh. 26 După naşterea lui Lameh, Metusala a mai trăit şapte sute optzeci
şi doi de ani; şi a născut fii şi fiice. 27 Toate zilele lui Metusala au fost
de nouă sute şaizeci şi nouă de ani; apoi a murit. 28 La vârsta de o sută
optzeci şi doi de ani, Lameh a născut un fiu. 29 El i-a pus numele Noe,
zicând: „Acesta ne va mângîia pentru osteneala şi truda mânilor noastre, care
vin din acest pământ pe care l-a blestemat Domnul.” 30 După naşterea lui Noe,
Lameh a mai trăit cinci sute nouăzeci şi cinci de ani; şi a născut fii şi
fiice. 31 Toate zilele lui Lameh au fost de şapte sute şaptezeci şi şapte de
ani; apoi a murit. 32 Noe, la vârsta de cinci sute de ani, a născut pe Sem,
Ham şi Iafet.
Geneza 6
1 Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au
născut fete, 2 fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase;
şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. 3 Atunci
Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci şi omul nu este decât
carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” 4
Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea, şi chiar şi după ce s-au împreunat
fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau
vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume. 5 Domnul a văzut că răutatea
omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau
îndreptate în fiecare zi numai spre rău. 6 I-a părut rău Domnului că l-a
făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui. 7 Şi Domnul a zis: „Am să
şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite,
până la târâtoare şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am
făcut.” 8 Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului. 9 Iată care Sunt
urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui:
Noe umbla cu Dumnezeu. 10 Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet. 11
Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. 12
Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat; căci orice
făptură îşi stricase calea pe pământ. 13 Atunci Dumnezeu i-a zis lui Noe:
„Sfârşitul oricărei făpturi este Hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut
pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul. 14 Fă-ţi o
corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe şi
s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară. 15 Iată cum s-o faci:
corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi
treizeci de coţi în înălţime. 16 Să faci corăbiei o fereastră, sus, lată de
un cot; uşa s-o pui în latura corăbiei; şi să faci un rând de cămări jos, altul
la mijloc şi altul sus. 17 Şi, iată că Eu am să fac să vină un potop de ape
pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă;
tot ce este pe pământ va pieri. 18 Dar cu tine fac un legământ; să intri în
corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu
tine. 19 Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie câte două
din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte
femeiască. 20 Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor şi din toate
târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înăuntru câte două din
fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă. 21 Şi tu, ia-ţi din toate bucatele care
se mănâncă şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi slujească de hrană ţie şi
lor.” 22 Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.
Geneza 7
1 Domnul i-a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am
văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni. 2 Ia cu tine câte
şapte perechi din toate dobitoacele curate, câte o parte bărbătească şi câte o
parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu Sunt curate, câte o parte
bărbătească şi câte o parte femeiască; 3 şi câte şapte perechi de asemenea,
din pasările cerului, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, ca să
le ţii vie sămânţa pe toată faţa pământului. 4 Căci după şapte zile, voi face
să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel
de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut.” 5 Noe a făcut tot
ce-i poruncise Domnul. 6 Noe era de şase sute de ani, când a venit potopul pe
pământ. 7 Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu
nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului. 8 Din dobitoacele curate
şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se târăşte pe pământ, 9
au intrat în corabie la Noe, două câte două, câte o parte bărbătească şi câte o
parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe. 10 După cele şapte zile,
au venit apele potopului pe pământ. 11 În anul al şase sutelea al vieţii lui
Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt
toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele
cerurilor. 12 Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de
nopţi. 13 În aceeaşi zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham şi Iafet, fiii
lui Noe, nevasta lui Noe şi cele trei neveste ale fiilor lui cu ei: 14 ei şi
toate fiarele câmpului, după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate
târâtoarele care se târăsc pe pământ după soiul lor, toate păsările după soiul
lor, toate păsărelele, tot ce are aripi. 15 Au intrat în corabie la Noe, două
câte două, din orice făptură care are suflare de viaţă. 16 Cele care au
intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice
făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după
el. 17 Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut şi au
ridicat corabia şi ea s-a înălţat deasupra pământului. 18 Apele au ajuns mari
şi au crescut foarte mult pe pământ şi corabia plutea pe deasupra apelor. 19
Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi, care Sunt sub cerul
întreg, au fost acoperiţi. 20 Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele
deasupra munţilor, care au fost acoperiţi. 21 Şi a pierit orice făptură care
se mişca pe pământ, atât păsările cât şi vitele şi fiarele, tot ce se tîra pe
pământ şi toţi oamenii. 22 Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de
viaţă în nări, tot ce era pe pământul uscat, a murit. 23 Toate făpturile care
erau pe faţa pământului au fost nimicite, de la om până la vite, până la
târâtoare şi până la păsările cerului: au fost nimicite de pe pământ. N-a rămas
decât Noe şi ce era cu el în corabie. 24 Apele au fost mari pe pământ o sută
cincizeci de zile.
Geneza 8
1 Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele
care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ şi
apele s-au potolit. 2 Izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor au fost
închise şi ploaia din cer a fost oprită. 3 Apele au scăzut de pe faţa
pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută cincizeci de zile,
apele s-au micşorat. 4 În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii,
corabia s-a oprit pe munţii Ararat. 5 Apele au mers scăzând până în luna a
zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile
munţilor. 6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care
o făcuse. 7 A dat drumul unui corb, care a ieşit, ducându-se şi
întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ. 8 A dat drumul şi unui
porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pământului. 9 Dar
porumbelul n-a găsit nici un loc ca să-şi pună piciorul şi s-a întors la el în
corabie, căci erau ape pe toată faţa pământului. Noe a întins mâna, l-a luat şi
l-a băgat la el în corabie. 10 A mai aşteptat alte şapte zile şi iarăşi a dat
drumul porumbelului din corabie. 11 Porumbelul s-a întors la el spre seară;
şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut
astfel că apele scăzuseră pe pământ. 12 A mai aşteptat alte şapte zile; şi a
dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el. 13 În anul
şase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ.
Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s-a uitat şi iată că faţa pământului se
uscase. 14 În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pământul era
uscat de tot. 15 Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe şi i-a zis: 16 „Ieşi din
corabie, tu şi nevastă-ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine! 17
Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul care Sunt cu
tine, atât păsările cât şi vitele şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ:
să mişune pe pământ, să crească şi să se înmulţească pe pământ.” 18 Şi Noe a
ieşit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi. 19 Toate
dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe pământ, după
soiurile lor, au ieşit din corabie. 20 Noe a zidit un altar Domnului; a luat
din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate, şi a adus arderi de
tot pe altar. 21 Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima
Lui: „Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirile
gândurilor din inima omului Sunt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi tot
ce este viu, cum am făcut. 22 cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi
seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!”
Geneza 9
1 Dumnezeu a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi şi le-a zis: „Creşteţi,
înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul. 2 S-apuce groaza şi frica de voi pe orice
dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pământ şi
pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre! 3 Tot ce se mişcă şi
are viaţă, să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba
verde. 4 Numai carne cu viaţa ei, adică sângele ei, să nu mâncaţi. 5 Căci
voi cere înapoi sângele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi de la orice
dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om,
care este fratele lui. 6 Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să
fie vărsat de om; căci Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Lui. 7 Iar voi,
creşteţi şi înmulţiţi-vă; răspândiţi-vă pe pământ şi înmulţiţi-vă pe el!” 8
Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui care erau cu el şi a zis: 9
„Iată, Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră, care va veni după
voi; 10 cu toate vieţuitoarele, care Sunt cu voi, atât păsările cât şi
vitele, şi toate fiarele de pe pământ, care Sunt cu voi; cu toate cele care au
ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pământ. 11 Fac un legământ
cu voi că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai
veni potop ca să pustiiască pământul.” 12 Şi Dumnezeu a zis: „Iată semnul
legământului pe care-l fac între Mine şi voi şi toate vieţuitoarele care Sunt cu
voi, pentru toate neamurile de oameni în veci: 13 curcubeul Meu pe care l-am
aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ. 14
Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor; 15
şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi toate
vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face potop, ca să nimicească
orice făptură. 16 Curcubeul va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el, ca să-Mi
aduc aminte de legământul cel veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de
orice trup de pe pământ”. 17 Şi Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Acesta este semnul
legământului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pământ.” 18
Fiii lui Noe, care au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet: Ham este tatăl
lui Canaan. 19 Aceştia au fost cei trei fii ai lui Noe, şi din ei s-au
răspândit oameni peste tot pământul. 20 Noe a început să fie lucrător de
pământ şi a sădit o vie. 21 A băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în
mijlocul cortului său. 22 Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui
său şi a spus celor doi fraţi ai lui afară. 23 Atunci Sem şi Iafet au luat
mantaua, au pus-o pe umeri, au mers de-a-ndăratelea şi au acoperit goliciunea
tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea
tatălui lor. 24 Noe s-a trezit din ameţeala vinului şi a aflat ce-i făcuse
fiul său cel mai tânăr. 25 Şi a zis: „Blestemat să fie Canaan! Să fie robul
robilor fraţilor lui!” 26 El a mai zis: „Binecuvântat să fie Domnul,
Dumnezeul lui Sem, şi Canaan să fie robul lui! 27 Dumnezeu să lărgească
locurile stăpânite de Iafet, Iafet să locuiască în corturile lui Sem şi Canaan
să fie robul lor!” 28 Noe a trăit, după potop, trei sute cincizeci de
ani. 29 Toate zilele lui Noe au fost de nouă sute cincizeci de ani; apoi a
murit.
Geneza 10
1 Iată spiţa neamului fiilor lui Noe: Sem, Ham şi Iafet. După potop li s-au
născut fii. 2 Fiii lui Iafet au fost: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal,
Meşec şi Tiras. 3 Fiii lui Gomer: Aşchenaz, Rifat şi Togarma. 4 Fiii lui
Iavan: Elişa, Tarşiş, Chitim şi Dodanim. 5 de la ei se trag popoarele din
ţările neamurilor de pe malul mării, după ţinuturile lor, după limba fiecăruia,
după familiile lor, după seminţiile lor. 6 Fiii lui Ham au fost: Cuş,
Miţraim, Put şi Canaan. 7 Fiii lui Cuş: Seba, Havila, Sabta, Raema şi
Sabteca. Fiii lui Raema: Şeba şi Dedan. 8 Cuş a născut şi pe Nimrod: el este
acela care a început să fie puternic pe pământ. 9 El a fost un viteaz vânător
înaintea Domnului; iată de ce se zice: „Ca Nimrod, viteaz vânător înaintea
Domnului.” 10 El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad şi Calne, în
ţara Şinear. 11 Din ţara aceasta a intrat în Asiria; a zidit Ninive,
Rehobot-Ir, Calah 12 şi Resen între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea
mare. 13 Miţraim a născut pe Ludimi, Anamimi, Lehabimi, Naftuhimi, 14
Patrusimi, Casluhimi, (din care au ieşit Filistenii) şi pe Caftorimi. 15
Canaan a născut pe Sidon, întâiul lui născut şi pe Het; 16 şi pe Iebusiţi, pe
Amoriţi, pe Ghirgasiţi, 17 pe Heviţi, pe Archiţi, pe Siniţi, 18 pe
Arvadiţi, pe Ţemariţi, pe Hamatiţi. În urmă, familiile Canaaniţilor s-au
împrăştiat. 19 Hotarele Canaaniţilor se întindeau de la Sidon, cum mergi spre
Gherar, până la Gaza şi cum mergi spre Sodoma, Gomora, Adma şi Ţeboim, până la
Leşa. 20 Aceştia Sunt fiii lui Ham, după familiile lor, după limbile lor,
după ţările lor, după neamurile lor. 21 Şi lui Sem, tatăl tuturor fiilor lui
Eber şi fratele cel mai mare al lui Iafet, i s-au născut fii. 22 Fiii lui Sem
au fost: Elam, Asur, Arpacşad, Lud şi Aram. 23 Fii lui Aram: Uţ, Hul, Gheter
şi Maş. 24 Arpacşad a născut pe Şelah; şi Şelah a născut pe Eber. 25 Lui
Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, numit aşa pentru că pe
vremea lui s-a împărţit pământul; iar numele fratelui său era Ioctan. 26
Ioctan a născut pe Almodad, pe Şelef, pe Aţarmavet, pe Ierah, 27 pe Adoram,
pe Uzal, pe Dicla, 28 pe Obal, pe Abimael, pe Seba, 29 pe Ofir, pe Havila
şi pe Iobab. Toţi aceştia au fost fiii lui Ioctan. 30 Ei au locuit de la
Meşa, cum mergi spre Sefar, până la muntele răsăritului. 31 Aceştia Sunt fiii
lui Sem, după familiile lor, după limbile lor, după ţările lor, după neamurile
lor. 32 Acestea Sunt familiile fiilor lui Noe, după spiţa neamului lor, după
neamurile lor. Şi din ei au ieşit neamurile care s-au răspândit pe pământ după
potop.
Geneza 11
1 Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. 2 Pornind ei
înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear; şi au descălecat
acolo. 3 Şi au zis unul către altul: „Haide să facem cărămizi şi să le ardem
bine în foc.” Şi cărămida le-a ţinut loc din piatră, iar smoala le-a ţinut loc
de var. 4 Şi au mai zis: „Haide să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf
să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa
pământului.” 5 Domnul S-a pogorât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau
fiii oamenilor. 6 Şi Domnul a zis: „Iată, ei Sunt un singur popor şi toţi au
aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă
tot ce şi-au pus în gând. 7 Haide să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo
limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora.” 8 Şi Domnul i-a
împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească
cetatea. 9 De aceea cetatea a fost numită Babel (ebr.: încurcătură), căci
acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ şi de acolo i-a împrăştiat
Domnul pe toată faţa pământului. 10 Iată spiţa neamului lui Sem. La vârsta de
o sută de ani, Sem a născut pe Arpacşad, la doi ani după potop. 11 După
naşterea lui Arpacşad, Sem a trăit cinci sute de ani; şi a născut fii şi
fiice. 12 La vârsta de treizeci şi cinci de ani, Arpacşad a născut pe
Şelah. 13 După naşterea lui Şelah, Arpacşad a mai trăit patru sute trei ani;
şi a născut fii şi fiice. 14 La vârsta de treizeci de ani, Şelah a născut pe
Eber. 15 După naşterea lui Eber, Şelah a mai trăit patru sute trei ani; şi a
născut fii şi fiice. 16 La vârsta de treizeci şi patru de ani, Eber a născut
pe Peleg. 17 După naşterea lui Peleg, Eber a mai trăit patru sute treizeci de
ani; şi a născut fii şi fiice. 18 La vârsta de treizeci de ani, Peleg a
născut pe Reu. 19 După naşterea lui Reu, Peleg a mai trăit două sute nouă
ani; şi a născut fii şi fiice. 20 La vârsta de treizeci şi doi de ani, Reu a
născut pe Serug. 21 După naşterea lui Serug, Reu a mai trăit două sute şapte
ani; şi a născut fii şi fiice. 22 La vârsta de treizeci de ani, Serug a
născut pe Nahor. 23 După naşterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de
ani; şi a născut fii şi fiice. 24 La vârsta de douăzeci şi nouă de ani, Nahor
a născut pe Terah. 25 După naşterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută
nouăsprezece ani; şi a născut fii şi fiice. 26 La vârsta de şaptezeci de ani,
Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran. 27 Iată spiţa neamului lui
Terah. Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran. Haran a născut pe
Lot. 28 Şi Haran a murit în faţa tatălui său Terah, în ţara în care se
născuse, în Ur în Haldea. 29 Avram şi Nahor şi-au luat neveste. Numele
nevestei lui Avram era Sarai şi numele nevestei lui Nahor era Milca, fiica lui
Haran, tatăl Milcăi şi Iscăi. 30 Sarai era stearpă: n-avea copii deloc. 31
Terah a luat pe fiul său Avram şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, şi pe
Sarai, noră-sa, nevasta fiului său Avram. Au ieşit împreună din Ur din Haldea,
ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo. 32
Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani; şi Terah a murit în Haran.
Geneza 12
1 Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa
tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. 2 Voi face din tine un
neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o
binecuvântare. 3 Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema
pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în
tine. 4 Avram a plecat, cum îi spusese Domnul şi a plecat şi Lot împreună cu
el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani când a ieşit din Haran. 5 Avram a
luat pe Sarai, nevastă-sa şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate
averile pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în
Haran. Au plecat în ţara Canaan şi au ajuns în ţara Canaan. 6 Avram a
străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniţii
erau atunci în ţară. 7 Domnul S-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Toată ţara
aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului, care
i Se arătase. 8 De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel şi şi-a
întins cortul, având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar
Domnului şi a chemat Numele Domnului. 9 Avram şi-a urmat drumul, înaintând
mereu spre miazăzi. 10 A venit însă o foamete în ţară; şi Avram s-a pogorât
în Egipt, ca să locuiască pentru câtăva vreme acolo; căci era mare foamete în
ţară. 11 Când era aproape să intre în Egipt, a zis nevestei sale Sarai:
„Iată, ştiu că eşti o femeie frumoasă la faţă. 12 Când te vor vedea
Egiptenii, vor zice: „Aceasta este nevasta lui!” Şi pe mine mă vor omorâ, iar pe
tine te vor lăsa cu viaţă. 13 Spune, rogu-te, că eşti sora mea, ca să-mi
meargă bine din pricina ta şi sufletul meu să trăiască datorită ţie.” 14 Când
a ajuns Avram în Egipt, Egiptenii au văzut că nevasta lui era foarte
frumoasă. 15 Slujbaşii cei mai de frunte ai lui Faraon au văzut-o şi ei, şi
au lăudat-o la Faraon; şi femeia a fost adusă în casa lui Faraon. 16 Pe Avram
l-a primit bine din pricina ei; şi Avram a căpătat oi, boi, măgari, robi şi
roabe, măgăriţe şi cămile. 17 Dar Domnul a lovit cu mari urgii pe Faraon şi
casa lui, din pricina nevestei lui Avram, Sarai. 18 Atunci Faraon a chemat pe
Avram şi i-a zis: „Ce mi-ai făcut? Pentru ce nu mi-ai spus că este
nevastă-ta? 19 De ce ai zis: „Este sora mea” şi am luat-o astfel de nevastă?
Acum, iată-ţi nevasta; ia-o şi pleacă!” 20 Şi Faraon a dat poruncă oamenilor
lui să-l petreacă pe el, pe nevastă-sa şi tot ce avea.
Geneza 13
1 Avram s-a suit din Egipt în ţara de la miazăzi, el, nevastă-sa şi tot ce
avea, împreună cu Lot. 2 Avram era foarte bogat în vite, în argint şi în
aur. 3 Din ţara de la miazăzi s-a îndreptat şi a mers până la Betel, până la
locul unde fusese cortul lui la început, între Betel şi Ai, 4 în locul unde
era altarul, pe care-l făcuse mai înainte. Şi acolo, Avram a chemat Numele
Domnului. 5 Lot, care călătorea împreună cu Avram, avea şi el oi, boi şi
corturi. 6 Şi ţinutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile
lor erau aşa de mari, încît nu puteau să locuiască împreună. 7 S-a iscat o
ceartă între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot.
Canaaniţii şi Fereziţii locuiau atunci în ţară. 8 Avram i-a zis lui Lot: „Te
rog, să nu fie ceartă între mine şi tine, şi între păzitorii mei şi păzitorii
tăi, căci Suntem fraţi. 9 Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine
desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă
apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga.” 10 Lot şi-a ridicat ochii şi a
văzut că toată Câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a
nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca
ţara Egiptului. 11 Lot şi-a ales toată Câmpia Iordanului şi a mers spre
răsărit. Astfel s-au despărţit ei unul de altul. 12 Avram a locuit în ţara
Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din Câmpie şi şi-a întins corturile până la
Sodoma. 13 Oamenii din Sodoma erau răi şi afară din cale de păcătoşi
împotriva Domnului. 14 Domnul i-a zis lui Avram, după ce s-a despărţit Lot de
el: „Ridică-ţi ochii şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi
spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; 15 căci toată ţara pe care o vezi
ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac. 16 Îţi voi face sămânţa ca pulberea
pământului de mare; aşa că dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi
sămânţa ta va putea să fie numărată. 17 Scoală-te, străbate ţara în lung şi
în lat; căci ţie ţi-o voi da”. 18 Avram şi-a ridicat corturile şi a venit de
a locuit lângă stejarii lui Mamre, care Sunt lângă Hebron. Şi acolo a zidit un
altar Domnului.
Geneza 14
1 Pe vremea lui Amrafel, împăratul Şinearului, lui Arioc, împăratul
Elasarului, lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, şi lui Tideal, împăratul
Goiimului, 2 s-a întâmplat că ei au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei,
cu Birşa, împăratul Gomorei, cu Şineab, împăratul Admei, cu Şemeeber, împăratul
Ţeboimului şi cu împăratul Belei sau Ţoarului. 3 Aceştia din urmă s-au adunat
cu toţii în valea Sidim, adică Marea Sărată. 4 Timp de doisprezece ani
fuseseră supuşi lui Chedorlaomer; şi în anul al treisprezecelea s-au
răsculat. 5 Dar în anul al patrusprezecelea Chedorlaomer şi împăraţii care
erau cu el au pornit şi au bătut pe Refaimi la Aşterot-Carnaim, pe Zuzimi la
Ham, pe Emimi la Şave-Chiriataim 6 şi pe Horiţi în muntele lor Seir, până la
stejarul Paran, care este lângă pustie. 7 Apoi s-au întors, au venit la
En-Mişpat sau Cades şi au bătut pe Amaleciţi pe tot ţinutul lor, ca şi pe
Amoriţi, care locuiau la Haţaţon-Tamar. 8 Atunci au ieşit împăratul Sodomei,
împăratul Gomorei, împăratul Admei, împăratul Ţeboimului şi împăratul Belei sau
Ţoarului şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lor în valea Sidim, 9 şi
anume: împotriva lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, împotriva lui Tideal,
împăratul Goiimului, împotriva lui Amrafel, împăratul Şinearului şi împotriva
lui Arioc, împăratul Elasarului; patru împăraţi împotriva a cinci. 10 Valea
Sidim era acoperită cu fântâni de smoală. Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei
au luat-o la fugă şi au căzut în ele; ceilalţi au fugit spre munte. 11
Biruitorii au luat toate bogăţiile Sodomei şi Gomorei şi toate merindele lor, şi
au plecat. 12 Au luat şi pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în
Sodoma; au luat şi averile lui şi au plecat. 13 A venit unul care scăpase şi
a dat de ştire lui Avram, Evreul; acesta locuia lângă stejarii lui Mamre,
Amoritul, fratele lui Eşcol şi fratele lui Aner, care făcuseră legătură de pace
cu Avram. 14 Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a
înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în
casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan. 15 Şi-a împărţit
oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut şi i-a
urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului. 16 A adus înapoi toate
bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său Lot, cu averile lui, precum şi pe
femei şi norodul. 17 După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui
Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a
ieşit în întâmpinare în valea Şave sau Valea Împăratului. 18 Melhisedec,
împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Prea
Înalt. 19 Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie
Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pământului. 20
Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în
mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate. 21 Împăratul Sodomei i-a
zis lui Avram: „Dă-mi oamenii şi ţine bogăţiile pentru tine.” 22 Avram a
răspuns împăratului Sodomei: „Ridic mâna spre Domnul, Dumnezeul Cel Prea Înalt,
Ziditorul cerului şi al pământului, 23 şi jur că nu voi lua nimic din tot ce
este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să
nu zici: „Am îmbogăţit pe Avram”. Nimic pentru mine! 24 - în afară de ce au
mâncat flăcăii şi partea oamenilor care au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre:
ei pot să-şi ia partea lor!”
Geneza 15
1 După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie
şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu Sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte
mare.” 2 Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără
copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.” 3 Şi Avram a zis:
„Iată că nu mi-ai dat sămânţă şi slujitorul născut în casa mea va fi
moştenitorul meu.” 4 Atunci Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Nu el va fi
moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul
tău.” 5 Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer şi numără
stelele, dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta.” 6 Avram
a crezut pe Domnul şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. 7
Domnul i-a mai zis: „Eu Sunt Domnul, care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ţi
dau în stăpânire ţara aceasta.” 8 Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin
ce voi cunoaşte că o voi stăpâni?” 9 Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei
ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de
porumbel.” 10 Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două
şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia; dar pasările nu le-a despicat. 11
Păsările răpitoare s-au năpustit peste stârvuri; dar Avram le-a izgonit. 12
La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Avram; şi iată că l-a apucat o
groază şi un mare întuneric. 13 Şi Domnul i-a zis lui Avram: „Să ştii Hotărât
că sămânţa ta va fi străină într-o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită
şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. 14 Dar pe neamul căruia îi va
fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii. 15
Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe
fericită. 16 În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea
Amoriţilor nu şi-a atins încă vârful.” 17 După ce a asfinţit soarele s-a
făcut un întuneric adânc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor şi nişte
flăcări au trecut printre dobitoacele despicate. 18 În ziua aceea, Domnul a
făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: „Seminţei tale îi dau ţara aceasta, de la
râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat, 19 şi anume: ţara
Cheniţilor, a Cheniziţilor, a Cadmoniţilor, 20 a Hetiţilor, a Fereziţilor, a
Refaimiţilor, 21 a Amoriţilor, a Canaaniţilor, a Ghirgasiţilor şi a
Iebusiţilor.”
Geneza 16
1 Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă
egipteancă numită Agar. 2 Şi Sarai i-a zis lui Avram: „Iată, Domnul m-a făcut
stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea”. Avram a
ascultat cele spuse de Sarai. 3 Atunci Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe
Egipteanca Agar, roaba ei, şi a dat-o de nevastă bărbatului său Avram, după ce
Avram locuise ca străin zece ani în ţara Canaan. 4 El a intrat la Agar şi ea
a rămas însărcinată. Când s-a văzut ea însărcinată, a privit cu dispreţ pe
stăpână-sa. 5 Şi Sarai i-a zis lui Avram: „Asupra ta să cadă batjocura
aceasta care mi se face! Eu însumi ţi-am dat în braţe pe roaba mea; şi ea, când
a văzut că a rămas însărcinată, m-a privit cu dispreţ. Să judece Domnul între
mine şi tine!” 6 Avram a răspuns Sarei: „Iată, roaba ta este în mâna ta; fă-i
ce-ţi place!” Atunci Sarai s-a purtat rău cu ea; şi Agar a fugit de ea. 7
Îngerul Domnului a găsit-o lângă un izvor de apă în pustie, şi anume lângă
izvorul care este pe drumul ce duce la Şur. 8 El a zis: „Agar, roaba Sarei,
de unde vii şi unde te duci?” Ea a răspuns: „Fug de stăpâna mea Sarai.” 9
Îngerul Domnului i-a zis: „Întoarce-te la stăpână-ta şi supune-te sub mâna
ei.” 10 Îngerul Domnului i-a zis: „Îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa şi ea
va fi atât de multă la număr că nu va putea fi numărată.” 11 Îngerul Domnului
i-a zis: „Iată, acum eşti însărcinată şi vei naşte un fiu căruia îi vei pune
numele Ismael; căci Domnul a auzit mâhnirea ta. 12 El va fi ca un măgar
sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor şi mâna
tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor
lui.” 13 Ea a numit Numele Domnului care-i vorbise: „Tu eşti Dumnezeu care mă
vede!” Căci a zis ea: „Cu adevărat, am văzut aici spatele Celui ce m-a
văzut!” 14 De aceea fântâna aceea s-a numit „Fântâna Celui viu care mă vede”;
ea este între Cades şi Bared. 15 Agar a născut lui Avram un fiu; şi Avram a
pus fiului pe care i l-a născut Agar numele Ismael. 16 Avram era de optzeci
şi şase de ani când i-a născut Agar pe Ismael.
Geneza 17
1 Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă ani, Domnul i S-a arătat şi
i-a zis: „Eu Sunt Dumnezeul Cel atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără
prihană. 2 Voi face un legământ între Mine şi tine, şi te voi înmulţi nespus
de mult”. 3 Avram s-a aruncat cu faţa la pământ şi Dumnezeu i-a vorbit
astfel: 4 „Iată legământul Meu pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor
neamuri. 5 Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam., căci te fac
tatăl multor neamuri. 6 Te voi înmulţi nespus de mult; voi face din tine
neamuri întregi şi din tine vor ieşi împăraţi. 7 Voi pune legământul Meu
între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un
legământ veşnic în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale
după tine. 8 Ţie şi seminţei tale după tine îţi voi da ţara în care locuieşti
acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică;
şi Eu voi fi Dumnezeul lor.” 9 Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Să păzeşti
legământul Meu, tu şi sămânţa ta după tine, din neam în neam. 10 Acesta este
legământul Meu pe care să-l păziţi între Mine şi voi şi sămânţa ta după tine:
tot ce este de parte bărbătească între voi să fie tăiat împrejur. 11 Să vă
tăiaţi împrejur în carnea prepuţului vostru; şi acesta să fie semnul
legământului dintre Mine şi voi. 12 La vârsta de opt zile, orice copil de
parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam după neam: fie că este
rob născut în casă, fie că este cumpărat cu bani de la vreun străin, care nu
face parte din neamul tău. 13 Va trebui tăiat împrejur atât robul născut în
casă cât şi cel cumpărat cu bani; şi astfel legământul Meu să fie întărit în
carnea voastră ca un legământ veşnic. 14 Un copil de parte bărbătească
netăiat împrejur în carnea prepuţului lui, să fie nimicit din mijlocul neamului
său: a călcat legământul Meu.” 15 Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Să nu mai
chemi Sarai pe nevastă-ta Sarai; ci numele ei să fie Sara. 16 Eu o voi
binecuvânta şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta şi ea va fi mama
unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.” 17 Avraam
s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: „Să i se mai
nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la
nouăzeci de ani?” 18 Şi Avraam i-a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael
înaintea Ta!” 19 Dumnezeu a zis: „Cu adevărat nevastă-ta, Sara, îţi va naşte
un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un
legământ veşnic pentru sămânţa lui după el. 20 Dar şi cu privire la Ismael
te-am ascultat. iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească şi îl voi
înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte şi voi face din el un neam
mare. 21 Dar legământul meu îl voi încheia cu Isaac pe care ţi-l va naşte
Sara la anul pe vremea aceasta.” 22 Când a isprăvit de vorbit cu el, Dumnezeu
S-a înălţat de la Avraam. 23 Avraam a luat pe fiul său Ismael, pe toţi cei ce
se născuseră în casa lui şi pe toţi robii cumpăraţi cu bani, adică pe toţi cei
de parte bărbătească dintre oamenii din casa lui Avraam şi le-a tăiat împrejur
carnea prepuţului chiar în ziua aceea, după porunca pe care i-o dăduse
Dumnezeu. 24 Avraam era în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, când a fost
tăiat împrejur în carnea prepuţului său. 25 Fiul său Ismael era în vârstă de
treisprezece ani când a fost tăiat împrejur în carnea prepuţului său. 26
Avraam şi fiul său Ismael au fost tăiaţi împrejur chiar în ziua aceea. 27 Şi
toţi oamenii din casa lui: robi născuţi în casa lui sau cumpăraţi cu bani de la
străini au fost tăiaţi împrejur împreună cu el.
Geneza 18
1 Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam şedea la uşa
cortului, în timpul zădufului zilei. 2 Avraam a ridicat ochii şi s-a uitat:
şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lângă el. Când i-a văzut, a alergat
înaintea lor de la uşa cortului şi s-a aplecat până la pământ. 3 Apoi a zis:
„Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lângă robul
Tău. 4 Îngăduie să se aducă puţină apă ca să vi se spele picioarele; şi
odihniţi-vă sub copacul acesta. 5 Am să mă duc să iau o bucată de pâine, ca
să prindeţi la inimă şi după aceea vă veţi vedea de drum; căci pentru aceasta
treceţi pe lângă robul vostru”. „Fă cum ai zis” i-au răspuns ei. 6 Avraam s-a
dus repede în cort la Sara şi i-a zis: „Ia repede trei măsuri de făină albă,
frământă şi fă turte.” 7 Şi Avraam a alergat la vite, a luat un viţel tânăr
şi bun, şi l-a dat unei slugi să-l gătească în grabă. 8 Apoi a luat unt şi
lapte, împreună cu viţelul pe care-l gătise, şi l-a pus înaintea lor. El însuşi
a stat lângă ei, sub copac, şi le-a slujit până ce au mâncat. 9 Atunci ei
i-au zis: „Unde este nevastă-ta Sara?” „Uite-o în cort” a răspuns el. 10 Unul
dintre ei a zis: „La anul, pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreşit la tine;
şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.” Sara asculta la uşa cortului, care
era înapoia lui. 11 Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă; şi
Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor. 12 Sara a râs în sine, zicând:
„Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu, bărbatul, de asemenea,
este bătrân.” 13 Domnul i-a zis lui Avraam: „Pentru ce a râs Sara, zicând:
„Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care Sunt bătrână?” 14 Este oare ceva
prea greu pentru Domnul? La anul, pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine şi
Sara va avea un fiu.” 15 Sara a tăgăduit şi a zis: „N-am râs.” Căci i-a fost
frică. Dar El a zis: „Ba da, ai râs.” 16 Bărbaţii aceia s-au sculat să plece
şi s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să-i petreacă. 17 Atunci
Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?... 18 Căci Avraam va
ajunge, negreşit, un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvântate toate
neamurile pământului. 19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească
fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi
bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a
făgăduit”... 20 Şi Domnul a zis: „Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s-a
mărit, şi păcatul lor, într-adevăr, este nespus de greu. 21 De aceea Mă voi
pogorâ acum să văd dacă, în adevăr, au lucrat în totul după zvonul venit până la
Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.” 22 Bărbaţii aceia s-au depărtat şi au
plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului. 23 Avraam s-a
apropiat şi a zis: „Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău? 24
Poate că în mijlocul cetăţii Sunt cincizeci de oameni buni; îi vei nimici oare
şi pe ei, şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cincizeci de oameni
buni, care Sunt în mijlocul ei? 25 Să omori pe cel bun împreună cu cel rău,
aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva!
Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” 26 Şi
Domnul a zis: „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul
cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.” 27 Avraam a luat din nou
cuvântul şi a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc Domnului, eu care nu Sunt
decât praf şi cenuşă. 28 Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi
cinci; pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?” Şi Domnul a zis: „N-o
voi nimici dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.” 29 Avraam
I-a vorbit mai departe şi a zis: „Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de
oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei patruzeci.” 30
Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi
în ea numai treizeci de oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, dacă voi
găsi în ea treizeci de oameni buni.” 31 Avraam a zis: „Iată, am îndrăznit să
vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.” Şi
Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei douăzeci.” 32 Avraam a zis: „Să nu
Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi
în ea numai zece oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece
oameni buni.” 33 După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi
Avraam s-a întors la locuinţa lui.
Geneza 19
1 Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei.
Când i-a văzut, Lot s-a sculat, le-a ieşit înainte şi s-a plecat până la
pământ. 2 Apoi a zis: „Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru,
ca să rămâneţi peste noapte în ea şi spălaţi-vă picioarele; mâine vă veţi scula
de dimineaţă şi vă veţi vedea de drum.” „Nu” au răspuns ei „ci vom petrece
noaptea în uliţă”. 3 Dar Lot a stăruit de ei până au venit şi au intrat în
casa lui. Le-a pregătit o cină, a pus să coacă azimi şi au mâncat. 4 Dar nu
se culcaseră încă şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni,
au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile. 5 Au chemat pe
Lot şi i-au zis: „Unde Sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta?
Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.” 6 Lot a ieşit afară la ei
la uşă, a încuiat uşa după el, 7 şi a zis: „Fraţilor, vă rog, nu faceţi o
asemenea răutate! 8 Iată că am două fete care nu ştiu de bărbat; am să vi le
aduc afară şi le veţi face ce vă va place. Numai nu faceţi nimic acestor oameni,
fiindcă au venit sub umbra acoperişului casei mele.” 9 Ei au strigat:
„Pleacă!” Şi au zis: „Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin şi acum
vrea să facă pe judecătorul! Ei bine, o să-ţi facem mai rău decât lor.” Şi,
împingând pe Lot cu sila, s-au apropiat să spargă uşa. 10 Dar bărbaţii aceia
au întins mâna, au tras pe Lot înăuntru la ei în casă şi au încuiat uşa. 11
Iar pe oamenii care erau la uşa casei i-au lovit cu orbire, de la cel mai mic
până la cel mai mare, aşa că degeaba se trudeau să găsească uşa. 12 Bărbaţii
aceia i-au zis lui Lot: „Pe cine mai ai aici? Gineri, fii şi fiice şi tot ce ai
în cetate: scoate-i din locul acesta. 13 Căci vom nimici locul acesta, pentru
că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor lui. De aceea
ne-a trimis Domnul, ca să-l nimicim.” 14 Lot a ieşit şi a vorbit cu ginerii
săi, care le luaseră pe fetele lui: „Sculaţi-vă” a zis el „ieşiţi din locul
acesta; căci Domnul are să nimicească cetatea.” Dar ginerii lui credeau că
glumeşte. 15 Când s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicând:
„Scoală-te, ia-ţi nevasta şi cele două fete, care se află aici, ca să nu pieri
şi tu în nelegiuirea cetăţii.” 16 Şi fiindcă Lot zăbovea, bărbaţii aceia l-au
apucat de mână, pe el, pe nevastă-sa şi pe cele două fete ale lui, căci Domnul
voia să-l cruţe; l-au scos şi l-au lăsat afară din cetate. 17 După ce i-au
scos afară, unul din ei a zis: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi şi să nu te
opreşti în vreun loc din câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.” 18 Lot le-a
zis: „O, nu, Doamne! 19 Iată că am căpătat trecere înaintea Ta şi ai arătat
mare îndurare faţă de mine, păstrându-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte
înainte ca să mă atingă prăpădul şi voi pieri. 20 Iată, cetatea aceasta este
destul de aproape ca să fug în ea şi este mică. O, de aş putea să fug acolo...
este aşa de mică... şi să scap cu viaţă!” 21 Şi El i-a zis: „Iată că-ţi fac
şi hatîrul acesta şi nu voi nimici cetatea de care vorbeşti. 22 Grăbeşte-te
să fugi în ea, căci nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo.” Pentru aceea
s-a pus cetăţii aceleia numele Ţoar. 23 Răsărea soarele pe pământ, când a
intrat Lot în Ţoar. 24 Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste
Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer. 25 A nimicit cu desăvârşire
cetăţile acelea, toată câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor şi tot ce creştea
pe pământ. 26 Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut într-un stâlp
de sare. 27 Avraam s-a sculat a doua zi dis-de-dimineaţă şi s-a dus la locul
unde stătuse înaintea Domnului. 28 Şi-a îndreptat privirile spre Sodoma şi
Gomora şi spre toată Câmpia; şi iată că a văzut ridicându-se de pe pământ un
fum, ca fumul unui cuptor. 29 Când a nimicit Dumnezeu cetăţile câmpiei, Şi-a
adus aminte de Avraam; şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a
surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa. 30 Lot a ieşit din
Ţoar şi a rămas pe munte cu cele două fete ale lui, căci s-a temut să rămână în
Ţoar. A locuit într-o peşteră cu cele două fete ale lui. 31 Cea mai mare a
zis celei mai tinere: „Tatăl nostru este bătrân; şi nu mai este nici un bărbat
în ţinutul acesta, ca să intre la noi, după obiceiul tuturor ţărilor. 32
Vino, să punem pe tatăl nostru să bea vin şi să ne culcăm cu el, ca să ne
păstrăm sămânţa prin tatăl nostru.” 33 Au făcut, deci, pe tatăl lor de a băut
vin în noaptea aceea; şi cea mai mare s-a dus şi s-a culcat cu tatăl ei. El n-a
băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat. 34 A doua zi,
cea mai mare a zis celei mai tinere: „Iată, eu m-am culcat în noaptea trecută cu
tatăl meu; haidem să-i dăm să bea vin şi în noaptea aceasta şi du-te de te culcă
şi tu cu el, ca să ne păstrăm sămânţa prin tatăl nostru.” 35 Au dat tatălui
lor de a băut vin şi în noaptea aceea; apoi cea mai tânără s-a dus şi s-a culcat
cu el. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a
sculat. 36 Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl
lor. 37 Cea mai mare a născut un fiu căruia i-a pus numele Moab; el este
tatăl Moabiţilor din ziua de azi. 38 Cea mai tânără a născut şi ea un fiu
căruia i-a pus numele Ben-Ammi; el este tatăl Amoniţilor din ziua de azi.
Geneza 20
1 Avraam a plecat de acolo în ţara de miazăzi, s-a aşezat între Cades şi Şur
şi a locuit ca străin în Gherar. 2 Avraam zicea despre Sara, nevastă-sa:
„Este sora-mea!” S-a temut să spună că este nevastă-sa, ca să nu-l omoare
oamenii din cetate din pricina ei. Abimelec, împăratul Gherarei, a trimis şi a
luat pe Sara. 3 Atunci Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Abimelec şi i-a
zis: „Iată, ai să mori din pricina femeii pe care ai luat-o, căci este nevasta
unui bărbat.” 4 Abimelec, care nu se apropiase de ea, a răspuns: „Doamne, vei
omorî Tu oare chiar şi un neam nevinovat? 5 Nu mi-a spus el că este soră-sa?
Şi n-a zis ea însăşi că el este frate-său? Eu am lucrat cu inimă curată şi cu
mâni nevinovate.” 6 Dumnezeu i-a zis în vis: „Ştiu şi Eu că ai lucrat cu
inimă curată: de aceea te-am şi ferit să păcătuieşti împotriva Mea. Iată de ce
n-am îngăduit să te atingi de ea. 7 Acum, dă-i omului nevasta înapoi; căci el
este prooroc, se va ruga pentru tine şi vei trăi. Dar dacă n-o dai înapoi, să
ştii că vei muri negreşit, tu şi tot ce-i al tău.” 8 Abimelec s-a sculat
dis-de-dimineaţă, a chemat pe toţi slujitorii săi şi le-a spus tot ce se
întâmplase. Şi oamenii aceia au fost cuprinşi de o mare spaimă. 9 Abimelec a
chemat şi pe Avraam şi i-a zis: „Ce ne-ai făcut? Şi cu ce am păcătuit eu
împotriva ta, de ai făcut să vină peste mine şi peste împărăţia mea un păcat
atât de mare? Ai făcut faţă de mine lucruri care nu trebuiau nicidecum
făcute.” 10 Şi Abimelec i-a zis lui Avraam: „Ce ai văzut de ai făcut lucrul
acesta?” 11 Avraam a răspuns: „Îmi ziceam că, fără îndoială, nu-i nici o
frică de Dumnezeu în ţara aceasta şi că au să mă omoare din pricina nevestei
mele. 12 De altfel este adevărat că este sora mea, fiica tatălui meu; numai
că nu-i fiica mamei mele; şi a ajuns să-mi fie nevastă. 13 Când m-a scos
Dumnezeu din casa tatălui meu, am zis Sarei: „Iată hatîrul pe care ai să mi-l
faci: în toate locurile unde vom merge, spune despre mine că Sunt fratele
tău.” 14 Abimelec a luat oi şi boi, robi şi roabe şi le-a dat lui Avraam; şi
i-a dat înapoi şi pe Sara, nevastă-sa. 15 Abimelec a zis: „Iată, ţara mea
este înaintea ta; locuieşte unde-ţi va place.” 16 Şi Sarei i-a zis: „Iată,
dau fratelui tău o mie de arginţi; aceasta să-ţi fie o dovadă de cinste, faţă de
toţi cei ce Sunt cu tine, aşa că înaintea tuturor vei fi fără vină.” 17
Avraam s-a rugat lui Dumnezeu şi Dumnezeu a însănătoşit pe Abimelec, pe nevasta
şi roabele lui, aşa că au putut să nască. 18 Fiindcă Domnul încuiase
pântecele tuturor femeilor din casa lui Abimelec din pricina Sarei, nevasta lui
Avraam.
Geneza 21
1 Domnul Şi-a adus aminte de cele ce spusese Sarei şi Domnul a împlinit faţă
de Sara ce făgăduise. 2 Sara a rămas însărcinată şi a născut lui Avraam un
fiu la bătrâneţe, la vremea Hotărâtă despre care-i vorbise Dumnezeu. 3 Avraam
a pus fiului său nou născut pe care i-l născuse Sara, numele Isaac. 4 Avraam
a tăiat împrejur pe fiul său Isaac la vârsta de opt zile, cum îi poruncise
Dumnezeu. 5 Avraam era în vârstă de o sută de ani, la naşterea fiului său
Isaac. 6 Şi Sara a zis: „Dumnezeu m-a făcut de râs; oricine va auzi, va rîde
de mine.” 7 Şi a adăugat: „Cine s-ar fi gândit să-i spună lui Avraam că Sara
va da ţîţă la copii? Şi totuşi i-am născut un fiu la bătrâneţe!” 8 Copilul
s-a făcut mare şi a fost înţărcat. Avraam a făcut un ospăţ mare în ziua când a
fost înţărcat Isaac. 9 Sara a văzut rîzând pe fiul pe care-l născuse lui
Avraam egipteanca Agar. 10 Şi i-a zis lui Avraam: „Izgoneşte pe roaba aceasta
şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu, cu
Isaac.” 11 Cuvintele acestea n-au plăcut deloc lui Avraam, din pricina fiului
său. 12 Dar Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Să nu te mîhneşti de cuvintele
acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă-i Sarei tot ce-ţi
cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămânţă care va purta cu adevărat numele
tău. 13 Dar şi pe fiul roabei tale îl voi face un neam, căci este sămânţa
ta.” 14 A doua zi, Avraam s-a sculat de dimineaţă; a luat pâine şi un burduf
cu apă pe care l-a dat Agarei şi i l-a pus pe umăr; i-a dat şi copilul şi i-a
dat drumul. Ea a plecat şi a rătăcit prin pustia Beer-Şeba. 15 Când s-a
isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiş 16 şi s-a dus de a
şezut în faţa lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci,
zicea ea: „Să nu văd moartea copilului!” A şezut, deci, în faţa lui la o parte,
a ridicat glasul şi a început să plângă. 17 Dumnezeu a auzit glasul
copilului; şi Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar şi i-a zis: „Ce ai
tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde
este. 18 Scoală-te, ia copilul şi ţine-l de mână; căci voi face din el un
neam mare.” 19 Şi Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă;
s-a dus de a umplut burduful cu apă şi a dat copilului să bea. 20 Dumnezeu a
fost cu copilul, care a crescut, a locuit în pustie şi a ajuns vânător cu
arcul. 21 A locuit în pustiul Paran şi mamă-sa i-a luat o nevastă din ţara
Egiptului. 22 În vremea aceea, Abimelec, însoţit de Picol, căpetenia oştirii
lui, a vorbit astfel lui Avraam: „Dumnezeu este cu tine în tot ce faci. 23
Jură-mi acum, aici, pe Numele lui Dumnezeu, că nu mă vei înşela niciodată, nici
pe mine, nici pe copiii mei, nici pe nepoţii mei, şi că vei avea faţă de mine şi
faţă de ţara în care locuieşti ca străin aceeaşi bunăvoinţă pe care o am eu faţă
de tine.” 24 Avraam a zis: „Jur!” 25 Dar Avraam a băgat vină lui Abimelec
pentru o fântână de apă pe care puseseră mâna cu sila robii lui Abimelec. 26
Abimelec a răspuns: „Nu ştiu cine a făcut lucrul acesta; nici tu nu mi-ai dat de
ştire şi nici eu nu aflu decât azi.” 27 Şi Avraam a luat oi şi boi pe care
i-a dat lui Abimelec; şi au făcut legământ amândoi. 28 Avraam a pus de o
parte şapte mieluşele din turmă. 29 Şi Abimelec i-a zis lui Avraam: „Ce Sunt
aceste şapte mieluşele pe care le-ai pus deoparte?” 30 El a răspuns: „Trebuie
să primeşti din mâna mea aceste şapte mieluşele, pentru a-mi sluji de mărturie
că am săpat fântâna aceasta.” 31 Iată de ce locul acela se numeşte Beer-Şeba;
căci acolo şi-au jurat ei credinţă unul altuia. 32 Astfel au făcut ei
legământ la Beer Şeba. După aceea Abimelec s-a sculat împreună cu Picol,
căpetenia oştirii sale şi s-au întors în ţara Filistenilor. 33 Avraam a sădit
un tamarisc la Beer-Şeba; şi a chemat acolo Numele Domnului, Dumnezeului celui
veşnic. 34 Avraam a locuit multă vreme ca străin în ţara Filistenilor.
Geneza 22
1 După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis:
„Avraame!” „Iată-mă” a răspuns el. 2 Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe
singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l
ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune Eu.” 3 Avraam s-a
sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar şi a luat cu el două slugi şi pe
fiul său Isaac. A tăiat lemne pentru arderea-de-tot şi a pornit spre locul pe
care i-l spusese Dumnezeu. 4 A treia zi, Avraam a ridicat ochii şi a văzut
locul de departe. 5 Şi Avraam a zis slugilor sale: „Rămâneţi aici cu măgarul;
eu şi băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm şi apoi ne vom întoarce la
voi.” 6 Avraam a luat lemnele pentru arderea-de-tot, le-a pus în spinarea
fiului său Isaac şi a luat în mână focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amândoi
împreună. 7 Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: „Tată!” „Ce
este, fiule?” i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar
unde este mielul pentru arderea-de-tot?” 8 „Fiule” a răspuns Avraam „Dumnezeu
însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot.” Şi au mers amândoi
împreună înainte. 9 Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu,
Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său
Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. 10 Apoi Avraam a întins mâna şi
a luat cuţitul ca să junghie pe fiul său. 11 Atunci Îngerul Domnului l-a
strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!” a răspuns el. 12
Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că
te temi de Dumnezeu, întrucît n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,
pentru Mine.” 13 Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec,
încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a
adus ca ardere de tot în locul fiului său. 14 Avraam a pus locului aceluia
numele: „Domnul va purta de grijă. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde
Domnul va purta de grijă.” 15 Îngerul Domnului a chemat a doua oară din
ceruri pe Avraam 16 şi a zis: „Pe Mine însumi jur” zice Domnul „pentru că ai
făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, 17 te
voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca
stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni
cetăţile vrăjmaşilor ei. 18 Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate
în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!” 19 Avraam s-a întors la
slugile sale şi s-au sculat şi au plecat împreună la Beer-Şeba, căci Avraam
locuia la Beer-Şeba. 20 După aceste lucruri, i s-a spus lui Avraam: „Iată,
Milca a născut şi ea copii fratelui tău Nahor, 21 şi anume pe Uţ, întâiul său
născut, pe Buz, fratele său, pe Chemuel, tatăl lui Aram, 22 pe Chesed, pe
Hazo, pe Pildaş, pe Iidlaf şi pe Betuel. 23 Betuel a născut pe Rebeca.
Aceştia Sunt cei opt fii pe care i-a născut Milca lui Nahor, fratele lui
Avraam. 24 Ţiitoarea lui, numită Reuma, a născut şi ea, pe Tebah, Gaham,
Tahaş şi Maaca.
Geneza 23
1 Viaţa Sarei a fost de o sută douăzeci şi şapte de ani; aceştia Sunt anii
vieţii Sarei. 2 Sara a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în ţara Canaan;
şi Avraam a venit să jelească pe Sara şi s-o plângă. 3 Avraam s-a sculat apoi
dinaintea moartei sale şi a vorbit astfel fiilor lui Het: 4 „Eu Sunt străin
şi venetic printre voi, daţi-mi un ogor ca loc de îngropare la voi, ca să-mi
îngrop moarta şi s-o ridic dinaintea mea.” 5 Fiii lui Het au răspuns astfel
lui Avraam: 6 „Ascultă-ne, domnule! Tu eşti ca un domnitor al lui Dumnezeu în
mijlocul nostru; îngroapă-ţi moarta în cel mai bun dintre mormintele noastre!
Nici unul din noi nu te va opri să-ţi îngropi moarta în mormântul lui.” 7
Avraam s-a sculat şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării,
adică înaintea fiilor lui Het. 8 Şi le-a vorbit astfel: „Dacă găsiţi cu cale
să-mi îngrop moarta şi s-o iau dinaintea ochilor mei, ascultaţi-mă şi rugaţi
pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar, 9 să-mi dea peştera Macpela, care e a
lui şi care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul
preţului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul
vostru.” 10 Efron era şi el acolo în mijlocul fiilor lui Het. Şi Efron,
Hetitul, a răspuns lui Avraam în auzul fiilor lui Het şi în auzul tuturor celor
ce treceau pe poarta cetăţii: 11 „Nu, domnul meu, ascultă-mă! Îţi dăruiesc
ogorul şi-ţi dăruiesc şi peştera care este în el. Ţi le dăruiesc în faţa fiilor
norodului meu: şi îngroapă-ţi moarta.” 12 Avraam s-a aruncat cu faţa la
pământ înaintea norodului ţării. 13 Şi a vorbit astfel lui Efron, în auzul
norodului ţării: „Ascultă-mă, te rog! Îţi dau preţul ogorului: primeşte-l de la
mine; şi-mi voi îngropa moarta în el.” 14 Şi Efron a răspuns astfel lui
Avraam: 15 „Domnul meu, ascultă-mă! O bucată de pământ de patru sute de sicli
din argint, ce este aceasta între mine şi tine? Îngroapă-ţi, deci,
moarta!” 16 Avraam a înţeles pe Efron. Şi Avraam a cântărit lui Efron preţul
cumpărării despre care vorbise în faţa fiilor lui Het: patru sute de sicli din
argint, care mergeau la orice negustor. 17 Ogorul lui Efron din Macpela, care
este faţă în faţă cu Mamre, ogorul şi peştera din el şi toţi copacii care se
aflau în ogor şi în toate hotarele lui de jur împrejur, 18 au fost întărite
astfel ca moşie a lui Avraam în faţa fiilor lui Het şi a tuturor celor ce
treceau pe poarta cetăţii. 19 După aceea Avraam a îngropat pe Sara,
nevastă-sa, în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre,
adică Hebron, în ţara Canaan. 20 Ogorul şi peştera din el au fost întărite
astfel lui Avraam ca ogor pentru înmormântare, de către fiii lui Het.
Geneza 24
1 Avraam era bătrân, înaintat în vârstă; şi Domnul binecuvântase pe Avraam în
orice lucru. 2 Avraam a zis celui mai bătrân rob din casa lui, care era
îngrijitorul tuturor averilor lui: „Pune-ţi, te rog, mâna sub coapsa mea; 3
şi te voi pune să juri, pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului, că
nu vei lua fiului meu o nevastă dintre fetele Canaaniţilor, în mijlocul cărora
locuiesc, 4 ci te vei duce în ţara şi la rudele mele să iei nevastă fiului
meu Isaac.” 5 Robul i-a răspuns: „Poate că femeia n-o să vrea să mă urmeze în
ţara aceasta; va trebui să duc oare pe fiul tău în ţara de unde ai ieşit
tu?” 6 Avraam i-a zis: „Să nu care cumva să duci pe fiul meu acolo! 7
Domnul, Dumnezeul cerului, care m-a scos din casa tatălui meu şi din patria mea,
care mi-a vorbit şi mi-a jurat, zicând: „Seminţei tale voi da ţara aceasta” va
trimite pe Îngerul Său înaintea ta; şi de acolo vei lua o nevastă fiului
meu. 8 Dacă femeia nu va vrea să te urmeze, vei fi dezlegat de jurământul
acesta pe care te pun să-l faci. Cu nici un chip să nu duci însă acolo pe fiul
meu.” 9 Robul şi-a pus mâna sub coapsa stăpânului său Avraam şi i-a jurat că
are să păzească aceste lucruri. 10 Robul a luat zece cămile dintre cămilele
stăpânului său şi a plecat, având cu el toate lucrurile de preţ ale stăpânului
său. S-a sculat şi a plecat în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor. 11 A lăsat
cămilele să se odihnească în genunchi, afară din cetate, lângă o fântână. Era
seara, pe vremea când ies femeile să scoată apă. 12 Şi a zis: „Doamne,
Dumnezeul stăpânului meu Avraam! Te rog, dă-mi izbîndă astăzi şi îndură-Te de
stăpânul meu Avraam. 13 Iată, stau lângă izvorul acesta de apă şi fetele
oamenilor din cetate vin să scoată apă. 14 Fă ca fata căreia îi voi zice:
„Pleacă-ţi vadra, te rog, ca să beau” şi care va răspunde: „Bea şi am să dau de
băut şi cămilelor tale” să fie aceea pe care ai rânduit-o Tu pentru robul Tău
Isaac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că Te-ai îndurat de stăpânul meu.” 15 Nu
sfârşise el încă de vorbit şi a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca, fata lui
Betuel, fiul Milcăi, nevasta lui Nahor, fratele lui Avraam. 16 Fata era
foarte frumoasă; era fecioară şi nici un bărbat n-avusese legături cu ea. Ea s-a
pogorât la izvor şi-a umplut vadra şi s-a suit iarăşi. 17 Robul a alergat
înaintea ei şi a zis: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă din vadra ta.” 18
„Bea, domnul meu” a răspuns ea. Şi s-a grăbit de a plecat vadra pe mână şi i-a
dat să bea. 19 După ce i-a dat şi a băut până s-a săturat, a zis: „Am să scot
apă şi pentru cămilele tale, până vor bea şi se vor sătura.” 20 A vărsat în
grabă vadra în adăpătoare şi a alergat iarăşi la fântână ca să scoată apă; şi a
scos pentru toate cămilele lui. 21 Omul o privea cu mirare şi fără să zică
nimic, ca să vadă dacă Domnul a făcut să-i izbutească sau nu călătoria. 22
Când s-au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă din aur, de greutatea
unei jumătăţi de siclu şi două brăţări, grele de zece sicli din aur. 23 Şi a
zis: „A cui fată eşti? Spune-mi, te rog. Este loc pentru noi în casa tatălui
tău, ca să rămânem peste noapte?” 24 Ea a răspuns: „Eu Sunt fata lui Betuel,
fiul Milcăi şi al lui Nahor.” 25 Şi i-a zis mai departe: „Avem paie şi nutreţ
din belşug şi este şi loc de găzduit peste noapte.” 26 Atunci omul a plecat
capul şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, 27 zicând:
„Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care n-a părăsit
îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpânul meu! Domnul m-a îndreptat în casa
fraţilor stăpânului meu.” 28 Fata a alergat şi a istorisit mamei sale acasă
cele întâmplate. 29 Rebeca avea un frate, numit Laban. Şi Laban a alergat
afară la omul acela, la izvor. 30 Văzuse veriga şi brăţările în mâinile sorei
sale şi auzise pe soră-sa Rebeca spunând: „Aşa mi-a vorbit omul acela.” A venit,
deci, la omul acela, care stătea lângă cămile la izvor, 31 şi a zis: „Vino,
binecuvântatul Domnului! Pentru ce stai afară? Am pregătit casa şi am pregătit
un loc pentru cămile.” 32 Omul a intrat în casă. Laban a pus să descarce
cămilele, a dat paie şi nutreţ cămilelor şi a adus apă pentru spălat picioarele
omului aceluia şi ale oamenilor care erau cu el. 33 Apoi, i-a dat să mănânce.
Dar el a zis: „Nu mănânc până nu voi spune ce am de spus.” „Vorbeşte!” a zis
Laban. 34 Atunci el a zis: „Eu Sunt robul lui Avraam. 35 Domnul a umplut
de binecuvântări pe stăpânul meu, care a ajuns la mare propăşire. I-a dat oi şi
boi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi măgari. 36 Sara, nevasta
stăpânului meu, a născut la bătrâneţe un fiu stăpânului meu; şi lui i-a dat el
tot ce are. 37 Stăpânul meu m-a pus să jur şi a zis: „Să nu iei fiului meu o
nevastă dintre fetele Canaaniţilor, în ţara cărora locuiesc; 38 ci să te duci
în casa tatălui meu şi la rudele mele, ca de acolo să iei nevastă fiului
meu.” 39 Eu am zis stăpânului meu: „Poate că femeia n-o să vrea să mă
urmeze.” 40 Şi el mi-a răspuns: „Domnul, înaintea căruia umblu, va trimite pe
Îngerul Său cu tine şi-ţi va da izbîndă în călătorie şi vei lua fiului meu o
nevastă din rudele şi din casa tatălui meu. 41 Vei fi dezlegat de jurământul
pe care mi-l faci, dacă te vei duce la rudele mele; şi dacă nu ţi-o vor da, vei
fi dezlegat de jurământul pe care mi-l faci.” 42 Eu am ajuns azi la izvor şi
am zis: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, dacă binevoieşti să-mi dai
izbîndă în călătoria pe care o fac, 43 iată, eu stau la izvorul de apă şi
fata care va ieşi să scoată apă şi căreia îi voi zice: „Dă-mi, te rog, să beau
puţină apă din vadra ta” 44 şi care îmi va răspunde: „Bea tu însuţi şi voi da
de băut şi cămilelor tale” fata aceea să fie nevasta pe care a rânduit-o Domnul
pentru fiul stăpânului meu!” 45 Înainte de a sfârşi de vorbit în inima mea,
iată că a ieşit Rebeca cu vadra pe umăr, s-a coborît la izvor şi a scos apă. Eu
i-am zis: „Dă-mi să beau, te rog.” 46 Ea s-a grăbit, şi-a plecat vadra
deasupra umărului şi a zis: „Bea şi voi da de băut şi cămilelor tale.” Am băut
şi ea a dat de băut şi cămilelor mele. 47 Eu am întrebat-o şi am zis: „A cui
fată eşti?” Ea a răspuns: „Sunt fata lui Betuel, fiul lui Nahor şi al Milcăi.”
I-am pus veriga în nas şi brăţările la mâni. 48 Apoi am plecat capul, m-am
aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului şi am binecuvântat pe Domnul,
Dumnezeul stăpânului meu Avraam, că m-a călăuzit pe calea cea dreaptă, ca să iau
pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul lui. 49 Acum, dacă voiţi să
arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpânul meu, spuneţi-mi; dacă nu,
spuneţi-mi iarăşi, ca să mă îndrept la dreapta sau la stânga.” 50 Laban şi
Betuel, drept răspuns, au zis: „De la Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai
putem spune nici rău nici bine. 51 Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o şi
du-te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus Domnul.” 52 Când a
auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea
Domnului. 53 Şi robul a scos scule din argint, scule din aur şi îmbrăcăminte
pe care le-a dat Rebecii; a dat, de asemenea, daruri bogate fratelui său şi
mamei sale. 54 După aceea au mâncat şi au băut, el şi oamenii care erau
împreună cu el şi s-au culcat. Dimineaţa când s-au sculat, robul a zis:
„Lăsaţi-mă să mă întorc la stăpânul meu.” 55 Fratele şi mama fetei au zis:
„Fata să mai rămână câtva timp cu noi, măcar vreo zece zile: pe urmă, poate să
plece.” 56 El le-a răspuns: „Nu mă opriţi, fiindcă Domnul mi-a dat izbîndă în
călătoria mea; lăsaţi-mă să plec şi să mă duc la stăpânul meu.” 57 Atunci ei
au răspuns: „Să chemăm pe fată şi s-o întrebăm.” 58 Au chemat, deci, pe
Rebeca şi i-au zis: „Vrei să te duci cu omul acesta?” „Da, vreau” a răspuns
ea. 59 Şi au lăsat pe sora lor Rebeca să plece cu doica ei, cu robul lui
Avraam şi cu oamenii lui. 60 Au binecuvântat pe Rebeca şi i-au zis: „O, sora
noastră, să ajungi mama a mii de zeci de mii şi sămânţa ta să stăpânească
cetăţile vrăjmaşilor săi!” 61 Rebeca s-a sculat, împreună cu slujnicele ei,
au încălecat pe cămile şi au urmat pe omul acela. Robul a luat pe Rebeca şi a
plecat. 62 Isaac se întorsese de la fântâna „Lahai-Roi” căci locuia în ţara
de miazăzi. 63 Într-o seară, când Isaac ieşise să cugete în taină pe câmp, a
ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată că veneau nişte cămile. 64 Rebeca a
ridicat şi ea ochii, a văzut pe Isaac şi s-a dat jos de pe cămilă. 65 Şi a
zis robului: „Cine este omul acesta, care vine înaintea noastră pe câmp?” Robul
a răspuns: „Este stăpânul meu!” Atunci ea şi-a luat marama şi s-a
acoperit. 66 Robul a istorisit lui Isaac toate lucrurile pe care le
făcuse. 67 Isaac a dus pe Rebeca în cortul mamei sale Sara; a luat pe Rebeca,
ea a fost nevasta lui şi el a iubit-o. Astfel a fost mângîiat Isaac pentru
pierderea mamei sale.
Geneza 25
1 Avraam a mai luat o nevastă, numită Chetura. 2 Ea i-a născut pe Zimran,
pe Iocşan, pe Medan, pe Madian, pe Işbac şi Şuah. 3 Iocşan a născut pe Seba
şi pe Dedan. Fiii lui Dedan au fost Aşurimii, Letuşimii şi Leumimii. 4 Fiii
lui Madian au fost: Efa, Efer, Enoh, Abida şi Eldaa. Toţi aceştia Sunt fiii
Cheturei. 5 Avraam a dat lui Isaac toate averile sale. 6 Dar a dat daruri
fiilor ţiitoarelor sale; şi, pe când era încă în viaţă, i-a îndepărtat de lângă
fiul său Isaac înspre răsărit, în ţara Răsăritului. 7 Iată zilele anilor
vieţii lui Avraam: el a trăit o sută şaptezeci şi cinci de ani. 8 Avraam şi-a
dat duhul şi a murit după o bătrâneţe fericită, înaintat în vârstă şi sătul de
zile; şi a fost adăugat la poporul său. 9 Isaac şi Ismael, fiii săi, l-au
îngropat în peştera Macpela, în ogorul lui Efron, fiul lui Ţohar, Hetitul, care
este faţă în faţă cu Mamre. 10 Acesta este ogorul pe care-l cumpărase Avraam
de la fiii lui Het. Acolo au fost îngropaţi Avraam şi nevastă-sa Sara. 11
După moartea lui Avraam, Dumnezeu a binecuvântat pe fiul său Isaac. El locuia
lângă fântâna „Lahai-Roi.” 12 Iată spiţa neamului lui Ismael, fiul lui
Avraam, pe care-l născuse lui Avraam Egipteanca Agar, roaba Sarei. 13 Iată
numele fiilor lui Ismael, după numele lor, după neamurile lor: Nebaiot,
întâiul-născut al lui Ismael; Chedar, Adbeel, Mibsam, 14 Mişma, Duma,
Masa; 15 Hadad, Tema, Ietur, Nafiş şi Chedma. 16 Aceştia Sunt fiii lui
Ismael; acestea Sunt numele lor, după satele şi taberele lor. Ei au fost cei
doisprezece voievozi, după neamurile lor. 17 Şi iată anii vieţii lui Ismael:
o sută treizeci şi şapte de ani. El şi-a dat duhul şi a murit şi a fost adăugat
la poporul său. 18 Fiii lui au locuit de la Havila până la Şur, care este în
faţa Egiptului, cum mergi spre Asiria. El s-a aşezat în faţa tuturor fraţilor
lui. 19 Iată spiţa neamului lui Isaac, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe
Isaac. 20 Isaac era în vârstă de patruzeci de ani, când a luat de nevastă pe
Rebeca, fata lui Betuel, Arameul din Padan-Aram şi sora lui Laban,
Arameul. 21 Isaac s-a rugat Domnului pentru nevastă-sa, căci era stearpă; şi
Domnul l-a ascultat: nevastă-sa Rebeca a rămas însărcinată. 22 Copiii se
băteau în pântecele ei; şi ea a zis: „Dacă-i aşa, pentru ce mai Sunt
însărcinată?” S-a dus să întrebe pe Domnul. 23 Şi Domnul i-a zis: „Două
neamuri Sunt în pântecele tău şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din
pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celalt. Şi cel
mai mare va sluji celui mai mic.” 24 S-au împlinit zilele când avea să nască;
şi iată că în pântecele ei erau doi gemeni. 25 Cel dintâi a ieşit roşu de
tot: ca o manta de păr; şi de aceea i-au pus numele Esau. 26 Apoi a ieşit
fratele său, care îl ţinea cu mâna de călcâi pe Esau; şi de aceea i-au pus
numele Iacov. Isaac era în vârstă de şaizeci de ani când s-au născut ei. 27
Băieţii aceştia s-au făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care
îşi petrecea vremea mai mult pe câmp; dar Iacov era un om liniştit, care stătea
acasă în corturi. 28 Isaac îl iubea pe Esau pentru că mânca din vânatul lui;
Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov. 29 Odată, pe când fierbea Iacov o
ciorbă, Esau s-a întors de la câmp rupt de oboseală. 30 Şi Esau i-a zis lui
Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşuiatică, fiindcă Sunt
rupt de oboseală.” De aceea s-a dat lui Esau numele Edom. 31 Iacov a zis:
„Vinde-mi azi dreptul tău de întâi-născut!” 32 Esau a răspuns: „Iată-mă, Sunt
pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi-născut?” 33 Şi Iacov a
zis: „Jură-mi întâi.” Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut dreptul de
întâi-născut lui Iacov. 34 Atunci Iacov a dat lui Esau pâine şi ciorbă de
linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit
Esau dreptul de întâi-născut.
Geneza 26
1 În ţară a venit o foamete, alta decât foametea dintâi, care fusese pe
vremea lui Avraam. Isaac s-a dus la Abimelec, împăratul Filistenilor, la
Gherar. 2 Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Nu te pogorâ în Egipt! Rămâi în
ţara în care îţi voi spune. 3 Locuieşte ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi
cu tine şi te voi binecuvânta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi
seminţei tale, şi voi ţine jurământul pe care l-am făcut tatălui tău
Avraam.” 4 Îţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale
toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în
sămânţa ta, drept răsplată 5 că Avraam a ascultat de porunca Mea şi a păzit
ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele.” 6
Astfel Isaac a rămas la Gherar. 7 Când îi puneau oamenii locului aceluia
întrebări cu privire la nevasta lui, el zicea: „Este sora mea.” Căci îi era
frică să spună că este nevastă-sa, ca să nu-l omoare oamenii locului aceluia,
fiindcă Rebeca era frumoasă la chip. 8 Fiindcă şederea lui acolo se lungise,
s-a întâmplat că Abimelec, împăratul Filistenilor, uitându-se pe fereastră, a
văzut pe Isaac jucându-se cu nevastă-sa Rebeca. 9 Abimelec a trimis să-l
cheme pe Isaac şi i-a zis: „Nu mai încape îndoială că e nevastă-ta. Cum ai putut
zice: „E soră-mea?” Isaac i-a răspuns: „Am zis aşa ca să nu mor din pricina
ei.” 10 Şi Abimelec a zis: „Ce ne-ai făcut? Ce uşor s-ar fi putut ca vreunul
din norod să se culce cu nevastă-ta şi ne-ai fi făcut vinovaţi.” 11 Atunci
Abimelec a dat următoarea poruncă întregului norod: „Cine se va atinge de omul
acesta sau de nevasta lui va fi omorât.” 12 Isaac a făcut semănături în ţara
aceea şi a strâns rod însutit în anul acela; căci Domnul l-a binecuvântat. 13
Astfel omul acesta s-a îmbogăţit şi a mers îmbogăţindu-se din ce în ce mai mult,
până ce a ajuns foarte bogat. 14 Avea cirezi de vite şi turme de oi şi un
mare număr de robi: de aceea Filistenii îl pizmuiau. 15 Toate fântânile pe
care le săpaseră robii tatălui său, pe vremea tatălui său Avraam, Filistenii
le-au astupat şi le-au umplut cu ţărână. 16 Şi Abimelec i-a zis lui Isaac:
„Pleacă de la noi, căci ai ajuns mult mai puternic decât noi.” 17 Isaac a
plecat de acolo şi a tăbărât în valea Gherar, unde şi-a aşezat locuinţa. 18
Isaac a săpat din nou fântânile de apă pe care le săpaseră robii tatălui său
Avraam şi pe care le astupaseră Filistenii după moartea lui Avraam; şi le-a pus
iarăşi aceleaşi nume pe care le pusese tatăl său. 19 Robii lui Isaac au mai
săpat în vale şi au dat acolo peste o fântână cu apă de izvor. 20 Păstorii
din Gherar s-au certat însă cu păstorii lui Isaac, zicând: „Apa este a noastră.”
Şi a pus fântânii numele Esec, pentru că se certaseră cu el. 21 Apoi au săpat
o altă fântână, pentru care au făcut iarăşi gîlceavă, de aceea a numit-o
Sitna. 22 Pe urmă s-a mutat de acolo şi a săpat o altă fântână pentru care nu
s-au mai certat; şi a numit-o Rehobot „căci” a zis el „Domnul ne-a făcut loc
larg ca să ne putem întinde în ţară.” 23 De acolo s-a suit la
Beer-Şeba. 24 Domnul i S-a arătat chiar în noaptea aceea şi i-a zis: „Eu Sunt
Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme, căci Eu Sunt cu tine; te voi
binecuvânta şi îţi voi înmulţi sămânţa, din pricina robului Meu, Avraam.” 25
Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului şi şi-a întins cortul
acolo. Robii lui Isaac au săpat acolo o fântână. 26 Abimelec a venit din
Gherar la el, cu prietenul său Ahuzat şi cu Picol, căpetenia oştirii lui. 27
Isaac le-a zis: „Pentru ce veniţi la mine, voi care mă urîţi şi m-aţi izgonit de
la voi?” 28 Ei au răspuns: „Vedem lămurit că Domnul este cu tine. De aceea
zicem: „Să fie un jurământ între noi, între noi şi tine, şi să facem un legământ
cu tine! 29 Anume, jură că nu ne vei face nici un rău, după cum nici noi nu
ne-am atins de tine, ci ţi-am făcut numai bine şi te-am lăsat să pleci în pace.
Tu acum eşti binecuvântat de Domnul.” 30 Isaac le-a dat un ospăţ şi au mâncat
şi au băut. 31 S-au sculat dis-de-dimineaţă şi s-au legat unul cu altul
printr-un jurământ. Isaac i-a lăsat apoi să plece şi ei l-au părăsit în
pace. 32 În aceeaşi zi, nişte robi ai lui Isaac au venit să-i vorbească de
fântâna pe care o săpau şi i-au zis: „Am dat de apă!” 33 Şi el a numit-o
Şiba. De aceea s-a pus cetăţii numele Beer-Şeba până în ziua de azi. 34 La
vârsta de patruzeci de ani, Esau a luat de neveste pe Iudita, fata Hetitului
Beeri, şi pe Basmat, fata Hetitului Elon. 35 Ele au fost o pricină de mare
amărăciune pentru Isaac şi Rebeca.
Geneza 27
1 Isaac îmbătrânise şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Atunci a
chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i-a zis: „Fiule!” „Iată-mă” i-a
răspuns el. 2 Isaac a zis: „Iacă am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii
mele. 3 Acum, deci, te rog, ia-ţi armele, tolba şi arcul, du-te la câmp şi
adu-mi vânat. 4 Fă-mi o mâncare cum îmi place mie şi adu-mi-o s-o mănânc, ca
să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri.” 5 Rebeca a ascultat ce
spunea Isaac fiului său Esau. Şi Esau s-a dus la câmp, ca să prindă vânatul şi
să-l aducă. 6 Apoi Rebeca a zis fiului său Iacov: „Iată, am auzit pe tatăl
tău vorbind astfel fratelui tău Esau: 7 „Adu-mi vânat şi fă-mi o mâncare ca
să mănânc; şi te voi binecuvânta înaintea Domnului, înainte de a muri.” 8
Acum, fiule, ascultă sfatul meu şi fă ce îţi poruncesc. 9 Du-te de adu-mi din
turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă cum îi
place; 10 tu ai s-o duci tatălui tău s-o mănânce, ca să te binecuvânteze
înainte de a muri.” 11 Iacov a răspuns mamei sale: „Iată, fratele meu Esau
este păros, iar eu n-am păr deloc. 12 Poate că tatăl meu mă va pipăi şi voi
trece drept mincinos înaintea lui şi, în loc de binecuvântare, voi face să vină
peste mine blestemul.” 13 Mamă-sa i-a zis: „Blestemul acesta, fiule, să cadă
peste mine! Ascultă numai sfatul meu şi du-te de adu-mi-i.” 14 Iacov s-a dus
de i-a luat şi i-a adus mamei sale, care a făcut o mâncare, cum îi plăcea
tatălui său. 15 În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul
ei cel mai mare, care se găseau acasă, şi le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai
tânăr. 16 I-a acoperit cu pielea iezilor mâinile şi gâtul, care era fără
păr. 17 Şi a dat în mâna fiului său Iacov mâncarea gustoasă şi pâinea pe care
le pregătise. 18 El a venit la tatăl său şi a zis: „Tată!” „Iată-mă” a zis
Isaac. „Cine eşti tu, fiule?” 19 Iacov a răspuns tatălui său: „Eu Sunt Esau,
fiul tău cel mai mare; am făcut ce mi-ai spus. Scoală-te, rogu-te, şezi de
mănâncă din vânatul meu, ca să mă binecuvânteze sufletul tău!” 20 Isaac a zis
fiului său: „Cum, l-ai şi găsit, fiule?” Şi Iacov a răspuns: „Domnul, Dumnezeul
tău, mi l-a scos înainte.” 21 Isaac i-a zis lui Iacov: „Apropie-te, deci, să
te pipăi, fiule, ca să ştiu dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau sau nu.” 22
Iacov s-a apropiat de tatăl său Isaac, care l-a pipăit şi a zis: „Glasul este
glasul lui Iacov, dar mâinile Sunt mâinile lui Esau.” 23 Nu l-a cunoscut,
pentru că mâinile îi erau păroase, ca mâinile fratelui său Esau; şi l-a
binecuvântat. 24 Isaac a zis: „Tu eşti, deci, fiul meu Esau?” Şi Iacov a
răspuns: „Eu Sunt.” 25 Isaac a zis: „Adu-mi să mănânc din vânatul fiului meu,
ca sufletul meu să te binecuvânteze.” Iacov i-a adus şi el a mâncat; i-a adus şi
vin, şi a băut. 26 Atunci tatăl său, Isaac, i-a zis: „Apropie-te, deci, şi
sărută-mă, fiule.” 27 Iacov s-a apropiat şi l-a sărutat. Isaac a simţit
mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvântat şi a zis: „Iată, mirosul fiului meu
este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul. 28 Să-ţi dea
Dumnezeu rouă din cer şi grăsimea pământului, grâu şi vin din belşug! 29
Să-ţi fie supuse noroade şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul
fraţilor tăi şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie
oricine te va blestema şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta.” 30
Isaac sfârşise de binecuvântat pe Iacov şi abia plecase Iacov de la tatăl său
Isaac, când fratele său Esau s-a întors de la vânătoare. 31 A făcut şi el o
mâncare gustoasă pe care a adus-o tatălui său. Şi a zis tatălui său: „Tată,
scoală-te şi mănâncă din vânatul fiului tău, ca să mă binecuvânteze sufletul
tău!” 32 Tatăl său Isaac i-a zis: „Cine eşti tu?” Şi el a răspuns: „Eu Sunt
fiul tău cel mai mare, Esau.” 33 Isaac s-a înspăimântat foarte tare şi a zis:
„Cine este atunci cel ce a prins vânatul şi mi l-a adus? Eu am mâncat din toate
înainte de a veni tu şi l-am binecuvântat. De aceea va rămâne
binecuvântat. 34 Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari ţipete,
pline de amărăciune şi a zis tatălui său: „Binecuvântează-mă şi pe mine,
tată!” 35 Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleşug şi ţi-a luat
binecuvântarea.” 36 Esau a zis: „Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci
m-a înşelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi-născut şi iată-l acum că a
venit de mi-a luat şi binecuvântarea!” Şi a zis: „N-ai păstrat nici o
binecuvântare pentru mine?” 37 Isaac a răspuns şi i-a zis lui Esau: „Iată,
l-am făcut stăpân peste tine şi i-am dat ca slujitori pe toţi fraţii lui, l-am
înzestrat cu grâu şi vin din belşug: ce mai pot face oare pentru tine,
fiule?” 38 Esau a zis tatălui său: „N-ai decât această singură binecuvântare,
tată? Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!” Şi Esau a ridicat glasul şi a
plâns. 39 Tatăl său Isaac a răspuns şi i-a zis: „Iată! Locuinţa ta va fi
lipsită de grăsimea pământului Şi de roua cerului, de sus. 40 Vei trăi din
sabia ta şi vei sluji fratelui tău; dar când te vei răscula, vei scutura jugul
lui de pe gâtul tău!” 41 Esau a prins ură pe Iacov din pricina binecuvântării
cu care-l binecuvântase tatăl său. Şi Esau zicea în inima sa: „Zilele de bocet
pentru tatăl meu Sunt aproape, apoi am să ucid pe fratele meu Iacov.” 42 Şi
au spus Rebecii cuvintele lui Esau, fiul ei cel mai mare. Ea a trimis atunci de
a chemat pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr, şi i-a zis: „Iată, fratele tău Esau
vrea să se răzbune pe tine, omorându-te. 43 Acum, fiule, ascultă sfatul meu:
scoală-te, fugi la fratele meu Laban în Haran; 44 şi rămâi la el câtăva
vreme, până se va potoli mânia fratelui tău, 45 până va trece de la tine
urgia fratelui tău şi va uita ce i-ai făcut. Atunci voi trimite să te cheme.
Pentru ce să fiu lipsită de voi amândoi într-o singură zi?” 46 Rebeca i-a zis
lui Isaac: „M-am scârbit de viaţă din pricina fetelor lui Het. Dacă Iacov va lua
o asemenea nevastă, dintre fetele lui Het, dintre fetele ţării acesteia, la
ce-mi mai este bună viaţa?”
Geneza 28
1 Isaac a chemat pe Iacov, l-a binecuvântat şi i-a dat porunca aceasta: „Să
nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan. 2 Scoală-te, du-te la Padan-Aram,
în casa lui Betuel, tatăl mamei tale, şi ia-ţi de acolo o nevastă, dintre fetele
lui Laban, fratele mamei tale. 3 Dumnezeul cel atotputernic să te
binecuvânteze, să te facă să creşti şi să te înmulţeşti, ca să ajungi o ceată de
noroade! 4 Să-ţi dea binecuvântarea lui Avraam, ţie şi seminţei tale cu tine,
ca să stăpâneşti ţara în care locuieşti ca străin şi pe care a dat-o lui
Avraam.” 5 Şi Isaac a trimis pe Iacov, care s-a dus la Padan-Aram, la Laban,
fiul lui Betuel, Arameul, fratele Rebecii, mama lui Iacov şi a lui Esau. 6
Esau a văzut că Isaac binecuvântase pe Iacov, şi-l trimisese la Padan-Aram, ca
să-şi ia nevastă de acolo, şi că, binecuvântându-l, îi dăduse porunca aceasta:
„Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan.” 7 A văzut că Iacov ascultase
de tatăl său şi de mama sa şi plecase la Padan-Aram. 8 Esau a înţeles astfel
că fetele lui Canaan nu-i plăceau tatălui său Isaac. 9 Şi Esau s-a dus la
Ismael. El a mai luat de nevastă, pe lângă nevestele pe care le avea, pe
Mahalat, fata lui Ismael, fiul lui Avraam, şi sora lui Nebaiot. 10 Iacov a
plecat din Beer-Şeba şi a luat drumul spre Haran. 11 A ajuns într-un loc unde
a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o
căpătîi şi s-a culcat în locul acela. 12 Şi a visat o scară rezemată de
pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se
pogorau pe scara aceea. 13 Şi Domnul stătea deasupra ei şi zicea: „Eu Sunt
Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam şi Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care
eşti culcat, ţi-l voi da ţie şi seminţei tale. 14 Sămânţa ta va fi ca
pulberea pământului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la
miazăzi; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în
sămânţa ta. 15 Iată, Eu Sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei
merge şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, până nu voi
împlini ce-ţi spun.” 16 Iacov s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat,
Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut.” 17 I-a fost frică şi a zis:
„Cît de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este
poarta cerurilor!” 18 Şi Iacov s-a sculat dis-de-dimineaţă, a luat piatra pe
care o pusese căpătîi, a pus-o ca stâlp de aducere aminte şi a turnat untdelemn
pe vârful ei. 19 A dat locului acestuia numele Betel; dar mai înainte cetatea
se chema Luz. 20 Iacov a făcut o juruinţă şi a zis: „Dacă va fi Dumnezeu cu
mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să
mănânc şi haine să mă îmbrac, 21 şi dacă mă voi întoarce în pace în casa
tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu; 22 piatra aceasta pe care am
pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu, şi Îţi voi da a zecea
parte din tot ce-mi vei da.”
Geneza 29
1 Iacov a pornit la drum şi s-a dus în ţara celor ce locuiesc la
Răsărit. 2 S-a uitat înainte şi iată că pe câmp era o fântână; şi lângă ea
erau trei turme de oi, care se odihneau; căci la fântâna aceasta obişnuiau
ciobanii să-şi adape turmele. Şi piatra de pe gura fântânii era mare. 3 Toate
turmele se strângeau acolo; ciobanii prăvăleau piatra de pe gura fântânii,
adăpau turmele şi apoi puneau piatra iarăşi la loc pe gura fântânii. 4 Iacov
a zis păstorilor: „Fraţilor, de unde Sunteţi?” „Din Haran” au răspuns ei. 5
El le-a zis: „Cunoaşteţi pe Laban, fiul lui Nahor?” „Îl cunoaştem” i-au răspuns
ei. 6 El le-a zis: „Este sănătos?” „Sănătos” au răspuns ei. Şi tocmai atunci
venea Rahela, fata lui, cu oile. 7 El a zis: „Iată, soarele este încă sus şi
e prea devreme ca să strângeţi vitele: adăpaţi oile, apoi duceţi-vă şi
paşteţi-le iarăşi.” 8 Ei au răspuns: „Nu putem, până nu se vor strânge toate
turmele; atunci se prăvăleşte piatra de pe gura fântânii şi vom adăpa
oile.” 9 Pe când le vorbea el încă, vine Rahela cu oile tatălui său; căci ea
le păzea. 10 Când a văzut Iacov pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei
sale, şi turma lui Laban, fratele mamei sale, s-a apropiat, a prăvălit piatra de
pe gura fântânii şi a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale. 11 Apoi
Iacov a sărutat pe Rahela şi a început să plângă tare. 12 Iacov a spus
Rahelei că este rudă cu tatăl ei, că este fiul Rebecii. Şi ea a dat fuga de a
spus tatălui său. 13 Cum a auzit Laban de Iacov, fiul sorei sale, i-a alergat
înainte, l-a îmbrăţişat, l-a sărutat şi l-a adus în casă. Iacov a istorisit lui
Laban toate cele întâmplate. 14 Şi Laban i-a zis: „Cu adevărat, tu eşti os
din oasele mele şi carne din carnea mea!” Iacov a stat la Laban o lună. 15
Apoi Laban i-a zis lui Iacov: „Fiindcă eşti rudă cu mine, să-mi slujeşti oare
degeaba? Spune-mi ce simbrie vrei?” 16 Laban însă avea două fete: cea mai
mare se numea Lea, iar cea mai mică Rahela. 17 Lea avea ochii slabi; dar
Rahela era frumoasă la statură şi mândră la faţă. 18 Iacov o iubea pe Rahela
şi a zis: „Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică.” 19
Şi Laban a răspuns: „Mai bine să ţi-o dau ţie, decât s-o dau altuia. Rămâi la
mine!” 20 Astfel Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i
s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea. 21 În cele din urmă Iacov
i-a zis lui Laban: „Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru la
ea.” 22 Laban a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ. 23
Seara, a luat pe fiică-sa Lea şi a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea. 24
Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa. 25 A doua zi
dimineaţă, iată că era Lea. Atunci Iacov i-a zis lui Laban: „Ce mi-ai făcut? Nu
ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m-ai înşelat?” 26 Laban a răspuns:
„În locul acesta nu e obiceiul să se dea cea mai tânără înaintea celei mai
mari. 27 Isprăveşte săptămâna cu aceasta, şi-ţi vom da şi pe cealaltă pentru
slujba pe care o vei mai face la mine alţi şapte ani.” 28 Iacov a făcut aşa
şi a isprăvit săptămâna cu Lea; apoi Laban i-a dat de nevastă pe fiică-sa
Rahela. 29 Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Rahela, pe roaba sa
Bilha. 30 Iacov a intrat şi la Rahela pe care o iubea mai mult decât pe Lea;
şi a mai slujit la Laban alţi şapte ani. 31 Domnul a văzut că Lea nu era
iubită; şi a făcut-o să aibă copii, pe când Rahela era stearpă. 32 Lea a
rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Ruben (Vedeţi fiu)
„căci” a zis ea „Domnul a văzut mâhnirea mea şi acum bărbatul meu are să mă
iubească negreşit.” 33 A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu; şi a
zis: „Domnul a auzit că nu eram iubită şi mi l-a dat şi pe acesta.” De aceea,
i-a pus numele Simeon (Ascultare). 34 Iar a rămas însărcinată şi a născut un
fiu; şi a zis: „De data aceasta, bărbatul meu se va alipi de mine, căci i-am
născut trei fii.” De aceea i-a pus numele Levi (Alipire). 35 A rămas iarăşi
însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „De data aceasta, voi lăuda pe
Domnul.” De aceea i-a pus numele Iuda (Lăudat fie Domnul). Şi a încetat să mai
nască.
Geneza 30
1 Când a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a pizmuit pe soră-sa şi i-a
zis lui Iacov: „Dă-mi copii, ori mor!” 2 Iacov s-a mâniat pe Rahela şi a zis:
„Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu, care te-a oprit să ai copii?” 3 Ea a
zis: „Iată roaba mea Bilha; culcă-te cu ea, ca să nască pe genunchii mei şi să
am şi eu copii prin ea.” 4 Şi i-a dat de nevastă pe roaba ei Bilha; şi Iacov
s-a culcat cu ea. 5 Bilha a rămas însărcinată şi a născut lui Iacov un
fiu. 6 Rahela a zis: „Mi-a făcut Dumnezeu dreptate şi mi-a auzit glasul şi
mi-a dăruit un fiu.” De aceea i-a pus numele Dan (A judecat). 7 Bilha, roaba
Rahelei, a rămas iarăşi însărcinată şi a născut lui Iacov un al doilea fiu. 8
Rahela a zis: „Am luptat cu Dumnezeu împotriva sorei mele şi am biruit.” De
aceea i-a pus numele Neftali (Luptele lui Dumnezeu). 9 Când a văzut Lea că nu
mai naşte, a luat pe roaba sa Zilpa şi a dat-o lui Iacov de nevastă. 10
Zilpa, roaba Leei, a născut lui Iacov un fiu. 11 „Cu noroc!” a zis Lea. De
aceea i-a pus numele Gad (Noroc). 12 Zilpa, roaba Leei, a născut un al doilea
fiu lui Iacov. 13 „Ce fericită Sunt!” a zis Lea „căci femeile mă vor numi
fericită.” De aceea i-a pus numele Aşer (Fericit). 14 Ruben a ieşit odată
afară, pe vremea seceratului grâului, şi a găsit mandragore pe câmp. Le-a adus
mamei sale, Lea. Atunci Rahela a zis Leei: „Dă-mi, te rog, din mandragorele
fiului tău.” 15 Ea i-a răspuns: „Nu-ţi ajunge că mi-ai luat bărbatul, de vrei
să iei şi mandragorele fiului meu?” Şi Rahela a zis: „Ei bine! poate să se culce
cu tine în noaptea aceasta, pentru mandragorele fiului tău.” 16 Seara, pe
când se întorcea Iacov de la câmp, Lea i-a ieşit înainte şi a zis: „La mine ai
să vii, căci te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu.” Şi în noaptea aceea s-a
culcat cu ea. 17 Dumnezeu a ascultat pe Lea, care a rămas însărcinată şi a
născut lui Iacov al cincilea fiu. 18 Lea a zis: „M-a răsplătit Dumnezeu,
pentru că am dat bărbatului meu pe roaba mea.” De aceea i-a pus numele Isahar
(Răsplătire). 19 Lea a rămas iarăşi însărcinată şi a născut un al şaselea fiu
lui Iacov. 20 Lea a zis: „Frumos dar mi-a dat Dumnezeu! De data aceasta
bărbatul meu va locui cu mine, căci i-am născut şase fii.” De aceea i-a pus
numele Zabulon (Locuinţă). 21 În urmă, a născut o fată, căreia i-a pus numele
Dina (Judecată). 22 Dumnezeu Şi-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o şi a
făcut-o să aibă copii. 23 Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu; şi a
zis: „Mi-a luat Dumnezeu ocara!” 24 Şi i-a pus numele Iosif (Adaos), zicând:
„Domnul să-mi mai adauge un fiu!” 25 După ce a născut Rahela pe Iosif, Iacov
i-a zis lui Laban: „Lasă-mă să plec, ca să mă duc acasă, în ţara mea. 26
Dă-mi nevestele şi copiii pentru care ţi-am slujit şi voi pleca; fiindcă ştii ce
slujbă ţi-am făcut.” 27 Laban i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta,
mai zăboveşte; văd bine că Domnul m-a binecuvântat din pricina ta; 28
hotărăşte-mi simbria ta şi ţi-o voi da.” 29 Iacov i-a răspuns: „Ştii cum
ţi-am slujit şi cum ţi-au propăşit vitele cu mine; 30 căci puţinul pe care-l
aveai înainte de venirea mea a crescut mult şi Domnul te-a binecuvântat oriunde
am mers eu. Acum, când am să muncesc şi pentru casa mea?” 31 Laban a zis: „Ce
să-ţi dau?” Şi Iacov a răspuns: „Să nu-mi dai nimic. Dacă te învoieşti cu ce-ţi
voi spune, îţi voi paşte turma şi pe mai departe şi o voi păzi. 32 Azi am să
trec prin toată turma ta; am să pun deoparte din oi orice miel sein şi pestriţ
şi orice miel negru, şi din capre tot ce este pestriţ şi sein. Aceasta să fie
simbria mea. 33 Iată cum se va dovedi cinstea mea: de acum încolo, când ai să
vii să-mi vezi simbria, tot ce nu va fi sein şi pestriţ între capre şi negru
între miei, şi se va găsi la mine, să fie socotit ca furat.” 34 Laban a zis:
„Bine! fie aşa cum ai zis.” 35 În aceeaşi zi a pus deoparte ţapii bălţaţi şi
pestriţi, toate caprele seine şi pestriţe, toate cele ce aveau alb pe ele şi
toţi mieii care erau negri. Le-a dat în mâinile fiilor săi. 36 Apoi a pus o
depărtare de trei zile de drum între el şi Iacov; şi Iacov păştea celelalte oi
ale lui Laban. 37 Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal şi de platan;
a despuiat de pe ele fîşii de coajă şi a făcut să se vadă albeaţa care era pe
nuiele. 38 Apoi a pus nuielele pe care le despoiase de coajă în jgheaburi, în
adăpători, sub ochii oilor care veneau să bea, ca atunci când vor veni să bea,
să zămislească. 39 Oile zămisleau uitându-se la nuiele şi făceu miei bălţaţi,
seini şi pestriţi. 40 Iacov despărţea mieii aceştia şi abătea feţele oilor
din turma lui Laban către cele seine şi bălţate. Şi-a făcut astfel turme
deosebite pe care nu le-a împreunat cu turma lui Laban. 41 Ori de câte ori se
înfierbîntau oile cele mai tari, Iacov punea nuielele în jgheaburi, sub ochii
oilor, ca ele să zămislească uitându-se la nuiele. 42 Când oile erau slabe,
nu punea nuielele; aşa că cele slabe erau pentru Laban, iar cele tari pentru
Iacov. 43 Omul acela s-a îmbogăţit astfel din ce în ce mai mult; a avut multe
turme, robi şi roabe, cămile şi măgari.
Geneza 31
1 Iacov a auzit vorbele fiilor lui Laban, care ziceau: „Iacov a luat tot ce
era al tatălui nostru şi cu averea tatălui nostru şi-a agonisit el toată bogăţia
aceasta.” 2 Iacov s-a uitat şi la faţa lui Laban; şi iată că ea nu mai era ca
înainte. 3 Atunci Domnul i-a zis lui Iacov: „Întoarce-te în ţara părinţilor
tăi şi în locul tău de naştere; şi Eu voi fi cu tine.” 4 Iacov a trimis de a
chemat pe Rahela şi pe Lea, la câmp la turma lui. 5 El le-a zis: „După faţa
tatălui vostru, văd bine că el nu mai este ca înainte; dar Dumnezeul tatălui meu
a fost cu mine. 6 Voi înşivă ştiţi că am slujit tatălui vostru cu toată
puterea mea. 7 Şi tatăl vostru m-a înşelat: de zece ori mi-a schimbat
simbria; dar Dumnezeu nu i-a îngăduit să mă păgubească. 8 Ci când zicea el:
„Mieii pestriţi să fie simbria ta” toate oile făceau miei pestriţi. Şi când
zicea: „Mieii bălţaţi să fie simbria ta” toate oile făceau miei bălţaţi. 9
Dumnezeu a luat astfel toată turma tatălui vostru şi mi-a dat-o mie. 10 Pe
vremea când se înfierbîntau oile, eu am ridicat ochii şi am văzut în vis că
ţapii şi berbecii care săreau pe capre şi pe oi, erau bălţaţi, pestriţi şi
seini. 11 Şi Îngerul lui Dumnezeu mi-a zis în vis: „Iacove!” „Iată-mă” am
răspuns eu. 12 El a zis: „Ridică ochii şi priveşte: toţi ţapii şi berbecii,
care sar pe capre şi pe oi, Sunt bălţaţi, pestriţi şi seini; căci am văzut tot
ce ţi-a făcut Laban. 13 Eu Sunt Dumnezeul din Betel, unde ai uns un stâlp de
aducere aminte, unde Mi-ai făcut o juruinţă. Acum, scoală-te, ieşi din ţara
aceasta şi întoarce-te în ţara ta de naştere.” 14 Rahela şi Lea au răspuns şi
i-au zis: „Mai avem noi oare parte şi moştenire în casa tatălui nostru? 15 Nu
Suntem noi oare privite de el ca nişte străine, fiindcă ne-a vândut şi ne-a
mâncat şi banii? 16 Toată bogăţia pe care a luat-o Dumnezeu de la tatăl
nostru este a noastră şi a copiilor noştri. Fă acum tot ce ţi-a spus
Dumnezeu.” 17 Iacov s-a sculat şi a pus pe copiii şi nevestele sale călare pe
cămile. 18 Şi-a luat toată turma şi toate averile pe care le avea: turma pe
care o agonisise în Padan-Aram; şi a plecat la tatăl său Isaac, în ţara
Canaan. 19 Pe când Laban se dusese să-şi tundă oile, Rahela a furat idolii
tatălui său; 20 şi Iacov a înşelat pe Laban, Arameul, căci nu l-a înştiinţat
de fuga sa. 21 A fugit astfel cu tot ce avea; s-a sculat, a trecut Râul
(Eufrat) şi s-a îndreptat spre muntele Galaad. 22 A treia zi au dat de veste
lui Laban că Iacov a fugit. 23 Laban a luat cu el pe fraţii săi, l-a urmărit
cale de şapte zile şi l-a ajuns la muntele Galaad. 24 Dar Dumnezeu S-a arătat
noaptea în vis lui Laban, Arameul, şi i-a zis: „Fereşte-te să spui o vorbă rea
lui Iacov!” 25 Laban a ajuns, deci, pe Iacov. Iacov îşi întinsese cortul pe
munte; Laban şi-a întins şi el cortul cu fraţii lui, pe muntele Galaad. 26
Atunci Laban i-a zis lui Iacov: „Ce-ai făcut? Pentru ce m-ai înşelat şi mi-ai
luat fetele ca pe nişte roabe luate cu sabia? 27 Pentru ce ai fugit pe
ascuns, m-ai înşelat şi nu mi-ai dat de ştire? Te-aş fi lăsat să pleci în
mijlocul veseliei şi al cântecelor, în sunet de timpane şi alăută. 28 Nu
mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut nepoţii şi fetele! Ca un nebun ai
lucrat. 29 mâna mea este destul de tare ca să vă fac rău; dar Dumnezeul
tatălui vostru mi-a zis în noaptea trecută: „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui
Iacov!” 30 Dar acum, odată ce ai plecat, pentru că te topeşti de dor după
casa tatălui tău, de ce mi-ai furat dumnezeii mei?” 31 Drept răspuns, Iacov
i-a zis lui Laban: „Am fugit, fiindcă mi-era frică, gândindu-mă că poate îmi vei
lua înapoi fetele tale. 32 Dar să piară acela la care îţi vei găsi dumnezeii
tăi! În faţa fraţilor noştri, cercetează şi vezi ce-i la mine din ale tale, şi
ia-ţi-l.” Iacov nu ştia că Rahela îi furase. 33 Laban a intrat în cortul lui
Iacov, în cortul Leei, în cortul celor două roabe şi n-a găsit nimic. A ieşit
din cortul Leei şi a intrat în cortul Rahelei. 34 Rahela luase idolii, îi
pusese sub samarul cămilei şi şezuse deasupra. Laban a scotocit tot cortul, dar
n-a găsit nimic. 35 Ea a zis tatălui său: „Domnul meu, să nu te superi dacă
nu mă pot scula înaintea ta; căci mi-a venit rânduiala femeilor.” A căutat peste
tot, dar n-a găsit idolii. 36 Iacov s-a mâniat şi a certat pe Laban. A luat
din nou cuvântul şi i-a zis: „Care este nelegiuirea mea şi care este păcatul
meu, de mă urmăreşti cu atâta înverşunare? 37 Mi-ai scormonit toate lucrurile
şi ce ai găsit din lucrurile din casa ta? Scoate-le aici înaintea fraţilor mei
şi fraţilor tăi, ca să judece ei între noi amândoi! 38 Iată, am stat la tine
douăzeci de ani; oile şi caprele nu ţi s-au stîrpit şi n-am mâncat berbeci din
turma ta. 39 Nu ţi-am adus acasă vite sfîşiate de fiare: eu însumi te-am
despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua sau ce mi se fura
noaptea. 40 Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig,
şi-mi fugea somnul de pe ochi. 41 Iată, douăzeci de ani am stat în casa ta,
ţi-am slujit patrusprezece ani pentru cele două fete ale tale şi şase ani pentru
turma ta şi de zece ori mi-ai schimbat simbria. 42 Dacă n-aş fi avut cu mine
pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme
Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferinţa
mea şi osteneala mâinilor mele şi ieri noapte a rostit judecata.” 43 Drept
răspuns, Laban i-a zis lui Iacov: „Fiicele acestea Sunt fiicele mele, copiii
aceştia Sunt copiii mei, turma aceasta este turma mea şi tot ce vezi este al
meu. Şi ce pot face eu azi pentru fiicele mele sau pentru copiii lor pe care
i-au născut? 44 Vino, să facem amândoi un legământ şi legământul acesta să
slujească de mărturie între mine şi tine!” 45 Iacov a luat o piatră şi a
pus-o ca stâlp de aducere aminte. 46 Iacov a zis fraţilor săi: „Strângeţi
pietre.” Ei au strâns pietre şi au făcut o movilă; şi au mâncat acolo pe
movilă. 47 Laban a numit-o Iegar-Sahaduta (Movila mărturiei) şi Iacov a
numit-o Galed (Movila mărturiei). 48 Laban a zis: „Movila aceasta să
slujească azi de mărturie între mine şi tine!” De aceea i-au pus numele
Galed. 49 Se mai numeşte şi Miţpa (Veghere), pentru că Laban a zis: „Domnul
să vegheze asupra mea şi asupra ta, când ne vom pierde din vedere unul pe
altul. 50 Dacă vei asupri pe fetele mele şi dacă vei mai lua şi alte neveste
în afară de fetele mele, ia bine seama că nu un om va fi cu noi, ci Dumnezeu va
fi martor între mine şi tine.” 51 Laban i-a zis lui Iacov: „Iată movila
aceasta şi iată stâlpul acesta pe care l-am ridicat între mine şi tine. 52
Movila aceasta să fie martoră şi stâlpul acesta să fie martor că nici eu nu voi
trece la tine peste movila aceasta şi nici tu nu vei trece la mine peste movila
aceasta şi peste stâlpul acesta, ca să ne facem rău. 53 Dumnezeul lui Avraam
şi al lui Nahor, Dumnezeul tatălui lor să judece între noi.” Iacov a jurat pe
Acela de care se temea Isaac. 54 Iacov a adus o jertfă pe munte şi a poftit
pe fraţii lui să mănânce; ei au mâncat şi au rămas toată noaptea pe munte. 55
Laban s-a sculat dis-de-dimineaţă, şi-a sărutat nepoţii şi fetele şi i-a
binecuvântat. Apoi a plecat şi s-a întors la locuinţa lui.
Geneza 32
1 Iacov şi-a văzut de drum; şi l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu. 2 Când
i-a văzut, Iacov a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!” De aceea a pus
locului aceluia numele Mahanaim (Tabără îndoită). 3 Iacov a trimis înainte
nişte soli la fratele său Esau, în ţara Seir, în ţinutul lui Edom. 4 El le-a
dat porunca următoare: „Iată ce să spuneţi domnului meu Esau: „Aşa vorbeşte
robul tău Iacov: „Am locuit la Laban şi am rămas la el până acum; 5 am boi,
măgari, oi, robi şi roabe, şi trimit să dea de ştire lucrul acesta domnului meu,
ca să capăt trecere înaintea ta.” 6 Solii s-au întors înapoi la Iacov şi au
zis: „Ne-am dus la fratele tău Esau; şi el vine înaintea ta, cu patru sute de
oameni.” 7 Iacov s-a înspăimântat foarte mult şi l-a apucat groaza. A
împărţit în două tabere oamenii pe care-i avea cu el, oile, boii şi
cămilele, 8 şi a zis: „Dacă vine Esau împotriva uneia din tabere şi o bate,
tabăra care va rămâne, va putea să scape.” 9 Iacov a zis: „Dumnezeul tatălui
meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu Doamne, care mi-ai zis: „Întoarce-te
în ţara ta şi în locul tău de naştere şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine! 10
Eu Sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia pe care ai
arătat-o faţă de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu
şi iată că acum fac două tabere. 11 Izbăveşte-mă, Te rog, din mâna fratelui
meu, din mâna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină şi să mă lovească, pe
mine, pe mame şi pe copii. 12 Şi Tu ai zis: „Eu voi îngriji ca să-ţi meargă
bine, şi-ţi voi face sămânţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se
poate număra.” 13 Iacov a petrecut noaptea în locul acela. A luat din ce mai
avea cu el şi a pus de-o parte, ca dar pentru fratele său Esau: 14 două sute
de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi douăzeci de berbeci, 15
treizeci de cămile care alăptau, cu mânjii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri,
douăzeci de măgăriţe şi zece măgăruşi. 16 Le-a dat robilor săi, turmă cu
turmă, fiecăruia în parte, şi a poruncit robilor săi: „Treceţi înaintea mea şi
lăsaţi o depărtare între turme.” 17 A dat celui dintâi porunca următoare:
„Când te va întâlni fratele meu Esau şi te va întreba: „Al cui eşti? Unde te
duci? Şi a cui este turma aceasta dinaintea ta?” 18 să răspunzi: „A robului
tău Iacov; ea este un dar, trimis domnului meu Esau; şi el însuşi vine în urma
noastră.” 19 A dat aceeaşi poruncă celui de-al doilea, celui de-al treilea şi
tuturor celor ce mânau turmele: „Aşa să vorbiţi domnului meu Esau, când îl veţi
întâlni. 20 Să spuneţi: „Iată, robul tău Iacov vine şi el după noi.” Căci,
îşi zicea el: „Îl voi potoli cu darul acesta, care merge înaintea mea; în urmă
îl voi vedea faţă în faţă şi poate că mă va primi cu bunăvoinţă.” 21 Astfel
darul a trecut înainte, iar el a rămas în tabără în noaptea aceea. 22 Tot în
noaptea aceea s-a sculat, a luat pe cele două neveste ale lui, pe cele două
roabe şi pe cei unsprezece copii ai lui şi a trecut vadul Iabocului. 23 I-a
luat, i-a trecut pârâul şi a trecut tot ce avea. 24 Iacov însă a rămas
singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. 25 Văzând
că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a
scrîntit încheietura coapsei lui Iacov, pe când se lupta cu el. 26 Omul acela
a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te
voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” 27 Omul acela i-a zis: „Cum
îţi este numele?” „Iacov” a răspuns el. 28 Apoi a zis: „Numele tău nu va mai
fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu
Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.” 29 Iacov l-a întrebat: „Spune-mi,
Te rog, numele Tău.” El a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri numele?” Şi l-a
binecuvântat acolo. 30 Iacov a pus locului aceluia numele Peniel (Faţa lui
Dumnezeu) „căci” a zis el „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi am scăpat
cu viaţă.” 31 Răsărea soarele când a trecut pe lângă Peniel. Însă Iacov
şchiopăta din coapsă. 32 Iată de ce, până în ziua de azi, Israeliţii nu
mănâncă vâna de la încheietura coapsei; căci Dumnezeu a lovit pe Iacov la
încheietura coapsei în vână.
Geneza 33
1 Iacov a ridicat ochii şi s-a uitat; şi iată că Esau venea cu patru sute de
oameni. Atunci a împărţit copiii între Lea, Rahela şi cele două roabe. 2 A
pus în frunte roabele cu copiii lor, apoi pe Lea cu copiii ei şi la urmă pe
Rahela cu Iosif. 3 El însuşi a trecut înaintea lor; şi s-a aruncat cu faţa la
pământ de şapte ori, până ce s-a apropiat de tot de fratele său. 4 Esau a
alergat înaintea lui; l-a îmbrăţişat, i s-a aruncat pe grumaz şi l-a sărutat. Şi
au plâns. 5 Esau, ridicând ochii, a văzut femeile şi copiii şi a zis: „Cine
Sunt aceia?” Şi Iacov a răspuns: „Sunt copiii pe care i-a dat Dumnezeu robului
tău.” 6 Roabele s-au apropiat, cu copiii lor, şi s-au aruncat cu faţa la
pământ; 7 Lea şi copiii ei, de asemenea, s-au apropiat şi s-au aruncat cu
faţa la pământ; în urmă s-au apropiat Iosif şi Rahela, şi s-au aruncat cu faţa
la pământ. 8 Esau a zis: „Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care
am întâlnit-o?” Şi Iacov a răspuns: „Voiesc să capăt trecere cu ea înaintea
domnului meu.” 9 Esau a zis: „Eu am din belşug, păstrează, frate, ce este al
tău.” 10 Şi Iacov a răspuns: „Nu. Te rog, dacă am căpătat trecere înaintea
ta, primeşte darul acesta din mâna mea; căci m-am uitat la faţa ta cum se uită
cineva la Faţa lui Dumnezeu şi tu m-ai primit cu bunăvoinţă. 11 Primeşte,
deci, darul meu, care ţi-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi şi
am de toate.” Astfel a stăruit de el şi Esau a primit. 12 Esau a zis: „Haide
să plecăm şi să pornim la drum; eu voi merge înaintea ta.” 13 Iacov i-a
răspuns: „Domnul meu vede că copiii Sunt micuţi şi că am oi şi vaci fătate; dacă
le vom sili la drum o singură zi, toată turma va pieri. 14 Domnul meu s-o ia
înaintea robului său; şi eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turma, care va
merge înaintea mea şi la pas cu copiii, până voi ajunge la domnul meu, în
Seir.” 15 Esau a zis: „Vreau să las cu tine măcar o parte din oamenii mei.”
Şi Iacov a răspuns: „Pentru ce aceasta? Mi-ajunge să capăt trecere înaintea ta,
domnul meu!” 16 În aceeaşi zi, Esau a luat drumul înapoi la Seir. 17 Iacov
a plecat mai departe la Sucot. Şi-a zidit o casă şi a făcut colibe pentru turme.
De aceea s-a dat locului aceluia numele Sucot (Colibe). 18 La întoarcerea lui
din Padan-Aram, Iacov a ajuns cu bine în cetatea Sihem, în ţara Canaan şi a
tăbărât înaintea cetăţii. 19 Partea de ogor pe care îşi întinsese cortul a
cumpărat-o de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita. 20 Şi
acolo a ridicat un altar pe care l-a numit El-Elohe-Israel (Domnul este
Dumnezeul lui Israel).
Geneza 34
1 Dina, fata pe care o născuse lui Iacov Lea, a ieşit să vadă pe fetele
ţării. 2 Ea a fost zărită de Sihem, fiul Hevitului Hamor, domnitorul ţării.
El a pus mâna pe ea, s-a culcat cu ea şi a necinstit-o. 3 S-a lipit cu toată
inima de Dina, fata lui Iacov, a iubit fata şi a căutat s-o liniştească. 4
După aceea Sihem a zis tatălui său Hamor: „Ia-mi de nevastă pe fata
aceasta!” 5 Iacov a aflat că-i necinstise pe fiică-sa Dina; şi, fiindcă fiii
săi erau cu vitele la păşune, Iacov a tăcut până la întoarcerea lor. 6 Hamor,
tatăl lui Sihem, s-a dus la Iacov ca să-i vorbească. 7 Dar când s-au întors
fiii lui Iacov de la păşune şi au auzit lucrul acesta, s-au supărat şi s-au
mâniat foarte tare, pentru că Sihem săvârşise o mişelie în Israel, culcându-se
cu fata lui Iacov: aşa ceva n-ar fi trebuit să se facă niciodată. 8 Hamor
le-a vorbit astfel: „Fiul meu Sihem s-a lipit cu toată inima de fata voastră; vă
rog, daţi-i-o de nevastă, 9 şi încuscriţi-vă cu noi; voi daţi-ne fetele
voastre şi luaţi pentru voi pe ale noastre. 10 Locuiţi cu noi; ţara vă stă
înainte, rămâneţi în ea, faceţi negoţ şi cumpăraţi pământuri în ea.” 11 Sihem
a zis tatălui şi fraţilor Dinei: „Să capăt trecere înaintea voastră şi vă voi da
ce-mi veţi cere. 12 Cereţi-mi o zestre cât de mare şi cât de multe daruri, şi
vă voi da tot ce-mi veţi zice; numai daţi-mi fata de nevastă.” 13 Fiii lui
Iacov au răspuns şi au vorbit cu vicleşug lui Sihem şi tatălui său Hamor, pentru
că Sihem necinstise pe sora lor Dina. 14 Ei i-au zis: „Este un lucru pe care
nu-l putem face să dăm pe sora noastră unui om netăiat împrejur; căci ar fi o
ocară pentru noi. 15 Nu ne vom învoi la aşa ceva decât dacă vă faceţi şi voi
ca noi, şi dacă orice parte bărbătească dintre voi se va tăia împrejur. 16
Atunci vă vom da pe fetele noastre şi vom lua pentru noi pe ale voastre; vom
locui cu voi şi vom face împreună un singur norod. 17 Dar dacă nu voiţi să ne
ascultaţi şi să vă tăiaţi împrejur, ne vom lua fata şi vom pleca.” 18
Cuvintele lor au plăcut lui Hamor şi lui Sihem, fiul lui Hamor. 19 Tânărul
n-a pregetat să facă lucrul acesta, căci o iubea pe fata lui Iacov şi era cel
mai bine văzut în casa tatălui său. 20 Hamor şi fiul lui Sihem s-au dus la
poarta cetăţii şi au vorbit astfel oamenilor din cetatea lor: 21 „Oamenii
aceştia au gânduri de pace faţă de noi; să rămână, deci, în ţară şi să facă
negoţ; ţara este destul de largă pentru ei. Noi vom lua de neveste pe fetele lor
şi le vom da de neveste pe fetele noastre. 22 Dar oamenii aceştia nu vor voi
să locuiască împreună cu noi, ca să alcătuim un singur popor, decât dacă orice
parte bărbătească dintre noi se va tăia împrejur, după cum şi ei înşişi Sunt
tăiaţi împrejur. 23 Turmele lor, averile lor şi toate vitele lor, vor fi
atunci ale noastre. Să primim numai ce cer ei, ca să rămână la noi.” 24 Toţi
cei ce treceau pe poarta cetăţii, au ascultat pe Hamor şi pe fiul său Sihem; şi
toţi bărbaţii au fost tăiaţi împrejur, toţi cei ce treceau pe poarta
cetăţii. 25 A treia zi, pe când sufereau ei încă, cei doi fii ai lui Iacov,
Simeon şi Levi, fraţii Dinei, şi-au luat fiecare sabia, s-au năpustit asupra
cetăţii, care se credea în linişte, şi au ucis pe toţi bărbaţii. 26 Au
trecut, de asemenea, prin ascuţişul săbiei pe Hamor şi pe fiul său Sihem; au
ridicat pe Dina din casa lui Sihem şi au ieşit afară. 27 Fiii lui Iacov s-au
aruncat asupra celor morţi şi au jefuit cetatea, pentru că necinstiseră pe sora
lor. 28 Le-au luat oile, boii şi măgarii, tot ce era în cetate şi ce era pe
câmp; 29 le-au luat ca pradă de război toate bogăţiile, copiii şi nevestele
şi tot ce se găsea în case. 30 Atunci Iacov i-a zis lui Simeon şi lui Levi:
„Voi m-aţi nenorocit, făcându-mă urât locuitorilor ţării, Canaaniţilor şi
Fereziţilor. N-am sub porunca mea decât un mic număr de oameni; ei se vor
strânge împotriva mea, mă vor bate şi voi fi nimicit, eu şi casa mea.” 31 Ei
au răspuns: „Se cuvenea oare să se poarte cu sora noastră cum se poartă cu o
curvă?”
Geneza 35
1 Dumnezeu i-a zis lui Iacov: „Scoală-te, suie-te la Betel, locuieşte acolo
şi ridică acolo un altar Dumnezeului care ţi S-a arătat când fugeai de fratele
tău Esau.” 2 Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: „Scoateţi
dumnezeii străini care Sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă
hainele, 3 ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un
altar Dumnezeului, care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu
mine în călătoria pe care am făcut-o.” 4 Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii
străini, care erau în mâinile lor, şi cerceii pe care-i purtau în urechi. Iacov
i-a îngropat în pământ sub stejarul de lângă Sihem. 5 Apoi au plecat. Groaza
lui Dumnezeu s-a răspândit peste cetăţile care-i înconjurau, aşa că locuitorii
lor n-au urmărit pe fiii lui Iacov. 6 Iacov şi toţi cei ce erau cu el au
ajuns la Luz, adică Betel, în ţara Canaan. 7 A zidit acolo un altar şi a
numit locul acela: „El-Betel” (Dumnezeul Betelului), căci acolo i se descoperise
Dumnezeu pe când fugea de fratele său. 8 Debora, doica Rebecii, a murit; şi a
fost îngropată mai jos de Betel, sub stejarul căruia i s-a pus numele: „Stejarul
jalei.” 9 Dumnezeu S-a arătat iarăşi lui Iacov după întoarcerea lui din
Padan-Aram şi l-a binecuvântat. 10 Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacov;
dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel.” Şi i-a pus numele
Israel. 11 Dumnezeu i-a zis: „Eu Sunt Dumnezeul Cel Atotputernic. Creşti şi
înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri se vor naşte din tine şi chiar
împăraţi vor ieşi din coapsele tale. 12 Ţie îţi voi da ţara pe care am dat-o
lui Avraam şi lui Isaac, şi voi da ţara aceasta seminţei tale după tine.” 13
Dumnezeu S-a înălţat de la el, în locul unde îi vorbise. 14 Şi Iacov a
ridicat un stâlp de aducere aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stâlp
din piatră pe care a adus o jertfă de băutură şi a turnat untdelemn. 15 Iacov
a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel. 16 Apoi au plecat din Betel;
şi mai era o depărtare bunicică până la Efrata, când Rahelei i-au venit durerile
naşterii. A avut o naştere grea; 17 şi, în timpul durerilor naşterii, moaşa
i-a zis: „Nu te teme, căci mai ai un fiu!” 18 Şi, pe când îşi dădea ea
sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele): dar
tatăl său l-a numit Beniamin (Fiul dreptei). 19 Rahela a murit şi a fost
îngropată pe drumul care duce la Efrata sau Betleem. 20 Iacov a ridicat un
stâlp pe mormântul ei: acesta este stâlpul de pe mormântul Rahelei, care este şi
azi. 21 Israel a plecat mai departe; şi şi-a întins cortul dincolo de
Migdal-Eder. 22 Pe când locuia Israel în ţinutul acesta, Ruben s-a dus şi s-a
culcat cu Bilha, ţiitoarea tatălui său. Şi Israel a aflat. Fiii lui Iacov erau
în număr de doisprezece. 23 Fiii Leei: Ruben, întâiul-născut al lui Iacov,
Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon. 24 Fiii Rahelei: Iosif şi
Beniamin. 25 Fiii Bilhei, roaba Rahelei: Dan şi Neftali. 26 Fiii Zilpei,
roaba Leei: Gad şi Aşer. Aceştia Sunt fiii lui Iacov, care i s-au născut în
Padan-Aram. 27 Iacov a ajuns la tatăl său, Isaac, la Mamre la Chiriat-Arba,
care este tot una cu Hebronul, unde locuiseră ca străini Avraam şi Isaac. 28
Zilele vieţii lui Isaac au fost de o sută optzeci de ani. 29 Isaac şi-a dat
duhul şi a murit, şi a fost adăugat la poporul său, bătrân şi sătul de zile.
Fiii săi Esau şi Iacov l-au îngropat.
Geneza 36
1 Iată spiţa neamului lui Esau, adică Edom. 2 Esau şi-a luat neveste
dintre fetele Canaanului pe: Ada, fata Hetitului Elon, pe Oholibama, fata Anei,
fata Hevitului Ţibeon, 3 şi pe Basmat, fata lui Ismael, sora lui
Nebaiot. 4 Ada a născut lui Esau pe Elifaz; Basmat a născut pe Reuel; 5 şi
Oholibama a născut pe Ieuş, Iaelam şi Core. Aceştia Sunt fiii lui Esau, care i
s-au născut în ţara Canaan. 6 Esau şi-a luat nevestele, fiii şi fiicele,
toată lumea din casă, turmele, toate vitele şi toată averea pe care şi-o
agonisise în ţara Canaan, şi s-a dus într-o altă ţară, departe de fratele său
Iacov. 7 Căci bogăţiile lor erau prea mari ca să poată locui împreună şi
ţinutul în care locuiau ca străini nu le mai putea ajunge din pricina turmelor
lor. 8 Esau s-a aşezat în muntele Seir. Esau înseamnă Edom. 9 Iată spiţa
neamului lui Esau, tatăl Edomiţilor, în muntele Seir. 10 Iată numele fiilor
lui Esau: Elifaz, fiul Adei, nevasta lui Esau; Reuel, fiul Basmatei, nevasta lui
Esau. 11 Fiii lui Elifaz au fost: Teman, Omar, Ţefo, Gaetam şi Chenaz. 12
Şi Timna era ţiitoarea lui Elifaz, fiul lui Esau; ea a născut lui Elifaz pe
Amalec. Aceştia Sunt fiii Adei, nevasta lui Esau. 13 Iată fiii lui Reuel:
Nahat, Zerah, Şama şi Miza. Aceştia Sunt fiii Basmatei, nevasta lui Esau. 14
Iată fiii Oholibamei, fata Anei, fata lui Ţibeon, nevasta lui Esau: Ea a născut
lui Esau pe Ieuş, Iaelam şi Core. 15 Iată căpeteniile seminţiilor ieşite din
fiii lui Esau. Iată fiii lui Elifaz, întâiul-născut al lui Esau: căpetenia
Teman, căpetenia Omar, căpetenia Ţefo, căpetenia Chenaz, 16 căpetenia Core,
căpetenia Gaetam, căpetenia Amalec. Aceştia Sunt căpeteniile ieşite din Elifaz,
în ţara Edom. Aceştia Sunt fiii Adei. 17 Iată fiii lui Reuel, fiul lui Esau:
căpetenia Nahat, căpetenia Zerah, căpetenia Şama, căpetenia Miza. Aceştia Sunt
căpeteniile ieşite din Reuel, în ţara Edom. Aceştia Sunt fiii Basmatei, nevasta
lui Esau. 18 Iată fiii Oholibamei, nevasta lui Esau: căpetenia Ieuş,
căpetenia Iaelam, căpetenia Core. Aceştia Sunt căpeteniile ieşite din Oholibama,
fata Anei, nevasta lui Esau. 19 Aceştia Sunt fiii lui Esau, şi aceştia Sunt
căpeteniile seminţiilor lor. Esau înseamnă Edom. 20 Iată fiii lui Seir,
Horitul, vechii locuitori ai ţării: Lotan, Şobal, Ţibeon, Ana, 21 Dişon, Eţer
şi Dişan. Aceştia Sunt căpeteniile Horiţilor, fiii lui Seir, în ţara Edom. 22
Fiii lui Lotan au fost: Hori şi Hemam. Sora lui Lotan a fost Timna. 23 Iată
fiii lui Şobal: Alvan, Manahat, Ebal, Şefo şi Onam. 24 Iată fiii lui Ţibeon:
Aia şi Ana. Ana acesta a găsit izvoarele calde în pustie, când păştea măgarii
tatălui său Ţibeon. 25 Iată fiii lui Ana: Dişon şi Oholibama, fata lui
Ana. 26 Iată fiii lui Dişon: Hemdan, Eşban, Itran şi Cheran. 27 Iată fiii
lui Eţer: Bilhan, Zaavan şi Acan. 28 Iată fiii lui Dişan: Uţ şi Aran. 29
Iată căpeteniile Horiţilor: căpetenia Lotan, căpetenia Şobal, căpetenia Ţibeon,
căpetenia Ana, 30 căpetenia Dişon, căpetenia Eţer, căpetenia Dişan. Aceştia
Sunt căpeteniile Horiţilor, căpeteniile pe care le-au avut în ţara lui
Seir. 31 Iată împăraţii care au împărăţit în ţara Edom, înainte de a împărăţi
un împărat peste copiii lui Israel. 32 Bela, fiul lui Beor, a împărăţit peste
Edom; şi numele cetăţii lui era Dinhaba. 33 Bela a murit; şi în locul lui a
împărăţit Iobab, fiul lui Zerah din Boţra. 34 Iobab a murit; şi în locul lui,
a împărăţit Huşam, din ţara Temaniţilor. 35 Huşam a murit; şi, în locul lui,
a împărăţit Hadad, fiul lui Bedad. El a bătut pe Madian în câmpia Moabului.
Numele cetăţii lui era Avit. 36 Hadad a murit; şi, în locul lui, a împărăţit
Samla, din Masreca. 37 Samla a murit; şi, în locul lui, a împărăţit Saul, din
Rehobot pe Râul. 38 Saul a murit; şi, în locul lui a împărăţit Baal-Hanan,
fiul lui Acbor. 39 Baal-Hanan, fiul lui Acbor, a murit; şi, în locul lui a
împărăţit Hadar. Numele cetăţii lui era Pau; şi numele nevestei lui era
Mehetabeel, fata lui Matred, fata lui Mezahab. 40 Iată numele căpeteniilor
ieşite din Esau, după seminţiile lor, după ţinuturile lor şi după numele lor:
căpetenia Timna, căpetenia Alva, căpetenia Ietet, 41 căpetenia Oholibama,
căpetenia Ela, căpetenia Pinon, 42 căpetenia Chenaz, căpetenia Teman,
căpetenia Mibţar, 43 căpetenia Magdiel, căpetenia Iram. Aceştia Sunt
căpeteniile lui Edom, după locuinţele lor, în ţara pe care o aveau. Acesta este
Esau, tatăl Edomiţilor.
Geneza 37
1 Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său. 2 Iată
istoria lui Iacov. Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii
lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său.
Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele. 3 Israel îl iubea pe Iosif
mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe;
şi i-a făcut o haină pestriţă. 4 Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea
mai mult decât pe ei toţi şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nici o
vorbă prietenească. 5 Iosif a visat un vis şi l-a istorisit fraţilor săi,
care l-au urât şi mai mult. 6 El le-a zis: „Ia ascultaţi ce vis am
visat! 7 Noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului; şi iată că snopul
meu s-a ridicat şi a stat în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat şi s-au
aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.” 8 Fraţii lui i-au zis: „Doar n-ai să
împărăţeşti tu peste noi? Doar n-ai să ne cârmuieşti tu pe noi?” Şi l-au urât şi
mai mult din pricina visurilor lui şi din pricina cuvintelor lui. 9 Iosif a
mai visat un alt vis şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: „Am mai visat un
vis! Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea
mea.” 10 L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat şi
i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni, eu,
mama ta şi fraţii tăi să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?” 11 Fraţii
săi au început să-l pizmuiască; dar tatăl său a ţinut minte lucrurile
acestea. 12 Fraţii lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui
lor. 13 Israel i-a zis lui Iosif: „Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci
vreau să te trimit la ei.” „Iată-mă, Sunt gata” a răspuns el. 14 Israel i-a
zis: „Du-te, rogu-te, şi vezi dacă fraţii tăi Sunt sănătoşi şi dacă oile Sunt
bine; şi adu-mi veşti.” L-a trimis astfel din valea Hebronului şi Iosif a ajuns
la Sihem. 15 Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a
întrebat: „Ce cauţi?” 16 „Caut pe fraţii mei” a răspuns Iosif „spune-mi, te
rog, unde pasc ei oile?” 17 Şi omul acela a zis: „Au plecat de aici; căci
i-am auzit spunând: „Haide la Dotan.” Iosif s-a dus după fraţii săi şi i-a găsit
la Dotan. 18 Ei l-au zărit de departe şi, până să se apropie de ei, s-au
sfătuit să-l omoare.” 19 Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul
de visuri! 20 Veniţi acum, să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste
gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de
visurile lui.” 21 Ruben a auzit lucrul acesta şi l-a scos din mâinile lor. El
a zis: „Să nu-i luăm viaţa!” 22 Ruben le-a zis: „Să nu vărsaţi sânge; ci mai
bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustie şi nu puneţi mâna pe el.”
Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl
său. 23 Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au desbrăcat de haina
lui, de haina cea pestriţă pe care o avea pe el. 24 L-au luat şi l-au aruncat
în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea. 25 „Apoi au şezut să
mănânce. Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de Ismaeliţi venind din Galaad;
cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător şi smirnă pe care le
duceau în Egipt. 26 Atunci Iuda a zis fraţilor săi: „Ce vom câştiga să ucidem
pe fratele nostru şi să-i ascundem sângele? 27 Veniţi mai bine să-l vindem
Ismaeliţilor şi să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din
carnea noastră.” Şi fraţii lui l-au ascultat. 28 La trecerea negustorilor
madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut cu
douăzeci de sicli din argint Ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt. 29 Ruben
s-a întors la groapă; şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi-a rupt
hainele, 30 s-a întors la fraţii săi şi a zis: „Băiatul nu mai este! Ce mă
voi face eu?” 31 Ei au luat atunci haina lui Iosif şi, junghiind un ţap, i-au
muiat haina în sânge. 32 Au trimis tatălui lor haina cea pestriţă, punând
să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.” 33
Iacov a cunoscut-o şi a zis: „Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l-a
mâncat! Da, Iosif a fost făcut bucăţi!” 34 Şi şi-a rupt hainele, şi-a pus un
sac pe coapse şi a jelit multă vreme pe fiul său. 35 Toţi fiii şi toate
fiicele lui au venit ca să-l mângîie; dar el nu voia să primească nici o
mângîiere, ci zicea: „Plângând mă voi pogorâ la fiul meu în locuinţa morţilor.”
Şi plângea astfel pe fiul său. 36 Madianiţii l-au vândut în Egipt lui
Potifar, un dregător al lui Faraon, şi anume căpetenia străjerilor.
Geneza 38
1 În vremea aceea Iuda a părăsit pe fraţii săi şi a tras la un om din Adulam,
numit Hira. 2 Acolo, Iuda a văzut pe fata unui Canaanit, numit Şua; a luat-o
de nevastă şi s-a culcat cu ea. 3 Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu
pe care l-a numit Er. 4 A rămas iarăşi însărcinată şi a mai născut un fiu,
căruia i-a pus numele Onan. 5 A mai născut iarăşi un fiu, căruia i-a pus
numele Şela; Iuda era la Czib, când a născut ea. 6 Iuda a luat întâiului său
născut Er, o nevastă numită Tamar. 7 Er, întâiul-născut al lui Iuda, era rău
înaintea Domnului; şi Domnul l-a omorât. 8 Atunci Iuda i-a zis lui Onan:
„Du-te la nevasta fratelui tău, ia-o de nevastă şi ridică sămânţă fratelui
tău.” 9 Onan, ştiind că sămânţa aceasta n-are să fie a lui, vărsa sămânţa pe
pământ ori de câte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămânţă
fratelui său. 10 Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-a omorât şi pe
el. 11 Atunci Iuda a zis norei sale Tamar: „Rămâi văduvă în casa tatălui tău,
până va creşte fiul meu Şela.” Zicea aşa ca să nu moară şi Şela ca fraţii lui.
Tamar s-a dus şi a locuit în casa tatălui ei. 12 Au trecut multe zile şi fata
lui Şua, nevasta lui Iuda, a murit. După ce au trecut zilele de jale, Iuda s-a
suit la Timna, la cei ce-i tundeau oile, el şi prietenul său Hira,
Adulamitul. 13 Au dat de veste Tamarei despre lucrul acesta şi i-au zis:
„Iată că socru-tău se suie la Timna, ca să-şi tundă oile.” 14 Atunci ea şi-a
lepădat hainele de văduvă, s-a acoperit cu o maramă, s-a îmbrăcat în alte haine
şi a şezut jos la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna; căci vedea că
Şela se făcuse mare şi ea nu-i fusese dată de nevastă. 15 Iuda a văzut-o şi a
luat-o drept curvă, pentru că îşi acoperise faţa. 16 S-a abătut la ea din
drum şi a zis: „Lasă-mă să mă culc cu tine!” Căci n-a cunoscut-o că era noră-sa.
Ea a zis: „Ce-mi dai ca să te culci cu mine?” 17 El a răspuns: „Am să-ţi
trimit un ied din turma mea.” Ea a zis: „Îmi dai un zălog, până îl vei
trimite?” 18 El a răspuns: „Ce zălog să-ţi dau?” Ea a zis: „Inelul tău,
lanţul tău şi toiagul pe care-l ai în mână.” El i le-a dat. Apoi s-a culcat cu
ea; şi ea a rămas însărcinată de la el. 19 Ea s-a sculat şi a plecat; şi-a
scos mahrama şi s-a îmbrăcat iarăşi în hainele de văduvă. 20 Iuda a trimis
iedul prin prietenul său Adulamitul, ca să scoată zălogul din mâinile femeii.
Dar acesta n-a găsit-o. 21 A întrebat pe oamenii locului şi a zis: „Unde este
curva aceea, care stătea aici la Enaim, pe drum?” Ei au răspuns: „N-a fost nici
o curvă aici.” 22 Adulamitul s-a întors la Iuda şi i-a spus: „N-am găsit-o;
şi chiar oamenii de acolo au zis: „N-a fost nici o curvă aici.” 23 Iuda a
zis: „Să ţină ce a luat, numai să nu ne facem de râs. Iată, am trimis iedul
acesta şi n-ai găsit-o.” 24 Cam după trei luni, au venit şi au spus lui Iuda:
„Tamar, noru-ta, a curvit şi a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei.” Şi
Iuda a zis: „Scoateţi-o afară ca să fie arsă.” 25 După ce au scos-o afară, ea
a trimis să spună socrului său: „De la omul acela, ale cui Sunt lucrurile
acestea, am rămas eu însărcinată; vezi, te rog, al cui este inelul acesta,
lanţurile acestea şi toiagul acesta.” 26 Iuda le-a cunoscut şi a zis: „Ea
este mai puţin vinovată decât mine, fiindcă n-am dat-o de nevastă fiului meu
Şela.” Şi nu s-a mai împreunat cu ea de atunci. 27 Când i-a venit vremea să
nască, iată că în pântecele ei erau doi gemeni. 28 Şi, în timpul naşterii,
unul a scos mâna înainte; moaşa i-a apucat mâna şi a legat-o cu un fir roşu,
zicând: „Acesta a ieşit cel dintâi.” 29 Dar el a tras mâna înapoi şi a ieşit
frate-său. Atunci moaşa a zis: „Ce spărtură ai făcut!” De aceea i-a pus numele
Pereţ (Spărtură). 30 În cele din urmă a ieşit fratele lui care avea firul
roşu la mână; de aceea i-au pus numele Zerah (Cărămiziu).
Geneza 39
1 Iosif a fost dus în Egipt; şi Potifar, dregătorul lui Faraon, căpetenia
străjerilor, un Egiptean, l-a cumpărat de la Ismaeliţii care-l aduseseră
acolo. 2 Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în
casa stăpânului său, Egipteanul. 3 Stăpânul lui a văzut că Domnul era cu el
şi că Domnul făcea să-i meargă bine ori de ce se apuca. 4 Iosif a căpătat
mare trecere înaintea stăpânului său, care l-a luat în slujba lui, l-a pus mai
mare peste casa lui şi i-a încredinţat tot ce avea. 5 De îndată ce Potifar
l-a pus mai mare peste casa lui şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat casa
Egipteanului din pricina lui Iosif; şi binecuvântarea Domnului a fost peste tot
ce avea el, fie acasă, fie la câmp. 6 Egipteanul a lăsat pe mâinile lui Iosif
tot ce avea, şi n-avea altă grijă decât să mănânce şi să bea. Dar Iosif era
frumos la statură şi plăcut la chip. 7 După câtăva vreme, s-a întâmplat că
nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi a zis: „Culcă-te cu mine!” 8
El n-a voit şi a zis nevestei stăpânului său: „Vezi că stăpânul meu nu-mi cere
socoteală de nimic din casă şi mi-a dat pe mână tot ce are. 9 El nu este mai
mare decât mine în casa aceasta şi nu mi-a oprit nimic, în afară de tine, pentru
că eşti nevasta lui. Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc
împotriva lui Dumnezeu?” 10 Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el
n-a voit să se culce şi să se împreuneze cu ea. 11 Într-o zi, pe când intrase
în casă ca să-şi facă lucrul, şi pe când nu era acolo nici unul din oamenii
casei, 12 ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!” El i-a lăsat
haina în mână şi a fugit afară din casă. 13 Când a văzut ea că-i lăsase haina
în mână şi fugise afară, 14 a chemat oamenii din casă şi le-a zis: „Vedeţi,
ne-a adus un Evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să
se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare. 15 Şi, când a văzut că ridic
glasul şi strig, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.” 16 Şi a pus
haina lui Iosif lângă ea până s-a întors acasă stăpânul lui. 17 Atunci i-a
vorbit astfel: „Robul acela Evreu pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-şi
bată joc de mine. 18 Şi cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi-a lăsat haina
lângă mine şi a fugit afară.” 19 După ce a auzit cuvintele nevestei sale,
care-i zicea: „Iată ce mi-a făcut robul tău” stăpânul lui Iosif s-a mâniat
foarte tare. 20 A luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă în locul unde erau
închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel Iosif a stat acolo, în
temniţă. 21 Domnul a fost cu Iosif şi Şi-a întins bunătatea peste el. L-a
făcut să capete trecere înaintea mai marelui temniţei. 22 Şi mai marele
temniţei a pus sub supravegherea lui pe toţi întemniţaţii care erau în temniţă.
Şi nimic nu se făcea acolo decât prin el. 23 Mai marele temniţei nu se mai
îngrijea de nimic din ce avea Iosif pe mână, pentru că Domnul era cu el. Şi
Domnul îi dădea izbîndă în tot ce făcea.
Geneza 40
1 După câtăva vreme s-a întâmplat că paharnicul şi pitarul împăratului
Egiptului au supărat pe stăpânul lor, împăratul Egiptului. 2 Faraon s-a
mâniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele
pitarilor. 3 Şi i-a pus sub pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniţă,
în locul unde fusese închis Iosif. 4 Căpetenia străjerilor i-a pus sub
supravegherea lui Iosif, care făcea de slujbă lângă ei; şi au stat mai multă
vreme în temniţă. 5 Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, care erau
închişi în temniţă, au visat într-o noapte amândoi câte un vis, şi anume fiecare
câte un vis care putea să capete o tălmăcire deosebită. 6 Iosif, când a venit
dimineaţa la ei, s-a uitat la ei; şi i-a văzut trişti. 7 Atunci a întrebat pe
dregătorii lui Faraon, care erau cu el în temniţa stăpânului său şi le-a zis:
„Pentru ce aveţi o faţă aşa de posomorâtă azi?” 8 Ei i-au răspuns: „Am visat
un vis şi nu este nimeni care să-l tălmăcească.” Iosif le-a zis: „Tălmăcirile
Sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi, deci, visul vostru.” 9 Mai marele
paharnicilor şi-a istorisit lui Iosif visul şi i-a zis: „În visul meu, se făcea
că înaintea mea era o viţă. 10 Viţa aceasta avea trei mlădiţe. Când a început
să dea lăstari, i s-a deschis floarea şi ciorchinele a făcut struguri
copţi. 11 Paharul lui Faraon era în mâna mea. Eu am luat strugurii, i-am
stors în paharul lui Faraon şi am pus paharul în mâna lui Faraon.” 12 Iosif
i-a zis: „Iată tălmăcirea visului. Cele trei mlădiţe Sunt trei zile. 13 Peste
trei zile Faraon te va scoate din temniţă, te va pune iarăşi în slujba ta şi vei
pune iarăşi paharul în mâna lui Faraon, cum obişnuiai mai înainte, când erai
paharnicul lui. 14 Dar adu-ţi aminte şi de mine, când vei fi fericit, şi
arată, rogu-te, bunătate faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon
şi scoate-mă din casa aceasta: 15 căci am fost luat cu sila din ţara
Evreilor, şi nici chiar aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în
temniţă.” 16 Mai marele pitarilor, văzând că Iosif dăduse o tălmăcire
îmbucurătoare, a zis: „Iată, şi în visul meu se făcea că port trei coşuri cu
pâine albă pe capul meu. 17 În coşul de deasupra de tot erau tot felul de
bucate pentru Faraon: prăjituri coapte în cuptor; şi păsările mâncau din coşul
care era deasupra de tot pe capul meu.” 18 Iosif a răspuns şi a zis: „Iată-i
tălmăcirea. Cele trei coşuri Sunt trei zile. 19 Peste trei zile, Faraon îţi
va lua capul, te va spânzura de un lemn şi carnea ţi-o vor mânca
păsările.” 20 A treia zi, era ziua naşterii lui Faraon. El a dat un ospăţ
tuturor slujitorilor săi; şi a scos afară din temniţă pe mai marele paharnicilor
şi pe mai marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi: 21 pe mai marele
paharnicilor l-a pus iarăşi în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în
mâna lui Faraon; 22 iar pe mai marele pitarilor l-a spânzurat, după
tălmăcirea pe care le-o dăduse Iosif. 23 Mai marele paharnicilor nu s-a mai
gândit însă la Iosif. L-a uitat.
Geneza 41
1 După doi ani, Faraon a visat un vis. I se părea că stătea lângă râu
(Nil). 2 Şi iată că şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup s-au suit
din râu şi au început să pască prin mlaştini. 3 După ele s-au mai suit din
râu alte şapte vaci urâte la vedere şi slabe la trup şi s-au aşezat lângă ele pe
marginea râului. 4 Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele
şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup. Şi Faraon s-a trezit. 5 A
adormit din nou şi a visat un al doilea vis. Se făcea că şapte spice de grâu
grase şi frumoase au crescut pe acelaşi pai. 6 Şi după ele au răsărit alte
şapte spice slabe şi arse de vântul de răsărit. 7 Spicele slabe au înghiţit
pe cele şapte spice grase şi pline. Şi Faraon s-a trezit. Iată visul. 8
Dimineaţa, Faraon s-a tulburat şi a trimis să-i cheme pe toţi magii şi pe toţi
înţelepţii Egiptului. Le-a istorisit visurile lui. Dar nimeni n-a putut să le
tălmăcească lui Faraon. 9 Atunci mai marele paharnicilor a luat cuvântul şi
i-a zis lui Faraon: „Mi-aduc aminte astăzi de greşeala mea. 10 Faraon se
mâniase pe slujitorii lui şi mă aruncase în temniţă, în casa căpeteniei
străjerilor, pe mine şi pe mai marele pitarilor. 11 Amândoi am visat câte un
vis în aceeaşi noapte; şi anume, fiecare din noi a visat un vis, care a primit o
tălmăcire deosebită. 12 Era acolo cu noi un tânăr Evreu, rob al căpeteniei
străjerilor. I-am istorisit visurile noastre şi el ni le-a tălmăcit şi ne-a spus
întocmai ce înseamnă visul fiecăruia. 13 Lucrurile s-au întâmplat întocmai
după tălmăcirea pe care ne-o dăduse el. Pe mine Faraon m-a pus iarăşi în slujba
mea, iar pe mai marele pitarilor l-a spânzurat.” 14 Faraon a trimis să-l
cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniţă. Iosif s-a ras, şi-a schimbat
hainele şi s-a dus la Faraon. 15 Faraon i-a zis lui Iosif: „Am visat un vis.
Nimeni nu l-a putut tălmăci; şi am aflat că tu tălmăceşti un vis, îndată după ce
l-ai auzit.” 16 Iosif a răspuns lui Faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care
va da un răspuns prielnic lui Faraon!” 17 Faraon a început să istorisească
atunci lui Iosif: „În visul meu, se făcea că stăteam pe malul râului. 18 Şi
deodată şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip s-au suit din râu şi au
început să pască prin mlaştini. 19 După ele s-au suit alte şapte vaci, slabe,
foarte urâte la chip şi sfrijite: n-am mai văzut altele atât de urâte în toată
ţara Egiptului. 20 Vacile cele sfrijite şi slabe au mâncat pe cele şapte vaci
dintâi, care erau grase. 21 Le-au înghiţit, fără să se poată cunoaşte că
intraseră în pântecele lor; ba încă înfăţişarea lor era tot aşa de urâtă ca şi
înainte. Şi m-am deşteptat. 22 Am mai văzut în vis şapte spice pline şi
frumoase care creşteau pe acelaşi pai. 23 Şi după ele au răsărit şapte spice
goale, slabe, arse de vântul de răsărit. 24 Spicele slabe au înghiţit pe cele
şapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le-a
putut tălmăci.” 25 Iosif i-a zis lui Faraon: „Ce a visat Faraon înseamnă un
singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă. 26
Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice frumoase
înseamnă şapte ani: este un singur vis. 27 Cele şapte vaci sfrijite şi urâte,
care se suiau după cele dintâi, înseamnă şapte ani; şi cele şapte spice goale,
arse de vântul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete. 28 Astfel, după cum
am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon, ce are să facă. 29 Iată,
vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului. 30 După ei vor veni
şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului şi
foametea va topi ţara. 31 Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că
nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară. 32 cât priveşte faptul că Faraon a
visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este Hotărât din partea lui Dumnezeu
şi că Dumnezeu se va grăbi să-l aducă la îndeplinire. 33 Acum, Faraon să
aleagă un om priceput şi înţelept şi să-l pună în fruntea ţării Egiptului. 34
Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în
timpul celor şapte ani de belşug. 35 Să se strângă toate bucatele din aceşti
ani buni care au să vină; să se facă, la îndemâna lui Faraon, grămezi de grâu,
provizii în cetăţi, şi să fie păzite. 36 Bucatele acestea vor fi provizia
ţării, pentru cei şapte ani de foamete, care vor veni în ţara Egiptului, pentru
ca ţara să nu fie prăpădită de foamete.” 37 Cuvintele acestea au plăcut lui
Faraon şi tuturor slujitorilor lui. 38 Şi Faraon a zis slujitorilor săi: „Am
putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui
Dumnezeu?” 39 Şi Faraon i-a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut
cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi
atât de înţelept ca tine. 40 Te pun mai mare peste casa mea şi tot poporul
meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai
presus de tine.” 41 Faraon i-a zis lui Iosif: „Uite, îţi dau stăpânire peste
toată ţara Egiptului.” 42 Faraon şi-a scos inelul din deget şi l-a pus în
degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine din in subţire şi i-a pus un lanţ din
aur la gât. 43 L-a suit în carul care venea după al lui şi se striga înaintea
lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat Faraon stăpânire peste toată ţara
Egiptului. 44 Şi a mai zis lui Iosif: „Eu Sunt Faraon! Dar fără tine nimeni
nu va ridica mâna nici piciorul în toată ţara Egiptului.” 45 Faraon a pus lui
Iosif numele: Ţafnat-Paeneah (Descoperitor de taine) şi i-a dat de nevastă pe
Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Şi Iosif a pornit să cerceteze ţara
Egiptului. 46 Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfăţişat
înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, şi a plecat de la Faraon şi a
străbătut toată ţara Egiptului. 47 În timpul celor şapte ani de rod, pământul
a dat bucate din belşug. 48 Iosif a strâns toate bucatele din aceşti şapte
ani de belşug în ţara Egiptului. A făcut provizii în cetăţi, punând în fiecare
cetate bucatele de pe câmpul din prejur. 49 Iosif a strâns grâu, ca nisipul
mării, atât de mult, că au încetat să-l mai măsoare, pentru că era fără
măsură. 50 Înaintea anilor de foamete lui Iosif i s-au născut doi fii pe care
i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. 51 Iosif a pus
întâiului născut numele Manase (Uitare) „căci” a zis el „Dumnezeu m-a făcut să
uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.” 52 Şi celui de-al
doilea i-a pus numele Efraim (Rodire) „căci” a zis el „Dumnezeu m-a făcut
roditor în ţara întristării mele.” 53 Cei şapte ani de belşug care au fost în
ţara Egiptului, au trecut. 54 Şi au început să vină cei şapte ani de foamete,
aşa cum vestise Iosif. În toată ţările era foamete; dar în toată ţara Egiptului
era pâine. 55 Când, în sfârşit, toată ţara Egiptului a flămânzit, poporul a
strigat la Faraon să-i dea pâine. Faraon a spus tuturor Egiptenilor: „Duceţi-vă
la Iosif şi faceţi ce vă va spune el.” 56 Foametea bîntuia în toată ţara.
Iosif a deschis toate locurile cu provizii şi a vândut grâu Egiptenilor.
Foametea creştea din ce în ce mai mult în ţara Egiptului. 57 Şi din toate
ţările venea lumea în Egipt, ca să cumpere grâu de la Iosif; căci în toate
ţările era foamete mare.
Geneza 42
1 Când a auzit Iacov că este grâu în Egipt, a zis fiilor săi: „Pentru ce
staţi şi vă uitaţi unii la alţii?” 2 Şi a zis: „Iată, aud că este grâu în
Egipt; pogorâţi-vă şi cumpăraţi-ne grâu de acolo ca să trăim şi să nu
murim.” 3 Zece fraţi ai lui Iosif s-au pogorât în Egipt, ca să cumpere
grâu. 4 Iacov n-a trimis cu ei pe Beniamin, fratele lui Iosif, de teamă să nu
i se întâmple vreo nenorocire. 5 Fiii lui Israel au venit să cumpere şi ei
grâu, împreună cu cei ce veneau pentru acelaşi lucru; căci în Canaan era
foamete. 6 Iosif era mai mare în ţară; el vindea grâu întregului popor din
ţară. Fraţii lui Iosif au venit şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea
lui. 7 Iosif, cum a văzut pe fraţii săi, i-a cunoscut; dar s-a făcut că le
este străin, le-a vorbit aspru şi le-a zis: „De unde veniţi?” Ei au răspuns:
„Venim din ţara Canaan, ca să cumpărăm merinde.” 8 Iosif a cunoscut pe fraţii
săi, dar ei nu l-au cunoscut. 9 Iosif şi-a adus aminte de visurile pe care le
visase cu privire la ei şi le-a zis: „Voi Sunteţi iscoade; aţi venit numai ca să
cercetaţi locurile slabe ale ţării.” 10 Ei i-au răspuns: „Nu, domnul meu;
robii tăi au venit să cumpere hrană. 11 Noi toţi Suntem fiii aceluiaş om;
Suntem oameni de treabă, robii tăi nu Sunt iscoade.” 12 El le-a zis: „Ba nu;
aţi venit să cercetaţi locurile slabe ale ţării.” 13 Ei au răspuns: „Noi,
robii tăi, Suntem doisprezece fraţi, fii ai aceluiaş om, din ţara Canaan; şi
iată, cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru, iar unul nu mai este în
viaţă.” 14 Iosif le-a zis: „V-am spus că Sunteţi iscoade. 15 Iată cum veţi
fi încercaţi. Pe viaţa lui Faraon că nu veţi ieşi de aici până nu va veni
fratele vostru cel tânăr! 16 Trimiteţi pe unul din voi să aducă pe fratele
vostru; iar voi, rămâneţi la opreală. Cuvintele voastre vor fi puse astfel la
încercare şi voi şti dacă adevărul este cu voi sau nu; altfel, pe viaţa lui
Faraon că Sunteţi nişte iscoade.” 17 Şi i-a aruncat pe toţi, trei zile în
temniţă. 18 A treia zi, Iosif le-a zis: „Faceţi lucrul acesta şi veţi trăi.
Eu mă tem de Dumnezeu! 19 Dacă Sunteţi oameni de treabă, să rămână unul din
fraţii voştri închis în temniţa voastră; iar ceilalţi plecaţi, luaţi grâu ca să
vă hrăniţi familiile, 20 şi aduceţi-mi pe fratele vostru cel tânăr, pentru ca
vorbele voastre să fie puse astfel la încercare şi să scăpaţi de moarte.” Şi aşa
au făcut. 21 Ei au zis atunci unul către altul: „Da; am fost vinovaţi faţă de
fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui, când ne ruga, şi nu
l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.” 22 Ruben a luat
cuvântul şi le-a zis: „Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă
de băiatul acela?” Dar n-aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru
sângele lui.” 23 Ei nu ştiau că Iosif îi înţelegea, căci vorbea cu ei
printr-un tălmaci. 24 Iosif a plecat la o parte de la ei, ca să plângă. În
cele din urmă s-a întors şi le-a vorbit; apoi a luat dintre ei pe Simeon şi a
pus să-l lege cu lanţuri în faţa lor. 25 Iosif a poruncit să li se umple
sacii cu grâu, să pună argintul fiecăruia în sacul lui şi să li se dea merinde
pentru drum. Şi aşa s-a făcut. 26 Ei şi-au încărcat grâul pe măgari şi au
plecat. 27 Unul din ei şi-a deschis sacul ca să dea nutreţ măgarului în locul
unde au rămas peste noapte. A văzut argintul la gura sacului 28 şi a zis
fraţilor săi: „Argintul meu mi s-a dat înapoi şi iată-l în sacul meu.” Atunci li
s-a tăiat inima; şi au zis unul altuia, tremurând: „Ce ne-a făcut
Dumnezeu?” 29 S-au întors la tatăl lor Iacov, în ţara Canaan, şi i-au
istorisit tot ce li se întâmplase. Ei au zis: 30 „Omul acela, care este
domnul ţării, ne-a vorbit aspru şi ne-a luat drept iscoade. 31 Noi i-am spus:
„Suntem oameni de treabă, nu Suntem iscoade. 32 Suntem doisprezece fraţi, fii
ai tatălui nostru; unul nu mai este şi cel mai tânăr este azi cu tatăl nostru în
ţara Canaan.” 33 Şi omul acela, care este domnul ţării, ne-a zis: „Iată cum
voi cunoaşte dacă Sunteţi oameni de treabă. Lăsaţi la mine pe unul din fraţii
voştri, luaţi merinde pentru familiile voastre, plecaţi, 34 şi aduceţi-mi pe
fratele vostru cel tânăr. Voi şti astfel că nu Sunteţi iscoade, ci Sunteţi
oameni de treabă; apoi vă voi da înapoi pe fratele vostru şi veţi putea să
străbateţi ţara în voie.” 35 Când şi-au golit sacii, iată că legătura cu
argintul fiecăruia era în sacul lui. Ei şi tatăl lor au văzut legăturile cu
argintul şi s-au temut. 36 Tatăl lor Iacov le-a zis: „Voi mă lipsiţi de
copii: Iosif nu mai este, Simeon nu mai este şi voiţi să luaţi şi pe Beniamin.
Toate acestea mă lovesc pe mine!” 37 Ruben a zis tatălui său: „Să-mi omori pe
amândoi fiii mei, dacă nu-ţi voi aduce înapoi pe Beniamin; dă-l în mâna mea şi
ţi-l voi aduce înapoi.” 38 Iacov a zis: „Fiul meu nu se poate pogorâ împreună
cu voi; căci fratele lui a murit şi el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo
nenorocire în călătoria pe care o faceţi, cu durere îmi veţi pogorâ perii mei
cei albi în locuinţa morţilor.”
Geneza 43
1 Foametea bîntuia greu în ţară. 2 Când au isprăvit de mâncat grâul pe
care-l aduseseră din Egipt, Iacov a zis fiilor săi: „Duceţi-vă iarăşi şi
cumpăraţi-ne ceva merinde.” 3 Iuda i-a răspuns: „Omul acela ne-a spus curat:
„Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi.” 4 Dacă vrei,
deci, să trimiţi pe fratele nostru cu noi, ne vom pogorâ şi-ţi vom cumpăra
merinde. 5 Dar dacă nu vrei să-l trimiţi, nu ne vom pogorâ, căci omul acela
ne-a spus: „Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi!” 6
Israel a zis atunci: „Pentru ce mi-aţi făcut un astfel de rău şi aţi spus omului
aceluia că mai aveţi un frate?” 7 Ei au răspuns: „Omul acela ne-a întrebat
despre noi şi familia noastră şi a zis: „Mai trăieşte tatăl vostru? Mai aveţi
vreun frate?” Şi noi am răspuns la întrebările acestea. Puteam noi să ştim că
are să zică: „Aduceţi pe fratele vostru?” 8 Iuda a zis tatălui său Israel:
„Trimite copilul cu mine, ca să ne sculăm şi să plecăm, şi vom trăi şi nu vom
muri, noi, tu şi copiii noştri. 9 Răspund eu pentru el; ai să-l ceri înapoi
din mâna mea. Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine şi dacă nu-l voi pune înaintea
ta, vinovat să fiu faţă de tine pentru totdeauna. 10 Căci dacă n-am mai fi
zăbovit, de două ori ne-am fi întors până acum.” 11 Israel, tatăl lor, le-a
zis: „Fiindcă trebuie, faceţi aşa. Luaţi-vă în saci ceva din cele mai bune roade
ale ţării, ca să duceţi un dar omului aceluia, şi anume: puţin leac alinător şi
puţină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri şi migdale. 12 Luaţi cu voi argint
îndoit şi duceţi înapoi argintul pe care vi l-au pus la gura sacilor: poate că a
fost o greşeală. 13 Luaţi şi pe fratele vostru, sculaţi-vă şi întoarceţi-vă
la omul acela. 14 Dumnezeul Cel Atotputernic să vă facă să căpătaţi trecere
înaintea omului aceluia şi să-l lase să se întoarcă împreună cu voi pe celălalt
frate al vostru şi pe Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii
mei, lipsit să fiu!” 15 Au luat darul; au luat cu ei argint îndoit, precum şi
pe Beniamin; s-au sculat, s-au pogorât în Egipt şi s-au înfăţişat înaintea lui
Iosif. 16 Cum a văzut Iosif pe Beniamin cu ei, a zis economului său: „Bagă pe
oamenii aceştia în casă, taie vite şi găteşte; căci oamenii aceştia au să
mănânce cu mine la amiază.” 17 Omul acela a făcut ce-i poruncise Iosif şi a
dus pe oamenii aceia în casa lui Iosif. 18 Ei s-au temut când au văzut că-i
bagă în casa lui Iosif şi au zis: „Ne bagă înăuntru din pricina argintului pus
în sacii noştri data trecută; vor să se năpustească peste noi, ca să ne ia robi
şi să pună mâna pe măgarii noştri.” 19 S-au apropiat de economul casei lui
Iosif şi au intrat în vorbă cu el la uşa casei; 20 şi au zis: „Domnule, noi
ne-am mai pogorât odată aici, ca să cumpărăm merinde. 21 Apoi, când am ajuns
la locul unde trebuia să rămânem peste noapte, ne-am deschis sacii; şi iată că
argintul fiecăruia era la gura sacului său, argintul nostru, după greutatea lui:
şi l-am adus înapoi cu noi. 22 Am adus şi alt argint, ca să cumpărăm merinde.
Nu ştim cine a pus argintul în sacii noştri.” 23 Economul a răspuns: „Fiţi pe
pace! Nu vă temeţi de nimic. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v-a pus
pe ascuns o comoară în saci. Argintul vostru a trecut prin mâinile mele.” Şi
le-a adus şi pe Simeon. 24 Omul acesta i-a băgat în casa lui Iosif; le-a dat
apă de şi-au spălat picioarele; a dat şi nutreţ măgarilor lor. 25 Ei şi-au
pregătit darul până la venirea lui Iosif, la amiază; căci aflaseră că au să
mănânce la el. 26 Când a ajuns Iosif acasă, i-au dat darul pe care i-l
aduseseră şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. 27 El i-a întrebat
de sănătate; şi a zis: „Bătrânul vostru tată, de care aţi vorbit, este sănătos?
Mai trăieşte?” 28 Ei au răspuns: „Robul tău, tatăl nostru, este sănătos;
trăieşte încă”. Şi s-au plecat şi s-au aruncat cu faţa la pământ. 29 Iosif a
ridicat ochii; şi, aruncând o privire spre frate-său Beniamin, fiul mamei sale,
a zis: „Acesta este fratele vostru cel tânăr, despre care mi-aţi vorbit?” Şi a
adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!” 30 Iosif a isprăvit repede,
căci i se rupea inima pentru fratele său şi simţea nevoia să plângă; a intrat
degrabă într-o odaie şi a plâns acolo. 31 După ce s-a spălat pe faţă, a ieşit
din odaie; şi, silindu-se să se stăpânească, a zis: „Aduceţi de mâncare!” 32
Au adus de mâncare lui Iosif de o parte şi fraţilor lui de altă parte;
Egiptenilor care mâncau cu el le-au adus, de asemenea, mâncare deoparte; căci
Egiptenii nu puteau să mănânce cu Evreii, fiindcă lucrul acesta este pentru ei o
urîciune. 33 Fraţii lui Iosif s-au aşezat la masă în faţa lui: de la
întâiul-născut, după dreptul lui de întâi-născut, şi până la cel mai tânăr,
aşezaţi după vârstă; şi se uitau unii la alţii cu mirare. 34 Iosif a pus să
le dea din bucatele care erau înaintea lui; iar Beniamin a căpătat de cinci ori
mai mult decât ceilalţi. Şi au băut şi s-au veselit împreună cu el.
Geneza 44
1 Iosif a dat următoarea poruncă economului casei lui: „Umple cu merinde
sacii oamenilor acestora, atât cât vor putea să ducă, şi pune argintul fiecăruia
la gura sacului său. 2 Să pui şi paharul meu, paharul din argint, la gura
sacului celui mai tânăr dintre ei, împreună cu argintul cuvenit pentru preţul
grâului lui”. Economul a făcut cum îi poruncise Iosif. 3 Dimineaţa, cum s-a
crăpat de ziuă, au dat drumul oamenilor acestora împreună cu măgarii lor. 4
Dar abia ieşiseră din cetate şi nu apucaseră să se depărteze deloc de ea, când
Iosif a zis economului său: „Scoală-te, aleargă după oamenii aceia; şi, când îi
vei ajunge, să le spui: „Pentru ce aţi răsplătit binele cu rău? 5 De ce aţi
furat paharul din care bea domnul meu şi de care se slujeşte pentru ghicit? Rău
aţi făcut că v-aţi purtat astfel.” 6 Economul i-a ajuns şi le-a spus aceste
cuvinte. 7 Ei i-au răspuns: „Domnule, pentru ce vorbeşti astfel? Să ferească
Dumnezeu pe robii tăi să fi săvârşit o asemenea faptă! 8 Iată, noi ţi-am adus
din ţara Canaanului argintul pe care l-am găsit la gura sacilor noştri; cum am
fi putut să furăm argint sau aur din casa domnului tău? 9 Să moară acela
dintre robii tăi la care se va găsi paharul şi noi înşine să fim robi ai
domnului nostru!” 10 El a zis: „Fie după cuvintele voastre! Acela la care se
va găsi paharul, să fie robul meu; iar voi veţi fi nevinovaţi.” 11 Îndată,
şi-a pogorât fiecare sacul la pământ. Fiecare şi-a deschis sacul. 12 Economul
i-a scotocit, începând cu cel mai în vârstă şi sfârşind cu cel mai tânăr; şi
paharul a fost găsit în sacul lui Beniamin. 13 Ei şi-au rupt hainele, şi-a
încărcat fiecare măgarul şi s-au întors în cetate. 14 Iuda şi fraţii lui au
ajuns la casa lui Iosif, pe când era el încă acolo, şi s-au aruncat cu faţa la
pământ înaintea lui. 15 Iosif le-a zis: „Ce faptă aţi făcut? Nu ştiţi că un
om ca mine are putere să ghicească?” 16 Iuda a răspuns: „Ce să mai spunem
domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim?” Dumnezeu a dat
pe faţă nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi şi acela
la care s-a găsit paharul.” 17 Dar Iosif a zis: „Să mă ferească Dumnezeu să
fac aşa ceva! Omul la care s-a găsit paharul, va fi robul meu; dar voi, suiţi-vă
înapoi în pace la tatăl vostru.” 18 Atunci Iuda s-a apropiat de Iosif şi a
zis: „Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu şi
să nu te mânii pe robul tău! Căci tu eşti ca Faraon. 19 Domnul meu a întrebat
pe robii săi, zicând: „Mai trăieşte tatăl vostru şi mai aveţi vreun
frate?” 20 Noi am răspuns domnului meu: „Avem un tată bătrân şi un frate
tânăr, copil făcut la bătrâneţea lui; băiatul acesta avea un frate care a murit
şi care era de la aceeaşi mamă; el singur a mai sămas şi tatăl lui îl
iubeşte.” 21 Tu ai spus robilor tăi: „Aduceţi-l la mine ca să-l văd cu ochii
mei.” 22 Noi am răspuns domnului meu: „Băiatul nu poate părăsi pe tatăl său;
dacă-l va părăsi, tatăl său are să moară.” 23 Tu ai spus robilor tăi: „Dacă
nu se va pogorâ şi fratele vostru împreună cu voi, să nu-mi mai vedeţi
faţa.” 24 Când ne-am suit la tatăl meu, eu, robul tău, i-am spus cuvintele
domnului meu. 25 Tatăl nostru a zis: „Duceţi-vă iarăşi să ne cumpăraţi ceva
merinde.” 26 Noi am răspuns: „Nu putem să ne ducem; dar dacă fratele nostru
cel tânăr va fi cu noi, ne vom duce; căci nu putem vedea faţa omului aceluia,
decât dacă fratele nostru cel tânăr va fi cu noi.” 27 Robul tău, tatăl
nostru, ne-a zis: „Voi ştiţi că nevastă-mea mi-a născut doi fii. 28 Unul a
ieşit de la mine şi cred negreşit că a fost sfîşiat de fiare, căci nu l-am mai
văzut până astăzi. 29 Dacă mi-l mai luaţi şi pe acesta şi i se va întâmpla
vreo nenorocire, cu durere îmi veţi pogorâ bătrâneţele în locuinţa
morţilor.” 30 Acum, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, fără să
avem cu noi băiatul de sufletul căruia este nedezlipit sufletul lui, 31 el
are să moară, când va vedea că băiatul nu este; şi robii tăi vor pogorâ cu
durere în locuinţa morţilor bătrâneţele robului tău, tatăl nostru. 32 Căci
robul tău s-a pus chezăş pentru copil şi a zis tatălui meu: „Dacă nu-l voi aduce
înapoi la tine, vinovat să fiu pentru totdeauna faţă de tatăl meu.” 33
Îngăduie, deci, te rog, robului tău să rămână în locul băiatului, ca rob al
domnului meu; iar băiatul să se suie înapoi cu fraţii săi. 34 Cum mă voi
putea sui eu la tatăl meu, dacă băiatul nu este cu mine? Ah! să nu văd mâhnirea
tatălui meu!”
Geneza 45
1 Iosif nu s-a mai putut stăpâni înaintea tuturor celor ce-l înconjurau. Şi a
strigat: „Scoateţi afară pe toată lumea.” Şi n-a mai rămas nimeni cu Iosif, când
s-a făcut cunoscut fraţilor săi. 2 A izbucnit într-un plâns aşa de tare că
l-au auzit Egiptenii şi casa lui Faraon. 3 Iosif a zis fraţilor săi: „Eu Sunt
Iosif! Mai trăieşte tatăl meu?” Dar fraţii lui nu i-au putut răspunde, aşa de
încremeniţi rămăseseră înaintea lui. 4 Iosif a zis fraţilor săi:
„Apropiaţi-vă de mine.” Şi ei s-au apropiat. El a zis: „Eu Sunt fratele vostru
Iosif pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. 5 Acum, nu vă întristaţi
şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa
m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. 6 Iată Sunt doi ani de când bîntuie
foametea în ţară; şi încă cinci ani, nu va fi nici arătură, nici seceriş. 7
Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca
să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. 8 Aşa că nu voi m-aţi trimis
aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui Faraon, stăpân peste toată
casa lui şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului. 9 Grăbiţi-vă de vă suiţi
la tatăl meu şi spuneţi-i: „Aşa a vorbit fiul tău Iosif: „Dumnezeu m-a pus domn
peste tot Egiptul; pogoară-te la mine şi nu zăbovi! 10 Vei locui în ţinutul
Gosen şi vei fi lângă mine, tu, fiii tăi şi fiii fiilor tăi, oile tale şi boii
tăi şi tot ce este al tău. 11 Acolo te voi hrăni, căci vor mai fi încă cinci
ani de foamete; şi astfel nu vei pieri nici tu, nici casa ta şi nimic din ce
este al tău. 12 Voi vedeţi cu ochii voştri şi fratele meu Beniamin vede cu
ochii lui că eu însumi vă vorbesc. 13 Istorisiţi tatălui meu toată slava pe
care o am în Egipt şi tot ce aţi văzut; şi aduceţi aici cât mai curând pe tatăl
meu.” 14 El s-a aruncat pe gâtul fratelui său Beniamin şi a plâns; şi
Beniamin a plâns şi el pe gâtul lui. 15 A îmbrăţişat, de asemenea, pe toţi
fraţii lui, plângând. După aceea fraţii lui au stat de vorbă cu el. 16 S-a
răspândit vestea în casa lui Faraon că au venit fraţii lui Iosif; lucrul acesta
a plăcut lui Faraon şi slujitorilor lui. 17 Faraon i-a zis lui Iosif: „Spune
fraţilor tăi: „Iată ce să faceţi: Încărcaţi-vă dobitoacele şi plecaţi în ţara
Canaanului; 18 luaţi pe tatăl vostru şi familiile voastre şi veniţi la mine.
Eu vă voi da ce este mai bun în ţara Egiptului şi veţi mânca grăsimea
ţării. 19 Ai poruncă să le spui: „Aşa să faceţi! Luaţi-vă din ţara Egiptului
care pentru pruncii voştri şi pentru nevestele voastre; aduceţi pe tatăl vostru
şi veniţi. 20 Să nu vă pară rău de ceea ce veţi lăsa; căci tot ce este mai
bun în ţara Egiptului va fi pentru voi.” 21 Fiii lui Israel au făcut aşa.
Iosif le-a dat care, după porunca lui Faraon; le-a dat şi merinde pentru
drum. 22 Le-a dat la toţi haine de schimb, iar lui Beniamin i-a dat trei sute
de sicli din argint şi cinci haine de schimb. 23 Tatălui său i-a trimis zece
măgari încărcaţi cu ce era mai bun în Egipt şi zece măgăriţe încărcate cu grâu,
pâine şi merinde, ca să aibă pe drum. 24 Apoi a dat drumul fraţilor săi, care
au plecat; şi le-a zis: „Să nu vă certaţi pe drum.” 25 Ei au ieşit din Egipt
şi au ajuns în ţara Canaanului, la tatăl lor Iacov. 26 Şi i-au spus: „Iosif
trăieşte şi chiar el cârmuieşte toată ţara Egiptului.” Dar inima lui Iacov a
rămas rece, pentru că nu-i credea. 27 Când i-au istorisit însă tot ce le
spusese Iosif şi a văzut carele pe care le trimisese Iosif ca să le ducă, duhul
tatălui lor, Iacov, s-a înviorat. 28 Şi Israel a zis: „Destul! Fiul meu Iosif
trăieşte! Vreau să mă duc să-l văd înainte să mor.”
Geneza 46
1 Israel a plecat, cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba şi a adus jertfe
Dumnezeului tatălui său Isaac. 2 Dumnezeu a vorbit lui Israel, într-o vedenie
noaptea şi a zis: „Iacove! Iacove!” Israel a răspuns: „Iată-mă!” 3 Şi
Dumnezeu a zis: „Eu Sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te
pogori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare. 4 Eu însumi
Mă voi pogorâ cu tine în Egipt şi Eu însumi te voi scoate iarăşi de acolo; iar
Iosif îţi va închide ochii.” 5 Iacov a părăsit Beer-Şeba; şi fiii lui Israel
au pus pe tatăl lor Iacov, cu copilaşii şi nevestele lor, în carele pe care le
trimisese Faraon ca să-l ducă. 6 Şi-au luat şi turmele şi averile pe care le
agonisiseră în ţara Canaanului. Şi Iacov s-a dus în Egipt cu toată familia
lui. 7 A luat cu el în Egipt pe fiii lui şi pe fiii fiilor lui, pe fiicele
lui şi pe fiicele fiilor lui şi pe toată familia lui. 8 Iată numele fiilor
lui Israel care au venit în Egipt. Iacov şi fiii lui. Întâiul născut al lui
Iacov: Ruben. 9 Fiii lui Ruben: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi. 10 - Fiii lui
Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar; şi Saul, fiu dintr-o femeie
Canaanită. 11 - Fiii lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari. 12 Fiii lui
Iuda: Er, Onan, Şela, Pereţ şi Zarah; dar Er şi Onan au murit în ţara
Canaanului. Fiii lui Pereţ au fost: Heţron şi Hamul. 13 Fiii lui Isahar:
Tola, Puva, Iov şi Şimron. 14 Fiii lui Zabulon: Sered, Elon şi Iahleel. 15
Aceştia Sunt fiii pe care i-a născut lui Iacov Lea în Padan-Aram, împreună cu
fiică-sa Dina. Fiii şi fiicele lui alcătuiau cu toţii treizeci şi trei de
inşi. 16 Fiii lui Gad: Ţifion, Haggi, Şuni, Eţbon, Eri, Arodi şi
Areeli. 17 Fiii lui Aşer: Imna, Işva, Işvi şi Beria; şi Serah, sora lor. Şi
fiii lui Beria: Heber şi Malchiel. 18 Aceştia Sunt fiii Zilpei pe care o
dăduse Laban fetei sale Lea; pe aceştia i-a născut ea lui Iacov. În totul
şaisprezece inşi. 19 Fiii Rahelei, nevasta lui Iacov: Iosif şi
Beniamin. 20 Lui Iosif i s-au născut, în ţara Egiptului: Manase şi Efraim pe
care i-a născut Asnat fata lui Poti-Fera, preotul lui On. 21 Fiii lui
Beniamin; Bela, Becher, Aşbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roş, Mupim, Hupim şi
Ard. 22 Aceştia Sunt fiii Rahelei pe care i-a născut lui Iacov. În totul
patrusprezece inşi. 23 Fiii lui Dan: Huşim. 24 Fiii lui Neftali: Iahţeel,
Guni, Ieţer şi Şilem. 25 Aceştia Sunt fiii Bilhei pe care o dăduse Laban
fetei sale Rahela; şi pe aceştia i-a născut ea lui Iacov. În totul, şapte
inşi. 26 Sufletele care au venit cu Iacov în Egipt şi care ieşiseră din el,
erau cu toatele şaizeci şi şase, fără să numărăm nevestele fiilor lui
Iacov. 27 Şi Iosif avea doi fii, care i se născuseră în Egipt. Toate
sufletele din familia lui Iacov care au venit în Egipt erau în număr de
şaptezeci. 28 Iacov a trimis pe Iuda înainte la Iosif ca să-i dea de ştire
să-i iasă înainte în Gosen. 29 Şi au venit în ţinutul Gosen. Iosif şi-a
pregătit carul şi s-a suit ca să se ducă în Gosen, în întâmpinarea tatălui său
Israel. Cum l-a văzut, s-a aruncat pe gâtul lui şi a plâns multă vreme pe gâtul
lui. 30 Israel i-a zis lui Iosif: „Acum pot să mor, fiindcă ţi-am văzut faţa
şi tu tot mai trăieşti.” 31 Iosif a zis fraţilor săi şi familiei tatălui său:
„Mă duc să înştiinţez pe Faraon şi să-i spun: „Fraţii mei şi familia tatălui
meu, care erau în ţara Canaan, au venit la mine. 32 Oamenii aceştia Sunt
păstori, căci cresc vite; ei şi-au adus oile şi boii şi tot ce este al
lor.” 33 Şi, când vă va chema Faraon şi vă va întreba: „Cu ce vă
îndeletniciţi?”, 34 voi să răspundeţi: „Robii tăi au crescut vite, din
tinereţea noastră până acum, atât noi cât şi părinţii noştri.” În felul acesta
veţi locui în ţinutul Gosen, căci toţi păstorii Sunt o urîciune pentru
Egipteni.”
Geneza 47
1 Iosif s-a dus să înştiinţeze pe Faraon şi i-a spus: „Fraţii mei şi tatăl
meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii şi cu tot avutul lor; şi Sunt în
ţinutul Gosen.” 2 A luat pe cinci din fraţii lui şi i-a adus înaintea lui
Faraon. 3 Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciţi?” Ei
au răspuns lui Faraon: „Robii tăi Sunt păstori, cum erau şi părinţii
noştri.” 4 Şi au mai zis lui Faraon: „Noi am venit ca să locuim o vreme aici
în ţară, pentru că nu mai este păşune pentru oile robilor tăi şi este o mare
foamete în ţara Canaanului; îngăduie, deci, robilor tăi să locuiască în ţinutul
Gosen.” 5 Faraon i-a zis lui Iosif: „Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la
tine. 6 Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; aşează pe tatăl tău şi pe
fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen; şi dacă
găseşti printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.” 7
Iosif a adus pe tatăl său Iacov şi l-a înfăţişat înaintea lui Faraon. Şi Iacov a
binecuvântat pe Faraon. 8 Faraon a întrebat pe Iacov: „Care este numărul
zilelor anilor vieţii tale?” 9 Iacov a răspuns lui Faraon: „Zilele anilor
călătoriei mele Sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost
puţine la număr şi rele, şi n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei, în
timpul călătoriei lor.” 10 Iacov a binecuvântat iarăşi pe Faraon şi a plecat
dinaintea lui Faraon. 11 Iosif a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi şi le-a
dat o moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui
Ramses, cum poruncise Faraon. 12 Iosif a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe
fraţii săi şi pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor. 13 Nu mai
era pâine în toată ţara, căci foametea era foarte mare; ţara Egiptului şi ţara
Canaanului tânjeau, din pricina foametei. 14 Iosif a strâns tot argintul care
se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului în schimbul grâului pe care-l
cumpărau oamenii şi astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui
Faraon. 15 Când s-a sfârşit argintul din ţara Egiptului şi din ţara
Canaanului, toţi Egiptenii au venit la Iosif şi au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce
să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem.” 16 Iosif a zis: „Daţi vitele
voastre şi vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveţi
argint.” 17 Şi-au adus vitele la Iosif şi Iosif le-a dat pâine în schimbul
cailor, în schimbul turmelor de oi şi de boi şi în schimbul măgarilor. Le-a dat
astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor. 18 După ce a
trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor şi i-au zis: „Nu putem să
ascundem domnului nostru faptul că argintul s-a sfârşit şi că turmele de vite au
trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru
decât trupurile şi pământurile noastre. 19 Pentru ce să murim sub ochii tăi,
noi şi pământurile noastre? Cumpără-ne împreună cu pământurile noastre în
schimbul pîinii şi vom fi ai domnului nostru, noi şi pământurile noastre. Dă-ne
sămânţă să semănăm, ca să trăim şi să nu murim şi să nu ne rămână pământurile
pustii.” 20 Iosif a cumpărat pentru Faraon toate pământurile Egiptului; căci
Egiptenii şi-au vândut fiecare ogorul, pentru că îi silea foametea. Şi ţara a
ajuns în stăpânirea lui Faraon. 21 cât despre popor, l-a mutat în cetăţi, de
la o margine a hotarelor Egiptului până la cealaltă. 22 Numai pământurile
preoţilor nu le-a cumpărat, pentru că era o lege a lui Faraon, dată în folosul
preoţilor, care trăiau din venitul pe care li-l dădea Faraon: de aceea ei nu
şi-au vândut pământurile. 23 Iosif a zis poporului: „V-am cumpărat azi cu
pământurile voastre, pentru Faraon; iată, vă dau sămânţă, ca să puteţi semăna
pământul. 24 La vremea roadelor, veţi da a cincea parte lui Faraon; iar
celelalte patru părţi vă vor rămâne vouă, ca să semănaţi ogoarele şi să vă
hrăniţi împreună cu copiii voştri şi cu cei ce Sunt în casele voastre.” 25 Ei
au zis: „Tu ne-ai scăpat viaţa! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru şi
vom fi robi ai lui Faraon.” 26 Iosif a făcut din aceasta o lege, care a rămas
în picioare până în ziua de azi, şi după care a cincea parte din venitul
pământurilor Egiptului este a lui Faraon; numai pământurile preoţilor nu Sunt
ale lui Faraon. 27 Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei
s-au înstărit, au crescut şi s-au înmulţit foarte mult. 28 Iacov a trăit
şaptesprezece ani în ţara Egiptului; şi zilele anilor vieţii lui Iacov au fost
de o sută patruzeci şi şapte de ani. 29 Când s-a apropiat Israel de clipa
morţii, a chemat pe fiul său Iosif şi i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea
ta, pune, rogu-te, mâna sub coapsa mea şi poartă-te cu bunătate şi credincioşie
faţă de mine: să nu mă îngropi în Egipt. 30 Ci, când mă voi culca lângă
părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt şi să mă îngropi în mormântul lor.”
Iosif a răspuns: „Voi face după cuvântul tău.” 31 Iacov a zis: „Jură-mi.” Şi
Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a plecat cu faţa pe căpătîiul patului.
Geneza 48
1 După aceea au venit şi au spus lui Iosif: „Tatăl tău este bolnav.” Şi Iosif
a luat cu el pe cei doi fii ai săi, Manase şi Efraim. 2 Au dat de ştire lui
Iacov şi i-au spus: „Iată că fiul tău Iosif vine la tine.” Şi Israel şi-a adunat
puterile şi s-a aşezat pe pat. 3 Iacov i-a zis lui Iosif: „Dumnezeul Cel
Atotputernic mi S-a arătat la Luz, în ţara Canaan, şi m-a binecuvântat. 4 El
mi-a zis: „Te voi face să creşti, te voi înmulţi şi voi face din tine o ceată de
popoare; voi da ţara aceasta seminţei tale după tine, ca s-o stăpânească pentru
totdeauna. 5 Acum, cei doi fii, care ţi s-au născut în ţara Egiptului înainte
de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei,
ca şi Ruben şi Simeon. 6 Dar copiii pe care i-ai născut după ei, vor fi ai
tăi; ei vor purta numele fraţilor lor în partea lor de moştenire. 7 La
întoarcerea mea din Padan, Rahela a murit pe drum lângă mine, în ţara Canaan, la
o depărtare bunicică de Efrata; şi am îngropat-o acolo, pe drumul care duce la
Efrata sau Betleem.” 8 Israel s-a uitat la fiii lui Iosif şi a zis: „Cine
Sunt aceştia?” 9 Iosif a răspuns tatălui său: „Sunt fiii mei pe care mi i-a
dat Dumnezeu aici.” Israel a zis: „Apropie-i, te rog, de mine, ca să-i
binecuvântez.” 10 Ochii lui Israel erau îngreuiaţi de bătrâneţe, aşa că nu
mai putea să vadă. Iosif i-a apropiat de el; şi Israel i-a sărutat şi i-a
îmbrăţişat. 11 Israel i-a zis lui Iosif: „Nu credeam că am să-ţi mai văd faţa
şi iată că Dumnezeu m-a făcut să-ţi văd şi sămânţa.” 12 Iosif i-a dat la o
parte de lângă genunchii tatălui său şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea
lui. 13 Apoi Iosif i-a luat pe amândoi, pe Efraim cu mâna dreaptă, la stânga
lui Israel, şi pe Manase cu mâna stângă, la dreapta lui Israel, şi i-a adus
aproape de el. 14 Israel şi-a întins mâna dreaptă şi a pus-o pe capul lui
Efraim, care era cel mai tânăr, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase;
înadins şi-a încrucişat mâinile astfel, căci Manase era cel dintâi născut. 15
A binecuvântat pe Iosif şi a zis: „Dumnezeul, înaintea căruia au umblat părinţii
mei, Avraam şi Isaac, Dumnezeul care m-a călăuzit de când m-am născut până în
ziua aceasta, 16 Îngerul, care m-a izbăvit de orice rău, să binecuvânteze pe
copiii aceştia! Ei să poarte numele meu şi numele părinţilor mei, Avraam şi
Isaac, şi să se înmulţească foarte mult în mijlocul ţării!” 17 Lui Iosif nu
i-a venit bine când a văzut că tatăl său îşi pune mâna dreaptă pe capul lui
Efraim; de aceea a apucat mâna tatălui său, ca s-o ia de pe capul lui Efraim şi
s-o îndrepte pe al lui Manase. 18 Şi Iosif a zis tatălui său: „Nu aşa, tată,
căci acela este cel întâi-născut; pune-ţi mâna dreaptă pe capul lui.” 19
Tatăl său n-a vrut, ci a zis: „Ştiu, fiule, ştiu; şi el va ajunge un popor, şi
el va fi mare; dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decât el; şi sămânţa
lui va ajunge o ceată de neamuri.” 20 El i-a binecuvântat în ziua aceea şi a
zis: „Numele tău îl vor întrebuinţa Israeliţii când vor binecuvânta, zicând:
„Dumnezeu să Se poarte cu tine cum S-a purtat cu Efraim şi cu Manase!” Şi a pus
astfel pe Efraim înaintea lui Manase. 21 Israel i-a zis lui Iosif: „Iată că
în curând am să mor! Dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va aduce înapoi în ţara
părinţilor voştri. 22 Îţi dau mai mult decât fraţilor tăi, o parte pe care am
luat-o din mâna Amoriţilor cu sabia mea şi cu arcul meu.”
Geneza 49
1 Iacov a chemat pe fiii săi şi a zis: „Strângeţi-vă şi vă voi vesti ce vi se
va întâmpla în vremurile care vor veni. 2 „Strângeţi-vă şi ascultaţi, fii ai
lui Iacov! Ascultaţi pe tatăl vostru Israel! 3 Ruben, tu, întâiul meu născut,
puterea mea şi pîrga tăriei mele, întâiul în vrednicie şi întâiul în
putere, 4 Năvalnic ca apele, tu nu vei mai avea întâietatea! Căci te-ai suit
în patul tatălui tău, mi-ai spurcat patul, suindu-te în el. 5 Simeon şi Levi
Sunt fraţi; săbiile lor Sunt nişte unelte de silnicie. 6 Nu vreau să intre
sufletul meu la sfaturile lor, nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor!
Căci, în mânia lor, au ucis oameni, şi în răutatea lor au tăiat vinele
taurilor. 7 Blestemată să fie mânia lor, pentru că a fost prea turbată, şi
furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărţi în Iacov, şi-i voi risipi
în Israel. 8 Iuda, tu vei primi laudele fraţilor tăi; mâna ta va apuca de
ceafă pe vrăjmaşii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina până la pământ înaintea
ta. 9 Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors de la măcel, fiule! Iuda îşi
pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, ca o leoaică: cine-l va
scula? 10 Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de
cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, şi de El vor asculta
popoarele. 11 El îşi leagă măgarul de viţă, şi de cel mai bun butuc de viţă
mânzul măgăriţei lui; îşi spală haina în vin şi mantaua în sângele
strugurilor. 12 Are ochii roşii de vin şi dinţii albi de lapte. 13 Zabulon
va locui pe ţărmul mărilor, lângă limanul corăbiilor şi hotarul lui se va
întinde înspre Sidon. 14 Isahar este un măgar osos, care se culcă în
grajduri. 15 Vede că locul unde se odihneşte este plăcut şi că ţinutul lui
este măreţ; îşi pleacă umărul sub povară şi se supune birului. 16 Dan va
judeca pe poporul său, ca una din seminţiile lui Israel. 17 Dan va fi un
şarpe pe drum, o năpîrcă pe cărare, muşcând călcâiele calului, făcând să cadă
călăreţul pe spate. 18 În ajutorul Tău, nădăjduiesc, Doamne! 19 Peste Gad
vor da iureş cete înarmate, dar şi el va da iureş peste ele şi le va
urmări. 20 Aşer dă o hrană minunată; el va da bucate alese împăraţilor. 21
Neftali este o cerboaică slobodă: rosteşte cuvinte frumoase. 22 Iosif este
vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor;
ramurile lui se înalţă deasupra zidului. 23 Arcaşii l-au aţîţat, au aruncat
săgeţi şi l-au urmărit cu ura lor. 24 Dar arcul lui a rămas tare şi mâinile
lui au fost întărite de mâinile Puternicului lui Iacov: Şi a ajuns astfel
păstorul, stânca lui Israel. 25 Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui
tău, care te va ajuta; aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va
binecuvânta cu binecuvântările cerurilor de sus, cu binecuvântările apelor de
jos, cu binecuvântările ţîţelor şi ale pântecelui mamei. 26 Binecuvântările
tatălui tău întrec binecuvântările părinţilor mei şi se înalţă până în creştetul
dealurilor veşnice: ele să vină peste capul lui Iosif, peste creştetul capului
domnului fraţilor săi! 27 Beniamin este un lup care sfîşie; dimineaţa,
mănâncă prada, iar seara, împarte prada răpită.” 28 Aceştia Sunt toţi cei ce
alcătuiesc cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi acestea Sunt lucrurile
pe care li le-a spus tatăl lor, când i-a binecuvântat. I-a binecuvântat, pe
fiecare cu o binecuvântare deosebită. 29 Apoi le-a dat porunca următoare: „Eu
am să fiu adăugat la poporul meu; deci, să mă îngropaţi împreună cu părinţii
mei, în peştera care este în ogorul Hetitului Efron, 30 în peştera din ogorul
Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, în ţara Canaan. Acesta este ogorul pe
care l-a cumpărat Avraam de la Hetitul Efron, ca moşie de înmormântare. 31
Acolo au îngropat pe Avraam şi pe Sara, nevasta lui; acolo au îngropat pe Isaac
şi pe Rebeca, nevasta lui; şi acolo am îngropat eu pe Lea. 32 Ogorul şi
peştera care se află acolo au fost cumpărate de la fiii lui Het.” 33 Când a
isprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, şi-a tras picioarele în pat, şi-a dat
duhul şi a fost adăugat la poporul său.
Geneza 50
1 Iosif s-a aruncat pe faţa tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat. 2 A
poruncit doctorilor care erau în slujba lui să îmbălsămeze pe tatăl său; şi
doctorii au îmbălsămat pe Israel. 3 Patruzeci de zile au trecut astfel şi au
fost întrebuinţate cu îmbălsămarea lui. Şi Egiptenii l-au plâns şaptezeci de
zile. 4 După ce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit oamenilor din casa
lui Faraon şi le-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea voastră, spuneţi, vă
rog, lui Faraon ce vă spun eu. 5 Tatăl meu m-a pus să jur, zicând: „Iată, în
curând eu am să mor! Să mă îngropi în mormântul pe care mi l-am săpat în ţara
Canaan.” Aş vrea, deci, să mă sui acolo ca să îngrop pe tatăl meu; şi după aceea
mă voi întoarce.” 6 Faraon a răspuns: „Suie-te şi îngroapă pe tatăl tău, după
jurământul pe care te-a pus să-l faci.” 7 Iosif s-a suit, ca să îngroape pe
tatăl său. Împreună cu el s-au suit toţi slujitorii lui Faraon, bătrânii casei
lui, toţi bătrânii ţării Egiptului, 8 toată casa lui Iosif, fraţii săi şi
casa tatălui său; n-au lăsat în ţinutul Gosen decât pruncii, oile şi boii. 9
Împreună cu Iosif mai erau care şi călăreţi, aşa că alaiul era foarte
mare. 10 Când au ajuns la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au
făcut plângere mare şi jalnică; şi Iosif a ţinut în cinstea tatălui său un bocet
de şapte zile. 11 Locuitorii ţării, Canaaniţii, au fost martori la bocetul
acesta din aria lui Atad şi au zis: „Iată un mare bocet printre Egipteni!” De
aceea s-a dat acestei arii numele Abel-Miţraim (Jalea Egiptenilor); ea este
dincolo de Iordan. 12 Astfel au împlinit fiii lui Iacov poruncile tatălui
lor. 13 L-au dus în ţara Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul
Macpela, pe care-l cumpărase Avraam de la Hetitul Efron ca moşie de înmormântare
şi care este faţă în faţă cu Mamre. 14 Iosif, după ce a îngropat pe tatăl
său, s-a întors în Egipt împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei ce se suiseră cu
el ca să îngroape pe tatăl său. 15 Când au văzut fraţii lui Iosif că tatăl
lor a murit, au zis: „Dacă va prinde Iosif ură pe noi şi ne va întoarce tot răul
pe care i l-am făcut?” 16 Şi au trimis să spună lui Iosif: „Tatăl tău a dat
porunca aceasta înainte de a muri: 17 „Aşa să vorbiţi lui Iosif: „Oh! iartă
nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău!” Iartă acum
păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău!” Iosif a plâns când a auzit cuvintele
acestea. 18 Fraţii lui au venit şi s-au aruncat ei înşişi cu faţa la pământ
înaintea lui şi i-au zis: „Suntem robii tăi.” 19 Iosif le-a zis: „Fiţi fără
teamă; căci Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? 20 Voi, negreşit, v-aţi
gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine ca să împlinească
ceea ce se vede azi, şi anume: să scape viaţa unui popor în mare număr. 21
Fiţi, deci, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi
i-a mângîiat şi le-a îmbărbătat inimile. 22 Iosif a locuit în Egipt, el şi
casa tatălui său; şi a trăit o sută zece ani. 23 Iosif a văzut pe fiii lui
Efraim până la al treilea neam; şi fiii lui Machir, fiul lui Manase, s-au născut
pe genunchii lui. 24 Iosif a zis fraţilor săi: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă
va cerceta şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara pe care a jurat că
o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.” 25 Iosif a pus pe fiii lui
Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi şi oasele mele de
aici.” 26 Iosif a murit, în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi
l-au pus într-un sicriu în Egipt.
|
Serviciile de Închinare
Duminica
Rugaciune: 10:00-11:00
Serviciu divin: 11:00-12:00
Copii şi tineri: 18:00-19:00
Serviciu divin: 19:00-20:00
Miercuri
Rugaciune: 18:00-19:00
Studiu Biblic: 19:00-19:30
Vineri
Repetiţii de cor: 17:00-18:30
Sâmbăta
Întâlnire tineret: 18:00-20:00
|
|