Iona 1

1 Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel:
2 „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s-a suit până la Mine!”
3 Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de Faţa Domnului. S-a pogorât la Iafo, şi a găsit acolo o corabie care mergea la Tars. A plătit preţul călătoriei, şi s-a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, departe... de Faţa Domnului.
4 Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năpraznic, şi a stîrnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărîme.
5 Corăbierii s-au temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui, şi au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s-o facă mai uşoară. Iona s-a pogorât în fundul corăbiei, s-a culcat şi a adormit dus.
6 Cârmaciul s-a apropiat de el, şi i-a zis: „Ce dormi? Scoală-te şi cheamă pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să se gândeasc la noi, şi nu vom pieri!”
7 Şi au zis unul către altul: „Veniţi să tragem la sorţ, ca să ştim pricina din cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!” Au tras la sorţ, şi sorţul a căzut pe Iona.
8 Atunci ei i-au zis: „Spune-ne din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai, şi de unde vii? Care îţi este ţara, şi din ce popor eşti?”
9 El le-a răspuns: „Sunt Evreu, şi mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea şi uscatul!”
10 Oamenii aceia au avut o mare teamă, şi i-au zis: „Pentru ce ai făcut lucrul acesta?” Căci oamenii aceia ştiau că fugea de Faţa Domnului, pentru că le spusese el.
11 Ei i-au zis: „Ce să-ţi facem, ca să se potolească marea faţă de noi?” Căci marea era din ce în ce mai înfuriată.
12 El le-a răspuns: „Luaţi-mă, şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!”
13 Oamenii aceştia vîsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se întărîta tot mai mult împotriva lor.
14 Atunci au strigat către Domnul, şi au zis: „Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia, şi nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci, Tu, Doamne, faci ce vrei!
15 Apoi au luat pe Iona, şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit.
16 Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul, şi au adus Domnului o jertfă, şi I-au făcut juruinţe.
17 Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona, şi Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi.

Iona 2

1 Iona s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, din pântecele peştelui,
2 şi a zis: „În strîmtorarea mea, am chemat pe Domnul, şi m-a ascultat; din mijlocul locuinţei morţilor am strigat, şi mi-ai auzit glasul.
3 Şi totuşi mă aruncasei în adânc, în inima mării, şi râurile de apă mă înconjuraseră; toate valurile şi toate talazurile Tale au trecut peste mine.
4 Ziceam: „Sunt lepădat dinaintea ochilor Tăi! Dar iarăşi voi vedea Templul Tău cel Sfânt”.
5 Apele m-au acoperit până aproape să-mi ia viaţa, adâncul m-a învăluit, papura s-a împletit în jurul capului meu.
6 M-am pogorât până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului mă încuiau pe vecie; dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne, Dumnezeul meu!
7 Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, şi rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău ce Sfânt.
8 Cei ce se lipesc de idoli deşerţi îndepărtează îndurarea de la ei.
9 Eu însă Îţi voi aduce jertfe cu un strigăt de mulţumire, voi împlini juruinţele pe care le-am făcut. mântuirea vine de la Domnul.”
10 Domnul a vorbit peştelui, şi peştele a vărsat pe Iona pe pământ.

Iona 3

1 Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona, astfel:
2 „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo strigarea pe care ţi-o voi da!”
3 Şi Iona s-a sculat, şi s-a dus la Ninive, după Cuvântul Domnului. Şi Ninive era o cetate foarte mare, cât o călătorie de trei zile.
4 Iona a început să pătrundă în oraş, cale de o zi, strigând şi zicând: „Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!”
5 Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post, şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici.
6 Lucrul a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac, şi a şezut în cenuşă.
7 Şi a trimis să se dea de ştire în Ninive, din porunca împăratului şi mai marilor lui, următoarele: „Oamenii şi vitele, boii şi oile, să nu guste nimic, să nu pască, şi nici să nu bea apă deloc!
8 Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, strige cu putere către Dumnezeu, şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de asuprire, de care le Sunt pline mâinile!
9 Cine ştie dacă nu Se va întoarce Dumnezeu şi Se va căi, şi dacă nu-Şi va opri mânia Lui aprinsă, ca să nu pierim!”
10 Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care se Hotărâse să li-l facă, şi nu l-a făcut.

Iona 4

1 Lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona, şi s-a mâniat.
2 S-a rugat Domnului şi a zis: „Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător, şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău!
3 Acum, Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!”
4 Domnul a răspuns: „Bine faci Tu de te mânii?”
5 Şi Iona a ieşit din cetate, şi s-a aşezat la răsărit de cetate. Acolo şi-a făcut un umbrar, şi a stat sub el, până va vedea ce are să se întâmple cu cetatea.
6 Domnul Dumnezeu a făcut să crească un curcubete, care s-a ridicat peste Iona, ca să facă umbră capului lui şi să-l facă să-i treacă mânia. Iona s-a bucurat foarte mult de curcubetele acesta.
7 Dar a doua zi, la răsăritul soarelui, Dumnezeu a adus un verme, care a înţepat curcubetele, şi curcubetele s-a uscat.
8 Când a răsărit soarele, Dumnezeu a făcut să sufle un vânt uscat de la răsărit, şi soarele a bătut peste capul lui Iona, şi Iona a leşinat. Atunci a dorit să moară şi a zis: „Mai bine să mor decât să trăiesc!”
9 Dar Dumnezeu i-a zis lui Iona: „Bine faci tu de te mânii din pricina curcubetelui?” El a răspuns: „Da, bine fac că mă mânii până la moarte!”
10 Atunci şi Domnul a zis: „Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nici o trudă şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut şi într-o noapte a pierit.
11 Şi mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, în afară de o mulţime... de vite!”