|
Levitic 1
1 Domnul a chemat pe Moise; i-a vorbit din Cortul Întâlnirii şi a zis: 2
„Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: Când cineva dintre voi va aduce un
dar Domnului, să-l aducă din vite, fie din cireadă fie din turmă. 3 Dacă
darul lui va fi o ardere de tot din cireadă, să-l aducă din partea bărbătească
fără cusur; şi anume să-l aducă la uşa cortului întâlnirii, înaintea Domnului,
ca să fie plăcut Domnului. 4 Să-şi pună mâna pe capul dobitocului adus ca
ardere de tot, şi va fi primit de Domnul, ca să facă ispăşire pentru el. 5 Să
junghie viţelul înaintea Domnului; şi preoţii, fiii lui Aaron, să aducă sângele,
şi să-l stropească de jur împrejur pe altarul de la uşa cortului
întâlnirii. 6 Să jupoaie viţelul adus ca ardere de tot, şi să-l taie în
bucăţi. 7 Fiii preotului Aaron să facă foc pe altar şi să pună lemne pe
foc. 8 Preoţii, fiii lui Aaron, să aşeze bucăţile, capul şi grăsimea, pe
lemnele puse pe focul de pe altar. 9 Să spele cu apă măruntaiele şi
picioarele; şi preotul să le ardă toate pe altar. Aceasta este o ardere de tot,
o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. 10 Dacă darul lui va
fi o ardere de tot din turmă, de miei sau capre, să aducă o parte bărbătească
fără cusur. 11 Să-l junghie în partea de miazănoapte a altarului, înaintea
Domnului; şi preoţii, fiii lui Aaron, să-i stropească sângele pe altar de jur
împrejur. 12 El să-l taie în bucăţi; şi preotul să le pună, împreună cu capul
şi grăsimea, pe lemnele din focul de pe altar. 13 Să spele cu apă măruntaiele
şi picioarele, şi preotul să le aducă pe toate, şi să le ardă pe altar. Aceasta
este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut
Domnului. 14 Dacă darul adus de el Domnului va fi o ardere de tot din păsări,
să-l aducă din turturele sau din pui de porumbel. 15 Preotul să aducă pasărea
pe altar; să-i despice capul cu unghia, şi s-o ardă pe altar, iar sângele să i
se scurgă pe un perete al altarului. 16 Să scoată guşa cu penele ei, şi s-o
arunce lângă altar, spre răsărit, în locul unde se strânge cenuşa. 17 Să-i
frângă aripile, fără să le deslipească; şi preotul să ardă pasărea pe altar, pe
lemnele de pe foc. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un
miros plăcut Domnului.
Levitic 2
1 Când va aduce cineva Domnului un dar ca jertfă de mâncare, darul lui să fie
din floarea făinii: să toarne untdelemn peste ea, şi să adauge şi tămâie. 2
S-o aducă preoţilor, fiilor lui Aaron; preotul să ia un pumn din această floare
a făinii, stropită cu untdelemn, împreună cu toată tămâia, şi s-o ardă pe altar
ca jertfă de aducere aminte. Acesta este un dar de mâncare de un miros plăcut
Domnului. 3 Ce va rămâne din darul acesta de mâncare, să fie al lui Aaron şi
al fiilor lui; acesta este un lucru preaSfânt între jertfele de mâncare,
mistuite de foc înaintea Domnului. 4 Dacă vei aduce ca jertfă de mâncare un
dar din ceea ce se coace în cuptor, să aduci nişte turte nedospite, făcute din
floare de făină, frământate cu untdelemn, şi nişte plăcinte nedospite, stropite
cu untdelemn. 5 Dacă darul tău, adus ca jertfă de mâncare, va fi o turtă
coaptă în tigae, să fie făcută din floarea făinii, nedospită şi frământată cu
untdelemn. 6 S-o frângi în bucăţi, şi să torni untdelemn pe ea; acesta este
un dar adus ca jertfă de mâncare. 7 Dacă darul tău adus ca jertfă de mâncare
va fi o turtă coaptă pe grătar, să fie făcută din floarea făinii, frământată cu
untdelemn. 8 Darul de mâncare făcut din aceste lucruri să-l aduci Domnului;
şi anume, să fie dat preotului, care-l va aduce pe altar. 9 Preotul va lua
din darul de mâncare partea care trebuie adusă ca aducere aminte, şi o va arde
pe altar. Acesta este un dar adus ca jertfă de mâncare, de un miros plăcut
Domnului. 10 Ce va rămâne din darul acesta de mâncare, să fie al lui Aaron şi
al fiilor lui; acesta este un lucru preaSfânt între darurile mistuite de foc
înaintea Domnului. 11 Nici unul din darurile pe care le veţi aduce ca jertfă
de mâncare înaintea Domnului, să nu fie făcut cu aluat; căci nu trebuie să
ardeţi nimic cu aluat sau cu miere, ca jertfă de mâncare mistuită de foc
înaintea Domnului. 12 Ca jertfă de mâncare din cele dintâi roade, veţi putea
să le aduceţi Domnului; dar ca dar de mâncare de un miros plăcut, să nu fie
aduse pe altar. 13 Toate darurile tale de mâncare să le sărezi cu sare; să nu
laşi să lipsească niciodată de pe darurile tale de mâncare sarea, care este
semnul legământului Dumnezeului tău; la toate darurile tale de mâncare să aduci
sare. 14 Dacă vei aduce Domnului un dar ca jertfă de mâncare din cele dintâi
roade, să aduci ca dar de mâncare din cele dintâi roade ale tale, spice coapte
de curând, prăjite la foc şi boabe noi pisate. 15 Să torni untdelemn pe ele,
şi să adaugi şi tămâie; acesta este un dar de mâncare. 16 Preotul să ardă ca
aducere aminte o parte din boabele pisate şi din untdelemn, cu toată tămâia.
Acesta este un dar adus ca jertfă de mâncare, mistuită de foc înaintea
Domnului.
Levitic 3
1 Când cineva va aduce Domnului un dar ca jertfă de mulţumire: Dacă îl va
aduce din cireadă, fie parte bărbătească, fie parte femeiască, s-o aducă fără
cusur, înaintea Domnului. 2 Să pună mâna pe capul dobitocului, să-l junghie
la uşa cortului întâlnirii; şi preoţii, fiii lui Aaron, să stropească sângele pe
altar de jur împrejur. 3 Din această jertfă de mulţumire, să aducă drept
jertfă mistuită de foc înaintea Domnului: grăsimea care acopere măruntaiele şi
toată grăsimea care ţine de măruntae; 4 cei doi rărunchi, şi grăsimea de pe
ei şi de pe coapse, şi prapurul de pe ficat, pe care-l va deslipi delângă
rărunchi. 5 Fiii lui Aaron să le ardă pe altar, deasupra arderii-de-tot care
va fi pe lemnele de pe foc. Aceasta este o jertfă mistuită de foc, de un miros
plăcut Domnului. 6 Dacă darul pe care-l aduce ca jertfă de mulţumire
Domnului, va fi din turmă, fie parte bărbătească fie parte femeiască, s-o aducă
fără cusur. 7 Dacă va aduce jertfă un miel, să-l aducă înaintea
Domnului. 8 Să-şi pună mâna pe capul dobitocului, şi să-l junghie înaintea
cortului întâlnirii; fiii lui Aaron să-i stropească sângele pe altar de jur
împrejur. 9 Din această jertfă de mulţumire, să aducă o jertfă mistuită de
foc înaintea Domnului, şi anume: grăsimea, coada întreagă pe care o va desface
de la osul spinării, grăsimea care acopere măruntaiele şi toată grăsimea care
ţine de măruntaie, 10 cei doi rinichi şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi
prapurul ficatului, pe care-l va deslipi de lângă rărunchi. 11 Preotul să le
ardă pe altar. Aceasta este mâncarea unei jertfe mistuite de foc înaintea
Domnului. 12 Dacă darul lui va fi o capră, s-o aducă înaintea Domnului. 13
Să-şi pună mâna pe capul vitei, şi s-o junghie înaintea cortului întâlnirii; şi
fiii lui Aaron să-i stropească sângele pe altar de jur împrejur. 14 Apoi din
ea, să aducă drept jertfă mistuită de foc înaintea Domnului: grăsimea care
acopere măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de ele, 15 cei doi rinichi şi
grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, pe care-l va deslipi de
lângă rărunchi. 16 Preotul să le ardă pe altar. Aceasta este mâncarea unei
jertfe mistuite de foc, de un miros plăcut Domnului. Toată grăsimea este a
Domnului. 17 Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în toate
locurile unde veţi locui: cu nici un chip să nu mâncaţi nici grăsime, nici
sânge.”
Levitic 4
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi
spune: „Când va păcătui cineva fără voie împotriva vreuneia din poruncile
Domnului, făcând lucruri care nu trebuiesc făcute; şi anume: 3 Dacă a
păcătuit preotul care a primit ungerea, şi prin aceasta a adus vina asupra
poporului, să aducă Domnului un viţel fără cusur, ca jertfă de ispăşire pentru
păcatul pe care l-a făcut. 4 Să aducă viţelul la uşa cortului întâlnirii,
înaintea Domnului, să-şi pună mâna pe capul viţelului, şi să-l junghie înaintea
Domnului. 5 Preotul, care a primit ungerea, să ia din sângele viţelului, şi
să-l aducă în Cortul Întâlnirii: 6 să-şi moaie degetul în sânge, şi să
stropească de şapte ori înaintea Domnului, în faţa perdelei dinăuntru a
Sfântului locaş. 7 Apoi preotul să ungă cu sânge coarnele altarului pentru
tămâia mirositoare, care este înaintea Domnului în Cortul Întâlnirii; iar tot
celălalt sânge al viţelului să-l verse la picioarele altarului pentru
arderile-de-tot, care este la uşa cortului întâlnirii. 8 Să ia toată grăsimea
viţelului adus ca jertfă de ispăşire, şi anume: grăsimea care acopere
măruntaiele şi toată grăsimea care ţine de ele, 9 cei doi rărunchi, şi
grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, pe care-l va deslipi de
lângă rărunchi. Preotul să ia aceste părţi, 10 cum se iau de la viţelul adus
ca jertfă de mulţumire, şi să le ardă pe altarul pentru arderile-de-tot. 11
Dar pielea viţelului, toată carnea lui, cu capul, picioarele, măruntaiele şi
balega lui, 12 adică tot viţelul care a mai rămas, să-l scoată afară din
tabără, într-un loc curat, unde se aruncă cenuşa, şi să-l ardă cu lemne pe foc;
să fie ars pe grămada de cenuşă. 13 Dacă toată adunarea lui Israel a păcătuit
fără voie şi fără să ştie, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri
care nu trebuiesc făcute, şi făcându-se astfel vinovată, 14 şi dacă păcatul
săvârşit s-a descoperit, adunarea să aducă un viţel ca jertfă de ispăşire, şi
anume să-l aducă înaintea cortului întâlnirii. 15 Bătrânii adunării să-şi
pună mâinile pe capul viţelului înaintea Domnului, şi să junghie viţelul
înaintea Domnului. 16 Preotul care a primit ungerea, să aducă din sângele
viţelului în Cortul Întâlnirii; 17 să-şi moaie degetul în sânge, şi să
stropească cu el de şapte ori înaintea Domnului, în faţa perdelei
dinăuntru. 18 Să ungă cu sângele acesta coarnele altarului care este înaintea
Domnului în Cortul Întâlnirii; şi să verse tot sângele care a mai rămas la
picioarele altarului pentru arderile-de-tot, care este la uşa cortului
întâlnirii. 19 Toată grăsimea viţelului s-o ia şi s-o ardă pe altar. 20 Cu
viţelul acesta să facă întocmai cum a făcut cu viţelul adus ca jertfă de
ispăşire; să facă la fel. Astfel să facă preotul ispăşire pentru ei, şi li se va
ierta. 21 Viţelul rămas, să-l scoată apoi afară din tabără, şi să-l ardă ca
şi pe viţelul dintâi. Aceasta este o jertfă de ispăşire pentru adunare. 22
Dacă o căpetenie a păcătuit, făcând fără voie împotriva uneia din poruncile
Domnului, Dumnezeului său, lucruri care nu trebuiesc făcute şi s-a făcut astfel
vinovat, 23 şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă
un ţap fără cusur! 24 Să-şi pună mâna pe capul ţapului, şi să-l junghie în
locul unde se junghie arderile-de-tot înaintea Domnului. Aceasta este o jertfă
de ispăşire. 25 Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei de ispăşire, să
ungă cu el coarnele altarului pentru arderile-de-tot, iar celălalt sânge să-l
verse la picioarele altarului pentru arderile-de-tot. 26 Toată grăsimea s-o
ardă pe altar, cum a ars grăsimea de la jertfa de mulţumire. Astfel va face
preotul pentru căpetenia aceea ispăşirea păcatului lui, şi i se va ierta. 27
Dacă cineva din poporul de rând a păcătuit fără voie, făcând împotriva uneia din
poruncile Domnului lucruri care nu trebuiesc făcute şi s-a făcut astfel
vinovat, 28 şi ajunge să descopere păcatul pe care l-a făcut, să aducă jertfă
o iadă fără cusur, pentru păcatul pe care l-a făcut. 29 Să-şi pună mâna pe
capul jertfei de ispăşire, şi s-o junghie în locul unde se junghie
arderile-de-tot. 30 Preotul să ia cu degetul din sângele jertfei, să ungă
coarnele altarului pentru arderile-de-tot, iar tot celălalt sânge să-l verse la
picioarele altarului. 31 Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea
jertfei de mulţumire, şi s-o ardă pe altar, şi ea va fi de un miros plăcut
Domnului. Astfel va face preotul ispăşirea pentru omul acesta, şi i se va
ierta. 32 Dacă va aduce ca jertfă de ispăşire un miel, să aducă o parte
femeiască fără cusur. 33 Să-şi pună mâna pe capul jertfei, şi s-o junghie ca
jertfă de ispăşire în locul unde se junghie arderile-de-tot. 34 Preotul să ia
cu degetul din sângele jertfei, să ungă cu el coarnele altarului pentru
arderile-de-tot, iar tot celălalt sânge să-l verse la picioarele
altarului. 35 Preotul să ia toată grăsimea, cum se ia grăsimea mielului adus
ca jertfă de mulţumire, şi s-o ardă pe altar, peste jertfele mistuite de foc
înaintea Domnului. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispăşirea păcatului
pe care l-a săvârşit, şi i se va ierta.
Levitic 5
1 Când cineva, fiind pus sub jurământ ca martor, va păcătui, nespunând ce a
văzut sau ce ştie, şi va cădea astfel sub vină, 2 sau când cineva, fără să
ştie, se va atinge de ceva necurat, fie de hoitul unei fiare sălbatice necurate,
fie de hoitul unei vite de casă necurate, fie de hoitul unei târâtoare necurate,
şi va băga apoi de seamă şi se va face astfel vinovat; 3 sau când cineva,
fără să ia seama, se va atinge de vreo spurcăciune omenească, de orice
spurcăciune care face pe cineva necurat, şi va băga de seamă mai tîrziu, şi se
va face astfel vinovat; 4 sau când cineva, vorbind cu uşurinţă, jură că are
să facă ceva rău sau bine, şi nebăgând de seamă la început, bagă de seamă mai
tîrziu, şi se va face astfel vinovat: 5 Când cineva, deci, se va face vinovat
de unul din aceste lucruri, trebuie să-şi mărturisească păcatul. 6 Apoi să
aducă lui Dumnezeu ca jertfă de vină, pentru păcatul pe care l-a făcut, o parte
femeiască din turmă, şi anume, o oaie sau o capră, ca jertfă ispăşitoare. Şi
preotul să facă pentru el ispăşirea păcatului lui. 7 Dacă nu va putea să
aducă o oaie sau o capră, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui
două turturele sau doi pui de porumbel, unul ca jertfă de ispăşire, iar celălalt
ca ardere de tot. 8 Să le aducă preotului, care va jertfi întâi pe cea care
are să slujească drept jertfă de ispăşire. Preotul să-i frângă cu unghia capul
de la grumaz, fără să-l despartă; 9 să stropească un perete al altarului cu
sângele jertfei de ispăşire, iar celălalt sânge să-l stoarcă la picioarele
altarului: aceasta este o jertfă de ispăşire. 10 Cealaltă pasăre s-o
pregătească drept ardere de tot, după rânduielile aşezate. Astfel va face
preotul pentru omul acesta ispăşirea păcatului pe care l-a făcut, şi i se va
ierta. 11 Dacă nu poate să aducă nici două turturele sau doi pui de porumbel,
să aducă pentru păcatul lui, ca dar, a zecea parte dintr-o efă de floarea
făinii, şi anume ca dar de ispăşire; să nu pună untdelemn pe ea, şi să n-adauge
nici tămâie, căci este un dar de ispăşire. 12 S-o aducă la preot, şi preotul
să ia din ea un pumn plin, ca aducere aminte, şi s-o ardă pe altar, ca şi pe
darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului: acesta este un dar de
ispăşire. 13 Astfel va face preotul pentru omul acela ispăşirea păcatului pe
care l-a făcut faţă de unul din aceste lucruri, şi i se va ierta. Cealaltă parte
care va mai rămâne din darul acesta, să fie a preotului, ca şi la darul de
mâncare.” 14 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 15 „Când cineva va face o
nelegiuire şi va păcătui fără voie faţă de lucrurile închinate Domnului, să
aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui un berbec fără cusur din
turmă, după preţuirea ta, în sicli din argint, după siclul Sfântului
locaş. 16 Să mai adaoge a cincea parte la preţul lucrului, cu care a înşelat
Sfântul locaş, şi să-l încredinţeze preotului. Şi preotul să facă ispăşire
pentru el cu berbecul adus ca jertfă pentru vină, şi i se va ierta. 17 Când
va păcătui cineva făcând, fără să ştie, împotriva uneia din poruncile Domnului,
lucruri care nu trebuiesc făcute, şi se va face vinovat, purtându-şi astfel
vina, 18 să aducă preotului ca jertfă pentru vină un berbec fără cusur, luat
din turmă, după preţuirea ta. Şi preotul să facă pentru el ispăşirea greşelii pe
care a făcut-o fără să ştie; şi i se va ierta. 19 Aceasta este o jertfă
pentru vină. Omul acesta se făcuse vinovat faţă de Domnul.”
Levitic 6
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Când va păcătui cineva şi va
săvârşi o nelegiuire faţă de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru
încredinţat lui sau dat în păstrarea lui sau luat cu sila sau va înşela pe
aproapele lui, 3 tăgăduind că a găsit un lucru perdut sau făcând un jurământ
strîmb cu privire la un lucru oarecare pe care-l face omul şi păcătuieşte; 4
când va păcătui astfel şi se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat cu sila
sau luat prin înşelăciune sau încredinţat lui sau lucrul perdut pe care l-a
găsit, 5 sau lucru pentru care a făcut un jurământ strîmb-ori care ar fi-să-l
dea înapoi întreg, să mai adauge a cincea parte din preţul lui, şi să-l dea în
mâna stăpânului lui, chiar în ziua când îşi va aduce jertfa lui pentru
vină. 6 Iar ca jertfă pentru vină, să aducă Domnului pentru păcatul lui un
berbec fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta, şi să-l dea
preotului. 7 Şi preotul va face pentru el ispăşirea înaintea Domnului, şi i
se va ierta, ori care ar fi greşeala, de care se va fi făcut vinovat.” 8
Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 9 „Dă următoarea poruncă lui Aaron şi
fiilor săi, şi zi: „Iată legea arderii-de-tot. Arderea de tot să rămână pe vatra
altarului toată noaptea până dimineaţa, şi în felul acesta focul să ardă pe
altar. 10 Preotul să se îmbrace cu tunica de in, să-şi acopere goliciunea cu
pantalonii, să ia cenuşa făcută de focul, care va mistui arderea-de-tot de pe
altar, şi s-o verse lângă altar. 11 Apoi să se desbrace de veşmintele lui şi
să se îmbrace cu altele, ca să scoată cenuşa afară din tabără, într-un loc
curat. 12 Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare
dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea-de-tot pe ele, şi
să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţumire. 13 Focul să ardă necurmat
pe altar şi să nu se stingă deloc. 14 „Iată legea darului adus ca jertfă de
mâncare. Fiii lui Aaron s-o aducă înaintea Domnului, înaintea altarului. 15
Preotul să ia un pumn din floarea făinii şi din untdelemn, cu toată tămâia
adăugată la darul de mâncare, şi s-o ardă pe altar ca aducere aminte de un miros
plăcut Domnului. 16 Aaron şi fiii lui să mănânce ce va mai rămâne din darul
de mâncare; s-o mănânce fără aluat, într-un loc Sfânt, în curtea cortului
întâlnirii. 17 Să n-o coacă cu aluat. Aceasta este partea pe care le-am dat-o
Eu din darurile Mele de mâncare mistuite de foc. Ea este un lucru preaSfânt, ca
şi jertfa de ispăşire şi ca şi jertfa pentru vină. 18 Toată partea
bărbătească dintre copiii lui Aaron să mănânce din ea. Aceasta este o lege
veşnică pentru urmaşii voştri, cu privire la darurile de mâncare mistuite de foc
înaintea Domnului: oricine se va atinge de ele va fi sfinţit.” 19 Domnul a
vorbit lui Moise şi a zis: 20 „Iată darul pe care îl vor face Domnului Aaron
şi fiii lui, în ziua când vor primi ungerea: a zecea parte dintr-o efă de
floarea făinii, ca dar de mâncare veşnic, jumătate dimineaţa şi jumătate
seara. 21 Să fie pregătită în tigaie cu untdelemn, şi s-o aduci prăjită; s-o
aduci coaptă şi tăiată în bucăţi, ca un dar de mâncare de un miros plăcut
Domnului. 22 Preotul dintre fiii lui Aaron, care va fi uns în locul lui, să
aducă darul acesta ca jertfă de mâncare. Aceasta este o lege veşnică înaintea
Domnului: să fie arsă întreagă. 23 Orice dar de mâncare al unui preot să fie
ars în întregime: să nu se mănânce.” 24 Domnul a vorbit lui Moise şi a
zis: 25 „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi zi: „Iată legea jertfei de
ispăşire. Vita pentru jertfa de ispăşire să fie junghiată înaintea Domnului în
locul unde se junghie arderea-de-tot: ea este un lucru preaSfânt. 26 Preotul
care va aduce jertfa de ispăşire, acela s-o mănânce; şi anume să fie mâncată
într-un loc Sfânt, în curtea cortului întâlnirii. 27 Oricine se va atinge de
carnea ei va fi sfinţit. Dacă va sări sânge din ea pe vre un veşmânt, locul
stropit cu sânge să fie spălat într-un loc Sfânt. 28 Vasul de pământ în care
se va fierbe, să se spargă; dacă s-a fiert într-un vas din aramă, vasul să fie
frecat şi spălat cu apă. 29 Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănânce
din ea: ea este un lucru preaSfânt. 30 Dar să nu se mănânce nici o jertfă de
ispăşire din al cărei sânge se va aduce în Cortul Întâlnirii pentru facerea
ispăşirii în Sfântul locaş: ci aceea să fie arsă în foc.
Levitic 7
1 Iată legea jertfei pentru vină: ea este un lucru preaSfânt. 2 În locul
unde se junghie arderea-de-tot, să se junghie şi vita care slujeşte ca jertfă
pentru vină. Sângele ei să se stropească pe altar de jur împrejur. 3 Să i se
aducă toată grăsimea, coada, grăsimea care acopere măruntaiele, 4 cei doi
rinichi şi grăsimea de pe ei, de pe coapse, şi prapurul ficatului, care va fi
dezlipit de lângă rărunchi. 5 Preotul să le ardă pe altar ca jertfă mistuită
de foc înaintea Domnului. Aceasta este o jertfă pentru vină. 6 Toată partea
bărbătească dintre preoţi să mănânce din ea; şi anume s-o mănânce într-un loc
Sfânt, căci este un lucru preaSfânt. 7 Cu jertfa pentru vină este ca şi cu
jertfa de ispăşire; aceeaşi lege este pentru amândouă aceste jertfe: vita
jertfită va fi a preotului care va face ispăşirea. 8 Preotul care va aduce
arderea-de-tot a cuiva, să aibă pentru el pielea arderii-de-tot pe care a
adus-o. 9 Orice jertfă de mâncare, coaptă în cuptor, gătită pe grătar sau în
tigaie, să fie a preotului care a adus-o. 10 Iar orice jertfă de mâncare,
frământată cu untdelemn şi uscată, să fie a tuturor fiilor lui Aaron, a unuia ca
şi a celuilalt. 11 Iată legea jertfei de mulţumire, care se va aduce
Domnului. 12 Dacă cineva o aduce ca jertfă de laudă, să aducă, împreună cu
jertfa de mulţumire, nişte turte nedospite, frământate cu untdelemn, nişte
plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn, şi nişte turte din floarea de făină,
prăjite şi frământate cu untdelemn. 13 Pe lângă aceste turte, să aducă şi
pâine dospită pentru darul lui de mâncare, împreună cu jertfa lui de laudă şi de
mulţumire. 14 Din toate acele daruri să aducă Domnului câte o bucată, ca dar
ridicat; ea să fie a preotului care stropeşte sângele jertfei de
mulţumire. 15 Carnea jertfei de laudă şi de mulţumire să fie mâncată chiar în
ziua în care este adusă; să nu se lase nimic din ea până dimineaţa. 16 Dacă
aduce cineva o jertfă pentru împlinirea unei juruinţe sau ca dar de bună voie,
jertfa să fie mâncată chiar în ziua când o va aduce; iar ce va rămâne din ea, să
se mănânce a doua zi. 17 Ce va mai rămâne din carnea vitei până a treia zi,
să fie ars în foc. 18 Dacă s-ar întâmpla să mănânce cineva a treia zi din
carnea jertfei lui de mulţumire, jertfa lui nu va fi primită, şi nu se va ţine
în seamă celui ce a adus-o: ci va fi un lucru urîcios, şi oricine va mânca din
ea îşi va purta vina. 19 Nici carnea care s-a atins de ceva necurat nu
trebuie mâncată: ci trebuie arsă în foc. Orice om curat poate să mănânce
carne; 20 dar acela care, găsindu-se în stare de necurăţenie, va mânca din
carnea jertfei de mulţumire, care este a Domnului, să fie nimicit din poporul
său. 21 Şi cine se va atinge de ceva necurat, fie de vreo spurcăciune
omenească, fie de un dobitoc necurat, fie de o altă spurcăciune, şi va mânca din
carnea jertfei de mulţumire care este a Domnului, să fie nimicit din poporul
său.” 22 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 23 „Vorbeşte copiilor lui
Israel, şi spune: „Să nu mâncaţi grăsime de bou, de miel sau de capră. 24
Grăsimea unui dobitoc mort sau sfîşiat de fiară va putea să fie întrebuinţată la
orice alt ceva, numai să n-o mâncaţi. 25 Căci cine va mânca din grăsimea
dobitoacelor din care se aduc Domnului jertfe mistuite de foc, va fi nimicit din
poporul său. 26 Să nu mâncaţi sânge, nici de pasăre, nici de vită, în toate
locurile în care veţi locui. 27 Cine va mânca vreun fel de sânge, va fi
nimicit din poporul său!” 28 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 29
„Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: „Cine va aduce Domnului jertfa lui
de mulţumire, să aducă Domnului darul lui, luat din jertfa lui de
mulţumire. 30 Să aducă cu mâinile lui ceea ce trebuie mistuit de foc înaintea
Domnului; şi anume să aducă grăsimea cu pieptul, pieptul ca să-l legene într-o
parte şi într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului. 31 Preotul să ardă
grăsimea pe altar, iar pieptul să fie al lui Aaron şi al fiilor lui. 32 Din
jertfele voastre de mulţumire, să daţi preotului şi spata dreaptă, aducând-o ca
dar luat prin ridicare. 33 Spata aceea dreaptă să fie partea aceluia dintre
fiii lui Aaron, care va aduce sângele şi grăsimea jertfei de mulţumire. 34
Căci Eu iau din jertfele de mulţumire, aduse de copiii lui Israel, pieptul care
va fi legănat într-o parte şi într-alta, ca dar legănat, şi spata, care va fi
adusă ca dar luat prin ridicare, şi le dau preotului Aaron şi fiilor lui,
printr-o lege veşnică pe care o vor păzi totdeauna copiii lui Israel. 35
Acesta este dreptul pe care li-l va da ungerea lui Aaron şi a fiilor lui asupra
jertfelor mistuite de foc înaintea Domnului, din ziua când vor fi înfăţişaţi ca
să fie în slujba Mea ca preoţi. 36 Iată ce porunceşte Domnul să le dea copiii
lui Israel din ziua ungerii lor; aceasta va fi o lege veşnică printre urmaşii
lor.” 37 Aceasta este legea arderii-de-tot, a darului de mâncare, a jertfei
de ispăşire, a jertfei pentru vină, a închinării în slujba Domnului, şi a
jertfei de mulţumire. 38 Domnul a dat-o lui Moise pe muntele Sinai, în ziua
când a poruncit copiilor lui Israel să-şi aducă darurile înaintea Domnului, în
pustia Sinai.
Levitic 8
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Ia pe Aaron şi pe fiii lui
împreună cu el, veşmintele, untdelemnul pentru ungere, viţelul pentru jertfa de
ispăşire, cei doi berbeci şi coşul cu azimile, 3 şi cheamă toată adunarea la
uşa cortului întâlnirii.” 4 Moise a făcut cum îi poruncise Domnul; şi
adunarea s-a strâns la uşa cortului întâlnirii. 5 Moise a zis adunării: „Iată
ce a poruncit Domnul să se facă.” 6 Moise a adus pe Aaron şi pe fiii lui, şi
i-a spălat cu apă. 7 A pus tunica pe Aaron, l-a încins cu brâul, l-a îmbrăcat
cu mantia, şi a pus pe el efodul pe care l-a strâns cu brâul efodului cu care
l-a îmbrăcat. 8 I-a pus pieptarul, şi a pus în pieptar Urim şi Tumim. 9
I-a pus mitra pe cap, iar pe partea dinainte a mitrei a aşezat placa din aur,
cununa împărătească Sfântă, cum poruncise lui Moise Domnul. 10 Moise a luat
untdelemnul pentru ungere, a uns Sfântul locaş şi toate lucrurile, care erau în
el, şi le-a sfinţit. 11 A stropit cu el altarul de şapte ori, şi a uns
altarul şi toate uneltele lui, şi ligheanul cu piciorul lui, ca să le
sfinţească. 12 Din untdelemnul pentru ungere a turnat pe capul lui Aaron, şi
l-a uns, ca să-l sfinţească. 13 Moise a adus şi pe fiii lui Aaron; i-a
îmbrăcat cu tunicile, i-a încins cu brîiele, şi le-a legat bonetele, cum
poruncise lui Moise Domnul. 14 A apropiat apoi viţelul adus ca jertfă de
ispăşire; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul viţelului adus ca
jertfă de ispăşire. 15 Moise l-a junghiat, a luat sânge, şi a uns cu degetul
coarnele altarului de jur împrejur, şi a curăţit altarul; celălalt sânge l-a
turnat la picioarele altarului, şi l-a sfinţit astfel, făcând ispăşire pentru
el. 16 A luat apoi toată grăsimea care acopere măruntaiele, prapurul
ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea lor, şi le-a ars pe altar. 17 Iar
cealaltă parte care a mai rămas din viţel şi anume: pielea, carnea şi balega,
le-a ars în foc, afară din tabără, cum poruncise lui Moise Domnul. 18 A
apropiat apoi berbecul pentru arderea-de-tot; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus
mâinile pe capul berbecelui. 19 Moise l-a junghiat, şi a stropit sângele pe
altar de jur împrejur. 20 A tăiat berbecul în bucăţi, şi a ars capul,
bucăţile şi grăsimea. 21 A spălat cu apă măruntaiele şi picioarele, şi a ars
tot berbecul pe altar: aceasta a fost arderea-de-tot, o jertfă mistuită de foc,
de un miros plăcut Domnului, cum poruncise lui Moise Domnul. 22 A adus apoi
celălalt berbec, adică berbecul pentru închinarea în slujba Domnului; şi Aaron
şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul berbecelui. 23 Moise a junghiat
berbecul, a luat din sângele lui, şi a pus pe marginea urechii drepte a lui
Aaron, pe degetul cel mare al mânii drepte şi pe degetul cel mare de la piciorul
lui cel drept. 24 A adus pe fiii lui Aaron, a pus sânge pe marginea urechii
lor drepte, pe degetul cel mare al mânii drepte şi pe degetul cel mare de la
piciorul lor cel drept, iar sângele rămas l-a stropit pe altar de jur
împrejur. 25 A luat grăsimea, coada, toată grăsimea care acopere măruntaiele,
prapurul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea lor, şi spata dreaptă; 26 a
luat, de asemenea, din coşul cu azimi, pus înaintea Domnului, o turtă fără
aluat, o turtă de pâine făcută cu untdelemn şi o plăcintă, şi le-a pus pe
grăsime şi pe spata dreaptă. 27 Toate aceste lucruri le-a pus în mâinile lui
Aaron şi în mâinile fiilor săi, şi le-a legănat într-o parte şi într-alta, ca
dar legănat înaintea Domnului. 28 Apoi Moise le-a luat din mâinile lor, şi
le-a ars pe altar, deasupra arderii-de-tot; aceasta a fost jertfa de închinare
în slujba Domnului, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. 29
Moise a luat pieptul berbecelui de închinare în slujba Domnului şi l-a legănat
într-o parte şi într-alta ca dar legănat înaintea Domnului; aceasta a fost
partea lui Moise, cum poruncise lui Moise Domnul. 30 Moise a luat din
untdelemnul pentru ungere şi din sângele de pe altar; a stropit cu el pe Aaron
şi veşmintele lui, pe fiii lui Aaron şi veşmintele lor; şi a sfinţit astfel pe
Aaron şi veşmintele lui, pe fiii lui Aaron şi veşmintele lor împreună cu
el. 31 Moise i-a zis lui Aaron şi fiilor lui: „Fierbeţi carnea la uşa
cortului întâlnirii; acolo s-o mâncaţi, împreună cu pâinea care este în coş
pentru jertfa de închinare în slujba Domnului, cum am poruncit, zicând: „Aaron
şi fiii lui s-o mănânce.” 32 Iar partea care va mai rămâne din carne şi din
pâine, s-o ardeţi în foc. 33 Timp de şapte zile, să nu ieşiţi deloc din uşa
cortului întâlnirii, până se vor împlini zilele pentru închinarea voastră în
slujba Domnului; căci şapte zile se vor întrebuinţa pentru închinarea voastră în
slujba Domnului. 34 Ce s-a făcut azi, Domnul a poruncit să se facă şi de acum
încolo ca ispăşire pentru voi. 35 Să rămâneţi, deci, şapte zile la uşa
cortului întâlnirii, zi şi noapte, şi să păziţi poruncile Domnului, ca să nu
muriţi; căci aşa mi s-a poruncit.” 36 Aaron şi fiii lui au făcut toate cele
poruncite de Domnul prin Moise.
Levitic 9
1 În ziua a opta, Moise a chemat pe Aaron şi pe fiii lui, şi pe bătrânii lui
Israel. 2 Şi i-a zis lui Aaron: „Ia un viţel pentru jertfa de ispăşire, şi un
berbec pentru arderea-de-tot, amândoi fără cusur, şi adu-i înaintea
Domnului. 3 Să vorbeşti copiilor lui Israel, şi să le spui: „Luaţi un ţap,
pentru jertfa de ispăşire, un viţel şi un miel de un an şi fără cusur, pentru
arderea-de-tot; 4 un taur şi un berbec, pentru jertfa de mulţumire, ca să-i
jertfiţi înaintea Domnului, şi un dar de mâncare, frământat cu untdelemn. Căci
azi vi se va arăta Domnul.” 5 Ei au adus înaintea cortului întâlnirii tot ce
poruncise Moise; şi toată adunarea s-a apropiat, şi a stat înaintea
Domnului. 6 Moise a zis: „Să faceţi ce a poruncit Domnul; şi vi se va arăta
slava Domnului.” 7 Moise i-a zis lui Aaron: „Apropie-te de altar; adu-ţi
jertfa ta de ispăşire şi arderea ta de tot, şi fă ispăşire pentru tine şi pentru
popor; adu şi jertfa poporului şi fă ispăşire pentru el, cum a poruncit
Domnul.” 8 Aaron s-a apropiat de altar, şi a junghiat viţelul pentru jertfa
lui de ispăşire. 9 Fiii lui Aaron i-au adus sângele la el; el şi-a muiat
degetul în sânge, a uns coarnele altarului, iar celălalt sânge l-a turnat la
picioarele altarului. 10 A ars pe altar grăsimea, rinichii, şi prapurul
ficatului de la viţelul pentru jertfa de ispăşire, cum poruncise lui Moise
Domnul. 11 Iar carnea şi pielea le-a ars în foc afară din tabără. 12 A
junghiat apoi arderea-de-tot. Fiii lui Aaron i-au adus sângele la el, şi el l-a
stropit pe altar de jur împrejur. 13 I-au adus şi arderea-de-tot tăiată în
bucăţi, cu cap cu tot, şi le-a ars pe altar. 14 A spălat măruntaiele şi
picioarele, şi le-a ars pe altar, deasupra arderii-de-tot. 15 În urmă, a adus
jertfa pentru popor. A luat ţapul pentru jertfa de ispăşire a poporului, l-a
junghiat, şi l-a adus jertfă de ispăşire, ca şi pe cea dintâi jertfă. 16 A
adus apoi arderea-de-tot, şi a jertfit-o, după rânduielile aşezate. 17 A adus
şi jertfa de mâncare, a umplut un pumn din ea, şi a ars-o pe altar, în afară de
arderea-de-tot de dimineaţă. 18 A junghiat apoi taurul şi berbecul, ca jertfă
de mulţumire pentru popor. Fiii lui Aaron au adus sângele la el, şi el a stropit
pe altar de jur împrejur. 19 I-au adus apoi grăsimea taurului şi a
berbecelui, coada, grăsimea care acopere măruntaiele, rinichii, şi prapurul
ficatului; 20 au pus grăsimile acestea deasupra piepturilor, şi el a ars
grăsimile pe altar. 21 Aaron a legănat într-o parte şi într-alta, ca dar
legănat înaintea Domnului, piepturile şi spata dreaptă, cum poruncise lui Moise
Domnul. 22 Aaron şi-a ridicat mâinile spre popor, şi l-a binecuvântat. Apoi,
după ce a adus jertfa de ispăşire, ardereadetot şi jertfa de mulţumire, s-a
pogorât. 23 Moise şi Aaron au intrat în Cortul Întâlnirii. Când au ieşit din
el, au binecuvântat poporul. Şi slava Domnului s-a arătat întregului
popor. 24 Un foc a ieşit dinaintea Domnului, şi a mistuit pe altar
arderea-de-tot şi grăsimile. Tot poporul a văzut lucrul acesta; au scos strigăte
de bucurie, şi s-au aruncat cu faţa la pământ.
Levitic 10
1 Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în
ea, şi au pus tămâie pe foc; şi au adus astfel înaintea Domnului foc străin,
lucru pe care El nu li-l poruncise. 2 Atunci a ieşit un foc dinaintea
Domnului, i-a mistuit şi au murit înaintea Domnului. 3 Moise i-a zis lui
Aaron: „Aceasta este ce a spus Domnul, când a zis: „Voi fi sfinţit de cei ce se
apropie de Mine, şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.” Aaron a
tăcut. 4 Şi Moise a chemat pe Mişael şi Elţafan, fiii lui Uziel, unchiul lui
Aaron, şi le-a zis: „Apropiaţi-vă, scoateţi pe fraţii voştri din Sfântul locaş,
şi duceţi-i afară din tabără.” 5 Ei s-au apropiat, şi i-au scos afară din
tabără, îmbrăcaţi în tunicile lor, cum zisese Moise. 6 Moise i-a zis lui
Aaron, lui Eleazar şi lui Itamar, fiii lui Aaron: „Să nu vă descoperiţi
capetele, şi să nu vă rupeţi hainele, ca nu cumva să muriţi, şi să Se mânie
Domnul împotriva întregii adunări. Lăsaţi pe fraţii voştri, pe toată casa lui
Israel, să plângă arderea care a venit de la Domnul. 7 Voi să nu ieşiţi din
uşa cortului întâlnirii, ca să nu muriţi; căci untdelemnul ungerii Domnului este
peste voi.” Ei au făcut cum zisese Moise. 8 Domnul a vorbit lui Aaron şi a
zis: 9 „Tu şi fiii tăi împreună cu tine, să nu beţi vin, nici băutură
ameţitoare, când veţi intra în Cortul Întâlnirii, ca să nu muriţi: aceasta va fi
o lege veşnică printre urmaşii voştri, 10 ca să puteţi deosebi ce este Sfânt
de ce nu este Sfânt, ce este necurat de ce nu este curat, 11 şi să puteţi
învăţa pe copiii lui Israel toate legile pe care li le-a dat Domnul prin
Moise.” 12 Moise i-a zis lui Aaron, lui Eleazar şi lui Itamar, cei doi fii
care mai rămăseseră lui Aaron: „Luaţi partea din darul de mâncare rămasă din
jertfele mistuite de foc înaintea Domnului, şi mâncaţi-o fără aluat lângă altar:
căci este un lucru preaSfânt. 13 S-o mâncaţi într-un loc Sfânt; acesta este
dreptul tău şi dreptul fiilor tăi, ca parte din darurile de mâncare mistuite de
foc înaintea Domnului; căci aşa mi-a fost poruncit. 14 Să mâncaţi, de
asemenea, într-un loc curat, tu, fiii tăi şi fiicele tale împreună cu tine,
pieptul care a fost legănat într-o parte şi alta, şi spata care a fost adusă ca
jertfă prin ridicare; căci ele vă Sunt date, ca un drept cuvenit ţie şi ca un
drept cuvenit fiilor tăi, din jertfele de mulţumire ale copiilor lui
Israel. 15 Împreună cu grăsimile rânduite să fie mistuite de foc, ei vor
aduce spata adusă ca jertfă prin ridicare, şi pieptul care se leagănă într-o
parte şi alta înaintea Domnului; ele vor fi ale tale şi ale fiilor tăi împreună
cu tine, printr-o lege veşnică, aşa cum a poruncit Domnul.” 16 Moise a căutat
ţapul adus ca jertfă de ispăşire; şi iată că fusese ars. Atunci s-a mâniat pe
Eleazar şi Itamar, fiii care mai rămăseseră lui Aaron şi a zis: 17 „Pentru ce
n-aţi mâncat jertfa de ispăşire într-un loc Sfânt? Ea este un lucru preaSfânt;
şi Domnul v-a dat-o, ca să purtaţi nelegiuirea adunării, şi să faceţi ispăşire
pentru ea înaintea Domnului. 18 Iată că sângele jertfei n-a fost dus
înăuntrul Sfântului locaş; trebuiaţi s-o mâncaţi în Sfântul locaş, cum am
poruncit.” 19 Aaron a răspuns lui Moise: „Iată, ei şi-au adus azi jertfa de
ispăşire şi arderea lor de tot înaintea Domnului; şi, după cele ce mi s-au
întâmplat, dacă aş fi mâncat azi jertfa de ispăşire, ar fi fost bine oare
înaintea Domnului?” 20 Moise a auzit şi a fost mulţumit cu aceste
cuvinte.
Levitic 11
1 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi le-a zis: 2 „Vorbiţi copiilor
lui Israel, şi spuneţi-le: „Iată dobitoacele pe care le veţi mânca dintre toate
dobitoacele de pe pământ. 3 Să mâncaţi orice dobitoc care are unghia
despicată, copita despărţită şi rumegă. 4 Dar să nu mâncaţi din cele ce
rumegă numai sau care au numai unghia despicată. Astfel, să nu mâncaţi cămila,
care rumegă, dar n-are unghia despicată: s-o priviţi ca necurată. 5 Să nu
mâncaţi iepurele de casă, care rumegă, dar n-are unghia despicată: să-l priviţi
ca necurat. 6 Să nu mâncaţi iepurele, care rumegă, dar n-are unghia
despicată: să-l priviţi ca necurat. 7 Să nu mâncaţi porcul, care are unghia
despicată şi copita despărţită, dar nu rumegă; să-l priviţi ca necurat. 8 Să
nu mâncaţi din carnea lor, şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte: să le
priviţi ca necurate. 9 Iată vieţuitoarele pe care să le mâncaţi dintre toate
cele ce Sunt în ape. Să mâncaţi din toate cele ce au aripi (înotătoare) şi
solzi, şi care Sunt în ape, fie în mări, fie în râuri. 10 Dar să priviţi ca o
urîciune pe toate cele ce n-au aripi şi solzi, din tot ce mişună în ape şi tot
ce trăieşte în ape, fie în mări, fie în râuri. 11 Să le priviţi ca o
urîciune, să nu mâncaţi din carnea lor, şi trupurile lor moarte să le priviţi ca
o urîciune. 12 Să priviţi ca o urîciune pe toate cele care n-au aripi şi
solzi în ape. 13 Iată dintre păsări, cele pe care le veţi privi ca o
urîciune, şi din care să nu mâncaţi: vulturul, gripsorul şi vulturul de
mare; 14 şorecarul, şoimul şi tot ce este din neamul lui; 15 corbul şi
toate soiurile lui; 16 struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul şi tot ce ţine
de neamul lui; 17 huhurezul, heretele şi cocostîrcul; 18 lebăda, pelicanul
şi corbul de mare; 19 barza, bîtlanul, şi ce este din neamul lui, pupăza şi
liliacul. 20 Să priviţi ca o urîciune orice târâtoare care sboară şi umblă pe
patru picioare. 21 Dar, dintre toate târâtoarele care sboară şi umblă pe
patru picioare, să mâncaţi pe cele ce au fluerul picioarelor dinapoi mai lung,
ca să poată sări pe pământ. 22 Iată pe care să le mâncaţi: lăcusta, lăcusta
solam, lăcusta hargol şi lăcusta hagab, după soiurile lor. 23 Pe toate
celelalte târâtoare care sboară şi care au patru picioare să le priviţi ca o
urîciune. 24 Ele vă vor face necuraţi: oricine se va atinge de trupurile lor
moarte, va fi necurat până seara, 25 şi oricine va purta trupurile lor
moarte, să-şi spele hainele, şi va fi necurat până seara. 26 Să priviţi ca
necurat orice dobitoc cu unghia despicată, dar care n-are copita despărţită şi
nu rumegă: oricine se va atinge de el va fi necurat. 27 Să priviţi ca
necurate toate acele dobitoace cu patru picioare, care umblă pe labele lor: ori
cine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi necurat până seara; 28 şi
ori cine le va purta trupurile moarte, îşi va spăla hainele şi va fi necurat
până seara. Să le priviţi ca necurate. 29 Iată, din vietăţile care se târăsc
pe pământ, cele pe care le veţi privi ca necurate: cîrtiţa, şoarecele şi
şopîrla, după soiurile lor; 30 ariciul, broasca, broasca ţestoasă, melcul şi
cameleonul. 31 Să le priviţi ca necurate dintre toate târâtoarele: oricine se
va atinge de ele moarte, va fi necurat până seara. 32 Orice lucru pe care va
cădea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurat, fie vas din lemn, fie haină,
fie piele, fie sac, fie orice alt lucru care se întrebuinţează la ceva; să fie
pus în apă, şi va rămâne necurat până seara; după aceea va fi curat. 33 Tot
ce se va găsi într-un vas de pământ în care va cădea ceva din aceste trupuri
moarte, va fi necurat, şi veţi sparge vasul. 34 Orice lucru de mâncare pe
care va cădea ceva din apa aceasta, va fi necurat; şi orice băutură care se
întrebuinţează la băut, oricare ar fi vasul în care se va găsi, va fi
necurată. 35 Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte, va
fi necurat; cuptorul şi vatra să se dărîme: vor fi necurate, şi le veţi privi ca
necurate. 36 Numai izvoarele şi fântânile, care alcătuiesc grămezi de ape,
vor rămâne curate; dar cine se va atinge de trupurile lor moarte, va fi
necurat. 37 Dacă se întâmplă să cadă ceva din trupurile lor moarte pe o
sămânţă care trebuie semănată, ea va rămâne curată. 38 Dar dacă se pusese apă
pe sămânţă, şi cade pe ea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurată. 39
Dacă moare una din vitele care vă slujesc ca hrană, cine se va atinge de trupul
ei mort, va fi necurat până seara; 40 cine va mânca din trupul ei mort, îşi
va spăla hainele şi va fi necurat până seara; şi cine va purta trupul ei mort,
îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara. 41 Pe orice târâtoare care
se târăşte pe pământ, s-o priviţi ca necurată; să nu se mănânce. 42 Din toate
târâtoarele care se târăsc pe pământ, din toate cele ce se târăsc pe pântece, să
nu mâncaţi; nici din toate cele ce umblă pe patru picioare sau pe un mare număr
de picioare; ci să le priviţi ca o urîciune. 43 Să nu vă faceţi urîcioşi prin
toate aceste târâtoare care se târăsc; să nu vă faceţi necuraţi prin ele, să nu
vă spurcaţi prin ele. 44 Căci Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru; voi să vă
sfinţiţi, şi fiţi sfinţi, căci Eu Sunt Sfânt; să nu vă faceţi necuraţi prin
toate aceste târâtoare care se târăsc pe pământ. 45 Căci Eu Sunt Domnul, care
v-am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru, şi să fiţi sfinţi;
căci Eu Sunt Sfânt. 46 Aceasta este legea privitoare la dobitoacele,
păsările, toate vieţuitoarele care se mişcă în ape, şi toate vietăţile care se
târăsc pe pământ, 47 ca să faceţi deosebire între ce este necurat şi ce este
curat, între dobitocul care se mănâncă şi dobitocul care nu se mănâncă.”
Levitic 12
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi
spune-le: „Când o femeie va rămâne însărcinată, şi va naşte un copil de parte
bărbătească, să fie necurată şapte zile; să fie necurată ca în vremea sorocului
ei. 3 În ziua a opta, copilul să fie tăiat împrejur. 4 Femeia să mai
rămână încă treizeci şi trei de zile, ca să se cureţe de sângele ei; să nu se
atingă de nici un lucru Sfânt, şi să nu se ducă la Sfântul locaş, până nu se vor
împlini zilele curăţirii ei. 5 Dacă naşte o fată, să fie necurată două
săptămâni, ca pe vremea când i-a venit sorocul; şi să rămână şaizeci şi şase de
zile ca să se curăţească de sângele ei. 6 Când se vor împlini zilele
curăţirii ei, pentru un fiu sau pentru o fiică, să aducă preotului, la uşa
cortului întâlnirii, un miel de un an pentru arderea-de-tot, şi un pui de
porumbel sau o turturea pentru jertfa de ispăşire. 7 Preotul să le jertfească
înaintea Domnului, şi să facă ispăşire pentru ea; şi astfel, ea va fi curăţită
de curgerea sângelui ei. Aceasta este legea pentru femeia care naşte un băiat
sau o fată. 8 Dacă nu poate să aducă un miel, să ia două turturele sau doi
pui de porumbel, unul pentru arderea-de-tot, altul pentru jertfa de ispăşire.
Preotul să facă ispăşire pentru ea, şi va fi curată.”
Levitic 13
1 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: 2 „Când un om va avea
pe pielea trupului o umflătură, o pecingine sau o pată albă, care va semăna cu o
rană de lepră pe pielea trupului lui, trebuie adus la preotul Aaron sau la unul
din fiii lui, care Sunt preoţi. 3 Preotul să cerceteze rana de pe pielea
trupului. Dacă părul din rană s-a făcut alb, şi dacă rana se arată mai adâncă
decât pielea trupului, este o rană de lepră: preotul care va face cercetarea, să
declare pe omul acela necurat. 4 Dacă pe pielea trupului va fi o pată albă,
care nu se arată mai adâncă decât pielea, şi dacă părul nu s-a făcut alb,
preotul să închidă şapte zile pe cel cu rana. 5 A şaptea zi preotul să-l
cerceteze iarăşi. Dacă i se pare că rana a stat pe loc şi nu s-a întins pe
piele, preotul să-l închidă a doua oară încă şapte zile. 6 Preotul să-l
cerceteze a doua oară în ziua a şaptea. Dacă rana a mai scăzut şi nu s-a întins
pe piele, preotul va spune că omul acesta este curat: este o pecingine; el să-şi
spele hainele, şi va fi curat. 7 Dar dacă pecinginea s-a întins pe piele,
după ce s-a arătat el preotului şi după ce acesta l-a declarat curat, să se mai
supună încă odată cercetării preotului. 8 Preotul îl va cerceta. Dacă
pecinginea s-a întins pe piele, preotul îl va declara necurat: este lepră. 9
Când se va arăta o rană de lepră pe un om, să-l aducă la preot. 10 Preotul
să-l cerceteze. Şi dacă are pe piele o umflătură albă, dacă umflătura aceasta a
făcut ca părul să albească, şi în umflătură este şi o urmă de carne vie, 11
atunci pe pielea trupului omului acestuia este o lepră învechită: preotul să-l
declare necurat; să nu-l închidă, căci este necurat. 12 Dacă lepra va face o
spuzeală pe piele, şi va acoperi toată pielea celui cu rana, din cap până în
picioare, pretutindeni pe unde-şi va arunca preotul privirile, 13 preotul
să-l cerceteze; şi dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare
curat pe cel cu rana: fiindcă s-a făcut toată albă, el este curat. 14 Dar în
ziua când se va vedea în el carne vie, va fi necurat; 15 când preotul va
vedea carnea vie, să-l declare necurat: carnea vie este necurată, este
lepră. 16 Dacă se schimbă carnea vie şi se face albă, să se ducă la
preot; 17 preotul să-l cerceteze, şi dacă rana s-a făcut albă, preotul să
declare curat pe cel cu rana: el este curat. 18 Când un om va avea pe pielea
trupului său o bubă care a fost tămăduită, 19 şi pe locul unde era buba se va
arăta o umflătură albă sau o pată de un alb roşuietic, omul acela să se arate
preotului. 20 Preotul să-l cerceteze. Dacă pata pare mai adâncă decât pielea,
şi dacă părul s-a făcut alb, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră,
care a dat în bubă. 21 Dacă preotul vede că nu este păr alb în pată, că ea nu
este mai adâncă decât pielea, şi că a mai scăzut, să închidă pe omul acela şapte
zile. 22 Dacă s-a întins pata pe piele, preotul să-l declare necurat: este o
rană de lepră. 23 Dar dacă pata a rămas pe loc şi nu s-a întins, este semnul
rănii uscate unde a fost buba; preotul să-l declare curat. 24 Când un om va
avea pe pielea trupului o arsură pricinuită de foc, şi se va arăta pe urma
arsurii o pată albă sau de un alb roşuietic, 25 preotul să-l cerceteze. Dacă
părul din pată s-a făcut alb, şi ea pare mai adâncă decât pielea, este lepră,
care a dat în arsură; preotul să declare pe omul acela necurat: este o rană de
lepră. 26 Dacă preotul vede că nu este păr alb în pată, că ea nu este mai
adâncă decât pielea, şi că a mai scăzut, să închidă pe omul acela şapte
zile. 27 Preotul să-l cerceteze a şaptea zi. Şi dacă pata s-a întins pe
piele, preotul să-l declare necurat: este o rană de lepră. 28 Dar dacă pata a
rămas pe loc, nu s-a întins pe piele, şi a mai scăzut, este o rană pricinuită de
umflătura arsurii; preotul să-l declare curat, căci este semnul rănii vindecate
a arsurii. 29 Când un bărbat sau o femeie va avea o rană pe cap sau la
barbă, 30 preotul să cerceteze rana. Dacă pare mai adâncă decât pielea şi are
păr gălbui şi subţire, preotul să declare pe omul acela necurat: este rîie de
cap, este lepră de cap sau de barbă. 31 Dacă preotul vede că rana rîiei nu
pare mai adâncă decât pielea, şi n-are păr negru, să închidă şapte zile pe cel
cu rana de rîie la cap. 32 Preotul să cerceteze rana a şaptea zi. Dacă rîia
nu s-a întins, dacă n-are păr gălbui, şi dacă nu pare mai adâncă decât
pielea, 33 cel cu rîia la cap să se radă, dar să nu radă locul unde este
rîia; şi preotul să-l închidă a doua oară şapte zile. 34 Preotul să cerceteze
rîia a şaptea zi. Dacă rîia nu s-a întins pe piele, şi nu pare mai adâncă decât
pielea, preotul să-l declare curat; el să-şi spele hainele, şi va fi
curat. 35 Dar dacă rîia s-a întins pe piele, după ce a fost declarat
curat, 36 preotul să-l cerceteze. Şi dacă rîia s-a întins pe piele, preotul
n-are să mai caute să vadă dacă are păr galbui: este necurat. 37 Dacă i se
pare că rîia a stat pe loc, şi că din ea a crescut păr negru, rîia este
vindecată: este curat, şi preotul să-l declare curat. 38 Când un bărbat sau o
femeie va avea pete pe pielea trupului, şi anume pete albe, 39 preotul să-l
cerceteze. Dacă pe pielea trupului lui Sunt pete de un alb gălbui, acestea nu
Sunt decât nişte pete care au făcut spuzeală pe piele: este curat. 40 Când
unui om îi va cădea părul de pe cap, este pleşuv: este curat. 41 Dacă i-a
căzut părul de pe cap numai în partea dinainte, este pleşuv în partea dinainte:
este curat. 42 Dar dacă în partea pleşuvă dinainte sau dinapoi este o rană de
un alb roşuietic, este lepră, care a făcut spuzeală în partea pleşuvă dinainte
sau dinapoi. 43 Preotul să-l cerceteze. Dacă în partea pleşuvă dinapoi sau
dinainte este o umflătură de rană de un alb roşuietic, asemănătoare cu lepra de
pe pielea trupului, 44 este lepros, este necurat: preotul să-l declare
necurat; rana lui este pe cap. 45 Leprosul, atins de această rană, să-şi
poarte hainele sfîşiate, şi să umble cu capul gol; să-şi acopere barba, şi să
strige: „Necurat! Necurat!” 46 câtă vreme va avea rana, va fi necurat: este
necurat. Să locuiască singur; locuinţa lui să fie afară din tabără. 47 Când
se va arăta o rană de lepră pe o haină, fie haină de lînă, fie haină de
in, 48 în urzeală sau în bătătură din in sau de lînă, pe o piele sau pe vreun
lucru de piele, 49 şi rana va fi verzuie sau roşuietică pe haină sau pe
piele, în urzeală sau în bătătură sau pe vreun lucru de piele, este o rană de
lepră, şi trebuie arătată preotului. 50 Preotul să cerceteze rana, şi să
închidă şapte zile lucrul cu rana. 51 Să cerceteze a şaptea zi rana. Dacă
rana s-a întins pe haină, în urzeală sau în bătătură, pe piele sau pe lucrul
acela de piele, este o rană de lepră învechită: lucrul acela este necurat. 52
Să ardă haina, urzeala sau bătătura de lînă sau din in sau lucrul de piele pe
care se găseşte rana, căci este o lepră învechită: să fie ars în foc. 53 Dar
dacă preotul vede că rana nu s-a întins pe haină, pe urzeală sau pe bătătură sau
pe lucrul acela de piele, 54 să poruncească să se spele partea atinsă de
rană, şi să-l închidă a doua oară şapte zile. 55 Preotul să cerceteze rana,
după ce se va spăla. Şi dacă rana nu şi-a schimbat înfăţişarea şi nu s-a întins,
lucrul acela este necurat: să fie ars în foc, căci o parte din faţă sau din dos
a fost roasă. 56 Dacă preotul vede că rana a mai scăzut, după ce a fost
spălată, s-o rupă din haină sau din piele, din urzeală sau din bătătură. 57
Şi dacă se mai iveşte pe haină, în urzeală sau în bătătură sau pe lucrul de
piele, înseamnă că este o spuzeală de lepră: lucrul atins de rană să fie ars în
foc. 58 Haina, urzeala sau bătătura sau vreun lucru de piele, care a fost
spălat, şi unde a pierit rana, să se mai spele a doua oară, şi va fi
curat. 59 Aceasta este legea privitoare la rana leprei, când loveşte hainele
de lînă sau de in, urzeala sau bătătura sau un lucru oarecare de piele, şi după
care vor fi declarate curate sau necurate.”
Levitic 14
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Iată care va fi legea cu privire
la cel lepros, în ziua curăţirii lui. Să-l aducă înaintea preotului. 3
Preotul să iasă afară din tabără, şi să cerceteze pe cel lepros. Dacă leprosul
este tămăduit de rana leprei, 4 preotul să poruncească să se ia, pentru cel
ce trebuie curăţit, două păsări vii şi curate, lemn de cedru, cărmîz şi
isop. 5 Preotul să poruncească să se junghie una din aceste păsări într-un
vas de pământ, în apă curgătoare. 6 Să ia pasărea cea vie, lemnul de cedru,
cărmîzul şi isopul, şi să le moaie, împreună cu pasărea cea vie, în sângele
păsării junghiate în apa curgătoare. 7 Să stropească de şapte ori pe cel ce
trebuie curăţit de lepră. Apoi să-l declare curat, şi să dea drumul păsării
celei vii pe câmp. 8 Cel ce se curăţeşte, trebuie să-şi spele hainele, să-şi
radă tot părul, şi să se scalde în apă; şi va fi curat. În cele din urmă va
putea să intre în tabără, dar să rămână şapte zile afară din cort. 9 În ziua
a şaptea, să-şi radă tot părul, capul, barba şi sprîncenele: tot părul să şi-l
radă; să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă, şi va fi curat. 10 A
opta zi, să ia doi miei fără cusur, şi o oaie de un an fără cusur, trei zecimi
dintr-o efă de floarea făinii, ca dar de mâncare frământat cu untdelemn, şi un
log (pahar) de untdelemn. 11 Preotul care face curăţirea să aducă înaintea
Domnului pe omul care se curăţeşte şi toate lucrurile acestea, la uşa cortului
întâlnirii. 12 Preotul să ia unul din miei, şi să-l aducă jertfă pentru vină,
împreună cu logul de untdelemn; să le legene într-o parte şi într-alta înaintea
Domnului, ca dar legănat. 13 Să junghie mielul în locul unde se junghie
jertfele de ispăşire şi arderile-de-tot, adică în locul Sfânt; căci, la jertfa
pentru vină, ca şi la jertfa de ispăşire, dobitocul pentru jertfă va fi al
preotului: el este un lucru preaSfânt. 14 Preotul să ia din sângele jertfei
de ispăşire; să pună pe marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe
degetul cel mare de la mâna dreaptă a lui, şi pe degetul cel mare de la piciorul
drept. 15 Preotul să ia untdelemn din log, şi să toarne în palma mânii
stângi. 16 Preotul să-şi moaie degetul mânii drepte în untdelemnul din palma
mânii stângi, şi să stropească din untdelemn de şapte ori cu degetul înaintea
Domnului. 17 Din untdelemnul care-i mai rămâne în mână, preotul să pună pe
(moalele) marginea urechii drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare
al mânii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept, deasupra sângelui de
la jertfa pentru vină. 18 Iar untdelemnul care-i mai rămâne în mână, preotul
să-l pună pe capul celui ce se curăţeşte; şi preotul să facă ispăşire pentru el
înaintea Domnului. 19 Apoi preotul să aducă jertfa de ispăşire; şi să facă
ispăşire pentru cel ce se curăţeşte de întinăciunea lui. În cele din urmă să
junghie arderea-de-tot. 20 Preotul să aducă pe altar arderea-de-tot şi darul
de mâncare; şi să facă ispăşire pentru omul acesta, şi va fi curat. 21 Dacă
este sărac şi nu poate să aducă toate aceste lucruri, atunci să ia un singur
miel, care să fie adus ca jertfă pentru vină, după ce a fost legănat într-o
parte şi într-alta, ca dar legănat, şi să facă ispăşire pentru el. Să ia o
zecime din floarea făinii, frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare, şi
un log de untdelemn. 22 Să ia şi două turturele sau doi pui de porumbel, după
mijloacele lui, unul ca jertfă de ispăşire, celălalt ca ardere de tot. 23 În
ziua a opta, să aducă pentru curăţirea lui toate aceste lucruri la preot, la uşa
cortului întâlnirii, înaintea Domnului. 24 Preotul să ia mielul pentru jertfa
de vină, şi logul cu untdelemn; şi să le legene într-o parte şi într-alta, ca
dar legănat, înaintea Domnului. 25 Să junghie mielul jertfei pentru vină.
Preotul să ia din sângele jertfei pentru vină; să pună pe marginea urechii
drepte a celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mânii drepte şi pe
degetul cel mare al piciorului drept. 26 Preotul să toarne untdelemn în palma
mânii stângi. 27 Preotul să stropească de şapte ori cu degetul de la mâna
dreaptă înaintea Domnului din untdelemnul care este în mâna stângă a lui. 28
Iar din untdelemnul din mâna lui, preotul să pună pe marginea urechii drepte a
celui ce se curăţeşte, pe degetul cel mare al mânii drepte, şi pe degetul cel
mare al piciorului drept, în locul unde a pus din sângele jertfei pentru
vină. 29 Ce mai rămâne din untdelemn în mână, preotul să-l pună pe capul
celui ce se curăţeşte, ca să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului. 30
Apoi să aducă una din turturele sau un pui de porumbel, cum va putea, 31 unul
ca jertfă de ispăşire, şi altul ca ardere de tot, împreună cu darul de mâncare;
şi preotul să facă ispăşire înaintea Domnului pentru cel ce se curăţeşte. 32
Aceasta este legea pentru curăţirea celui ce are o rană de lepră, şi nu poate să
aducă tot ce este rânduit pentru curăţirea lui.” 33 Domnul a vorbit lui Moise
şi lui Aaron şi a zis: 34 „După ce veţi intra în ţara Canaanului pe care v-o
dau în stăpânire, dacă voi trimite o rană de lepră pe vreo casă din ţara pe care
o veţi stăpâni, 35 cel cu casa să se ducă să spună preotului, şi să zică: „Mi
se pare că este ceva ca o rană în casa mea.” 36 Preotul, înainte de a intra
ca să cerceteze rana, să poruncească să se deşerte casa, ca nu cumva tot ce este
în ea să se facă necurat. După aceea să intre preotul şi să cerceteze
casa. 37 Preotul să cerceteze rana. Dacă vede că pe zidurile casei Sunt nişte
gropişoare verzui sau roşuietice, părând mai adânci decât zidul, 38 să iasă
din casă, şi, când va ajunge la uşă, să pună să încuie casa şapte zile. 39 În
ziua a şaptea, preotul să se întoarcă în ea. Şi dacă va vedea că rana s-a întins
pe zidurile casei 40 să poruncească să se scoată pietrele atinse de rană, şi
să le arunce afară din cetate într-un loc necurat. 41 Să pună să răzăluiască
toată partea dinăuntru a casei, şi tencuiala răzăluită să se arunce afară din
cetate, într-un loc necurat. 42 Să ia alte pietre şi să le pună în locul
celor dintâi; şi să se ia altă tencuială ca să se tencuiască din nou casa. 43
Dacă rana se va întoarce şi va izbucni din nou în casă, după ce au scos
pietrele, după ce au răzăluit şi tencuit din nou casa, 44 preotul să se
întoarcă în ea. Şi dacă vede că rana s-a întins în casă, este o lepră învechită
în casă: casa este necurată. 45 Să dărîme casa, lemnele, şi toată tencuiala
casei; şi să scoată aceste lucruri afară din cetate, într-un loc necurat. 46
Cine va intra în casă în tot timpul când era închisă, va fi necurat până
seara. 47 Cine se va culca în casă, să-şi spele hainele. Cine va mânca în
casă, de asemenea, să-şi spele hainele. 48 Dacă preotul, care s-a întors în
casă, vede că rana nu s-a întins, după ce a fost tencuită din nou casa, să
declare casa curată, căci rana este vindecată. 49 Pentru curăţirea casei să
ia două păsări, lemn de cedru, cărmîz şi isop. 50 Să junghie una din păsări
într-un vas de pământ, într-o apă curgătoare. 51 Să ia lemnul de cedru,
isopul, cărmîzul şi pasărea cea vie; să le moaie în sângele păsării junghiate şi
în apa curgătoare, şi să stropească de şapte ori casa. 52 Să cureţe casa cu
sângele pasării, cu apa curgătoare, cu pasărea cea vie, cu lemnul de cedru, cu
isopul şi cărmîzul. 53 Să dea drumul păsării celei vii afară din cetate, pe
câmp. Să facă astfel ispăşire pentru casă, şi ea va fi curată. 54 Aceasta
este legea pentru orice rană de lepră şi pentru rîia de cap, 55 pentru lepra
de pe haine şi de pe case, 56 pentru umflături, pentru pecingini şi pentru
pete: 57 ea arată când un lucru este necurat, şi când este curat. Aceasta
este legea pentru lepră.”
Levitic 15
1 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: 2 „Vorbiţi copiilor lui
Israel, şi spuneţi-le: „Orice om care are o scurgere din trupul lui, prin chiar
faptul acesta este necurat. 3 Din pricina scurgerii lui este necurat: fie că
trupul lui lasă să se facă scurgerea, fie că o opreşte, este necurat. 4 Orice
pat în care se va culca, va fi necurat; şi orice lucru pe care va şedea, va fi
necurat. 5 Cine se va atinge de patul lui, să-şi spele hainele, să se scalde
în apă, şi va fi necurat până seara. 6 Cine va şedea pe lucrul pe care a
şezut el, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi să fie necurat până
seara. 7 Cine se va atinge de trupul lui, să-şi spele hainele, să se scalde
în apă, şi va fi necurat până seara. 8 Dacă omul acela scuipă pe un om curat,
acesta să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până
seara. 9 Ori ce şea pe care va călări el, va fi necurată. 10 Cine se va
atinge de vreun lucru care a fost sub el, va fi necurat până seara; şi cine va
ridica lucrul acela, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat
până seara. 11 Cine va fi atins de cel cu scurgerea, şi nu-şi va spăla
mâinile în apă, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până
seara. 12 Orice vas de pământ care va fi atins de el, să fie spart, şi orice
vas din lemn să fie spălat în apă. 13 După ce va fi curăţit de scurgerea lui,
omul acela să numere şapte zile pentru curăţirea lui; să-şi spele hainele, să-şi
scalde trupul în apă curgătoare, şi va fi curat. 14 În ziua a opta, să ia
două turturele sau doi pui de porumbel, să se ducă înaintea Domnului, la uşa
cortului întâlnirii, şi să-i dea preotului. 15 Preotul să-i aducă, unul ca
jertfă de ispăşire, şi celălalt ca ardere de tot; şi preotul să facă ispăşire
pentru el înaintea Domnului, pentru scurgerea lui. 16 Omul care va avea o
scurgere a seminţei în somn să-şi scalde tot trupul în apă, şi va fi necurat
până seara. 17 Orice haină şi ori ce piele care vor fi atinse de scurgerea
lui, vor fi spălate cu apă, şi vor fi necurate până seara. 18 Dacă o femeie
s-a culcat cu un astfel de om, să se scalde amândoi în apă, şi vor fi necuraţi
până seara. 19 Femeia care va avea o scurgere, şi anume o scurgere de sânge
din trupul ei, să rămână şapte zile în necurăţia ei. Oricine se va atinge de ea,
va fi necurat până seara. 20 Orice pat în care se va culca ea în timpul
necurăţiei ei, va fi necurat; şi orice lucru pe care va şedea ea, va fi
necurat. 21 Oricine se va atinge de patul ei, să-şi spele hainele, să se
scalde în apă, şi va fi necurat până seara. 22 Oricine se va atinge de un
lucru pe care a şezut ea, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi
necurat până seara. 23 Dacă este ceva pe patul sau pe lucrul pe care a şezut
ea, cine se va atinge de lucrul acela, va fi necurat până seara. 24 Dacă se
culcă cineva cu ea, şi vine peste el necurăţia femeii aceleia, el va fi necurat
timp de şapte zile, şi orice pat în care se va culca, va fi necurat. 25
Femeia care va avea o scurgere de sânge timp de mai multe zile, în afară de
soroacele ei obişnuite sau a cărei scurgere va ţine mai mult ca deobicei, va fi
necurată tot timpul scurgerii ei, ca pe vremea când îi vine sorocul. 26 Orice
pat în care se va culca în timpul cât va ţine scurgerea aceasta, va fi ca şi
patul din timpul când ea este la scurgerea de la soroc; şi orice lucru pe care
va şedea, va fi necurat ca atunci când este ea la scurgerea de la soroc. 27
Oricine se va atinge de ele, va fi necurat; să-şi spele hainele, să se scalde în
apă, şi va fi necurat până seara. 28 După ce va fi curăţită de scurgerea ei,
să numere şapte zile, şi apoi va fi curată. 29 A opta zi, să ia două
turturele sau doi pui de porumbel, şi să-i ducă preotului, la uşa cortului
întâlnirii. 30 Preotul să aducă unul ca jertfă de ispăşire, şi altul ca
ardere de tot; şi preotul să facă ispăşire pentru ea înaintea Domnului, pentru
scurgerea care o făcea necurată. 31 Aşa să depărtaţi pe copiii lui Israel de
necurăţiile lor, ca să nu moară din pricina necurăţiilor lor, dacă pângăresc
cortul Meu, care este în mijlocul lor. 32 Aceasta este legea pentru cel ce
are o scurgere sau este întinat printr-o lepădare de sămânţă în somn, 33
pentru cea care este la curgerea de la soroc, pentru bărbatul sau femeia care
are o scurgere, şi pentru bărbatul care se culcă cu o femeie necurată.”
Levitic 16
1 Domnul a vorbit lui Moise, după moartea celor doi fii ai lui Aaron, morţi
când s-au înfăţişat înaintea Domnului. 2 Domnul i-a zis lui Moise: „Vorbeşte
fratelui tău Aaron, şi spune-i să nu intre în tot timpul în Sfântul locaş,
dincolo de perdeaua dinăuntru, înaintea capacului ispăşirii, care este pe
chivot, ca să nu moară; căci deasupra capacului ispăşirii Mă voi arăta în
nor. 3 Iată cum să intre Aaron în Sfântul locaş. Să ia un viţel pentru jertfa
de ispăşire şi un berbec pentru arderea-de-tot. 4 Să se îmbrace cu tunica
sfinţită de in, şi să-şi pună pe trup pantalonii de in; să se încingă cu brâul
de in, şi să-şi acopere capul cu mitra de in; acestea Sunt veşmintele sfinţite,
cu care se va îmbrăca el după ce îşi va spăla trupul în apă. 5 Să ia, de la
adunarea copiilor lui Israel, doi ţapi pentru jertfa de ispăşire, şi un berbec
pentru arderea-de-tot. 6 Aaron să-şi aducă viţelul lui pentru jertfa de
ispăşire, şi să facă ispăşire, pentru el şi pentru casa lui. 7 Să ia cei doi
ţapi, şi să-i pună înaintea Domnului, la uşa cortului întâlnirii. 8 Aaron să
arunce sorţi pentru cei doi ţapi: un sorţ pentru Domnul, şi un sorţ pentru
Azazel. 9 Aaron să ia ţapul care a ieşit la sorţi pentru Domnul, şi să-l
aducă jertfă de ispăşire. 10 Iar ţapul care a ieşit la sorţi pentru Azazel,
să fie pus viu înaintea Domnului, ca să slujească pentru facerea ispăşirii, şi
să i se dea drumul în pustie pentru Azazel. 11 Aaron să-şi aducă viţelul lui
pentru jertfa de ispăşire, şi să facă ispăşire pentru el şi pentru casa lui.
Să-şi junghie viţelul pentru jertfa lui de ispăşire. 12 Să ia o cădelniţă
plină cu cărbuni aprinşi de pe altarul dinaintea Domnului, şi doi pumni de
tămâie mirositoare pisată mărunt; să ducă aceste lucruri dincolo de perdeaua
dinăuntru; 13 să pună tămâia pe foc înaintea Domnului, pentru ca norul de fum
de tămâie să acopere capacul ispăşirii de pe chivotul mărturiei, şi astfel nu va
muri. 14 Să ia din sângele viţelului şi să stropească cu degetul pe partea
dinainte a capacului ispăşirii spre răsărit; să stropească din sânge de şapte
ori cu degetul lui înaintea capacului ispăşirii. 15 Să junghie ţapul adus ca
jertfă de ispăşire pentru popor, şi să-i ducă sângele dincolo de perdeaua
dinăuntru. Cu sângele acesta să facă întocmai cum a făcut cu sângele viţelului,
să stropească cu el spre capacul ispăşirii şi înaintea capacului
ispăşirii. 16 Astfel să facă ispăşire pentru Sfântul locaş, pentru
necurăţiile copiilor lui Israel şi pentru toate călcările de lege, prin care au
păcătuit ei. Să facă la fel pentru Cortul Întâlnirii, care este cu ei în
mijlocul necurăţiilor lor. 17 Să nu fie nimeni în Cortul Întâlnirii când va
intra Aaron să facă ispăşirea în Sfântul locaş, până va ieşi din ei. Să facă
ispăşire pentru el şi pentru casa lui, şi pentru toată adunarea lui
Israel. 18 După ce va ieşi, să se ducă la altarul care este înaintea
Domnului, şi să facă ispăşire pentru altar; să ia din sângele viţelului şi
ţapului, şi să pună pe coarnele altarului de jur împrejur. 19 Să stropească
pe altar cu degetul lui de şapte ori din sânge, şi astfel să-l curăţe şi să-l
sfinţească de necurăţiile copiilor lui Israel. 20 Când va isprăvi de făcut
ispăşirea pentru Sfântul locaş, pentru Cortul Întâlnirii şi pentru altar, să
aducă ţapul cel viu. 21 Aaron să-şi pună amândouă mâinile pe capul ţapului
celui viu, şi să mărturisească peste el toate fărădelegile copiilor lui Israel
şi toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei; să le pună pe capul
ţapului, apoi să-l izgonească în pustie, printr-un om care va avea însărcinarea
aceasta. 22 Ţapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor într-un
pământ pustiit; în pustie, să-i dea drumul. 23 Aaron să intre în Cortul
Întâlnirii; să-şi lepede veşmintele din in pe care le îmbrăcase la intrarea în
Sfântul locaş, şi să le pună acolo. 24 Să-şi spele trupul cu apă într-un loc
Sfânt, şi să-şi ia din nou veşmintele. Apoi să iasă afară, să-şi aducă arderea
lui de tot şi arderea-de-tot a poporului, şi să facă ispăşire pentru el şi
pentru popor. 25 Iar grăsimea jertfei de ispăşire s-o ardă pe altar. 26
Cel ce va izgoni ţapul pentru Azazel, să-şi spele hainele, şi să-şi scalde
trupul în apă; după aceea, să intre iarăşi în tabără. 27 Să scoată afară din
tabără viţelul ispăşitor şi ţapul ispăşitor, al căror sânge a fost dus în
Sfântul locaş pentru facerea ispăşirii, şi să le ardă în foc pieile, carnea şi
balega. 28 Cel ce le va arde, să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în
apă; după aceea, să intre iarăşi în tabără. 29 Aceasta să vă fie o lege
veşnică: în luna a şaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriţi sufletele, să nu
faceţi nici o lucrare, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul
vostru. 30 Căci în ziua aceasta se va face ispăşire pentru voi, ca să vă
curăţiţi: veţi fi curăţiţi de toate păcatele voastre înaintea Domnului. 31
Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, în care să vă smeriţi
sufletele. Aceasta să fie o lege veşnică. 32 Ispăşirea să fie făcută de
preotul care a primit ungerea şi care a fost închinat în slujba Domnului, ca să
urmeze tatălui său în slujba preoţiei; să se îmbrace cu veşmintele de in, cu
veşmintele sfinţite. 33 Să facă ispăşire pentru Locul preaSfânt, să facă
ispăşire pentru Cortul Întâlnirii şi pentru altar, şi să facă ispăşire pentru
preoţi şi pentru tot poporul adunării. 34 Aceasta să fie pentru voi o lege
veşnică: odată pe an să se facă ispăşire pentru copiii lui Israel, pentru
păcatele lor.” Aaron a făcut întocmai cum poruncise lui Moise Domnul.
Levitic 17
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui,
şi tuturor copiilor lui Israel, şi spune-le: „Iată ce a poruncit Domnul. 3
Dacă cineva din casa lui Israel junghie în tabără sau afară din tabără un bou,
un miel sau o capră, 4 şi nu-l aduce la uşa cortului întâlnirii, ca să-l
aducă în dar Domnului înaintea cortului Domnului, sângele acesta va fi pus în
socoteala omului aceluia: a vărsat sânge; omul acela va fi nimicit din mijlocul
poporului său. 5 De aceea copiii lui Israel, în loc să-şi junghie jertfele pe
câmp, trebuie să le aducă la preot, înaintea Domnului, la uşa cortului
întâlnirii, şi să le aducă Domnului ca jertfe de mulţumire. 6 Preotul să le
stropească sângele pe altarul Domnului, la uşa cortului întâlnirii; şi să ardă
grăsimea, care va fi de un miros plăcut Domnului. 7 Să nu-şi mai aducă
jertfele lor la idolii cu care curvesc. Aceasta va fi o lege veşnică pentru ei
şi pentru urmaşii lor. 8 Să le spui dar: Dacă un om din casa lui Israel sau
dintre străinii care locuiesc în mijlocul lor, aduce o ardere de tot sau vreo
altă jertfă, 9 şi n-o aduce la uşa cortului întâlnirii, ca s-o aducă jertfă
Domnului, omul acela să fie nimicit din poporul lui. 10 Dacă un om din casa
lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor, mănâncă sânge de
orice fel, Îmi voi întoarce Faţa împotriva celui ce mănâncă sângele, şi-l voi
nimici din mijlocul poporului său. 11 Căci viaţa trupului este în sânge. Vi
l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele
noastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire. 12 De aceea am zis
copiilor lui Israel: „Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge, şi nici străinul
care locuieşte în mijlocul vostru să nu mănânce sânge. 13 Dacă vreunul din
copiii lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor vânează o fiară
sau o pasăre care se mănâncă, să-i verse sângele şi să-l acopere cu
ţărână. 14 Căci viaţa oricărui trup stă în sângele lui, care este în el. De
aceea am zis copiilor lui Israel: „Să nu mâncaţi sângele nici unui trup; căci
viaţa oricărui trup este sângele lui: oricine va mânca din el, va fi
nimicit. 15 Oricine, fie băştinaş, fie străin, care va mânca dintr-o fiară
moartă sau sfîşiată, să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat
până seara; apoi va fi curat. 16 Dacă nu-şi spală hainele, şi nu-şi scaldă
trupul, îşi va purta fărădelegea lui.”
Levitic 18
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi
spune-le: „Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru. 3 Să nu faceţi ce se face în
ţara Egiptului unde aţi locuit, şi să nu faceţi ce se face în ţara Canaanului
unde vă duc Eu: să nu vă luaţi după obiceiurile lor. 4 Să împliniţi poruncile
Mele, şi să ţineţi legile Mele: să le urmaţi. Eu Sunt Domnul, Dumnezeul
vostru. 5 Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini, va
trăi prin ele. Eu Sunt Domnul! 6 Nici unul din voi să nu se apropie de ruda
lui de sânge, ca să-i descopere goliciunea. Eu Sunt Domnul. 7 Să nu descoperi
goliciunea tatălui tău, nici goliciunea mamei tale. Ţi-este mamă: să nu-i
descoperi goliciunea. 8 Să nu descoperi goliciunea nevestei tatălui tău. Este
goliciunea tatălui tău. 9 Să nu descoperi goliciunea sorei tale, fata tatălui
tău sau fata mamei tale, născută în casă sau afară din casă. 10 Să nu
descoperi goliciunea fetei fiului tău sau a fetei tale. Căci este goliciunea
ta. 11 Să nu descoperi goliciunea fetei nevestei tatălui tău, născută din
tatăl tău. Ţi-este soră. 12 Să nu descoperi goliciunea sorei tatălui tău.
Este rudă de aproape cu tatăl tău. 13 Să nu descoperi goliciunea sorei mamei
tale. Este rudă de aproape cu mama ta. 14 Să nu descoperi goliciunea fratelui
tatălui tău. Să nu te apropii de nevasta lui. Ţi-este mătuşă. 15 Să nu
descoperi goliciunea nurorei tale. Este nevasta fiului tău: să nu-i descoperi
goliciunea. 16 Să nu descoperi goliciunea nevestei fratelui tău. Este
goliciunea fratelui tău. 17 Să nu descoperi goliciunea unei femei şi a fetei
ei. Să nu iei pe fata fiului ei, nici pe fata fetei ei, ca să le descoperi
goliciunea. Îţi Sunt rude de aproape: este o nelegiuire. 18 Să nu iei pe sora
nevestei tale, ca să-i faci în necaz, descoperindu-i goliciunea alături de
nevastă-ta, cât timp ea este încă în viaţă. 19 Să nu te apropii de o femeie
în timpul necurăţiei ei, când este la soroc, ca să-i descoperi goliciunea. 20
Să nu te împreuni cu nevasta semenului tău, ca să te pângăreşti cu ea. 21 Să
nu dai pe nici unul din copiii tăi ca să fie adus jertfă lui Moloh, şi să nu
pângăreşti Numele Dumnezeului tău. Eu Sunt Domnul. 22 Să nu te culci cu un
bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urîciune. 23 Să nu te culci cu
o vită, ca să te pângăreşti cu ea. Femeia să nu se apropie de o vită, ca să
curvească cu ea. Este o mare mişelie. 24 Să nu vă spurcaţi cu nici unul din
aceste lucruri, căci prin toate aceste lucruri s-au spurcat neamurile pe care le
voi izgoni dinaintea voastră. 25 Ţara a fost spurcată prin ele; Eu îi voi
pedepsi fărădelegea, şi pământul va vărsa din gura lui pe locuitorii lui. 26
Păziţi, deci, legile şi poruncile Mele, şi nu faceţi nici una din aceste
spurcăciuni, nici băştinaşul, nici străinul care locuieşte în mijlocul
vostru. 27 Căci toate aceste spurcăciuni le-au făcut oamenii din ţara
aceasta, care au fost înaintea voastră în ea; şi astfel ţara a fost
pângărită. 28 Luaţi seama ca nu cumva să vă verse şi pe voi ţara din gura ei,
dacă o spurcaţi, cum a vărsat pe neamurile care erau în ea înaintea
voastră. 29 Căci toţi cei ce vor face vreuna din aceste spurcăciuni, vor fi
nimiciţi din mijlocul poporului lor. 30 Păziţi poruncile Mele, şi nu faceţi
nici unul din obiceiurile urâte care se făceau înaintea voastră, ca să nu vă
spurcaţi cu ele. Eu Sunt Domnul Dumnezeul vostru.”
Levitic 19
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Vorbeşte întregii adunări a
copiilor lui Israel, şi spune-le: Fiţi sfinţi, căci Eu Sunt Sfânt, Eu, Domnul,
Dumnezeul vostru. 3 Fiecare din voi să cinstească pe mamă-sa şi pe tatăl său,
şi să păzească Sabatele Mele. Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru. 4 Să nu vă
întoarceţi spre idoli, şi să nu vă faceţi dumnezei turnaţi. Eu Sunt Domnul,
Dumnezeul vostru. 5 Când veţi aduce Domnului o jertfă de mulţumire, s-o
aduceţi aşa ca să fie primită. 6 Jertfa să fie mâncată în ziua când o veţi
jertfi sau a doua zi; ce va mai rămâne până a treia zi, să se ardă în foc. 7
Dacă va mânca cineva din ea a treia zi, faptul acesta va fi un lucru urât:
jertfa nu va fi primită. 8 Cine va mânca din ea, îşi va purta vina păcatului
său, căci necinsteşte ce a fost închinat Domnului: omul acela va fi nimicit din
poporul lui. 9 Când veţi secera holdele ţării, să laşi nesecerat un colţ din
câmpul tău, şi să nu strângi spicele rămase pe urma secerătorilor. 10 Nici să
nu culegi strugurii rămaşi după cules în via ta, şi să nu strângi boabele care
vor cădea din ei. Să le laşi săracului şi străinului. Eu Sunt Domnul, Dumnezeul
vostru. 11 Să nu furaţi, şi să nu minţiţi, nici să nu vă înşelaţi unii pe
alţii. 12 Să nu juraţi strîmb pe Numele Meu, căci ai necinsti astfel Numele
Dumnezeului tău. Eu Sunt Domnul. 13 Să nu asupreşti pe aproapele tău, şi să
nu storci nimic de la el prin silă. Să nu opreşti până a doua zi plata celui
tocmit cu ziua. 14 Să nu vorbeşti de rău pe un surd, şi să nu pui înaintea
unui orb nimic care să-l poată face să cadă; ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu
Sunt Domnul. 15 Să nu faceţi nedreptate la judecată: să nu cauţi la faţa
săracului, şi să nu părtineşti pe nimeni din cei mari, ci să judeci pe aproapele
tău după dreptate. 16 Să nu umbli cu bîrfeli în poporul tău. Să nu te ridici
împotriva vieţii aproapelui tău. Eu Sunt Domnul. 17 Să nu urăşti pe fratele
tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat
din pricina lui. 18 Să nu te răzbuni, şi să nu ţii necaz pe copiii poporului
tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu Sunt Domnul. 19 Să
păziţi legile Mele. Să nu împreuni vite de două soiuri deosebite; să nu semeni
în ogorul tău două feluri de seminţe; şi să nu porţi o haină ţesută din două
feluri de fire. 20 Când un om se va culca cu o femeie, roabă logodită cu un
alt bărbat, şi ea n-a fost răscumpărată de tot sau slobozită, să fie pedepsiţi
amândoi, dar nu pedepsiţi cu moartea, pentru că ea nu era slobodă. 21 El să
aducă Domnului pentru vina lui, la uşa cortului întâlnirii, un berbec ca jertfă
pentru vină. 22 Preotul să facă ispăşire pentru el înaintea Domnului, pentru
păcatul pe care l-a făcut, cu berbecul adus ca jertfă pentru vină; şi păcatul pe
care l-a făcut, îi va fi iertat. 23 Când veţi intra în ţară, şi veţi sădi tot
felul de pomi roditori, roadele lor să le priviţi ca netăiate împrejur; timp de
trei ani să fie netăiate împrejur pentru voi; să nu mâncaţi din ele. 24 În al
patrulea an, toate roadele să fie închinate Domnului, spre lauda Lui. 25 În
al cincilea an, să mâncaţi roadele, ca ele să vi se înmulţească din ce în ce mai
mult: Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru. 26 Să nu mâncaţi nimic cu sânge. Să
nu ghiciţi după vârcolaci, nici după nori. 27 Să nu vă tăiaţi rotund
colţurile părului, şi să nu-ţi razi colţurile bărbii. 28 Să nu vă faceţi
tăieturi în carne pentru un mort, şi să nu vă faceţi slove săpate pe voi. Eu
Sunt Domnul. 29 Să nu-ţi necinsteşti fata, dînd-o să fie curvă, pentru ca nu
cumva ţara să ajungă un loc de curvie, şi să se umple de fărădelegi. 30 Să
păziţi Sabatele Mele, şi să cinstiţi locaşul Meu cel Sfânt. Eu Sunt
Domnul. 31 Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la
vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu Sunt Domnul,
Dumnezeul vostru. 32 Să te scoli înaintea perilor albi, şi să cinsteşti pe
bătrân. Să te temi de Dumnezeul tău. Eu Sunt Domnul. 33 Dacă un străin vine
să locuiască împreună cu voi în ţara voastră, să nu-l asupriţi. 34 Să vă
purtaţi cu străinul care locuieşte între voi ca şi cu un băştinaş din mijlocul
vostru; să-l iubiţi ca pe voi înşivă, căci şi voi aţi fost străini în ţara
Egiptului. Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru. 35 Să nu faceţi nedreptate la
judecată, nici în măsurile de lungime, nici în greutăţi, nici în măsurile de
încăpere. 36 Să aveţi cumpene drepte, greutăţi drepte, efe drepte, şi hine
drepte. Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am scos din ţara
Egiptului. 37 Să păziţi toate legile Mele şi toate poruncile Mele, şi să le
împliniţi. Eu Sunt Domnul.”
Levitic 20
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Spune copiilor lui Israel: „Dacă
un om dintre copiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în Israel, dă
lui Moloh pe unul din copiii lui, omul acela să fie pedepsit cu moartea: poporul
din ţară să-l ucidă cu pietre. 3 Şi Eu Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului
aceluia, şi-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că a dat lui Moloh
pe unul din copiii săi, a spurcat locaşul Meu cel Sfânt, şi a necinstit Numele
Meu cel Sfânt. 4 Dacă poporul ţării închide ochii faţă de omul acela, care dă
lui Moloh copii de ai săi, şi nu-l omoară, 5 Îmi voi întoarce Eu Faţa
împotriva omului aceluia şi împotriva familiei lui, şi-l voi nimici din mijlocul
poporului lui, împreună cu toţi cei ce curvesc ca el cu Moloh. 6 Dacă cineva
se duce la cei ce cheamă pe morţi şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi
voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia, şi-l voi nimici din mijlocul
poporului lui. 7 Voi, să vă sfinţiţi, şi să fiţi sfinţi, căci Eu Sunt Domnul,
Dumnezeul vostru. 8 Să păziţi legile Mele, şi să le împliniţi. Eu Sunt
Domnul, care vă sfinţesc. 9 Dacă un om oarecare blastămă pe tatăl său sau pe
mama sa, să fie pedepsit cu moartea; a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa:
sângele lui să cadă asupra lui. 10 Dacă un om preacurveşte cu o femeie
măritată, dacă preacurveşte cu nevasta aproapelui său, omul acela şi femeia
aceea preacurvari să fie pedepsiţi cu moartea. 11 Dacă un om se culcă cu
nevasta tatălui său, şi descopere astfel goliciunea tatălui său, omul acela şi
femeia aceea să fie pedepsiţi cu moartea; sângele lor să cadă asupra lor. 12
Dacă un om se culcă cu noră-sa, amândoi să fie pedepsiţi cu moartea; au făcut o
amestecătură de sânge: sângele lor să cadă asupra lor. 13 Dacă un om se culcă
cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să
fie pedepsiţi cu moartea, sângele lor să cadă asupra lor. 14 Dacă un om ia de
nevastă pe fată şi pe mama ei, este o nelegiuire: să-i ardă în foc, pe el şi pe
ele, ca nelegiuirea aceasta să nu fie în mijlocul vostru. 15 Dacă un om se
culcă cu o vită, să fie pedepsit cu moartea; şi vita s-o omorâţi. 16 Dacă o
femeie se apropie de o vită, ca să curvească cu ea, să ucizi şi pe femeie şi pe
vită; să fie omorâte: sângele lor să cadă asupra lor. 17 Dacă un om ia pe
soră-sa, fata tatălui său sau fata mamei lui, dacă îi vede goliciunea ei şi ea
îi vede pe a lui, este o mişelie; să fie nimiciţi sub ochii copiilor poporului
lor; el a descoperit goliciunea sorei lui, îşi va lua pedeapsa pentru păcatul
lui. 18 Dacă un om se culcă cu o femeie care este la sorocul femeilor, şi-i
descopere goliciunea, dacă-i descopere scurgerea, şi ea îşi descopere scurgerea
sângelui ei, amândoi să fie nimiciţi din mijlocul poporului lor. 19 Să nu
descoperi goliciunea sorei mamei tale, nici a sorei tatălui tău, căci înseamnă
să descoperi pe ruda ta de aproape: amândoi aceştia îşi vor lua pedeapsa
păcatului. 20 Dacă un om se culcă cu mătuşă-sa, a descoperit goliciunea
unchiului său; îşi vor lua pedeapsa păcatului lor: vor muri fără copii. 21
Dacă un om ia pe nevasta fratelui său, este o necurăţie; a descoperit goliciunea
fratelui său: nu vor avea copii. 22 Să păziţi toate legile Mele şi toate
poruncile Mele, şi să le împliniţi, pentru ca ţara în care vă duc să vă aşez, să
nu vă verse din gura ei. 23 Să nu trăiţi după obiceiurile neamurilor pe care
le voi izgoni dinaintea voastră; căci ele au făcut toate aceste lucruri, şi
Mi-este scârbă de ele. 24 V-am spus: „Voi le veţi stăpâni ţara; Eu vă voi
da-o în stăpânire: este o ţară în care curge lapte şi miere.” Eu Sunt Domnul,
Dumnezeul vostru, care v-am pus de o parte dintre popoare. 25 Să faceţi
deosebire între dobitoacele curate şi necurate, între păsările curate şi
necurate, ca să nu vă spurcaţi prin dobitoacele, prin păsările, prin toate
târâtoarele de pe pământ pe care v-am învăţat să le deosebiţi ca necurate. 26
Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu Sunt Sfânt, Eu, Domnul; Eu v-am pus de o parte
dintre popoare, ca să fiţi ai Mei. 27 Dar dacă un om sau o femeie cheamă
duhul unui mort sau se îndeletniceşte cu ghicirea, să fie pedepsiţi cu moartea;
să-i ucideţi cu pietre: sângele lor să cadă asupra lor.”
Levitic 21
1 Domnul i-a zis lui Moise: „Vorbeşte preoţilor, fiilor lui Aaron, şi
spune-le: „Un preot să nu se atingă de un mort din poporul său, ca să nu se facă
necurat; 2 în afară de rudele lui cele mai deaproape, de mama lui, de tatăl
lui, de fiul lui, de fratele lui, 3 şi de soră-sa care-i încă fecioară, stă
lângă el şi nu este măritată, în afară de aceştia, să nu se atingă de nici un
alt mort. 4 Ca unul care este fruntaş în poporul lui, să nu se facă necurat,
atingându-se de un mort. 5 Preoţii să nu-şi facă un loc pleşuv în cap, pentru
un mort, să nu-şi radă colţurile bărbii, şi să nu-şi facă tăieturi în
carne. 6 Să fie sfinţi pentru Dumnezeul lor, şi să nu necinstească Numele
Dumnezeului lor; căci ei aduc Domnului jertfele mistuite de foc, mâncarea
Dumnezeului lor: de aceea să fie sfinţi. 7 Să nu-şi ia de nevastă o curvă sau
o spurcată, nici o femeie lăsată de bărbatul ei, căci ei Sunt sfinţi pentru
Dumnezeul lor. 8 Să-l socoteşti ca Sfânt, căci el aduce mâncarea Dumnezeului
tău; el să fie Sfânt pentru tine, căci Eu Sunt Sfânt, Eu, Domnul, care vă
sfinţesc. 9 Dacă fata unui preot se necinsteşte curvind, necinsteşte pe tatăl
ei: să fie arsă în foc. 10 Preotul care este mare preot între fraţii lui, pe
capul căruia a fost turnat untdelemnul pentru ungere, şi care a fost închinat în
slujba Domnului şi îmbrăcat în veşminte sfinţite, să nu-şi descopere capul, şi
să nu-şi sfîşie veşmintele. 11 Să nu se ducă la nici un mort; să nu se facă
necurat, şi să nu se atingă nici chiar de tatăl său sau de mama sa. 12 Să nu
iasă din Sfântul locaş, şi să nu necinstească Sfântul locaş al Dumnezeului său;
căci untdelemnul ungerii Dumnezeului său este o cunună pe el. Eu Sunt
Domnul. 13 Femeia pe care o va lua el de nevastă, să fie fecioară. 14 Să
nu ia nici o văduvă, nici o femeie despărţită de bărbat, nici o femeie spurcată
sau curvă; ci femeia pe care o va lua de nevastă din poporul său, să fie
fecioară. 15 Să nu-şi necinstească sămânţa în poporul lui; căci Eu Sunt
Domnul, care-l sfinţesc.” 16 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 17
„Vorbeşte lui Aaron, şi spune-i: „Nici un om din neamul tău şi din urmaşii tăi
care va avea o meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă mâncarea
Dumnezeului lui. 18 Nici un om care va avea o meteahnă trupească nu va putea
să se apropie: şi anume nici un om orb, şchiop, cu nasul cîrn sau cu un mădular
mai lung; 19 nici un om cu piciorul frînt sau cu mâna frîntă; 20 nici un
om ghebos sau pipernicit, cu albeaţă în ochi, care are rîie, pecingine sau
boşit. 21 Nici un om din neamul preotului Aaron, care va avea vreo meteahnă
trupească, să nu se apropie ca să aducă Domnului jertfele mistuite de foc; are o
meteahnă trupească: să nu se apropie ca să aducă mâncarea Dumnezeului lui. 22
Din mâncarea Dumnezeului lui, fie lucruri prea sfinte, fie lucruri sfinte, va
putea să mănânce. 23 Dar să nu se ducă la perdeaua dinăuntru, şi să nu se
apropie de altar, căci are o meteahnă trupească; să nu-Mi necinstească
locaşurile Mele cele sfinte, căci Eu Sunt Domnul, care îi sfinţesc.” 24
Astfel a vorbit Moise lui Aaron şi fiilor săi, şi tuturor copiilor lui
Israel.
Levitic 22
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui,
ca să se ferească de lucrurile sfinte, care Îmi Sunt închinate de copiii lui
Israel, şi să nu necinstească Numele Meu cel Sfânt. Eu Sunt Domnul. 3
Spune-le: „Orice om dintre urmaşii voştri şi din neamul vostru, care se va
apropia de lucrurile sfinte pe care le închină Domnului copiii lui Israel, şi
care va avea pe el o necurăţie, omul acela să fie nimicit dinaintea Mea. Eu Sunt
Domnul. 4 Orice om din neamul lui Aaron, care va avea lepră sau scurgere de
sămânţă, să nu mănânce din lucrurile sfinte până nu va fi curat. Tot aşa şi cel
ce se va atinge de cineva spurcat prin atângerea de vreun mort, de cel ce va
avea o lepădare de sămânţă în somn, 5 cel ce se va atinge de o târâtoare şi
se va spurca sau un om atins de vreo necurăţie oarecare şi care se va fi făcut
necurat prin ea. 6 Cine se va atinge de aceste lucruri, va fi necurat până
seara; să nu mănânce din lucrurile sfinte, decât după ce îşi va scălda trupul în
apă; 7 după asfinţitul soarelui, va fi curat; şi în urmă va mânca din
lucrurile sfinte, căci aceasta este hrana lui. 8 Să nu mănânce dintr-o vită
moartă sau sfîşiată, ca să nu se spurce cu ea. Eu Sunt Domnul. 9 Să păzească
poruncile Mele, ca să nu-şi ia pedeapsa pentru păcatul lor şi să nu moară,
pentru că au necinstit lucrurile sfinte. Eu Sunt Domnul, care îi sfinţesc. 10
Nici un străin să nu mănânce din lucrurile sfinte; cel ce locuieşte la un preot
ca oaspe, şi cel tocmit cu ziua, să nu mănânce din lucrurile sfinte. 11 Dar
robul cumpărat de preot cu preţ din argint, va putea să mănânce, tot aşa şi cel
născut în casa lui; ei să mănânce din hrana lui. 12 Fata unui preot, măritată
după un străin, să nu mănânce din lucrurile sfinte aduse jertfă prin
ridicare. 13 Dar fata unui preot, care va fi rămas văduvă sau despărţită de
bărbat, fără să aibă copii, şi care se va întoarce în casa tatălui său, ca
atunci când era fată, va putea să mănânce din hrana tatălui ei. Dar nici un
străin să nu mănânce din ea. 14 Dacă un om mănâncă dintr-un lucru Sfânt, fără
să bage de seamă, să dea preotului preţul lucrului Sfânt, adăugând încă o
cincime la el. 15 Preoţii să nu necinstească lucrurile sfinte aduse de copiii
lui Israel pe care le-au adus ei Domnului ca jertfă prin ridicare; 16 ei vor
face să apese astfel asupra lor păcatul de care s-ar face vinovaţi mâncând din
lucrurile sfinte: căci Eu Sunt Domnul, care îi sfinţesc.” 17 Domnul a vorbit
lui Moise şi a zis: 18 „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi tuturor copiilor
lui Israel, şi spune-le: „Orice om din casa lui Israel sau dintre străinii din
Israel, care va aduce o ardere de tot Domnului, fie pentru împlinirea unei
juruinţe, fie ca dar de bună voie, 19 să ia o parte bărbătească fără cusur
din boi, miei sau capre, pentru ca jertfa să fie primită. 20 Să nu aduceţi
nici una care să aibă vreun cusur, căci n-ar fi primită. 21 Dacă un om aduce
Domnului din boi sau din oi o jertfă de mulţumire, fie pentru împlinirea unei
juruinţe, fie ca dar de bună voie, vita pentru jertfă să fie fără cusur, ca să
fie primită; să n-aibă nici un cusur în ea. 22 Să n-aduceţi nici una care să
fie oarbă, slută sau ciuntită, care să aibă bube, rîie sau pecingine; din
acestea să n-aduceţi pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului. 23
Ca dar de bună voie vei putea să jertfeşti un bou sau un miel cu un mădular prea
lung sau prea scurt; dar, ca dar pentru împlinirea unei juruinţe, nu va fi
primit. 24 Să n-aduceţi Domnului un dobitoc cu boaşele frînte, stricate,
smulse sau tăiate; să nu-l aduceţi ca jertfă în ţara voastră. 25 Nici să nu
luaţi de la străin vreunul din aceste dobitoace, ca să-l aduceţi ca mâncare
Dumnezeului vostru; căci Sunt sluţite, au metehne: şi n-ar fi primite.” 26
Domnul i-a zis lui Moise: 27 „Viţelul, mielul sau iedul, după naştere, să mai
rămână şapte zile cu mamă-sa, şi apoi, de la a opta zi înainte, va fi primit să
fie adus Domnului ca jertfă mistuită de foc. 28 Vaca, oaia sau capra, să n-o
junghiaţi ca jertfă în aceeaşi zi cu fătul lor. 29 Când veţi aduce Domnului o
jertfă de mulţumire, s-o aduceţi aşa ca să fie primită. 30 Vita să se mănânce
în aceeaşi zi; să nu lăsaţi nimic din ea până a doua zi dimineaţa. Eu Sunt
Domnul. 31 Să păziţi poruncile Mele, şi să le împliniţi. Eu Sunt
Domnul. 32 Să nu necinstiţi Numele Meu cel Sfânt, ca să fiu sfinţit în
mijlocul copiilor lui Israel. Eu Sunt Domnul, care vă sfinţesc, 33 şi care
v-am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru. Eu Sunt Domnul.”
Levitic 23
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi
spune-le: „Iată sărbătorile Domnului pe care le veţi vesti ca adunări sfinte,
iată sărbătorile Mele: 3 Şase zile să lucraţi; dar ziua a şaptea este
Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare Sfântă. Să nu faceţi nici o lucrare în
timpul ei: este Sabatul Domnului, în toate locuinţele voastre. 4 Iată
sărbătorile Domnului, cu adunări sfinte pe care le veţi vesti la vremurile lor
Hotărâte. 5 În luna întâia, în a patrusprezecea zi a lunii, între cele două
seri, vor fi Paştele Domnului. 6 Şi în a cinsprezecea zi a lunii acesteia, va
fi sărbătoarea azimilor în cinstea Domnului; şapte zile să mâncaţi azimi. 7
În ziua întâia, să aveţi o adunare Sfântă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de
slugă. 8 Şapte zile să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a
şaptea să fie o adunare Sfântă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de
slugă.” 9 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 10 „Vorbeşte copiilor lui
Israel, şi spune-le: „Când veţi intra în ţara pe care v-o dau, şi când veţi
secera semănăturile, să aduceţi preotului un snop, ca pîrgă a secerişului
vostru. 11 El să legene snopul într-o parte şi într-alta înaintea Domnului,
ca să fie primit: preotul să-l legene într-o parte şi într-alta, a doua zi după
Sabat. 12 În ziua când veţi legăna snopul, să aduceţi, ca ardere de tot
Domnului, un miel de un an fără cusur; 13 să adăugaţi la el două zecimi de
efă din floarea făinii, frământată cu untdelemn, ca dar de mâncare mistuit de
foc, de un miros plăcut Domnului; şi să aduceţi o jertfă de băutură de un sfert
de hin de vin. 14 Să nu mâncaţi nici pâine, nici spice prăjite sau pisate,
până în ziua aceasta, când veţi aduce un dar de mâncare Dumnezeului vostru.
Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în care
veţi locui. 15 De a doua zi după Sabat, din ziua când veţi aduce snopul ca să
fie legănat într-o parte şi într-alta, să număraţi şapte săptămâni
întregi. 16 Să număraţi cincizeci de zile până în ziua care vine după al
şaptelea Sabat; şi atunci să aduceţi Domnului un nou dar de mâncare. 17 Să
aduceţi din locuinţele voastre două pîini, ca să fie legănate într-o parte şi
într-alta; să fie făcute cu două zecimi de efă din floarea făinii, şi coapte cu
aluat: acestea Sunt cele dintâi roade pentru Domnul. 18 Afară de aceste
pîini, să aduceţi ca ardere de tot Domnului şapte miei de un an fără cusur, un
viţel şi doi berbeci; să adăugaţi la ei darul de mâncare şi jertfa de băutură
obişnuite, ca dar de mâncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului. 19
Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire, şi doi miei de un an ca jertfă de
mulţumire. 20 Preotul să legene aceste dobitoace într-o parte şi într-alta ca
dar legănat înaintea Domnului, împreună cu pâinea adusă ca pîrgă şi cu cei doi
miei: ele să fie închinate Domnului, şi să fie ale preotului. 21 În aceeaşi
zi, să vestiţi sărbătoarea, şi să aveţi o adunare Sfântă: atunci să nu faceţi
nici o lucrare de slugă. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în
toate locurile în care veţi locui. 22 Când veţi secera semănăturile din ţara
voastră, să laşi nesecerat un colţ din câmpul tău, şi să nu strângi ce rămâne de
pe urma secerătorilor. Să laşi săracului şi străinului aceste spice. Eu Sunt
Domnul, Dumnezeul vostru.” 23 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 24
„Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: „În luna a şaptea, în cea dintâi zi
a lunii, să aveţi o zi de odihnă, vestită cu sunet de trâmbiţe, şi o adunare
Sfântă. 25 Atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă, şi să aduceţi
Domnului jertfe mistuite de foc.” 26 Domnul a vorbit lui Moise şi a
zis: 27 „În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi ziua ispăşirii:
atunci să aveţi o adunare Sfântă, să vă smeriţi sufletele, şi să aduceţi
Domnului jertfe mistuite de foc. 28 Să nu faceţi nici o lucrare în ziua
aceea, căci este ziua ispăşirii, când trebuie făcută ispăşire pentru voi
înaintea Domnului, Dumnezeului vostru. 29 Oricine nu se va smeri în ziua
aceea, va fi nimicit din poporul lui. 30 Pe oricine va face în ziua aceea
vreo lucrare oarecare, îl voi nimici din mijlocul poporului lui. 31 Să nu
faceţi nici o lucrare atunci. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri,
în toate locurile în care veţi locui. 32 Aceasta să fie pentru voi o zi de
Sabat, o zi de odihnă, şi să vă smeriţi sufletele în ziua aceasta; din seara
zilei a noua până în seara următoare, să prăznuiţi Sabatul vostru.” 33 Domnul
a vorbit lui Moise şi a zis: 34 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le:
„În a cincisprezecea zi a acestei a şaptea luni, va fi sărbătoarea corturilor,
în cinstea Domnului, timp de şapte zile. 35 În ziua întâi să fie o adunare
Sfântă: să nu faceţi nici o lucrare de slugă în timpul ei. 36 Timp de şapte
zile, să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. A opta zi, să aveţi o adunare
Sfântă, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc; aceasta să fie o adunare
de sărbătoare: să nu faceţi nici o lucrare de slugă în timpul ei. 37 Acestea
Sunt sărbătorile Domnului, în care veţi vesti adunări sfinte, ca să se aducă
Domnului jertfe mistuite de foc, arderi de tot, daruri de mâncare, jertfe de
vite şi jertfe de băutură, fiecare lucru la ziua Hotărâtă. 38 Afară de
aceasta să păziţi Sabatele Domnului, şi să vă aduceţi darurile voastre Domnului,
să aduceţi toate jertfele făcute pentru împlinirea unei juruinţe şi toate
darurile vostre făcute de bună voie. 39 În a cincisprezecea zi a lunii
acesteia a şaptea, când veţi strânge rodurile ţării, să prăznuiţi o sărbătoare
în cinstea Domnului, timp de şapte zile: cea dintâi zi să fie o zi de odihnă, şi
a opta să fie tot o zi de odihnă. 40 În ziua întâi să luaţi poame din pomii
cei frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoşi şi de sălcii de râu, şi
să vă bucuraţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şapte zile. 41 În
fiecare an să prăznuiţi sărbătoarea aceasta în cinstea Domnului, timp de şapte
zile. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri. În luna a şaptea s-o
prăznuiţi. 42 Şapte zile să locuiţi în corturi; toţi băştinaşii din Israel să
locuiască în corturi, 43 pentru ca urmaşii voştri să ştie că am făcut pe
copiii lui Israel să locuiască în corturi, după ce i-am scos din ţara Egiptului.
Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru.” 44 Aşa a spus Moise copiilor lui Israel
care Sunt sărbătorile Domnului.
Levitic 24
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 2 „Porunceşte copiilor lui Israel
să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline tescuite, ca să ţină
candelele aprinse neîncetat. 3 Aaron să-l pregătească dincoace de perdeaua
dinăuntru, care este înaintea mărturiei, în Cortul Întâlnirii, ca să ardă
neîncetat de seara până dimineaţa în faţa Domnului. Aceasta este o lege veşnică
pentru urmaşii voştri. 4 Să aşeze candelele în sfeşnicul din aur curat, ca să
ardă neîncetat înaintea Domnului. 5 Să iei floare de făină, şi să faci din ea
douăsprezece turte; fiecare turtă să fie făcută din două zecimi de efă. 6 Să
le pui în două şiruri, câte şase în fiecare şir, pe masa din aur curat, înaintea
Domnului. 7 Peste fiecare şir să pui tămâie curată, care să fie pe pâine ca
aducere aminte, ca un dar de mâncare mistuit de foc înaintea Domnului. 8 În
fiecare zi de Sabat să se pună aceste pîini înaintea Domnului, neîncetat: acesta
este un legământ veşnic pe care-l vor ţine copiii lui Israel. 9 Pânile
acestea să fie ale lui Aaron şi ale fiilor lui, şi să le mănânce într-un loc
Sfânt; căci ele Sunt pentru ei un lucru preaSfânt, o parte din darurile de
mâncare mistuite de foc înaintea Domnului. Aceasta este o lege veşnică.” 10
Fiul unei femei israelite şi al unui bărbat egiptean, venind în mijlocul
copiilor lui Israel, s-a certat în tabără cu un bărbat israelit. 11 Fiul
femeii israelite a hulit şi a blestemat Numele lui Dumnezeu. L-au adus la Moise.
Mamă-sa se numea Şelomit, fata lui Dibri, din seminţia lui Dan. 12 L-au
aruncat în temniţă, până va spune Moise ce va porunci Domnul. 13 Domnul a
vorbit lui Moise şi a zis: 14 „Scoate din tabără pe cel ce a hulit; toţi cei
ce l-au auzit, să-şi pună mâinile pe capul lui, şi toată adunarea să-l ucidă cu
pietre. 15 Să vorbeşti copiilor lui Israel, şi să le spui: „Oricine va
blestema pe Dumnezeul lui, îşi va lua pedeapsa pentru păcatul lui. 16 Cine va
blestema Numele Domnului, va fi pedepsit cu moartea: toată adunarea să-l ucidă
cu pietre. Fie străin, fie băştinaş, să moară, pentru că a hulit Numele lui
Dumnezeu. 17 Cine va da unui om o lovitură de moarte, să fie pedepsit cu
moartea. 18 Cine va da unui dobitoc o lovitură de moarte, să-l înlocuiască:
viaţă pentru viaţă. 19 Dacă cineva răneşte pe aproapele lui, să i se facă aşa
cum a făcut şi el: 20 frîntură pentru frîntură, ochi pentru ochi, dinte
pentru dinte; să i se facă aceeaşi rană pe care a făcut-o el aproapelui
său. 21 Cine va ucide un dobitoc, să-l înlocuiască; dar cine va ucide un om,
să fie pedepsit cu moartea. 22 Să aveţi aceeaşi lege pentru străin ca şi
pentru băştinaş; căci Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru.” 23 Moise a vorbit
copiilor lui Israel; au scos afară din tabără pe cel ce hulise, şi l-au ucis cu
pietre. Copiii lui Israel au făcut după porunca pe care o dăduse lui Moise
Domnul.
Levitic 25
1 Domnul a vorbit cu Moise pe muntele Sinai şi a zis: 2 „Vorbeşte copiilor
lui Israel, şi spune-le: „Când veţi intra în ţara pe care v-o dau, pământul să
se odihnească, să ţină un Sabat în cinstea Domnului. 3 Şase ani să-ţi semeni
ogorul, şase ani să-ţi tai via, şi să strângi roadele. 4 Dar anul al şaptelea
să fie un Sabat, o vreme de odihnă pentru pământ, un Sabat ţinut în cinstea
Domnului: în anul acela să nu-ţi semeni ogorul, şi să nu-ţi tai via. 5 Să nu
seceri ce va ieşi din grăunţele căzute de la seceriş, şi să nu culegi strugurii
din via ta netăiată: acesta să fie un an de odihnă pentru pământ. 6 Ceeace va
ieşi de la sine din pământ în timpul Sabatului lui, să vă slujească de hrană,
ţie, robului şi roabei tale, celui tocmit de tine cu ziua şi străinului care
locuieşte cu tine, 7 vitelor tale şi fiarelor din ţara ta; tot venitul
pământului să slujească de hrană. 8 Să numeri şapte săptămâni de ani, de
şapte ori şapte ani, şi zilele acestor şapte săptămâni de ani vor face patruzeci
şi nouă de ani. 9 În a zecea zi a lunii a şaptea, să pui să sune cu trâmbiţa
răsunătoare; în ziua ispăşirii, să sunaţi cu trâmbiţa în toată ţara
voastră. 10 Şi să sfinţiţi astfel anul al cincizecilea, să vestiţi slobozenia
în ţară pentru toţi locuitorii ei: acesta să fie pentru voi anul de veselie;
fiecare din voi să se întoarcă la moşia lui, şi fiecare din voi să se întoarcă
în familia lui. 11 Anul al cincizecilea să fie pentru voi anul de veselie;
atunci să nu semănaţi, să nu seceraţi ce vor aduce ogoarele de la ele, şi să nu
culegeţi via netăiată. 12 Căci este anul de veselie: să-l priviţi ca ceva
Sfânt. Să mâncaţi ce vă vor da ogoarele voastre. 13 În anul acesta de
veselie, fiecare din voi să se întoarcă la moşia lui. 14 Dacă vindeţi ceva
aproapelui vostru sau dacă cumpăraţi ceva de la aproapele vostru, nici unul din
voi să nu înşele pe fratele lui. 15 Să cumperi de la aproapele tău, socotind
anii de la anul de veselie, şi el să-ţi vândă socotind anii de rod. 16 Cu cât
vor fi mai mulţi ani, cu atât să ridici preţul; şi cu cât vor fi mai puţini ani,
cu atât să-l scazi; căci el îţi vinde numai numărul secerişurilor. 17 Nici
unul din voi să nu înşele, deci, pe aproapele lui, şi să te temi de Dumnezeul
tău; căci Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru. 18 Împliniţi legile Mele, păziţi
poruncile Mele şi împliniţi-le; şi veţi locui fără frică în ţară. 19 Ţara îşi
va da rodurile, veţi mânca din ele şi vă veţi sătura, şi veţi locui fără frică
în ea. 20 Dacă veţi zice: „Ce vom mânca în anul al şaptelea, fiindcă nu vom
semăna şi nu vom strânge rodurile?” 21 Eu vă voi da binecuvântarea Mea în
anul al şaselea, şi pământul va da roade pentru trei ani. 22 Când veţi semăna
în anul al optulea, veţi mânca tot din vechile roduri; până la al nouălea an,
până la noile roduri, veţi mânca tot din cele vechi. 23 Pământurile să nu se
vândă de veci; căci ţara este a Mea, iar voi Sunteţi la Mine ca nişte străini şi
venetici. 24 De aceea în toată ţara pe care o veţi stăpâni, să daţi dreptul
de răscumpărare pentru pământuri. 25 Dacă fratele tău sărăceşte şi vinde o
bucată din moşia lui, cel ce are dreptul de răscumpărare, ruda lui cea mai
deaproape, să vină şi să răscumpere ce a vândut fratele său. 26 Dacă un om
n-are pe nimeni care să aibă dreptul de răscumpărare, şi-i stă în putinţă lui
singur să facă răscumpărarea, 27 să socotească anii de la vânzare, să dea
înapoi cumpărătorului ce prisoseşte, şi să se întoarcă la moşia lui. 28 Dacă
n-are cu ce să-i dea înapoi, lucrul vândut să rămână în mâinile cumpărătorului
până la anul de veselie; la anul de veselie, el să se întoarcă la moşia lui, şi
cumpărătorul să iasă din ea. 29 Dacă un om vinde o casă de locuit într-o
cetate înconjurată cu ziduri, să aibă drept de răscumpărare până la împlinirea
unui an de la vânzare; dreptul lui de răscumpărare să ţină un an. 30 Dar dacă
această casă, aşezată într-o cetate înconjurată cu ziduri, nu este răscumpărată
înainte de împlinirea unui an întreg, ea va rămâne de veci cumpărătorului şi
urmaşilor lui; iar în anul de veselie să nu iasă din ea. 31 Casele din sate,
care nu Sunt înconjurate cu ziduri, să fie privite ca ţarini de pământ: ele vor
putea fi răscumpărate, şi cumpărătorul va ieşi din ele în anul de veselie. 32
cât priveşte cetăţile Leviţilor şi casele pe care le vor avea ei în aceste
cetăţi, Leviţii să aibă un drept necurmat de răscumpărare. 33 Cine va cumpăra
de la Leviţi o casă, să iasă în anul de veselie din casa vândută lui şi din
cetatea în care o avea; căci casele din cetăţile Leviţilor Sunt averea lor în
mijlocul copiilor lui Israel. 34 Ogoarele aşezate în jurul cetăţilor
Leviţilor nu se vor putea vinde; căci ei le vor stăpâni de veci. 35 Dacă
fratele tău sărăceşte, şi nu mai poate munci lângă tine, să-l sprijineşti, fie
ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască împreună cu tine. 36 Să nu iei de
la el nici dobîndă nici camătă: să te temi de Dumnezeul tău, şi fratele tău să
trăiască împreună cu tine. 37 Să nu-i împrumuţi banii tăi cu dobîndă, şi să
nu-i împrumuţi merindele tale pe camătă. 38 Eu Sunt Domnul, Dumnezeul tău,
care v-am scos din ţara Egiptului, ca să vă dau ţara Canaanului, ca să fiu
Dumnezeul vostru. 39 Dacă fratele tău sărăceşte lângă tine, şi se vinde ţie,
să nu-l pui să-ţi facă muncă de rob. 40 Ci să fie la tine ca un om tocmit cu
ziua, ca un venetic; să stea în slujba ta până la anul de veselie. 41 Atunci
să iasă de la tine, el şi copiii lui care vor fi cu el, şi să se întoarcă în
familia lui, la moşia părinţilor lui. 42 Căci ei Sunt slujitorii Mei pe care
i-am scos din ţara Egiptului; să nu fie vânduţi cum se vând robii. 43 Să nu-l
stăpâneşti cu asprime, şi să te temi de Dumnezeul tău. 44 Dacă vrei să ai
robi şi roabe, să-i iei de la neamurile care vă înconjoară; de la ele să
cumpăraţi robi şi roabe. 45 Veţi putea să-i cumpăraţi şi dintre copiii
străinilor care vor locui la tine, şi din familiile lor pe care le vor naşte în
ţara voastră; ei vor fi averea voastră. 46 Îi puteţi lăsa moştenire copiilor
voştri după voi, ca pe o moşie; şi puteţi să-i ţineţi astfel robi pe veci. Dar
cât despre fraţii voştri, copiii lui Israel, nici unul din voi să nu stăpânească
pe fratele său cu asprime. 47 Dacă un străin sau un venetic se îmbogăţeşte,
şi fratele tău sărăceşte lângă el, şi se vinde străinului care locuieşte la tine
sau vreunuia din familia străinului, 48 el să aibă dreptul de răscumpărare,
după ce se va fi vândut: unul din fraţii lui să poată să-l răscumpere. 49
Unchiul lui sau fiul unchiului lui sau una din rudele lui de aproape, va putea
să-l răscumpere; sau, dacă are mijloace, să se răscumpere singur. 50 Să facă
socoteala cu cel ce l-a cumpărat, din anul când s-a vândut până în anul de
veselie; şi preţul de plătit va atîrna de numărul anilor, care vor fi preţuiţi
ca ai unui om tocmit cu plată. 51 Dacă mai Sunt încă mulţi ani până la anul
de veselie, îşi va plăti răscumpărarea după preţul anilor acelora şi să-l scadă
din preţul cu care a fost cumpărat; 52 dacă mai rămân puţini ani până la anul
de veselie, să le facă socoteala, şi să-şi plătească răscumpărarea după aceşti
ani. 53 Să fie la el ca unul tocmit cu anul; şi acela la care va fi, să nu se
poarte cu asprime cu el sub ochii tăi. 54 Iar dacă nu este răscumpărat în
nici unul din aceste feluri, să iasă de la el în anul de veselie, el şi copiii
lui care vor fi împreună cu el. 55 Căci copiii lui Israel Sunt robii Mei; ei
Sunt robii Mei pe care i-am scos din ţara Egiptului. Eu Sunt Domnul, Dumnezeul
vostru.
Levitic 26
1 Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stâlp de
aducere aminte; să nu puneţi în ţara voastră nici o piatră împodobită cu
chipuri, ca să vă închinaţi înaintea ei; căci Eu Sunt Domnul, Dumnezeul
vostru. 2 Să păziţi Sabatele Mele, şi să cinstiţi locaşul Meu cel Sfânt. Eu
Sunt Domnul. 3 Dacă veţi urma legile Mele, dacă veţi păzi poruncile Mele şi
le veţi împlini, 4 vă voi trimite ploi la vreme, pământul îşi va da roadele,
şi pomii de pe câmp îşi vor da rodurile. 5 Abea veţi treiera grâul, şi veţi
începe culesul viei, şi culesul viei va ţine până la semănătură; veţi avea pâine
din belşug, veţi mânca şi vă veţi sătura şi veţi locui fără frică în ţara
voastră. 6 Voi da pace în ţară, şi nimeni nu vă va tulbura somnul; voi face
să piară din ţară fiarele sălbatice, şi sabia nu va trece prin ţara
voastră. 7 Veţi urmări pe vrăjmaşii voştri, şi ei vor cădea ucişi de sabie
înaintea voastră. 8 Cinci din voi vor urmări o sută, şi o sută din voi vor
urmări zece mii, şi vrăjmaşii voştri vor cădea ucişi de sabie înaintea
voastră. 9 Eu Mă voi întoarce spre voi, vă voi face să creşteţi, vă voi
înmulţi, şi Îmi voi ţine legământul Meu cu voi. 10 Veţi mânca din roadele
cele vechi, şi veţi scoate afară pe cele vechi, ca să faceţi loc celor
noi. 11 Îmi voi aşeza locaşul Meu în mijlocul vostru, şi sufletul Meu nu vă
va urî. 12 Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi voi
veţi fi poporul Meu. 13 Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am scos din
ţara Egiptului, care v-am scos din robie; Eu am rupt legăturile jugului vostru,
şi v-am făcut să mergeţi cu capul ridicat. 14 Dar dacă nu Mă ascultaţi şi nu
împliniţi toate aceste porunci, 15 dacă nesocotiţi legile Mele, şi dacă
sufletul vostru urăşte rânduielile Mele, aşa încît să nu împliniţi toate
poruncile Mele şi să rupeţi legământul Meu, 16 iată ce vă voi face atunci.
Voi trimite peste voi groaza, lingoarea şi frigurile, care vor face să vi se
stingă ochii, şi să piară viaţa din voi. Sămânţa o veţi semăna în zădar, căci o
vor mânca vrăjmaşii voştri. 17 Îmi voi întoarce Faţa împotriva voastră, şi
veţi fi bătuţi şi veţi fugi dinaintea vrăjmaşilor voştri; cei ce vă urăsc vă vor
subjuga, şi veţi fugi fără să fiţi urmăriţi chiar. 18 Dacă, cu toate acestea,
nu Mă veţi asculta, vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele
voastre. 19 Voi frânge mândria puterii voastre, voi face ca deasupra voastră
cerul să fie din fier, şi pământul din aramă. 20 Vi se va istovi puterea fără
folos: pământul vostru nu-şi va da roadele, şi pomii de pe pământ nu-şi vor da
rodurile. 21 Dacă şi după aceasta vă veţi împotrivi, şi nu veţi voi să Mă
ascultaţi, vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre. 22 Voi
trimite împotriva voastră fiarele de pe câmp, care vă vor lăsa fără copii, vă
vor nimici vitele, şi vă vor împuţina; aşa că vă vor rămâne drumurile
pustii. 23 Dacă pedepsele acestea nu vă vor îndrepta, şi dacă vă veţi
împotrivi Mie, 24 Mă voi împotrivi şi Eu vouă, şi vă voi lovi de şapte ori
mai mult pentru păcatele voastre. 25 Voi face să vină împotriva voastră
sabie, care va răzbuna călcarea legământului Meu; şi când vă veţi strânge în
cetăţile voastre, voi trimite ciuma în mijlocul vostru, şi veţi fi daţi în
mâinile vrăjmaşului. 26 Când vă voi trimite lipsă de pâine, zece femei vă vor
coace pâine într-un singur cuptor, şi vi se va da pâinea cu cântarul; veţi
mânca, dar nu vă veţi sătura. 27 Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta,
şi dacă vă veţi împotrivi Mie, 28 Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mânie, şi vă
voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre. 29 Veţi mânca până
şi carnea fiilor voştri, veţi mânca până şi carnea fiicelor voastre. 30 Vă
voi nimici înălţimile pentru jertfă, vă voi dărîma stâlpii închinaţi soarelui,
voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile moarte ale idolilor voştri,
şi sufletul Meu vă va urî. 31 Vă voi lăsa cetăţile pustii, vă voi pustii
locaşurile sfinte, şi nu voi mai mirosi mirosul plăcut al tămâii voastre. 32
Voi pustii ţara, aşa că vrăjmaşii voştri care o vor locui vor rămâne încremeniţi
văzând-o. 33 Vă voi împrăştia printre neamuri, şi voi scoate sabia după voi.
Ţara voastră va fi pustiită, şi cetăţile voastre vor rămâne pustii. 34 Atunci
ţara se va bucura de Sabatele ei, tot timpul cât va fi pustiită şi cât veţi fi
în ţara vrăjmaşilor voştri; atunci ţara se va odihni, şi se va bucura de
Sabatele ei. 35 Tot timpul cât va fi pustiită, va avea odihna pe care n-o
avusese în anii voştri de Sabat, când o locuiaţi. 36 În inima acelora dintre
voi care vor mai rămâne în viaţă, în ţara vrăjmaşilor lor, voi băga frica; şi îi
va urmări până şi foşnetul unei frunze suflate de vânt; vor fugi ca de sabie, şi
vor cădea fără să fie urmăriţi. 37 Se vor prăvăli unii peste alţii ca
înaintea săbiei, fără să fie urmăriţi. Nu veţi putea să staţi în picioare în
faţa vrăjmaşilor voştri; 38 veţi pieri printre neamuri, şi vă va mânca ţara
vrăjmaşilor voştri. 39 Iar pe aceia dintre voi care vor mai rămâne în viaţă,
îi va apuca durerea pentru fărădelegile lor, în ţara vrăjmaşilor lor; îi va
apuca durerea şi pentru fărădelegile părinţilor lor. 40 Îşi vor mărturisi
fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, călcările de lege pe care le-au
săvârşit faţă de Mine, şi împotrivirea cu care Mi s-au împotrivit, păcate din
pricina cărora 41 şi Eu M-am împotrivit lor, şi i-am adus în ţara vrăjmaşilor
lor. Şi atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri, şi vor plăti datoria
fărădelegilor lor. 42 Atunci Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Iacov,
Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Isaac şi de legământul Meu cu Avraam,
şi Îmi voi aduce aminte de ţară. 43 Ţara însă va trebui să fie părăsită de
ei, şi se va bucura de Sabatele ei în timpul când va rămâne pustiită departe de
ei; şi ei vor plăti datoria fărădelegilor lor, pentru că au nesocotit poruncile
Mele, şi pentru că sufletul lor a urât legile Mele. 44 Dar, şi când vor fi în
ţara vrăjmaşilor lor, nu-i voi lepăda de tot, şi nu-i voi urî până acolo încît
să-i nimicesc de tot, şi să rup legământul Meu cu ei; căci Eu Sunt Domnul,
Dumnezeul lor. 45 Ci Îmi voi aduce aminte spre binele lor de vechiul
legământ, prin care i-am scos din ţara Egiptului, în faţa neamurilor, ca să fiu
Dumnezeul lor. Eu Sunt Domnul.” 46 Acestea Sunt rânduielile, poruncile şi
legile pe care le-a statornicit Domnul între El şi copiii lui Israel, pe muntele
Sinai, prin Moise.
Levitic 27
1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel, şi
spune-le: 2 „Când se vor face juruinţe Domnului, dacă e vorba de oameni, ei
să fie ai Domnului, după preţuirea ta. 3 Iar preţuirea pe care o vei face
unui bărbat de la douăzeci până la şaizeci de ani, să fie de cincizeci de sicli
din argint, după siclul Sfântului locaş: 4 dacă este femeie, preţuirea să fie
de treizeci de sicli. 5 de la cinci până la douăzeci de ani, preţuirea să fie
de douăzeci de sicli pentru un băiat, şi de zece sicli pentru o fată. 6 de la
o lună până la cinci ani, preţuirea să fie de cinci sicli din argint pentru un
băiat, şi de trei sicli din argint pentru o fată. 7 De la şaizeci de ani în
sus, preţuirea să fie de cincisprezece sicli pentru un bărbat, şi de zece sicli
pentru o femeie. 8 Dacă cel ce a făcut juruinţa este prea sărac ca să
plătească preţuirea aceasta făcută de tine, să-l aducă la preot, să-l
preţuiască; şi preotul să facă o preţuire potrivit cu mijloacele omului
aceluia. 9 Dacă este vorba de dobitoacele care pot fi aduse ca jertfă
Domnului, orice dobitoc care se va da Domnului, va fi ceva Sfânt. 10 Să nu-l
schimbe, şi să nu pună unul rău în locul unuia bun, nici unul bun în locul unuia
rău; dacă s-ar întâmpla să se înlocuiască un dobitoc cu altul, şi unul şi
celălalt va fi Sfânt. 11 Dacă este vorba de dobitoacele necurate, care nu pot
fi aduse ca jertfă Domnului, să aducă dobitocul la preot, 12 care-i va face
preţuirea după cum va fi bun sau rău, şi va rămâne la preţuirea preotului. 13
Dacă vrea să-l răscumpere, să mai adauge o cincime la preţuirea lui. 14 Dacă
cineva îşi închină Domnului casa, hărăzind-o Domnului ca un dar Sfânt, preotul
să-i facă preţuirea după cum va fi bună sau rea, şi să rămână la preţuirea
făcută de preot. 15 Dacă cel ce şi-a închinat Domnului casa, vrea s-o
răscumpere, să adauge o cincime la preţul preţuirii ei, şi va fi a lui. 16
Dacă cineva închină Domnului un ogor din moşia lui, preţuirea ta să fie după
câtimea de sămânţă pe care o dă, şi anume cincizeci de sicli din argint pentru
un omer de sămânţă de orz. 17 Dacă îşi închină Domnului ogorul, cu începere
chiar din anul de veselie, să rămână la preţuirea ta; 18 dar dacă îşi închină
Domnului ogorul după anul de veselie, atunci preotul să-i socotească preţul după
numărul anilor care mai rămân până la anul de veselie, şi să-l scadă din
preţuirea ta. 19 Dacă cel ce şi-a închinat Domnului ogorul, vrea să-l
răscumpere, atunci să mai adauge o cincime la argintul preţuit de tine, şi
ogorul să rămână al lui. 20 Dacă nu-şi răscumpără ogorul, şi-l vinde altui
om, nu va mai putea fi răscumpărat. 21 Şi când va ieşi cumpărătorul din el la
anul de veselie, ogorul acela să fie închinat Domnului, ca ogor hărăzit Lui; să
fie moşia preotului. 22 Dacă cineva închină Domnului un ogor cumpărat de el,
care nu face parte din moşia lui, 23 preotul să-i socotească preţul după cât
face preţuirea până la anul de veselie, şi omul acela să plătească în aceeaşi zi
preţul Hotărât de tine, ca lucru închinat Domnului. 24 În anul de veselie,
ogorul să se întoarcă la acela de la care fusese cumpărat şi din moşia căruia
făcea parte. 25 Toate preţuirile să se facă în sicli Sfântului locaş: siclul
are douăzeci de ghere. 26 Nimeni nu va putea să închine Domnului pe
întâiul-născut din vita lui, care chiar este al Domnului ca întâi-născut; fie
bou, fie miel, este al Domnului. 27 Dacă este vorba însă de un dobitoc
necurat, să-l răscumpere cu preţul preţuit de tine, mai adăugând încă o cincime;
dacă nu este răscumpărat, să fie vândut după preţuirea ta. 28 Tot ce va dărui
un om Domnului prin făgăduinţă, din ce are, nu va putea nici să se vândă, nici
să se răscumpere: fie om, fie dobitoc, fie un ogor din moşia lui; tot ce va fi
dăruit Domnului prin făgăduinţă, va fi un lucru preaSfânt pentru Domnul. 29
Nici un om închinat Domnului prin făgăduinţă nu va putea fi răscumpărat, ci va
fi omorât. 30 Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din
rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului. 31 Dacă vrea
cineva să răscumpere ceva din zeciuiala lui, să mai adauge o cincime. 32
Orice zeciuială din cirezi şi din turme, din tot ce trece sub toiag, să fie o
zeciuială închinată Domnului. 33 Să nu se cerceteze dacă dobitocul este bun
sau rău, şi să nu se schimbe; dacă se înlocuieşte un dobitoc cu un altul, şi
unul şi celălalt va fi Sfânt, şi nu vor putea fi răscumpăraţi”. 34 Acestea
Sunt poruncile pe care le-a dat lui Moise Domnul pentru copiii lui Israel, pe
muntele Sinai.
|
Serviciile de Închinare
Duminica
Rugaciune: 10:00-11:00
Serviciu divin: 11:00-12:00
Copii şi tineri: 18:00-19:00
Serviciu divin: 19:00-20:00
Miercuri
Rugaciune: 18:00-19:00
Studiu Biblic: 19:00-19:30
Vineri
Repetiţii de cor: 17:00-18:30
Sâmbăta
Întâlnire tineret: 18:00-20:00
|
|