|
Neemia 1
1 Istorisirea lui Neemia, fiul lui Hacalia. În luna Chişleu, în al
douăzecilea an, pe când eram în capitala Susa, 2 a venit Hanani, unul din
fraţii mei, şi cîţiva oameni din Iuda. I-am întrebat despre Iudeii scăpaţi care
mai rămăseseră din robie, şi despre Ierusalim. 3 Ei mi-au răspuns: „Cei ce au
mai rămas din robie Sunt acolo în ţară, în cea mai mare nenorocire şi ocară;
zidurile Ierusalimului Sunt dărîmate, şi porţile Sunt arse de foc.” 4 Când am
auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plâns, şi m-am jelit multe zile. Am
postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor, 5 şi am zis: „Doamne,
Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu care ţii legământul Tău
şi eşti plin de îndurare faţă de cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! 6
Să ia aminte urechea Ta şi ochii să-Ţi fie deschişi: ascultă rugăciunea pe care
ţi-o face robul Tău acum, zi şi noapte, pentru robii Tăi copiii lui Israel,
mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta;
căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit. 7 Te-am supărat, şi n-am păzit
poruncile Tale, legile şi orânduirile pe care le-ai dat robului Tău Moise. 8
Adu-Ţi aminte de cuvintele acestea pe care le-ai dat robului Tău Moise să le
spună: „Când veţi păcătui, vă voi risipi printre popoare; 9 dar dacă vă veţi
întoarce la Mine, şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci,
chiar dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo vă
voi aduna şi vă voi aduce iarăşi în locul pe care l-am ales ca să locuiască
Numele Meu acolo.” 10 Ei Sunt robii Tăi şi poporul Tău pe care l-ai
răscumpărat prin puterea Ta cea mare şi prin mâna Ta cea tare. 11 Ah! Doamne,
să ia aminte urechea Ta la rugăciunea robului Tău, şi la rugăciunea robilor Tăi,
care vor să se teamă de Numele Tău! Dă astăzi izbîndă robului Tău, şi fă-l să
capete trecere înaintea omului acestuia!” Pe atunci eram paharnicul
împăratului.
Neemia 2
1 În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul
era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem
trist înaintea lui. 2 Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuşi
nu eşti bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-a apucat o
mare frică, 3 şi am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veac! Cum să
n-am faţa tristă, când cetatea în care Sunt mormintele părinţilor mei este
nimicită şi porţile ei Sunt arse de foc?” 4 Şi împăratul mi-a zis: „Ce ceri?”
Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor, 5 şi am răspuns împăratului: „Dacă
găseşte cu cale împăratul, şi dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda,
la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.” 6 Împăratul,
lângă care şedea şi împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cît va ţine călătoria ta, şi
când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, şi i-am
Hotărât o vreme. 7 Apoi am zis împăratului: „Dacă găseşte împăratul cu cale,
să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec
şi să intru în Iuda, 8 şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii
împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuiei de lângă
casă, pentru zidul cetăţii, şi pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a
dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine. 9
M-am dus la dregătorii de dincolo de Râu, şi le-am dat scrisorile împăratului,
care pusese să mă însoţească nişte mai mari ai oastei şi nişte călăreţi. 10
Sanhalat, Horonitul, şi Tobia, slujitorul Amonit, când au auzit lucrul acesta,
nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel. 11
Am ajuns la Ierusalim, şi am rămas acolo trei zile. 12 După aceea m-am sculat
noaptea cu cîţiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în
inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nici o altă vită, în afară de vita
pe care călăream. 13 Am ieşit noaptea pe poarta văii, şi m-am îndreptat spre
izvorul balaurului şi spre poarta gunoiului, uitându-mă cu băgare de seamă la
zidurile dărîmate ale Ierusalimului şi la porţile lui arse de foc. 14 Am
trecut pela poarta izvorului şi pela iazul împăratului, şi nu era loc pe unde să
treacă vita care era sub mine. 15 M-am suit noaptea pe la pârâu, şi m-am
uitat iarăşi, cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe poarta văii, şi
astfel m-am întors. 16 Dregătorii nu ştiau unde fusesem, şi ce făceam. Până
în clipa aceea nu spusesem nimic Iudeilor, nici preoţilor, nici mai marilor,
nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi. 17 Le-am zis
atunci: „Vedeţi starea nenorocită în care Suntem! Ierusalimul este dărîmat, şi
porţile Sunt arse de foc. Veniţi să zidim iarăşi zidul Ierusalimului, şi să nu
mai fim de ocară!” 18 Şi le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu
fusese peste mine, şi ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne
sculăm, şi să zidim!” Şi s-au întărit în această Hotărâre bună. 19 Sanbalat,
Horonitul, Tobia, slujitorul Amonit, şi Gheşem, Arabul, fiind înştiinţaţi, şi-au
bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Ei au zis: „Ce faceţi voi acolo? Vă
răsculaţi împotriva împăratului?” 20 Şi eu le-am răspuns: „Dumnezeul
cerurilor ne va da izbînda. Noi, robii Săi, ne vom scula şi vom zidi; dar voi,
n-aveţi nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.”
Neemia 3
1 Marele preot Eliaşib s-a sculat împreună cu fraţii săi, preoţii, şi au
zidit poarta oilor. Au sfinţit-o, şi i-au pus uşile; au sfinţit-o de la turnul
Mea, până la turnul lui Hananeel. 2 Alături de Eliaşib au zidit şi oamenii
din Ierihon; alături de el a zidit şi Zacur, fiul lui Imri. 3 Fiii lui Senaa
au zidit poarta peştilor. Au acoperit-o cu scânduri, şi i-au pus uşile,
încuietorile şi zăvoarele. 4 Alături de ei a lucrat la dregerea zidului
Meremot, fiul lui Urie, fiul lui Hacoţ; alături de ei a lucrat Meşulam, fiul lui
Berechia, fiul lui Meşezabeel; alături de ei a lucrat Ţadoc, fiul lui
Baana; 5 alături de ei au lucrat Tecoiţii, ai căror fruntaşi nu s-au supus în
slujba Domnului. 6 Ioiada, fiul lui Paseah, şi Meşulam, fiului lui Besodia,
au dres poarta cea veche. Au acoperit-o cu scânduri, şi i-au pus uşile,
încuietorile şi zăvoarele. 7 Alături de ei au lucrat Melatia, Gabaonitul,
Iadon, Meronotitul, şi oamenii din Gabaon şi Miţpa, până la scaunul dregătorului
de dincoace de râul Eufrat; 8 alături de ei a lucrat Uziel, fiul lui Harhaia,
dintre argintari, şi alături de el a lucrat Hanania, dintre făcătorii de mir. Au
întărit Ierusalimul până la zidul cel lat. 9 Alături de ei a lucrat Refaia,
fiul lui Hur, care era mai mare peste jumătate din ţinutul Ierusalimului. 10
Alături de ei a lucrat, în faţa casei sale, Iedaia, fiul lui Harumaf, şi alături
de el a lucrat Hatuş, fiul lui Haşabnia. 11 O altă parte a zidului şi turnul
cuptoarelor au fost drese de Malchia, fiul lui Harim, şi de Haşub, fiul lui
Pahat-Moab. 12 Alături de ei a lucrat, cu fetele sale, Şalum, fiul lui
Haloheş, mai marele peste jumătate din ţinutul Ierusalimului. 13 Hanun şi
locuitorii Zanoahului au dres poarta văii. Au zidit-o, şi i-au pus uşile,
încuietorile şi zăvoarele. Ei au făcut o mie de coţi de zid până la poarta
gunoiuluui. 14 Malchia, fiul lui Recab, mai marele peste ţinutul
Bet-Hacheremului, a dres poarta gunoiului. A zidit-o, şi i-a pus uşile,
încuietorile şi zăvoarele. 15 Şalun, fiul lui Col-Hoze, mai marele peste
ţinutul Miţpa, a dres poarta izvorului. A zidit-o, a acoperit-o cu scânduri, şi
i-a pus uşile, încuietorile şi zăvoarele. A făcut zidul iazului Siloe lângă
grădina împăratului, până la treptele care pogoară din cetatea lui David. 16
După el Neemia, fiul lui Azbuc, mai marele peste jumătate din ţinutul
Bet-Ţurului, a lucrat la dregerea zidului până în faţa mormintelor lui David,
până la iazul care fusese zidit, şi până la casa vitejilor. 17 După el au
lucrat Leviţii, Rehum, fiul lui Bani, şi alături de el a lucrat, pentru ţinutul
său, Haşabia, mai marele peste jumătate din ţinutul Cheila. 18 După el au
lucrat fraţii lor, Bavai, fiul lui Henadad, mai marele peste jumătate din
ţinutul Cheila; 19 şi alături de el Ezer, fiul lui Iosua, mai marele Miţpei,
a dres o altă parte a zidului, în faţa suişului casei armelor, în unghi. 20
După el Baruc, fiul lui Zabai, a dres cu râvnă o altă parte, de la unghi până la
poarta casei marelui preot Eliaşib. 21 După el Meremot, fiul lui Urie, fiul
lui Hacoţ, a dres o altă parte, de la poarta casei lui Eliaşib, până la capătul
casei lui Eliaşib. 22 După el au lucrat preoţii din împrejurimile
Ierusalimului. 23 După ei Beniamin şi Haşub au lucrat în dreptul casei lor.
După ei Azaria, fiul lui Maaseia, fiul lui Anania, a lucrat lângă casa
lui. 24 După el Binui, fiul lui Henadad, a dres o altă parte, de la casa lui
Azaria până la unghi şi până la colţ. 25 Palal, fiul lui Uzai, a lucrat în
faţa unghiului şi în faţa turnului de sus care iese înainte din casa
împăratului, lângă curtea temniţei. După el a lucrat Pedaia, fiul lui
Pareoş. 26 Slujitorii Templului, care locuiesc pe deal, au lucrat până în
dreptul porţii apelor, la răsărit, şi până în dreptul turnului care iese în
afară. 27 După el Tecoiţii au dres o altă parte, în dreptul turnului celui
mare, care iese înafară până la zidul dealului. 28 Deasupra porţii cailor,
preoţii au lucrat fiecare înaintea casei lui. 29 După ei Ţadoc, fiul lui
Imer, a lucrat înaintea casei lui. După el a lucrat Şemaia, fiul lui Şecania,
păzitorul porţii de la răsărit. 30 După el Hanania, fiul lui Şelemia, şi
Hanun, al şaselea fiu al lui Ţalaf, au dres o altă parte a zidului. După ei
Meşulam, fiul lui Berechia, a lucrat în faţa odăii lui. 31 După el Malchia,
dintre argintari, a lucrat până la casele slujitorilor Templului şi
negustorilor, în dreptul porţii Mifcad, şi până la odaia de sus din colţ. 32
Argintarii şi negustorii au lucrat între odaia de sus din colţ şi poarta
oilor.
Neemia 4
1 Când a auzit Sanbalat că zidim iarăşi zidul, s-a mâniat şi s-a supărat
foarte tare. Şi-a bătut joc de Iudei, 2 şi a zis înaintea fraţilor săi şi
înaintea ostaşilor Samariei: „La ce lucrează aceşti Iudei neputincioşi? Oare vor
fi lăsaţi să lucreze? Oare vor jertfi? Oare vor isprăvi? Oare vor da ei viaţă
unor pietre înmormântate sub mormane de praf şi arse de foc?” 3 Tobia,
Amonitul, era lângă el şi a zis: „Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le
va dărîma zidul lor din piatră.” 4 „Ascultă, Dumnezeul nostru, cum Suntem
batjocoriţi! Fă să cadă ocările lor asupra capului lor, şi dă-i pradă pe un
pământ unde să fie robi. 5 Nu le ierta fărădelegea, şi păcatul lor să nu fie
şters dinaintea Ta; căci au necăjit pe cei ce zidesc.” 6 Am zidit zidul, care
a fost isprăvit pretutindeni până la jumătate din înălţimea lui. Şi poporul
lucra cu inimă. 7 Dar Sanbalat, Tobia, Arabii, Amoniţii şi Asdodiţii, s-au
supărat foarte tare când au auzit că dregerea zidurilor înainta şi că spărturile
începeau să se astupe. 8 S-au unit toţi împreună ca să vină împotriva
Ierusalimului, şi să-i facă stricăciuni. 9 Ne-am rugat Dumnezeului nostru, şi
am pus o strajă zi şi noapte ca să ne apere împotriva loviturilor lor. 10
Însă Iuda zicea: „Puterile celor ce duc poverile slăbesc, şi dărîmăturile Sunt
multe; nu vom putea să zidim zidul.” 11 Şi vrăjmaşii noştri ziceau: „Nu vor
şti şi nu vor vedea nimic până vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide şi vom
face astfel să înceteze lucrarea.” 12 Şi Iudeii, care locuiau lângă ei, au
venit de zece ori şi ne-au înştiinţat despre toate locurile pe unde veneau la
noi. 13 De aceea am pus, în locurile cele mai de jos, dinapoia zidului, şi în
locurile tari, poporul pe familii, i-am aşezat pe toţi cu săbiile, suliţele şi
arcurile lor. 14 M-am uitat, şi sculîndu-mă, am zis mai marilor, dregătorilor
şi celuilalt popor: „Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi
înfricoşat, şi luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele
voastre, pentru nevestele voastre, şi pentru casele voastre!” 15 Când au
auzit vrăjmaşii noştri că am fost înştiinţaţi, Dumnezeu le-a nimicit planul, şi
ne-am întors cu toţii la zid, fiecare la lucrarea lui. 16 Din ziua aceea,
jumătate din oamenii mei lucrau, iar celalaltă jumătate era înarmată cu suliţe,
cu scuturi, cu arcuri şi cu platoşe. Căpeteniile erau înapoia întregii case a
lui Iuda. 17 Cei ce zideau zidul, şi cei ce duceau sau încărcau poverile, cu
o mână lucrau, iar cu alta ţineau arma. 18 Fiecare din ei, când lucra, îşi
avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trâmbiţă stătea lângă mine. 19
Am zis mai marilor, dregătorilor, şi celuilalt popor: „Lucrarea este mare şi
întinsă, şi noi Suntem risipiţi pe zid, departe unii de alţii. 20 La sunetul
trâmbiţei, să vă strângeţi la noi, spre locul de unde o veţi auzi. Dumnezeul
nostru va lupta pentru noi.” 21 Aşa făceam lucrarea: jumătate din noi stând
cu suliţa în mână din zorii zilei până la ivirea stelelor. 22 În acelaşi
timp, am mai zis poporului: „Fiecare să petreacă noaptea în Ierusalim cu
slujitorul lui; noaptea să facem de strajă, iar ziua să lucrăm.” 23 Şi nu
ne-am desbrăcat de haine, nici eu, nici fraţii mei, nici slujitorii mei, nici
oamenii de strajă, care erau sub porunca mea. Fiecare se ducea cu armele la
apă.
Neemia 5
1 Din partea oamenilor din popor şi din partea nevestelor lor s-au ridicat
mari plângeri împotriva fraţilor lor Iudei. 2 Unii ziceau: „Noi, fiii noştri
şi fetele noastre, Suntem mulţi; să ni se dea grâu ca să mâncăm şi să
trăim.” 3 Alţii ziceau: „Punem zălog ogoarele, viile şi casele noastre, ca să
avem grâu în timpul foametei.” 4 Alţii ziceau: „Am împrumutat argint punând
zălog ogoarele şi viile noastre pentru birul împăratului. 5 Şi totuşi carnea
noastră este ca şi carnea fraţilor noştri, copiii noştri Sunt ca şi copiii lor;
şi iată, supunem la robie pe fiii noştri şi pe fetele noastre, şi multe din
fetele noastre au şi fost supuse la robie; Suntem fără putere, căci ogoarele şi
viile noastre Sunt ale altora.” 6 M-am supărat foarte tare când le-am auzit
plângerile şi cuvintele acestea. 7 Am Hotărât să mustru pe cei mari şi pe
dregători, şi le-am zis: „Ce! voi împrumutaţi cu camătă fraţilor voştri?” Şi am
strâns în jurul meu o mare mulţime, 8 şi le-am zis: „Noi am răscumpărat, după
puterea noastră, pe fraţii noştri Iudei, vânduţi neamurilor; şi voi să vindeţi
pe fraţii voştri? Şi încă nouă să ne fie vânduţi?” Ei au tăcut, ne având ce să
răspundă. 9 Apoi am zis: „Ce faceţi voi nu este bine. N-ar trebui să umblaţi
în frica Dumnezeului nostru, ca să nu fiţi de ocara neamurilor vrăjmaşe
nouă? 10 Şi eu, şi fraţii mei şi slujitorii mei, le-am împrumutat argint şi
grâu. Să le lăsăm, deci, datoria aceasta! 11 Daţi-le înapoi astăzi ogoarele,
viile, măslinii şi casele, şi a suta parte din argintul, din grâul, din mustul
şi din untdelemnul pe care l-aţi cerut de la ei ca dobîndă.” 12 Ei au
răspuns: „Le vom da înapoi, şi nu le vom cere nimic, vom face cum ai zis.”
Atunci am chemat pe preoţi, înaintea cărora i-am pus să jure că îşi vor ţine
cuvântul. 13 Şi mi-am scuturat mantaua, zicând: „Aşa să scuture Dumnezeu
afară din Casa Lui şi de averile lui pe orice om care nu-şi va ţine cuvântul, şi
aşa să fie scuturat omul acela şi lăsat cu mâinile goale!” Toată adunarea a zis:
„Amin.” Şi au lăudat pe Domnul. Şi poporul s-a ţinut de cuvânt. 14 Din ziua
când m-a pus împăratul dregător peste ei în ţara lui Iuda, de la al douăzecilea
an până la al treizeci şi doilea an al împăratului Artaxerxe, timp de
doisprezece ani, nici eu, nici fraţii mei n-am trăit din veniturile cuvenite
dregătorului. 15 Înainte de mine, cei dintâi dregători împovărau poporul, şi
luau de la el pâine şi vin, în afară de cei patruzeci de sicli din argint; chiar
şi slujitorii lor apăsau poporul. Eu n-am făcut aşa, din frică de
Dumnezeu. 16 Ba, mai mult, am lucrat la dregerea zidului acestuia, n-am
cumpărat nici un ogor, şi toţi slujitorii mei erau la lucru. 17 Aveam la masă
o sută cincizeci de oameni, Iudei şi dregători, în afară de cei ce veneau la noi
din neamurile deprimprejur. 18 Mi se pregătea în fiecare zi un bou, şase
berbeci aleşi, şi păsări, şi la fiecare zece zile se pregătea din belşug tot
vinul care era de trebuinţă. Cu toate acestea, n-am cerut veniturile cuvenite
dregătorului, pentru că lucrările apăsau greu asupra poporului acestuia. 19
Adu-Ţi aminte de mine, spre bine, Dumnezeule, pentru tot ce am făcut pentru
poporul acesta!
Neemia 6
1 Nu pusesem încă uşile porţilor când Sanbalat, Tobia, Gheşem, Arabul, şi
ceilalţi vrăjmaşi ai noştri au auzit că zidisem zidul şi că n-a mai rămas nici o
spărtură. 2 Atunci Sanbalat şi Gheşem au trimis să-mi spună: „Vino, şi să ne
întâlnim în satele din valea Ono. Îşi puseseră de gând să-mi facă rău. 3
Le-am trimis soli cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot
să mă pogor; cât timp l-aş lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta.” 4 Mi-au
făcut în patru rânduri aceeaşi cerere, şi le-am dat acelaşi răspuns. 5
Sanbalat mi-a trimis solia aceasta a cincea oară prin slujitorul său, care ţinea
în mână o scrisoare deschisă. 6 În ea era scris: „Se răspândeşte zvonul
printre popoare, şi Gaşmu spune că tu şi Iudeii aveţi de gând să vă răsculaţi,
şi că în acest scop zideşti zidul. Se zice că tu vei ajunge împăratul lor, 7
şi că ai pus chiar prooroci, ca să te numească la Ierusalim împărat al lui Iuda.
Şi acum lucrurile acestea vor ajunge la cunoştinţa împăratului. Vino, deci, şi
să ne sfătuim împreună.” 8 Am trimis următorul răspuns lui Sanbalat: „Ce ai
spus tu în scrisoare nu este; tu de la tine le născoceşti!” 9 Toţi oamenii
aceştia voiau să ne înfricoşeze, şi îşi ziceau: „Li se va muia inima, şi
lucrarea nu se va face.” Acum, Dumnezeule, întăreşte-mă! 10 M-am dus la
Şemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel. El se închisese şi a zis: „Haide
împreună în Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, şi să închidem uşile
Templului: căci vin să te omoare, şi au să vină noaptea să te omoare.” 11 Eu
am răspuns: „Un om ca mine să fugă? Şi care om ca mine ar putea să intre în
Templu şi să trăiască? Nu voi intra!” 12 Şi am cunoscut că nu Dumnezeu îl
trimitea. Ci a proorocit aşa pentru mine, fiindcă Sanbalat şi Tobia îi dăduseră
argint. 13 Şi câştigându-l astfel, nădăjduiau că am să mă tem, şi că am să
urmez sfaturile lui şi să fac un păcat. Ei s-ar fi folosit de această atângere a
bunului meu nume, ca să mă umple de ocară. 14 Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, de
Tobia şi de Sanbalat, şi de faptele lor! Adu-Ţi aminte şi de Noadia, proorociţa,
şi de ceilalţi prooroci care căutau să mă sperie! 15 Zidul a fost isprăvit în
a douăzeci şi cincea zi a lunii Elul, în cincizeci şi două de zile. 16 Când
au auzit toţi vrăjmaşii noştri, s-au temut toate popoarele dimprejurul nostru;
s-au smerit foarte mult, şi au cunoscut că lucrarea se făcuse prin voia
Dumnezeului nostru. 17 În vremea aceea erau unii fruntaşi din Iudeia, care
trimiteau deseori scrisori lui Tobia şi primeau şi ei scrisori de la el. 18
Căci mulţi din Iuda erau legaţi cu el prin jurământ, pentru că era ginerile lui
Şecania, fiul lui Arah, şi fiul său Iohanan luase pe fata lui Meşulam, fiul lui
Berechia. 19 Vorbeau bine de el chiar în faţa mea, şi-i spuneau cuvintele
mele. Tobia trimitea scrisori ca să mă înfricoşeze.
Neemia 7
1 După ce s-a zidit zidul şi am pus uşile porţilor, au fost puşi în slujbele
lor uşierii, cântăreţii şi Leviţii. 2 Am poruncit fratelui meu Hanani, şi lui
Hanania, căpetenia cetăţuii Ierusalimului, om care întrecea pe mulţi prin
credincioşia şi prin frica lui de Dumnezeu, 3 şi le-am zis: „Să nu se
deschidă porţile Ierusalimului înainte de căldura soarelui, şi uşile să fie
închise cu încuietorile, în faţa voastră. Locuitorii Ierusalimului să facă de
strajă, fiecare la locul lui, înaintea casei lui.” 4 Cetatea era încăpătoare
şi mare, dar popor era puţin în ea, şi casele nu erau zidite. 5 Dumnezeul meu
mi-a pus în inimă gândul să adun pe mai mari, pe dregători şi poporul, ca să-i
număr. Am găsit o carte cu spiţele de neam ale celor ce se suiseră întâi din
robie, şi am văzut scris în ea cele ce urmează. 6 Iată pe cei din ţară care
s-au întors din robie, din aceia pe care îi luase robi Nebucadneţar, împăratul
Babilonului, şi care s-au întors la Ierusalim şi în Iuda, fiecare în cetatea
lui. 7 Au plecat cu Zorobabel, Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani,
Mardoheu, Bilşan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana. Numărul bărbaţilor din poporul
lui Israel: 8 fiii lui Pareoş, două mii o sută şaptezeci şi doi; 9 fiii
lui Şefatia, trei sute şaptezeci şi doi; 10 fiii lui Arah, şase sute
cincizeci şi doi; 11 fiii lui Pahat-Moab, din fiii lui Iosua şi ai lui Ioab,
două mii opt sute optsprezece; 12 fiii lui Elam, o mie două sute cincizeci şi
patru; 13 fiii lui Zatu, opt sute patruzeci şi cinci; 14 fiii lui Zacai,
şapte sute şasezeci; 15 fiii lui Binui, şase sute patruzeci şi opt; 16
fiii lui Bebai, şase sute douăzeci şi opt; 17 fiii lui Azgad, două mii trei
sute douăzeci şi doi; 18 fiii lui Adonicam, şase sute şaizeci şi şapte; 19
fiii lui Bigvai, două mii şaizeci şi şapte; 20 fiii lui Adin, şase sute
cincizeci şi cinci; 21 fiii lui Ater, din familia lui Ezechia, nouăzeci şi
opt; 22 fiii lui Haşum, trei sute douăzeci şi opt; 23 fiii lui Beţai, trei
sute douăzeci şi patru; 24 fiii lui Harif, o sută doisprezece; 25 fiii lui
Gabaon, nouăzeci şi cinci; 26 oamenii din Betleem şi din Netofa, o sută
optzeci şi opt; 27 oamenii din Anatot, o sută douăzeci şi opt; 28 oamenii
din Bet-Azmavet, patruzeci şi doi; 29 oamenii din Chiriat-Iearim, din Chefira
şi din Beerot, şapte sute patruzeci şi trei; 30 oamenii din Rama şi din
Gheba, şase sute douăzeci şi unu; 31 oamenii din Micmas, o sută douăzeci şi
doi; 32 oamenii din Betel şi din Ai, o sută douăzeci şi trei; 33 oamenii
din celălalt Nebo, cincizeci şi doi; 34 fiii celuilalt Elam, o mie două sute
cincizeci şi patru; 35 fiii lui Harim, trei sute douăzeci; 36 fiii lui
Ierihon, trei sute patruzeci şi cinci; 37 fiii lui Lod, lui Hadid şi lui Ono,
şapte sute douăzeci şi unu; 38 fiii lui Senaa, trei mii nouă sute
treizeci. 39 Preoţi: fiii lui Iedaia, din casa lui Iosua, nouă sute şaptezeci
şi trei; 40 fiii lui Imer, o mie cincizeci şi doi; 41 fiii lui Paşhur, o
mie două sute patruzeci şi şapte; 42 fiii lui Harim, o mie
şaptesprezece. 43 Leviţi: fiii lui Iosua şi lui Cadmiel, din fiii lui Hodva,
şaptezeci şi patru. 44 Cântăreţi: fiii lui Asaf, o sută patruzeci şi
opt. 45 Uşieri: fiii lui Şalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui
Acub, fiii lui Hatita, fiiii lui Şobai, o sută treizeci şi opt. 46 Slujitori
ai Templului: fiii lui Ţiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot, 47 fiii lui
Cheros, fiii lui Sia, fiii lui Padon, 48 fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba,
fiii lui Salmai, 49 fiii lui Hanan, fiii lui Ghidel, fiii lui Gahar, 50
fiii lui Reaia, fiii lui Reţin, fiii lui Necoda, 51 fiii lui Gazam, fiii lui
Uza, fiii lui Paseah, 52 fiii lui Besai, fiii lui Mehunim, fiii lui
Nefişim, 53 fiii lui Bacbuc, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur, 54 fiii lui
Baţlit, fiii lui Mehida, fiii lui Harşa, 55 fiii lui Barcos, fiii lui Sisera,
fiii lui Tamah, 56 fiii lui Neţiah, fiii lui Hatifa. 57 Fiii robilor lui
Solomon: fiii lui Sotai, fiii lui Soferet, fiii lui Perida, 58 fiii lui
Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidel, 59 fiii lui Şefatia, fiii lui Hatil,
fiii lui Pocheret-Haţebaim, fiii lui Amon. 60 Toţi slujitorii Templului şi
fiii robilor lui Solomon: trei sute nouăzeci şi doi. 61 Iată pe cei ce au
plecat din Tel-Melah, din Tel-Harşa, din Cherub-Adon, şi din Imer, şi care n-au
putut să-şi arate casa părintească şi neamul, ca dovadă că erau din
Israel. 62 Fiii lui Delaia, fiii lui Tobia, fiii lui Necoda, şase sute
patruzeci şi doi. 63 Şi dintre preoţi: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoţ, fiii
lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, Galaaditul,
şi a fost numit cu numele lor. 64 Şi-au căutat cartea spiţelor neamului lor,
dar n-au găsit-o. De aceea au fost daţi afară din preoţie, 65 şi dregătorul
le-a spus să nu mănânce din lucrurile prea sfinte până nu va întreba un preot pe
Urim şi Tumim. 66 Adunarea întreagă era de patruzeci şi două de mii trei sute
şaizeci de inşi, 67 în afară de robii şi roabele lor, în număr de şapte mii
trei sute treizeci şi şapte. Printre ei se aflau două sute patruzeci şi cinci de
cântăreţi şi cântăreţe. 68 Aveau şapte sute treizeci şi şase de cai, două
sute patruzeci şi cinci de catîri, 69 patru sute treizeci şi cinci de cămile,
şi şase mii şapte sute douăzeci de măgari. 70 Mulţi din capii de familie au
făcut daruri pentru lucrare. Dregătorul a dat vistieriei o mie de darici din
aur, cincizeci de potire, cinci sute treizeci de veşminte preoţeşti. 71 Capii
de familie au dat în vistieria lucrării douăzeci de mii de darici din aur şi
două mii două sute de mine din argint. 72 Celalt popor a dat douăzeci de mii
de darici din aur, două mii de mine din argint, şi şaizeci şi şapte de veşminte
preoţeşti. 73 Preoţii şi Leviţii, uşierii, cântăreţii, oamenii din popor,
slujitorii Templului şi tot Israelul s-au aşezat în cetăţile lor
Neemia 8
1 Când a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci
tot poporul s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea porţii apelor.
Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul
lui Israel. 2 Şi preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării, alcătuită din
bărbaţi şi femei şi din toţi cei ce erau în stare s-o înţeleagă. Era întâia zi a
lunii a şaptea. 3 Ezra a citit în carte de dimineaţă până la amiază, pe locul
deschis dinaintea porţii apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor
ce erau în stare s-o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la cetirea
cărţii Legii. 4 Cărturarul Ezra stătea pe un scaun din lemn, ridicat cu
prilejul acesta. Lângă el, la dreapta, stăteau Matitia, Şema, Anaia, Urie,
Hilchia şi Maaseia, şi la stânga: Pedaia, Mişael, Malchia, Haşum, Haşbadana,
Zaharia şi Meşulam. 5 Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci
stătea mai sus decât tot poporul. Şi când a deschis-o, tot poporul s-a
sculat. 6 Ezra a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul cel mare, şi tot poporul a
răspuns ridicând mânile: „Amin! Amin!” Şi s-au plecat şi s-au închinat înaintea
Domnului, cu faţa la pământ. 7 Iosua, Bani, Şerebia, Iamin, Acub, Şabetai,
Hodia, Maaseia, Chelita, Azaria, Iozabad, Hanan, Pelaia, şi Leviţii, lămureau
poporului Legea, şi fiecare stătea la locul lui. 8 Ei citeau desluşit în
cartea Legii lui Dumnezeu, şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce
citiseră. 9 Dregătorul Neemia, preotul şi cărturarul Ezra, şi Leviţii care
învăţau pe popor, au zis întregului popor: „Ziua aceasta este închinată
Domnului, Dumnezeului vostru; să nu vă bociţi şi să nu plângeţi!” Căci tot
poporul plângea când a auzit cuvintele Legii. 10 Ei le-au zis: „Duceţi-vă de
mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci, şi trimiteţi câte o parte şi celor
ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru; nu vă
mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră.” 11 Leviţii potoleau pe
tot poporul, zicând: „Tăceţi, căci ziua aceasta este Sfântă; nu vă
mâhniţi!” 12 Şi tot poporul s-a dus să mănânce şi să bea. Şi au trimis câte o
parte şi altora, şi s-au veselit mult. Căci înţeleseseră cuvintele care li se
tîlcuiseră. 13 A doua zi, capii de familie din tot poporul, preoţii şi
Leviţii, s-au strâns la cărturarul Ezra, ca să audă tîlcuirea cuvintelor
Legii. 14 Şi au găsit scris în Lege că Domnul poruncise prin Moise, că fiii
lui Israel trebuie să locuiască în corturi, în timpul sărbătorii lunii a
şaptea. 15 Atunci au trimis să răspândească vestea aceasta în toate cetăţile
lor şi la Ierusalim: „Duceţi-vă la munte şi aduceţi ramuri de măslin, ramuri de
măslin sălbatic, ramuri de mirt, ramuri de finic, şi ramuri de copaci stufoşi,
ca să faceţi corturi, cum este scris.” 16 Atunci poporul s-a dus şi a adus
ramuri, şi au făcut corturi pe acoperişul caselor lor, în curţile lor, în
curţile Casei lui Dumnezeu, pe locul deschis dinaintea porţii apelor şi pe locul
deschis de la poarta lui Efraim. 17 Toată adunarea celor ce se întorseseră
din robie a făcut corturi şi au locuit în aceste corturi. Din vremea lui Iosua,
fiul lui Nun, până în ziua aceasta, nu mai făcuseră copiii lui Israel aşa ceva.
Şi a fost foarte mare veselie. 18 Au citit în cartea Legii lui Dumnezeu în
fiecare zi, din cea dintâi zi până la cea din urmă. Au prăznuit sărbătoarea
şapte zile, şi a fost o adunare de sărbătoare în ziua a opta, cum este
poruncit.
Neemia 9
1 În a douăzeci şi patra zi a aceleiaş luni, copiii lui Israel s-au adunat,
îmbrăcaţi în saci şi presăraţi cu ţărână, pentru ţinerea unui post. 2 Cei ce
erau din neamul lui Israel, despărţindu-se de toţi străinii, au venit şi şi-au
mărturisit păcatele lor şi fărădelegile părinţilor lor. 3 După ce au şezut
jos, au cetit în cartea Legii Domnului, Dumnezeului lor, a patra parte din zi;
şi altă a patra parte din zi şi-au mărturisit păcatele şi s-au închinat înaintea
Domnului, Dumnezeului lor. 4 Iosua, Bani, Cadmiel, Şebania, Buni, Şerebia,
Bani şi Chenani s-au suit pe scaunul Leviţilor şi au strigat cu glas tare către
Domnul, Dumnezeul lor. 5 Şi Leviţii Iosua, Cadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia,
Hodia, Şebania şi Petahia, au zis: „Sculaţi-vă şi binecuvântaţi pe Domnul,
Dumnezeul vostru, din veşnicie în veşnicie! „Binecuvântat să fie Numele Tău cel
slăvit, care este mai presus de orice binecuvântare şi de orice laudă! 6 Tu,
Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi
pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă
tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta. 7 Tu,
Doamne Dumnezeule, ai ales pe Avram, l-ai scos din Ur din Haldeia, şi i-ai pus
numele Avraam. 8 Tu ai găsit inima lui credincioasă înainta Ta, ai făcut
legământ cu el, şi ai făgăduit că vei da seminţei lui ţara Canaaniţilor,
Hetiţilor, Amoriţilor, Fereziţilor, Iebusiţilor şi Ghirgasiţilor. Şi Ţi-ai ţinut
cuvântul, căci eşti drept. 9 Tu ai văzut necazul părinţilor noştri în Egipt,
şi le-ai auzit strigătele la Marea Roşie. 10 Ai făcut semne şi minuni
împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor lui şi împotriva întregului
popor din ţara lui, pentru că ştiai cu câtă îngîmfare se purtaseră faţă de
părinţii noştri, şi Ţi-ai arătat slava Ta cum se vede astăzi. 11 Ai despărţit
marea înaintea lor, şi au trecut pe uscat prin mijlocul mării: dar ai prăbuşit
în adânc, ca o piatră în fundul apelor, pe cei ce-i urmăreau. 12 I-ai
călăuzit ziua printr-un stâlp de nor, şi noaptea printr-un stâlp de foc, care le
lumina drumul pe care aveau să-l urmeze. 13 Te-ai pogorât pe muntele Sinai,
le-ai vorbit din înălţimea cerurilor, şi le-ai dat porunci drepte, legi
adevărate, învăţături şi orânduiri minunate. 14 Le-ai făcut cunoscut Sabatul
Tău cel Sfânt, şi le-ai dat prin robul Tău Moise, porunci, învăţături şi o
lege. 15 Le-ai dat, de la înălţimea cerurilor, pâine, când le era foame, şi
ai scos apă din stâncă, atunci când le era sete. Şi le-ai spus să intre în
stăpânirea ţării pe care jurasei că le-o vei da. 16 Dar părinţii noştri s-au
îngîmfat şi şi-au înţepenit grumazul. N-au urmat poruncile Tale, 17 n-au vrut
să asculte, şi au dat uitării minunile pe care le făcusei pentru ei. Şi-au
înţepenit grumazul; şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se
întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi
milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit, 18 nici
chiar atunci când şi-au făcut un viţel turnat, şi au zis: „Iată Dumnezeul tău
care te-a scos din Egipt!” şi s-au dedat la mari ocări faţă de Tine. 19 În
îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustie, şi stâlpul de nor n-a
încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze
noaptea drumul pe care aveau să-l urmeze. 20 Le-ai dat Duhul Tău cel bun, ca
să-i facă înţelepţi; n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor, şi le-ai dat apă
să-şi potolească setea. 21 Patruzeci de ani, ai avut grijă să-i hrăneşti în
pustie, şi n-au dus lipsă de nimic, hainele nu li s-au învechit, şi picioarele
nu li s-au umflat. 22 Le-ai dat în mână împărăţii şi popoare, ale căror
ţinuturi le-ai împărţit între ei, şi au stăpânit ţara lui Sihon, împăratul
Hesbonului, şi ţara lui Og, împăratul Basanului. 23 Le-ai înmulţit fiii ca
stelele cerurilor, şi i-ai adus în ţara despre care spusesei părinţilor lor că
au s-o ia în stăpânire. 24 Şi fiii lor au intrat şi au luat ţara în
stăpânire; ai smerit înaintea lor pe locuitorii ţării, Canaaniţii, şi i-ai dat
în mâinile lor, împreună cu împăraţii şi popoarele ţării, ca să le facă ce le
place. 25 Au ajuns stăpâni pe cetăţi întărite şi pe pământuri roditoare; au
stăpânit case pline de tot felul de bunătăţi, puţuri săpate, vii, măslini, şi
pomi roditori din belşug; au mâncat, s-au săturat, s-au îngrăşat, şi au trăit în
desfătări, prin bunătatea Ta cea mare. 26 Totuş, ei s-au răsculat şi s-au
răzvrătit împotriva Ta. Au aruncat Legea Ta la spatele lor, au ucis pe proorocii
Tăi, care-i rugau ferbinte să se întoarcă la Tine, şi s-au dedat la mari ocări
faţă de Tine. 27 Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmaşilor lor, care i-au
apăsat. Dar, în vremea necazului lor, au strigat către Tine; şi Tu i-ai auzit de
la înălţimea cerurilor, şi, în îndurarea Ta cea mare, le-ai dat izbăvitori care
i-au scăpat din mâinile vrăjmaşilor lor. 28 Când au avut odihnă, au început
iarăşi să facă rău, înaintea Ta. Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmaşilor lor,
care i-au stăpânit. Dar, din nou au strigat către Tine; şi Tu i-ai auzit de la
înălţimea cerurilor, şi, în marea Ta îndurare, i-ai izbăvit de mai multe
ori. 29 I-ai rugat fierbinte să se întoarcă la Legea Ta; dar ei au stăruit în
îngîmfarea lor, n-au ascultat de poruncile Tale, au păcătuit împotriva
orânduirilor Tale, care fac viu pe cel ce le împlineşte, Ţi-au întors spatele cu
îndărătnicie, şi-au înţepenit grumazul, şi n-au ascultat. 30 I-ai îngăduit
astfel mulţi ani, le-ai dat înştiinţări prin Duhul tău, prin prooroci, şi tot
n-au luat aminte. Atunci i-ai dat în mâinile unor popoare străine. 31 Dar, în
marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit, şi nu i-ai părăsit, căci Tu eşti un Dumnezeu
milostiv şi îndurător. 32 Şi acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule mare,
puternic şi înfricoşat, Tu care Îţi ţii legământul Tău de îndurare, nu privi ca
puţin lucru toate suferinţele prin care am trecut noi, împăraţii noştri,
căpeteniile noastre, preoţii noştri, proorocii noştri, părinţii noştri şi tot
poporul Tău, din vremea împăraţilor Asiriei până în ziua de azi. 33 Tu ai
fost drept în tot ce ni s-a întâmplat, căci Te-ai arătat credincios, iar noi am
făcut rău. 34 Împăraţii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri, şi
părinţii noştri n-au păzit Legea, şi n-au dat ascultare nici poruncilor, nici
înştiinţărilor pe care li le dădeai. 35 Când erau stăpâni, în mijlocul
multelor binefaceri pe care li le dădeai, în ţara întinsă şi roditoare pe care
le-o dădusei, nu Ţi-au slujit şi nu s-au abătut de la faptele lor rele. 36 Şi
astăzi, iată-ne robi! Iată-ne robi pe pământul pe care l-ai dat părinţilor
noştri, ca să se bucure de roadele şi de bunurile lui! 37 El îşi înmulţeşte
roadele pentru împăraţii cărora ne-ai supus, din pricina păcatelor noastre; ei
stăpânesc după plac asupra trupurilor noastre şi asupra vitelor noastre, şi
Suntem într-o mare strîmtorare!” 38 Pentru toate acestea, noi am încheiat un
legământ pe care l-am făcut în scris. Şi căpeteniile noastre, Leviţii noştri şi
preoţii noştri şi-au pus pecetea pe el.
Neemia 10
1 Iată pe cei ce şi-au pus pecetea: Dregătorul Neemia, fiul lui Hacalia
Zedechia, 2 Seraia, Azaria, Ieremia, 3 Paşhur, Amaria, Malchia, 4
Hatuş, Şebania, Maluc, 5 Harim, Meremot, Obadia, 6 Daniel, Ghineton,
Baruc, 7 Meşulam, Abia, Miiamin, 8 Maazia, Bilgai, Şemaia, preoţi. 9
Leviţii: Iosua, fiul lui Azania, Binui, din fiii lui Henadad, Cadmiel, 10 şi
fraţii lor, Şebania, Hodia, Chelita, Pelaia, Hanan, 11 Mica, Rehob,
Haşabia, 12 Zacur, Şerebia, Şebania, 13 Hodia, Bani, Beninu. 14
Căpeteniile poporului: Pareoş, Pahat-Moab, Elam, Zatu, Bani, 15 Buni, Azgad,
Bebai, 16 Adonia, Bigvai, Adin, 17 Ater, Ezechia, Azur, 18 Hodia,
Haşum, Beţai, 19 Harif, Anatot, Nebai, 20 Magpiaş, Meşulam Hezir, 21
Meşezabeel, Ţadoc, Iadua, 22 Pelatia, Hanan, Anaia, 23 Hosea, Hanania,
Haşub, 24 Haloheş, Pilha, Şobec, 25 Rehum, Haşabna, Maaseia, 26 Ahia,
Hanan, Anan, 27 Maluc, Harim, Baana. 28 Cealaltă parte a poporului,
preoţii, Leviţii, uşierii, cântăreţii, slujitorii Templului, şi toţi cei ce se
despărţiseră de popoarele străine, ca să urmeze Legea lui Dumnezeu, nevestele
lor, fiii şi fetele lor, toţi cei ce aveau cunoştinţă şi pricepere, 29 s-au
unit cu fraţii lor mai cu vază dintre ei. Au făgăduit cu jurământ şi au jurat să
umble în Legea lui Dumnezeu, dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să păzească şi
să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpânului nostru, orânduirile şi
legile Lui. 30 Am făgăduit să nu dăm pe fetele noastre după popoarele ţării
şi să nu luăm pe fetele lor de neveste pentru fiii noştri; 31 să nu cumpărăm
nimic, în ziua Sabatului, şi în zilele de sărbătoare, de la popoarele ţării care
ar aduce de vânzare în ziua Sabatului mărfuri sau altceva de cumpărat, şi să
lăsăm nelucrat pământul în anul al şaptelea şi să nu cerem plata nici unei
datorii. 32 Am luat asupra noastră îndatorirea să dăm a treia parte dintr-un
siclu pe an pentru slujba Casei Dumnezeului nostru, 33 pentru pîinile pentru
punerea înaintea Domnului, pentru darul de mâncare necurmat, pentru
arderea-de-tot necurmată din zilele de Sabat, din zilele de lună nouă şi din
zilele de sărbători, pentru lucrurile închinate Domnului, pentru jertfele de
ispăşire pentru Israel, şi pentru tot ce se face în Casa Dumnezeului
nostru. 34 Am tras la sorţi, preoţi, Leviţi şi popor, pentru lemnele care
trebuiau aduse pe fiecare an, ca dar, la Casa Dumnezeului nostru, după casele
noastre părinteşti, la vremuri Hotărâte, ca să fie ars pe altarul Domnului,
Dumnezeului nostru, cum este scris în Lege. 35 Am Hotărât să aducem în
fiecare an la Casa Domnului cele dintâi roade ale pământului nostru şi cele
dintâi roade din toate roadele tuturor pomilor; 36 să aducem la Casa
Dumnezeului nostru, preoţilor care fac slujba în Casa Dumnezeului nostru, pe
întâii-născuţi ai fiilor noştri şi ai vitelor noastre, cum este scris în Lege,
pe întâii-născuţi ai vacilor şi oilor noastre; 37 să aducem preoţilor, în
cămările Casei Dumnezeului nostru, cele dintâi roade din plămădeală şi darurile
noastre de mâncare din roadele tuturor pomilor din must şi din untdelemn; şi să
dăm zeciuială din pământul nostru Leviţilor, care trebuie s-o ia ei înşişi în
toate cetăţile aşezate pe pământurile pe care le lucrăm. 38 Preotul, fiul lui
Aaron, va fi cu Leviţii când vor ridica zeciuiala; şi Leviţii vor aduce
zeciuială din zeciuială la Casa Dumnezeului nostru, în cămările casei
vistieriei. 39 Căci copiii lui Israel şi fiii lui Levi vor aduce în cămările
acestea darurile de grâu, de must şi de untdelemn; acolo Sunt uneltele Sfântului
locaş, şi acolo stau preoţii care fac slujba, uşierii şi cântăreţii. Astfel
ne-am Hotărât să nu părăsim Casa Dumnezeului nostru.
Neemia 11
1 Căpeteniile poporului s-au aşezat la Ierusalim. Cealaltă parte a poporului
a tras la sorţ, pentru ca unul din zece să vină să locuiască la Ierusalim în
cetatea Sfântă, iar ceilalţi să locuiască în cetăţi. 2 Poporul a binecuvântat
pe toţi cei ce au primit de bună voie să locuiască la Ierusalim. 3 Iată
căpeteniile ţinutului care s-au aşezat la Ierusalim. În cetăţile lui Iuda,
fiecare s-a aşezat în moşia lui, în cetatea lui Israel, preoţii şi Leviţii,
slujitorii Templului, şi fiii robilor lui Solomon. 4 La Ierusalim s-au aşezat
unii din fiii lui Iuda şi din fiii lui Beniamin. Din fiii lui Iuda: Ataia, fiul
lui Ozia, fiul lui Zaharia, fiul lui Amaria, fiul lui Şefatia, fiul lui
Mahalaleel, din fiii lui Pereţ, 5 şi Maaseia, fiul lui Baruc, fiul lui
Col-Hoze, fiul lui Hazaia, fiul lui Adaia, fiul lui Ioiarib, fiul lui Zaharia,
fiul lui Şiloni. 6 Toţi fiii lui Pereţ care s-au aşezat la Ierusalim, au fost
patru sute şaizeci şi opt de oameni viteji. 7 Iată fiii lui Beniamin: Salu,
fiul lui Meşulam, fiul lui Ioed, fiul lui Pedaia, fiul lui Colaia, fiul lui
Maaseia, fiul lui Itiel, fiul lui Isaia, 8 şi după el, Gabai şi Salai, nouă
sute douăzeci şi opt. 9 Ioel, fiul lui Zieri, era căpetenia lor; şi Iuda,
fiul lui Senua, era a doua căpetenie a cetăţii. 10 Din preoţi: Iedaia, fiul
lui Ioiarib, Iachin, 11 Seraia, fiul lui Hilchia, fiul lui Meşulam, fiul lui
Ţadoc, fiul lui Meraiot, fiul lui Ahitub, domnul Casei lui Dumnezeu, 12 şi
fraţii lor care făceau slujba Casei, opt sute douăzeci şi doi; Adaia, fiul lui
Ieroham, fiul lui Pelalia, fiul lui Amţi, fiul lui Zaharia, fiul lui Paşhur,
fiul lui Malchia, 13 şi fraţii săi, capii caselor părinteşti, două sute
patruzeci şi doi; şi Amaşai, fiul lui Azareel, fiul lui Ahzai, fiul lui
Meşilemot, fiul lui Imer, 14 şi fraţii lor, oameni viteji, o sută douăzeci şi
opt; Zabdiel, fiul lui Ghedolim, era căpetenia lor. 15 Din Leviţi: Şemaia,
fiul lui Haşub, fiul lui Azricam, fiul lui Haşabia, fiul lui Buni, 16 Şabetai
şi Iozabad, însărcinaţi cu treburile de afară ale Casei lui Dumnezeu, şi făcând
parte din căpeteniile Leviţilor; 17 Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zabdi,
fiul lui Asaf, căpetenia care cânta lauda la rugăciune, şi Bacbuchia, al doilea
din fraţii săi, şi Abda, fiul lui Şamua, fiul lui Galal, fiul lui Iedutun. 18
Toţi Leviţii din cetatea Sfântă erau două sute optzeci şi patru. 19 Şi
uşierii: Acub, Talmon, şi fraţii lor, păzitorii porţilor, o sută şaptezeci şi
doi. 20 Cealaltă parte din Israel, din preoţi, şi din Leviţi, s-au aşezat în
toate cetăţile lui Iuda, fiecare în moşia lui. 21 Slujitorii Templului s-au
aşezat pe deal, şi aveau de căpetenii pe Ţiha şi Ghişpa. 22 Căpetenia
Leviţilor la Ierusalim era Uzi, fiul lui Bani, fiul lui Haşabia, fiul lui
Matania, fiul lui Mica, dintre fiii lui Asaf, cântăreţii însărcinaţi cu slujba
Casei lui Dumnezeu; 23 căci era o poruncă a împăratului cu privire la
cântăreţi, şi li se dădea o parte Hotărâtă pe fiecare zi. 24 Petahia, fiul
lui Meşezabeel, din fiii lui Zerah, fiul lui Iuda, era dregătorul împăratului
pentru toate treburile poporului. 25 cât despre sate şi câmpiile lor, unii
din fiii lui Iuda s-au aşezat la Chiriat-Arba şi în locurile care ţin de el, la
Dibon şi în locurile care ţin de el, Iecabţeel şi în satele care ţin de
el, 26 la Ieşua, la Molada, la Bet-Palet, 27 La Haţar-Şual, la Beer-Şeba
şi în locurile care ţin de ea, 28 la Ţiclag, la Mecona şi în locurile care
ţin de ea, 29 la En-Rimon, la Ţorea, la Iarmut, 30 la Zanoah, la Adulam,
şi în satele care ţin de el, la Lachis şi în ţinutul lui, la Azeca şi în
locurile care ţin de el. S-au aşezat astfel de la Beer-Şeba până la valea lui
Hinom. 31 Fiii lui Beniamin s-au aşezat, de la Gheba la Micmaş, la Aia, la
Betel şi în locurile care ţin de el, 32 la Anatot, la Nob, la Hanania, 33
la Haţor, la Rama, la Ghitaim, 34 la Hadid, la Ţeboim, la Nebalat, 35 la
Lod, şi la Ono, valea lucrătorilor. 36 Au fost unii Leviţi care s-au unit cu
Beniamin, cu toate că făceau parte din cetele lui Iuda.
Neemia 12
1 Iată preoţii şi Leviţii care s-au întors cu Zorobabel, fiul lui Şealtiel,
şi cu Iosua: Seraia, Ieremia, Ezra, 2 Amaria, Maluc, Hatuş, 3 Şecania,
Rehum, Meremot, 4 Ido, Ghinetoi, Abia, 5 Miiamin, Maadia, Bilga, 6
Şemaia, Ioiarib, Iedaia, 7 Salu, Amoc, Hilchia, Iedaia. Aceştia au fost
căpeteniile preoţilor şi a fraţilor lor, pe vremea lui Iosua. 8 Leviţi:
Iosua, Binui, Cadmiel, Şerebia, Iuda, Matania, care cârmuia împreună cu fraţii
săi cântarea laudelor; 9 Bacbuchia şi Uni, care îşi împlineau slujbele lângă
fraţii lor. 10 Iosua a născut pe Ioiachim, Ioiachim a născut pe Eliaşib,
Eliaşib a născut pe Ioiada, 11 Ioiada a născut pe Ionatan, şi Ionatan a
născut pe Iadua. 12 Iată, care erau pe vremea lui Ioiachim, preoţii, capi de
familii: pentru Seraia, Meraia; pentru Ieremia, Hanania; 13 pentru Ezra,
Meşulam; pentru Amaria, Iohanan; 14 pentru Meluchi, Ionatan, pentru Şebania,
Iosif; 15 pentru Harim, Adna; pentru Meraioat, Helcai; 16 pentru Ido,
Zaharia, pentru Ghineton, Meşulam; 17 pentru Abia, Zicri; pentru Miniamin şi
Moadia, Piltai; 18 pentru Bilga, Şamua; pentru Şemaia, Ionatan; 19 pentru
Ioiarib, Matnai; pentru Iedaia, Uzi; 20 pentru Salai, Calai; pentru Amoc,
Eber; 21 pentru Hilchia, Haşabia; pentru Iedaia, Netaneel. 22 Pe vremea
lui Eliaşib, lui Ioiada, lui Iohanan şi lui Iadua, Leviţii, capi de familii, şi
preoţii, au fost scrişi, sub domnia lui Dariu, Persanul. 23 Fiii lui Levi,
capi de familii, au fost scrişi în cartea Cronicilor până pe vremea lui Iohanan,
fiul lui Eliaşib. 24 Căpeteniile Leviţilor, Haşabia, Şerebia, şi Iosua, fiul
lui Cadmiel, şi fraţii lor împreună cu ei, stând unii în faţa altora, erau
însărcinaţi să mărească şi să laude pe Domnul, după rânduiala lui David, omul
lui Dumnezeu. 25 Matania, Bacbuchia, Obadia, Meşulam, Talmon şi Acub, uşieri,
făceau de strajă la cămările de la porţi. 26 Ei trăiau pe vremea lui
Ioiachim, fiul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, şi pe vremea lui Neemia, dregătorul,
şi pe vremea preotului şi cărturarului Ezra. 27 La sfinţirea zidurilor
Ierusalimului, au chemat pe Leviţi din toate locurile în care locuiau, şi i-au
adus la Ierusalim, ca să prăznuiască sfinţirea şi sărbătoarea cu laude şi
cântări, în sunet de chimvale, alăute şi arfe. 28 Fiii cântăreţilor s-au
strâns din împrejurimile Ierusalimului, din satele slujitorilor Templului, 29
din Bet-Ghilgal, şi din ţinutul Ghebei şi din Azmavet; căci cântăreţii îşi
zidiseră sate împrejurul Ierusalimului. 30 Preoţii şi Leviţii s-au curăţit,
şi au curăţit şi pe popor, porţile şi zidul. 31 Am suit pe zid pe căpeteniile
lui Iuda, şi am făcut două coruri mari. Cel dintâi a pornit pe partea dreaptă a
zidului, spre poarta gunoiului. 32 În urma acestui cor mergeau Hosea şi
jumătate din căpeteniile lui Iuda, 33 Azaria, Ezra, Meşulam, 34 Iuda,
Beniamin, Şemaia, şi Ieremia, 35 unii din fiii preoţilor cu trâmbiţe,
Zaharia, fiul lui Ionatan, fiul lui Şemaia, fiul lui Matania, fiul lui Mica,
fiul lui Zacur, fiul lui Asaf, 36 şi fraţii săi, Şemaia, Azareel, Milalai,
Ghilalai, Maai, Netaneel, Iuda şi Hanani, cu instrumentele de muzică ale lui
David, omul lui Dumnezeu. Cărturarul Ezra era în fruntea lor. 37 La poarta
izvorului, s-au suit drept înainte pe treptele cetăţii lui David pe ridicătura
zidului, deasupra casei lui David, până la poarta apelor, spre răsărit. 38 Al
doilea cor a pornit spre stânga. În urma lui veneam eu cu cealaltă jumătate din
popor, pe zid. Trecând pe deasupra turnului cuptoarelor, au mers până la zidul
cel lat; 39 apoi pe deasupra porţii lui Efraim, pe deasupra porţii celei
vechi, pe deasupra porţii peştilor, pe deasupra turnului lui Hananeel şi pe
deasupra turnului Mea, până la poarta oilor. Şi s-au oprit la poarta
temniţei. 40 Cele două coruri s-au oprit în Casa lui Dumnezeu; şi tot aşa şi
eu şi dregătorii care erau cu mine, 41 şi preoţii Eliachim, Maaseia,
Miniamin, Mica, Elioenai, Zaharia, Hanania, cu trâmbiţe, 42 şi Maaseia,
Şemaia, Eleazar, Uzi, Iohanan, Malchia, Elam şi Ezer. Cântăreţii şi-au înălţat
glasul, cârmuiţi de Izrahia. 43 În ziua aceea s-au adus multe jertfe, şi a
fost mare bucurie, căci Dumnezeu dăduse poporului o mare pricină de bucurie. Se
bucurau şi femeile şi copiii, şi strigătele de bucurie ale Ierusalimului se
auzeau până departe. 44 În ziua aceea, s-au rânduit oameni care să privegheze
asupra odăilor care slujeau de cămări pentru darurile de mâncare, cele dintâi
roade şi zeciuieli. Ei au fost însărcinaţi să adune în ele, din ţinutul
cetăţilor, părţile Hotărâte de Lege preoţilor şi Leviţilor. Căci Iuda se bucura
că preoţii şi Leviţii erau la locul lor, 45 păzind tot ce privea slujba lui
Dumnezeu şi a curăţirilor. Cântăreţii şi uşierii îşi împlineau şi ei slujbele,
după rânduiala lui David şi a fiului său Solomon. 46 Căci odinioară, pe
vremea lui David şi lui Asaf, erau căpetenii peste cântăreţi şi cântări de laudă
şi de mulţumire în cinstea lui Dumnezeu. 47 Tot Israelul a dat pe vremea lui
Zorobabel şi Neemia, părţile cuvenite cântăreţilor şi uşierilor, zi de zi; au
dat Leviţilor lucrurile sfinţite, iar Leviţii au dat fiilor lui Aaron lucrurile
sfinţite cuvenite lor.
Neemia 13
1 În vremea aceea, s-a cetit în faţa poporului în cartea lui Moise, şi s-a
găsit scris că Amonitul şi Moabitul nu trebuiau să intre niciodată în adunarea
lui Dumnezeu, 2 pentru că nu veniseră înaintea copiilor lui Israel cu pâine
şi apă, şi pentru că tocmiseră împotriva lor cu preţ din argint pe Balaam ca
să-i blesteme. Dar Dumnezeul nostru a prefăcut blestemul în binecuvântare. 3
Când au auzit Legea, au deosebit din Israel pe toţi străinii. 4 Înainte de
aceasta, preotul Eliaşib, care era pus peste cămările Casei Dumnezeului nostru,
şi rudă cu Tobia, 5 pregătise pentru el o cămară mare, unde puneau mai
înainte darurile de mâncare, tămâia, uneltele, zeciuiala din grâu, din must, şi
din untdelemn, părţile rânduite pentru Leviţi, cântăreţi şi uşieri, şi darurile
ridicate pentru preoţi. 6 Eu nu eram la Ierusalim când s-au petrecut toate
acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci şi doilea an al lui
Artaxerxe, împăratul Babilonului. La sfârşitul anului am căpătat de la împărat
învoire 7 să mă întorc la Ierusalim, şi am văzut răul pe care-l făcuse
Eliaşib, pregătind o cămară pentru Tobia, în curţile Casei lui Dumnezeu. 8
Mi-a părut foarte rău, şi am aruncat afară din cămară toate lucrurile lui
Tobia. 9 Apoi am poruncit să se curăţească odăile, şi am pus iarăşi în ele
uneltele Casei lui Dumnezeu, darurile de mâncare şi tămâia. 10 Am auzit, de
asemenea, că părţile Leviţilor nu li se dăduseră, şi că Leviţii şi cântăreţii,
însărcinaţi cu slujba, fugiseră fiecare în ţinutul lui. 11 Am mustrat pe
dregători, şi am zis: „Pentru ce a fost părăsită Casa lui Dumnezeu?” Şi am
strâns pe Leviţi şi pe cântăreţi, şi i-am pus iarăşi în slujba lor. 12 Atunci
tot Iuda a adus în cămări zeciuiala din grâu, din must şi din untdelemn. 13
Am dat cămările în grija preotului Şelemia, cărturarului Ţadoc, şi lui Pedaia,
unul din Leviţi, şi le-am adaos şi pe Hanan, fiul lui Zacur, fiul lui Matania,
căci le mergea numele că Sunt credinicoşi. Ei au fost însărcinaţi să facă
împărţirile cuvenite fraţilor lor. 14 Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule,
pentru aceste lucruri, şi nu uita faptele mele evlavioase făcute pentru Casa
Dumnezeului meu şi pentru lucrurile care trebuiesc păzite în ea! 15 Pe vremea
aceasta am văzut în Iuda nişte oameni călcând la teasc în ziua Sabatului,
aducând snopi, încărcând măgarii cu vin, struguri şi smochine, şi cu tot felul
de lucruri, şi aducându-le la Ierusalim în ziua Sabatului. Şi i-am mustrat chiar
în ziua când îşi vindeau mărfurile. 16 Mai erau şi nişte Tirieni, aşezaţi în
Ierusalim, care aduceau peşte şi tot felul de mărfuri, şi le vindeau fiilor lui
Iuda în ziua Sabatului şi în Ierusalim. 17 Am mustrat pe mai marii lui Iuda,
şi le-am zis: „Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceţi, pângărind ziua
Sabatului? 18 Oare n-au lucrat aşa părinţii voştri, şi nu din pricina aceasta
a trimis Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi şi peste cetatea
aceasta? Şi voi aduceţi din nou mânia Lui împotriva lui Israel, pângărind
Sabatul!” 19 Apoi am poruncit să se închidă porţile Ierusalimului înainte de
Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra, şi să nu se deschidă decât după Sabat.
Şi am pus cîţiva din slujitorii mei la porţi, să oprească intrarea sarcinilor de
mărfuri în ziua Sabatului. 20 Şi aşa negustorii şi vânzătorii de tot felul de
lucruri au petrecut noaptea odată şi de două ori afară din Ierusalim. 21 I-am
mustrat, şi le-am zis: „Pentru ce staţi noaptea înaintea zidului? Dacă veţi mai
face încă odată lucrul acesta, voi pune mâna pe voi.” Din clipa aceea, n-au mai
venit în timpul Sabatului. 22 Am poruncit şi Leviţilor să se curăţească, şi
să vină să păzească porţile, ca să sfinţească ziua Sabatului. 23 Tot pe
vremea aceea, am văzut pe nişte Iudei, care îşi luaseră neveste Asdodiene,
Amonite şi Moabite. 24 Jumătate din fiii lor vorbeau limba asdodiană, şi nu
ştiau să vorbească limba evreiască; nu cunoşteau decât limba cutărui sau cutărui
popor. 25 I-am mustrat, şi i-am blestemat; am lovit pe unii din ei, le-am
smuls părul, şi i-am pus să jure în Numele lui Dumnezeu, zicând: „Să nu vă daţi
fetele după fiii lor, şi să nu luaţi fetele lor de neveste nici pentru fiii
voştri, nici pentru voi. 26 Oare nu în aceasta a păcătuit Solomon, împăratul
lui Israel? Nu era alt împărat ca el, în mulţimea popoarelor; el era iubit de
Dumnezeul lui, şi Dumnezeu îl pusese împărat peste tot Israelul. Totuş, femeile
străine l-au târât şi pe el în păcat. 27 Şi acum trebuie să auzim despre voi
că săvârşiţi o nelegiuire atât de mare şi că păcătuiţi împotriva Dumnezeului
nostru, luînd neveste străine?” 28 Unul din fiii lui Ioiada, fiul marelui
preot Eliaşib, era ginerele lui Sanbalat, Horonitul. L-am izgonit de la
mine. 29 Adu-Ţi aminte de ei, Dumnezeule, căci au spurcat preoţia şi
legământul încheiat de preoţi şi Leviţi. 30 I-am curăţit de orice străin, şi
am pus rânduială în tot ce trebuiau să păzească preoţii şi Leviţii, fiecare în
slujba lui, 31 în ce privea atât darul lemnelor la vremuri Hotărâte, cât şi
cele dintâi roade.
|
Serviciile de Închinare
Duminica
Rugaciune: 10:00-11:00
Serviciu divin: 11:00-12:00
Copii şi tineri: 18:00-19:00
Serviciu divin: 19:00-20:00
Miercuri
Rugaciune: 18:00-19:00
Studiu Biblic: 19:00-19:30
Vineri
Repetiţii de cor: 17:00-18:30
Sâmbăta
Întâlnire tineret: 18:00-20:00
|
|