Plingeri 1

1 Vai! Cum stă părăsită acum, cetatea aceasta atât de plină de popor altă dată! A rămas ca o văduvă! Ea, care altă dată era mare între neamuri, fruntaşă printre ţări, a ajus roabă astăzi!
2 Plânge amarnic noaptea, şi-i curg lacrămi pe obraji. Nici unul din toţi cei ce o iubeau n-o mângîie; toţi prietenii ei au părăsit-o, şi i s-au făcut vrăjmaşi.
3 Iuda a plecat în pribegie, din pricina apăsării şi muncilor grele. Locuieşte în mijlocul neamurilor, şi nu găseşte odihnă! Toţi prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strîmtorarea.
4 Drumurile Sionului Sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porţile lui Sunt pustii, preoţii lui oftează; fecioarele lui Sunt mâhnite, şi el însuşi este plin de amărăciune.
5 Asupritorii lui sar biruitori, vrăşmaşii lui Sunt mulţumiţi. Căci Domnul l-a smerit, din pricina mulţimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.
6 S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca nişte cerbi care nu găsesc păşune, şi merg fără putere înaintea celui ce-i goneşte.
7 În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmaşii se uitau la el şi rîdeau de prăbuşirea lui.
8 Greu de păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toţi cei ce-l preţuiau îl dispreţuiesc acum, văzându-i goliciunea, şi el însuşi se întoarce în altă parte şi oftează.
9 Necurăţia sta lipită pe poala hainei lui, şi nu se gândea la sfârşitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângîie. „Vezi-mi ticăloşia, Doamne, căci iată ce semeţ este vrăjmaşul!” -
10 Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum, în Locaşul lui cel Sfânt, au intrat neamurile cărora Tu le poruncisei să nu intre în adunarea Ta!
11 Tot poporul lui caută pâine suspinând; şi-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-şi ţină viaţa. „Uită-Te, Doamne, şi priveşte cât de înjosit Sunt!”
12 O! voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vre o durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!
13 Mi-a asvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laţ sub picioare, şi m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire şi o lîncezeală de toate zilele!
14 mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, care stau împletite şi legate de gâtul meu. Mi-a frînt puterea. Domnul m-a dat în mâinile acelora, cărora nu pot să le stau împotrivă.
15 Domnul a trîntit la pământ pe toţi vitejii din mijlocul meu; a strâns o oştire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.
16 De aceea plâng, îmi varsă lacrămi ochii, căci s-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângîie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa; fiii mei Sunt zdrobiţi, căci vrăjmaşul a biruit.
17 Sionul întinde mâinile rugător, şi nimeni nu-l mângîie. Domnul a trimis împotriva lui Iacov de jur împrejur vrăjmaşi; Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor.
18 Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncilor Lui. Ascultaţi, toate popoarele, şi vedeţi-mi durerea! Fecioarele şi tinerii mei s-au dus în robie.
19 Mi-am chemat prietenii, dar m-au înşelat, preoţii şi bătrânii mei au murit în cetate, căutând hrană, ca să-şi ţină viaţa.”
20 „Doamne, uită-Te la necazul meu. Lăuntrul meu fierbe, mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător. Afară sabia m-a lăsat fără copii, în casă moartea.
21 M-au auzit suspinând, dar nimeni nu m-a mângîiat. Toţi vrăjmaşii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o; dar vei aduce, vei vesti ziua când şi ei vor fi ca mine.
22 Adu toată răutatea lor înaintea Ta, şi fă-le cum mi-ai făcut mie, pentru toate fărădelegile mele! Căci suspinurile mele Sunt multe, şi inima îmi este bolnavă.”

Plingeri 2

1 Vai! în ce întunecime a aruncat Domnul, în mânia Lui, pe fiica Sionului. A asvârlit din cer pe pământ podoaba lui Israel, şi nu Şi-a mai adus aminte de scaunul picioarelor Lui, în ziua mâniei Lui!
2 Domnul a nimicit, fără milă, toate locuinţele lui Iacov. În urgia Lui, a dărîmat întăriturile fiicei lui Iuda, şi le-a prăvălit la pământ; a făcut de ocară împărăţia şi căpeteniile ei.
3 În mânia Lui aprinsă, a doborît toată puterea lui Israel; Şi-a tras înapoi de la el dreapta, înaintea vrăjmaşului, şi a aprins în Iacov o văpaie de foc care mistuieşte toate de jur împrejur.
4 Şi-a încordat arcul ca un vrăjmaş, Şi-a ridicat dreapta ca un asupritor, şi a prăpădit tot ce era plăcut privirilor, Şi-a vărsat ca un foc urgia peste cortul fiicei Sionului.
5 Ca un vrăjmaş a ajuns Domnul, a nimicit pe Israel, i-a dărîmat toate palatele, i-a prăbuşit întăriturile, şi a umplut pe fiica lui Iuda de jale şi suspin.
6 I-a pustiit cortul Sfânt ca pe o grădină, a nimicit locul adunării sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul, şi, în mânia Lui năpraznică a lepădat pe împărat şi pe preot.
7 Domnul Şi-a dispreţuit altarul, Şi-a lepădat locaşul Său cel Sfânt. A dat în mâinile vrăjmaşului zidurile palatelor Sionului; au răsunat strigătele în casa Domnului, ca într-o zi de sărbătoare.
8 Şi-a pus de gând Domnul să dărîme zidurile fiicei Sionului; a întins sfoara de măsurat, şi nu Şi-a tras mâna până nu le-a nimicit. A cufundat în jale întăritura şi zidurile, care nu mai Sunt, toate, decât nişte dărîmături triste.
9 Porţile îi Sunt cufundate în pământ; i-a nimicit şi rupt zăvoarele. Împăratul şi căpeteniile sale Sunt între neamuri. Lege nu mai au,
10 Bătrânii fiicei Sionului şed pe pământ şi tac; şi-au presărat ţărână pe cap, s-au încins cu saci; fecioarele Ierusalimului îşi pleacă la pământ capul.
11 Mi s-au strors ochii de lacrămi, îmi fierb măruntaiele, mi se varsă ficatul pe pământ, din pricina prăpădului fiicei poporului meu, din pricina copiilor şi pruncilor de ţîţă leşinaţi pe uliţele cetăţii.
12 Ei ziceau către mamele lor: „Unde este pâine şi vin?” Şi cădeau leşinaţi ca nişte răniţi pe uliţele cetăţii, îşi dădeau sufletul la pieptul mamelor lor.
13 „Cu ce să te îmbărbătez şi cu ce să te asemăn, fiica Ierusalimului? Cu cine să te pun alături, şi cu ce să te mângîi, fecioară, fiica Sionului? Căci rana ta este mare ca marea: cine va putea să te vindece?
14 Proorocii tăi ţi-au proorocit vedenii deşarte şi amăgitoare, nu ţi-au dat pe faţă nelegiuirea, ca să abată astfel robia de la tine, ci ţi-au făcut proorocii mincinoase şi înşelătoare.
15 Toţi trecătorii bat din palme asupra ta, şuieră şi dau din cap împotriva fiicei Ierusalimului, şi zic: „Aceasta este cetatea despre care se zicea că este cea mai frumoasă, şi bucuria întregului pământ?”
16 Toţi vrăjmaşii tăi deschid gura împotriva ta, fluieră, scrîşnesc din dinţi, şi zic: „Am înghiţit-o!” „Da, aceasta este ziua pe care o aşteptam, am ajuns-o şi o vedem!”
17 Domnul a înfăptuit ce Hotărâse, a împlinit cuvântul pe care-l sorocise de multă vreme, a nimicit fără milă; a făcut din tine bucuria vrăjmaşului, a înălţat tăria asupritorilor tăi!
18 Inima lor strigă către Domnul... Zid al fiicei Sionului, varsă zi şi noapte şiroaie de lacrămi! Nu-ţi da nici un răgaz, şi ochiul tău să n-aibă odihnă!
19 Scoală-te şi gemi noaptea când încep străjile! Varsă-ţi inima ca nişte apă, înaintea Domnului! Ridică-ţi mâinile spre El pentru viaţa copiilor tăi, care mor de foame la toate colţurile uliţelor!
20 Uită-Te, Doamne, şi priveşte: cui i-ai făcut Tu aşa? Să mănânce femeile rodul pântecelui lor, pruncii desmierdaţi de mâinile lor? Să fie măcelăriţi preoţii şi proorocii în Locaşul cel Sfânt al Domnului?
21 Copiii şi bătrânii stau culcaţi pe pământ în uliţe; fecioarele şi tinerii mei au căzut ucişi de sabie; i-ai ucis, în ziua mâniei Tale, şi i-ai junghiat fără milă.
22 Ai chemat groaza din toate părţile peste mine, ca la o zi de sărbătoare. În ziua mâniei Domnului, n-a scăpat unul şi n-a rămas cu viaţă. Pe cei îngrijiţi şi crescuţi de mine, mi i-a nimicit vrăjmaşul!”

Plingeri 3

1 Eu Sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua urgiei Lui.
2 El m-a dus, m-a mânat în întuneric, şi nu în lumină.
3 Numai împotriva mea îşi întinde şi îşi întoarce mâna, toată ziua.
4 Mi-a prăpădit carnea şi pielea, şi mi-a zdrobit oasele.
5 A făcut zid împrejurul meu, şi m-a înconjurat cu otravă şi durere.
6 Mă aşează în întuneric, ca pe cei morţi pentru totdeauna.
7 M-a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanţuri grele.
8 Să tot strig şi să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea.
9 Mi-a astupat calea cu pietre cioplite, şi mi-a strîmbat cărările.
10 Mă pândeşte ca un urs şi ca un leu într-un loc ascuns.
11 Mi-a abătut căile, şi apoi s-a aruncat pe mine, şi m-a pustiit.
12 Şi-a încordat arcul, şi m-a pus ţintă săgeţii Lui.
13 În rinichi mi-a înfipt săgeţile din tolba Lui.
14 Am ajuns de râsul poporului meu, şi toată ziua Sunt pus în cântece de batjocură de ei.
15 M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin.
16 Mi-a sfărîmat dinţii cu pietre, m-a acoperit cu cenuşă.
17 Mi-ai luat pacea, şi nu mai cunosc fericirea.
18 Şi am zis: „S-a dus puterea mea de viaţă, şi nu mai am nici o nădejde în Domnul.”
19 „Gândeşte-Te la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă!”
20 Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.
21 Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă face să mai trag nădejde:
22 Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu Sunt la capăt,
23 ci se înoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!
24 „Domnul este partea mea de moştenire” zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.
25 Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.
26 Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.
27 Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui.
28 Să stea singur şi să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz;
29 să-şi umple gura cu ţărână, şi să nu-şi peardă nădejdea;
30 să dea obrazul celui ce-l loveşte, şi să se sature de ocări.
31 Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.
32 Ci, când mîhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare:
33 căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mîhneşte bucuros pe copiii oamenilor.
34 Când se calcă în picioarele toţi prinşii de război ai unei ţări,
35 când se calcă dreptatea omenească în faţa Celui Prea Înalt,
36 când este nedreptăţit un om în pricina lui, nu vede Domnul?
37 Cine a spus şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului?
38 Nu iese din gura Celui Prea Înalt răul şi binele?
39 De ce să se plângă omul cât trăieşte? Ficare să se plângă mai bine de păcatele lui!
40 Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, şi să ne întoarcem la Domnul.
41 Să ne înălţăm şi inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând:
42 „Am păcătuit, am fost îndărătnici, şi nu ne-ai iertat!”
43 În mânia Ta, Te-ai ascuns, şi ne-ai urmărit, ai ucis fără milă.
44 Te-ai învăluit într-un nor, ca să nu străbată la Tine rugăciunea noastră.
45 Ne-ai făcut de batjocură şi de ocară printre popoare.
46 Toţi vrăjmaşii noştri deschid gura împotriva noastră.
47 De groază şi de groapă am avut parte, de prăpăd şi pustiire.
48 Şivoaie de apă îmi curg din ochi din pricina prăpădului fiicei poporului meu.
49 Mi se topeşte ochiul în lacrămi, necurmat şi fără răgaz,
50 pânăce Domnul va privi din cer şi va vedea.
51 Mă doare ochiul de plâns pentru toate fiicele cetăţii mele.
52 Cei ce mă urăsc fără temei, m-au gonit ca pe o pasăre.
53 Voiau să-mi nimicească viaţa într-o groapă, şi au aruncat cu pietre în mine.
54 Mi-au năvălit apele peste cap şi ziceam: „Sunt perdut!”
55 Dar am chemat Numele Tău, Doamne, din fundul gropii.
56 Tu mi-ai auzit glasul: „Nu-Ţi astupa urechea la suspinurile şi strigătele mele.”
57 În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat, şi ai zis: „Nu te teme!”
58 Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa!
59 Doamne, ai văzut apăsarea mea: fă-mi dreptate.
60 Ai văzut toate răzbunările lor, toate uneltirile lor împotriva mea.
61 Doamne, le-ai auzit ocările, toate uneltirile împotriva mea,
62 cuvântările potrivnicilor mei, şi planurile pe care le urzeau în fiecare zi împotriva mea.
63 Uită-Te când stau ei jos sau când se scoală. Eu Sunt cântecul lor de batjocură.
64 Răsplăteşte-le, Doamne, după faptele mânilor lor!
65 Împetreşte-le inima, şi aruncă blestemul Tău împotriva lor!
66 Urmăreşte-i, în mânia Ta, şi şterge-i de sub ceruri, Doamne!”

Plingeri 4

1 Vai! cum s-a înegrit aurul, şi cum s-a schimbat aurul cel curat! Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaş pela toate colţurile uliţelor!
2 Cum Sunt priviţi acum fiii Sionului, cei aleşi şi preţuiţi ca aurul curat altă dată, cum Sunt priviţi acum, vai! Ca nişte vase de pământ, şi ca o lucrare făcută de mâinile olarului!
3 Chiar şi şacalii îşi apleacă ţîţa, şi dau să sugă puilor lor; dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struţii din pustie.
4 Limba sugătorului i se lipeşte de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o dă.
5 Cei ce se hrăneau cu bucate alese, leşină pe uliţe. Cei ce fuseseră crescuţi crescuţi în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi!
6 Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea.
7 Voivozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele; trupul le era mai roşu decât mărgeanul; faţa le era ca safirul.
8 Dar acum înfăţişarea le este mai negricioasă decât funinginea; aşa că nu mai Sunt cunoscuţi pe uliţe, pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul.
9 Cei ce pier ucişi de sabie Sunt mai fericiţi decât cei ce pier de foame, care cad sleiţi de puteri, din lipsa roadelor câmpului!
10 Femeile, cu toată mila lor, îşi fierb copiii, care le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.
11 Domnul Şi-a sleit urgia, Şi-a vărsat mânia aprinsă; a aprins în Sion un foc, care-i mistuie temeliile.
12 Împăraţii pământului n-ar fi crezut şi nici unul din locuitorii lumii n-ar fi crezut că potrivnicul, care-l împresura, are să intre pe porţile Ierusalimului.
13 Iată roada păcatelor proorocilor săi, a nelegiuirilor preoţilor săi, care au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniţi!
14 Rătăceau ca orbii pe uliţe, mânjiţi de sânge, aşa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor.
15 „Depărtaţi-vă, necuraţilor!” li se striga „la o parte, la o parte, nu vă atingeţi de noi!” Când fugeau pribegind încoace şi încolo, printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!”
16 În mânia Lui Domnul i-a împrăştiat şi nu-Şi mai îndreaptă privirile spre ei! Vrăjmaşul n-a căutat la faţa preoţilor, nici n-a avut milă de cei bătrâni.
17 Şi acolo ni se sfîrşeau ochii, şi aşteptam zădarnic ajutor! Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam, care totuşi nu ne-a izbăvit.
18 Ne pândeau paşii, ca să ne împiedice să mergem pe uliţele noastre; ni se apropia sfârşitul, ni se împliniseră zilele... Da, ne venise sfârşitul!
19 Prigonitorii noştri erau mai iuţi decât vulturii cerului. Ne-au fugărit pe munţi, şi ne-au pândit în pustie.
20 Suflarea vieţii noastre, unsul Domnului, a fost prins în gropile lor, el, despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.”
21 „Bucură-te şi saltă de bucurie, fiica Edomului, care louieşte în ţara Uţ! Dar şi la tine va trece potirul, şi tu te vei îmbăta, şi te vei desgoli!
22 Fiica Sionului, nelegiuirea îţi este ispăşită: El nu te va mai trimite în robie. Dar ţie, fiica Edomului, îţi va pedepsi nelegiuirea; şi îţi va da pe faţă păcatele.”

Plingeri 5

1 „Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat! Uită-Te şi vezi-ne ocara!
2 Moştenirea noastră a trecut la nişte străini, casele noastre la cei din alte ţări!
3 Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre Sunt ca nişte văduve.
4 Apa noastră o bem pe bani, şi lemnele noastre trebuie să le plătim.
5 Prigonitorii ne urmăresc cu îndîrjire, şi când obosim, nu ne dau odihnă.
6 Am întins mâna spre Egipt, spre Asiria, ca să ne săturăm de pâine.
7 Părinţii noştri, care au păcătuit, nu mai Sunt, iar noi le purtăm păcatele.
8 Robii ne stăpânesc, şi nimeni nu ne izbăveşte din mâinile lor.
9 Ne căutăm pâinea cu primejdia vieţii noastre, căci ne ameninţă sabia în pustie.
10 Ne arde pielea ca un cuptor, de frigurile foamei.
11 Au necinstit pe femei în Sion, pe fecioare în cetăţile lui Iuda.
12 Mai marii noştri au fost spânzuraţi de mâinile lor; Bătrânilor nu le-a dat nici o cinste
13 Tinerii au fost puşi să rîşnească, şi copiii cădeau sub poverile din lemn.
14 Bătrânii nu se mai duc la poartă, şi tinerii au încetat să mai cânte.
15 S-a dus bucuria din inimile noastre, şi jalea a luat locul jocurilor noastre.
16 A căzut cununa de pe capul nostru! Vai de noi, căci am păcătuit!
17 Dacă ne doare inima, dacă ni s-au întunecat ochii,
18 este din pricină că muntele Sionului este pustiit, din pricină că se plimbă şacalii prin el.
19 Dar Tu, Doamne, împărăţeşti pe vecie; scaunul Tău de domnie dăinuieşte din neam în neam!
20 Pentru ce să ne uiţi pe vecie, şi să ne părăseşti pentru multă vreme?
21 Întoarce-ne la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce! Dă-ne iarăşi zile ca cele de odinioară!
22 Să ne fi lepădat Tu de tot oare, şi să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?