|
Zaharia 1
1 În luna a opta, în anul al doilea al lui Dariu, Cuvântul Domnului a vorbit
proorocului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel: 2 „Domnul S-a
mâniat foarte tare pe părinţii voştri. 3 Spune-le dar: Aşa vorbeşte Domnul
oştirilor: ...Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oştirilor: şi Mă voi întoarce
şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor.... 4 Nu fiţi ca părinţii voştri, cărora
le vorbeau proorocii de mai înainte, zicând: ...Aşa vorbeşte Domnul oştirilor:
...Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele
rele!... Dar n-au ascultat şi n-au lut aminte la Mine, zice Domnul.” 5 „Unde
Sunt acum părinţii voştri? Şi puteau proorocii să trăiască veşnic? 6 Totuşi
cuvintele Mele şi poruncile pe care le dădusem slujitorilor Mei proorocii, ca să
le vestească, n-au atins ele pe părinţii voştri? Şi atunci ei s-au întors, şi au
zis: „Domnul oştirilor ne-a făcut cum Hotărâse să ne facă, după căile şi faptele
noastre!” 7 În a douăzeci şi patra zi a lunii a unsprezecea, care este luna
Şebat, în anul al doilea al lui Dariu, Cuvântul Domnului a vorbit proorocului
Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel: 8 M-am uitat noaptea, şi
iată că un om era călare pe un cal roşu, şi stătea între mirţi într-un umbrar;
în urma lui erau nişte cai roşui, murgi şi albi. 9 Am întrebat: „Ce înseamnă
caii aceştia, domnul meu?” Şi îngerul care vorbea cu mine mi-a zis: „Îţi voi
arăta ce înseamnă caii aceştia!” 10 Omul care stătea între mirţi a luat
cuvântul şi a zis: „Aceştia Sunt aceia pe care i-a trimis Domnul să cutreiere
pământul!” 11 Şi ei au vorbit Îngerului Domnului, care stătea între mirţi, şi
au zis: „Am cutreierat pământul, şi iată că tot pământul este în pace şi
liniştit!” 12 Atunci Îngerul Domnului a luat cuvântul şi a zis: „Doamne al
oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim şi de cetăţile lui Iuda pe
care Te-ai mâniat în aceşti şaptezeci de ani?” 13 Domnul a răspuns cu vorbe
bune, cu vorbe de mângîiere, îngerului care vorbea cu mine. 14 Şi îngerul,
care vorbea cu mine, mi-a zis: „Strigă, şi zi: ...Aşa vorbeşte Domnul oştirilor:
...Sunt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim şi pentru Sion, 15 şi Sunt
plin de o mare mânie împotriva neamurilor îngîmfate; căci Mă mâniasem numai
puţin, dar ele au ajutat spre nenorocire. 16 De aceea aşa vorbeşte Domnul:
...Mă întorc cu îndurarea către Ierusalim; Casa Mea va fi zidită iarăşi în el,
şi funia de măsurat se va întinde asupra Ierusalimului.... 17 Strigă din nou,
şi zi: ...Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ...Cetăţile Mele vor avea iarăşi belşug
de bunătăţi, Domnul va mângîia iarăşi Sionul, va alege iarăşi
Ierusalimul.” 18 Am ridicat ochii şi m-am uitat, şi iată că erau patru
coarne! 19 Am întrebat îngerul, care vorbea cu mine: „Ce înseamnă coarnele
acestea?” Şi el mi-a zis: „Acestea Sunt coarnele, care au risipit pe Iuda, pe
Israel şi Ierusalimul.” 20 Domnul mi-a arătat patru fierari. 21 Eu am
întrebat: „Ce vor să facă aceştia?” Şi el a zis: „Aceştia vin să sperie coarnele
care au risipit pe Iuda, de n-a mai putut ridica nimeni capul; ferarii aceştia
au venit să sperie, şi să taie coarnele neamurilor care au ridicat cornul
împotriva ţării lui Iuda, ca să-i risipească locuitorii.”
Zaharia 2
1 Am ridicat ochii şi m-am uitat, şi iată că era un om care ţinea în mână o
funie de măsurat. 2 L-am întrebat: „Unde te duci?” Şi el mi-a zis: „Mă duc să
măsor Ierusalimul, ca să văd ce lăţime şi ce lungime are.” 3 Şi îngerul, care
vorbea cu mine, a înaintat, şi un alt înger i-a ieşit înainte. 4 El i-a zis:
„Aleargă de vorbeşte tânărului acestuia, şi spune-i: ...Ierusalimul va fi o
cetate deschisă, din pricina mulţimii oamenilor şi vitelor care vor fi în
mijlocul lui; 5 Eu Însumi-zice Domnul-voi fi un zid de foc de jur împrejurul
lui, şi voi fi slava lui în mijlocul lui!... 6 ...Fugiţi, fugiţi din ţara de
la miazănoapte! zice Domnul. Căci v-am împrăştiat în cele patru vânturi ale
cerurilor, zice Domnul.... 7 Scapă, Sioane, tu care locuieşti la fiica
Babilonului! 8 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „După slavă m-a trimis El
la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina
ochilor Lui. 9 Iată, Îmi ridic mâna împotriva lor, zice Domnul-şi ele vor fi
prada celor ce le erau supuşi, ca să ştiţi că Domnul oştirilor m-a trimis. 10
Strigă de veselie şi bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin, şi voi locui
în mijlocul tău, zice Domnul.” 11 „Multe neamuri se vor alipi de Domnul, în
ziua aceea, şi vor fi poporul Meu. Eu voi locui în mijlocul tău, şi vei şti că
Domnul oştirilor m-a trimis la tine. 12 Domnul va lua în stăpânire pe Iuda,
ca partea Lui de moştenire în pământul Sfânt, şi va alege iarăşi
Ierusalimul. 13 Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a şi
sculat din locaşul Lui cel Sfânt!”
Zaharia 3
1 El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua, stând în picioare înaintea
Îngerului Domnului, şi pe Satana stând la dreapta lui, ca să-l pîrască. 2
Domnul a zis Satanei: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care
a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?” 3 Dar Iosua
era îmbrăcat cu haine murdare, şi totuşi stătea în picioare înaintea
Îngerului. 4 Iar Îngerul, luînd cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui:
„Desbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el!” Apoi i-a zis lui Iosua: „Iată că
îndepărtez de la tine nelegiuirea, şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!” 5 Eu
am zis: „Să i se pună pe cap o mitră curată!” Şi i-au pus o mitră curată pe cap,
şi l-au îmbrăcat în haine, în timp ce Îngerul Domnului stătea acolo. 6
Îngerul Domnului a făcut lui Iosua următoarea mărturisire: 7 „Aşa vorbeşte
Domnul oştirilor: ...Dacă vei umbla pe căile Mele şi dacă vei păzi poruncile
Mele, vei judeca şi Casa Mea şi vei priveghea asupra curţilor Mele, şi te voi
lăsa să intri împreună cu cei ce Sunt aici. 8 Ascultă, deci, Iosua, mare
preot, tu şi tovarăşii tăi de slujbă, care stau înaintea ta-căci aceştia Sunt
nişte oameni care vor sluji ca semne. Iată, voi aduce pe Robul Meu,
Odrasla. 9 Căci iată că numai spre piatra aceasta pe care am pus-o înaintea
lui Iosua, Sunt îndreptaţi şapte ochi; iată, Eu Însumi voi săpa ce trebuie săpat
pe ea, zice Domnul oştirilor; şi într-o singură zi, voi înlătura nelegiuirea
ţării acesteia. 10 În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, vă veţi pofti unii
pe alţii sub viţă şi sub smochin.”...
Zaharia 4
1 Îngerul, care vorbea cu mine, s-a întors şi m-a trezit ca pe un om, pe
care-l trezeşti din somnul lui. 2 El m-a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns:
„M-am uitat şi iată că este un sfeşnic cu totul din aur, şi deaspura lui un vas
cu untdelemn şi pe el şapte candele, cu şapte ţevi pentru candelele care Sunt în
vârful sfeşnicului. 3 Şi lângă el Sunt doi măslini, unul la dreapta vasului,
şi altul la stânga lui. 4 Şi, luînd iarăşi cuvântul, am zis îngerului, care
vorbea cu mine: „Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?” 5 Îngerul, care
vorbea cu mine, mi-a răspuns: „Nu ştii ce înseamnă aceste lucruri?” Eu am zis:
„Nu, domnul meu.” 6 Atunci el a luat din nou cuvântul, şi mi-a zis: „Acesta
este cuvântul Domnului către Zorobabel, şi sună astfel: ...Lucrul acesta nu se
va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul
oştirilor! 7 Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface
într-un loc şes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului, în
mijlocul strigătelor de: „Îndurare, îndurare cu ea!” 8 Cuvântul Domnului mi-a
vorbit astfel: 9 „Mânile lui Zorobabel au întemeiat Casa aceasta, şi tot
mâinile lui o vor isprăvi; şi veţi şti dacă Domnul oştirilor m-a trimis la
voi. 10 Căci cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe? Aceşti şapte vor
privi cu bucurie cumpăna în mâna lui Zorobabel. Aceşti şapte Sunt ochii
Domnului, care cutreieră tot pământul.” 11 Eu am luat cuvântul, şi i-am zis:
„Ce înseamnă aceşti doi măslini, la dreapta sfeşnicului şi la stânga lui?” 12
Am luat a doua oară cuvântul, şi i-am zis: „Ce înseamnă cele două ramuri de
măslin, care Sunt lângă cele două ţevi din aur, prin care curge uleiul auriu din
el?” 13 El mi-a răspuns: „Nu ştii ce înseamnă?” Eu am zis: „Nu, domnul meu.”
Şi el a zis: 14 „Aceştia Sunt cei doi unşi, care stau înaintea Domnului
întregului pământ.”
Zaharia 5
1 Am ridicat din nou ochii, şi m-am uitat, şi iată că era un sul de carte,
care sbura. 2 El m-a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns: „Văd un sul de carte
sburând; are o lungime de douăzeci de coţi, şi o lăţime de zece coţi”. 3 Şi
el mi-a zis: „Acesta este blestemul care este peste toată ţara; căci, după cum
este scris pe el, orice hoţ, şi oricine jură strîmb va fi nimicit cu desăvârşire
de aici. 4 Îl trimit-zice Domnul oştirilor, ca să intre în casa hoţului şi a
celui ce jură strîmb în Numele Meu, ca să rămână în casa aceea, şi s-o mistuie
împreună cu lemnele şi pietrele ei.” 5 Îngerul, care vorbea cu mine, a
înaintat, şi mi-a zis: „Ridică ochii, şi priveşte ce iese de acolo.” 6 Eu am
răspuns: „Ce este aceasta?” Şi el a zis: „Iese efa.” Şi a adăugat: „Aceasta este
nelegiuirea lor în toată ţara.” 7 Şi iată că se ridica un talant de plumb, şi
în mijlocul efei, şedea o femeie. 8 El a zis: „Aceasta este nelegiuirea!” Şi
i-a dat brînci în efă, şi a aruncat bucata de plumb peste gura efei. 9 Am
ridicat ochii şi m-am uitat, şi iată că s-au arătat două femei. În aripile lor
sufla vântul: ele aveau aripi ca ale cocostîrcului. Au ridicat efa între pământ
şi cer. 10 Atunci am întrebat pe îngerul, care vorbea cu mine: „Unde duc ele
efa?” 11 El mi-a răspuns: „Se duc să-i zidească o casă în ţara Şinear, ca să
fie aşezată acolo şi să rămână pe locul ei.”
Zaharia 6
1 Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat, şi iată că patru care ieşeau dintre
doi munţi; şi munţii erau din aramă. 2 La carul dintâi erau nişte cai roşui,
la al doilea car cai negri, 3 la al treilea car cai albi, şi la al patrulea
car cai bălţaţi şi roşui. 4 Am luat cuvântul, şi am zis îngerului, care
vorbea cu mine: „Ce înseamnă aceştia, domnul meu?” 5 Îngerul mi-a răspuns:
„Aceştia Sunt cele patru vânturi ale cerurilor, care ies din locul în care
stăteau înaintea Domnului întregului pământ.” 6 Caii cei negri, înhămaţi la
unul din care, s-au îndreptat spre ţara de la miazănoapte, şi cei albi au mers
după ei; cei bălţaţi s-au îndreptat spre ţara de miazăzi. 7 Cei roşui au
ieşit şi ei şi au cerut să meargă să cutreiere pământul. Îngerul le-a zis:
„Duceţi-vă de cutreieraţi pământul!” Şi au cutreierat pământul. 8 El m-a
chemat, şi mi-a zis: „Iată că cei ce se îndreaptă spre ţara de miazănoapte fac
să se mai potolească mânia Mea în ţara de la miazănoapte.” 9 Cuvântul
Domnului mi-a vorbit astfel: 10 „Să primeşti daruri de la prinşii de război
din Babilon: Heldai, Tobia, şi Iedaia, şi anume să te duci tu însuţi în ziua
aceea în casa lui Iosia, fiul lui Ţefania, unde s-au dus ei când au venit din
Babilon. 11 Să iei de la ei argint şi aur, şi să faci din el o cunună, şi s-o
pui pe capul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot. 12 Şi să-i spui: „Aşa
vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată că un om, al cărui nume este Odrasla, va
odrăsli din locul lui, şi va zidi Templul Domnului. 13 Da, El va zidi Templul
Domnului, va purta podoabă împărătească, va şedea şi va stăpâni pe scaunul Lui
de domnie, va fi preot pe scaunul Lui de domnie, şi o desăvârşită unire va domni
între ei amândoi.” 14 Cununa va fi pentru Helem, Tobia şi Iedaia, şi pentru
Hen, fiul lui Ţefania, ca o aducere aminte în Templul Domnului. 15 Cei ce
Sunt departe vor veni şi vor lucra la Templul Domnului; şi veţi şti astfel că
Domnul oştirilor m-a trimis la voi. Lucrul acesta se va întâmpla, dacă veţi
asculta glasul Domnului, Dumnezeului vostru.”
Zaharia 7
1 În anul al patrulea al împăratului Dariu, Cuvântul Domnului a vorbit lui
Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, care este luna lui Chisleu. 2 Cei
din Betel trimiseseră pe Şareţer şi pe Reghem-Melec cu oamenii săi, să se roage
Domnului, 3 şi să întrebe pe preoţii din Casa Domnului oştirilor şi pe
prooroci: „Trebuie să plâng şi în luna a cincea şi să mă înfrînez, cum am făcut
atîţia ani?” 4 Atunci Cuvântul Domnului oştirilor mi-a vorbit astfel: 5
„Spune la tot poporul ţării şi preoţilor: ...Când aţi postit şi aţi plâns în
luna a cincea şi a şaptea, în aceşti şaptezeci de ani, oare pentru Mine aţi
postit voi? 6 Şi când mâncaţi şi beţi, nu Sunteţi voi cei ce mâncaţi şi
beţi? 7 Nu cunoaşteţi cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin proorocii de
mai înainte, când Ierusalimul era încă locuit şi liniştit împreună cu cetăţile
lui de primprejur, şi când şi partea de miazăzi şi câmpia erau locuite?”... 8
Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia astfel: 9 „Aşa a vorbit Domnul
oştirilor: ...Faceţi cu adevărat dreptate, şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare
unul faţă de altul. 10 Nu asupriţi pe văduvă şi pe orfan, nici pe străin şi
pe sărac, şi nici unul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui
său.”... 11 Dar ei n-au vrut să ia aminte, ci au întors spatele, şi şi-au
astupat urechile ca să n-audă. 12 Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca
să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oştirilor, prin
Duhul Său, prin proorocii de mai înainte. Din pricina aceasta Domnul oştirilor
S-a aprins de o mare mânie. 13 Când chema El, ei n-au vrut s-asculte: „De
aceea nici Eu n-am vrut s-ascult, când au chemat ei, zice Domnul
oştirilor.” 14 „Ci i-am împrăştiat printre toate neamurile pe care nu le
cunoşteau; ţara a fost pustiită în urma lor, aşa că nimeni nu mai venea şi nu
mai pleca din ea; şi dintr-o ţară plăcută cum era, au făcut o pustie!”
Zaharia 8
1 Cuvântul Domnului oştirilor a vorbit astfel: 2 „Aşa vorbeşte Domnul
oştirilor: ...Am o mare râvnă pentru Sion, şi Sunt stăpânit de o râvnă plină de
mânie pentru el.”... 3 Aşa vorbeşte Domnul: „Mă întorc iarăşi în Sion, şi
vreau să locuiesc în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul se va chema: ...Cetatea
cea credincioasă,... şi muntele Domnului oştirilor se va chema: ...Muntele cel
Sfânt....” 4 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iarăş, vor şedea pe uliţele
Ierusalimului bătrâni şi femei în vârstă, fiecare cu toiagul în mână, din
pricina marelui lor număr de zile. 5 Uliţele cetăţii vor fi pline de băieţi
şi fete, care se vor juca pe uliţe.” 6 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Dacă
lucrul acesta va părea de mirat în ochii rămăşiţei poporului acestuia în zilele
acelea, va fi de mirat oare şi în ochii Mei? zice Domnul oştirilor.” 7 Aşa
vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată, Eu izbăvesc pe poporul Meu din ţara de la
răsărit şi din ţara de la asfinţitul soarelui. 8 Îi voi aduce înapoi, şi vor
locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul
lor cu adevăr şi dreptate. 9 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Întăriţi-vă
mâinile, cei ce auziţi astăzi aceste cuvinte din gura proorocilor, care au
vorbit în ziua când s-a pus temelia Casei Domnului oştirilor, când s-a început
să se zidească Templul! 10 Căci înainte de aceste zile, nu era răsplată nici
pentru lucrul omului nici pentru vite. Cei ce intrau şi ieşeau n-aveau nici ei
pace, din pricina vrăjmaşului, şi Eu desbinam pe toţi oamenii unii împotriva
altora. 11 Acum nu voi mai face rămăşiţei poporului acestuia ca în trecut,
zice Domnul oştirilor. 12 „Ci semănăturile vor merge bine, viţa îşi va da
rodul, pământul îşi va da roadele, şi cerurile îşi vor trimite roua; şi toate
aceste lucruri le voi da în stăpânirea rămăşiţei poporului acestuia. 13 După
cum aţi fost un blestem între neamuri, casa lui Iuda şi casa lui Israel, tot
astfel vă voi mântui, şi veţi fi o binecuvântare. Nu vă temeţi, ci întăriţi-vă
mâinile!” 14 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „După cum am căutat să vă
fac rău când Mă mâniau părinţii voştri, zice Domnul oştirilor, şi nu M-am căit
de lucrul acesta, 15 tot aşa acum Mă întorc în aceste zile şi hotărăsc să fac
bine Ierusalimului şi casei lui Iuda. Nu vă temeţi! 16 Iată ce trebuie să
faceţi: Fiecare să spună aproapelui său adevărul; judecaţi în porţile voastre
după adevăr şi în vederea păcii; 17 nici unul să nu gândească în inima lui
rău împotriva aproapelui său, şi nici să nu iubiţi jurământul strîmb! Căci toate
lucrurile acestea Eu le urăsc, zice Domnul.” 18 Cuvântul Domnului oştirilor
mi-a vorbit astfel: 19 „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ...Postul din luna a
patra, postul din luna a cincea, postul din luna a şaptea şi postul din luna a
zecea se vor preface pentru casa lui Iuda în zile de veselie şi de bucurie, în
sărbători de voioşie. Dar iubiţi adevărul şi pacea!”... 20 Aşa vorbeşte
Domnul oştirilor: „Vor mai veni iarăşi popoare şi locuitori dintr-un mare număr
de cetăţi. 21 Locuitorii unei cetăţi vor merge la cealaltă, şi vor zice:
...Haide să ne rugăm Domnului şi să căutăm pe Domnul oştirilor! Vrem să mergem
şi noi!... 22 Şi multe popoare şi multe neamuri vor veni astfel să caute pe
Domnul oştirilor la Ierusalim, şi să se roage Domnului.” 23 Aşa vorbeşte
Domnul oştirilor: „În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor
vor apuca pe un Iudeu de poala hainei, şi-i vor zice: ...Vrem să mergem cu voi;
căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!”
Zaharia 9
1 Iată proorocia, Cuvântul Domnului despre ţara Hadrac; şi va începe din
Damasc. Căci Domnul are ochiul îndreptat asupra oamenilor şi peste toate
seminţiile lui Israel. 2 El se opreşte şi peste Hamat, care se mărgineşte cu
Damascul, peste Tir şi Sidon, cu toată înţelepciunea lor! 3 Tirul şi-a zidit
o întăritură; a îngrămădit argint ca pulberea, şi aur ca noroiul de pe
uliţe. 4 Iată că Domnul va pune mâna pe el, îi va năpusti puterea în mare, şi
el însuşi va fi ars cu foc. 5 Ascalonul va vedea lucrul acesta, şi se va
teme; Gaza de asemenea, şi o va apuca un puternic cutremur; Ecronul de asemenea,
căci nădejdea lui va fi dată de ruşine; va pieri împăratul din Gaza, şi
Ascalonul nu va mai fi locuit. 6 Străinul se va aşeza în Asdod, şi voi frânge
mândria Filistenilor. 7 Îi voi scoate sângele din gură, şi urîciunile
idoleşti dintre dinţi, ca să fie şi el o rămăşiţă pentru Dumnezeul nostru, şi să
fie ca o căpetenie din Iuda, şi Ecronul ca Iebusiţii. 8 Voi tăbărâ în jurul
Casei Mele, ca s-o apăr împotriva unei oştiri, împotriva celor ce se duc şi vin,
şi nu va mai trece asupritorul peste ei, căci acum Mă uit cu ochii Mei. 9
Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată
că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare
pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe. 10 Voi nimici carele de
război din Efraim, şi caii din Ierusalim, şi arcurile de război vor fi nimicite.
El va vesti nemurilor pacea, şi va stăpâni de la o mare la cealaltă, şi de la
râu până la marginile pământului. 11 Însă, cât pentru tine, Sioane, din
pricina legământului tău pecetluit cu sânge, voi scoate pe prinşii tăi de război
din groapa în care nu este apă. 12 Întoarceţi-vă la cetăţuie, prinşi de
război plini de nădejde! O spun şi astăzi, că îţi voi întoarce îndoit! 13
Căci Îmi încordez pe Iuda ca arc, şi iau pe Efraim ca săgeată şi voi scula pe
copiii tăi, Sioane, împotriva copiilor tăi, Grecio! Te voi face ca sabia unui
viteaz! 14 Dar Domnul Se va arăta deaspura lor, şi săgeata Lui va porni ca
fulgerul; Domnul Dumnezeu va suna din trâmbiţă, şi va înainta vijelia de la
miazăzi. 15 Domnul oştirilor îi va ocroti, şi vor mânca, şi vor zdrobi
pietrele de praştie, vor bea, vor face gălăgie ca ameţiţi de vin; vor fi plini
ca un pahar de jertfă, ca şi colţurile altarului. 16 Domnul, Dumnezeul lor,
îi va scăpa în ziua aceea, ca pe turma poporului Său; căci ei Sunt pietrele
cununii împărăteşti, care vor străluci în ţara Sa! 17 O! cât Sunt de
înfloritori! cât Sunt de frumoşi! Grâul va veseli pe tineri, şi mustul pe
fete.
Zaharia 10
1 Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerile,
şi vă trimite o ploaie îmbelşugată, pentru toată verdeaţa de pe câmp. 2 Căci
terafimii vorbesc nimicuri, ghicitorii proorocesc minciuni, visurile mint şi
mângîie cu deşertăciuni. De aceea, ei rătăcesc ca o turmă, Sunt nenorociţi,
pentru că n-au păstor. 3 mânia Mea s-a aprins împotriva păstorilor, şi voi
pedepsi pe ţapi. Căci Domnul oştirilor Îşi cercetează turma, casa lui Iuda, şi o
va face ca pe calul Său de slavă în luptă. 4 Din el va ieşi Piatra din capul
unghiului, din el va ieşi ţăruşul, din el va ieşi arcul de război; din el vor
ieşi toate căpeteniile laolaltă. 5 Ei vor fi ca nişte viteji care calcă în
picioare noroiul de pe uliţe; în luptă, se vor lupta, pentru că Domnul va fi cu
ei; iar călăreţii vor fi acoperiţi de ruşine. 6 Voi întări casa lui Iuda, şi
voi izbăvi casa lui Iosif; îi voi aduce înapoi, căci Mi-este milă de ei, şi vor
fi ca şi când niciodată nu i-aş fi lepădat; căci Eu Sunt Domnul, Dumnezeul lor,
şi-i voi asculta. 7 Efraim va fi ca un viteaz; inima lor se va bucura ca de
vin; fiii lor vor vedea lucrul acesta şi se vor veseli, inima lor se va bucura
în Domnul. 8 Le voi fluiera şi-i voi aduna, căci i-am răscumpărat, şi se vor
înmulţi cum se înmulţeau odinioară. 9 Îi voi risipi printre popoare, şi îşi
vor aduce aminte de Mine în ţări depărtate; vor trăi împreună cu copiii lor, şi
se vor întoarce. 10 Îi voi aduce înapoi din ţara Egiptului, şi-i voi aduna
din Asiria; îi voi aduce în ţara Galaadului şi în Liban, şi nu le va ajunge
locul. 11 Israel va trece prin strîmtorile mării, va lovi valurile mării şi
toate adâncimile râului Nil se vor usca; mândria Asiriei va fi frîntă, şi
toiagul de cârmuire al Egiptului va pieri. 12 Îi voi întări în Domnul, şi vor
umbla în Numele Lui, zice Domnul!
Zaharia 11
1 Deschide-ţi porţile, Libanule, ca să-ţi mănânce focul cedrii! 2
Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut, şi cei falnici Sunt nimiciţi!
Văitaţi-vă, stejari din Basan, căci pădurea cea nepătrunsă a fost dată jos! 3
Păstorii scot strigăte de jale, pentru că li s-a nimicit fala; puii de lei
mugesc, căci desişul Iordanului este nimicit. 4 Aşa vorbeşte Domnul,
Dumnezeul meu: „Paşte oile de tăiat! 5 Căci cei ce le cumpără le taie şi nu
se simt vinovaţi. Şi cel ce le vinde zice: ...Binecuvântat să fie Domnul, căci
mă îmbogăţesc!... Şi păstorii lor nu le cruţă. 6 Căci nu mai am milă de
locuitorii ţării, zice Domnul: ...Ci iată, dau pe oameni, pe unii în mâinile
altora şi în mâinile împăratului lor; ei vor pustii ţara, şi n-o vor izbăvi din
mâinile lor. 7 Atunci M-am apucat să pasc oile de tăiat, într-adevăr cele mai
ticăloase din turmă. Am luat două toiege: pe unul l-am numit ...Îndurare,... iar
pe celălalt l-am numit ...Legământ.... Şi am păscut oile. 8 Am nimicit cu
desăvârşire pe cei trei păstori într-o lună: sufletul Meu nu-i mai răbda, şi se
scârbise şi sufletul lor de Mine. 9 Şi am zis: ...Nu vă mai pot paşte! Cea
care are să moară, să moară, cea care are să piară să piară, şi cele ce mai
rămân, să se mănânce unele pe altele!... 10 Mi-am luat toiagul
...Îndurare,... şi l-am rupt, ca să rup legământul Meu, pe care-l încheiasem cu
toate popoarele. 11 Şi când s-a rupt în ziua aceea, nenorocitele acelea de
oi, care au luat seama la Mine, au cunoscut astfel că acesta era Cuvântul
Domnului. 12 Eu le-am zis: ...Dacă găsiţi cu cale, daţi-Mi plata; dacă nu, nu
Mi-o daţi!... Şi Mi-au cântărit, ca plată, treizeci de arginţi. 13 Dar Domnul
Mi-a zis: ...Aruncă olarului preţul acesta scump, cu care M-au preţuit!... Şi am
luat cei treizeci de arginţi, şi i-am aruncat în casa Domnului, pentru
olar. 14 Apoi Mi-am rupt la doilea toiag ...Legământ,... ca să rup frăţia
dintre Iuda şi Israel. 15 Domnul mi-a zis: ...Ia şi uneltele unui păstor
nebun! 16 Căci iată că voi ridica în ţară un păstor, căruia nu-i va păsa de
oile care pier; nu se va duce să caute pe cele mai tinere, nu va vindeca pe cele
rănite, nu va îngriji de cele sănătoase; ci va mânca din carnea celor mai grase,
şi nu le va mai lăsa decât copitele! 17 Vai de păstorul de nimic, care îşi
părăseşte oile! Să cadă sabia pe braţul lui şi pe ochiul lui cel drept! Să i se
usuce braţul de tot, şi să i se stingă ochiul drept!
Zaharia 12
1 Proorocia, Cuvântul Domnului despre Israel. Aşa vorbeşte Domnul, care a
întins cerurile şi a întemeiat pământul, şi a întocmit duhul omului din el: 2
...Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de ameţire pentru toate popoarele
de primprejur, şi chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului. 3 În ziua
aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei ce
o vor ridica, vor fi vătămaţi, şi toate neamurile pământului se vor strânge
împotriva lui. 4 În ziua aceea, zice Domnul, voi lovi cu ameţeală pe toţi
caii, şi cu turbare pe cei ce vor călări pe ei; dar voi avea ochii deschişi
asupra casei lui Iuda, şi voi orbi toţi caii popoarelor. 5 Căpeteniile lui
Iuda vor zice în inima lor: ...Locuitorii Ierusalimului Sunt tăria noastră, prin
Domnul oştirilor, Dumnezeul lor. 6 În ziua aceea, voi face pe căpeteniile lui
Iuda ca o vatră de foc sub lemn, ca o făclie aprinsă sub snopi; voi mistui în
dreapta şi în stânga pe toate popoarele de jur împrejur, iar Ierusalimul va fi
locuit iarăşi la locul lui cel vechi. 7 Domnul va mântui mai întâi corturile
lui Iuda, pentru ca slava casei lui David şi fala locuitorilor Ierusalimului să
nu se înalţe peste Iuda. 8 În ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii
Ierusalimului, aşa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; şi
casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor. 9 În ziua
aceea, voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni împotriva
Ierusalimului. 10 Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii
Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile
spre Mine pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui
fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi-născut. 11 În
ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon în valea
Meghidonului. 12 Ţara se va jeli, fiecare familie deosebit: familia casei lui
David deosebit, şi femeile ei deosebit; familia casei lui Natan deosebit, şi
femeile ei deosebit; 13 familia casei lui Levi deosebit, şi femeile ei
deosebit; familia lui Şimei deosebit, şi femeile ei deosebit; 14 toate
celelalte familii, fiecare familie deosebit, şi femeile ei deosebit.
Zaharia 13
1 În ziua aceea, se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului
un izvor, pentru păcat şi necurăţie. 2 În ziua aceea-zice Domnul
oştirilor-voi stîrpi din ţară numele idolilor, ca nimeni să nu-şi mai aducă
aminte de ei; voi scoate, de asemenea, din ţară pe proorocii mincinoşi şi duhul
necurat. 3 Şi dacă va mai prooroci cineva, atunci, tatăl său şi mama sa,
înşişi părinţii lui, îi vor zice: ...Tu nu vei trăi, căci ai spus minciuni în
Numele Domnului...; şi tatăl său şi mama sa, cei care l-au născut, îl vor
străpunge, când va prooroci. 4 În ziua aceea, proorocii se vor ruşina fiecare
de vedeniile lor, când vor prooroci, şi nu se vor mai îmbrăca într-o manta de
păr ca să mintă pe oameni. 5 Ci fiecare din ei va zice: ...Eu nu Sunt
prooroc, ci Sunt plugar, căci am fost cumpărat din tinereţea mea!... 6 Şi
dacă-l va întreba cineva: ...De unde vin aceste răni pe care le ai la mâni?...
el va răspunde: ...În casa celor ce mă iubeau le-am primit.... 7
...Scoală-te, sabie, asupra păstorului Meu, şi asupra omului care îmi este
tovarăş! zice Domnul oştirilor. Loveşte pe păstor, şi se vor risipi oile! Şi Îmi
voi întoarce mâna spre cei mici. 8 În toată ţara, zice Domnul, două treimi
vor fi nimicite, vor pieri, iar cealaltă treime va rămâne. 9 Dar treimea
aceasta din urmă o voi pune în foc, şi o voi curăţi cum se curăţeşte argintul, o
voi lămuri cum se lămureşte aurul. Ei vor chema Numele Meu, şi îi voi asculta;
Eu voi zice: „Acesta este poporul Meu!” Şi ei vor zice: „Domnul este Dumnezeul
meu!”
Zaharia 14
1 Iată, vine ziua Domnului, când toate prăzile tale vor fi împărţite în
mijlocul tău. 2 Atunci voi strânge toate neamurile la război împotriva
Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite, şi femeile
batjocorite; jumătate din cetate va merge în robie, dar rămăşiţa poporului nu va
fi nimicită cu desăvârşire din cetate. 3 Ci Domnul Se va arăta, şi va lupta
împotriva acestor neamuri, cum S-a luptat în ziua bătăliei. 4 Picioarele Lui
vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului,
spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre
apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi
spre miazănoapte, iar jumătate spre miazăzi. 5 Veţi fugi atunci în valea
munţilor Mei, căci valea dintre munţi se va întinde până la Aţel; şi veţi fugi
cum aţi fugit de cutremurul de pământ pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda. Şi
atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii împreună cu El! 6 În
ziua aceea, nu va mai fi lumină; stelele strălucitoare se vor ascunde. 7 Va
fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre
seară se va arăta lumina. 8 În ziua aceea, vor izvorî ape vii din Ierusalim,
şi vor curge jumătate spre marea de răsărit, jumătate spre marea de apus; aşa va
fi şi vara şi iarna. 9 Şi Domnul va fi împărat peste tot pământul. În ziua
aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume. 10
Toată ţara va ajunge ca şesul Iordanului, de la Gheba până la Rimon, la miazăzi
de Ierusalim; iar Ierusalimul va fi înălţat, şi va rămâne liniştit la locul lui,
de la poarta lui Beniamin până la locul porţii dintâi, până la poarta
unghiurilor, şi de la turnul lui Hananeel până la teascurile împăratului. 11
Ei vor locui în el, şi nu va mai fi nici un blestem în el; Ierusalimul va fi
liniştit. 12 Dar iată că urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele,
care vor lupta împotriva Ierusalimului. Le va putrezi carnea stând încă în
picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor, şi le va putrezi limba în
gură. 13 În ziua aceea, Domnul va trimite o mare învălmăşală în ei; unul va
apuca mâna altuia, şi vor ridica mâna unii asupra altora. 14 Iuda va lupta şi
el în Ierusalim, şi vor strânge bogăţiile tuturor neamurilor de primprejur,
aurul, argintul şi haine foarte multe. 15 Aceeaşi urgie va lovi şi caii,
catîrii, cămilele, măgarii, şi toate vitele care vor fi în taberile
acelea. 16 Toţi cei ce vor mai rămâne din toate neamurile venite împotriva
Ierusalimului, se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului,
Domnul oştirilor, şi să prăznuiască sărbătoarea corturilor. 17 Dacă unele din
familiile pământului nu vor voi să se suie la Ierusalim ca să se închine
înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie peste ele. 18 Dacă
familia Egiptului nu se va sui, dacă nu va veni, nu va cădea ploaie nici peste
ea; va fi lovită cu aceeaşi urgie cu care va lovi Domnul neamurile care nu se
vor sui să prăznuiască sărbătoarea corturilor. 19 Aceasta va fi pedeapsa
Egiptului, şi pedeapsa tuturor neamurilor care nu se vor sui să prăznuiască
sărbătoarea corturilor. 20 În ziua aceea, va sta scris până şi pe zurgălăii
cailor: ...Sfinţi Domnului!... Şi oalele din Casa Domnului vor fi ca potirele de
jertfă înaintea altarului. 21 Orice oală din Ierusalim şi din Iuda va fi
închinată Domnului oştirilor; toţi cei ce vor aduce jerfe vor veni şi se vor
sluji de ele ca să-şi fiarbă carnea; şi nu vor mai fi Canaaniţi în Casa Domnului
oştirilor, în ziua aceea.
|
Serviciile de Închinare
Duminica
Rugaciune: 10:00-11:00
Serviciu divin: 11:00-12:00
Copii şi tineri: 18:00-19:00
Serviciu divin: 19:00-20:00
Miercuri
Rugaciune: 18:00-19:00
Studiu Biblic: 19:00-19:30
Vineri
Repetiţii de cor: 17:00-18:30
Sâmbăta
Întâlnire tineret: 18:00-20:00
|
|